Grăniţuire. Decizia nr. 8344/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8344/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 786/54/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 8344/2013
Ședința publică de la 20 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător S. A. C.
Judecător M. M.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuent B. V., împotriva deciziei civile nr.4276/23.04.2013, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat V. I., având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. A. pentru intimat V. I., și avocat C. V. pentru revizuent B. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a acordat termen pentru ca apărătorul revizuentului să observe întâmpinarea și pentru a face dovada cu privire la stadiul procesual al plângerii formulate împotriva expertului.
Avocat C. V. pentru revizuent B. V., arată că a observat întâmpinarea, susținând că nu este soluționată plângerea împotriva expertului, neavând nici o dovadă în acest sens.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, se constată recursul în stare de judecată și se acordă cuvântul pe fond.
Avocat C. V. pentru revizuent B. V. solicită admiterea cererii de revizuire.
Avocat D. A. pentru intimat V. I., solicită respingerea cererii ca fiind inadmisibilă, solicitând cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
La data de 23 februarie 2009, reclamantul V. I. a chemat în judecată pe pârâtul B. V., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să stabilească linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul arătat de linia de culoare roșie dintre proprietăți în schița anexă la raportul de expertiză dintre DC 150-DC 30 ce trece prin punctele 110-8-15-217-19, așa cum a rezultat din raportul de expertiză întocmit de expert D. V., în dosarul nr. 2138/civ/2003 al Tribunalului D..
Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtului să defrișeze salcâmii plantați pe rândul I (punctele 6-14) și rândul 2 (punctele 7-15), așa cum a rezultat din același raport întocmit în dosarul 2138/civ/2003, iar în cazul în care pârâtul refuză, reclamantul să fie autorizat să efectueze lucrarea, pe cheltuiala pârâtului.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că numita B. E. a chemat în judecată pe numitul V. A. solicitând să se dispună linia de hotar dintre proprietățile părților și să fie obligat numitul V. A. să-i lase numitei B. E. în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 340 m.p. situată în C..
În motivare, numita B. E. a arătat că este proprietara terenului situat în C., . vecinătăți: S- proprietatea numitei T. Gheorghițe,N-DE 150, E-proprietatea numitului G. N. și V- proprietatea numitului V. A..
La data de 24 martie 2001, reclamantul V. I. a depus, în acel dosar, întâmpinare și cerere reconvențională prin care a revendicat suprafața de teren de 200 m.p., a solicitat grănițuirea hotarului dintre părți, obligarea reclamantei să taie salcâmii plantați de-a lungul delimitării dintre părți și obligarea reclamantei să ridice cei doi stâlpi de medie tensiune.
Reclamantul a menționat că Tribunalul D. a pronunțat decizia civilă nr. 1593/3 octombrie 2003, decizie care a rămas definitivă și irevocabilă și, urmare a faptului că numita B. E. a refuzat să se conformeze deciziei, aceasta a fost pusă în executare, formându-se dosarul nr.60/E/2007 al B.E.J.I. C..
S-a specificat de către reclamant că s-a formulat contestație la executare, iar prin decizia nr.476/9 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._/63/3007, a fost respinsă contestația și s-a fixat termen de executare la data de 11 septembrie 2008, dată la care s-a prezentat numitul B. V., care a menționat că, împreună cu soția sa, B. E., este coproprietar al imobilului din C., tarlaua 20, . autentificat sub nr. 1630/31 iulie 1999 la B. N. P. P. G..
Reclamantul a învederat că, în termen legal, a formulat plângere la Judecătoria C. ce a format obiectul dosarului nr._/215/2008, plângere care a fost respinsă, motivându-se că titlul executoriu nu este opozabil numitului B. V., acesta fiind motivul formulării, de către reclamant, a prezentei acțiuni.
Reclamantul a menționat că nu operează excepția autorității de lucru judecat, întrucât nu există identitate de părți, existând prezumția de lucru judecat.
În drept, au fost invocate disp. art. 480 și 584 Cod Civil.
La data de 27 aprilie 2009, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că solicită admiterea în parte a acțiunii în sensul că este de acord cu grănițuirea proprietăților părților, dar potrivit actelor de proprietate deținute de părți și ținându-se cont de semnele de hotar necontestate.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la defrișarea celor două rânduri de salcâmi.
Pârâtul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1630/31 iulie 1999 a devenit, alături de numita B. E., coproprietar al suprafeței de 5684 m.p., teren arabil extravilan situat în C.,tarlaua 20, .> A mai arătat pârâtul că între reclamantul V. I. și numita B. E. a existat un litigiu, în cauză s-a pronunțat decizia nr. 1593/2003 a Tribunalului D., s-a stabilit linia de hotar dintre cele două proprietăți, dar pârâtul nu a fost parte în dosarul în care s-a pronunțat decizia nr. 1593/2003, astfel că aceasta nu poate produce efecte asupra sa.
