Prestaţie tabulară. Decizia nr. 846/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 846/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 31405/211/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 846/R/2014
Ședința publică din 14 mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
JUDECĂTOR: A. I.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare – pentru pronunțare- recursul declarat de către intervenientul F. P. împotriva deciziei civile nr. 74 din 24 ianuarie 2014 pronunțată în dosarul civil nr._ al Tribunalului Cluj, privind și pe intimații I. H., S. L. și M. –B. A., având ca obiect prestație tabulară.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 24 aprilie 2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 9191/6 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. a fost respinsă excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta M. B. A., în contradictoriu cu pârâții I. H. și S. L. și în consecință, au fost obligați pârâții S. L. și I. H. să încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare cumpărare privind terenul in suprafață de 585 mp identificat în titlul de proprietate_/2010, în caz de refuz sentința ținând loc de contract autentic de vânzare cumpărare .
S-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei cu titlu de cumpărare.
A fost respinsă cererea de intervenție in interes propriu formulată de intervenientul F. P..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit titlului de proprietate_/4 03 2010 pârâților li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan de 585 mp f 32
Din antecontractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la 22 10 2005 reiese ca reclamanta a achitat pârâților suma de 10 milioane rol, ca si avans din preț pentru imobilul situat în Cojocna .. 3 în suprafață de 450 mp restul de 100 milioane rol urnind a se achita la dezbaterea succesiunii la notar
Din actul adițional si dovada de plată încheiat sub semnătură privată la 10 12 2005 a reieșit că reclamanta a achitat pârâților suma de 100 milioane rol.
Din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la 26.07.2008 a reieșit ca pârâților s-au obligat a-i vinde intervenientului terenul in litigiu de 450 mp si casa de locuit moștenite A arătat că prețul de 110 milioane rol, a fost achitat integral de către intervenient la 22.10.2005, avansul de 10 milioane rol, iar la 11. 12.2005 restul de 100 milioane rol.
S-a arătat, de asemenea în cuprinsul contractului că, pârâților au rezoluționat contractul încheiat cu reclamanta deoarece aceasta nu a putut plăti prețul.
Din interogatoriul luat reclamantei a reieșit că aceasta a arătat că obiectul cererii este terenul de 585 mp atât cât apare in titlu de proprietate acesta nefiind măsurat. Arătat că l-a cunoscut pe intervenient în 2002 -2003 la scurt timp începând o relație cu acesta,care a ținut până în 2005-2006. A arătat că în momentul încheierii antecontractului din 22.12.2005 se afla în relație cu intervenientul fiind la acea dată în relații apropiate cu acesta de prietenie. A arătat că nu a existat vreo înțelegere cu intervenientul in sensul că adevăratul proprietar al imobilului să fie acesta din urmă ci reclamanta. Avansul l-a plătit din bani proprii precum si restul de preț mai puțin 600 euro pe care i-a dat intervenientul în contul unei datorii pe care o avea la reclamantă. La data respectiva avea lichidități și trimitea fratele acesteia bani. A arătat că doar reclamanta a folosit terenul pe care în anii 2007-2008 a edificat o casă.
Din interogatoriul luat pârâtei I. H., a reieșit că reclamanta sunat-o in anul achiziționării terenului si ca i-ar fi spus ca vrea sa cumpere casa pentru tatăl său. Pârâta a realizat că este vorba nu despre tată ci despre prietenul reclamantei, intervenientul. Din discuțiile pe care le-a avut cu reclamanta si intervenientul a dedus că reclamanta este cumpărătorul, dar că intervenientul ar fi cel care dă banii. Și aceasta deoarece cu ocazia încheierii actului din 22.10.2005 intervenientul s-a dus să schimbe avansul în legătură cu restul banilor, a arătat că reclamanta nu a avut banii și până la urmă i-a dat intervenientul.
Din interogatoriul luat pârâtului a reieșit că acesta a fost sunat de intervenient si a dedus din discuții că împreună reclamanta si intervenientul au cumpărat terenul, dar totuși a crezut că doar intervenintul, deoarece acesta a dat avansul. Nu a știut nimic despre discuțiile dintre reclamantă și intervenient cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului. A arătat că a primit și restul de preț pe care i-a predat intervenientul dar a știut nimic de proveniența banilor.
Din interogatoriul luat intervenientului reiese ca acesta avut o relație cu reclamanta din 2003 până în mai 2006 si că a locuit împreună cu aceasta din 2004, până in toamna anului 2005, iar din ianuarie 2005 reclamanta nu a mai avut nici un venit. La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare locuia împreuna cu reclamanta si in decembrie 2005 când s-a plătit restul de preț a recunoscut semnătura de pe actul încheiat la 22.10.2005, mai puțin cea de pe actul adițional arătând ca era in relații bune cu reclamanta in acea perioada. A arătat că în acea perioadă, reclamanta era supărată fiindcă fostul soț dorea să-i ia copilul iar intervenientul i-a spus că singura soluție era achiziționarea unui imobil ca să dovedească condițiile de locuit. A arătat că reclamanta a căutat și a găsit imobilul. A arătat că nu a discutat cu reclamanta despre cine este persoana adevăratului proprietar si nu a încheiat act scris cu privire la aceste aspecte pentru acesta a contat partea sentimentală, adică a vrut sa o ajute. A arătat că, contractul s-a semnat de reclamanta ca si cumpărător ca să poată dovedi condițiile de locuit .. Prețul s-a plătit de intervenient. A arătat că după ce s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de către reclamantă a avut înțelegere cu aceasta sa demoleze casa veche si să construiască împreună un imobil nou.
