Sechestru asigurător. Decizia nr. 639/2014. Curtea de Apel CLUJ

Curtea de Apel CLUJ - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 639/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 655/112/2014/a1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 639/A/2014

Ședința publică din 27 iunie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.-A. P.

JUDECĂTOR: C.-M. C.

GREFIER: A.-A. M.

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții P. E. V. și I. GAROFIȚA împotriva încheierii civile nr. 669/CC din 27.03.2014 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosar nr. 655/112/ 2014, privind și pe pârâții intimați R. M. I., R. R. B. și S.C. T. S.A., având ca obiect sechestru asigurător.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamanților apelanți, dl. avocat C. N., lipsă fiind părțile personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată următoarele:

La data de 29.04.2014, pârâții intimați R. M. I. și R. R. B. au depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată în apel, reprezen-tând onorariu de avocat în cuantum de 1.000 lei. Această întâmpinare a fost comunicată apelanților la data de 12.05.2014.

La întrebarea instanței, adresată d-lui avocat C. N. referitoare la împrejurarea dacă are împuternicire avocațială pentru reprezentarea reclaman-ților apelanți în fața Curții de Apel Cluj, acesta arată că are împuternicire avocațială pentru toate căile de atac.

Curtea pune în vedere d-lui avocat C. N. să depună la dosar împuternicirea avocațială pentru reprezentarea reclamanților în faza procesuală a apelului.

Dl. avocat C. N. solicită amânarea pronunțării hotărârii pentru a depune la dosar împuternicirea avocațială pentru reprezentarea reclamanților apelanți în apel.

Curtea învederează d-lui avocat C. N. că prezentul apel nu se poate discuta fără ca acesta să depună la dosar împuternicirea avocațială pentru reprezentarea reclamanților apelanți în apel și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da d-lui avocat C. N. posibilitatea de a depune la dosar această împuternicire avocațială.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamanților apelanți, dl. avocat C. N., lipsă fiind părțile personal.

Dl. avocat C. N. depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 8/1 din 05.02.2014, prin care se atestă că a fost împuternicit de către reclamanții apelanți P. E. V. și I. Garofița, pentru exercitarea următoarelor activități: redactare cereri sechestru asigurător, redactarea și susținerea căi de atac a apelului și reprezentare în fața Curții de Apel Cluj.

La întrebarea instanței, adresată reprezentanților reclamanților apelanți, referitoare la împrejurarea dacă a primit un exemplar din întâmpinarea formulată de pârâții intimați R. M. I. și R. R. B., acesta arată că a primit un exemplar din întâmpinare.

Curtea, în temeiul art. 482 NCPC raportat la art. 131 alin. 1, art. 96 alin. 2 și art. 953 alin. 3 NCPC se declară competentă general, material și teritorial să judece prezentul apel.

La întrebarea instanței, adresată reprezentanților reclamanților apelanți, referitoare la împrejurarea dacă mai are de formulat alte cereri sau excepții de invocat, acesta arată că nu are de formulat alte cereri sau excepții de invocat.

Reprezentantul reclamanților apelanți depune la dosar ca și înscrisuri în probațiune în faza de regularizare, copii certificate de pe următoarele: înscrisul întitulat “ I. Precizare de acțiune și II. Răspuns la întâmpinare”, depus în dosarul nr._ 14 al Tribunalului Bistrița-Năsăud și întâmpinarea formulată de pârâtul R. M. I. depusă în același dosar de fond, prin care se invocă prematuritatea promovării acțiunii.

Curtea, în temeiul art. 244 NCPC pune în discuția reprezentantului reclamanților apelanți împrejurarea dacă este de acord ca dezbaterea apelului să aibă loc în ședință publică, la acest termen de judecată.

Reprezentantul reclamanților apelanți arată că este de acord ca dezbaterea apelului să aibă loc în ședință publică, la acest termen de judecată.

Curtea, în temeiul art. 392 NCPC declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului reclamanților apelanți pentru a pune concluzii asupra apelului reclamanților.

Reprezentantul reclamanților apelanți solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, având în vedere următoarele:

Instanța de fond a dispus conexarea și soluționarea împreună a cererilor pentru înființarea sechestrului asigurator cerut față de pârâții din acțiune.

Contestă soluția pronunțată exclusiv în ceea ce privește cererea formulată față de pârâtul R. M. I., soluție pe care o consideră netemeinică și nelegală.