Pârâtul a specificat că la data achiziționării terenului era efectuată documentația cadastrală, că reclamantul V. I. avea posibilitatea să introducă o acțiune în grănițuire în contradictoriu cu ambii proprietari iar raportul de expertiză întocmit de expert D. V., în acel dosar nu poate fi considerată probă în acest dosar.
Pârâtul a învederat că este de acord să se stabilească linia de hotar, dar în urma unei lucrări de specialitate efectuată în contradictoriu cu pârâtul.
De asemenea, pârâtul a învederat că au fost plantate 3 rânduri de salcâmi pe proprietatea sa, ultimul rând de salcâmi respectând distanța de 2 m față de linia de hotar dintre proprietățile părților, graniță care, deși nu era delimitată prin gard, era cunoscută de proprietarii vecini și, la data când pârâtul a cumpărat, exista semn de demarcație față de proprietatea situată în partea de est (un stâlp de beton).
Prin sentința civilă nr._/14.06.2010, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul V. I., în contradictoriu cu pârâtul B. V..
A fost stabilit că terenul reclamantului are o suprafață de 1,7692 ha cu următoarele vecinătăți: N-De 150; E-Tămășescu G.; S-De 30; V-D. D..
A fost stabilit că terenul pârâtului are o suprafață de 0,5587 ha cu următoarele vecinătăți: N. De 150; E-G. N.; S-Tămășescu G.; V-V. A..
A fost stabilită linia de hotar dintre proprietățile părților, așa cum a fost stabilită prin decizia civilă nr. 1592/3 octombrie 2003 a Tribunalului D..
A fost obligat pârâtul să desființeze salcâmii plantați pe rândul 1 și rândul 2 amplasați pe terenul reclamantului și, în caz contrar, autorizează pe reclamant să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâtului și au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin Decizia civilă nr.1593/03.10.2003 a Tribunalului D., rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, s-a omologat raportul de expertiză întocmit de inginer D. V. și s-a stabilit că terenul reclamantei B. E. are o suprafață de 0,5587 ha individualizate în schița anexă la raportul de expertiză ce face parte integrantă din hotărâre prin poligon_7 cu dimensiuni:N-172,93m(punctele 11-18),E-32,01m(punctele 18-217),S-177,07m(punctele 217-110),V-32,27 m(punctele 110-11),stabilind că terenul pârâtului V. I. are o suprafață de 1,7692 individualizată în schița anexă la raportul de expertiză prin poligonul delimitat de punctele 2-_0-2 cu dimensiuni N-246,46m(punctele 110-217-19),E-70,36m(punctele 19-220),S-256,20m(punctele 220-2),V-70,72m(punctele 2-110),și s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul dintre DC 150-DC 30,ce trece prin punctele 110-8-15-217-19.
Puterea de lucru judecat reprezintă unul dintre efectele procesuale ale unei hotărâri judecătorești și semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.
Puterea de lucru judecat este reglementată ca o prezumție absolută irefragrabilă de prevederile art.166 c.pr.civ și art 1200 c.civ.
Cum în cauză prin Decizia civilă nr.1593/03.10.2003 s-a stabilit linia de hotar dintre reclamant și coproprietara terenului deținut de către pârât, instanța a constatat că în cauză operează puterea de lucru judecat, instanța neavând posibilitatea să stabilească altă linie de hotar între reclamant și pârât.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul B. V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că în mod greșit prima instanță a ignorat toate probele administrate și a dat eficiență puterii de lucrului judecat, pronunțând o soluție identică cu cea dispusă de Tribunalul D. prin decizia civilă nr.1593/03.10.2003.
Instanța nu a pus însă în discuția părților această excepție cu ocazia dezbaterilor pe fond și procedând în acest mod a fost încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, câtă vreme soluția pronunțată este defavorabilă pârâtului și s-a datorat admiterii excepției puterii de lucru judecat.
Pârâtul a menționat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.1201 cod civil și art.166 C.pr.civ.
Puterea lucrului judecat are caracter al unei prezumții relative în raport cu terțele persoane care nu au avut calitatea de parte în litigiile anterioare.
Efectele relativității prezumției puterii lucrului judecat dau posibilitatea pârâtului care nu a avut calitatea de parte în dosarul în care s-a pronunțat decizia civilă nr.1593/03.10.2003, să administreze orice probatoriu pentru răsturnarea puterii de lucru judecat.
Această problemă de drept, respectiv a caracterului puterii lucrului judecat în raporturile cu terții a fost tranșată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.2351/14 martie 2007, statuând ca hotărârile pronunțate între alte părți referitoare însă la același obiect și cauză juridică au efectele unei prezumții relative care dau dreptul părții carte nu a participat la litigiul anterior să administreze orice mijloc de probă în stabilirea unei situații de fapt contrare celei reținute în hotărârile anterioare.
Cu ocazia efectuării documentației cadastrale s-a constatat că în realitate numitei Tamasescu G. îi revenea 8195 m.p. - față de 8500 m.p. cât prevedea titlul de proprietate, la fel fiind și situația reclamantului care avea în realitate mai puțin teren decât cel menționat în acte.
