Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1303/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1303/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 10642/182/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1303/R/2014 | |
Ședința publică din data de 5 noiembrie 2014 | |
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M.-C. V. | |
A.-T. N. | |
JUDECĂTORI: | A.-A. P. |
GREFIER: | M.-L. T. |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții G. BALASZ și G. G., împotriva deciziei civile nr. 11/A din 22 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr._, privind și pe pârâtul INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI MARAMUREȘ precum și pe pârâtul P. M. BAIA M., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală
La apelul nominal se prezintă reclamanta-recurentă G. G., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată la data de 14 octombrie 2014, reclamanții-recurenți au depus la dosar prin registratura instanței, o cerere prin care solicită repunerea cauzei pe rol.
La data de 3 noiembrie 2014, reclamanții-recurenți au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise la care au fost anexate chitanța prin care se face dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de repunere pe rol în cuantum de 1500 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei, și două declarații notariale date de numitul T. M., autentificate de BNP M. M. sub nr. 1434 din 5 decembrie 2013 și nr. 1145 din 24 octombrie 2014.
Cererea de repunere pe rol este legal timbrată cu 1500 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.
Curtea, după deliberare, având în vedere că cererea de repunere pe rol este legal timbrată, în temeiul prevederilor art. 245 pct. 1 Cod procedură civilă, dispune repunerea cauzei pe rol.
La termenul de azi reclamanta-recurentă depune la dosar un bilet de ieșire din spital pe numele reclamantului-recurent G. Balasz.
Instanța, din oficiu, invocă inadmisibilitatea motivelor de recurs care vizează netemeinicia deciziei recurate și a cererilor noi formulate prin concluziile scrise depuse la dosar, față de criticile formulate prin memoriul de recurs și, nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reclamanta-recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 8.715 din 25.09.2012 a Judecătoriei Baia M., pronunțată în dosarul nr._ , s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții G. BALASZ și G. G. în contradictoriu cu pârâții INSTITUȚIA P. MARAMUREȘ și P. M. BAIA M..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanții, în calitate de chiriași ai locuinței situate în Baia M., . 7/2, proprietatea municipiului Baia M., au obținut în baza L. 112/1995 contractul de vânzare-cumpărare pentru această locuință, imobilul nefiind la acea vreme revendicat de foștii proprietari, iar prin Ordinul P. nr. 1052/13.01.2000 la propunerea Primarului municipiului Baia M. li s-a atribuit în proprietate terenul aferent în suprafață de 431 mp. Ulterior prin sentința civilă mai sus arătată, s-a constatat nulitatea absolută parțială a Ordinului și s-a redus suprafața de 309 mp la 122 mp, reclamanții nemaiavând posibilitatea utilizării construcției lor.
În speță, actul îndeplinit de Primar, respectă dispoziția emisă în temeiul L. 10/2001 republicată, în favoarea fostului proprietar deposedat nu este un act îndeplinit în interesul său ci al altei persoane și nu s-a făcut cu intenția de a gratifica acea persoană ci s-a făcut în baza legii speciale, care prevede în mod expres repararea pagubei produse persoanei prin deposedarea abuzivă care a avut loc asupra bunurilor sale.
Reclamanții au devenit proprietari asupra imobilelor în natură casă și teren, prin cumpărare în temeiul L. 112/1995, imobil casă cu două camere și asupra terenului aferent în suprafață de 431 mp au devenit proprietari prin Ordin al P.. Imobilele acestea au intrat în proprietatea statului prin expropriere de la fostul proprietar T. M.. Acesta a solicitat în temeiul L. 10/2001 restituirea în natură a terenului liber, iar pentru casa vândută a solicitat despăgubiri. Prin dispoziție de primar s-au dispus aceste măsuri, respectiv restituirea în natură a terenului în suprafață de 309 mp iar pentru imobilul vândut s-au propus măsuri reparatorii în echivalent.
