Partaj judiciar. Decizia nr. 481/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 481/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 398/179/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.481/C
Ședința publică din 25 noiembrie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE - VANGHELIȚA T.
JUDECĂTOR - G. L.
JUDECĂTOR - M. G.
Grefier - A. B.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentele pârâte I. E., cu domiciliul în Babadag, ., județul Tulcea și V. P., cu domiciliul în Babadag, .. 11, județul Tulcea, împotriva deciziei civile nr. 67, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 30 mai 2013, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. A. și B. E., ambele cu domiciliul în comuna S., . Tulcea și R. G., cu domiciliul în ., ., județul Tulcea, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurentele pârâte, avocat Sfircea G., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, intimații reclamanți N. A. și R. G., personal și reprezentați de avocat G. S., în baza împuternicirii avocațiale nr. 50 din 30 august 2013, emisă de Baroul Tulcea, depusă la dosar, avocat care reprezintă și pe intimata reclamantă B. E. – lipsă astăzi, în baza aceleiași împuterniciri avocațiale.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
S-a efectuat referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual; după care:
Întrebat fiind de către instanță dacă formulează cerere de reexaminare în raport de soluția dată prin încheierea de ședință din Camera de consiliu din data de 14 octombrie 2013, apărătorul recurentelor pârâte I. E. și V. P. arată că nu formulează cerere de reexaminare.
Apărătorul intimaților reclamanți depune la dosar un înscris – întâmpinare în dosarul nr._, despre care arată că reprezintă un punct de vedere al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) într.un dosar unde s-a renunțat la judecată.
Instanța atenționează partea că în acest dosar nu s-a pus problema renunțării la judecată.
Apărătorul intimaților reclamanți arată că, într-adevăr, în această cauză nu s-a pus problema renunțării la judecată, însă înscrisul depus reprezintă un pucnt de vedere al ANRP, dosar care are ca părți aceleași persoane, respectiv R. G., N. Auricași B. E..
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul de procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul recurentelor pârâte, având cuvântul, arată că supune atenției instanței câteva aspecte care, în opinia sa, conduc la admiterea recursului declarat deciziei pronunțată de Tribunalul Tulcea.
Arată că, o primă problemă pe care ar vrea să o analizeze instanța, vizează împrejurarea că se află într-o situație specială – se referă la recurentele I. E. și V. P., care au obținut aceste despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 în baza unei hotărâri judecătorești. Prin urmare, în urma derulării unei proceduri jurisdicționale cele două moștenitoare, I. E. și V. P., au obținut această hotărâre judecătorească în contradictoriu cu ANRP-ul. Ca urmare a acestei hotărâri judecătorești, ulterior aceasta a fost pusă în executare și au fost valorificate acele despăgubiri.
Face un scurt istoric al speței și arată că, prin sentința ce face obiectul prezentului recurs s-a dispus o ieșire din indiviziune asupra aceleiași sume, astfel încât pe căi ocolite se ajunge a se aduce atingere efectelor unei hotărâri judecătorești exact în puterea lucrului judecat. Pentru că, în speță, așa cum a arătat și în motivele de recurs, din punctul lor de vedere, nu sunt aplicabile disp. art.7 alin.7 din Legea nr. 9/1998, dispoziții care fac trimitere la dreptul comun atunci când se pune problema unor litigii între moștenitori. Și nu este aplicabil acest articol tocmai pentru că în cauză există o hotărâre judecătorească care este în vigoare, hotărâre care stabilește în mod clar cine trebuie să beneficieze de aceste despăgubiri. Această hotărâre nu a fost atacată, iar prin ieșirea din indiviziune se aduce atingere efectelor produse de această hotărâre care este în vigoare și la acest moment. De aceea spune că din acest punct de vedere art.7 alin.7 din Legea nr. 9/1998 este aplicat.
De asemenea, arată că, potrivit acestui articol de lege - din Legea nr. 9/1998, există două situații distincte în care textul de lege trimite părțile la procedura din dreptul comun. O situație în care sunt mai mulți moștenitori care depun cerere de obținerea despăgubirilor de pe urma aceluiași autor, și a doua situație, când după adoptarea hotărârii de către Comisia Județeană apar și alți moștenitori cu vocație succesorală.
