Conflict de competenţă. Sentința nr. 11/2014. Curtea de Apel CLUJ

Sentința nr. 11/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 96/33/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 11/D/2013

Ședința Camerei de consiliu din data de 29 ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

T. D. – președintele Secției I-a civilă

GREFIER:

M.-L. T.

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență, ivit între Tribunalul Bistrița-Năsăud și Judecătoria Beclean, cu ocazia soluționării acțiunii promovate de reclamantul B. F. JUSTIZ împotriva pârâtului T. G., având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine).

Prezenta s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părților.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1510 din 10 octombrie 2013 a Judecătoriei Beclean, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Beclean cu privire la soluționarea acțiunii având ca obiect recunoașterea și executarea unei hotărâri străine, formulată de petiționarul BIROUL FEDERAL DE JUSTIȚIE G. în contradictoriu cu intimatul T. G. și în consecință, s-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, Secția civilă.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 C.pr.civ., intră în competența materială a judecătoriilor cererile evaluabile în bani, precum și cele neevaluabile în bani expres enumerate acolo.

Conform art. 95 pct. 1 C.pr.civ., intră în competența materială a tribunalelor în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1098 și 1102 C.pr.civ., cererile având ca obiect recunoașterea și executarea unei hotărâri străine se soluționează pe cale principală de către tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine, respectiv unde urmează a se face executarea.

Prin sentința civilă nr. 3307 din 19 decembrie 2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și în consecință, s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de Biroul Federal de Justiție G. în contradictoriu cu intimatul T. G., în favoarea Judecătoriei Beclean. S-a constatat ivirea conflictului negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel Cluj, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că cererea de recunoaștere și executare a unei amenzi, s-a întemeiat pe dispozițiile Deciziei-cadru 2005/2014 JAI a Consiliului din 24 februarie 2005, care a fost transpusă în legislația internă prin Legea nr. 222/2008.

Instanța supremă prin încheierea nr. 664/2001 și nr. 911/2011 a reținut că în reglementarea deciziei-cadru, punerea în executarea sancțiunilor pecuniare aplicate într-un stat membru UE, țin de materia penală sau contravențională, după caz, astfel că executarea unei decizii în acest sens, recunoscută de drept pe teritoriul Statului Român, urmează a se efectua de instanța penală sau contravențională, competentă potrivit legislației interne.

În cuprinsul deciziei supuse executării, s-a reținut că fapta care a atras sancționarea intimatului, este una care se pedepsește conform dreptului național al statului emitent, ca fiind încălcări ale normelor legale, persoana respectivă a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de către o instanță competentă în materie penală, iar suma de bani ce urmează a se plăti este drept condamnare o infracțiune.

Atât calificarea dată de autoritatea germană, cât și reglementarea internă a procedurii de recunoaștere și executare în baza Deciziei-cadru nr. 2005/214/JAI, conduc la concluzia că cererea de față se situează pe tărâmul legii penale, nu a celei civile așa cum a considerat judecătoria.

Potrivit art. 243 din Legea nr. 302/2004 coroborat cu art. 25 din Codul de procedură penală, hotărârea privind aplicarea unei sancțiuni pecuniare va fi pusă în executare de judecătoria pe a cărei rază s-a aplicat sancțiunea, în speță Judecătoria Beclean.

Așa fiind, în baza art. 4 alin.(3) din Decizia-cadru JAI nr. 214/2005, titlul VII, cap.2, secțiunea a 4-a, paragraful 1 și art. 2345 alin.(2) din Legea nr. 302/2004 și art. 25 C.pr.pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a trimis cauza la Curtea de Apel Cluj, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Examinând conflictul negativ de competență, curtea reține următoarele:

BIROUL FEDERAL DE JUSTIȚIE G. – B. FÜR JUSTIZ FEDERAL OFFICE OF JUSTICE, Adenauerallee 99-103,_ Bonn, a solicitat Judecătoriei Beclean, recunoașterea și executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate de Statul G., împotriva lui G. T., în conformitate cu Decizia-cadru nr. 2003/214 /JAI.

