Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1281/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1281/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 5469/101/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1281
Ședința publică de la 14 Februarie 2013
Completul compus din:
Președinte: - Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecător: - C. R.
Judecător: - M. P.-P.
Grefier: - S. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantele Ț. A. și G. D. împotriva sentinței civile nr. 194 din data de 05 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiec despăgubiri - Legea nr.221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentele reclamante Ț. A., G. D. și intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele: recurentele reclamante au depus la dosarul cauzei precizări în raport de dispozițiile stabilite de instanță la termenul anterior; recurenta reclamantă G. D. a depus la dosarul cauzei exemplar al recursului care poartă și semnătura sa, precum și împrejurarea că recurenta reclamantă Ț. A., prin precăzile depuse, a solicitat judecata în lipsă potrivit art.242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, luând act de cererea privind judecata în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă formulată de recurenta reclamantă Ț. A. și constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare, trecând la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 194 din data de 05 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamantele Ț. A.,domiciliată în Drobeta Turnu Severin, ..32A ,jud.M., G. D., domiciliată în Timișoara, .,nr.20,., jud.M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat obligarea Statului R. la acordarea de daune materiale și morale în baza Legii nr. 221/2009, potrivit căreia persoanele ce au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 31.10.1950, sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
S-a constatat că, prin Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, dispozițiile legale pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată au fost declarate neconstituționale, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere art. 31 alin. 1 din Legea 47/1992 și dispozițiile art.147 din Constituție potrivit cărora, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.
La data soluționării acțiunii de față termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional a expirat, astfel că acțiunea este lipsită de temei juridic.
În condițiile stabilite de art.31 alin.1 și 3 din Legea 47/1992 și art. 147 alin. 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Caracterul obligatoriuopozabil tuturoral deciziilor Curții Constituționale, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, implică existența răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii, răspundere similară cu aceea a nerespectării unei legi adoptate de către Parlament sau a unei ordonanțe emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al dispozițiilor art.1 alin.(3) din Constituție, potrivit cu care România este stat de drept. În lipsa unei astfel de răspunderi s-ar ajunge la înlăturarea de către una din puterile statului a acestui principiu fundamental, ceea ce este inadmisibil. De asemenea, nerespectarea unei decizii a Curții Constituționale poate consta, în lumina art.11 și 20 din Constituție, în răspunderea juridică, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prin pronunțarea unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului împotriva statului.
Concluzia care s-a impus este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională continuând soluționarea cauzei și având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale. În măsura în care este necesar, instanța judecătorească va aplica direct dispozițiile Constituției de care depinde soluționarea procesului, în absența unei reglementări legale care să fi înlocuit sau completat dispozițiile prevăzute prin decizia pronunțată de Curtea Constituțională, promovând astfel actualitatea principiilor statului de drept, asigurarea supremației Constituției, precum și importanța controlului constituționalității legilor de către Curtea Constituțională, ca factori pentru întărirea statului de drept.
Deși au solicitat despăgubiri morale și materiale, din modul cum este formulată cererea, din modul de definire a prejudiciului creat rezultă că reclamantele au solicitat în fapt despăgubiri pentru prejudiciul moral și nu contravaloarea vreunui bun confiscat, așa cum este acesta definit de art. 5 al Legii nr. 221/2009 .
Cât privește solicitarea de constatare a caracterului politic al măsurii administrative luate împotriva autorilor reclamantelor, instanța a apreciat că este lipsită de interes atâta vreme cât din actele depuse reiese că aceste măsuri sunt de drept ccalificate de art.3 din Legea nr. 221/2009 ca fiind măsuri abuzive cu caracter politic .
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantele Ț. A. și G. D. criticând soluția instanței de fon pentru nelegalitate și netemeienicie.
Se arată că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, fără să analizeze și capătul de cerere pentru despăgubiri materiale, în ciuda probatoriului solicitat înscris prin acțiunea introductivă, cât și oral în fața instanței.
Se arată că urmare a naționalizării din 11 iunie 1948, părinților reclamantelor li s-a naționalizat moara și bunuri inventariate la data de 18 iunie 1951 prin decizia MAI nr. 200/1951, fiind strămutați și debarcați în Câmpia Bărăganului sub escorta armată . recurentele arată suferințele materiale și morale pe care familia acestora le-au îndurat, arătând că prima instanță a respins în mod neîntemeiat acțiunea, încălcând spiritul Lg. 221/2009.
Față de faptul că instanța nu a analizat și capătul de cerere privind despăgubirile materiale se solicită în principal admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea auzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 14 ian. 2013, Curtea de Apel C. a calificat drept recurs calea de atac exercitată de reclamantele Ț. A. și G. D., împotriva sentinței civile 194/ 05.10.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul_ în contradictoriu cu S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE .
Potrivit art. 99 alin. 3 din Regulamentul de ordine Interioară ale instanțelor judecătorești, completul de judecată a fost întregit cu un judecător din lista de permanență, iar pentru termenul din 14.02.2013 părțile au fost conceptate și citate cu calitatea de recurent reclamant, respectiv intimat pârât.
Recursul conține critici parțial întemeiate și urmează a fi admis în baza următoarelor considerente :
Criticile ce vizează daunele morale nu sunt întemeiate.
Potrivit art.5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03._89 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-a inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art.4 alin.4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea Statului la plata unor despăgubiri în cuantum prevăzut de dispozițiile legale incidente.
