Revendicare imobiliară. Decizia nr. 221/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 221/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 1516/100/2007*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 221/A/2014
Ședința publică din 6 martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C.
JUDECĂTOR: A. I.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare, după casarea cu trimitere spre rejudecare prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1883 din 3 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr._, apelul declarat de pârâtul P. F.-T.-M. împotriva sentinței civile nr. 1187 din 27 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, privind și pe reclamanta ., având ca obiect revendicare imobiliară.
La data de 4 martie 2014, s-au depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei intimate ., concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor si concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 13 februarie 2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub nr. 1516/100 din 25 ianuarie 2007 la Tribunalul Maramureș, reclamanta S.C. I. S. SRL București l-a chemat în judecată pe pârâtul P. F. T. M., solicitând instanței obligarea pârâtului să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Baia M., Piața Libertății nr. 16, jud. Maramureș, construcție compusă din sală de restaurant „Vikingi”, spațiu bucătărie, spațiu toalete în suprafață utilă de 175 mp, precum și terasa în suprafață de 486 mp.
2. Soluția primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 1187 din 27 iunie 2012 a Tribunalului Maramureș, a fost admisă acțiunea civilă intentată de reclamanta S.C.I. S. SRL București împotriva pârâtului P. F. T. M. și în consecință, s-a dispus obligarea pârâtului să îi lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Baia M., Piața Libertății nr. 16, jud. Maramureș, în natură construcție compusă din salon de restaurant, spațiu de toaletă, precum și terasă în suprafață de 472 mp.
A fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 17.157 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că proprietar tabular asupra imobilului înscris în CF nr. 1375 Baia M., nr. top 853 și 854 în natură teren în suprafață de 1766 mp și casă de locuit a fost Husovszki D. Adalbert L., avocat din Bozovici, de la care a fost naționalizat, înscrierea efectuându-se sub nr. 3484/1914 în cartea funciară. Pârâtul a solicitat restituirea lui în natură în baza Legii nr.10/2001, iar, prin dispoziția nr. 394/2002 emisă de Primarul municipiului Baia M., s-a dispus restituirea în natură a imobilului construcție P+1E situată în Baia M., Piața Libertății nr. 16; construcție P situată în Baia M., .. 3; teren în suprafață de 1766 mp, toate înscrise în CF nr. 1357 Baia M., nr. top 853 și 854.
Ulterior, prin dispoziția nr. 4259 din 23 august 2004 a Primarului municipiului Baia M., s-a completat dispoziția anterioară nr. 394 din 1 iulie 2002, în sensul că i s-a restituit petiționarului P. F. imobilul în natură: construcție P+1E situată în Baia M., Piața Libertății nr. 16; construcție P situată în Baia M., .. 3, și teren în suprafață de 1766 mp, toate înscrise în CF nr. 1357 Baia M., nr. top 853 și 854. S-a constatat existența pe terenul restituit în natură în suprafață de 1766 mp identificat în CF nr. 1357 Baia M., nr. top 853 și 854 a unor supraedificate constând în extinderi la imobilul preluat abuziv, în suprafață totală de 175,65 mp conform releveului prezentat, precum și terasa amenajată, realizate în timp de către foștii proprietari deținători S.C. Gastronom SA și S.C. IGNIȘ SRL.
