Obligaţie de a face. Decizia nr. 165/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 165/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2012 în dosarul nr. 165/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 165R
Ședința publică de la data de 27.01.2012
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - Z. D.
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - G. A. G.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă A. P. VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 880/11.05.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți K. E. A. și K. M. B., cauza având ca obiect „ Legea 10/2001”.
Dosarul a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică intimații reclamanți K. E. A. și K. M. B. – reprezentați de avocat, lipsind recurenta-pârâtă A. pentru Valorificarea Activelor Statului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că, la data de25.10.2012, la registratura secției s-a înregistrat adresa S.C. Mecanică Fină SA, sub nr. 1000/15/23._(fila 32 din dosar).
La data de 26.01.2012, s-au înregistrat precizările formulate de A. pentru Valorificarea Activelor Statului, transmise atât prin fax cât și prin poștă, în două exemplare.
Reprezentanta intimaților reclamanți învederează instanței că a luat cunoștință de conținutul adresei S.C. Mecanică Fină S.A. și precizările formulate de A..
Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul asupra recursului declarat de A.., având în vedere că, prin motivele de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Intimații reclamanți K. E. A. și K. M. B., prin avocat învederează că își mențin concluziile formulate la termenul din 04.11.2011, de respingere a recursului declarat de recurenta- pârâtă A. pentru Valorificarea Activelor Statului. Depune la dosar note scrise; fără cheltuieli de judecată, urmând să le solicite pe cale separată.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă la data de 25.03.2010 reclamanții K. M. B. și K. E. A. au solicitat în contradictoriu cu pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului obligarea acesteia la soluționarea notificării nr. 288/31.01.2002 prin emiterea unei decizii/dispoziții prin care să propună acordarea despăgubirilor la valoarea de piață pentru imobilul situat în București, ..-3-5, compus din teren în suprafață de 1172 mp și clădire în suprafață de 188 mp și să oblige pârâta ca în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei să înainteze documentația Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin notificarea nr. 288/31.01.2002 adresată Primăriei Municipiului București și prin notificarea nr. 289/31.01.2002 adresată . au solicitat în baza Legii nr.10/2001 despăgubiri pentru imobilul menționat în petitul cererii.
Imobilul a fost proprietatea defunctei M. E., care l-a dobândit în baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr._/1945 de fostul Tribunal I..
Așa cum rezultă din adresa nr._/20.07.1971 a Uzinei Mecanică Fină București imobilul a fost preluat de stat și, ca efect al Decretului nr. 216/11.06.1971, a fost dat în administrarea Uzinei Mecanică Fină București, devenită ulterior ..
M. E. a decedat la data de 22.11.1975, lăsând ca unic moștenitor pe K. E. N. M., soțul și tatăl reclamanților. Reclamanta a arătat că are calitatea de moștenitoare a defunctului ei soț, potrivit certificatului de moștenitor nr. 622/1990 eliberat de notariatul de Stat sector 2, iar reclamantul K. E. A. are calitatea de fiu al defunctului și de notificator, fiind deci îndreptățit la măsuri reparatorii, potrivit disp. art. 4 alin.3 din Legea 10/2001.
Prin decizia nr. 14/18.03.2002 . a decis respingerea cererii de restituire în natură, urmare a aplicabilității art. 27 din Legea 10/2001, pronunțându-se doar cu privire la o parte din imobil.
Au menționat reclamanții că au formulat acțiune în justiție, rezultatul fiind că prin sentința civilă nr. 1076/23.09.2005 pronunțată de Tribunalul București-Secția a III-a Civilă a fost admisă în parte acțiunea în sensul obligării pârâtei Primăria Municipiului București la soluționarea notificării și respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor . și A. la pronunțarea asupra cererii de restituire rămasă neanalizată în urma pronunțării deciziei nr. 14/2002; această soluție a fost casată parțial în ceea ce privește capătul doi al cererii și admis în rejudecare prin sentința civilă nr. 1150/2005.
Au mai arătat reclamanții că, la data de 13.03.2006 Primăria Municipiului București a emis Dispoziția nr. 5602prin care a declinat competența de soluționare a notificării înregistrate sub nr. 288/31.01.2002 către A., notificarea nefiind până în prezent soluționată de pârâtă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 29 alin.3 din Legea 10/2001 și pe disp. art. 3 alin.1 lit c și 16 alin.2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, în condițiile în care ea nu are competența de a soluționa notificarea, raportat la pronunțarea sentinței civile nr. 1076/2005 a Tribunalului București prin care Primăria Municipiului București a fost obligată la soluționarea notificării, iar Primăria a emis Dispoziția nr. 5602/2006 prin care a declinat soluționarea notificării către A., fără a o soluționa.