Instanța de fond a respins cererea formulată față de acest pârât în mod nejustificat calificând greșit obiectul cererii reclamanților.

Apoi, cu justificarea verificării cerinței “exigibilității”creanței, prevăzută de art. 952 alin. 1 NCPC, are loc o antepronunțare în defavoarea reclamanților, de asemenea nelegală, pornind de la greșita calificare a obiectului cererii.

Solicită a se constata că prin cererea formulată, reclamanții au cerut adoptarea măsurii pentru asigurarea executării creanței lor de 1.600.000 Euro, iar această creanță este constatată printr-un înscris opozabil pârâtului.

Hotărârea instanței de fond este absolut nelegală.

S-a considerat că reclamanții au formulat acțiunea pentru 12 apartamente.

Apreciază că cererea de sechestru asigurator este admisibilă pentru punerea în executare a unei creanțe bănești, iar această cerință de admisibilitate a cererii reclamanților a fost îndeplinită în momentul înregistrării cererii de sechestru asigurator.

Din întâmpinările depuse la dosar rezultă că acțiunea reclamanților ar fi prematură, apoi că acțiunea ar fi prescrisă pentru că au neglijat perioada de timp de 3 ani, în cazul nostru.

Față de argumentele arătate în cauză și actul existent la dosar, apreciază că există îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sechestru asigurator, pe care o consideră întemeiată.

Față de termenul scurs până la acest moment există posibilitatea ca debitorul să fi ascuns bunurile, însă reclamanții apelanți au sesizat P. având în vedere că nu a existat acea înțelegere despre care s-a făcut vorbire, ci există suspiciunea săvârșirii infracțiunilor constând în “spălare de bani” și “evaziune fiscală”.

Solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată.

Curtea în temeiul art.394 declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA:

Prin încheierea civilă nr. 669/CC/2014 din data de 27.03.2014 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosarul nr._ 14, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții P. E. V. și IRIMIAS GAROFIȚA, împotriva pârâților R. M. I., R. R. B. și .. BISTRIȚA.

Examinând cererile deduse judecății, conexate în vederea asigurării unei bune judecăți și văzând și actele dosarului înregistrat sub nr._ 14 aflat în procedura completării lipsurilor, tribunalul a reținut faptul că la data de 20 martie 2014 reclamanții au investit tribunalul cu o acțiune îndreptată împotriva pârâților solicitând obligarea pârâtului R. M. I. la executarea silită a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 31 iulie 2008 între reclamanți și pârâtul R. M. I. în sensul încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare a 12 apartamente cu părțile indivize comune și terenul aferent situate în complexul locativ de pe locația ., precum și predarea în posesie a acestor imobile.

În situația refuzului încheierii actului autentic sau a imposibilității încheierii acestuia s-a solicitat rezoluțiunea antecontractului încheiat și repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării tuturor pârâților la restituirea prețului de 1.600.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, actualizată cu dobânda medie bancară.

În motivarea cererii de chemare în judecată promovată, reclamanții au susținut că inițial între aceștia și pârâtul R. M. I. s-a încheiat la data de 15 mai 2008 un contract de împrumut pe timp de 3 ani, cu o dobândă de 20% pe an, suma împrumutată fiind de 1.000.000 euro. Această sumă a fost transferată în contul bancar al împrumutatului.

Ulterior, la data de 31 iulie 2008 părțile contractului de împrumut au căzut de acord ca în contul sumei împrumutate și a dobânzii contractate, în cuantum total de 1.600.000 euro, pârâtul R. M. I. să vândă reclamanților 12 apartamente dintr-un ansamblu urbanistic viitor ce urmează a se realiza pe un teren proprietatea .. În aceste condiții, reclamanții arată că vechiul contract de împrumut s-a reziliat ca urmare a înlocuirii obligației de restituire a sumei împrumutate cu cea de a vinde în contul sumei împrumutate și a dobânzii contractate.

Construcțiile preconizate a fi vândute nu au fost încă edificate, nu s-a început nici măcar executarea lor, deși au trecut deja 6 ani.

Chemarea în judecată a pârâților R. R. B. și . s-a realizat în temeiul asocierii acestora cu pârâtul R. M. I. și a utilizării sumei de bani în discuție în asociere.

