Obligaţie de a face. Decizia nr. 1382/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1382/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 2869/336/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 1382/R/2014
Ședința publică din 05 decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. C.
I.-D. C.
GREFIER: A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. M. PRODIM-PEX S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 368/A din 01.10.2014 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat A. V., având ca obiect obligație de a face – desființare construcții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul intimat A. V. personal, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată următoarele:
Recursul declarat de pârâta S.C. M. P. S.R.L. a fost introdus în termen legal, a fost motivat și a fost comunicat cu partea adversă, dar nu a fost timbrat la data introducerii cererii de recurs.
La data de 03.12.2014 a fost înregistrată la dosar o întâmpinare formulată de reclamantul intimat, prin care se solicită respingerea recursului declarat de pârâtă.
La data de 05.12.2014 a fost înregistrată la dosar o cerere de amânare formulată de pârâta recurentă, prin intermediul d-lui administrator M. G., cerere prin care arată că depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și, totodată, solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui avocat care să reprezinte societatea recurentă.
La această cerere de amânare s-au anexat: un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, o chitanță privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și o chitanță privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 1 leu,.
Curtea constată că recursul este legal timbrat.
Curtea pune în discuția reclamantului intimat cererea de amânare formulată de pârâta recurentă.
Reclamantul intimat solicită respingerea cererii de amânare formulată de pârâta recurentă și arată că dorește ca dosarul să fie soluționat azi.
Totodată, arată că nu mai poate veni din jud. Maramureș, întrucât are animale și trebuie să plătească un om pentru a avea grijă de acestea.
Curtea, în urma deliberării, va respinge cererea de amânare formulată de pârâta recurentă, având în vedere că hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost comunicată pârâtei la data de 10.10.2014, așa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii aflată la f. 18 dosar apel, astfel încât, de la acea dată și până în prezent, pârâta recurentă a avut posibilitatea de a-și angaja un avocat care să o reprezinte, cu atât mai mult cu cât aceasta a primit și citația pentru prezentul termen de judecată, la data de 14.11.2014, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la f. 6 din dosar.
La întrebarea instanței, adresată reclamantului intimat, referitoare la împrejurarea dacă are de formulat alte cereri sau excepții de invocat, acesta arată că nu are de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ. și art. 299 alin. 1 C.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității criticilor din recurs care vizează în mod direct hotărârea pronunțată de către prima instanță.
De asemenea, Curtea, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ. invocă, din oficiu, excepția inadmisibilității acelor critici din recurs care se referă la netemeinicia hotărârii atacate, prin care se tinde la reanalizarea stării de fapt de către instanța de recurs, ca urmare a reanalizării întregului material probator administrat de către instanțele de fond, având în vedere împrejurarea că dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reclamantului intimat pentru a pune concluzii asupra recursului declarat de pârâtă și asupra excepțiilor invocate, din oficiu, de către Curte.
Reclamantul intimat arată următoarele:
Nu a respins planul de situație.
Pârâta recurentă nu a respectat autorizația de construire.
Există un coș de fum care aparține pârâtei recurente, iar acesta este amplasat în așa fel încât intră fum în locuința mamei sale, care are vârsta de 80 de ani.
A sesizat poliția în legătură cu ceea ce face reprezentantul pârâtei, care lucrează în zile de fiestă, și acesta a fost sancționat cu avertisment.
Expertul i-a măsurat abuziv grădina și i-a fost spart gardul, atunci când nu era acasă, pentru că se afla la muncă în Spania.
Solicită respingerea recursului declarat de către pârâtă și păstrarea hotărârii dată de către Judecătoria V. de Sus.
În ceea ce privește excepțiile invocate, din oficiu, de către Curte, arată că le lasă la aprecierea instanței.
La întrebarea instanței, adresată reclamantului intimat, referitoare la împrejurarea dacă are cheltuieli de judecată în recurs, acesta arată că are cheltuieli de judecată în cuantum de 400 lei, reprezentând contravaloarea a două zile de muncă, ieri și azi, și cheltuieli de transport.