În considerarea celor de mai sus, nu s-a putut aprecia existența unei fapte ilicite așa cum susțin reclamanții și nici existența unei îmbogățiri fără justă cauză în sarcina vreunei persoane.
Doctrina juridică, cu referire, îndeosebi la disp. art. 998 – 999 din vechiul cod civil a apreciat că pentru angajarea răspunderii delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții, respectiv: existența unui prejudiciu în considerarea faptului că nu poate exista răspundere delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu; existența unei fapte ilicite, considerându-se că numai fapta ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, arătându-se că, pentru a fi angajată răspunderea unei persoane, nu este suficient să existe pur și simplu fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu; existența vinovăției subliniindu-se ca nu este de ajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului.
În ceea ce privește proba elementelor răspunderii civile delictuale s-a arătat că, potrivit principiului general, sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului (deoarece ea este cea care reclamă ceva în fața justiției) fiind admisibil orice mijloc de probă întrucât este vorba de dovedirea unor fapte juridice. În speță aceste condiții nu au fost dovedite, motiv pentru care instanța de fond a apreciat că cererea reclamanților nu este fondată și întemeiată.
Prin decizia civilă nr. 11/A din 22.01.2014 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr._ , s-a respins apelul declarat de apelanții G. BALASZ și G. G., în contradictoriu cu intimații P. M. BAIA M. și INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI MARAMUREȘ, împotriva sentinței civile nr. 8715 din 25.09.2012, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ .
Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor invocate în susținerea apelului, tribunalul a apreciat că este legală și a păstrat-o.
Astfel, din perspectiva succesiunii în timp, se reține că mai întâi, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 442 din 4.11.1999 apelanții au cumpărat de la Primăria M. Baia M. locuința situată în Baia M., . apt. 2 parter, iar abia ulterior Prefectul județului Maramureș a emis, în aplicarea prevederilor art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, Ordinul nr. 1052 din 13.01.2000 pentru terenul în suprafață de 431 mp, așadar nu se ridică problema imposibilității de folosire a construcției vândute de Primărie ca o consecință a anulării parțiale a ordinului prefectului, ca prejudiciu direct invocat de reclamanți deoarece la data cumpărării locuinței nici măcar nu s-a avut în vedere terenul aferent acesteia.
Prin sentința civilă nr. 8812 din 30.10.2009, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, irevocabilă prin respingerea recursului, având în vedere decizia civilă nr. 428/A/2007 a Curții de Apel Cluj, s-a constatat nulitatea absolută parțială a Ordinului P. nr. 1052/13.01.2000 în ce privește suprafața de 309 mp., pentru care G. Balasz nu a formulat cerere de constituire și căreia i se aplicau prevederile Legii nr. 10/2001.
Așadar anularea respectivului ordin a intervenit în contextul lipsei îndreptățirii reclamanților la constituirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe de 431 mp teren, vocația acestora limitându-se la 122 mp teren.
În această situație, acțiunea în răspundere civilă delictuală nu poate fi primită. În aplicarea prevederilor art. 998 din Codul civil de la 1864, prima și cea mai importantă cerință ce trebuie verificată pentru angajarea răspunderii civile delictuale este existența prejudiciului.
Prejudiciul este echivalent cu consecința dăunătoare, de factură patrimonială ori extrapatrimonială, suferită de o persoană, urmare a lezării prin fapta ilicită a drepturilor ori cel puțin a intereselor sale legitime. Așadar, invocarea unui prejudiciu presupune preexistența unor drepturi sau interese legitime, lezate prin săvârșirea faptei ilicite.
În speță, urmare a rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 8812 din 30.10.2009 a Judecătoriei Baia M., se constată că reclamanții nu mai au (de fapt, ab initio nu aveau, raportat la efectele nulității) vreun drept asupra suprafeței de 309 mp teren, excedentare vocației lor. Prin ordinul prefectului li s-a constituit dreptul de proprietate și asupra acestei suprafețe de teren, în mod eronat, neregularitate care a fost îndreptată prin anularea parțială a actului pe cale judiciară.