În baza celei de-a doua dispoziții a primarului, s-a încheiat în data de 20.05.2004 un proces-verbal de punere în posesie, însoțit de o schiță potrivit căreia pârâtul a fost pus în posesie doar cu privire la încăperile care au făcut parte din construcție veche, respectiv cele hașurate cu galben în schița anexă a procesului-verbal de punere în posesie.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat de către expertul B. Zefica, a rezultat că actuala clădire tip parter, realizată în anul 1966, este alipită de clădirea veche și se compune dintr-un salon restaurant cu grupuri sanitare, vestiar, depozit, grădină de vară și bucătărie pe platforma grădinii de vară. Corpul „C” grădina de vară și bucătăriile anexă de pe platformă sunt realizate dintr-o structură metalică, stâlpi din metal, ferme și pane metalice, învelitoare din tablă. Bucătăriile de vară de pe platforma betonată și mozaicată a grădinii de vară au structura de rezistență din cărămidă, pereții sunt tencuiți și placați cu faianță albă. Corpul „B” este înregistrat ca mijloc fix în noiembrie 1967, la început aparținând T.A.P.L.-ului, apoi la C.S.A.P., S.C.GASTRONOM SA Baia M.. Corpul „C” grădina de vară și bucătăriile de vară de pe platformă au fost realizate în anul 1982.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul S. I. L., a rezultat că vechea construcție S+P+1E cu suprafața construită de 455 mp este situată pe . 854 și se delimitează cu reperele:11-12-13-14-15-16-18-19-20-21-22-11 din anexa nr.1B a raportului de expertiză și a fost construită în anul 1873, la care s-au adus următoarele adăugiri: extinderea la construcția veche P are o suprafață construită de 247 mp și este delimitată de reperele 17-16-18-19-20-21-22-23-24-17 situată pe nr. top 854 și sunt hașurate cu linii de culoare portocalie la anexa nr. 1B; terasa grădină de vară cu suprafața construită de 472 mp delimitată de reperele 1-2-24-17-1 este situată pe . 853; două construcții vechi, o hală nouă și parțial o magazie nouă, sunt situate pe partea estică, pe . 854.
Toate adăugirile aduse construcției vechi, nu sunt intabulate în cartea funciară, în prezent întregul imobil aflându-se în folosința pârâtului.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, prima instanță a apreciat că întreprinderile și societățile existente anterior preluării de către reclamantă a acestui patrimoniu în urma discuțiilor ce au avut loc, sunt cele care au edificat adăugirile la construcția veche, investiții care au fost făcute ulterior naționalizării imobilului.
Reclamanta fiind proprietarul acestor adăugiri care nu au fost cuprinse în dispoziția primarului prin care i s-a restituit pârâtului doar clădirea veche, tribunalul a reținut că în baza art. 480 C.civ. se impune admiterea acțiunii, dispunându-se obligarea pârâtului să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Baia M., Piața Libertății nr. 16, respectiv construcție compusă din salon restaurant, spațiu bucătărie, spațiu toalete și terasă în suprafață de 472 mp.
3. Apelul pârâtului
Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal apel pârâtul P. F. T. M., solicitând, în principal, desființarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, pârâtul a susținut că, în fața primei instanțe, judecata s-a făcut în lipsa pârâtului care nu a fost legal citat după suspendarea cauzei la termenul din 11.04,2012, pentru ca în aceeași zi după dezbateri să se repună cauza pe rol cu citarea părților pentru termenul din 9 mai 2012, când deși s-a constatat lipsa părților, s-a dat termen în cunoștință, la termenul din 6.06.2012 s-a constatat lipsa de procedură cu pârâtul pentru termenul anterior și recitarea lui pentru termenul din 6.06.2012, amânându-se soluționarea cauzei pentru termenul din 20.06.2012 când s-a constatat îndeplinită procedura de citare și s-a dat cuvântul pe fond părții prezente, amânându-se pronunțarea hotărârii, deși nu a fost îndeplinită procedura de citare cu pârâtul.
Pentru repunerea cauzei pe rol, era necesară plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 50% din taxa inițială. Sub nicio formă, prima instanță nu putea să revină asupra dispozițiilor prin care a suspendat judecata.
În ceea ce privește solicitarea subsidiară, de schimbare a sentinței atacate și respingere a acțiunii în revendicare ca inadmisibilă și nefondată, pârâtul-apelant a susținut că aspectele reținute de prima instanță pentru admiterea acțiunii în revendicare, sunt în contradictoriu cu probatoriul administrat și cu însăși realitatea, nefiind îndeplinite cerințele pentru admisibilitatea acțiunii în revendicare, respectiv dovedirea calității de proprietar, obiectul revendicării și posesia nelegitimă.