În speță, consideră că nu sunt aplicabile nici prima teză nici cea de-a doua teză a art.7 la care a făcut referire, având în vedere împrejurarea că intimatele, și aici apare particularitatea acestei spețe, au optat de procedura specială administrativă la fel ca și ei, în paralel și au obținut o hotărâre a Comisiei Județene Tulcea și, mai mult decât atât, au obținut și o decizie de validare a acestei hotărâridin partea ANRP-ului.
Consideră că, prin urmare, atâta timp cât ele au optat pentru a finaliza această procedură administrativă și nu au ales calea dreptului comun, lucru pe care puteau să-l facă până la validarea hotărârii prin decizie pentru că textul de lege este foarte clar – se referă la împrejurarea când există o hotărâre, când se adoptă o hotărâre a Comisiei Județene după adoptare. Ori între adoptare și validare, în mod normal ar trebui să existe un termen de 60 de zile care nu a fost respectat niciodată de către ANRP, acest termen de 60 de zile transformându-se, de ex., în cazul său, în termen de patru ani de zile. În care ei aveau posibilitatea să uzeze de calea dreptului comun. Dar nu au făcut acest lucru.
Prin urmare, consideră că nu sunt aplicabile dispozițiile acestui text de lege. Ei au ales calea administrativă și au finalizat-o. Arată că, în această situație, se află în ipostaza existenței a două decizii ANRP. Una pe care au obținut-o în baza unei hotărâri judecătorești și cealaltă pe care intimatele au obținut-o în baza procedurii administrative. Ele sunt în vigoare, astfel încât nu există nicio justificare din partea intimatelor să solicite pe calea dreptului comun atâta timp cât ele au valorificat procedura specială și au dus-o până la capăt. În dosarul cauzei există documentele care atestă acest lucru, respectiv Hotărârea Comisiei Judeșene și Decizia ANRP-ului.
Arată că, față de toate aceste situații, din punctul său de vedere se impune admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțate de Tribunalul Tulcea, în sensul respingerii apelului împotriva hotărârii instanței de fond și menținerea acesteia ca fiind legală și temeinică sub toate aspectele.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimaților reclamanți, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului sub toate motivele invocate de recurentele pârâte.
Solicită instanței să aibă în vedere obiectul cauzei.
Învederează că recurentele pârâte contestă, de fapt, Decizia ANRP și Hotărârea Comisie Județene.
Se mai referă la art.7 din Legea nr. 9/1998.
Solicită a se observa că recurentele au fost de rea-credință și au mers pe două căi.
Concluzionând, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca fiind legală și temeinică.
Solicită cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar chitanța nr.82 din 02.09.2013 cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 3.000 lei. Depune, totodată, la dosar o hotărâre de pe portalul instanței, într-o cauză similară.
Apărătorul recurentelor pârâte, solicitând cuvântul în replică, arată că, afirma colegul său, domnul avocat G. S., că în cererea pe care intimatele au depus-o cu privire la aceste despăgubiri, au fost menționate și recurentele pârâte de astăzi.
Este inexact pentru că există la dosar Hotărârea Comisiei Județene și Decizia ANRP-ului în care sunt menționați numai aceștia. Reclamanții au mers cu un dosar paralel în speranța că, probabil, vor obține despăgubirile înaintea pârâtelor.
Pe de altă parte, atâta timp cât există o decizie a ANRP-ului care este în prezent în vigoare și care a atribuit o sumă de bani, nu poți să uzezi de calea dreptului comun. Pentru că apare un paradox – deci, s-a mers pe procedura specială, s-au obținut despăgubiri și au mers pe dreptul comun. Aici este problema ANRP-ului. Consideră că, dacă a emis două decizii, tot ANRP-ul trebuie să ia măsuri să le desființeze pentru că în momentul de față decizia reclamanților susceptibilă de a fi executată nu a fost desființată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Babadag sub nr._ la data de 09.04.2012, reclamanții N. A., B. E. și R. G., în contradictoriu cu pârâtele I. E. și V. P., au solicitat să se dispună stabilirea masei succesorale rămase în urma defunctului S. N., bunicul matern, constând în suma de 303.418,40 lei, reprezentând contravaloarea compensațiilor bănești acordate conform Legii 9/1998, prin Sentința civilă irevocabilă nr. 892/08.10.2010, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Tulcea, stabilirea cotelor ce li se cuvin în calitate de comoștenitori, ieșirea din indiviziune și obligarea pârâtelor la plata sumelor aferente.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin sentința civilă nr. 892/2010 pronunțată în dos._ al Tribunalului Tulcea, s-au stabilit compensații ce trebuie acordate pentru bunurile autorului S. N., abandonate pe teritoriul statului bulgar în sumă de 303.418,40 lei, în aplicarea acestui dispozitiv fiind emisă Decizia nr. 867/02.06.2011 a A.N.R.P.
