Acţiune în constatare. Decizia nr. 8579/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8579/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 1389/54/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 8579
Ședința publică de la 01 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - O. C. G. – Judecător
- M. C. –Președinte Instanță
- L. B. – Președinte Secție
Grefier D. M.
XXX
Pe rol judecarea contestație în anulare formulată de P. M. și P. P., împotriva încheierii nr. 10 din 04.04.2013, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția I Civilă, în dosarul_, în contradictoriu cu intimații . SA, P. A., P. B. T., J. O. și G. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorii de P. M. și P. P. asistați de avocat S. M. și intimata . SA prin consilier juridic B. G., lipsind intimații P. A., P. B. T., J. O. și G. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează contestația în anulare motivată;
- atașarea dosarelor de fond, după care,
Nemaifiind excepții de invocat, alte cereri de formulat, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat S. M. pentru contestatorii P. M. și P. P. solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, anularea încheierii nr. 10 pronunțată de Curtea de Apel C. contestată și respingerea cererii de lămurire formulată, pe motivul prevăzut de art. 318 teza I cod procedură civilă, conform motivelor formulate în scris pe care le susține și oral.
Consilier juridic B. G. solicită respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, menținerea încheierii nr.10 pronunțată de Curtea de Apel C. ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra contestație în anulare de față:
Prin decizia civilă nr. 1678 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ s-a admis recursul declarat de pârâta . SA împotriva deciziei civile nr.175 din 24 martie 2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții G. A., P. P., P. M. și reclamanții moștenitori P. ARISTIDA, P. B. T. și J. O., având ca obiect „acțiune în constatare”.
S-a dispus modificarea deciziei în parte, în sensul că a obligat pârâta la despăgubiri în sumă de 6843,648 lei lunar, începând cu ianuarie 2007.
S-au menținut restul dispozițiilor deciziei civile.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut:
Potrivit art.304 Cod pr. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate face numai pentru motive de nelegalitate prevăzute la pct. 1-9.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului a rezultat că, la cererea reclamanților, recurenta a fost obligată la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului și că servitutea legală constituită în favoarea recurentei a încetat odată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului de către reclamanți.
La stabilirea situației de fapt s-a avut în vedere faptul că reclamanții au dobândit proprietatea asupra terenului după anul 1989, în baza legilor de restituire a proprietăților și că anterior acestui termen exista o servitute constituită în anul 1986, când s-a realizat rețeaua și conducta de termoficare pe terenul dobândit de reclamanți prin decizia nr.1510/1996, a Curții de Apel C..
De asemenea, s-au avut în vedere și dezlegările date de instanță prin decizia de casare nr.693/2010, a Curții de Apel C..
Recursul formulat de recurentă a fost considerat întemeiat numai sub aspectul datei la care pârâta urmează să fie obligată la despăgubiri și deci, la cuantumul acestora și nu asupra dreptului la despăgubiri.
Servitutea instituită în anul 1986 prin construcția conductei de termoficare era cu titlu gratuit, având în vedere că la acea dată proprietarul terenului era Statul.
Ulterior, reclamanții au dobândit proprietatea asupra terenului prin decizie irevocabilă a instanțelor judecătorești, astfel că existența servituții pe terenul proprietatea reclamanților a devenit împovărătoare și lipsește de conținut dreptul de proprietate a reclamanților.
În acest context, cererea reclamanților ca pârâta să fie obligată la despăgubiri a fost considerată legală, deoarece în caz contrar s-ar încălca dispoz. art.1 din Protocolul 1 al Convenției Europene și al jurisprudenței CEDO.
Împrejurarea existenței unor decizii ale Curții Constituționale privind aplicarea art.16 din Lg. 318/2003, care dădea dreptul exercitării servituții cu titlu gratuit, nu este în măsură să împiedice acordarea de despăgubiri pentru servitutea instituită în anul 1986.
Legea nr.312/2003 a fost abrogată prin Lg. 13/2007, avându-se în vedere că România a devenit stat membru a UE și se impunea armonizarea legislației naționale cu cea europeană.