Judecătoria Beclean s-a declarat necompetentă să judece cererea de recunoaștere a hotărârii străine, invocând prevederile art. 95 pct. 1 coroborate cu cele ale art. 1098 și 1102 C.pr.civ.

La rândul său, tribunalul s-a declarat necompetent, invocând dispozițiile art. 4 alin.(3) din Decizia-cadru nr. 2005/214/JAI, titlul VII, capitolul 2, secțiunea a 4-a, paragraful 1, art. 234 alin.(2) din Legea nr. 302/2004 și art. 25 C.pr.pen.

Potrivit art. 234 alin.(1) lit. a) din Legea nr. 222/2008, punerea în executare a unei sancțiuni pecuniare aplicate pentru încălcarea de către o persoană fizică sau juridică a unor norme de drept penal sau a altor norme se realizează în temeiul dispozițiilor prezentei secțiuni, dacă sancțiunea pecuniară constă într-o sumă de bani de cel puțin 70 de euro sau echivalentul în lei a acestei sume, la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată printr-o hotărâre executorie, cu titlu de amendă penală sau administrativă, după caz.

În speță, T. G. a fost sancționat pecuniar de Consiliul Administrativ de Land Augsburg cu suma de 155 euro la care se adaugă cheltuieli judiciare și administrative de 23,50 euro, în total 178,50 euro.

Prin Decizia-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului European privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare, s-a stabilit în art. 1 lit. a) că „decizie” înseamnă o decizie definitivă care impune plata unei sancțiuni financiare de către o persoană fizică sau juridică luată de o instanță judecătorească sau de o autoritate a statului emitent, iar în art. 4 alin.(3) se prevede că decizia sau o copie certificată a acesteia împreună cu certificatul se transmit de autoritatea competentă din statul emitent direct autorității competente din statul executant prin orice mijloace care lasă o înregistrare scrisă, în condiții care permit statului executant să-i stabilească autenticitatea. Originalul deciziei sau o copie certificată a acestuia,precum și originalul certificatului sunt transmise statului executant, la cererea acestuia. Toate comunicările oficiale se fac, de asemenea, în mod direct între respectivele autorități competente.

În art. 25 alin.(2) C.pr.pen., se prevede că judecătoria soluționează și alte cazuri anume prevăzute de lege.

Conform art. 156 alin.(2) din Constituția României, „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

Transpunerea Deciziei-cadru nr. 2005/2014/JAI în dreptul intern român, s-a făcut prin modificarea și completarea Legii nr. 302/2004, art. 233-239.

În certificatul menționat de art. 4 din Decizia-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului European pentru aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare fila 21 dosar judecătorie, se precizează că este vorba de „o suma de bani drept condamnare pentru o infracțiune pronunțată printr-o decizie, suma (fiind) de 155 euro”.

Executarea silită a amenzii contravenționale în România, este reglementată de art. 39 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, care prevede că punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face de către organul din care face parte agentul constatator ori de către instanța judecătorească. Instanța judecătorească în asemenea situații este judecătoria în a cărei rază de competență se desfășoară executarea silită, respectiv aceea de la domiciliul contravenientului, conform art. 172-174 C.pr.fiscală.

În baza secțiunii a 4-a, capitolul VI din Titlul VII al Legii nr. 302/2004 prin care s-a transpus în dreptul intern român Decizia-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului European, coroborat cu art. 25 C.pr.pen., competența soluționării cererii aparține judecătoriei.

Pentru aceste considerente, în baza art. 135 alin.(1) și (4) C.pr.civ., curtea va stabili competența soluționării cererii, în favoarea Judecătoriei Beclean.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E:

Stabilește competența de soluționare a cererii formulate de BIROUL FEDERAL DE JUSTIȚIE G. (B. FÜR JUSTIZ) în contradictoriu cu T. G., având ca obiect recunoașterea și executarea unei hotărâri străine, în favoarea Judecătoriei Beclean.

Definitivă.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2014.

Președinte, Grefier,

T. DârjanMirela-L. T.

Red.TD:31.01.2014

Dact.CC:6.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 11/2014. Curtea de Apel CLUJ