Apelanții nu pot pretinde că au suferit un prejudiciu urmare a restabilirii situației de legalitate, iar a fi compensați financiar pentru aceasta ar echivala cu o constituire de drept de proprietate prin echivalent, în contextul în care apelanții nu se pot prevala nici de un drept și nici măcar de un interes legitim, susceptibil de ocrotire.
Împrejurarea că reclamanții-apelanți au plătit în continuare impozit pentru teren este irelevantă în contextul acțiunii formulate, apelanții putând eventual solicita restituirea sumelor.
Raportat la toate aspectele, în temeiul prevederilor art. 296 teza I Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe a fost păstrată.
Împotriva acestei decizii, reclamanții G. BALASZ și G. G. au declarat recurs, în termen legal, prin care au solicitat instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că în baza Legii nr. 112/1995 au cumpărat, în calitate de chiriași, locuința situată în Baia M., P-ța Izvoarelor nr.7/2, proprietatea Mun. Baia M.. Având în vedere că la momentul cumpărării imobilul nu a fost revendicat de foștii proprietari, prin Ordinul P. nr. 1052/13.01.2000 li s-a atribuit în proprietate terenul aferent în suprafață de 431 mp.
În perioada în care au fost chiriași ai Statului Român, reclamanții au plătit chirie pentru acest teren.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 8.212/30.10.2009 s-a constatat nulitatea parțială a ordinului mai sus arătat, suprafața fiind redusă de la 309 mp. la 122 mp. aferentă construcției.
Imobilele cumpărate au intrat în proprietatea Statului Român prin expropriere de la fostul proprietar T. M. care a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a terenului liber, iar pentru casa vândută a solicitat despăgubiri. Prin dispoziția primarului s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 309 mp., iar pentru construcții s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent.
În consecință, prin reducerea suprafeței de teren la 122 mp., recurenții au suferit un prejudiciu întrucât nu mai au posibilitatea utilizării construcției cumpărate.
În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 7, pct. 9, pct. 11 art. 3041 și art. 312 C.pr.civ.
Pârâtul intimat P. M. BAIA M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și, în consecință, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (f.25).
În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a arătat că reclamanții nu au făcut dovada existenței unui prejudiciu, în condițiile art. 998 C.civ. și nu pot susține că restabilirea unei situații de legalitate prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 reprezintă o faptă ilicită sau o îmbogățire fără justă cauză.
Pârâtul intimat PREFECTUL JUD. MARAMUREȘ, deși legal citat, nu și-a delegat reprezentant în instanță și nu a depus întâmpinare prin care să își exprime poziția procesuală.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Astfel, la termenul de judecată din data de 05.11.2014, Curtea a invocat excepția inadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt și reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:
În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate.”
Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.
Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenții nu mai pot beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.
Deși formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 pct.7 și pct.9 C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează și motive de netemeinicie a hotărârii atacate.
Critica esențială pe care se axează întreaga motivare a recursului vizează aprecierea incorectă a probelor administrate de către instanța de apel, cu trimitere exhaustivă la probele administrate în cauză de către prima instanță, recurenții apreciind că instanța de apel a analizat incorect probele administrate ceea ce a condus la o soluție greșită.
Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare laborioasă a probațiunii administrate în cauză și o expunere a raporturilor juridice dintre părți.
Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, a raporturilor dintre recurenți și intimați, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, etc. care intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C.pr.civ., în prezent abrogate.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.
În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată din oficiu este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.
Art.304 pct.7 C.pr.civ. prevede că, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate, atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În privința motivului de recurs reglementat de art.304 pct.7 C.pr.civ. Curtea constată că în cuprinsul cererii de recurs reclamanții recurenți nu au înțeles să dezvolte în niciun fel această critică de nelegalitate.
