Uzucapiune. Decizia nr. 1267/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1267/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-07-2012 în dosarul nr. 1267/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1267
Ședința publică de la 04.07.2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. D. T.
JUDECĂTOR - I. A. H. P.
JUDECĂTOR - E. V.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurentul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr.21 A din 10.01.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. M. și A. P..
P. are ca obiect – uzucapiune.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 20.06.2012, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 27.06.2012, apoi la 04.07.2012, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 19.06.2010, sub nr. 7697/ 303/ 2010, reclamanții A. M. și A. P. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice București au formulat acțiune în constatare, solicitând să se constate că prin efectul prescripției achizitive au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 350 mp, situat în București, ., sector 6 și să se constate că sunt proprietarii construcțiilor edificate pe acest teren prin accesiune imobiliară.
Prin sentința civilă nr.958/09.02.2011, pronunțată de Judecătoria Sector 6 București s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanții A. M. și A. P., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice București; s-a constatat că reclamații au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului-teren situat în București, ., sectorul 6, în suprafață de 407,79 m2, identificat potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat de expert S. I. (filele 76 – 85), învecinat pe 29,00 m cu prop. I. Purcă, pe 13,60 m cu propr. B. V., pe 30,1 m cu propr. O. M., pe 14 m cu . de 113.773 lei (26.476 euro); s-a constatat că reclamanții au dobândit prin accesiune imobiliară dreptul de proprietate asupra construcțiilor ridicate fără autorizație de construire pe terenul în suprafață de 407,79 m2 din București, ., sectorul 6, construcții formate din cameră de 11,06 m2, cameră de 11,90 m2, cameră de 10,17 m2, cameră de 9,70 m2, cameră de 9,72 m2, cameră de 6,42 m2, hol în suprafață de 7 m2, hol de 8,05 m2, bucătărie în suprafață de 11,28 m2 și magazie de 7,95 m2, identificate prin raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic S. I. (filele 76 – 85) și evaluate la suma de 58.932 lei (13.714 euro); s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 21.12.1946, numitul B. V. a dobândit de la Banca Populară „Militari-I.”, prin act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1586/ 17.01.1947 de către Tribunalul I., Secția notariat, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 750 m2 situat în București, ., sector 6 ( filele 3 – 4 ).
La data de 01.04.1972, numitul B. V. și reclamanții A. M. și A. P. au încheiat un contract de vânzare-cumpărare, operațiune juridică ce a fost consemnată într-un înscris sub semnătură privată, având ca obiect imobilul constând în teren în suprafață de 750 m2, situat în București, ., sectorul 6, prețul în cuantum de 7.500 lei fiind achitat în totalitate ( fila 13 ).
Ulterior, reclamanții au înstrăinat, tot prin chitanță de mână, o suprafață de 400 m2 din suprafața totală de teren cumpărată de la B. V. către numitul P. A., fratele reclamantei.
La data de 11.10.1976 a încetat din viață numitul B. V., de pe urma defunctului nerămânând moștenitori legali ori testamentari, astfel că s-a eliberat certificat de vacanță succesorală nr. 21/ 23.09.2009 ( filele 34, 37 ), urmând ca întreaga masă succesorală să fie preluată, sub beneficiu de inventar, de către S. R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Instanța a reținut că, la data de 01.04.1972, data semnării înscrisului sub semnătură privată denumit „chitanță” și având ca obiect terenul situat în București, ., sectorul 6, în suprafață de 750 m2, era în vigoare Decretul nr. 144/ 1958 privind reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare și desființare a construcțiilor, precum și a celor referitoare la înstrăinări. Potrivit art. 11 din Decretul nr. 144/ 1958, înstrăinarea prin acte între vii a terenurilor cu sau fără construcții, proprietate particulară, aflate pe teritoriul orașelor, comunelor, localităților balneoclimaterice și a comunelor declarate centre muncitorești, se putea face doar cu autorizație prealabilă dată de comitetele executive ale sfaturilor populare, iar actul trebuia încheiat în formă autentică., sub sancțiunea nulității absolute.
În consecință, vânzarea-cumpărarea intervenită între reclamanți și numitul B. V. prin actul sub semnătură privată anterior menționat (fila 13), nu a fost încheiată cu îndeplinirea cerințelor de validitate prevăzute de lege la data încheierii actului, astfel că nu a operat transferul dreptul de proprietate asupra terenului menționat în patrimoniul reclamanților, aceștia dobândind doar stăpânirea materială a imobilului, astfel cum reiese din declarațiile martorilor (filele 68 – 69) și din adresa primită de la Primăria Sectorului 6 – Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale (fila 12).