Singurul care poate justifica un drept de proprietate valabil, este doar apelantul care a primit imobilul în întregul său, în baza dispoziției nr. 394 din 1.07.2002 emise de Primarul municipiului Baia M.. Dispoziția nr. 4259 din 23.08.2004 emisă de același primar, a fost anulată prin sentința civilă nr. 132 din 4.03.2005 a Tribunalului Maramureș, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului.
Prin urmare, în baza dispoziției nr. 394 din 1.07.2002, pârâtul-apelant a fost pus în posesie pe întreaga construcție și pe suprafața de teren, astfel că este proprietar asupra întregului imobil, restituirea făcându-se în natură în starea în care s-a aflat la momentul cererii de restituire, liber de sarcini așa cum prevăd dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Niciunul dintre titlurile invocate de pârâtă nu îi conferă acesteia dreptul de proprietate pentru a se putea admite acțiunea în revendicare, deoarece dispoziția nr. 4259/2004 a Primarului municipiului Baia M. a fost anulată, iar imobilul în litigiu nu a făcut obiectul privatizării.
După preluarea imobilului la stat, Consiliul local al municipiului Baia M. l-a închiriat unor unități de alimentație publică, ultima fiind S.C.GASTRONOM SA, unități care l-au transformat în spațiu comercial, făcând investiții pentru exploatarea lui, fără aprobări prealabile.
În tot acest interval de timp, imobilul și-a păstrat caracterul de bun aflat în proprietatea statului și în administrarea administrației locale. Ca dovadă a faptului că imobilul nu a fost privatizat este faptul că reclamanta nu a fost în măsură să depună vreun act din care să rezulte că imobilul a fost preluat; S.C. GASTRONOM SA și aceasta a trecut în acte doar contravaloarea „investițiilor” efectuate din fonduri publice, întrucât unitatea care a exploatat imobilul avea capital de stat, astfel că societatea continuatoare nu a cheltuit nimic din averea sa pentru a se face stăpână pe ele.
Cu privire la aceste investiții, s-au purtat următoarele procese:
1) - în dosarul nr. 17/2004 al Tribunalului Maramureș, s-a respins acțiunea prin care S.C. GASTRONOM SA a solicitat anularea dispoziției nr. 394/2002, pe considerentul că au fost restituite și construcțiile edificate de societate și i-a fost cauzat un prejudiciu material;
2) - în dosarul nr.5293/2002 al Tribunalului Maramureș, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea precizată de . având un obiect similar, prin sentința civilă nr. 937/13.12.2002;
3) - cererea având ca obiect recunoașterea dreptului de retenție asupra imobilelor a fost trimisă spre soluționare Judecătoriei Baia M., care a respins acțiunea prin sentința civilă nr. 406 din 24.01.2003 pronunțată în dos. nr. 62/2003.
Obiect al acțiunii în revendicare îl pot constitui doar acele bunuri care pot fi determinate individual și nu cele care au suferit o transformare, or, din ambele rapoarte de expertiză efectuate în cauză, rezultă că imobilul este un tot unitar, corpul vechi și cel nou neputând fi folosite unul fără celălalt.
De asemenea, a mai susținut apelantul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra a trei excepții invocate, și anume: 1) lipsa calității procesuale active a reclamantei, care nu este titulara dreptului de proprietate asupra bunului revendicat; 2) autoritatea de lucru judecat, cu referire la dosarele nr. 5293/2002, nr. 62/2003 și nr. 17/2004; 3) îmbogățirea fără justă cauză a reclamantei.
La termenul din 12 septembrie 2012, apelantul a depus la dosar, f. 25-35, o completare a motivelor de apel, prin care a solicitat admiterea apelului și în principal anularea sentinței civile nr. 1187 din 27.06.2012 și judecarea procesului evocând fondul, iar în subsidiar schimbarea sentinței în totalitate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Criticile aduse sentinței apelate au constat în: nerealizarea procedurii de citare cu pârâtul; omisiunea de a administra și lua în considerare probatoriul legat de anularea irevocabilă a dispoziției nr. 4259/2004, respectiv puterea lucrului judecat; omisiunea de a observa faptul că nu există două clădiri sau corpuri de clădiri distincte, ci în realitate imobilul constituie un tot unitar indivizibil; omisiunea de a observa că terasa de vară nu reprezintă un imobil, ci o simplă structură provizorie și demontabilă; neobservarea obiectului și a valorii „investițiilor” pe care reclamanta și-a fundamentat pretențiile, echivalentul la acea dată a 215 euro; neobservarea faptului că atât construcția veche cât și extinderea planului parter, alături de structura provizorie reprezentând grădina de vară, se aflau anterior retrocedării, în domeniul privat al Municipiului Baia M..