La întrebarea instanței, adresată reclamantului intimat, referitoare la împrejurarea dacă poate face dovada cheltuielilor de judecată, acesta arată că nu poate face dovada cheltuielilor de judecată, întrucât a venit la instanță cu taxi și a plătit un om pentru a avea grijă de animale.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2117/25.11.2013, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosar nr._ , s-a admis acțiunea formulată de reclamantul A. V., în contradictoriu cu pârâta ., prin administrator M. G., având ca obiect obligație de a face - desființare construcții și, in consecință:
A fost obligată pârâta . să demoleze parțial construcția tip anexă, situată in V. de Jos nr. 1261, jud. Maramureș, in sensul retragerii acesteia la 1 m de linia de hotar stabilită prin Sentința civilă 923/17.04.2013 a Judecătoriei V. de Sus și conform planului de situație anexă la documentația aferentă autorizației de construire nr. 4/9.04.2012.
A fost obligată pârâta sa plătească reclamantului suma de 200 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței sale, următoarele:
„Prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 3399/16.12.2011 încheiat de Primăria comunei V. de Jos, M. G., administratorul . a fost sancționat cu 1000 lei amendă pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 26 al. 2 din Legea 50/1991 rep. comisă prin aceea că a executat fără a deține autorizație de construire o anexă gospodărească cu regim de înălțime parter și dimensiuni in plan de aprox. 50 m, cu pereți din BCA,șarpantă de lemn in două ape și învelitoare de tablă stadiul fizic la data constatării fiind „La roșu acoperit”. De asemenea construcția era amplasată fără a respecta distanta minimă față de limita de proprietate din vest. Totodată s-a dispus oprirea executării lucrărilor și . obținerea autorizației de construire(filele 10-11).
Prin sentința civilă nr. 263/30.11.2012 a Judecătoriei V. de Sus a fost respinsă plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție(filele 12-13). In aceste condiții și ca urmare a sesizărilor repetate făcute de reclamantul A. V. proprietarul terenului și construcției de la nr. 1262 afectat nemijlocit de lucrările pârâtei, aceasta a făcut demersuri de intrare in legalitate obținând autorizația de construire nr. 4/9.04.2012( filele 36-37).
Instanța constată că in planul de situație ,anexă la documentația aferentă autorizației de construire este prevăzută distanta de 1 m față de linia de hotar(fila 54). Linia de hotar a fost stabilita prin sentința civilă 923/17.04.2013 a Judecătoriei V. de Sus rămasă definitivă prin neapelare si anume pe aliniamentul existent in linie dreaptă dat de gard porțiunea 1-2 și in continuare 2-3 fără gard din Anexa C1 la raportul de expertiza topografică întocmit in dosarul_ . Așa cum a constatat expertul dar si instanța la fața locului ,pârâta a construit abuziv unind acoperișul cu cel al reclamantului. Aceasta nu mai poate pretinde că a fost de bună credință atât timp cât a încălcat regimul construcțiilor dar si raportul de vecinătate cu reclamantul.
In consecință ,instanța va admite acțiunea și va obliga pe pârâtă să-și demoleze parțial construcția in sensul retragerii ei la 1 m de linia de hotar.
In baza art. 274 c.pr.civ. ,pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată justificate prin zile pierdute și deplasare la instanță”.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâta S.C. „M. P.” S.R.L., care a solicitat, în principal, anularea sentinței apelate și trimiterea acesteia în rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Prin decizia civilă nr. 368/A/01.10.2014, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ , s-a respins ca nefondat apelul pârâtei.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut în considerentele deciziei sale, următoarele:
„Prin sentința civilă nr. 923 din 17.04.2013, pronunțate de Judecătoria V. de Sus s-a stabilit linia de hotar dintre terenul proprietatea S.C. „M. P.” S.R.L. la nr. administrativ 1261 înscris în CF_ V. de Jos nr. top 3313/3, 3314/3, 3315/3 și terenul deținut de A. V. situat în V. de Kos la nr. administrativ 1262 înscris în CF 4265Vișeu de Jos nr. top 3313/2, 3314/2, 3315/2, ca fiind linia dreaptă pe aliniamentul 1 – 2 – 3 din planul de amplasament și delimitare întocmit de expert Brodacs I..
Pe terenul proprietatea sa, societatea a executat, fără a avea autorizație de construire o anexă, motiv pentru care a fost sancționată contravențional atât pentru începerea executării construcției fără autorizație cât și pentru nerespectarea distanței minime față de linia de mejdă cu proprietarul învecinat la vest.