Este adevărat că art.16 din Lg. 13/2007 stabilește că exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților afectate de capacități energetice se vor face potrivit unor convenții cadru și care are în vedere capacitățile realizate după . legii, însă această dispoziție nu înlătură obligativitatea încheierii unei convenții și pentru obiectivele realizate înainte de această lege.
Numai în acest fel, s-ar respecta dreptul de proprietate, legislația ar fi armonizată cu cea europeană, s-ar respecta art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și nu s-ar institui o discriminare a proprietății în raport cu termenul la care s-a constituit servitutea.
Existența servituții și după data apariției Lg.13/2007 impune obligația încheierii unei convenții privind durata, conținutul și limitele de exercitare a dreptului de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacități energetice, iar în lipsa refuzului încheierii unei asemenea convenții, proprietarii sunt îndreptățiți să ceară despăgubiri.
Aceste despăgubiri se datorează restrângerii prerogativelor dreptului de proprietate al reclamanților și sunt menite să compenseze aceste restrângeri.
În cauză însă, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a Legii nr.13/2007, privind aplicarea, în sensul că a încălcat art.1 Cod civil, potrivit căruia, legea dispune numai pentru viitor și nu are putere retroactivă.
Dispozițiilor Lg. 13/2007 sunt aplicabile începând cu ianuarie 2007 și astfel despăgubirile să fie date reclamanților cu această dată, nu și pentru trecut.
Toate celelalte motive de recurs și argumente aduse de recurentă s-au subsumat aplicării dispozițiilor Lg. 13/2007, iar prin argumentarea dreptului la despăgubiri în baza acestei legi, s-a răspuns tuturor criticilor invocate atât cu privire la legile speciale de constituire a despăgubirilor, a deciziilor Curții Constituționale, a practicii anterioare a Tribunalului D. sau a Curții de Apel C..
În privința motivului invocat de recurentă privind împrejurarea că recurenta deține bunurile cu titlu de folosință, fără a avea un drept de dispoziție, astfel că eventuale despăgubiri ar reveni proprietarului terenului, acesta a fost considerat neîntemeiat, deoarece potrivit HG 13/2007, dată în aplicarea Lg. 13/2007 și a HG 135/2011, parte în convenția cadru pot fi titularii de licență și autorizații, care pot încheia în nume propriu asemenea convenții privind modul de exercitare a dreptului de uz și de servitute.
Având în vedere că prin modul în care se traversează terenul reclamanților, este afectată proprietatea în întregul său, modul în care expertiza a stabilit cuantumul despăgubirilor echivalează cu imposibilitatea exercitării atributelor proprietății asupra terenului și astfel, despăgubirea se datorează nu numai pentru suprafața efectiv ocupată de conducte.
Nici motivul de recurs privind inexistența unei servituți convenționale nu a fost considerat întemeiat, deoarece existența convenției își are izvorul în lege, HG 135/2011 și nu în voința părților, potrivit art.969 Cod civil.
La data de 19.12.2012, petenta . SA a formulat contestați privind lămurirea înțelesului și întinderii titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 175/ 2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul cu nr._ .
În motivare a, arătat că prin decizia menționată a fost admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că " a constatat încetată servitutea legală servitutea legală cu titlu gratuit instituită în beneficiul pârâtei S.C. C. E. C. S.A. pe suprafața de teren aparținând reclamanților și situată în C., .. 2, jud. D..
A obligat pârâta la plata de despăgubiri civile către reclamanți în sumă de_, 328 lei RON pentru perioada 08.06._06 și, în continuare, la plata sumei de 6843, 648 lei RON pe lună începând cu data de 08.06.2006 și până la stingerea dreptului de servitute convențională asupra suprafeței totale de 536 mp teren situată în C., .. 2, jud. D.,
În recurs, Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de pârâta S.C.COMPLEX E. S.A., a modificat decizia în parte în sensul că a obligat pârâta la despăgubiri în sumă de 6843,648 lei lunar începând cu ianuarie 2007.
Curtea de Apel a reținut că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a Legii nr.13/2007, în sensul că a încălcat art. 1 din Codul civil, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor și nu are putere retroactivă, astfel că despăgubirile urmau a fi date reclamanților începând cu ianuarie 2007, nu și pentru trecut.