S-a arătat că reclamantele sunt fiicele defunctei R. M., iar pârâtele ale defunctei Manduc S., acestea din urmă, fiind moștenitoarele autorului S. N. în calitate de fiice. Ca atare, cotele ce le revin în calitate de comoștenitori sunt de ½ pentru reclamanți și ½ pentru pârâte sau cota de 1/6 pentru fiecare reclamant și ¼ pentru fiecare pârâtă.
Au fost invocate prevederile art. 7 pct.7 din Legea nr. 9/1998, potrivit cu care, în cazul în care compensația este solicitată de mai mulți moștenitori ai aceleiași persoane, precum și atunci când după adoptarea hotărârii apar și alte persoane având vocație succesorală, raporturile dintre succesori privind compensația se soluționează potrivit dreptului comun.
În drept, au fost invocate dispozițiile Codului Civil, în probatoriu fiind solicitată încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu și orice alte probe ce vor reieși din dezbateri. Au fost depuse la dosar, în copie, sentința civilă nr. 892/08.04.2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosar nr._, certificat de naștere R. A., certificat de căsătorie N. A., certificat de deces S. N., C.I. R. G., C.I. N. A., C.I. B. E..
Pârâtele, prin apărător, au formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care au solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
În motivare, s-a arătat că pentru obținerea despăgubirilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/1998, s-au adresat Prefecturii Tulcea. Urmare respingerii cererii, s-au adresat instanței, reclamanții neîntreprinzând niciun demers administrativ sau judiciar. Aceștia au venit după 7 ani de demersuri, care au necesitat timp și cheltuieli foarte mari.
Față de faptul că există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care li s-a stabilit dreptul la despăgubiri a fost invocată și excepția autorității de lucru judecat. De asemenea, a fost invocată și excepția necompetenței materiale a instanței, arătând că legiuitorul a instituit o procedură specială pentru aceasta.
S-a precizat că Legea nr. 9/1998 nu cuprinde dispoziții referitoare la repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, situație în care se aplică dreptul comun. Astfel, din actele dosarului rezultă că succesiunea defunctului S. N. a fost acceptată de numita Mandic S., fiica acestuia.
Arată pârâtele că din certificatul de moștenitor nr. 5/24.01.2009 eliberat de B.N.P. M. M., rezultă că moștenitorii acestuia sunt reclamantele și, potrivit art. 700 din vechiul cod civil, acceptarea se face în termen de 6 luni de la data decesului, în mod expres sau tacit.
În condițiile date, reclamanții sunt ținuți a face dovada acceptării succesiunii de către mama lor, R. M., cât și de ei de la mama lor. În lipsa acestor dovezi, acceptarea succesiunii nu poate fi prezumată, acțiunea formulată fiind nefondată.
Prin cererea reconvențională, în măsura în care va fi admisă, a fost solicitată plata cheltuielilor cu demersurile întreprinse de-a lungul anilor pe lângă unitățile administrative și judecătorești (cheltuieli de deplasare, onorarii avocați, etc.).
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 9/1998 și ale Codului Civil, iar în probațiune a fost solicitată încuviințarea probei cu acte și interogatoriu.
După respingerea cererilor de ajutor public judiciar prin Încheierea din data de 17.05.2012, și a cererilor de reexaminare prin Încheierea din data de 06.06.2012, reclamantele au achitat taxa de timbru în sumă de 9.203 lei și câte 50 lei pentru fiecare moștenitor, pentru constatarea calității de moștenitor și timbru judiciar în sumă de 5 lei.