Din declarația martorului L. D. reiese că achiziționarea terenului în litigiu s-a făcut în 2005, că a fost edificată o casă ulterior cumpărării, că terenul a fost achiziționat de reclamantă în condițiile în care și mama acestuia voia să cumpere un teren vecin. Nu știe de unde au provenit banii nici de vreo înțelegere dintre reclamantă și intervenient despre cine ar fi adevăratul proprietar Nu a putut preciza de unde provine suma de bani cu care s-a plătit prețul terenului, însă a știut că reclamanta s-a împrumutat de la mama acestuia, sumele fiind luate si pentru edificarea casei iar restituirea împrumutului o făcea reclamanta, iar martorul depunea banii la Banca Transilvania. A arătat că sursa de venit a intervenientului era o pensie provenită de la Statul G.. Pe teren la data achiziționării era o casă de chirpici care a fost demolată, ulterior, edificându-se casa despre care a știut că reclamanta a suportat costurile edificării . În anul 2005 reclamanta era jurist si avea si o firmă de mobilă la care câștiga. Mama acestuia nu i-ar fi data bani împrumut reclamantei dacă nu o considera o persoană solvabilă. La data achiziționării terenului reclamanta avea probleme cu fostul soț legate de custodia asupra copilului reclamanta a stat în chirie fiindcă nu avea alte imobile in proprietate .
Nu a știut de împrumuturi făcute între reclamantă și intervenient.
Din declarația martorei F. E. a rezultat că terenul l-a achiziționat reclamanta deoarece aceasta i-a cerut părerea soțului și a băiatului in acest sens. Reclamanta a muncit mult și sora a acesteia i-a împrumutat banii. Nu a știut ca intervenintul să fi contribuit cu vreo suma de bani la teren. A știut că a cumpărat imobilul fiindcă avea probleme cu soțul si avea nevoie de un loc stabil unde să stea cu copilul. A știut că pe terenul în litigiu reclamanta a construit o casă, nu a știut ca intervenientul să fi contribuit la edificarea acesteia. Nu a auzit despre vreo discuție dintre reclamantă si intervenient despre cine ar fi fost proprietarul imobilului in litigiu. Știe că lucrările la edificarea construcției au început in anul 2007.
Din declarația martorului intervenientului Chakirou C. L., au reieșit următoarele:
Știa ca reclamanta a avut o relație cu intervenientul în perioada 2003-2006 și că în 2005 intervenientul i s-a confesat ca dorea să achiziționeze terenul în discuție, ceea ce a și făcut, însă nu s-a exprimat dacă planul o includea și pe reclamantă. Terenul a fost 3200 euro iar intervenientul putea dispune ușor de acești bani in condițiile in care avea ajutor de șomaj acordat de Statul G. mai mult l-ar fi ajutat si mama sa. Arată că în perioada 2004 - 2005 chiar martora îi remitea reclamantei diferite sume de bani din partea intervenientului cei doi stând în chirie împreună în perioada 2003-2006 Intervenientul a ajutat-o pe reclamant să-și facă o firma de transport mobilă în care ea era patron și a câștigat.
Reclamanta la momentul anului 2005 nu era o persoană care să dea impresia că-și permite sa cumpere un teren.
Cel de-al doilea martor, M. M. a învederat că cei doi au stat împreună ca si iubiți aceasta s-a întâmplat și în 2005, iar martorul știa că intervenientul a susținut relația financiar, iar reclamanta avea probleme cu soțul la acea data vroia sa-i ia soțul copilul si nu avea nici o locuință. I s-a confesat intervenientul că i-a luat reclamantei o casă în Cojocna pentru ca avea probleme cu soțul. Intervenientul i s-a confesat ca din materialele obținute din casa veche reclamanta a edificat o alta casă. Nu știe daca intervenientul a contribuit la casa nouă, probabil că nu, fiindcă erau despărțiți. Intervenientul i s-a confesat reclamantei că i-a dat banii ca să-si cumpere terenul iar în opinia martorei acesta avea bani să o facă deoarece avea pensie în valută.
Martora O. M. a arătat că în perioada achiziționării terenului cei doi erau împreună, au stat chiar împreună, intervenientul spunându-i martorului în toamna trecută că a plătit un teren în Cojocna unde dorea să-și facă o cabană. A arătat că atâta timp cât părțile stăteau la martor intervenientul plătea chiria, iar reclamanta nu lucra iar acesta avea venituri și în România și în Germania. De asemenea, intervenientul i s-ar fi confesat că a luat terenul pe numele reclamantei pentru că ea nu avea venituri, nu avea o casă și in aceste condiții fostul soț i-ar fi luat copilul.