La data de 24 martie 2014 reclamanții au solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale fiecărui pârât, fără cauțiune, justificat de faptul că există o creanță a reclamanților constatată prin act scris, ea este exigibilă și pentru realizarea ei s-a promovat acțiune în justiție.

Pornind de la această stare de fapt tribunalul a analizat îndeplinirea cerințelor legale pentru luarea măsurii asigurătorii.

Art. 952 C.proc.civ. reglementează trei situații distincte în care se poate cere înființarea sechestrului asigurător.

Astfel, conform acestui text legal „creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță.

Același drept îl are și creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris, dacă dovedește că a intentat acțiune și depune, odată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată.

În fine, instanța poate încuviința sechestrul asigurător chiar și atunci când creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute la alin. (1) și să depună o cauțiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanță.

În ipoteza în care reclamanții susțin teza rezilierii contractului de împrumut și înlocuirii obligației de restituire cu o obligație nouă, aceea de vânzare a unor apartamente, teză afirmată și în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 31 iulie 2008, se reține că actul scris de care se prevalează reclamanții este antecontractul de vânzare-cumpărare cu dată certă, încheiat la data de 31 iulie 2008 între pârâtul R. M. I. în calitate de promitent vânzător și reclamanți, în calitate de promitenți cumpărători.

Prin acest act, promitentul vânzător s-a obligat să vândă promitenților compărători 12 apartamente situate în complexul care se va construi pe locația . pentru prețul de 1.300 euro/m.p. inclusiv TVA, urmând ca la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică vânzătorul să transmită cumpărătorilor odată cu proprietatea asupra apartamentelor și proprietatea asupra cotelor-părți din terenul aferent și din părțile comune ale clădirii.

Conform art. 4 al contractului încheiat, părțile s-au obligat să încheie contractul în formă autentică în termen de 30 de zile de la data încheierii procesului-verbal de finalizare a lucrărilor și de la întabularea în cartea funciară a blocurilor, sub sancțiunea plății penalităților de întârziere de 1% pe zi.

Pentru ipoteza în care vânzătorul refuză să încheie contractul în formă autentică s-a prevăzut obligația acestuia de a plăti integral contravaloarea antecontractului încheiat.

Pornind de la această stare de fapt tribunalul a analizat separat cererea îndreptată împotriva fiecărui pârât.

Astfel în ceea ce privește pe pârâtul R. M. I., tribunalul a reținut că alin. 1 al art. 952 C.proc.civ. prevede ca și condiții pentru înființarea sechestrului asigurător:

1. existența unui act scris constatator al creanței creditorului ce nu constituie titlu executoriu,

2. caracterul exigibil al creanței,

3. promovarea unei cereri de chemare în judecată în scopul realizării creanței.

Acestor condiții li se adaugă și cea prevăzută la art. 951 C.proc.civ. și anume aceea ca obiectul cererii de chemare în judecată intentate de creditor să constea în plata unei sume de bani.

Așa cum rezultă din cuprinsul cererii principale de chemare în judecată promovată de reclamanți la data de 20 martie 2014, aflată în etapa prealabilă a completării lipsurilor, obiectul principal al acțiunii îndreptate împotriva pârâtului R. M. I. constă în obligarea la executarea în natură a antecontractului încheiat la data de 31 iulie 2008, în sensul vânzării către reclamanți a unui număr de 12 apartamente.

D. în subsidiar, în ipoteza constatării refuzului sau imposibilității de realizare a obiectului principal s-a solicitat de la acest pârât plata unei sume de bani.

Cererea nu este una care se întemeiază pe prevederile art. 34 C.proc.civ., care ar putea justifica o cerere de înființare a unui sechestru asigurător, atât timp cât s-a solicitat obligarea de îndată la executarea antecontractului încheiat.

Actul de care se prevalează reclamanții – antecontractul de vânzare-cumpărare are caracter de act scris, nu constituie titlu executoriu, însă este lipsit de cerința exigibilității creanței.

Potrivit art. 662 alin. 4 C.proc.civ., creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Conform art. 1417 C.civ., debitorul decade din beneficiul termenului dacă se află în stare de insolvabilitate sau, după caz, de insolvență declarată în condițiile legii, precum și atunci când, cu intenție sau dintr-o culpă gravă, diminuează prin fapta sa garanțiile constituite în favoarea creditorului sau nu constituie garanțiile promise.