Astfel, decizia Tribunalului a fost modificată în sensul că despăgubirile acordate pentru perioada anterioară lunii ianuarie 2007 nu au temei legal și petenta a fost exonerată de plata acestora.
Întrucât prin decizia nr.1678 /30 noiembrie 2011 Curtea de Apel C. a modificat decizia Tribunalului nr.175/24.03.2011, petenta a arătat că va formula o cerere de lămurire a dispozitivului deciziei Curții de Apel C. pentru suma de_,03 lei.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța a constatat că decizia civilă nr.175/2011 pronunțată de Tribunalul D. a fost modificată în parte prin decizia civilă nr.1678/2011, pronunțată de Curtea de Apel C., astfel încât lămurirea dispozitivului hotărârii în ceea ce privește despăgubirile cuvenite pentru exercitarea servituții atât înainte, cât și după apariția Legii nr.13/2007 revine Curții de Apel C..
Prin decizia civilă nr. 10 din 21 ianuarie 2013 pronunțată în Dosar_, s-a declinat competența de soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel C., în temeiul dispozițiilor art.158 (1), art. 159 pct.2 Cod procedură civilă.
Prin Încheierea nr.10 din 4 aprilie 2013 a Curții de Apel C. a admis cererea formulată de . SA și a dispus lămurirea înțelesului și întinderea dispozitivului deciziei civile nr. 1678/30.11.2011 pronunțată în dosarul_ în sensul că paragraful 3 „Menține restul dispozițiilor deciziei civile” se referă la: admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, admiterea în parte a acțiunii, constatarea încetării servituții legale cu titlu gratuit, la obligarea reclamaților la plata diferenței taxei judiciare de timbru și respectiv, obligarea pârâtei la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de recurs a făcut referire la considerentele deciziei civile nr. 1678/30.11.2011, din care rezultă că unitatea pârâtă datorează reclamanților moștenitori despăgubiri pentru exercitarea servituții asupra proprietății lor începând cu ianuarie 2007 și nu pentru trecut.
Aceste considerente, a reținut instanța de recurs, explică soluția dată prin admiterea recursului pârâtei și modificarea în parte a soluției din apel care se întemeiază pe acele motive de fapt și de drept care au formulat convingerea judecătorilor în pronunțarea respectivei soluții.
Împotriva Încheierii nr. 10 din 4 aprilie 2013 a Curții de Apel C. au formulat contestație în anulare intimații P. M. și P. P. susținând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 318 teza I întrucât prin modul de lămurire a întinderii și înțelesului dispozitivului hotărârii, instanța de recurs a modificat soluția inițială.
Contestația în anulare este nefondată.
Cale extraordinară de atac de retractare, contestația în anulare este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 Cod procedură civilă (necompetentă sau vicii vizând procedura citării) și art. 318 Cod procedură civilă (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs) iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii.
În sensul textului art. 318 Cod procedură civilă „greșeala materială înseamnă greșeală de ordin procesual, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale.
În speță, contestatorii nu invocă o greșeală materială în accepțiunea prevederilor art. 318 teza I –a, adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecății în recurs, ci critică în realitate, modul în care instanța de recurs a lămurit întinderea și înțelesul dispozitivului deciziei pronunțate, în contextul aplicării prevederilor legale în materia servituții și a cheltuielilor de judecată.
A analiza această Încheiere a instanței de recurs prin prisma considerentelor expuse de contestator ar presupune o rejudecare a cererii formulate de recurentul . SA ceea ce ar da naștere unei situații juridice inadmisibile în raport cu principiul unicității căilor de atac ce guvernează procesul civil.
Așa fiind, Curtea constatând că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 318 teza I Cod procedură civilă, va respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de P. M. și P. P., împotriva încheierii nr. 10 din 04.04.2013, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția I Civilă, în dosarul_, în contradictoriu cu intimații . SA, P. A., P. B. T., J. O. și G. A..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2013.
Președinte, O. C. G. | Judecător, M. C. | Judecător, L. B. |
Grefier, D. M. |
Red. M.C.
Tehn. red. D.M
25.10.2013
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1281/2013. Curtea de... | Grăniţuire. Decizia nr. 8344/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