Față de cele reținute, instanța a respins excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii, reținând că in condițiile in care nu se poate retine că decizia de rezoluțiune de la f 25 ar avea vreo consecință juridică asupra contractului încheiat la 22.10.2005 în condițiile în care ea este semnată doar de vânzători, ori rezoluțiunea poate interveni doar prin acordul părților sau prin intervenția instanței de judecată, ceea ce nu este cazul, această declarație a pârâților neputând altera dispozițiile art. 969 cod civil cu privire convențiile legal făcute care au putere de lege intre părți. Acțiunea nu este inadmisibilă, apărarea pe care instanța a tratat-o ca fiind de fond.
Instanța a admis cererea reclamantei și în baza art. 27 din Legea nr. 7/1996 a obligat pârâții S. L. și I. H. să încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare-cumpărare privind terenul in suprafață de 585 mp identificat în titlul de proprietate nr._/2010 in caz de refuz sentința ținând loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
Aceasta, deoarece acordul de voință dintre reclamantă și pârâți s-a realizat prin încheierea actului de din data de 22.10.2005.
Astfel pârâții au recunoscut că au semnat acest act in calitate de vânzători reclamanta având calitatea de cumpărătoare precum si actul adițional de la f 8. Antecontractul de vânzare-cumpărare este semnat de către intervenient în calitate de martor, aspect recunoscut de acesta la interogator.
Nici părțile nici intervenientul nu au contestat că a fost plătit prețul cumpărătorilor la datele arătate în cele 2 acte încheiate cu reclamanta în sumă totală de 110 milioane de lei, ceea ce se contestă este pe de o parte intenția reala a părților respectiv cum că adevăratul cumpărător al terenului nu este reclamanta ci intervenientul, acesta fiind persoana care a si avansat banii in cauza intervenind simulația prin interpunere de persoane.
Instanța a apreciat că nu este vorba de vreo simulație pentru următoarele considerente:
Pe de o parte, cel de-al doilea antecontract încheiat de pârâți cu intervenientul la data de 26.07.2008 nu poate avea valoarea unui contraînscris în cadrul simulatei care se pretinde ca a intervenit, în condițiile în care actul a fost încheiat la o dată ulterioară înțelegerii din 22.10.2005, ori contraînscrisul trebuie sa fie anterior sau cel puțin concomitent cu acest act pentru a releva intenția părților la data încheierii contractului.
Ceea ce se poate reține este faptul că la data încheierii actului din 22.10.2005 reclamanta si intervenientul erau ., relație armonioasă, astfel că s-ar putea retine că erau in imposibilitatea de a reconstitui un înscris. Acest aspect nu este relevant în acest caz, relevantă fiind doar intenția părților în sensul determinării adevăratului cumpărător.
Instanța a apreciat că acesta este reclamanta si actul încheiat cu aceasta nu este simulat.
Pe de o parte, nu este nici o rațiune pentru care intervenientul nu ar fi putut semna ca si cumpărător, în condițiile în care reclamanta era singura, divorțată si aveau o relație de notorietate. Aspectul legat de motivul achiziționării terenului pentru ca reclamanta se temea de fostul soț să nu-i ia copilul, deși apare ca fiind dovedit și în condițiile în care reclamanta nu a demonstrat că la acea dată avea un imobil in proprietate așa cum a reieșit și din probele testimoniale –nu justifică faptul că intervenientul nu a semnat si el in calitate de cumpărător.
Ceea ce se desprinde din starea de fapt este aceea că practic ambele părți au avut posibilitatea sa achite terenul măcar parțial, balanța înclinând în favoarea intervenietului care s-a dovedit că pe parcursul relației cu reclamanta a contribuit cu bani cel puțin pentru plata chiriei.
Reclamanta a avut perioade când n-a muncit, deși ar fi obținut venituri din activitatea juridică si dintr-o afacere cu mobilă așa cum martorii au arătat.
De asemenea, reclamanta a recunoscut că ar fi primit o suma de bani de la intervenient pentru achiziționarea acestui teren, însă plata unei o datorii care nu a fost confirmată de restul probelor administrate.
Deșii instanța i-a solicitat, reclamanta nu a depuso copie a cărții de muncă, ci a depus la dosar extrase de cont in susținerea celor declarate de martorul L. D. în sensul că mama acestuia i-ar fi împrumutat pârâtei suma de bani pentru achiziționarea terenului si ulterior edificarea construcției, sume pe care le-ar fi restituit apoi dar care insa nu sunt mari.
Intervenientul a dovedit că incasa pensie de la statul german în epoca cumpărării terenului de 631 euro, suma modică de altfel și că mama acestuia avea pensie, conform actului depus la fila 221. Dar aspectul care interesează în cauză este intenția părților cu privire la adevăratul cumpărător în momentul încheierii primului antecontract și nu cine a remis prețul.
Instanța a apreciat că acesta este reclamanta în condițiile în care însuși intervenientul la interogator a declarat că nu a avut discuții cu reclamanta cine cumpăra terenul deoarece pentru acesta a contat partea sentimentală adică a vrut să o ajute desigur in contextul relației tensionate cu fostul soț. Însă aceasta duce la concluzia în raport de probele administrate cum că practic intervenientul pe parcursul relației cu reclamanta a susținut-o financiar, iar in acest context decizia legată de contribuirea cu sume de bani la achiziționarea terenului a luat-o tot din considerente emoționale, martorii arătând că a avut sentimente profunde față de reclamantă.