4. Întâmpinarea din apel
Intimata S.C. I. S. SRL București, prin întâmpinare depusă la dosar fila 18-20, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că procedura de citare cu pârâtul în fața primei instanțe a fost îndeplinită legal.
În ceea ce privește acțiunea în revendicare, aceasta a fost corect admisă, câtă vreme pârâtul a fost pus în posesie prin procesul-verbal din 20.05.2004 numai cu privire la încăperile care au făcut parte din construcția veche, în timp ce clădirea tip parter compusă din salon restaurant cu grupuri sanitare, vestiar, depozit, grădină de vară și bucătărie pe platforma grădinii de vară a fost realizată în anul 1966 dintr-o structură metalică și alipită de clădirea veche, nu a fost înscrisă în cartea funciară de către pârât, așa cum rezultă din rapoartele de expertiză efectuate în cauză.
Toate aceste construcții au fost realizate în anul 1966, 1967 și 1982 de către T.A.P.L., C.S.A.P. și S.C. GASTRONOM SA Baia M., pe care în prezent le folosește pârâtul fără vreun temei legal.
5. Soluția instanței
Prin decizia civilă nr. 97/A/10.12.2012 a Curții de Apel Cluj, a fost admis apelul declarat de pârâtul P. F. T. M. împotriva sentinței civile nr. 1187 din 27 iunie 2012 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr._, care a fost schimbată în totalitate, în sensul că a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă exercitată de reclamanta . București, împotriva pârâtului P. F. T. M., având ca obiect revendicare.
Intimata . București a fost obligată să îi plătească apelantului suma de 10.520,50 lei, cheltuieli de judecată în apel.
În considerentele deciziei, curtea reține că, asupra imobilului înscris în CF nr. 1357 Baia M. nr. top 853 grădină în intravilan în suprafață de 135 stjp (485 mp) și nr. top 854 casă de locuit și curte în suprafață de 356 stjp (1.280 mp), a fost proprietar tabular dr. Husovsky L. (V.), intabulat cu încheierea nr. 3486 din 16 mai 1914.
În baza cererii nr. 171 din 4 ianuarie 1958 a Comitetului Executiv al Statului Popular al Orașului de Subordonare Regională Baia M., cu încheierea nr. 8 din 7 ianuarie 1958, s-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilelor de sub A 1.2 în favoarea Statului Român cu titlu de drept naționalizare.
Urmare a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, prin dispoziția nr. 394 din 1.07.2002 a Primarului Municipiului Baia M., i s-au restituit în natură pârâtului P. F., imobilele în natură construcție P + 1E situată în Baia M., Piața Libertății nr. 18; construcție P situată în Baia M. .. 3, teren în suprafață de 1766 mp, toate înscrise în CF nr. 1357 Baia M., nr. top 853 și 854.
Prin procesul-verbal de punere în posesie nr. 3359 din 20 mai 2004 încheiat între Serviciul Public „Administrarea Patrimoniului Local și Utilități” din cadrul Consiliului local al municipiului Baia M. și P. F., s-a procedat la predarea-primirea în baza dispoziției nr. 394/2012 a imobilelor restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, cu următoarele mențiuni:
1.) pentru parter punerea în posesie se face numai pentru suprafețele existente în clădirea care a făcut obiectul naționalizării și hașurate cu galben în primul releveu anexat, care face parte integrantă din procesul-verbal;
2.) la etaj punerea în posesie se face pentru următoarele spații: birou = 8,50 mp, depozit =7,28 mp, WC =1,75 mp, hol =14,84 mp, garderobă = 19.00 mp, depozit = 18,69 mp, depozit =32,25 mp;
3) având în vedere prevederile art. 49 din Legea nr. 10/2001, situația investițiilor efectuate de chiriaș și a terenului pe care acestea sunt amplasate, urmează a fi reglementată de comun acord între părți, respectiv d-l P. și chiriași, sau pe bază de expertiză de către instanțele judecătorești.