În procesul – verbal de constatare și sancționare contravențional s-a dispus oprirea executării lucrărilor cu îndrumarul de a se intra în legalitate (filele 10 – 11 dosar de fond).
Este adevărat că ulterior apelanta a obținut autorizația de construire nr. 44/09.04.2012, însă la baza emiterii acestei autorizații au stat mai multe documente printre care și planul de situație din 09.04.2012 (fila 54), din care rezultă că distanța dintre linia de hotar și construcție trebuie să fie de 1 m.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul Brodacs I. (fila 49 dosar nr._ ) se reține că societatea a edificat o anexă la o distanță de 0,2 m față de linia de hotar, că și intimatul A. V. are edificată o anexă din anul 1989, iar streșinile de la cele două anexe, pe o porțiune sunt în contact fizic (se ating).
Raportat la această împrejurare se apreciază că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamantului A. V. și a dispus demolarea parțială a anexei de către apelantă. Nu este suficient ca construcția să fie edificată pe terenul proprietatea apelantei, ci trebuiesc respectate și aliniamentele, distanțele față de imobilul vecinului conform documentațiilor care au stat la baza emiterii autorizației de construire.
Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă se va respinge apelul ca nefondat, urmând a se menține sentința judecătoriei.
Intimatul deși a solicitat cheltuieli de judecată nu le-a justificat, astfel că nu vor fi acordate”.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta S.C. M. P. S.R.L., solicitând, în temeiul art. 299 și urm. C.pr.civ., art. 304 pct. 8 C.pr.civ., admiterea recursului și, în principal, respingerea acțiunii reclamantului și trimiterea cauzei în rejudecare.
În motivarea recursului s-a arătat că în fapt, prin acțiunea civilă, respectiv, cererea reconvențională, s-a solicitat retragerea construcției anexă la un metru de linia de hotar stabilită prin sentința nr. 923/2013 a Judecătoriei V. de Sus, soluție ce a fost menținută și de instanța de apel; societatea recurentă a fost de bună credință la ridicarea construcției.
Referitor la ridicarea anexei de către recurentă, fără a deține autorizație de construire, instanța de fond și de apel nu au ținut seama de faptul că societatea a intrat în legalitate ulterior construirii anexei, așa cum rezultă din actele de la dosar.
Este adevărat că societatea recurentă a construit fără a avea autorizație de construire, motiv pentru care a fost sancționată, dar ulterior, recurenta a intrat în legalitate, desființarea construcției nefiind necesară.
Construcția nu depășește linia de hotar stabilită prin sentință judecătorească, astfel încât, nu pot fi avute în vedere, ca temei al desființării construcției raporturile de vecinătate.
Instanța de apel nu a avut în vedere faptul că documentația privitoare la construcție a avut în vedere o altă linie de hotar decât cea stabilită prin sentința civilă nr. 923/2013, autorizația fiind eliberată la data de 09.04.2012.
Așadar, la data construirii anexei societatea recurentă a respectat documentația și a ridicat anexa la 1 metru de linia de hotar pe care societatea recurentă si administratorul acesteia o cunoștea raportat la anul 2012.
Abia în anul 2013 s-a stabilit prin instanță linia de hotar, dar recurenta a fost de bună credință la ridicarea construcției.
Recurenta susține că numai autoritatea publică poate cere demolarea unei construcții ca nefiind conformă cu autorizația în construcții, instanțele de judecată nu îi pot cere ca o documentație să aibă în vedere în anul 2012 o linie de hotar stabilită în anul 2013, iar raportat la linia de hotar ce era cunoscută de recurentă în anul 2012, a fost respectată distanța de un metru.
Reclamantul putea solicita desființarea construcției numai dacă acesta ar fi fost construită pe terenul proprietatea acestuia, ipoteză ce este infirmată de expertiza efectuată în cauză.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul reclamant A. V. a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că pârâta a fost de rea credință atunci când a construit, fiind sancționată și contravențional prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 3399/16.12.2011, încheiat de Primăria comunei V. de Jos.
Recursul este nefondat.
Cu privire la motivele de recurs de netemeinicie.