Potrivit expertizei tehnice topografice efectuate de expert S. I., reclamanții stăpânesc în fapt o suprafață de 407,79 m2 (filele 76 – 85), cu 57,79 m2 mai mare decât cea indicată inițial de reclamanți și solicitată a se constata ca fiind uzucapată.
Potrivit dispozițiilor art. 645, ale art. 1837, ale art. 1847 C. civ. și ale art. 1890 și urm. C. civ., posesia utilă exercitată timp de 30 de ani reprezintă temei pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului posedat și, totodată, o sancțiune la adresa adevăratului proprietar, care, dând dovadă de neglijență, s-a dezinteresat de soarta bunului său și a delăsat bunul timp îndelungat, conducând la recunoașterea de efecte juridice aparenței de proprietate create în persoana celui care, deși poate fi numai un posesor, se comportă o perioadă îndelungată ca proprietar al bunului.
În consecință, pentru ca uzucapiunea de lungă durată să opereze, este necesară îndeplinirea a două condiții: să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, și anume o durată de 30 de ani, și posesia sa să fie utilă, constând în absența viciilor posesiei exercitate, adică să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, în condițiile art. 1838 și urm. C. civ.
În ceea ce privește durata posesiei, instanța a reținut că din declarațiile martorilor audiați în cauză și din înscrisurile depuse rezultă că, începând cu anul 1972, reclamanții au exercitat acte materiale de stăpânire a imobilului teren situat în București, ., sectorul 6, edificând și construcții pe acest teren și locuind în mod continuu în imobil, fără a fi tulburați în posesie. Astfel, martora O. M., vecină cu reclamanții până în anul 1983, a arătat că, după dobândirea terenului reclamanții s-au mutat pe acel teren unde „au construit o locuință” și „din acea perioadă au locuit până în prezent numai acolo” ( file 68 ), martora M. S. arătând – de asemenea – că reclamanții au stat tot timpul în locuința construită pe terenul în cauză ( fila 69 ).
O prezumție simplă în privința exercitării posesiei pe o durată de timp mai mare de 30 de ani, nerăsturnată în cauză, se deduce și din adresa emisă de Primăria Sector 6 – Serviciul public pentru Finanțe Publice Locale (fila 12) către reclamantă, adresă care atestă existența declarației fiscale din anul 1972 în care este menționată reclamanta drept proprietară a terenului și imobilului situat la adresa din București, ., sectorul 6.
În privința elementului intențional al posesiei, instanța a constatat că nu a fost răsturnată prin proba contrară prezumția de neprecaritate, instituită de art. 1854 C. civ.
În consecință, instanța a constatat că reclamanții au probat posesia exercitată de ei începând cu anul 1972 și până în prezent.
În ceea ce privește a doua condiție a uzucapiunii de lungă durată, instanța a constatat că posesia exercitată de reclamanți este utilă, constatând următoarele:
Privitor la caracterul continuu și neîntrerupt ale posesiei, în temeiul art. 1850 C. civ., existența acestor atribute ale posesiei este prezumată de lege, în sensul că posesorul actual, care a probat că a posedat într-un moment dat înainte, este presupus că a posedat în tot timpul intermediar, fără însă a împiedica proba contrară. În cauză, prin declarațiile celor doi martori, reclamanții au făcut dovada că au posedat terenul în litigiu o perioadă mai mare de 30 de ani, nefiind făcută proba contrară în sensul dovedirii unui fapt incompatibil cu caracterele de continuitate și de neîntrerupere ale posesiei.
Cu referire la caracterul netulburat al posesiei, martora O. M. a declarat că nu cunoaște ca reclamanții să fi fost tulburați în exercitarea posesiei asupra terenului, iar în cursul judecății nu au fost prezentate dovezi de natură a contrazice caracterul pașnic al posesiei.
În ceea ce privește caracterul public al posesiei, din adresa emisă de Primăria Sector 6 – Serviciul public pentru Finanțe Publice Locale ( fila 12 ) reiese că reclamanții au fost înscriși în evidențele fiscale începând cu anul 1972 drept proprietari ai terenului situat la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, fapt ce a permis oricărei persoane să cunoască faptul posesiei exercitate de către reclamanți. Menționarea în evidențele organelor fiscale a unui teren în suprafață de 350 m2, deși acesta are în realitate 407,79 m2, nu este de natură a afecta caracterul public al posesiei, din moment ce suprafața imobilului a fost determinată cu precizie abia prin expertiza tehnică efectuată în prezenta cauză, iar martorii audiați în cauză au declarat că îi cunosc pe reclamanți ca proprietari ai întregului teren.