Starea de insolvabilitate rezultă din inferioritatea activului patrimonial ce poate fi supus, potrivit legii, executării silite, față de valoarea totală a datoriilor exigibile. Dacă prin lege nu se prevede altfel, această stare se constată de instanță, care, în acest scop, poate ține seama de anumite împrejurări, precum dispariția intempestivă a debitorului, neplata unor datorii devenite scadente, declanșarea împotriva sa a unei proceduri de executare silită și altele asemenea.

Decăderea din beneficiul termenului poate fi cerută și atunci când, din culpa sa, debitorul ajunge în situația de a nu mai satisface o condiție considerată esențială de creditor la data încheierii contractului. În acest caz, este necesar să se fi stipulat expres caracterul esențial al condiției și posibilitatea sancțiunii decăderii, precum și să fi existat un interes legitim pentru creditor să considere condiția respectivă drept esențială.

Nu rezultă din actele dosarului îndeplinirea cerințelor art. 1417 C.civ., iar decăderea debitorului din beneficiul unui termen contractual nu intervine de drept, ci la cererea creditorului.

Așa cum rezultă explicit din cuprinsul art. 4 al actului, scadența îndeplinirii obligației încheierii actului autentic a fost stabilită ca fiind termenul de 30 de zile de la data încheierii procesului-verbal de finalizare a lucrărilor și de la întabularea în cartea funciară a blocurilor.

Or, nu există la dosar vreo dovadă din care să rezulte că s-a încheiat un proces-verbal de finalizare a lucrărilor, că s-a realizat înscrierea imobilelor în evidențele de carte funciară pentru a se putea verifica împlinirea sau neîmplinirea termenului scadent de 30 de zile. Dimpotrivă, reclamanții invocă neînceperea lucrărilor de construire la acest moment.

De altfel, chiar reclamanții invocă omisiunea de cuprindere în antecontractul încheiat a unei scadențe certe a obligației vânzării unor bunuri viitoare.

Raportat la termenul de scadență a îndeplinirii obligației expres prevăzut în art. 4 al actului scris încheiat de părți, tribunalul a reținut că reclamanții nu au o creanță exigibilă.

Având în vedere că se invocă de către reclamanți înlocuirea obligației inițiale cu o alta nouă, în aceleași condiții inclusiv în ceea ce privește scadența, omisiunea menționării în noul act a scadenței noii obligații, este necesar a fi administrate probe în scopul stabilirii voinței părților în privința scadenței, a refuzului sau imposibilității îndeplinirii obligației principale.

În lipsa acestora, analiza scadenței trebuie făcută în raport de mențiunile cuprinse în antecontractul de vânzare-cumpărare. Or, față de termenul prevăzut în art. 4 al actului, în lipsa altor probe, nu poate fi reținut caracterul exigibil al creanței.

Ca atare, cerințele alin. 1 al art. 952 C.proc.civ. nu sunt îndeplinite.

Textul alin. 2 al art. 952 C.proc.civ. nu poate fi aplicat, întrucât pe de o parte, există un act scris ce constată o creanță a reclamanților față de pârâtul R. M. I., iar pe de altă parte, lipsește condiția de admisibilitate a depunerii cauțiunii de jumătate din valoarea reclamată odată cu formularea cererii de înființare a sechestrului.

A.. 3 al art. 952 C.proc.civ. recunoaște posibilitatea încuviințării sechestrul asigurător chiar și atunci când creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea.

Aceste prevederi nu pot fi aplicate atât timp cât în cauză nu s-au dovedit împrejurările enunțate de text (micșorarea de debitor prin fapta sa a asigurărilor date creditorului sau lipsa asigurărilor promise, existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea) care se circumscriu noțiunii de insolvabilitate a debitorului susceptibile să conducă la pronunțarea decăderii debitorului din beneficiul termenului contractual.

Prin urmare, în sensul art. 952 alin. 3 C.proc.civ., nu orice creanță constatată în scris, dar neexigibilă deschide vocația creditorului la o cerere legitimă de înființare a sechestrului asigurător asupra bunurilor debitorului, ci doar o anumită conduită a debitorului, prevăzută de norma legală, îndreptățește o atare solicitare.

În ceea ce privește pârâții R. R. B. și S.C. T. S.A. Bistrița, așa cum rezultă din cuprinsul cererii principale de chemare în judecată promovată de reclamanți, obiectul principal al acțiunii îndreptată împotriva acestor pârâți constă în obligarea lor alături de pârâtul R. M. I. la plata unei sume de bani în ipoteza subsidiară în care se constată refuzul sau imposibilitatea de realizare a obiectului principal.