Deci, practic, contribuind la achiziționarea acestui teren intervenientul a acționat imprudent, însă este clar că la momentul încheierii contractului nici o clipă intenția acestuia nu a fost că terenul să fie achiziționat pentru sine ci pentru reclamantă, faptul că ulterior relațiile dintre cei doi s-au stricat neavând vreo relevanță. De altfel, nici vânzătorii nu au putut preciza cu exactitate cine era adevăratul cumpărător, ei practic doar au văzut că deși cei doi au venit împreună, prețul l-a plătit intervenientul, deci au putut da detalii doar cu privire la remiterea prețului.
Ori, in acest context simulația prin interpunere de persoane nu se dovedește, intervenientul putând avea eventual un drept de criantă în condițiile în care s–ar fi dovedit că a contribuit cu titlu de împrumut la achiziționarea terenului.
In ceea ce privește nulitatea pentru fictivitatea prețului în privința reclamantei, de asemenea, nu s-a putut retine pentru considerentele de mai sus.
In plus, prețul s-a plătit integral de către cumpărător indiferent din ce surse provine la datele arătate in actele încheiate cu reclamanta așa încât acesta nu apare ca fiind fictiv, înțelegerea dintre reclamantă și intervenient cu privire la preț neafectându-l sub aspectul fictivității.
In baza art. 22 din Legea 7/1996 a dispus înscrierea în cf a dreptului de proprietate al reclamantei cu titlu de cumpărare.
Instanța a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul F. P. reținând în plus că acesta nu se poate prevala de contractul încheiat cu pârâții, ulterior celui încheiat cu reclamanta de care a avut cunoștință pentru considerentele de mai sus. De asemenea în legătură cu imobilul construcție pentru care a fost formulat petitul de prestație tabulară de către intervenient, instanța a reținut că acesta nu mai există, casa a fost demolată s-a edificat una noua ulterior, pârâții practic, nu au ce transmite în proprietate.
Prin decizia civilă nr. 74/A/24.01.2014 a Tribunalului Cluj a fost respins ca nefondat apelul declarat de F. P. împotriva sentinței civile nr. 9191/06.06.2013, pronunțată în dosarul nr._/ 211/2010 al Judecătoriei Cluj-N., care a fost menținută în totul.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
C. procesual în ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu a fost stabilită prin cererea înregistrată la data de 12.01.2012, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute, a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, încheiat de reclamantă, cu pârâții, pentru simulație și obligarea pârâților să încheie cu intervenientul contract de vânzare-cumpărare, pentru imobilul teren și construcții, situat în localitatea Cojocna, .. 3, jud. Cluj.
S-a reținut că este vorba de o simulație, prin interpunere de persoane, întrucât intervenientul este adevăratul cumpărător, un motiv de nulitate al contractului, este fictivitatea prețului.
Această cerere, nu a fost modificată, în condițiile art. 132 și 134 C.pr.c. 1865.
Starea de fapt, reținută de către instanța de fond referitoare la încheierea concomitentă a două înscrisuri, în legătură cu același imobil teren, nu a fost contestată.
Instanța de fond, a analizat cererea de intervenție, precum și pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate.
În legislația civilă, simulația prin ea însăși, nu constituie o cauză de nulitate. Din analiza textului 1175 C.c. 1865, rezultă că sancțiunea specifică a simulației, este de regulă inopozabilitatea față de terți a actului secret și a situației juridice născută din această convenție.
Petitul principal a cererii de intervenție, respectiv constatarea nulității contractului încheiat între reclamanți și pârâți, în anul 2005, pe motiv de simulație, nu este întemeiat. Instanța de fond, trecând peste acest aspect, în mod corect a analizat, dacă în cauză există probată simulația, prin interpunere de persoane.
Instanța de fond, a administrat un probatoriu amplu, reținând că, intenția reală a fost aceea de înstrăinare din partea pârâților și de dobândire din partea reclamantei a imobilului și că intervenientul nu a avut calitatea de cumpărător.
Acțiunea în simulație, are ca scop stabilirea actului real și inexistența actului aparent. Prin pretențiile formulate, se solicită constatarea calității de parte în contract a intervenientului.
În cazul simulației prin interpunere de persoane, persoanele care încheie actul aparent, prevăd într-o înțelegere secretă, faptul că una dintre ele, nu are calitate de parte contractantă și stabilesc cine este adevăratul contractant. Într-o acțiune în simulație, cel care afirmă existența unui act secret, în forma interpunerii de persoane, trebuie să probeze existența acestui act.
Probațiunea administrată, inclusiv pozițiile reclamantei prin interogatoriile luate, confirmă că între reclamantă și apelant, a existat o relație de natură sentimentală. Însă, acest lucru, nu este suficient prin el însuși, în a se constata că, între părți a existat un astfel de act secret și că practic, reclamanta ar fi acționat fictiv sau ca un mandatar dar fără reprezentare.