Caracterul posesiei de a fi exercitată sub nume de proprietar rezultă din edificarea de către reclamanți a unor construcții pe terenul în litigiu destinate uzului propriu, respectiv construcții cu destinația de locuință (indicate drept C1, C2, C3 în anexa 1 la raportul de expertiză tehnică topografică – fila 82 ), o bucătărie de vară (indicată drept C4 în anexa 1 la raportul de expertiză tehnică topografică – fila 82) și o magazie (indicată drept C5 în anexa 1 la raportul de expertiză tehnică topografică – fila 82).
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 492 C. civ., orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala lui și că sunt ale lui până ce se dovedește din contră. Așadar, textul de lege stabilește o prezumție legală relativă potrivit căreia o construcție edificată pe un teren, se prezumă a fi fost ridicată de către proprietarul acelui teren, în nume propriu și pe cheltuiala sa.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor (filele 68 – 69 ), raportul de expertiză tehnică construcții ( filele 76 – 85 ), precum și adresa emisă de Primăria Sector 6 – Serviciul public pentru Finanțe Publice Locale ( fila 12 ), rezultă că, imediat după ., pe suprafața de teren în litigiu reclamanții au edificat construcții, identificate prin raportul de expertiză anterior menționat.
Instanța a reținut însă că pentru aceste construcții nu a existat autorizație de construire. Obiectul judecății privește drepturi subiective și determină existența sau inexistența acestora în patrimoniul părților, fără verificarea condițiilor administrative prevăzute de lege (existența autorizației de construire), ceea ce înseamnă că dreptul de proprietate recunoscut prin hotărâre poate fi supus unor restrângeri sau privări (demolarea în cazul în care nu se respectă regulile urbanistice), fără a putea fi obligat statul la despăgubiri ca în cazul unei exproprieri de fapt (a contrario, a se vedea cauza Yildirir c. Turciei, hotărârea din 24 noiembrie 2009 a Curții Europene a Drepturilor Omului).
Întrucât uzucapiunea produce efecte retroactive, reclamanții fiind considerați proprietari de la momentul intrării în posesia terenului, iar prezumția de proprietate asupra construcțiilor ridicate de către reclamanți pe terenul menționat nu a fost răsturnată prin proba contrară, în temeiul art. 482 și art. 492 C. civ., instanța a constatat că reclamanții au dobândit, prin efectul accesiunii imobiliare, dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul situat în București, ., sectorul 6.
Împotriva acestei soluții în termen legal, motivat și timbrat a formulat apel pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului asa cum a fost formulat si schimbarea sentinței civile atacate, in sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive si respingerii acțiunii in ceea ce-l privește pe acest parat, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă la data de 08.04.2011.
În motivele de apel se arată, în esență, că instanța de fond nu a procedat în mod corect deoarece este de principiu ca . ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate ca efect al prescripției achizitive, are calitate procesuala pasiva numai proprietarul, de vreme ce uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății reprezintă sancțiunea îndreptata împotriva adevăratului proprietar care, prin pasivitate, s-a desesizat de bun, permițând ca acesta sa intre in posesia altei persoane.
In speța de fata, calitatea procesuala pasiva a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice nu este justificata.
In drept, solicita instanței sa se aibă in vedere ca, potrivit art. 680 din Codul civil: „in lipsa de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec in proprietatea statului."
Insa, prin simplul fapt ca succesiunea unei persoane nu a fost dezbătută nu echivalează automat, din punct de vedere juridic, cu faptul ca aceasta succesiune este vacanta, de vreme ce in virtutea legii, aceasta stare de fapt se constata printr-un certificat de vacanta succesorala.
Mai mult decât atât, in măsura in care nici o alta persoana nu justifica existenta in patrimoniul sau a dreptului de proprietate asupra unui teren aflat in raza teritoriala a unei anumite unități administrative, bunul imobil, prin efectul prevederilor Legii nr. 18/1991, se regăsește in patrimoniul si in administrarea Municipiului București.
În speța de fata, reclamanții nu au făcut dovada ca ultimul proprietar al imobilului in litigiu este S. R. prin D.G.F.P.-M.B., nejustificând astfel calitatea procesuala pasiva a acestuia, cu atât mai mult cu cat uzucapiunea curge fata de ultimul proprietar.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 26 alin.(1), coroborate cu dispozițiile art.36 alin.(1) din Legea nr.18/1991:
Art.26. - (1) ,, Terenurile situate în intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului sau a municipiului, după caz, și în administrarea primăriilor (...)";
Art. 36. - (1) ,,Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26".