S-a invocat și lipsa parcurgerii procedurii administrative obligatorii, în condițiile în care A. nu a fost notificată separat.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind atașat și dosarul administrativ format în baza notificării, precum și proba cu expertiza tehnică specialitatea construcții și topografie, fiind depuse la dosar rapoartele de expertiză tehnică specialitatea construcții efectuat de expert tehnic N. D. și cel specialitatea topografie efectuat de expert tehnic D. A..
Prin sentința civilă nr. 880 din 11.05.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții K. M. B. și K. E. A., în contradictoriu cu pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului și a fost obligată pârâta la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent conform titlului VII din Legea nr. 247/2005 în favoarea reclamanților pentru imobilul situat în București, .. 3-5, compus din teren în suprafață de 897 mp, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic D. A. și construcție demolată în suprafață de 188 mp. A fost obligată aceeași pârâtă ca în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a acestei hotărâri să înainteze documentația Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și să plătească reclamanților suma de 2006 lei, cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat, în ceea ce privește primul aspect care trebuie dovedit de reclamanți în prezenta cauză, respectiv cel al calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001, că prin notificarea nr. 288/31.01.2002 adresată Primăriei Municipiului București și prin notificarea nr. 289/31.01.2002 adresată ., reclamanții au solicitat, în baza Legii 10/2001, acordarea despăgubirilor pentru imobilul situat în București, .. 3-5, compus din teren în suprafață de 1172 mp.
În ceea ce privește soluționarea notificării nr. 288/31.01.2002, tribunalul reține că, după ce, prin sentința civilă nr. 1076/23.09.2005 a Tribunalului București-Secția a III-a Civilă, Primăria Municipiului București a fost obligată la soluționarea acesteia, în cadrul litigiului având ca obiect „obligație de a face”, Primăria Municipiului București a emis Dispoziția nr. 5602/13.03.2006, prin care a declinat soluționarea notificării nr. 288 către A., persoană juridică ce nu a soluționat până în prezent această notificare.
Tribunalul va înlătura susținerile A. din întâmpinare în sensul că nu a fost respectată procedura administrativă prealabilă, având în vedere că partea a respectat procedura administrativă obligatorie formulând notificare către o unitate care nu mai deținea imobilul, iar aceasta a emis o dispoziție de declinare, conform art. 27 alin.5 din Legea 10/2001.
De asemenea, vor fi înlăturate și susținerile A. cu privire la inexistența obligației sale de soluționare a notificării, întrucât, pe de parte, aceasta nu a dovedit contestarea în instanță a dispoziției de declinare, iar, pe de altă parte, în măsura în care constata ca nu avea calitatea de unitate ce trebuia stabili dreptul la despăgubiri, putea soluționa notificarea și în alt mod decât al admiterii sale, dând posibilitatea părții de a o contesta.
Mai reținem și faptul că prin Dispoziția nr. 757/1997 a Primarului general al Municipiului București a fost restituită reclamantei suprafața de 456, 8 mp situată în ..3, sector 2, parte din terenul ce face obiectul prezentei pricini, așa cum a rezultat din raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie, necontestat în prezenta cauză.
În ceea ce privește soluționarea notificării nr. 289/31.01.2002 adresată ., tribunalul reține că a fost emisă Decizia nr. 14/2002 prin care s-a decis respingerea notificării față de faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, devenind incidente disp. art. 27 din Legea nr.10/2001. Deși . a emis Decizia doar pentru parte din imobil și a fost obligată la reanalizarea ei prin hotărâre judecătorească irevocabilă, acest lucru nu s-a întâmplat.
Prin urmare, având în vedere faptul că pârâtul A. nu a respectat termenul legal de 60 zile de la data învestirii sale, prevăzut de Legea nr.10/2001 pentru soluționarea notificării, tribunalul a constatat că este competent să soluționeze pe fond cererea de despăgubiri formulată de reclamantă, având în vedere și dispozițiile deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
Cu privire la calitatea reclamanților notificatori de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.10/2001 pentru imobilul sus-menționat, tribunalul a reținut că aceștia au făcut această dovada, în condițiile art. 3 alin.1 lit.a și art. 4 alin.2 din Legea 10/2001 coroborate cu art. 23 și 24 din Legea 10/2001 și art. 22/1 din Normele Metodologice de aprobare a Legii 10/2001, dovedind așadar, calitatea de proprietari a autorilor lor la data preluării abuzive a imobilului.
Astfel, imobilul, compus din teren în suprafață de circa 1400 mp și construcțiile de pe el, a fost proprietatea defunctei M. E., care l-a dobândit în baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr._/1945 de fostul Tribunal I., act atașat la fila 13 din dosar.