Procedând la judecarea cauzei, prin sentința civilă nr. 596 pronunțată la data de 18 octombrie 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei Babadag, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale, cu consecința obligării reclamanților la plata sumei de 1.000 lei către pârâte, cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a reținut pentru aceasta că, prin sentința civilă nr. 892/08.04.2010, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosar nr._, urmare admiterii contestației, a fost anulată Decizia nr. 1457/10.06.2009 emisă de A.N.R.P. București și Hotărârea nr. 1621/06.07.2007, adoptată la 06.07.2007 de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Tulcea, stabilindu-se că pârâtelor de I. E. și V. P. li se cuvin compensații în sumă totală de 303.418,4 lei.
Ca atare, a fost emisă de către A.N.R.P. București, Decizia nr. 867/02.06.2011, prin care s-a constatat că suma acordată prin sentința sus menționată de 303.418,04 lei, a fost încasată de către pârâtele I. E. și V. P..
Instanța a reținut că pârâtele - reconveniente sunt moștenitoarele mamei lor M. S., fiica defunctului S. N., care a și formulat cerere pentru acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998.
S-a reținut că reclamanții – pârâți sunt descendenți de gradul I ai defunctei R. M., fiica defunctului S. N., însă nicio probă nu dovedește formularea vreunei cereri de acordare de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, de către aceștia sau de către mama lor.
În conformitate cu art. 7 alin.7 din Legea nr.9/1998, în cazul în care compensația este solicitată de mai mulți moștenitori ai aceleași persoane, precum și atunci când după adoptarea hotărârii apar și alte persoane având vocație succesorală, raporturile dintre succesori privind compensația se soluționează potrivit dreptului comun, astfel că nu sunt considerați de drept toți succesibili cu vocație succesorală moștenitori ai autorului lor, ci numai aceia care au depus cereri expres în acest sens, cereri care valorează acceptare a succesiunii.
Din aceste motive, legea a fost în vigoare anumite perioade de timp, presupunându-se că cei ce au interes în a culege moștenirea autorului lor vor face cereri pentru acordare de despăgubiri, reclamanții având această posibilitate în intervalul ianuarie 1998 - finele anului 2008.
Or, în cauză cererea a fost adresată instanței la data de 09.04.2012, când Legea nr. 9/1998 nu mai era în vigoare, reclamanții nemaifiind în termen pentru a solicita despăgubiri. Mai mult, A.N.P.R.P. București pronunțase Decizia nr. 867/02.06.2011 prin care s-a constatat că suma de 303.418,04 lei, a fost deja încasată de către beneficiare,
S-a precizat că, prin efectul legilor speciale reparatorii, moștenitorii au fost repuși în termenul de acceptare a succesiunii prin cererile pe care le-au făcut și prin care au solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor de care au fost deposedați autorii lor.
Reclamanții nu au produs dovezi în sprijinul susținerilor că au formulat cererea adresată comisiei și în numele lor și că autoarea lor a acceptat succesiunea defunctului S. N., ori susținerile nedovedite nu au relevanță juridică.
Împotriva sentinței, în termen legal și cu achitarea taxei de timbru în valoare de 4.676,00 lei și 5 lei timbru judiciar, au declarat apel reclamantele N. A., B. E. și R. G., care au arătat că în cauză sunt incidente prevederile art. 7 alin. 7 din Legea nr. 9/1998, în mod eronat prima instanță reținând că nu sunt considerați toți succesibilii cu vocație succesorală ci numai aceia care au depus cerere expresă.
S-a precizat că reclamanții au acceptat succesiune atât în mod tacit cât și în mod expres prin formularea, în termenul prev. de Legea nr. 9/1998, a cererii înregistrate sub nr. 313/12.04.2006.
D. urmare, reclamanții s-au adresat instanței potrivit art. 7 alin. 7 din Legea nr. 9/1998, pentru soluționarea raporturilor dintre succesori.
Ca atare, au solicitat admiterea acțiunii formulate și obligarea la cheltuielile efectuate la fond și în apel.
In drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7 și 9 din Codul de procedură civilă.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
La solicitare instanței de apel, prin Adresa nr. 6965/18.04.2013 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Tulcea, la dosarul cauzei au fost depuse, în copii certificate, cererea înregistrată sub nr. 313/12.04.2006, Hotărârea nr. 1800/17.10.2007 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Tulcea și a Deciziei de validare nr. 1192/30.11.2011 emisă de A.N.R.P. București.
Soluționând pe fond cauza, Tribunalul C. a pronunțat decizia civilă nr. 67 din 30 martie 2013, prin care a admis apelul promovat de către reclamantele-pârâte N. A., B. E. și R. G., împotriva sentinței civile nr. 596, pronunțată la data de 18.12.2012, în contradictoriu cu pârâtele-reclamante I. E. și V. P., în dosarul nr._ al Judecătoriei Babadag, pe care a schimbat-o în parte.
A fost admisă cererea principală formulată de reclamantele pârâte.
S-a constatat că părțile dețin în indiviziune, în cote de câte ½ reclamanții-pârâți și ½ pârâtele-reclamante, compensația bănească în suma de 303.418,40 lei stabilită potrivit Legii nr. 9/1998, prin sentința civilă nr. 892/08.04.2010, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Tulcea.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților conform cotelor arătate și obligă pârâtele-reclamante I. E. și V. P. să plătească reclamanților-pârâți R. G., N. A. și B. E. suma aferentă cotei de ½ din compensația bănească în suma de 303.418,40 lei.
Au fost compensate cheltuielile de judecată până la limita sumei de 1.000 lei și obligă intimatele-pârâte la plata sumei de 8.069,5 lei către apelanții-reclamanți, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță și apel.
S-au menținut restul dispozițiilor din sentința apelată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că prin sentința civilă nr. 892/08.04.2010, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosar nr._, a fost admisă contestația formulată de I. E. și V. P. și a fost anulată Decizia nr. 1457/10.06.2009 emisă de A.N.R.P. București și Hotărârea nr. 1621/06.07.2007, adoptată la 06.07.2007 de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Tulcea.
S-a stabilit că numitelor I. E. și V. P., li se cuvin compensații în sumă totală de 303.418,4 lei, aferente suprafeței de 10 ha teren extravilan, respectiv suprafeței de 10.000 m.p. teren intravilan, a unei case de locuit construită din chirpici, cu patru camere, sobă, beci, cu temelie de piatră, acoperită cu olană, grajd și hambar, sala din chirpici acoperită cu olană, gard din șipci, bunuri ce au fost abandonate pe teritoriul statului bulgar de către defunctul S. N., cu ocazia schimbului de populație efectuat între România și Bulgaria în baza tratatului de la C. din 7 septembrie 1940.
În executarea acestei hotărâri, prin Decizia nr. 867/02.06.2011 a A.N.R.P. București, s-a constatat că suma acordată prin sentința sus menționată de 303.418,04 lei, a fost încasată de către pârâtele din prezenta cauză.
În baza art. 7 alin 7 din Legea nr. 9/1998, instanța de apel a constatat că reclamantele N. A. și B. E. – deși acestea au formulat cerere de acordare de compensații bănești conform Legii nr. 9/1998 de pe urma defunctului S. N. – aceasta fiind formulată de reclamantul R. G. atât în nume personal, cât și pentru ele.
În această situație, s-a reținut că ele nu sunt îndreptățite la acordarea de compensații bănești conform legii de pe urma defunctului S. N. prin reprezentarea de pe urma defunctei R. M. și celelalte pârâte de pe urma lui Manduc S. (ambele fiicele defunctului).
S-a constatat că reclamanții dețin în indiviziune în cote de câte 1/2 reclamanții-pârâți și 1/2 pârâtele-reclamante, compensația bănească în suma de 303.418,40 lei.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților conform cotelor arătate și a obligat pârâtele-reclamante I. E. și V. P. să plătească reclamanților-pârâți R. G., N. A. și B. E. suma aferentă cotei de 1/2 din compensația bănească în suma de 303.418,40 lei.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 67 din 30 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea au declarat recurs pârâtele-reclamante I. E. și V. P., ca fiind nelegală și netemeinică; au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Tulcea.