Actul de care se prevalează reclamanții – antecontractul de vânzare-cumpărare nu are ca parte și pe pârâții R. R. B. ori S.C. T. S.A. Bistrița, obligația fiind asumată doar de numitul R. M. I., între reclamanți și pârâții R. R. B. și S.C. T. S.A. Bistrița neexistând depus la dosar vreun act scris din care să rezulte calitatea de creditori a reclamanților și calitatea de debitor a pârâților în raport cu reclamanții.

Singurele acte depuse la dosar cu privire la pârâta S.C. T. S.A. Bistrița sunt extrasele de carte funciară și Hotărârea Consiliului local nr. 111/31.07.2008 de aprobare a Planului Urbanistic Zonal pentru construire imobile pe o suprafață ce include și teren proprietatea pârâtei, ce atestă doar faptul că pe proprietatea pârâtei s-a aprobat construirea unui ansamblu de locuințe.

În lipsa unui act scris care să constate o creanță a reclamanților față de pârâții R. R. B. și S.C. T. S.A. Bistrița, prevederile art. 952 alin. 1 C.proc.civ. nu au putut fi aplicate.

Textul alin. 2 al art. 952 C.proc.civ. nu a putut fi aplicat, întrucât deși raporturile dintre reclamanți și pârâții R. R. B. și S.C. T. S.A. Bistrița nu sunt reglementate printr-un act scris ce constată o creanță a reclamanților față de acești pârâți, în cauză lipsește condiția de admisibilitate a depunerii cauțiunii de jumătate din valoarea reclamată odată cu formularea cererii de înființare a sechestrului.

Norma prevede imperativ obligația achitării cauțiunii, cuantumul acesteia și momentul depunerii dovezii.

În cauză, o asemenea cauțiune nu a fost achitată, astfel încât dispozițiile alin. 2 din art. 952 C.proc.civ. nu au putut fi aplicate.

A.. 3 al art. 952 C.proc.civ. nu este incident pe același considerent al inexistenței la dosar a unui act scris din care să rezulte calitatea de creditori a reclamanților și calitatea de debitor a pârâților R. R. B. și S.C. T. S.A. Bistrița în raport cu reclamanții.

În baza considerentelor reținute și făcând aplicarea dispozițiilor art. 951, art. 952, art. 953, art. 662 alin. 4 C.proc.civ., art. 1417 C.civ., tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată.

Împotriva acestei încheieri, reclamanții P. E. V. și I. GAROFIȚA au formulat apel, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii reclamanților și a dispune înființarea unui sechestru asigurător provizoriu pentru asigurarea executării creanței în sumă de 1.600.000 euro asupra întregii averi mobile și imobile a pârâtului R. M. I..

În motivarea apelului se arată că se contestă soluția primei instanței exclusiv în privința cererii formulată față de pârâtul R. M. I..

Astfel, prima instanță a calificat greșit obiectul cererii reclamanților întrucât prin cerere aceștia au cerut adoptarea măsurii pentru asigurarea executării creanței de 1.600.000 euro constatată printr-un înscris opozabil pârâtului.

În justificarea verificării cerinței exigibilității creanței, instanța de fond s-a antepronunțat în defavoarea reclamanților, astfel încât aceștia vor formula în cauza de fond o cerere de recuzare.

În mod greșit instanța de fond a statuat că reclamanții au solicitat obligarea pârâților la executarea contractului, obligație care este vădit imposibilă și care a fost formulată ca un petit alternativ, în loc să se pronunțe cu privire la obligarea pârâtului la plata sumei de 1.600.000 euro, în condițiile rezoluției antecontractului de vânzare-cumpărare.

Procedând în acest sens, prima instanță a fost părtinitoare și s-a antepronunțat cu privire la fondul cauzei asupra novațiunii actului de împrumut cu termen cert, în promisiunea de vânzare de bunuri viitoare ce nu cuprinde un termen de execuție.

Ulterior, la data de 17.04.2014, reclamanții au înregistrt o cerere prin care se solicită instanței să se ia act de faptul că apelul s-a formulat exclusiv doar în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sechestru asigurător față de pârâtul R. M. I., învederându-se că soluția de respingere a cererii față de ceilalți pârâți nu a fost atacată cu apel (f.10).