Așa cum rezultă din adresa nr._/20.07.1971 a Uzinei Mecanică Fină București, atașată la file 15 din dosar, imobilul a fost preluat de stat și, ca efect al Decretului nr. 216/11.06.1971, a fost dat în administrarea Uzinei Mecanică Fină București, devenită ulterior ..
M. E. a decedat la data de 22.11.1975, lăsând ca unic moștenitor pe K. E. N. M., soțul și tatăl reclamanților (conform certificatului de moștenitor nr. 621/10.05.1990 emis de Notariatul de Stat al sectorului 2 București). Reclamanta are calitatea de moștenitoare a defunctului ei soț, potrivit certificatului de moștenitor nr. 622/1990 eliberat de Notariatul de Stat sector 2, iar reclamantul K. E. A. are calitatea de fiu al defunctului și de notificator, fiind deci îndreptățit la măsuri reparatorii, potrivit disp. art. 4 alin.3 din Legea 10/2001, cererea de restituire valorând acceptare a succesiunii.
Prin urmare, tribunalul constată că reclamanții au dovedit preluarea abuzivă a imobilului sus-menționat de la autorii lor, precum și calitatea de succesori, așa cum am arătat mai sus.
Având în vedere cele de mai sus, a fost analizată în continuare dacă este posibilă restituirea în natură a acestuia, imobil compus din teren și construcții.
În primul rând, tribunalul a constatat că, așa cum rezultă din relațiile existente în dosar, din Decizia nr. 14/2002 a . și din Dispoziția de declinare emisă de Primăria Municipiului București, imobilul se află în prezent în patrimoniul ., societate privatizată prin intermediul A..
Potrivit raportului de expertiză specialitatea topografie, necontestat în prezenta cauză, terenul ce face obiectul litigiului, în afara suprafeței deja restituite reclamanților în baza Dispoziției nr. 757/1997 a Primarului General al Municipiului București, menționate mai sus, este în suprafață de 897 mp, este identificată în incinta ., făcând parte din patrimoniul acestei societăți și este afectat în totalitate de construcții existente-hale industriale, rețele de utilități, căi de acces.
Așadar, în primul rând, avem în vedere incidența disp. art. 29 din Legea 10/2001.
Conform art. 29 din Legea 10/2001, forma modificată prin disp. art. I pct.60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 „P. imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.”.
Prin urmare, în această formă, art. 29 stabilea neaplicarea principiului restituirii în natură al bunurilor naționalizate și posibilitatea despăgubirii persoanelor îndreptățite doar prin echivalent pentru bunurile aflate în proprietatea societăților ce sunt privatizate integral sau într-o proporție care nu permite aplicarea art. 21 din lege (pentru acele societăți comerciale care mai au cote de capital neprivatizate sunt aplicabile dispozițiile art. 21 din lege, în măsura în care valoarea imobilului restituibil este mai mică sau egală cu valoarea cotei neprivatizate).
În analiza excepției de neconstituționalitate a modificării aduse art. 29 din Legea 10/2001 Curtea a constatat că, înainte de modificarea operată prin dispozițiile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 Legea nr. 10/2001 reglementa în art. 27 alin. (1) următoarele: "P. imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate."
În urma modificării Legii nr. 10/2001, art. 27 alin. (1) a devenit art. 29 alin. (1), cu un conținut diferit sub aspectul modului de restituire a bunurilor imobile preluate în mod abuziv în perioada 1945 - 1989 și care fac parte din patrimoniul unor societăți comerciale privatizate. Dacă în art. 27 se făcea distincție între imobilele preluate cu titlu și cele preluate fără titlu, în sensul că acestea din urmă se puteau restitui în natură, cu procedura prevăzută de lege, dispozițiile art. 29 modificat prevăd că persoanele îndreptățite beneficiază exclusiv de dreptul la despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a acestora.
În continuare, Curtea a constatat că prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente nu s-au adus modificări dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, deci nu s-a instituit un nou termen de depunere al notificărilor de către persoanele îndreptățite și că legea nouă operează o modificare discriminatorie sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce privește imobilele preluate de stat fără titlu valabil (cum este și cel din prezenta cauză, preluat în baza Decretului nr. 92/1950).
Practic, s-a constatat că modificarea Legii nr.10/2001, prin care persoanele îndreptățite nu puteau obține restituirea în natură, ci doar măsuri reparatorii prin echivalent, în situația în care bunul a fost preluat de stat fără titlu valabil și se află în posesia unei societăți privatizate integral sau într-un procent ce nu permite aplicarea art. 21 din Legea 10/2001, este neconstituțională.