Argumentele invocate, atât în fața instanței de fond dar și prin apel, denotă că, apelantul nu avut niciodată intenția de a dobândi imobilul pentru sine, lipsind în acest fel, în ceea ce-l privește, cauza în dobândirea bunului.
Limitele simulației, sunt stabilite în art. 1175 C.c. iar doctrina și jurisprudența a determinat ca regulă cu valoare de principiu, că actul juridic simulat, nu este valabil, atunci când prin încheierea ei, s-a urmărit eludarea unei dispoziții legale, imperative sau prohibitive. Astfel, simulația este sancționată cu nulitatea întregii operații, atât a actului aparent, cât și a actului secret.
De asemenea, simulația este lovită de nulitate absolută, atunci când se urmărește fraudarea legii, sau contravine bunelor moravuri.
Prin motivele de apel, în mod evident, apelantul a prezentat o situație de fraudare a legii, când a afirmat că, încheierea actului exclusiv pe numele reclamantei, a avut un scop bine determinat, respectiv crearea în aparență, cu privire la situația materială a reclamantei, necesară în soluționarea litigiului existent între reclamantă și fostul său soț, respectiv protejarea reclamantei de pierderea copilului, în eventualitatea pornirii unui proces de fostul soț.
Această recunoaștere, este de natură la reținerea unei cauze de nulitate a simulației, decurgând din aplicarea principiului „nemo auditur propriam turpitudinem alegans”, (nimănui nu este îngăduit, să se prevaleze de propria incorectitudine ori imoralitate, pentru a obține protecția unui drept) . Acest motiv de ordine publică a fost pus în discuția părților.
Acțiunea în simulație declanșată, care are ca scop, recunoașterea actului secret și aparent, nu este admisibilă în cazul în care, s-a urmărit un scop imoral, prin încheierea contractului potrivnic legii și regulilor de conviețuire. Altfel, ar însemna ca apelantul să se bazeze pe propria sa turpitudine, în susținerea acțiunii, ceea ce nu trebuie admis.
Din această perspectivă, argumentele cuprinse în motivele de apel, referitoare la existența actului secret, nu interesează, în condițiile în care, chiar dacă între părți a existat o astfel de convenție, aceasta nu se poate bucura de vreo protecție juridică, urmare a unei fraude la lege constatată.
În condițiile în care, acțiunea în simulație nu a putut fi admisă, față de pârâții promitenți–vânzători, obligația de a-și da acordul în formă autentică există în continuare.
Față de pârâți, prețul fiind plătit și intenția de înstrăinare a imobilului neechivocă, în continuare le este opozabilă obligația asumată prin actul sub semnătură privată, încheiat la data de 22.10.2005. Nu există vreun motiv de nulitate de ordine publică privitor la această convenție constatat. Existența unei cauze a convenției, în ceea ce-o privește pe reclamantă există inclusiv prin faptul că aceasta a edificat pe imobilul dobândit o construcție, ulterior perioadei de încetare a relațiilor dintre părți, dovadă fiind chitanțele care atestă dobândirea unor bunuri necesare edificării unei construcții.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal intervenientul F. P., solicitând modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței civile nr._/2013 a Judecătoriei Cluj-N., în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta M. B. A. și admiterea cererii de intervenție în interes propriu formulată de recurent.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc. civ., recurentul a arătat următoarele:
Recurentul face la pct. A al declarației de recurs un istoric al relațiilor dintre părți și al soluțiilor pronunțate în cauză. La pct. B al declarației de recurs recurentul reia reținerile instanței de apel și continuă cu explicitarea principiului „nemo auditur propriam turpitudine allegans”, pentru ca, pornind de la considerațiile juridice expuse cu privire la acest principiu să releve trei aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate.
Astfel, în primul rând, instanța de apel a aplicat în mod forțat principiul „nemo auditur propriam turpitudine allegans” în cauză, întrucât aria de aplicare a acestuia se circumscrie acțiunilor în repetițiune sau restituire, generate de executarea obligațiilor dintr-un contact.
Cauza supusă judecății are ca obiect o acțiune în declararea simulației cu privire la o operațiune juridică de vânzare a unui teren și nu se poate deduce nici un motiv pentru care acest principiu ar putea paraliza declararea simulației, în măsura în care aceasta există și este dovedită.
Problema aplicării acestui principiu s-ar pune eventual, după declararea simulației în ceea ce privește executarea actului secret, care a r putea fi blocată de constatarea unei cauze imorale, situație în care, soluția ar fi trebuit să fie alta decât cea adoptată de instanța de apel.
Soluția instanței de apel care consideră că sunt lipsite de relevanță argumentele intervenientului în condițiile în care o astfel de convenție, chiar dacă ar exista, nu este o soluție legală. Instanța de apel ar fi trebuit să analizeze argumentele intervenientului cu privire la existența simulației și să stabilească dacă există sau nu în forma invocată de ele și abia ulterior, dacă aprecia că simulația există, putea să treacă la caracterizarea caracterului moral al acesteia și să sancționeze partea vinovată de imoralitate.