Critica soluției se referă la următoarele:
- Inadmisibilitatea acțiunii intimaților.
Reiterează că nu se află în situația prevăzută de art. 7 alin 7 din Legea nr. 9/1998, întrucât au beneficiat de compensații bănești, printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.
Este nelegal ca prin decizia Tribunalului Tulcea având ca obiect ieșirea din indiviziune să se ajungă la modificarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Hotărârea judecătorească la care fac referire este sentința civilă nr. 892/2010 rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă a Curții de Apel C. pronunțată în dosarul nr._ .
Art. 7 alin 7 din Legea nr. 9/1998 prevede două situații distincte: în cazul în care compensația este solicitată de mai mulți moștenitori ai aceleiași persoane precum și atunci când după adoptarea hotărârii apar și alte persoane având vocație succesorală, raporturile dintre succesori privind compensația bănească se soluționează potrivit dreptului comun.
Pârâtele arată că nu se află în niciuna dintre situații – pentru care nu sunt incidente dispozițiile art. 7 alin 7 din Legea nr. 9/1998.
Legea nu cuprinde nicio prevedere ca după validarea unei hotărâri de către comisia centrală din cadrul ANPR compensați dintre succesibili se soluționează potrivit dreptului comun.
Legea nu cuprinde o astfel de prevedere întrucât după validarea unei hotărâri, moștenitorii beneficiari ai despăgubirilor sunt considerați acceptanți ai moștenirii – și toate celelalte persoane cu vocație succesorală care nu au solicitat valorificarea dreptului pe calea dreptului comun până la validarea prin deciziei ANPR a hotărârii comisiei centrale – sunt înlăturate la data la care hotărârea a fost validată.
Din interpretarea riguroasă a dispozițiilor legale mai sus menționate, rezultă inadmisibilitatea acțiunii.
Pentru aceleași argumente și reținerea din întâmpinare este nefondată.
În contextul celor arătate la pct.1 și 2- susține prematuritatea acțiunii intimaților.
O asemenea acțiunea poate fi introdusă după ce hotărârea judecătorească nu ar mai fi în vigoare.
Un alt aspect pe care recurentele îl supun atenției instanței de recurs este împrejurarea că în cauză nu sunt pronunțate două decizii ANPR emise pentru același autor cu privire la averea abandonată de defunctul S. N. în Bulgaria.
Deși recurentele au învederat acest aspect, instanța de fond a trecut la soluționarea cauzei pe fond, fără a se preocupa de implicațiile ce pot decurge din această situație.
În urma cererii de acordare a despăgubirilor de pe urma autorului S. N. intimații au depus două acte administrative, respectiv hotărârea nr. 1800 din 17 octombrie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului județului Tulcea și decizia nr.1192 din 30 noiembrie 2011 a ANRP București prin care s-au stabilit în favoarea intimaților R. G., N. A. și B. E. compensații în valoare totală de 13.393,29 lei – reprezentând contravaloarea a 0,05 ha teren arabil, a diferenței de imobil, respectiv trei camere ale casei și un beci, precum și pentru recoltele abandonate de pe 4,85 ha, bunuri abandonate de autorul S. N..
În același timp, mama recurentelor M. S. în calitate de fiică a aceluiași autor S. N. a formulat cerere de acordare de compensații bănești pentru bunurile abandonate în Bulgaria – după decesul lui M. S., procesul a fost preluat de către recurente în calitate de succesori legali.
În urma soluționării procesului – soluționat definitiv și irevocabil – ANRP București a fost obligată să emită decizia 867 din 2 iunie 2011 cu privire la suma de 303.418,40 lei.
Învederează că intimații nu au figurat ca părți în acel proces. Instanța de apel nu a lămurit dacă intimații au valorificat decizia nr. 1192 din 30 noiembrie 2001 emisă de ANRP București; este posibil ca aceștia să fi obținut despăgubiri din cele două decizii.
Pentru soluționarea acestui aspect, recurentele au solicitat instanței de apel încuviințarea probei cu înscrisuri în sensul de a se face adresă către ANRP București pentru a comunica relații c privire la modul de soluționare a acestei cereri, arătând că nu este exclus să mai existe o decizie de acordare de despăgubiri pe numele reclamanților (probă care nu a fost încuviințată).