Prin dispoziția nr. 4259 din 23.08.2004 emisă de Primarul Municipiului Baia M., s-a dispus completarea art. 1 din dispoziția inițială nr. 394 din 1.07.2002 emisă de același primar, cu alin. (2) având următorul cuprins: „(2) Se constată existența pe terenul restituit în natură, în suprafață de 1.766 mp, identificat prin CF nr. 1357 Baia M., nr. topo 853 și 854, a unor supraedificate constând în extinderi la imobilul preluat abuziv, suprafața totală utilă de 175,56 mp, conform releveu plan prezentat, precum și terasă amenajată, realizate în timp de către foștii deținători S.C. Gastronom SA și .”.
Prin sentința civilă nr. 132 din 4.03.2005 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr. 4844/2004, a fost admisă cererea formulată de reclamantul P. F. împotriva Primarului municipiului Baia M. și în consecință, s-a dispus anularea dispoziției nr. 4259 din 23 august 2004 vizând completarea cu alin. (2) a articolului 1 al dispoziției nr. 394 din 1 iulie 2002 emisă de pârât în baza Legii nr. 10/2001. Apelul declarat de pârât împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 655/A din 10 iulie 2005 a Curții de Apel Cluj, iar recursul declarat de același pârât împotriva deciziei a fost respins prin decizia nr. 2776 din 16 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin sentința civilă nr. 937 din 13.11.2002 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr. 5293/2002, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația formulată de . Baia M. împotriva dispoziției nr. 394/2002 emisă de Primarul municipiului Baia M. privind aprobarea restituirii în natură a imobilului situat în Baia M., Piața Libertății nr. 16 conform Legii nr. 10/2001; a fost disjuns capătul de cerere având ca obiect recunoașterea unui drept de retenție asupra imobilului situat în Baia M., Piața Libertății nr. 16 și a fost trimisă cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Baia M.. Acțiunea a avut ca obiect completarea dispoziției nr. 394/2002 emisă de primar, cu valoarea investițiilor efectuate la imobilul din Piața Libertății nr. 16, ca fiind de 1._ lei, echivalentul a 45.160 USD.
Prin sentința civilă nr. 406 din 24.01.2003 a Judecătoriei Baia M., pronunțată în dosarul nr. 62/2003, a fost respinsă acțiunea civilă intentată de . Baia M. în contradictoriu cu pârâtul P. F., având ca obiect constatarea dreptului de retenție asupra imobilului situat în Baia M., Piața Libertății nr. 16. Prin decizia civilă nr.445/A din 5.09.2003 a Tribunalului Maramureș, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta . Baia M. împotriva sentinței judecătoriei. Prin decizia civilă nr. 1483 din 19.11.2004 a Curții de Apel Cluj, s-a constatat că reclamanta . Baia M. a renunțat la judecarea recursului împotriva deciziei civile nr. 445/A din 5.09.2003 a Tribunalului Maramureș. Asupra imobilului înscris în CF nr._ Baia M., nr. top 853-854 teren în suprafață de 1.766 mp și construcții, este intabulat pârâtul-apelant P. F. T. M., f. 45-46 dosar apel.
Reclamanta-intimată S.C. I. S. SRL București este rezultatul divizării S.C. Gastronom SA, despre care a afirmat că a dobândit imobilul în litigiu în baza Legii nr. 15/1990, fără, însă, a prezenta dovada dreptului de proprietate.
În probațiune, reclamanta a solicitat efectuarea expertizei tehnice în construcții și a expertizei topografice.