Este adevărat că prin constatarea neconstituționalității un text nu se învie, readuce în vigoare textul vechi, abrogat expres, respectiv cel care permitea restituirea bunurilor în natură de societățile privatizate, atâta timp cât acest bun a trecut abuziv în proprietatea statului, fără a diferenția în funcție de gradul și de momentul privatizării.
Însă, constatăm că și fără reînvierea textului vechi menționat, față de principiul restituirii în natură prevăzut expres de art. 9 din Legea 10/2001 și de faptul că nu se mai poate folosi ca argument în situația reținerii unei situații de excepție de la restituirea în natură faptul că este o societate privatizată integral anterior intrării în vigoare a Legii 10/2001, așa cum permitea art. 29 modificat prin pct.60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 declarat neconstituțional, tribunalul va analiza dacă este posibilă restituirea în natură în funcție de disp. art. 10 din Legea nr.10/2001.
Așadar, în continuare, raportat la disp. art. 10 alin.2 din Legea nr.10/2001, tribunalul constată că terenul ce a aparținut autorului reclamantei este în totalitate afectat de hale industriale, rețele de utilități, căi de acces aparținând . și se impune stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent. Evident, aceeași este situația și pentru construcția de pe teren, ce a fost demolată, fiind imposibilă restituirea în natură, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții efectuat în cauză și necontestat.
Față de aceste aspecte, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent conform titlului VII din Legea nr. 247/2005 în favoarea reclamanților pentru imobilul situat în București, .. 3-5, compus din teren în suprafață de 897 mp, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic D. A. și construcție demolată în suprafață de 188 mp.
Având în vedere că notificarea a fost soluționată pe fond de tribunal, a obligat pârâta ca în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri să înainteze documentația Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În baza art. 274 C.pr.civ. a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 2006 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii de expert achitate în cauză.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului, considerând-o nelegală.
1. In ceea ce priveste primul motiv de recurs, acesta se incadreaza in prevederile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., nelegal, instanta de fond a interpretat si aplicat dispozitiile Legii nr.10/2001 si nu a stabilit ca, Dispozitia motivata nr. 5602/13.03.2006 emisă de Primaria Municipiului Bucuresti, prin care a fost declinata catre A. competența de solutionare a notificarii nr. 288/30.02.2002 a intimatilor-reclamanti, privind imobilul revendicat, fata de efectele juridice ale Sentintei civile nr. 1076/23.09.2005 a Tribunalului Bucuresti Secția a III-a Civilă este nelegala.
Prin aceasta sentinta civila s-a stabilit obligatia definitiva si irevocabila ca, Primaria Mun. Bucuresti sa solutioneze aceasta notificare pe fondul acesteia si nu o obligatie de declinare a notificarii catre A..
Asa cum se poate constata, prin notificarea nr. 288/31.01.2002 adresata Primariei Municipiului Bucuresti, inregistrata sub nr._/05.02.2002 si prin notificarea nr.289/31.01.2002 adresata . sub nr. 25/0602.2002 in baza dispozitiilor Legii nr.10/2001, intimatii - reclamanti au solicitat restituirea imobilului situat in Bucuresti, .. 3-5, compus din teren in suprafata de 1.172 mp si constructie in suprafata de 188 mp.
Prin Decizia motivata nr. 14/18.03.2002 a fost solutionata notificarea de catre S.C. MECANICA F. SA, Bucuresti.
Aceasta decizie motivata a fost contestata in instanta, iar prin Sentinta civila nr. 1076/23.09.2005 a Tribunalului Bucuresti Sectia a -III-a civila, s-a stabilit obligatia definitiva si irevocabila in sarcina Primariei Bucuresti prin Primar General să solutioneze notificarea nr. 288/31.01.2002 a intimatilor - reclamanti K. B. si K. E. A. inregistrata la Primaria Municipiului Bucuresti cu nr._/05.02.2002.
Prin aceiasi sentinta civila a fost respins capatul de cerere privind obligarea paratelor A. si . sa reanalizeze temeinicia Deciziei motivate nr.14/18.03.2002 emisa de . ca inadmisibil.
F. de cele aratate, se poate constata ca Primaria Mun. Bucuresti a fost obligata definitiv si irevocabil sa solutioneze notificarea nr. 288/31.01.2002 a reclamantilor inregistrata la Primaria Mun. Bucuresti sub nr._/05.02.2002, pe fondul acesteia si nu sa o decline nelegal catre A..
Asa cum se poate constata, capatul de cerere privind obligarea A. SI . sa reanalizeze temeinicia Deciziei nr. 14/18.03.2002 a . contestata, a fost respinsa ca inadmisibil.