Au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Analizând decizia recurată în baza motivelor de recurs formulate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 9/1998, cetățenii români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria semnat la Cracovia la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensațiile materiale potrivit prezentei legi pentru imobilele-construcții și terenuri pe care le aveau în proprietate în județele Durustor și Caliacra, cedate Bulgariei, precum și pentru recoltele neculese de porumb, bumbac și floarea soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și pepiniere de pomi fructiferi altoiți și de prevederile alin 1 beneficiază și cetățenii români, moștenitori legali ai fostului proprietar,.
Beneficiază de prevederile alin 1 și cetățenii români prejudiciați în urma emigrării facultative sau obligatorii prevăzute la art. III din tratat, din alte județe ale Bulgariei decât județele cedate Durustor și Caliacra.
În baza art. 4 alin 1 din același act normativ, în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoanele îndreptățite – foștii proprietari sau moștenitorii acestora vor depune în acest sens cereri însoțite de acte doveditoare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5, la Comisia județeană sau a Municipiului București.
La data intrării în vigoare a acestei legi, reclamanții intimați nu au formulat cerere pentru acordarea de compensații bănești pentru bunurile lăsate de autorul S. N. în Bulgaria.
Ulterior, această lege a fost modificată conform Legii nr. 348/2006.
Potrivit art. 1 din această lege, „persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 97/2005 pentru acordarea de compensații cetățenilor români care nu au beneficiat de prevederile Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români care nu au beneficiat de compensații pentru terenurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării tratatului dintre România și Bulgaria, vor depune la comisiile județene și Comisia Municipiului București cereri însoțite de acte doveditoare în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi”.
După modificarea acestei legi cu privire la prelungirea termenului de depunere, reclamantul intimat R. G., în numele său și a celor două intimate-reclamante N. A. și B. E., a formulat cerere înregistrată sub nr. 313 din 12 aprilie 2006 la Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 în baza căreia a solicitat compensații pentru sine și pentru cele două reclamante, pentru terenurile lăsate de autorul său – soare N. în Bulgaria.
În urma soluționării cererii a fost emisă Hotărârea nr.180 din 17 octombrie 2007 de către Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr.9/1998, care a fost validată prin decizia nr. 1192 din 30 noiembrie 2011 a ANRP București.
În baza acestei decizii au fost stabilite în favoarea reclamanților R. G., N. A. și Bozia E., compensații în valoare de_,29 lei – reprezentând contravaloarea a 0,05 ha teren arabil, a diferenței de imobile, respectiv trei camere ale casei și un beci, precum și pentru recolta de 4,85 ha porumb, bunuri ce au fost abandonate pe teritoriul statului bulgar de către autorul lor.
Pentru diferența de bunuri ce au fost abandonate pe teritoriul statului bulgar, în urma soluționării cererii formulate pe cale administrativă și a contestației formulate împotriva deciziei nr.1457 din 10 iunie 2009 emisă de ANRP București, celor două recurente prin sentința civilă nr. 892 din 8 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ – li s-au acordat compensații bănești conform Legii nr.9/1998 – pentru bunurile abandonate pe teritoriul statului bulgar de către autorul lor S. N. în sumă de 303.418,40 lei, motiv pentru care reclamanții au înaintat prezenta acțiune prin care au solicitat să se constate cotele ce le revin în calitate de comoștenitori și să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la această compensație bănească.
Soluționând apelul, Tribunalul Tulcea în mod corect a reținut că depunerea cererii de către reclamanți în termenul prevăzut de lege echivalează cu acceptarea succesiunii de pe urma defunctului S. N. asupra bunurilor abandonate pe teritoriul statului bulgar pentru care au formulat cerere cele două recurente paralel cu reclamanții care au formulat și ei cerere pentru bunurile abandonate pe teritoriul statului bulgar de pe urma aceluiași autor. În atare situație, s-a constatat că reclamanții-intimați au calitate de succesori legali ai autorului S. N., vin la succesiunea acestuia prin reprezentare în locul mamei lor decedate R. M. – fiica autorului – fiind îndreptățiți la acordarea de compensații bănești, astfel cum s-a menționat mai sus.