La rândul ei, prima instanță și-a întemeiat soluția pe dispoziția nr. 394/2002 emisă de Primarul municipiului Baia M., care nu îi conferă reclamantei vreun drept de proprietate, pe procesul-verbal de punere în posesie a reclamantului nr. 3359 din 20.05.2004, pe dispoziția aceluiași primar nr. 4259 din 23.08.2004 care a fost anulată prin sentința civilă nr. 132/04.03.2005 a Tribunalului Maramureș, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 655/A din 10.06.2005 a Curții de Apel Cluj și devenită irevocabilă prin decizia nr. 2776 din 16.03.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și pe rapoartele de expertiză efectuate de experții B. Zefica și S. I. L..
Actele aflate la filele 41-71 și 142-149, din care tribunalul a reținut că adăugirile la construcția veche au fost efectuate după ce imobilul a fost naționalizat, nu atestă un drept de proprietate asupra unor părți din construcții în favoarea reclamantei.
În speță, reclamanta a intentat o acțiune în revendicare împotriva pârâtului, în cadrul căreia avea obligația, conform art. 1169 C. civ., să facă dovada dreptului ei de proprietate asupra imobilului construcție revendicat.
Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, prin imobil, în sensul prezentei legi, se înțelege terenul, cu sau fără construcții, de pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale, aparținând unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral unic.
Reclamanta nu a făcut dovada conform legii, că este proprietară asupra unui imobil deținut nelegal de pârât.
Art. 9 din Legea nr. 10/2001 prevede că imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
Față de această situație de fapt și de drept, în mod nelegal prima instanță a admis acțiunea în revendicare intentată de reclamantă împotriva pârâtului, astfel că în baza art. 296 C.pr.civ., a fost admis apelul declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului, care a fost schimbată în totalitate, în sensul că a fost respinsă ca nefondată acțiunea în revendicare intentată de reclamant împotriva pârâtului.
Celălalt motiv de apel privind soluționarea acțiunii de prima instanță fără îndeplinirea procedurii de citare cu pârâtul a fost apreciat ca nefondat, acesta cunoscând termenul la care s-a judecat acțiunea și făcându-și toate apărările pe care le-a considerat necesare în cauză. Oricum, pârâtului nu i s-a produs vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată prin calea ordinară de atac a apelului, așa cum prevede art. 105 C. pr. civ.
Pentru repunerea cauzei pe rol la data de 9 mai 2012, reclamanta nu a datorat ½ parte din taxele de timbru, întrucât suspendarea din data de 11 aprilie 2012 a fost dispusă greșit, față de existența cererii de amânare a soluționării cauzei și în lipsă, depusă de reclamantă la aceeași dată de 11 aprilie 2012, f. 2, dosar tribunal.
În baza art. 137 alin. (1) C. pr. civ., curtea a apreciat ca neîntemeiate excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantei, deoarece verificarea acesteia presupune examinarea dovezilor exhibate în acest sens, ceea ce duce la admiterea sau respingerea pe fond a acțiunii; excepția autorității de lucru judecat raportată la hotărârile din dosarele nr. 17/2004, nr. 5293/2002 și nr. 62/2003 a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, fiindcă nu este prezentă identitatea de cauză și de obiect, conform art. 1201 C.civ., care pretinde tripla identitate de părți, obiect și cauză; excepția îmbogățirii fără justă cauză a fost apreciată inadmisibilă, ea putând fi invocată eventual ca o apărare.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. pr. civ., intimata a fost obligată să îi plătească apelantului cheltuieli de judecată în sumă de 10.520,50 lei.
6. Recursul
Prin decizia civilă nr. 1883 din 3 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 97 din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, ce a fost casată și apelul trimis spre rejudecare aceleiași instanțe.
În considerentele acestei decizii, înalta curte reține că decizia pronunțată în apel nu răspunde în vreun fel susținerii reclamantei că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990. Autoarea ei, . fost înființată în temeiul art. 17 din această lege, iar art. 20 prevede că bunurile din patrimoniul societăților comerciale constituite în temeiul acestei legi devin proprietatea acestora, cu excepția celor dobândite cu alt titlu. Reclamanta a administrat o . probe, înscrisuri și expertize, pentru a dovedi incidența textului de lege.
