Strămutare. Sentința nr. 46/2014. Curtea de Apel CLUJ

Sentința nr. 46/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 450/33/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 46/R/2014

Ședința Camerei de Consiliu din 24 aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. I.

GREFIER: C. B.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de reclamantul CABINETUL I. DE AVOCAT C. M. V. privind și pe pârâta ., prin care a solicitat strămutarea dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Baia-M..

Prezenta s-a dat în Camera de Consiliu, fără citarea părților.

Instanța a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii de strămutare, având în vedere faptul că dosarul în care se solicită strămutarea a fost înregistrat sub imperiul vechiului cod de procedură civilă și ținând seama de dispozițiile Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Noului cod de procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la 3.04.2014 reclamantul CABINETUL I. DE AVOCAT C. M. V. a solicitat strămutarea dosarului înregistrat sub nr._ pe rolul Judecătoriei Baia M., întrucât există motive de bănuială legitimă privind imparțialitatea judecătorilor în soluționarea cauzei.

Curtea apreciază că nu este competentă să judece prezenta cerere de strămutare, competența revenind potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 2 Cod proc. civ., Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță în favoarea căreia în baza art.137 și 158 Cod proc. civ., va declina competența de soluționare pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor textului de lege invocat, cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prezenta cerere de strămutare este întemeiată pe dispozițiile Noului cod de procedură civilă. Instanța constată că dosarul nr._ a cărui strămutare se solicită, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 19 iulie 2012, înainte de . Noului Cod de Procedură Civilă, iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Noului Cod de Procedură Civilă, dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . acestuia.

Cum în cauză dosarul nr._ a fost înregistrat sub imperiul vechiului cod de procedură civilă, toate cererile în legătură cu acesta urmează a fi soluționate sub imperiul aceleiași legi, vechiul cod de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Declină competența de soluționare a cererii de strămutare formulate de reclamantul CABINETUL I. DE AVOCAT C. M. V. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

A. I. C. B.

Red. IA dact. GC

2 ex/28.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 46/2014. Curtea de Apel CLUJ