Aceasta nu înseamnă însă că lipsa de teren trebuie acoperită prin revendicarea de la pârât, iar eventualele pierderi trebuiau raportate la întreaga proprietate vecină, respectiv întreaga proprietate a numitei Tamasescu G..
De la momentul intrării în posesie, pârâtul nu a respectat limitele hotarului, așa cum erau știute și respectate de părți, conform modului în care își lucraseră pământurile.
Pârâtul a menționat că varianta propusă de expert tehnică D. D. reprezintă varianta corectă de delimitare a proprietăților părților.
Expertul a omis să precizeze că între punctele 36-39 există liziera de salcâmi ce definește hotarul dintre proprietatea reclamantului și restul de proprietate Tamasescu G.. Această împrejurare a fost demonstrată însă prin depozițiile martorilor audiați în cauză și recunoscută de reclamant.
Astfel, există un argument în plus pentru ca varianta I a expertului D. D. să fie nerealistă: este imposibil ca între punctele C și D hotarul despărțitor să fie deplasat în interiorul proprietății Tamasescu G., punctul C să fie deplasat cu 2,03 m în interiorul proprietății pârâtului, iar hotarul pe toată lungimea lui să fie reprezentat de o linie frântă.
Chiar dacă prin absurd s-ar exclude liziera de salcâmi, varianta I a raportului de expertiză propusă de expert D. D. prezintă un hotar compus din linii frânte și nicidecum drept, încălcându-se astfel atât planul parcelar, cât și documentația cadastrală care a stat la baza contractul de vânzare-cumpărare al pârâtului.
Simplele prezumții nu pot reprezenta însă puncte de reper, cu atât mai mult în condițiile în care liziera de salcâmi plantați de Tamasescu G. reprezintă adevăratul reper de la care să fie stabilită lățimea terenului pârâtului.
Pârâtul a menționat că depozițiile martorilor au arătat momentul și modalitatea în care au fost plantați de către pârât salcâmii pentru care s-a cerut desființarea lor, precum și faptul că între proprietăți există o diferență apreciabilă de nivel, datorat în fapt și faptului că pământurile nu au fost muncite egal.
Și aceste probe au confirmat faptul că revendicarea reclamantului este neîntemeiată și întăresc ideea că varianta de grănițuire nr.1 propusă de expertul D. D. este cea corectă.
Pârâtul a arătat că se respectă lățimile terenurilor și prin urmare diferența infimă în plus pe care o prezintă terenul acestuia nu se datorează unei pierderi suferite de proprietatea reclamantului ci faptului că deține o lungime mai mare de 3,68 m pe latura de vest.
Cât privește expertiza tehnică efectuată în cadrul dosarului nr.2138/2003 al Tribunalului D. de expert D. V., pârâtul a arătat că aceasta nu îi este opozabilă și conține grave erori datorate unor premise greșite.
Pârâtul a susținut că nu s-a avut în vedere faptul că terenul reclamantului nu deținea documentație cadastrală, spre deosebite de terenul acestuia.
Măsurătorile efectuate de expertul D. V. nu au presupus ridicări topometrice și nici măcar identificarea punctelor deja stabilite pentru proprietate pârâtului.
La data de 07.09.2012, intimatul reclamant V. I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.
Instanța a respectat principiul contradictorialității, reținând incidența dispozițiilor art.1201 Cod Civil, în ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat.
În ceea ce privește fondul cauzei, intimatul a arătat că în mod corect prima instanță a avut în vedere faptul că prin decizia civilă nr.1593/03.10.2003 a Tribunalului D., rămasă irevocabilă prin respingerea recursului s-a omologat raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. D. V. și s-a stabilit că terenul reclamantei B. E. are o suprafață de 0,5587 ha.
Prin decizia civilă nr.363/27.09.2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă, în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de apelantul pârât B. V., împotriva sentinței civile nr._/14.06.2010, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. I..
A fost schimbată în parte sentința civilă atacată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea formulată, s-a admis cererea de grănițuire și s-a stabilit linia de hotar conform suplimentului la raportul de expertiză efectuat în apel de expert C. V. (filele 80-82) pe aliniamentul punerii în posesie și anume conform punctelor 5-26-27 de pe schița anexă nr. 1 la suplimentul de raport, acesta urmând a face parte integrantă din prezenta hotărâre.
S-a respins capătul de cerere având ca obiect defrișarea celor două rânduri de salcâmi în totalitate și s-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată în cuantum de 1000 lei pentru fiecare parte privind capătul de cerere în grănițuire.