Prin urmare, în speță devin incidente dispozițiile art. 7 alin 7 din Legea nr. 9/1998 care prevăd că „în cazul în care compensația este solicitată de mai mulți moștenitori a aceleiași persoane, precum și atunci când după adoptarea hotărârii apar și alte persoane având vocație succesorală, raporturile dintre succesori privind compensația se soluționează potrivit dreptului comun.
Reclamantele intimate din prezenta cauză se încadrează în a doua situație, cum corect a reținut și instanța de apel.
Nu are relevanță faptul că hotărârea a fost validată și au apărut ceilalți trei moștenitori, din moment ce au formulat în termen cererea, fiind puși de drept în termenul de acceptare a succesiunii și raporturile dintre părți se rezolvă conform dreptului comun, astfel cum a reținut și instanța de apel.
Reclamanții fiind îndreptățiți la acordarea de compensații bănești în cuantum de 303.418,40 lei, în mod corect s-au stabilit cotele de ½ pentru reclamanți și ½ pentru pârâte și au fost obligate pârâtele să restituie reclamanților ½ din suma de 303.418,40 lei încasată de către aceștia din urmă.
D. fiind cele relatate, se constată că acțiunea promovată de reclamanți este admisibilă și pentru aceleași argumente și capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune.
Prin admiterea acțiunii formulate de către reclamanți nu s-a adus atingere puterii lucrului judecat a sentinței civile nr. 892/2010, dat fiind incidența dispozițiilor art. 7 alin 7 din Legea nr. 9/1998 precum și cele menționate mai sus.
Pentru cele relatate, Curtea în baza art. 312 C.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
Cu privire la capătul de cerere formulat de către intimații-reclamanți privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța urmează a-l respinge ca nefondat, întrucât nu a fost depusă la dosar chitanța privind onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de recurentele pârâte I. E., cu domiciliul în Babadag, ., județul Tulcea și V. P., cu domiciliul în Babadag, .. 11, județul Tulcea, împotriva deciziei civile nr. 67, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 30 mai 2013, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. A. și B. E., ambele cu domiciliul în comuna S., . Tulcea și R. G., cu domiciliul în ., ., județul Tulcea.
Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimați, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2013.
Președinte JudecătorJudecător
Vanghelița T. G. L. M. G.
Grefier
A. B.
Red.hot.jud.fond E.-I. Ș. L.
Red.dec.jud.apel L.N.
Red.dec.jud.rec.V.T./30.01.2014
Gr.AB/2 ex./05.02.2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
C., ., județ C., cod poștal -_,
Tel.0241-_ int.144, 196 sau 0241-_; fax: 0241-_
Dosar nr._
Data emiterii adresei:
C ă t r e
Direcția Financiară
localitatea Babadag, județul Tulcea
Vă înaintăm alăturat, încheierea Camera de consiliu din data de 14 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, pentru a proceda în consecință.
Menționăm că prin aceasta instanța a dispus:
„Admite cererea de ajutor public judiciar. Dispune scutirea recurentei I. E. de la plata taxei judiciare de timbru de 2338 lei.
Dispune reducerea taxei judiciare de timbru de 2338 lei la 1169 lei, sumă la care urmează a fi obligată recurenta V. P., în mod eșalonat pe o perioadă de 12 luni, începând cu 01 noiembrie 2013.
Cu drept de reexaminare în 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2013.”
Menționăm că împotriva acestei încheieri nu s-a formulat cerere de reexaminare.
Menționăm, totodată, că recursul este formulat de recurentele pârâte I. E., cu domiciliul în Babadag, ., județul Tulcea și V. P., cu domiciliul în Babadag, .. 11, județul Tulcea, împotriva deciziei civile nr. 67, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 30 mai 2013, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. A. și B. E., ambele cu domiciliul în comuna S., . Tulcea și R. G., cu domiciliul în ., ., județul Tulcea, având ca obiect partaj judiciar.
PREȘEDINTE DE COMPLET,Grefier,
Judecător VANGHELIȚA TASEAna B.
- 2 ex. -
| ← Anulare act. Hotărâre din 14-01-2013, Curtea de Apel CONSTANŢA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 510/2013. Curtea de... → |
|---|