Mai mult decât atât, potrivit prevederilor art. 25 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice: ,,S. este persoana juridica in raporturile in care participa nemijlocit, in nume propriu, ca subiect de drepturi si obligații.
El participa in astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afara de cazurile in care legea stabilește anume alte organe in acest scop."
De asemenea potrivit dispozițiilor art.37 alin.1 din același act normativ menționat anterior: ,, S. nu răspunde pentru obligațiile organelor si celorlalte instituții de stat, ale intreprinderilor si organizațiilor economice de stat, precum si ale oricăror alte organizații socialiste de stat, daca ele sunt persoane juridice. De asemenea, nici una dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligațiile statului."
Prin decizia civilă nr.21 A/10.01.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, în contradictoriu cu intimații reclamanți A. M. și A. P., împotriva sentinței civile nr. 958 din 09.02.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București.
Examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă apelată, prin prisma motivelor de apel și din oficiu, conform art.295și art. 129 alin ultim C.Pr.Civ., tribunalul a constatat apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuala pasivă a pârâtului este una dintre conditiile de exercitare a dreptului la actiune, lipsa ei constituind o neregularitate procedurală care conduce la respingerea cererii, fără a permite analiza in fond a cauzei, iar calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identitati intre pârât si titularul obligației deduse judecatii.
Conform prevederilor art. 680 din Codul civil „în lipsa de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului”.
Constatarea faptului ca o succesiune este vacanta se face, de regula, prin eliberarea unui certificat de vacanta succesorala de catre notarul public de la locul deschiderii mostenirii. In acest sens, art. 85 din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici si activitatea notariala precizeaza ca „in lipsa mostenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constata ca succesiunea este vacanta, eliberand certificat de vacanta succesorala, dupa expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii”. Declararea vacantei succesorale se va face cu citarea de catre notar a autoritatii publice ce urmeaza a prelua succesiunea (art. 75 alin. 3 din Legea nr. 36/1995). P. la eliberarea certificatului de vacanta succesorala, notarul poate incredinta administrarea provizorie a bunurilor succesorale unui curator desemnat cu incunostiintarea autoritatii publice care urmeaza sa preia succesiunea (art.73 alin.3 din Legea nr. 36/1995).
Constatarea existentei succesiunii vacante si a componentei acesteia poate fi facuta insa si de catre instanta de judecata direct in cadrul procesului intentat de un tert succesiunii pentru stabilirea unui element pasiv al acesteia.
Vacanta succesorala poate fi constatata oricand, fara limita in timp, indiferent daca acesta se face de notar sau de instanta de judecata.
În speță, succesiunea după defunctul B. V. a fost declarata vacanta si a fost emis de către BNP E. A. F. certificatul de vacanta succesorala nr.21/23.09.2009.
Față de aceste considerente, Tribunalul a constatat că niciuna dintre critici nu este fondată, neexistând motive ce ar fi putut fi invocate din oficiu de către instanța de apel, iar în raport de dispozițiile art. 297 C.pr.civ., apelul a fost respins, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.
Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru următoarele motive:
Hotărârea pronunțata de Tribunalul București - Secția a III-a Civila este netemeinica si nelegala, fiind pronunțata cu încălcarea si aplicarea gresita a legii prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila.
Prin prezentele motive de recurs, recurentul reiterează exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, avand in vedere urmatoarele considerente:
Consideră recurentul - pârât ca in mod gresit instanta a respins apelul formulat de paratul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, avand in vedere faptul ca la dosarul cauzei nu s-au depus suficiente probe din care sa reiasa in mod indubitabil faptul ca terenul in litigiu face parte din domeniul privat al Statului R. prin Ministerul Finantelor Publice.
Astfel, in masura in care nici o alta persoana nu justifica existenta in patrimoniul sau a dreptului de proprietate asupra unui teren aflat in raza teritoriala a unei anumite unitati administrative, bunul imobil, prin efectul prevederilor Legii nr. 18/1991, se regaseste in patrimoniul si in administrarea Municipiului Bucuresti.
De asemenea, recurentul arată ca potrivit dispozitiilor art. 26 alin.(1), coroborate cu dispozitiile art.36 alin.(1) din Legea nr.18/1991:
Art. 26. - (1) " Terenurile situate în intravilanul localității, care au apartinut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără mostenitori, trec în proprietatea comunei, orașului sau a municipiului. după caz, și în administrarea primăriilor ( ... )";
Art. 36. - (1) " Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor. urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26”.
Mai mult decat atat, conform prevederilor art. 25 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice: "S. este persoana juridica in raporturile in care participa nemiilocit, in nume propriu ca subiect de drepturi și obligatii.