A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de V. I. pentru suma de 500,3 lei aferentă capătului de cerere în obligația de a face, s-a admis cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de apelantul pârât B. V. pentru suma de 974 lei aferentă capătului de cerere în obligația de a face și a fost obligat intimatul la plata acestei sume către apelant, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că instanța de fond a efectuat o greșită aplicare a prezumției puterii lucrului judecat, așa cum este ea prevăzută de art. 166 C.p.c. și de art. 1200 – 1201 C.civ., deoarece în cauză nu este întrunită tripla identitate, litigiul purtându-se între alte părți decât cele inițiale. Astfel, în litigiul finalizat prin decizia civilă nr. 1593/2003 a Tribunalului D., părți au fost B. E. și V. I., iar în prezenta cauză părți sunt B. V. și V. I..
În ce privește analiza stării de fapt, s-a constatat că între cele două părți ale cauzei nu s-a purtat nici un litigiu cu privire la stabilirea graniței dintre cele două fonduri, neexistând nici o hotărâre judecătoreasca care să le fie opozabilă ambilor vecini, astfel că, în speță, sunt aplicabile prev. art. 584 C.civ.
Tribunalul a reținut că în această fază procesuală s-au efectuat de același expert două lucrări de expertizare tehnică specialitatea topografie în scopul identificării amplasamentelor celor două terenuri vecine și stabilirii corecte a limitei de proprietate.
Expertizele de stabilire a graniței dintre proprietăți s-au efectuat atât prin raportare la titlurile de proprietate ale părților, cât și prin raportare la expertiza ce a stat la baza pronunțării deciziei civile nr. 1593/2003 a Tribunalului D..
În urma măsurătorilor, expertul Carpici V. a arătat prin suplimentul la raportul de expertiză că, dacă se respectă amplasamentul fiecăruia din cele două terenuri limitrofe, așa cum a fost pus în posesie fiecare dintre cei doi titulari ai dreptului de proprietate asupra celor două proprietăți, granița trebuie să treacă prin punctele topografice 5-26-27 de pe schița anexă nr. 1 la suplimentul de la raportul de expertiza.
Același expert, în răspunsul la obiectivele stabilite, a arătat la punctul 3 din raport –filele 54-56 dosar apel – că expertiza ce a stat la baza deciziei civile nr. 1593/2003 a Tribunalului D. a fost realizată printr-o greșită identificare a limitelor de proprietate ale terenurilor aparținând părților.
S-a reținut, deci, că, prin expertiza administrată nemijlocit de către instanța de judecată în prezenta cauză s-a stabilit că granița dispusă prin decizia civilă nr. 1593/2003 a Tribunalului D. nu este corectă, necorespunzând limitelor reale de proprietate ale părților, granița reală dintre proprietăți fiind cea care trece prin punctele topografice 5-26-27 de pe schița anexă nr. 1 la suplimentul de raportul de expertiza realizat de expert Carpici V..
Ca atare, față de acest aspect, instanța a constatat că prezumția relativă operantă în favoarea reclamantului intimat ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 1593/2003 a Tribunalului D. cu privire la situația celor două proprietăți a fost răsturnată în prezenta cauză prin probele administrate în mod direct și nemijlocit de instanța de judecată cu respectarea principiului contradictorialității față de părțile cauzei. Apelantul pârât a făcut dovada incidenței între cele două părți ale cauzei a unei alte situații de fapt decât cea reținută prin Decizia civila nr. 1593/2003 a Tribunalului D..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul V. I., criticând-o pentru nelegalitate deoarece s-au aplicat greșit dispozițiile art.1199 Cod civil privitoare la prezumții, art.1200 și 1201 Cod civil privind autoritatea de lucru judecat și art.166 Cod pr. civ., tribunalul confundând excepția autorității de lucru judecat și prezumția legală a autorității de lucru judecat reglementată de art.1200 alin.4 Cod civ., potrivit căreia o hotărâre este prezumată că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, în speță, acționând această prezumție prin decizia nr.1593/3.10.2003, a Tribunalului D., cu privire la stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile limitrofe.
Prin decizia civilă nr. 4276/23.04.2013, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția I Civilă, în dosarul nr._, s-a admis recursul formulat de reclamantul V. I. împotriva deciziei civile nr. 363/27.09.2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât B. V., având ca obiect grănițuire.
A modificat decizia civilă nr. 363/27.09.2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă, în dosarul nr._ și a respins apelul declarat de apelantul pârât B. V., împotriva sentinței civile nr._/14.06.2010, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, ca nefondat.
A obligat apelantul B. V. la 500 lei cheltuieli de judecată în apel către intimatul reclamant V. I..
A obligat intimatul B. V. la 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, către intimatul reclamant V. I..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că:
Decizia civilă nr.1593/3.10.2003, pronunțată de Tribunalul D., Secția civilă întrunește elementele unei prezumții legale, având putere de lucru judecat în litigiul de față, fiind irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia nr.1147/5.05.2005, pronunțată de Curtea de Apel C..
Prin respectiva hotărâre s-a tranșat litigiul pornit de soția pârâtului B. V., respectiv, B. E., care a chemat în judecată pentru revendicare și grănițuire pe pârâtul V. A., autorul reclamantului V. I., solicitând stabilirea suprafețelor de teren ce revin în proprietate atât reclamantei cât și pârâtului reconvențional V. I. (introdus în cauză prin decesul autorului V. A.), precum și a liniei de hotar dintre proprietățile respective.