F. de cele aratate, se consideră nu este legala Dispozitia motivata nr. 5602/13.03.2006 emisa de Primaria Municipiului Bucuresti, prin care a fost declinata catre A. competenta de solutionare a notificarii nr. 288/30.02.2002 a reclamantilor, privind imobilul revendicat, si obligatia stabilita in sarcina A. de catre instanta de fond.
2. Al doilea motiv de recurs, se referă la faptul că instanța a aplicat greșit dispozițiile art.29 din Legea nr.10/2001, deoarece intimatii- reclamanti nu au urmat procedura administrativa obligatorie si nu au facut dovada calitatii de persoane indreptatite si a drepturilor legale in temeiul Legii nr.10/2001.
In acest sens, se solicită respingerea actiunea intimatilor, ca neintemeiata privind propunerea de acordare a despagubiri lor prin echivalent, deoarece nu au fost respectate dispozitiile art.29 din Legea nr.10/2001.
In conditiile Legii nr. 10/2001 republicata, prin prevederile art 29 si urm., se reglementeaza regimul juridic al reparatiilor pentru imobilele evidentiate in patrimoniul unor societati comerciale privatizate integral de A..
In acest sens, notificarea se comunica institutiei publice implicata in privatizare, numai conform art. 29 din Legea nr.10/2001, pentru acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubiri lor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, asadar A. nu are nici o obligatie in ceea ce priveste restituirea in natura a imobilului revendicat.
Asadar, este obligatoriu ca notificarea sa se comunice institutiei publice implicata în privatizare, numai conform art. 29 (3) din lege, pentru propunerea de acordare de despagubiri in conditiile legii speciale, Legea nr. 247/2005 Titlul VII, privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.
Asa cum se poate constata, din actele cauzei se dovedeste ca notificarea nr. 288/31.01.2002 a reclamantilor a fost comunicata catre A., unde a fost inregistrata cu nr._ la data de 07.06.2010.
A. susține că a fost notificata/investita legal cu solutionarea notificarii reclamantilor prin declinarea acesteia de catre Primaria Mun. Bucuresti, pentru prima data in data de 07.06.2010.
Se învederează că această situație rezultă din adresa nr. P/_/27.07.2010 a A. comunicata catre Primaria Mun. Bucuresti cu privire fa aceasta notificare.
Din analiza dispozitiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicata, se poate constata ca, "Actele doveditoare ... pot fi depuse pana la data solutionarii notificarii".
In acest sens, prin intermediul procedurii administrative reclamantii trebuia sa-si dovedeasca calitatea de persoana indreptatita si sa-si valorifice drepturile, iar A. sa-si clarifice, dupa depunerea tuturor actelor doveditoare in sustinerea notificarii, pozitia fata de aceste pretentii si, implicit, daca sunt indeplinite conditiile legale pentru propunerea de acordare a masurilor reparatorii prevazute de lege.
Asa cum se poate constata, fata de dispozitiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, este necesara completarea dosarului administrativ aferent notificarii, cu toate actele doveditoare in conditiile legii, situatie legala care este de natura sa protejeze interesele persoanelor indreptatite.
Se susține că actiunea nu este intemeiata fata de A., deoarece din actele si probele dosarului nu s-a dovedit, in raport de caracterul imperativ si prioritar al normelor ce reglementaza procedura prevazuta de art. 29 din Lege pentru acordarea de masuri reparatorii, ca a fost urmata aceasta procedura si reclamantii a facut dovada drepturilor legale.
3. Al treilea motiv de recurs se referă la faptul că instanta de fond a aplicat dispozitiile art. 32 si art.10 (1), din Legea nr.10/2001 si nu a retinut ca, fata de situatia juridica certa, dovedita a imobilului - constructie demolata, A. nu are competenta de a solutiona notificarea intimatilor cu privire la aceasta constructie demolata.
Conform art.10 (1) din Legea nr. 10/2001 republicata, "In situatia imobilelor preluate in mod abuziv si ale caror constructii edificate pe acestea au fost demolate partial sau total ... iar pentru constructiile demolate si terenurile ocupate, masurile reparatorii se stabilesc in echivalent".
Conform art. 32 din Legea nr. 10/2001, republicata, "In situatia imobilelor constructii demolate, notificarea formulata de persoana indreptatita se solutioneaza potrivit art. 10 sau 11, prin dispozitia motivata a primarului unitatii administrativ teritioriale in a carei raza s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al municipiului Bucuresti".
Invederam instantei ca din actele doveditoare administrate in cauza, respectiv raportul de expertiza efectuat s-a stabilit ca această constructie de 188 mp a fost demolata, asadar, sunt aplicabile dispozitiile art. 32 si art. 10 (1), din Legea nr. 10/2001 si Primaria Municipiului Bucuresti are obligatia sa solutioneze notificarea intimatilor privind imobilul demolat.