El participa in astfel de raporturi prin Ministerul Finantelor, afara de cazurile in care legea stabileste anume alte organe in acest scop. "
De asemenea potrivit dispozițiilor art.37 alin.1 din același act normativ menționat anterior: "S. nu răspunde pentru obligațiile organelor si celorlalte instituții de stat. ale întreprinderilor si organizațiilor economice de stat, precum si ale oricăror alte organizații socialiste de stat, daca ele sunt persoane juridice. De asemenea, nici una dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligațiile statului. "
F. de prevederile exprese invocate, recurentul solicită admiterea recursului si schimbarea deciziei civile atacate, in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice si, in consecința respingerea actiunii in ceea ce priveste aceasta institutie, ca fiind formulata in contradictoriu cu o persoana fara calitate procesuala pasiva.
In subsidiar, in situația in care se va trece peste aceste exceptii, pe fond, recurentul apreciază ca, in mod gresit, instanta a considerat ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 1890 Cod civil.
Astfel, nu se poate retine in aceasta situatie dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului, întrucât consideră recurentul ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 Cod civil.
Pentru a se putea face aplicabilitatea acestor dispozitii legale este necesar ca bunul posedat sa fie in circuitul civil, prin urmare una dintre conditii este ca bunul sa fie susceptibil de a fi uzucapat.
Insa, anterior consacrarii legale a proprietatii private a statului prin art.6 din Legea nr. 18/1991, art.81 din Legea nr. 69/1991 si art. 4 din Legea nr. 213/1998, bunurile aparținând statului si unităților administrativ teritoriale nu puteau fi dobândite prin uzucapiune.
Prin urmare, nu se poate opune o posesie utila statului cel putin pana in anul 1989, întrucât proprietatea socialista era insesizabila, imprescriptibila si inalienabila, iar Constituțiile anterioare anului 1991 nu au făcut distinctei intre domeniul public si cel privat al statului, bunurile intrate in proprietatea statului făcând parte din domeniul public si fiind astfel insesizabile, inalienabile si imprescriptibile.
F. de argumentele prezentate, solicită recurentul admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei civile nr.21A/10.01.2012, pronunțata de Tribunalul București - Secția a III- a Civila, in principal, in sensul admiterii exceptiei lipsei calitatii procesulae pasive a Statului R. prin Ministerul Finantelor Publice si in consecinta, să fie respinsă actiunea ca fiind formulata in contradictoriu cu o persoana fara calitate procesuala pasiva, iar in subsidiar, ca neîntemeiata.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică vizând lipsa calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice nu este întemeiată.
În cauză, reclamanții au promovat prezenta acțiune prin care au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului – teren situat în ., sector 6 prin uzucapiune și asupra construcțiilor edificate pe acest teren prin accesiune.
De necontestat, o asemenea acțiune trebuie introdusă împotriva adevăratului proprietar care, prin pasivitate, a permis reclamanților stăpânirea imobilului timp de 30 de ani pentru ca legea să considere că au devenit proprietari.
Ori, este evident că imobilul teren în suprafață totală de 750 mp a aparținut numitului B. V. conform actului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.1586/1947 de Tribunalul I. – Secția Notariat. Succesiunea defunctului B. V. a fost dezbătută, fiind eliberat certificatul de vacanță succesorală nr.21/23.09.2009 de BNP E. A. F., din care rezultă că întreaga masă succesorală rămasă de pe urma defunctului B. V., în care intră și terenul în suprafață totală de 750 mp a fost preluată de S. R. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice București.
Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, acesta este, în prezent, titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, aspect în raport de care are legitimare procesuală pasivă.
Nu prezintă nicio relevanță, în cauza de față, dispozițiile Legii nr.18/1991, întrucât titularul dreptului de proprietate conform certificatului de vacanță succesorală este S. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice București, astfel că nu va fi primită prima critică formulată.
Cea de-a doua critică vizând neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.1890 cod civil și 1847 Cod civil, nu poate fi reținută întrucât este formulată omisso medio, recurentul neformulând o asemenea critică împotriva sentinței pronunțate la fond, în apel.
Oricum, o asemenea critică este și neîntemeiată, în condițiile în care intimații – reclamanți au stăpânit și anterior anului 1989, putând invoca uzucapiunea împotriva adevăratului proprietar.
Pentru aceste considerente, în baza art.312 Cod de procedură civilă, Curtea respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr.21 A din 10.01.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. M. și A. P..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.07.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A.-D. T. I.-A. H.-P. E. V.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L.
2 ex./11.07.2012
TB-S.3 – L.C.S.; I.N.
Jud.S.6 – C.M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 285/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 385/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