Această hotărâre judecătorească care constituie titlu executoriu a fost contestată conform art.400 alin.2 Cod pr. civ. la data de 6.02.2007, de B. E., aceasta considerând că s-au săvârșit greșeli în legătură cu întinderea, înțelesul și aplicarea titlului executoriu. Contestația la executare a fost respinsă prin decizia nr.476/9.10.2007, a Tribunalului D., irevocabilă.
Trebuie precizat că B. E. este soția pârâtului din prezenta cauză, B. V., aceștia fiind proprietari în devălmășie ai terenului pentru care s-a solicitat grănițuirea, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1630/31.07.1999, la BNP P. Ghe., acesta fiind actul de proprietate care a stat la baza pronunțării deciziei civile nr.1593/3.10.2003, a Tribunalului D., în acțiunea în revendicare și grănițuire formulată de reclamanta B. E..
În prezenta acțiune, reclamantul V. I. a chemat în judecată pe pârâtul B. V., în calitate de proprietar devălmaș, pentru stabilirea liniei de hotar pe aliniamentul deja dispus prin decizia tribunalului, pentru că această hotărâre nu îi este opozabilă deoarece nu a fost parte în primul proces, situație în care hotărârea nu poate fi executată, pârâtul opunându-se.
Faptul că pârâtul nu a fost parte în acel dosar nu înlătură caracterul de prezumție a puterii de lucru judecat a respectivei hotărâri, așa cum este definită de art.1200 alin.4 Cod civil, fiind identitate de obiect și temei juridic.
Esențială în cauză este prezumția de mandat tacit reciproc între soți care este o prezumție legală, potrivit căreia fiecare dintre soți este presupus că, exercitând drepturile conferite de lege soților asupra bunurilor comune, acționează nu numai în nume propriu ci și ca reprezentant al celuilalt soț. Art.35 alin.2 Codul familiei (în vigoare la momentul introducerii acțiunii) precizează că oricare dintre soți exercitând singur drepturile de administrare, folosință și dispoziție este socotit că are și consimțământul celuilalt soț, acest mandat tacit fiind instituit atât în interesul soților cât și al terților.
Acțiunea în revendicare are caracter petitoriu și tinde la păstrarea în patrimoniul comun a bunului de care soții ar fi fost deposedați prin fapta pârâtului, ceea ce presupune că, deși are caracter de dispoziție, acțiunea promovată numai de unul din soți profită și celuilalt soț, situație în care nu se impune acționarea regulii unanimității.
Principiul unanimității aplicat automat, strict și fără o analiză a circumstanțelor concrete ale cauzei ar duce la încălcarea art.6 CEDO, deci dreptul la un proces echitabil (cauza L. și alții c. României).
Prezumția puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești presupune invocarea obligativității acelei hotărâri, fără ca în cel de-al doilea proces să fie vorba de aceleași părți, același obiect și aceeași cauză, deoarece se întemeiază pe regula că o constatare făcută printr-o hotărâre definitivă nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre, tocmai de aceea, spre deosebire de autoritatea de lucru judecat reclamă diversitate de acțiuni și identitate de chestiuni.
Această prezumție obligă la consecvență și unitate în judecarea acțiunilor, ceea ce se impune și în speța de față, având în vedere că obiectul litigiului îl constituie același teren ca în decizia nr. 1593/3.10.2003, a Tribunalului D., temeiul juridic este același, iar, deși există părți diferite, sunt invocate aceleași drepturi de proprietate întemeiate pe aceleași titluri de proprietate ce au făcut odată obiectul verificării și soluționării pe cale judecătorească.
A nu recunoaște deciziei civile nr.1593/3.10.2003, a Tribunalului D., puterea de lucru judecat ca prezumție legală, ar însemna să se creeze o situație juridică contradictorie, deoarece reclamantul s-ar afla în posesia a două titluri executorii diferite față de cei doi soți, cu privire la același teren, ceea ce ar genera noi litigii cu ocazia executării și ar face practic imposibilă executarea.
În atare situație, s-a constatat că în mod legal prima instanță a reținut că acționează autoritatea de lucru judecat ca prezumție pentru stabilirea liniei de hotar între proprietățile limitrofe ale părților, astfel încât aplicând dispozițiile art.304 pct. 9 Cod pr. civ. și art.312 alin.1 Cod pr. civ., s-a admis recursul, s-a modificat decizia civilă și s-a respins apelul declarat de apelantul pârât B. V..
În baza art.274 Cod pr. civ., apelantul B. V. a fost obligat la 500 lei cheltuieli de judecată în apel și la 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, către intimatul reclamant V. I..
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire B. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Consideră că în mod greșit a fost admis recursul reclamantului acceptând interpretarea acestuia pentru art. 1199 C.c. și nu a pornit, așa cum impune textul de lege, de la fapte cunoscute/reale, ci s-a bazat pe afirmații nedovedite/mincinoase/false.