Din analiza acestor texte legale, se poate constata ca pentru imobilele demolate, masurile reparatorii se stabilesc numai in echivalent si competenta de solutionare a notificarii si emiterii unei decizii motivate cu propunerea de acordarea a masurilor reparatorii/despagubiri, revine primariei unitatii administrativ teritioriale in a carei raza teritioriala s-a aflat imobilul, respectiv Primaria Mun. Bucuresti.
A. apreciaza ca, nelegal, Primaria Mun. Bucuresti nu a solutionat aceasta notificare privind constructia demolata, desi avea aceasta obligatie legala conform celor mentionate mai sus si sa emita decizia motivata in conditiile Legii nr.10/2001.
F. de cele aratate, se poate constata ca pentru imobilele demolate, masurile reparatorii se stabilesc numai in echivalent si competenta de solutionare a notificarii revine Primariei Mun. Bucuresti in a carei raza teritioriala s-a aflat imobilul, conform art. 32 si art.10 (1) din Legea nr.10/2001.
In consecinta, nelegal a fost obligata A. sa solutioneze notificarea intimatilor si sa emita decizie motivata privin propunerea de acordare de masuri reparatorii in echivalent, conform Legii nr. 247/2005 pentru imobilul constructie demolata.
4. Al patrulea motiv de recurs se referă la stabilirea in mod nejustificat si nelegal in sarcina A. a cheltuielilor de judecata in suma de 2006 lei.
Asa cum rezulta din actele cauzei, A. a fost obligata nelegal la plata acestora deoarece nu se poate retine rea- credinta sau comportare neglijenta pricinuita prin apararea sa in acest proces.
Mai mult decat atat, cheltuielile de judecata sunt arbitrar stabilite, deoarece nu sunt justificate prin dovezi clare, ca fiind conforme in raport de costurile reale ale procesului.
P. acordarea cheltuielilor de judecata este necesara probarea efectuarii lor pe baza documentelor justificative, care trebuie depuse la dosarul cauzei in original, inainte ca instanta sa ramana in pronuntare.
F. de aceste considerente, cheltuielile de judecata stabilite in sarcina A. sunt nelegale si nejustificate si solicitam exonerarea A. de plata cheltuielilor de judecata stabilite in cauza in sarcina A., in suma de 2006 lei, deoarece acestea au fost acordate prin sentinta civila nelegala a instantei de fond.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, si celelalte dispozitii legale mentionate in cauza.
În dovedirea susținerilor, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În combaterea recursului, a fost depusă întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Instanța, din oficiu, a dispus efectuarea unei adrese la A. în sensul comunicării datei privatizării S.C. Mecanică Fină S.A. și anume dacă societatea era privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, precum și componența acționariatului și la S.C. Mecanică Fină S.A., pentru a ne comunica soluția adoptată, ca urmare a sentinței civile nr.1150/2008 a Tribunalului București.
Au fost depuse relațiile solicitate de S.C. Mecanică Fină S.A., din care rezultă că nu a fost emisă decizia prin care să fie reanalizată dispoziția nr.14/2003, precum și relațiile A., din care rezultă că, la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, S.C. Mecanică Fină S.A era o societate integral privatizată, prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.20/2000.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate și a motivului de recurs invocat, respectiv art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima critică referitoare la aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor Legii nr.10/2001 în sensul că cea obligată să soluționeze pe fond notificarea a fost Primăria Municipiului București, așa cum s-a statuat prin sentința civilă nr.1076/2005 a Tribunalului București, este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr.1076/2005 pronunțată de către Tribunalul București, în dosarul nr.1005/2005, s-a reținut că Primăria Municipiului București are obligația de a soluționa notificarea petenților „fie în sensul admiterii și stabilirii măsurilor reparatorii, conform legii, fie în sensul respingerii cererii, dacă se va constata neîndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de lege, fie în sensul de a comunica persoanei îndreptățite datele de identificare ale unității deținătoare, conform art.25 din Legea nr.10/2001”. Sentința civilă menționată a fost atacată fiiind pronunțată în apel decizia civilă nr.213/2006 pronunțată de către Curtea de Apel București, în dosarul nr._ (filele 27-31 dosar TB), iar în recurs decizia civilă nr.3235/20.04.2007 pronunțată în dosarul nr._ al Înaltei de Casație și Justiție (filele 32-37). În căile de atac, instanțele de control judiciar nu au modificat considerentele hotărârii pronunțate de către prima instanță cu privire la obligația Primăriei Municipiului București de a răspunde la notificare.