Dispozițiile art.1 pct.1 din OUG 62/2010 care au modificat lit. a art. 5 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr.1354/2010, textul anterior acestei modificări având următorul conținut: „a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.L. nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al OUG 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Lg. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, prev. art.5 al.1 lit.a Teza I au fost declarate neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010.
În astfel de situații sunt aplicabile disp. art. 31 alin.1 și alin.3 din Lg. 47/1992 care prevăd că, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În aplicarea art.31 alin.1 și 3 din Lg. 47/1992 și art.147 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și obligatorii, efectele răsfrângându-se și în alte cauze nu doar în cauza în care a fost invocată excepția.
Fiind opozabile erga omnes și având putere numai pentru viitor, rezultă că după publicare, deciziile prin care se declară neconstituțională o dispoziție legală au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin Decizia în interesul legii nr.12/19.09.2011, statuând că declararea neconstituționalității dispoz. art.5 alin.1 lit. a Teza I din Lg. 221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de C. Constituțional în Monitorul Oficial.
Astfel fiind, dacă până la această din urmă decizie o instanță judecătorească ar mai fi putut face aprecieri asupra momentului în care deciziile Curții Constituționale sunt aplicabile unui proces aflat în curs de soluționare, după publicarea deciziei în interesul legii, aceasta devine obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, acestea din urmă nemaiputând da soluții contrare, conform art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Criticile ce vizează faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat pe capătul de cerere privind despăgubirile materiale sunt întemeiate.
Motivarea hotărârii reprezintă arătarea argumentelor ce sunt aduse pentru justificarea temeiniciei și legalității soluțiilor pe care instanțele judecătorești sau alte organe de jurisdicție le pronunță în cauzele judecate.
Motivarea hotărârii se face în fapt și în drept. Motivarea în fapt cuprinde analiza și evaluarea probelor pe baza cărora s-a stabilit existența sau inexistența faptelor și împrejurărilor care au generat litigiul dintre părți, respectiv pentru ce au fost admise susținerile uneia din părți și înlăturate cele formulate de cealaltă parte.
Motivarea în drept cuprinde justificarea aplicării în cauză a anumitor norme de drept și de ce li s-a dat acestora o anumită interpretare. Rațiunea și obligativitatea motivării oricărei hotărâri constituie o garanție pentru justițiabili, care, din expunerea sistematică și logică a considerațiunilor de fapt și drept pot cunoaște temeiurile ce au condus la soluția dată cauzei și pot ataca hotărârea combătând temeiurile pe care le găsesc nefondate.
Conform art.261 Cod pr.civilă pct.5 o hotărâre cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, trebuind să existe o concordanță între motivare și dispozitiv.
Motivarea unei hotărâri nu este problemă de volum, ci una de conținut.
Motivarea hotărârii înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare.
Cercetarea fondului cauzei rezulta din insasi motivarea deciziei, ori, in situatia in care argumentele instantei nu se regasesc in considerente, aceasta echivaleaza cu necercetarea fondului cauzei.
În cauza de față, instanta nu a dezbatut in nici un mod pe fond aspectele legate de despăgubirile materiale la care recurentele reclamante au făcut referire. Astfel, în acțiunea introductivă, acestea solicită obligarea Statului R. la plata de despăgubiri morale și materiale, arătând că la 11 iunie 1948 li s-a naționalizat moara și bunuri inventariate în peste 12 pagini, la data de 18 iunie 1951 prin Decizia MAI nr. 200/1951.
De asemenea, prin întâmpinarea formulată la termenul din 07.09.2012, Ministerul Finanțelor Publice București ( fila 44, 45 ,dosar fond) răspunde și la capătul d ecerere privind acordarea de despăgubiri materiale.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că recurentele reclamante ar fi solicitat de fapt doar despăgubiri pentru prejudiciul moral, lăsând astfel nesoluționat și neanalizat capătul de cerere privind despăgubirile materiale.
În consecință, față de cele arătate, Curtea constată că nepronunțarea asupra acestor motive echivalează cu necercetarea fondului cauzei și atrage imposibilitatea exercitării controlului judiciar în ceea ce privește aplicarea legii de către instanța anterioară, la situația de fapt reținută de aceasta.
Conform jurisprudenței Curții Europene, noțiunea de proces echitabil în sensul art.6 CEDO, presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real toate problemele esențiale ce i-au fost supuse.
Este incident cazul de recurs de casare prev. de art. 304 pct. 5 C. si de trimitere prev. de art. 312 alin. 5 C., urmand ca in baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza II C., sa se admita recursul ca fondat, sa se caseze sentinta în parte si sa se trimita cauza spre rejudecarea aceleiasi instante – Tribunalul M., numai în ceea ce privește capătul de cerere vizând despăgubirile materiale. Vor fi menține restul dispozițiilor sentinței cu privire la capătul de cerere ce vizează despăgubiri morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele Ț. A. și G. D. împotriva sentinței civile nr. 194 din data de 05 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Casează în parte sentința civilă, numai în ceea ce privește capătul de cerere vizând despăgubirile materiale și trimite cauza spre rejudecarea acestui capăt de cerere aceleiași instanțe, Tribunalul M..
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 februarie 2013.
Președinte, M. L. N. A. | Judecător, C. R. | Judecător, M. P.-P. |
Grefier, S. C. |
Red.Jud.C.R.
Tehn.I.C./Ex.3/15.03.2013
J.F./ S. C.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2863/2013. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 8579/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