În al doilea rând, acest principiu consacră o regulă de determinare a sorții unui contract atunci când una din părți urmărește un scop imoral pe care cealaltă parte nu-l cunoaște sau îl ignoră.
În cauză, instanța a reținut un scop imoral al ambelor părți la încheierea convenției în dauna unui terț, astfel că această regulă nu-și găsește aplicare în cauză. Prin urmare, între părțile simulației trebuie să funcționeze regulile de bază ale acestei instituții, valabilitate având actul secret și nu cel aparent.
Dacă ar fi să se aplice acest principiu, în conformitate cu scopul pentru care a fost creat, atunci analiza care ar trebui făcută ar trebui circumscrisă relațiilor dintre cele două părți, pentru a se putea verifica care dintre ele a avut o atitudine imorală față de cealaltă parte, iar soluția care se impune este aceea că reclamanta este cea care trebuie să fie sancționată și nu intervenientul, pentru că ceea ce a făcut el nu este nici imoral și nici ilegal.
În susținerea acestor afirmații recurentul procedează în continuarea declarației de recurs la redarea probelor administrate în cauză și a concluziilor care rezultă din acestea, concluzionând că răspunsul nu poate fi altul decât acela că decizia instanței de apel consacră o aparență și o imoralitate care nu a reprezentat niciodată voința reală a părților.
În al treilea rând, dacă se acceptă concluziile primei instanțe referitoare la faptul că operațiunea simulată invocată de recurent reprezintă o fraudă la lege și că sancțiunea într-o astfel de situație este nulitatea întregii operațiuni, atunci soluția finală a instanței este contradictorie. Într-o astfel de ipoteză instanța ar fi trebuit să fie consecventă până la capăt cu raționamentul ei juridic și să constate că nici antecontractul reclamantei (actul aparent din simulație) nu poate fi valorificat, fiind lovit de nulitate, iar aplicarea principiului „nemo auditur propriam turpitudine allegans” trebuia să fie uniformă și integrală și să blocheze în egală măsură și acțiunea reclamantei.
Raționamentul instanței de apel este însă contradictoriu și încalcă principiul egalității de tratament juridic, pentru situații identice instanța aplicând tratamente diferite, în condițiile în care și pentru reclamantă trebuia să aplice același tratament în sensul de a-i respinge acțiunea, întrucât actul pe care se fundamentează este imoral, lovit de nulitate pentru fraudă la lege.
În continuarea declarației de recurs se arată că simulația prin interpunere de persoane invocată în cauză este dovedită, în sprijinul acesteia, după descrierea condițiilor necesare pentru existența simulației prin interpunere de persoane, concluzionând că imposibilitatea morală de preconstituire a unui contraînscris reprezintă o excepție de la regula dovedită cu martori și prezumții a actului juridic secret, astfel că intenția reală a părților în cazul de față a putut fi dovedită prin alte mijloace de probă decât înscrisurile, invocându-se în sprijinul acestei susțineri interogatoriul luat pârâtei și a pârâtului Ș. L., probe care, coroborate cu declarațiile martorilor au confirmat cine a fost adevăratul proprietar, iar prezumția simplă că vânzătorii știau cine este adevăratul cumpărător, putea fi dedusă din întregul probatoriu administrat în cauză.
Recurentul nu s-a aflat în imposibilitate de a semna antecontractul de vânzare-cumpărare, în realitate, fiind vorba de o înțelegere între părți ca actul să fie încheiat doar pe numele reclamantei pentru a se asigura o aparență cu privire la situația materială a acesteia în ochii terților cu privire la bunăstarea sa, adevăratul proprietar fiind recurentul, cunoscut de părțile simulației.
În ce privește plata prețului, s-a dovedit că reclamanta nu a avut resursele financiare pentru a cumpăra acest teren, prin probele administrate în cauză, răspunsul părților la interogator, declarațiile martorilor audiați în cauză și actele depuse la dosar cu privire la veniturile părților.
Vânzătorii au confirmat înțelegerea reală cu privire la adevăratul cumpărător, atunci când au declarat că reclamanta a spus că terenul se cumpără pentru tatăl ei, adică pentru recurent, martorii arătând în același timp că antecontractul s-a încheiat pe numele reclamantei, doar pentru ca aceasta să dovedească că are condiții locative.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata M. B. A. s-a opus admiterii recursului, arătând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența simulației.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 304 pct. 7 și 9 și art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea promovată, reclamanta M. B. A. a chemat în judecată pe pârâții I. H. și Ș. L. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se confirme dreptul ei de proprietate asupra imobilului teren și casă din localitatea Cojocna, .. 3 și să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la 22.10.2005 pârâții s-au obligat prin act sub semnătură privată să-i vândă imobilul în litigiu pentru prețul de_ Ron, din care a achitat 1000 Ron, urmând ca diferența să fie achitată cu ocazia intabulării.
În aceeași cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenientul F. P., care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 22.10.2005 între reclamantă și pârâți pentru simulație, să fie obligați pârâții să încheie cu el contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, în caz de refuz hotărârea urmând să țină loc de act autentic, apt de intabulare.