Tot greșit a reținut instanța și referirea reclamantului la art. 1200 punct 4, însă, a omis punctul 1: "actele ce legea le declară nule pentru că le privește în frauda dispozițiilor sale". Cazul deciziei 363/2012 care a anulat ceea ce s-a bazat pe o expertiză falsă, abuzivă și pe uz de fals.
Greșit a interpretat instanța de recurs și când a eliminat condiția impusă de art. 1201 C.c: părți, cauză, obiect.
In mod corect a interpretat instanța de apel art. 1202 (2) C.c: "... afară
numai de cazurile când legea a permis dovada contrarie și afară de aceea ce se va zice în ... mărturisiri ce ar face o parte în judecată".
Decizia dată de instanța de recurs este fără temei legal și nu respectă condiția impusă de art. 1201 (în special, principiul contradictorialității).
Astfel. nu a participat, nu a fost citat și nici măcar nu era în țară pe
atunci. Prin modul greșit de interpretare a legii arată că instanța i-a luat dreptul la apărare și la un proces echitabil.
Arată că pretenția în grănițuire este cererea reconvențională și nu expertiza falsă. A declarat și declară falsă expertiza făcută de D., deoarece:
- nu ține cont de hotarul natural format de liziera de salcâmi plantată de
Tămășescu la reîmproprietărire, hotar recunoscut de reclamant, și nici de denivelarea dintre cele două terenuri, denivelare care este pe jumătatea de Sud a terenului - deținut inițial de Tămășescu, incluzând și liziera recunoscută de reclamant.
Expertiza îl contrazice chiar pe reclamant care, în cererea reconvențională, se referă la limitele "hotarului pe o distanță de 130 m și în partea dinspre drum pornind cu aproximativ 2 m sub formă de triunghi" (iar expertul stabilește un dreptunghi pe lungimea de peste 177 m) fapt ce confirmă că, până la expertiză, reclamantul nu a depășit liziera și denivelarea dintre terenuri.
Concluzie demonstrată și de faptul că recurentul nu a avut niciodată litigii de reîmproprietărire cu Tămășescu pe tema hotarului si nici acum nu are litigiu de hotar cu vecinul din S care a cumpărat tot de la Tămășescu.
- nu ține cont de pierderile din lungime ale terenului ci le recuperează de la el;
- nu identifică topografic terenurile ci doar le măsoară și, pentru terenul pârâtului, menționează lungimi și lățimi mistificate (pag. 2, punctul 2) pentru a-și susține falsul, și anume: - pentru laturile din Est și Vest (greșit localizate de expert ca fiind Nord și S) a menționat 172,93 m, respectiv 177,36 m, intrând în terenul vecinilor 2,66 m, respectiv 7,06 m.
- face falsuri în calcul: - prin calcul elementar suprafața pentru V., pe baza
laturilor de la punctul 2, pag.2, este de 1,7473 ha; expertul a constatat 1,7147 ha.
Efect: suprafața totală, corectă, este 2,3531 ha și nu de 2,3205 ha(punct 3, pag. 2)
Astfel: a) Cu 76 %, V. va avea 1,7884 ha, adică cu 200 mp mai mult față de ce a stabilit expertul (la punctul 3, pag.3).
b) Păstrând lungimile găsite, rezultă o lățime medie, pentru tot
terenul lui V., de 71,15 m iar dacă se ține cont că în Sud(Est după expert)
s-a menținut 70,36 m (deși între stâlpii de ciment sunt 69,32 m iar în planul parcelar
70,72 m), rezultă că în Nord (Vest după expert), adică la acesta, lățimea pentru
terenul lui V. va fi de 71,94 m față de 70,72 m din planul parcelar.
c) Lățimea din Sud (Est după expert) a terenurilor este de 35,20 m, respectiv de 70,36 m. Adică 105,56 m față de 104,86 m din planul parcelar. Dar, stabilind pentru acesta lățimea terenului de doar 32,01 m înseamnă că terenul lui V., până în punctul 217 (care este cu peste 7 m în afara terenului meu) va avea lățimea de 73,55 m.
N-a reținut instanța de recurs nici măcar dovada falsului menționată elegant de expertul C. la punctul 3, ca răspuns la obiectivul:"... a se avea în vedere expertiza întocmită în dosarul atașat", și anume: "Expertiza D. nu a luat în calcul lungimile terenului apelantului B. V. rezultate din actul de vânzare al acestuia ci probabil pe cele găsite la acea dată".
Din măsurătorile prezentei expertize, terenul apelantului B. V., măsurat între
lățimile arătate în raportul D., are S = 5353 m.p.". In dispozitiv este 5587 m2.
Anulează linia dreaptă din planul parcelar, pe care și reclamantul o respectă
în cererea reconvențională "pe o distanță de 130 m și în partea dinspre drum pornind
aproximativ 2 m sub formă de triunghi" și, între punctele 17 și 217 (care nu sunt
pe terenul meu), face o linie frântă, de 2 m adâncime, în unghi drept.