La termenul de judecată din data de 05.12.2014 Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ., rap. la art. 137 alin. 1 C.pr.civ., a invocat excepția inadmisibilității motivelor de recurs de netemeinicie, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:
Deși recurenta și-a întemeiat formal motivele de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.pr.civ., totuși, dezvoltarea criticilor din recurs nu se circumscrie acestor prevederi legale, ci se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ., în prezent abrogate.
Memoriul de recurs cuprinde, aproape în totalitatea sa, critici de netemeinicie a deciziei recurate, vizând descrierea stării de fapt a cauzei, prin detalierea condițiilor în care recurenta a edificat construcția în litigiu, a împrejurărilor în care a intrat ulterior în legalitate, și în raport de această situație, a condițiilor în care a fost emisă autorizația de construire – aspecte care nu mai impun desființarea construcției -, a evoluției litigiului având ca obiect stabilirea liniei de hotar, cu trimitere expresă la sentința civilă nr. 923/2013.
Curtea constată că toate aceste motive de recurs prin care se reiterează starea de fapt a cauzei și se evocă diverse probe care au fost administrate în cauză, sau în litigiul soluționat prin sentința nr. 923/2013, vizează netemeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, intrând astfel sub incidența excepției inadmisibilității.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată din oficiu de către instanță la termenul de judecată din 05.12.2014, este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.
Cu privire la motivele de recurs prin care se critică direct sentința instanței de fond.
La termenul de judecată din data de 05.12.2014 Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ., raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ., a invocat excepția inadmisibilității acelor critici din recurs prin care se critică direct sentința primei instanțe, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 282 alin. 1 C.pr.civ., hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.
Art. 299 alin. 1 teza I C.pr.civ. prevede că hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, sunt supuse recursului.
Există, așadar, o ierarhie a căilor de atac, respectiv, hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, susceptibile de apel, pot fi atacate cu apel exclusiv la instanța imediat superioară, adică la tribunal, în timp ce, hotărârile prin care tribunalele soluționează apelurile, sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs la curtea de apel.
Această ierarhie a căilor de atac este menită să asigure respectarea principiului dublului grad de jurisdicție.
O cale de atac nu poate fi exercitată omisso media, respectiv, nu poate fi criticată direct în recurs, hotărârea pronunțată în primă instanță de judecătorie – și care este, potrivit legii, susceptibilă de apel la tribunal -, pentru că, într-o atare situație, instanța de recurs, nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor ce ar duce la privarea părții de un grad de jurisdicție și, implicit, la încălcarea principiului „non omisso medio”, o astfel de critică în recurs fiind inadmisibilă.
Este știut faptul că exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare, și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut și de art. 129 din Constituție, text constituțional care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.
Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C.pr.civ. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel.
Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel, cu precizarea că toate criticile din recurs trebuie să aibă ca obiect strict hotărârea pronunțată în apel.
Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări ori susțineri ale părților, să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu calea extraordinară de atac a recursului.
Principiul „non omisso medio” reprezintă, de asemenea, o aplicație a modalității în care autoritatea de lucru judecat se manifestă în cadrul aceluiași proces, câtă vreme aspectele dezlegate de prima instanță și nesupuse cenzurii instanței de apel, nu mai pot face obiect de critică în calea de atac subsecventă a recursului.
D. urmare, Curtea constată că acele critici din recursul pârâtei, prin care se critică direct cele statuate de instanța de fond, intră sub incidența excepției inadmisibilității, prin raportare la prevederile art. 282 alin. 1 C.pr.civ., ale art. 299 alin. 1 teza I C.pr.civ., coroborat cu principiul „non omisso medio”.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.pr.civ.
Recurenta a invocat, formal, ca temei juridic al recursului său, dispozițiile art. 304 pct. 8 C.pr.civ., fără însă să dezvolte considerentele pentru care în cauză ar fi incident acest motiv de modificare a hotărârii recurate.
Potrivit art. 304 pct. 8 C.pr.civ., este posibilă modificarea unei hotărâri când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia.
În speță, se constată că recurenta nu se referă, în dezvoltarea motivelor sale de recurs, la interpretarea greșită a vreunui act juridic civil dedus judecății, ci se referă la greșita interpretare a probelor și la greșita stabilire a stării de fapt de către instanța de fond și instanța de apel, aspect care nu constituie motiv de nelegalitate, de casare ori de modificare a deciziei recurate.