În motivarea cererii de interveniție, intervenitului a arătat că „în cauză ne găsim în situația simulației prin interpunere de persoane”, că intervenientul este adevăratul cumpărător, motivul de nulitate al contractului fiind și fictivitatea prețului. Astfel, la data de 22.10.2005 s-au încheiat două convenții cu privire la imobilul în litigiu, actul aparent, încheiat între pârât și reclamantă și actul secret, în care s-a precizat că adevăratul beneficiar al contractului este altă persoană decât cea care apare în actul public, respectiv intervenientul, care, de altfel, a și achitat în întregime prețul înstrăinării.
Critica din declarația de recurs se referă la faptul că instanța de apel a reținut că simulația invocată de intervenient a avut un scop contrar legii și imoral, fără a argumenta în ce constă fraudarea legii și imoralitatea, iar raționamentul instanței este contradictoriu, deoarece, pe de o parte, reține că atunci când scopul urmărit prin simulație a fost de fraudare a legii, sancțiunea este nulitatea întregii operațiuni atât a actului aparent, cât și a actului secret.
Instanța de apel a mai reținut că simulația este lovită de nulitate absolută atunci când se urmărește fraudarea legii sau când contravine bunelor moravuri.
Instanța nu analizează însă starea de fapt, dar reține că recunoașterea intervenientului privind situația de fraudare a legii nu este de natură să ducă la reținerea unei cauze de nulitate a simulației ce decurge din aplicarea principiului „nemo auditur propriam turpitudine allegans”.
Analizând aceste critici, curtea apreciază că, hotărârea recurată este temeinică și legală, modificarea ei pe baza art. 304 pct. 7 Cod proc. civ., fiind lipsită de sens. Chiar dacă decizia instanței de apel nu cuprinde pe larg motivele pe care se sprijină, reanalizând motivele din declarația de apel, în baza art. 304 pct. 7 Cod proc. civ., instanța de recurs poate suplini motivarea instanței de apel dacă soluția pronunțată de aceasta este legală.
În primul rând, curtea va analiza dacă în cauză este sau nu aplicabil principiul „nemo auditur propriam turpitudine allegans”:
Instanța de apel a reținut că în motivele de apel intervenientul prezintă o situație de fraudare a legii, recunoaștere care este de natură să ducă la reținerea unei cauze de nulitate a simulației decurgând din aplicarea în cauză a principiului „nemo auditur propriam turpitudine allegans”, acțiunea în simulație declanșată nu este admisibilă în cazul în care s-a urmărit un scop imoral prin încheierea contractului potrivnic legii și regulilor de conviețuire, altfel ar însemna ca intervenientul să se bazeze pe propria sa turpitudine în susținerea acțiunii, ceea ce nu trebuie admis.
Curtea apreciază că acest principiu nu este aplicabil în cauză în ceea ce privește acțiunea în constatarea simulației, pentru următoarele considerente:
Acțiunea în declararea simulației poate fi promovată de orice persoană interesată, având în vedere că, consecința declarării simulației este restabilirea situației reale între părți. Prin urmare, simulația poate fi invocată, în primul rând de părți, una împotriva celeilalte, pentru a dezvălui realitatea raporturilor dintre ele și pentru a opune pârâtului actul secret și obligațiile născute din acesta care îi revin.
Principiul „nemo auditur propriam turpitudine allegans”, nu poate fi invocat în cadrul acțiunii în declararea simulației, ci eventual în acțiunea în constatarea nulității contractului, ceea ce nu este cazul în speță, pentru că instanța nu mai ajunge să analizeze cauzele de nulitate ale contractului, întrucât, așa cum s-a reținut în aliniatele precedente, în cauză nu s-a dovedit existența simulației prin interpunere de persoane, invocată de intervenient.
Cu privire la celelalte critici din declarația de recurs:
Curtea apreciază că în urma analizării motivelor de apel, apelul declarat de intervenient a fost legal soluționat temeinic și legal în raport de probele administrate și motivele invocate prin declarația de apel, pentru următoarele considerente:
Prin antecontractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la 22.10.2005, pârâții s-au obligat să transmită reclamantei dreptul de proprietate pentru imobilul casă și teren situat în Cojocna, .. 3 pentru prețul de 11.000 Ron. Din actul adiționat sub semnătură privată încheiat la aceeași dată rezultă că reclamanta a achitat pârâților suma de 10.000 lei.
Intervenientul susține că adevăratul cumpărător este el, urmare simulației prin interpunere de persoane.
Simulația reglementată de art. 1175 C civil, este definită ca operațiunea juridică unitară care creează o aparență neconformă cu realitatea, prin încheierea concomitentă a două acte juridice, unul public și nereal, ale cărui efecte sunt înlăturate sau modificate total sau parțial de actul secret și adevărat, care conține în sine, acordul, implicit sau explicit, al părților de a simula.
Rezultă din această definiție că simulația presupune existența unui act juridic public are este simulat și care are drept scop crearea unei aparențe înșelătoare pentru terți și a unui alt act juridic, actul secret care reprezintă voința reală a părților și care stabilește adevăratele raporturi dintre părți.