Precizează că recurentul, după expertiza făcută de D., și-a delimitat terenul cu stâlpi de ciment (de 2 m înălțime) puși în cele trei colțuri cu care arată că nu se învecinează: pelatura din Vest și pe capătul din Sud. De reținut faptul că stâlpul de la delimitarea cu Tămășescu este pus la limita cu liziera de salcâmi.
La efectuarea măsurătorilor, pentru expertiza C., jalonul cu oglinda a
fost ținut de fiica recurentului, iar recurentul a stat permanent lângă expert; tatăl și fiica au respectat și au recunoscut că liziera de salcâmi plantată de Tămășescu este hotarul corect, precum și denivelarea antemenționată.
La expertiza C. a participat și vecinul din Sud, D. și,
astfel, lungimea terenului din Vest n-a putut fi mai mare de 170 m.
Având în vedere precizările făcute, faptul că recurentul nu a contestat expertiza C., precum și faptul că în recurs, pe pagina treia, singura referire la expertiza C. este formularea: "... vă solicit să constatați că ... Tribunalul D. în momentul pronunțării noii hotărâri a avut la dispoziție în omologarea liniei de hotar în ceea ce îl privește pe cel de-al doilea coproprietar ... atât o varianta de stabilire a liniei de hotar întocmită de expertul D., cât și o variantă de stabilire a liniei de hotar întocmită de C., ambele variante stabilind o linie de hotar pe amplasamentul și delimitările din decizia 1593". A extras din context și a omis: "Menționez faptul că diferența dintre expertiza D. ... și suprafața găsită ... se datorează faptului că între reperele găsite în teren pentru terenul acestuia (stâlpii de ciment, spun eu) nu sunt asigurate lățimile acestuia, respectiv în partea de N D. a stabilit 70,72m, iar acum s-au găsit 69,85m, iar la S D. stabilit 70,36 m si sunt 69,32 m": 69,32 m la S, intre stâlpii de ciment puși de recurent: iar în dreptul său vrea sa aibă: la N, 69,85 m depășește cu 53 cm egalitatea lățimilor capetelor parcelei, lățime stabilită de recurent prin stâlpii de ciment) + 2,15 m dați de D.) = 72,00 m si, la S, vrea 69,32 m +2,13 m (dați de D.) = 71,45 m.
Mai arată că au fost audiați martorii ambelor părți. Toți au confirmat hotarul natural (liziera de salcâmi și denivelarea terenului). S-a luat interogatoriu lui V. care, de asemenea, a recunoscut hotarul natural. Nici mărturisirea recurentului nu contrazice, nu este contradictorie cu o expertiză falsă în fata instanței.
Motivarea potrivit căreia se impune omologarea unei alte variante de stabilire a unei alte linii de hotar, fiind lipsită de sens, lipsită de suport legal.
A greșit instanța de recurs, însă, când nu a ținut cont de argumentele pe are le-a prezentat atât în instanța de fond cât și în instanța de apel, argumente care demonstrau clar că:
nu a fost parte în litigiu și are dreptul sa se apere, și la proces echitabil.
Expertiza D. o consideră falsă și contrazisă nu numai de ceilalți experți ci și de martori și chiar de recurent în mărturisirea făcută la interviu, cu ocazia expertizelor D. si C. si în special prin delimitarea terenului cu stâlpi de ciment, care respectă hotarul natural, si dau putere de adevăr expertizei C..
Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut; prin cererea reconvențională
s-a respectat linia din planul parcelar, vorbind de un triunghi cu baza de 2 m și pe o
lungime de 130 m, și de plantarea salcâmilor sub limita legală. Se observă, în expertiza C. (anexa 1), triunghiul cu baza, de 1,09 m, în punctele 4 și 5 și cu o înălțime
de ~ 130-135 m tot în vârful/punctul 34, a cărui suprafață de 47 mp trebuie cedată
recurentului. Dar, există și triunghiul răsturnat, cu baza de 1,05 m, în punctele 26 și
27și cu o înălțime de ~ 130-135 m tot în vârful/punctul 34, a cărui suprafață de 44 mp
trebuie recuperată de la recurent.
Dovada acestui hotar natural este că V. și-a pus borna de hotar (stâlp de ciment) în punctul 21 (deși punctul 22 este delimitarea de la punerea în posesie), punct care este capătul liniei drepte 21-27-34-36-4, linie stabilită și prin cadastru.
Se constată că la toți reîmproprietăriții, din motive independente de cumpărătorul B., terenul s-a basculat/rotit în jurul punctului 34 din Anexa 1 a expertizei C., singurul care a făcut ridicarea topografică a zonei. Așa s-a ajuns în situația că terenul recurentului s-a deplasat cu 1,94 m spre Est, din punctul 22 (posesie) în punctul 21 (hotar natural/stâlp de ciment) și cu 1,09 m spre Vest, din punctul 5 (posesie) în punctul 4 (hotar natural).