Cu alte cuvinte, recurenta nu indică în mod expres care anume act juridic civil a fost dedus judecății de către părți și pe care instanța l-a interpretat greșit ori i-a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic.
Așa cum s-a stabilit în jurisprudență, interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocare motivul de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ. (Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă, Decizia nr. 808/2003; Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de proprietate Intelectuală, Decizia nr. 4931/2006; Înalta Curte de Casație și Justiție Secția civilă și de Proprietate Intelectuală, Decizia nr. 1494/2009).
Prin urmare, Curtea constată că criticile recurentei, referitoare la felul în care instanța de apel a interpretat, în stabilirea situației de fapt, linia de hotar stabilită între proprietățile părților, prin raportare la sentința civilă nr. 923/2013 a Judecătoriei V. de Sus, nu constituie un motiv de recurs de nelegalitate, care să poată fi circumscris dispozițiilor art. 304 pct. 8 C.pr.civ., și care să poată face obiect de analiză în recurs, aceste critici circumscriindu-se, în realitate, dispozițiilor art. 304 pct. 11 C.pr.civ., abrogate la data formulării recursului pendinte.
Pe cale de consecință, Curtea constată că acest motiv de recurs este nefondat.
Cu privire la motivul de recurs prin care se susține că numai autoritatea publică poate cere demolarea unei construcții ca nefiind conformă cu autorizația în construcții.
Recurenta a susținut că numai autoritatea publică poate cere demolarea unei construcții ca nefiind conformă cu autorizația în construcții, însă, nu a dezvoltat care ar fi argumentele legale care ar fundamenta o asemenea susținere.
Deși această singură critică din recurs ar putea fi circumscrisă unui motiv de nelegalitate ce s-ar putea încadra în prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., totuși, Curtea constată că acest motiv de recurs nu a fost dezvoltat, astfel încât, să poată fi analizat în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 3 C.pr.civ., coroborat cu art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Curtea constată, însă, că în speță nu ne găsim într-o procedură contravențională jurisdicțională, ci într-o procedură civilă de drept comun, rezultată dintr-un raport juridic civil de grănițuire și vecinătate, astfel încât nu prezintă relevanță în cauză dispozițiilor legii speciale în materie contravențională.
Din perspectiva Legii nr. 50/1991, republicată, într-adevăr, doar organul administrativ care a aplicat sancțiunea poate sesiza instanța de judecată pentru a se dispune, după caz, încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației de construire, ori desființarea construcțiilor realizate nelegal – în acest sens dispunând prevederile art. 32 alin. 1, art. 28 alin. 1, art. 32 alin. 2 și art. 27 din Legea nr. 50/1991, republicată -, însă în speță nu este vorba despre o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 50/1991, ci pe o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 560, art. 563 și art. 885 NCC.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă prezentul recurs.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., Curtea va respinge cererea reclamantului intimat A. V., de obligare a pârâtei recurente la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, ca nedovedită.
Astfel, prezent personal la termenul de judecată din 05.12.2014, reclamantul intimat a arătat că solicită instanței să dispună obligarea recurentei la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, din care 200 lei reprezentând contravaloarea transportului la instanță și 200 lei reprezentând contravaloarea zilei de muncă, având în vedere că a fost nevoit să plătească un om care să îi țină locul.
Întrebat fiind de către instanță, dacă poate să facă dovada acestor cheltuieli de judecată pretinse, reclamantul intimat a arătat că nu poate prezenta instanței o astfel de dovadă.
Așa fiind, Curtea constată că această cerere a reclamantului intimat se impune a fi respinsă ca nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIV
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. M. P. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 368/A, pronunțată la data de 01.10.2014 în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Respinge cererea intimatului A. V., de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05 decembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-A. P. C.-M. C. I.-D. C.
GREFIER
A. A. M.
Red.CMC/dact.MS
2 ex./09.12.2014
Jud.fond: M.S.
Jud.apel: G.P./V.C.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1384/2014. Curtea de Apel CLUJ | Conflict de competenţă. Sentința nr. 11/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