Interpunerea de persoane este o formă a simulației care se bazează tot pe existența a două acte juridice: actul aparent se încheie cu o anumită persoană, dar, totodată în actul secret se stipulează că adevăratul beneficiar al dreptului transmis sau constituit prin actul public este o altă persoană decât cea care apare în actul public, ambele părți din actul aparent urmărind, în mod conștient, ca efectele să se producă față de o anumită persoană căreia i se asigură anonimatul tocmai prin simularea persoanei.
Această simulație este valabilă dacă nu are ca scop eludarea legii, ascunderea unei incapacități sau fraudarea intereselor altora.
De esența simulației prin interpunere de persoane este ca toate părțile implicate să aibă cunoștință atât de existența actului public, cât și de cea a actului secret și să știe că efectele juridice ale actului aparent se produc în patrimoniul altei persoane decât a beneficiarului actului aparent.
Probele administrate în cauză au dovedit că între reclamantă și intervenient a existat o relație sentimentală de notorietate, fără insă a se dovedi că există vreun motiv pentru care intervenientul nu ar fi putut să încheie actul în nume propriu, în condițiile în care reclamanta era singură, divorțată.
Motivul invocat de intervenient, acela că a intenționat să-i creeze reclamantei o aparență de bunăstare care să o protejeze de pierderea copilului, în eventualitatea în care fostul ei soț ar deschide un proces împotriva ei, nu subzistă, în condițiile în care, în anul 2005 când s-a încheiat actul în litigiu, reclamanta era divorțată de mai mult de 3 ani, conform deciziei civile nr. 129/2003 a Curții de Apel Cluj, minorul îi fusese încredințat spre creștere și educare înainte de a angaja relația cu intervenientul.
Probele administrate în cauză au dovedit în același timp că prețul a fost plătit într-adevăr de intervenient, dar probele dovedesc în același timp și că terenul a fost achiziționat pentru reclamantă și nu pentru intervenient. Astfel, martorii L. D. și F. E. au declarat că terenul a fost cumpărat de reclamantă, că nu s-a discutat în nici un moment că terenul s-ar cumpăra, în realitate, pentru intervenient.
Declarațiile acelorași martori se coroborează chiar cu declarațiile martorilor propuși de intervenient. Astfel, martora O. M. confirmă relațiile dintre reclamantă și intervenient, că intervenientul i s-a confesat că a cumpărat terenul pe numele reclamantei, iar atunci când a fost întrebat care este motivul pentru care a procedat în acest fel, nu a putut să-i răspunsă, motivând ceva de genul că reclamanta nu avea venituri suficiente pentru a cumpăra acest imobil. Martora Chakirou C. Letiția C. a arătat că intervenientul a fost foarte implicat în relația sentimentală cu reclamanta, că și-a făcut iluzii cu privire la această relație, pe care nu o poate caracteriza raportat la diferența de vârstă dintre cei doi de peste 30 de ani, că nu cunoaște alte amănunte cu privire la cumpărarea terenului, decât faptul că intervenientul în anul 2005 i-a confirmat intenția de a achiziționa terenul în litigiu.
Martora M. M. a arătat că intervenientul a susținut financiar relația dintre el și reclamantă, astfel că i-a cumpărat reclamantei o casă în Cojocna, motivat pe faptul că ea ar avea probleme cu fostul soț.
Aceste declarații se coroborează cu răspunsurile date de intervenient la interogatoriu (f. 125), răspunsuri prin care arată că „nu am discutat cu reclamanta despre cine cumpără imobilul, nu am încheiat un act scris cu privire aceste aspecte, pentru mine a contat partea sentimentală, am vrut să o ajut”. Intervenientul critică motivarea instanței de apel, arătând că nu a reținut întregul răspuns dat la interogator, care ar fi dovedit că partea sentimentală a contat în ceea ce privește încheierea unui act scris (imposibilitate morală), iar nu în ceea ce privește voința reală a părților la dobândirea bunului, că actul s-a încheiat pe numele reclamantei „doar în cele din urmă” și doar pentru ca reclamanta să poată face dovada la proces că are un imobil, că intervenientul a acceptat încheierea actului pe numele reclamantei, doar pentru a o ajuta și nu pentru că ea ar fi fost adevăratul proprietar.
Critica nu poate fi primită, în condițiile în care chiar intervenientul prin răspunsul la interogator arată că „nu am discutat cu reclamanta despre cine cumpără imobilul”, că „am crezut că rămân împreună cu reclamanta și ne face un rost inclusiv material”. Concluzia care se impune este aceea că, la momentul încheierii contractului intenția intervenientului a fost de a cumpăra pentru reclamantă și nu pentru el.
Prin urmare, în raport de cele reținute, curtea apreciază că intervenientul nu a intenționat să cumpere acest imobil pentru el, ci pentru reclamantă chiar dacă el a fost cel care a achitat prețul vânzării, situație în care simulația prin interpunere de persoane nu este dovedită în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenientul F. P. împotriva deciziei civile nr. 74 din 24 ianuarie 2014 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 mai 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
A. C. A. A. C. A. I. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/23.06.2014
Jud. apel: A.S.S., O.C.T.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 6/2014. Curtea de... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 587/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