Instanța de apel nu a lămurit elementele de fapt referitoare la existența și evidențierea imobilelor revendicate ca mijloace fixe în patrimoniul autoarei reclamantei și în ce măsură această împrejurare atrăgea sau nu aplicarea art. 20 din legea nr. 15/1990, trimiterile făcute de instanța de apel la dispozițiile art. 9 din legea nr. 10/2001 fiind străine de natura cauzei.
Apărările pârâtului vizând procesele care s–au mai purtat cu privire la imobil nu sunt de natură să combată criticile din recurs și să susțină legalitatea deciziei atacate, pentru că, în ceea ce privește efectul pozitiv al lucrului judecat, aspectele tranșate în procesele anterioare nu au pus în discuție dreptul de proprietate al reclamantei.
S-a apreciat că instanța de apel nu a lămurit aspectele legate de existența bunurilor cu constituie obiect al acțiunii în patrimoniul reclamantei la momentul constituirii ei ca societate comercială, pentru a se putea stabili în ce măsură aceasta putea dobândi dreptul de proprietate asupra lor în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990, decizia fiind casată și apelul pârâtului trimis spre rejudecare aceleiași instanțe pentru lămurirea acestor împrejurări.
7. Rejudecarea apelului după casarea cu trimitere
Având în vedere dezlegarea în drept și dispozițiile privind faptele probatorii asupra cărora s-a pronunțat instanța de recurs, obligatorii pentru judecătorii apelului, conform art. 315 alin. 1 C. pr. civ., în rejudecarea apelului, a fost completată probațiunea, pentru a se stabili existența în patrimoniul antecesoarei reclamantei, la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990, în temeiul căreia a fost reorganizată în societate comercială cu capital de stat, a imobilului obiect al litigiului și, în măsura în care răspunsul ar fi pozitiv, titlul cu care acest imobil figura în patrimoniul antecesoarei reclamantei, respectiv dacă era aplicabilă prezumția prevăzută de art. 20 din Legea nr. 15/1990 ori din probe rezultă un alt drept decât cel de proprietate, deci deținerea cu alt titlu decât cel de proprietar.
Reclamanta a depus inventarul mijloacelor fixe (f. 40-65 dosar rejudecare vol. I), însă acest lucru a fost deja reținut în considerentele deciziei de casare.
Reclamanta a mai depus la dosar contractele de închiriere încheiate între antecesoarea sa, . RAGL Gama RA, privind Birtul Ignis din P-ța Libertății nr. 15 și nr. 16 Baia M., din 9.02.1993, pe o perioadă de 3 luni (f. 130-133), adresa nr. 6224/27.10.2003 a Consiliului local al mun. Baia M., Serviciul de fond locativ, din care rezultă că suprafețele închiriate nu includ adăugirile efectuate în anii 1967-1970 (f. 134), adresă la care este anexată detalierea suprafețelor deținute în calitate de chiriaș (f. 135).
Primăria Municipiului Baia M., prin adresa nr._/8.10.2013, a răspuns solicitării instanței privind contractele de închiriere având ca obiect imobilul în litigiu, respectiv dacă acestea vizau doar construcția veche, preluată de la antecesorul pârâtului sau și adăugirile edificate ulterior (f. 126), în sensul că nu a încheiat vreun contract sau act adițional pentru supraedificatele realizate de .> (fost ICSAP Baia M., actualmente I. S. SRL București) în ceea ce privește imobilul situat în Baia M., P-ța Libertății nr. 16 (f. 140).
Este adevărat că la doar au fost depuse doar contracte din anul 1993, însă adresa primăriei vizează situația juridică a imobilului în litigiu în general, răspunzând că ceea ce a fost deținut cu titlu de chiriaș este ce a fost preluat de către stat abuziv de la fostul proprietar, nefiind încheiate contracte de închiriere privind extinderile, adăugirile efectuate după preluare.