Astfel, instanța de recurs învederează că s-a stabilit obligația Primăriei Municipiului București de a răspunde la notificarea formulată. În nici un caz, instanța de judecată nu a statuat asupra obligației acestei instituții de a acorda măsuri reparatorii, ci doar asupra obligației de a verifica dacă are calitate de unitate deținătoare, în sensul legii, și, în caz afirmativ, de a soluționa notificarea.
Primăria Municipiului București și-a îndeplinit această obligație și a emis decizia nr.5602/13.03.2006 (fila 42 din dosarul TB), prin care și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea A.-ului, considerându-se că soluționarea dosarului administrativ nu revine Primăriei, ci A.-ului.
Curtea învederează că Primăria Municipiului București a acționat în conformitate cu dispozițiile art.27 alin.5 din Legea nr.10/2001, în forma în vigoare la data de 25.11.2010, care stipulează că unitatea notificată, care nu deține nici măcar o parte din imobil are obligația de a comunica persoanei îndreptățite datele de identificare a unității deținătoare. În scopul îndeplinirii acestei îndatoriri legale, a fost emisă decizia nr.5602/13.03.2006, prin care s-a declinat competența de soluționare a notificării în favoarea A.-ului.
Curtea constată că această decizie de declinare nu a fost contestată de către recurentă, astfel încât măsura declinării a rămas definitivă, iar A. avea obligația legală de a soluționa notificarea transmisă cu respectarea termenului de 60 de zile de la data declinării.
Se constată că recurenta-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art.25-26 din Legea nr.10/2001, în forma în vigoare la data de 25.11.2010, în sensul că nu a analizat dacă are calitatea de unitate deținătoare și dacă sunt incidente dispozițiile art.29 din Legea nr.10/2001.
Astfel, susținerile recurentei că nu avea obligația de soluționa notificarea și că declinarea dispusă de către Primăria Municipiului București prin decizia nr.5602/13.03.2006 este nelegală, nu pot fi reținute de către instanța de recurs, având în vedere că transmiterea notificării către A. s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale menționate, iar aceasta avea obligația de a o analiza.
A doua critică care se referă la împrejurarea că A. nu a fost sesizată cu respectarea dispozițiilor art.29 din Legea nr.10/2001 și că intimații-contestatori nu au făcut dovada drepturilor lor, este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Intimații-contestatori au notificat atât Primăria Municipiului București prin notificarea nr.288/31.01.2002, cât și societatea S.C. Mecanică Fină S.A, prin notificarea nr.289/31.01.2002.
Prin intermediul celor două notificări a fost declanșată procedura administrativă prevăzută de dispozițiile Legii nr.10/2001, iar conform art.22 alin.4 din Legea nr.10/2001, în forma în vigoare la data de 25.11.2010 „notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul”.
Astfel, susținerea A.-ului că nu are obligația de a răspunde la notificarea declinată, deoarece nu a fost depusă la această instituție, este greșită.
Cu privire la susținerea că intimații-contestatori nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite și a drepturilor lor, instanța de recurs constată că nu se indică în concret criticile aduse hotărârii primei instanțe, care a statuat că M. B. și K. E. A. au calitate de persoane îndreptățite.
Cu toate acestea, instanța de recurs va confirma suținerile primei instanțe sub aspectul calității de persoană îndreptățite, reținând că imobilul, compus din teren în suprafață de circa 1400 mp și construcțiile de pe el, a fost proprietatea defunctei M. E., care l-a dobândit în baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr._/1945 de fostul Tribunal I., act atașat la fila 13 dosar TB.
Imobilul a fost preluat de stat și, ca efect al Decretului nr. 216/11.06.1971, a fost dat în administrarea Uzinei Mecanică Fină București, devenită ulterior ., conform adresei nr._/20.07.1971 a Uzinei Mecanică Fină București, fila 15 dosar TB.
M. E. a decedat la data de 22.11.1975, lăsând ca unic moștenitor pe K. E. N. M., soțul și tatăl reclamanților (conform certificatului de moștenitor nr. 621/10.05.1990 emis de Notariatul de Stat al sectorului 2 București). M. B. are calitatea de moștenitoare a defunctului ei soț, potrivit certificatului de moștenitor nr. 622/1990 eliberat de Notariatul de Stat sector 2, iar K. E. A. are calitatea de fiu al defunctului și de notificator, fiind deci îndreptățit la măsuri reparatorii, potrivit disp. art. 4 alin.3 din Legea 10/2001, cererea de restituire valorând acceptare a succesiunii.
P. considerentele expuse, Curtea constată că, în mod corect, tribunalul a reținut că aceștia au făcut această dovada, în condițiile art. 3 alin.1 lit.a și art. 4 alin.2 din Legea 10/2001 coroborate cu art. 23 și 24 din Legea 10/2001 și art. 22/1 din Normele Metodologice de aprobare a Legii 10/2001.