Intimatul a depus întâmpinare prin care invocă inadmisibilitatea cererii de revizuire.
Analizând excepția inadmisibilității cererii de revizuire în raport de disp. art. 322 cpc, Curtea reține următoarele:
Revizuirea este o cale de atac extraordinara de retractare, . executare, putând fi exercitată doar împotriva hotararilor definitive in cazurile si in conditiile prevazute expres de lege.
Includerea revizuirii in cadrul cailor de atac extraordinare are drept consecinta calificarea acesteia ca o cale de atac nedevolutiva, deoarece se realizeaza astfel doar un control al hotararii atacate, fără posibilitatea de a se administra, de regula, probe noi si fără a avea loc o noua judecata in fond.
Articolul 322 alin. (1) din Codul de procedura civila, stabilind obiectul revizuirii, statuează că revizuirea privește hotarari ramase definitive în instanta de apel sau prin neapelare, precum si hotărâri date de o instanta de recurs atunci când evoca fondul; apoi, analiza unei cereri de revizuire trebuie sa se încadreze in motivele expres si limitativ prevazute de art. 322 pct.1-9 din Codul de procedura civila.
Deoarece revizuirea are ca scop generic îndepărtarea erorilor săvârșite în legătură cu starea de fapt stabilita prin hotarare definitiva, este general admis ca aceasta cale de atac trebuie sa vizeze hotararile care au rezolvat fondul pretentiei dedusa judecatii.
Conditia ca revizuirea sa privească o hotarare de fond este însă prevăzută explicit numai in cazul hotararilor pronuntate de instanta de recurs. Interpretarea literala a dispozitiilor art. 322 din Codul de procedura civila impune concluzia că doar pentru deciziile din recurs, legea cere conditia evocarii fondului. Dupa cum s-a arătat in doctrina, in legatura cu hotararile ramase definitive in instanta de apel sau prin neapelare, textul nu pune in mod expres conditia restrictiva de a fi hotarari de fond, dar, fiindcă revizuirea nu poate fi exercitata decat pentru motivele expres prevazute de lege, iar aceste motive sunt legate, de regulă, de situatia de fapt, care se rezolva prin hotararile de fond, aceasta conditie a fost extinsa si la hotararile definitive pe care le precizeaza art. 322 din Codul de procedura civila.
Prin menirea sa, institutia revizuirii reprezintă o cale extraordinara de atac, care are rolul de a supune controlului judiciar îndreptarea erorilor de fapt.
Ori, în decizia supusă revizuirii nu a avut loc o cercetare a fondului, în sensul solicitat de lege, ci o interpretare a prevederilor legale care reglementează prezumția puterii de lucru judecat.
Pe de altă parte, revizuentul, cu toate că invocă drept temei al cererii sale disp. art. 322 pct. 1-5 cpc, nu dezvoltă în susținerea motivelor de revizuire decât eventual ipoteza prevăzută la punctul 4, referitoare la săvârșirea de către expert sau judecător a unei infracțiuni privitoare la pricină.
Cum nu s-a făcut dovada și celeilalte condiții prevăzute la pct. 4 – existența unei hotărâri penale definitive de condamnare -, nici ipoteza prevăzută la punctul 4 al art. 322 cpc nu poate fi incidentă în speță.
Cum nici ipotezele reglementate de punctele 1-3 nu pot fi încadrate într-o soluție de admitere a recursului în sensul respingerii apelului, cum punctul 5 nu este susținut de motivele de revizuire astfel cum au fost formulate, iar tezei de la pct. 4 îi lipsește condiția existenței unei hotărâri penale definitive de condamnare sau a unei hotărâri de sancționare a vreunei persoane vinovate de săvârșirea unei abateri disciplinare, cererea de revizuire astfel cum a fost formulată este inadmisibilă, raportat la disp. art. 322 cpc.
De altfel, revizuentul susține în motivarea sa numai existența unor erori în interpretarea probelor sau a dispozițiilor legale incidente, iar nu îndreptarea unor erori de fapt, cum impun disp. art. 322 cpc.
Revizuirea este o cale de atac care poate formulată numai în cazurile expres prevăzute de lege, iar dispozițiile legale nu pot fi eludate pentru a permite părților suplimentarea probatoriului în cauze soluționate în mod irevocabil sau reinterpretarea dispozițiilor legale aplicabile.
În aceste condiții, cererea de revizuire urmează a fi respinsă, potrivit disp. art. 322 C..
Având în vedere și disp. art. 274 cpc,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuent B. V., împotriva deciziei civile nr.4276/23.04.2013, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat V. I..
Obligă revizuentul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Septembrie 2013.
Președinte, I. M. | Judecător, S. A. C. | Judecător, M. M. |
Grefier, G. D. L. |
Red.jud.S.A.C.
2ex/G.L.
J.R.. N. D.
J.f. M.M.
J.a. A. E. G.
I. G. P.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 8579/2013. Curtea de Apel... | Validare poprire. Decizia nr. 3164/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