Pârâții intimați R. M. I. și R. R. B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 1.000 lei (f.21-24).

În susținerea poziției procesuale pârâții au arătat că motivul de apel care vizează soluția de conexare a cererilor de instituire a sechestrului asigurator este nefondată, întrucât instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 139 alin. 1 N.C.pr.civ., obiectul și cauza celor 3 cereri de instituire a sechestrului asigurător au o strânsă legătură

Pârâții au apreciat ca nefondate susținerile apelanților în sensul că soluția instanței de fond de respingere a cererii de instituire a sechestrului asigurător prin analiza cerinței „exigibilității” creanței prin prisma dispozițiilor art. 952 alin. 1 N. C.pr.civ. ar fi nelegală.

Raportat la starea de fapt existentă este evident că cererea de instituire a sechestrului asigurător formulată de reclamanți nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzută de art.952 N. C.pr.civ.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.205 N. C.pr.civ.

Pârâta intimată S.C. TRANSMIKT S.A. BISTRIȚA, deși legal citată, nu și-a delegat reprezentant în instanță și nu a depus întâmpinare prin care să își exprime poziția procesuală.

Analizând hotărârea criticată prin prisma motivelor de apel invocate și a apărărilor formulate, Curtea, în temeiul art.479 C.pr.civ., reține următoarele:

Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ 14 pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud la data de 20 martie 2014și aflată în procedura de verificare și regularizare reclamanții în contradictoriu cu pârâții au solicitat obligarea pârâtului R. M. I. la executarea silită a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 31 iulie 2008 între reclamanți și pârâtul R. M. I. în sensul încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare a 12 apartamente cu părțile indivize comune și terenul aferent situate în complexul locativ de pe locația ., precum și predarea în posesie a acestor imobile.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au susținut că, inițial, între aceștia și pârâtul R. M. I., s-a încheiat la data de 15 mai 2008 un contract de împrumut pe timp de 3 ani, cu o dobândă de 20% pe an, suma împrumutată fiind de 1.000.000 euro. Această sumă a fost transferată în contul bancar al împrumutatului.

Ulterior, la data de 31 iulie 2008, părțile contractului de împrumut au căzut de acord ca în contul sumei împrumutate și a dobânzii contractate, în cuantum total de 1.600.000 euro, pârâtul R. M. I. să vândă reclamanților 12 apartamente dintr-un ansamblu urbanistic viitor ce urmează a se realiza pe un teren proprietatea .. În aceste condiții, reclamanții arată că vechiul contract de împrumut s-a reziliat ca urmare a înlocuirii obligației de restituire a sumei împrumutate cu aceea de a vinde în contul sumei împrumutate și a dobânzii contractate. Construcțiile preconizate a fi vândute nu au fost încă edificate, nu s-a început nici măcar executarea lor, deși au trecut deja 6 ani.

Chemarea în judecată a pârâților R. R. B. și . s-a realizat în temeiul asocierii acestora cu pârâtul R. M. I. și a utilizării sumei de bani în discuție în asociere.

Ulterior, la data de 24 martie 2014, reclamanții au solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale fiecărui pârât, fără cauțiune, justificat de faptul că există o creanță a reclamanților constatată prin act scris, ea este exigibilă și pentru realizarea ei s-a promovat acțiune în justiție, cererile fiind întemeiate pe dispozițiile art.951- art.953 C.pr.civ.

Motivul de apel referitor la faptul că prima instanță a calificat greșit obiectul cererii reclamanților întrucât prin cerere aceștia au cerut adoptarea măsurii pentru asigurarea executării creanței de 1.600.000 euro constatată printr-un înscris opozabil pârâtului, în opinia Curții, nu este întemeiat.

Așa cum s-a arătat anterior, reclamanții și-au întemeiat în drept cererea de instituire a sechestrului asigurător pe dispozițiile art. 951 - art.953 C.pr.civ. astfel încât tribunalul a analizat admisibilitatea cererii de instituire a sechestrului asigurator prin prisma tuturor condițiilor prevăzute de art.952 alin.1 C.pr.civ. Prin urmare, instanța de fond fiind legal învestită cu soluționarea unei cereri de instituire a unui sechestru asigurător are obligația de a analiza admisibilitatea cererii reclamanților prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de parte și a procedate la verificarea admisibilității cererii de instituire a sechestrului asigurător prin prisma tuturor condițiilor prevăzute de art. 952 C.pr.civ.