În prezent din suprafața totală de 1.400mp, a fost restituită în natură o parte de teren, respectiv suprafața de 593 mp, prin sentința civilă nr.8616/07.11.1995 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 2 București și prin Dispoziția nr.757/1997.
Restul suprafeței de 897 mp, din totalul de 1490mp se află în incinta societății S.C. Mecanică Fină S.A și face parte din patrimoniul acesteia, fiind ocupat de construcțiile existente, respectiv hale industriale, rețele de utilități și căi de acces (așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză aflat la filele 194-196 din dosarul TB).
Curtea constată că A.-ul nu a contestat împrejurarea că restul suprafeței de teren notificat se află în patrimoniul S.C. Mecanică Fină S.A, care este privatizată integral nici în fața primei instanțe și nici prin motivele de recurs, în fața instanței de recurs. De asemenea, recurenta nici nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză care a fost efectuat în fața primei instanțe.
Având în vedere că restul suprafeței de teren se află patrimoniul unei societăți comerciale, care era integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, așa cum rezultă din adresa aflată la fila 34 din dosarul C., se constată că sunt incidente dipozițiile art.29 alin.1 din Legea nr.10/2001, precum și art.29.2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.
Astfel, în cuprinsul art.29.2 se prevede că „pentru situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) ale art. 29 din lege entitatea învestită cu soluționarea notificării (entitatea care a făcut privatizarea) va emite o decizie prin care va propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare). P. soluționarea corectă a notificării și aprecierea îndeplinirii obligației legale de a face (de a emite actul respectiv) se vor avea în vedere prevederile pct. 23 și 25 din prezentele norme metodologice”.
Având în vedere considerentele expuse, se învederează că susținerile A.-ului cu privire la faptul că prima instanță a aplicat, în mod greșit dispozițiile art.29 din Legea nr.10/2001, sunt nefondate.
În ceea ce privește cea de-a treia critică, se constată că și aceasta este nefondată, deoarece conform art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001, în forma în vigoare la data de 25.11.2010 „dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.
În cauza de față, s-a reținut ( prin raportul de expertiză efectuat de către expertul N. D., aflat la filele 181-185 din dosar TB) că, construcția veche în suprafață de 188 mp a fost demolată după anul 1971, iar peste amplasamentul vechi se află construită o hală de tip industrial. Concluziile raportului de expertiză nu au fost contestate de către recurentă în fața primei instanțe.
Astfel, având în vedere că imobilul demolat s-a aflat în patrimoniul societății privatizate, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.29 și că A.-ul, în calitate de unitate care a efectuat privatizare, are competența de a soluționa notificarea atât în privința terenului imposibil de restituit în natură, cât și sub aspectul acordării de măsuri reparatorii pentru construcția demolată.
Curtea reține că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.10 și nici art.32 alin.1 din Legea nr.10/2001, ci dispozițiile art.29 din Legea nr.10/2001. Astfel, atâta timp cât a fost identificată entitatea care trebuie să soluționeze notificarea, aceasta va avea obligația de a soluționa notificarea în întregime, atât în privința terenului imposibil de restituit, dar și pentru imobilul demolat.
De asemenea, se învederează că dispozițiile art.32 alin.2 din Legea nr.10/2001, fac trimitere la art.22-28 din Legea nr.10/2001, ceea ce înseamnă că norma de trimitere se referă la obligația entităților însărcinate cu soluționarea notificării de a acorda măsuri reparatorii și pentru construcțiile demolate. Mai mult, art.29 alin.3 din Legea nr.10/2001 prevede că „măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător”. Prin normele de trimitere se statuează obligația instituției implicate în privatizare să propună acordarea de măsuri reparatorii și pentru construcțiile demolate, aflate în incinta societăților comerciale privatizate integral.
Având în vedere considerentele expuse, se constată că nu este fondată nici cea de-a treia critică.
În ceea ce privește obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că prima instanță a aplicat, în mod corect, dispozițiile art.274 din Codul de Procedură Civilă, având în vedere că aceasta s-a aflat în culpă procesuală pentru soluționarea notificării. Mai mult, se constată că, cheltuielile de judecată reprezintă onorariile de expert pentru expertizele efectuate în cauză.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta-pârâtă A. P. VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 880/11.05.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți K. E. A. și K. M. B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27.01.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Z. D. C. M. S. G. A.
G.
GREFIER
L. D.
Red. DZ
Tehnored. DZ/PS 2 ex.
Jud. fond: A. G. Țambulea
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 176/2012. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 146/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