Pentru a verifica lista imobilelor aflate în patrimoniul antecesoarei reclamantei la data privatizării (deci ulterior constituirii ei ca societate comercială cu capital de stat în temeiul Legii nr. 15/1990, dar anterior transmiterii bunurilor aflate în patrimoniul ei către reclamantă), instanța de apel a solicitat A. copia contractelor de vânzare cumpărare de acțiuni și a anexelor acestora, fiind depuse la dosar copii ale contractelor încheiate între FPS și Asociația Salariaților PAS Gastrorom SA nr. MM/2 din 19.01.1999, precum și nr. numărul 183/12.05.1995, precum și certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr.004 din 28.12.1994 (f. 274-285, 308-316), în anexele acestora privind lista terenurilor și clădirilor . M. (f. 313-316) nefigurând vreun imobil în P-ța Libertății, deci imobilul în litigiu nu apare în patrimoniul societății antecesoare a reclamantei la momentul privatizării acesteia, deci anterior dobândirii vreunui bun de la aceasta de către reclamantă.
Instanța a solicitat și documentația care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar, din adresa nr. 662/2014 a Consiliului Județean, rezultă că terenul aferent imobilului în litigiu nu figurează în această documentație (f. 12-98 dosar apel rejudecare vol. II).
Reclamanta a susținut că imobilul în litigiu nu avea cum să figureze în această documentație, câtă vreme nu se punea problema unui drept de proprietate asupra terenului, ci doar asupra construcției obiect al litigiului, edificată pe acesta.
Numai că nu poate exista un drept asupra construcției fără a exista un drept asupra terenului. Este adevărat că dreptul asupra terenului nu trebuie să fie un drept de proprietate pentru a permite constituirea unui drept de proprietate asupra supraedificatelor, acesta putând fi și un drept de folosință sau de concesiune (care împreună cu dreptul de proprietate asupra construcției dau naștere unui drept real complex, dreptul de superficie).
Din probele administrate, însă, rezultă că titlul cu care antecesoarea reclamantei putea deține terenul era cel mult un contract de închiriere (s-a dovedit că terenul și construcția veche au fost închiriate către . un astfel de drept de creanță nu poate permite celui care construiește pe teren dobândirea unui drept de superficie.
De altfel, în fișa mijloacelor fixe ale unității de stat ce a edificat adăugirile, acestea apar sub mențiunea lucrări de investiții la restaurantul Ignis, care era închiriat de către aceasta (f. 69-70 dosar nr. 5664/2004 atașat).
Acesta a și fost motivul pentru care nici măcar construcția adăugită nu apare în vreun inventar al bunurilor imobile din patrimoniul antecesoarei reclamantei, nici în lista anexă contractului de privatizare, nici în documentația ce a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Câtă vreme nu s-a dovedit existența în patrimoniul antecesoarei reclamantei a construcțiilor obiect al litigiului, cu titlu de proprietar, includerea acestora în mijloacele fixe ale reclamantei s-a dovedit a fi fără suport, câtă vreme nu s-a făcut dovada titlului în temeiul căruia s-a făcut această înscriere, probele administrate în rejudecare fiind în sens contrar.
În temeiul art. 296 C. pr. civ., din considerentele arătate, curtea va admite apelul și va schimba sentința primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 298 rap. la art. 274 alin. 1 C. pr. civ., reclamanta va fi obligată să-i plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă totală de 20.700, 5 lei, din care 10.520, 5 în primul apel, 7700 lei în recurs (f. 64-70 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție) și 2480 lei în rejudeca rea apelului (f. 106, dosar rejudecare, vol. II).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâtul P. F.-T.-M. împotriva sentinței civile nr. 1187 din 27.06.2012 a Tribunalului M., pronunțată în dosarul nr._, pe care o schimbă, în sensul că respinge acțiunea civilă exercitată de reclamanta . București împotriva pârâtului P. F. T. M..
Obligă intimata . București să-i plătească apelantului suma de 20.700,5 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 martie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
A. A. C. A. I. C. B.
Red. CAA dact. GC
4 ex/
Jud. primă instanță: G.G. P.
| ← Succesiune. Decizia nr. 890/2014. Curtea de Apel CLUJ | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1303/2014. Curtea... → |
|---|