Așadar, în aceste condiții, nu se poate susține că instanța de fond, analizând admisibilitatea cererii prin prisma motivelor invocate de reclamanți a calificat greșit obiectul cererii de instituire a sechestrului asigurator și s-ar fi antepronunțat asupra fondului litigiului.

Critica apelanților privitoare la faptul că sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea cererii de sechestru asigurator, în opinia Curții, nu este fondată.

Potrivit art.951 C.pr.civ., sechestrul asigurator constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau/imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terț în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu.

Art. 952 C.pr.civ. reglementează trei ipoteze distincte în care se poate cere înființarea sechestrului asigurător.

Astfel, conform acestui text legal „Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță.

Același drept îl are și creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris, dacă dovedește că a intentat acțiune și depune, odată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată.

Instanța poate încuviința sechestrul asigurător chiar și atunci când creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute la alin. (1) și să depună o cauțiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanță”.

În ipoteza în care reclamanții au solicitat obligarea pârâților la executarea obligației asumate prin antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 31 iulie 2008, aceea de vânzare a unor apartamente, actul scris de care se prevalează reclamanții este antecontractul de vânzare-cumpărare cu dată certă, încheiat la data de 31 iulie 2008 între pârâtul R. M. I. în calitate de promitent vânzător și reclamanți, în calitate de promitenți cumpărători.

Prin acest act, promitentul vânzător s-a obligat să vândă promitenților compărători 12 apartamente situate în complexul care se va construi pe terenul ., pentru prețul de 1.300 euro/m.p. inclusiv TVA, urmând ca la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică vânzătorul să transmită cumpărătorilor odată cu proprietatea asupra apartamentelor și proprietatea asupra cotelor-părți din terenul aferent și din părțile comune ale clădirii.

Pentru ipoteza în care vânzătorul refuză să încheie contractul în formă autentică s-a prevăzut obligația acestuia de a plăti integral contravaloarea antecontractului încheiat.

Art. 952 alin.1 C.pr.civ. prevede cumulativ condițiile necesare pentru înființarea sechestrului asigurător, și anume:

1. existența unui act scris constatator al creanței creditorului ce nu constituie titlu executoriu,

2. caracterul exigibil al creanței,

3. promovarea unei cereri de chemare în judecată în scopul realizării creanței.

Acestor condiții li se adaugă și cea prevăzută la art. 951 C.pr.civ. respectiv aceea ca obiectul cererii de chemare în judecată intentate de creditor să constea în plata unei sume de bani.

Așa cum s-a arătat, din cuprinsul cererii principale de chemare în judecată promovată de reclamanți la data de 20 martie 2014, aflată în etapa prealabilă a regularizării, reiese că obiectul principal al acțiunii îndreptate împotriva pârâtului R. M. I. constă în obligarea acestuia la executarea în natură a antecontractului încheiat la data de 31 iulie 2008, în sensul vânzării către reclamanți a unui număr de 12 apartamente. D. în subsidiar, și nu alternativ așa cum eronat susțin reclamanții, în ipoteza constatării refuzului sau imposibilității de realizare a obiectului principal s-a solicitat de la acest pârât plata unei sume de bani.

Actul de care se prevalează reclamanții, antecontractul de vânzare-cumpărare, are caracter de act scris, însă nu constituie titlu executoriu, fiind lipsit de cerința exigibilității creanței.

Potrivit art. 662 alin. 4 C.pr.civ., creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Din înscrisurile depuse la dosarul de fond nu rezultă îndeplinirea cerințelor art. 1417 C.civ., iar decăderea debitorului din beneficiul unui termen contractual nu intervine de drept, ci doar la cererea creditorului.

Așa cum rezultă explicit din cuprinsul art. 4 al convenției, scadența îndeplinirii obligației încheierii actului autentic a fost stabilită ca fiind termenul de 30 de zile de la data încheierii procesului-verbal de finalizare a lucrărilor și de la întabularea în cartea funciară a blocurilor.

Or, reclamanții nu au probat existența vreunei dovezi din care să rezulte că s-a încheiat un proces-verbal de finalizare a lucrărilor, că s-a realizat înscrierea imobilelor în evidențele de carte funciară pentru a se putea verifica împlinirea sau neîmplinirea termenului scadent de 30 de zile. Dimpotrivă, reclamanții invocă neînceperea lucrărilor de construire la acest moment.