Motivul de nelegalitate invocat de reclamanții recurenți și reglementat de textul legal mai sus menționat trebuie să precizeze în mod concret care dintre cele trei ipoteze sunt incidente raportat la decizia atacată sau de ce concluziile instanței de apel nu corespund scopului unei motivări astfel încât să echivaleze cu o nemotivare propriu-zisă.
O simplă afirmație făcută în acest sens sau indicarea textului legal, în opinia Curții, nu sunt suficiente pentru a decide modificarea hotărârii recurate.
Verificând decizia recurată Curtea constată că tribunalul a arătat pe larg care au fost considerentele de fapt și de drept pentru care a respins apelul declarat de reclamanți, implicit cele care au dus la convingerea că prima instanță a calificat și a soluționat în mod temeinic și legal cererea de chemare în judecată cu care a fost legal învestită.
Așadar, se apreciază că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 C.pr.civ. a fost invocat de reclamanți în mod formal, fără ca acesta să dezvolte în vreun mod critica de nelegalitate raportat la hotărârea atacată astfel încât Curtea se află în imposibilitatea verificării deciziei din această perspectivă, considerent pentru care decizia recurată urmează a fi analizată în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ.
Acțiunea civilă a reclamanților având ca obiect obligarea pârâților la plata despăgubirilor de_ de euro este întemeiată în drept pe dispozițiile art.998, art.999 C.civ.
Astfel, potrivit art.998 C.civ., „Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar conform art.999 C.civ., „Omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.
Din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții, și anume: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Potrivit principiului general consacrat de art.1169 C.civ., sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale revine victimelor prejudiciului deoarece ele sunt cele care reclamă ceva în fața justiției.
În speță, în mod legal tribunalul a statuat că reclamanții nu au dovedit cumulativ cerințele prevăzute de art.998-999 C.civ.
Prejudiciul reprezintă consecința dăunătoare, de factură patrimonială ori extrapatrimonială, suferită de o persoană, urmare a lezării printr-o fapta ilicită a drepturilor ori cel puțin a intereselor sale legitime. Așadar, invocarea unui prejudiciu presupune preexistența unor drepturi sau interese legitime, lezate prin săvârșirea faptei ilicite.
Având în vedere sentința civilă nr. 8812 din 30.10.2009 a Judecătoriei Baia M., pronunțată în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 261/R/31.03.2010 a Tribunalului Maramureș, se constată că reclamanții nu au avut nici un drept asupra suprafeței de 309 mp teren, excedentare vocației lor. Prin Ordinul P. li s-a constituit dreptul de proprietate și asupra acestei suprafețe de teren, în mod nelegal, iar această neregularitate a fost îndreptată prin anularea parțială a ordinului pe cale judiciară.
În aceste condiții reclamanții nu pot pretinde că au suferit un prejudiciu ca urmare a restabilirii situației de legalitate, iar cererea lor de acordare a unor despăgubiri pentru aceasta echivalează cu o constituire a unui drept de proprietate prin echivalent, în contextul în care reclamanții nu se pot prevala nici de un drept și nici măcar de un interes legitim, susceptibil de ocrotire.
Pentru aceste considerente de drept Curtea constată că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.304 pct.7 și pct.9 C.pr.civ. astfel încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G. BALASZ și G. G. împotriva deciziei civile nr. 11/A din 22.01.2014 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G. BALASZ și G. G. împotriva deciziei civile nr. 11/A din 22.01.2014 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M.-C. V. A.-T. N. A.-A. P.
GREFIER,
M.-L. T.
Red.A.A.P./12.11.2014.
Dact.H.C./2 ex.
Jud.fond: V. U..
Jud.tribunal: S.-T. A.;Ț. D..
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 221/2014. Curtea de Apel CLUJ | Legea 10/2001. Decizia nr. 1179/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