O altă scadență, cum ar fi cea invocată de reclamanți, de 3 ani calculată de la momentul încheierii antecontractului, nu poate fi reținută la acest moment, peste conținutul actului scris de care se prevalează reclamanții. Pe de altă parte, chiar reclamanții invocă omisiunea de cuprindere în antecontractul încheiat a unei scadențe certe a obligației vânzării unor bunuri viitoare.

Raportat la termenul de scadență a îndeplinirii obligației expres prevăzut în art. 4 al convenției scrise încheiată de părți, tribunalul a reținut în mod legal împrejurarea că reclamanții nu au o creanță exigibilă astfel că nu sunt îndeplinite cerințele art. 952 alin. 1 C.pr.civ.

Dispozițiile art. 952 alin.2 C.pr.civ. nu pot fi aplicate deoarece, pe de o parte, există un act scris ce constată o creanță a reclamanților față de pârâtul R. M. I., iar pe de altă parte, lipsește condiția de admisibilitate a depunerii cauțiunii de jumătate din valoarea reclamată odată cu formularea cererii de înființare a sechestrului.

A.. 3 al art. 952 C.pr.civ. recunoaște posibilitatea încuviințării sechestrul asigurător chiar și atunci când creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea.

Aceste prevederi legale nu sunt aplicabile atâta timp cât în cauză nu s-au dovedit împrejurările enunțate de text (micșorarea de debitor prin fapta sa a asigurărilor date creditorului sau lipsa asigurărilor promise, existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea) care se circumscriu noțiunii de insolvabilitate a debitorului susceptibile să conducă la pronunțarea decăderii debitorului din beneficiul termenului contractual.

Prin urmare, în sensul art. 952 alin. 3 C.pr.civ., nu orice creanță constatată în scris, dar neexigibilă deschide vocația creditorului la o cerere legitimă de înființare a sechestrului asigurător asupra bunurilor debitorului, ci doar o anumită conduită a debitorului, prevăzută de norma legală, îndreptățește o atare solicitare.

Susținerea reclamanților privitoare la faptul că și-au precizat cererea de chemare în judecată la fond în sensul că se solicită rezoluțiunea antecontractului cu obligarea pârâților la restituirea prețului în sumă de 1.600.000 euro cu dobânda medie bancară în condițiile în care se preconizează imposibilitatea executării în natură a obligației de a face, nu poate fi reținută de Curte întrucât această modificare a cererii de chemare în judecată s-a făcut ulterior pronunțării instanței de fond asupra cererii de sechestru asigurator astfel încât Curtea, în conformitate cu art.479 C.pr.civ. este ținută să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță la momentul pronunțării încheierii atacate.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept Curtea constată că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.951- art.952 C.pr.civ. astfel că în temeiul art.480 C.pr.civ. va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții P. E. V. și I. GAROFIȚA împotriva încheierii civile nr. 669/CC din 27.03.2014 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosarul nr._ 14, pe care o menține ca fiind legală și temeinică.

În conformitate cu prevederile art.482 coroborat cu art.451 alin.1 C.pr.civ. Curtea va obliga apelanții, aflați în culpă procesuală, să plătească intimaților R. M. I. și R. R. B. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocațial dovedit prin chitanța anexată la f.25 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții P. E. V. și I. GAROFIȚA, ambii cu domiciliul procesual ales la sediul apărătorului C. N. în Cluj-N., ., jud. Cluj împotriva încheierii civile nr. 669/CC din 27.03.2014 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosarul nr._ 14, pe care o menține.

Obligă pe numiții apelanți să plătească intimaților R. M. I., domiciliat în Livezile, nr. 269, jud. Bistrița-Năsăud și R. R. B., domiciliat în Livezile, nr. 261, jud. Bistrița-Năsăud, suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A.-A. P. C.-M. C.

GREFIER,

A.-A. M.

Red.A.A.P./01.07.2014.

Dact.H.C./7 ex.

Jud.fond: G. C.F..

← Succesiune. Decizia nr. 1327/2014. Curtea de Apel CLUJ		Strămutare. Sentința nr. 78/2014. Curtea de Apel CLUJ →

Sechestru asigurător. Decizia nr. 639/2014. Curtea de Apel CLUJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sechestru asigurător. Decizia nr. 639/2014. Curtea de Apel CLUJ