Anulare act. Decizia nr. 2611/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2611/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 9011/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2611/2013
Ședința publică de la 20 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Judecător M. M.
Judecător M. P.-P.
Grefier D. S. O.
x.x.x.x.x.x
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta M. A. împotriva deciziei civile nr. 1711 din 4 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți I. I. L. și I. A. L., având ca obiect „anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâtă M. A., reprezentată de avocat D. Babov și intimații reclamanți I. I. L. și I. A. L., reprezentați de avocat A. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că, recursul a fost declarat împotriva unei decizii irevocabile, după care, apărătorul recurentei depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 505 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei;.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, se constată cauza în stare de judecată și se acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat D. Babov, pentru recurenta pârâtă, susține oral motivele invocate în cererea de recurs, în raport de care, solicită admiterea acestuia și trimiterea cauzei către Tribunalul D., pentru soluționarea cererii ca fiind apel, susținând că, soluția instanței de apel este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor legale.
De asemenea, solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat A. B., intimații reclamanți, solicită respingerea recursului ca inadmisibil conform motivelor expuse în întâmpinare, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin sentința civilă nr.3174/29.02.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea în parte formulată de reclamanții I. I. L. și I. A. L., în contradictoriu cu pârâta M. A..
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă.
S-a dispus rezoluțiunea convenției de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 515/06.04.2010 cu consecința repunerii părților în situația anterioară.
A fost obligată pârâta să restituie reclamanților suma de 15.000 lei și dobânda legală calculată începând cu data de 06.04.2010 până la momentul plății efective.
A fost respinsă cererea privind obligarea la despăgubiri conform clauzei penale.
A fost obligată pârâta la 4.622 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, calificat drept recurs de către instanță, pârâta M. A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Tribunalul D. prin decizia civilă nr.1711 din 04 octombrie 2012, pronunțată în dosar nr._, a respins recursul declarat de pârâta M. A. împotriva sentinței civile nr.3174/29.02.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ și a obligat pârâta către intimați la 800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
IN FAPT, între părțile cauzei s-a încheiat o convenție autentificată sub nr. 515/06.04.2012 la BNP D. L..
Potrivit acestei conventii, numita M. A. se obliga să transmită numiților I. I. și I. A. la data de 06.05.2010 dreptul său de proprietate asupra unui apartament compus din 2 camere și dependințe situat în C., .. 2, ., ., jud D., până la acea dată urmând să obțină toate înscrisurile necesare încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de intretinere.
In contraprestatie, numitii I. și A. I. se obligau să achite numitei M. A., cu titlu de preț, suma de 15.000 lei și să-i asigure întretinere pe tot timpul vietii, iar la deces să suporte cheltuielile de inmormantare.
Reclamanții intimați au achitat pârâtei apelante suma de 15.000 lei la data de 06.04.2010.
Contractul dintre pârtile cauzei conține și două clauze de dezicere, în cazul răzgândirii promitentei vânzătoare, aceasta urmând a achita părților adverse suma de 75.000 lei, iar în cazul răzgândirii promitenților comparatori, aceștia urmând a pierde suma de 15.000 lei deja achitată.
Intre cele doua părți ale cauzei nu s-a mai încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere la care aceștia se obligaseră.
Fiecare din părțile contractului a promovat acțiune în rezolutiunea convenției și cerere în despăgubiri rezultând din refuzul de a încheia convenția ulterioară.
Potrivit art. 969 C.civ. părțile unui contract au obligația de a-și executa obligațiile contractuale cu bună credință.
In cauza, din probele administrate, rezulta ca recurenta nu si-a executat obligațiile care ii incumbau.
Analiza comportamentului recurentei și a bunei sale credințe se face prin aplicarea criteriului obiectiv al omului diligent, având în vedere că, în speță, era vorba de executarea unui contract cu titlu oneros și că aceasta deja primise prețul contractului.
Astfel, deși își asumase o obligație în acest sens, aceasta nu s-a prezentat la biroul notarului public în vedere transmiterii dreptului de proprietate, și nici nu și-a manifestat în nici un fel intenția de a transmite părților adverse dreptul de proprietate asupra apartamentului în discuție.
Susținerea acesteia că nu i s-a solicitat transmiterea dreptului de proprietate decât mult mai târziu este lipsită de relevanță în aprecierea bunei sale credințe, și este contrazisă de probele cauzei, martora Vaetis arătând că, la data stabilită, intimații i-au solicitat recurentei să încheie contractul de vânzare cumpărare și aceasta a refuzat.
Instanța a constatat că recurentei îi incumbă, potrivit convenției încheiate, o obligație proprie, de rezultat, în executarea obligațiilor contractuale, și anume fie de a se prezenta la un birou notarial în vederea transmiterii către părțile adverse a dreptului de proprietate asupra apartamentului în discuție, fie ca, dacă nu se putea deplasa, de a chema un notar public în domiciliul său pentru transmiterea către intimați a dreptului de proprietate asupra bunului imobil în discuție, urmând, a anunța despre ora și locul încheierii contractului și părțile adverse.
Executarea de către recurentă a obligației propriu-zise de transmitere a dreptului de proprietate nu era posibilă fără concursul părților adverse, însă executarea obligației de a se prezenta la notariat - sau de a chema un notar public la domiciliul său în vederea încheierii contractului, cu anunțarea părților adverse despre locul și ora încheierii contractului era și posibilă și datorată.
In contextul în care convenția dedusă judecății a fost încheiata la domiciliul recurentei la data de 06.04.2010, aceasta putea proceda în aceeași maniera și o lună mai târziu în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate.
Recurenta nu doar că nu si-a îndeplinit nici una din aceste obligații, ci chiar a refuzat să încheie contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere în formă autentică, după cum reiese din depoziția martorei Vaetis T., deși s-a folosit încă de la data de 06.04.2010 de suma achitată de intimați cu titlu de preț, achitând cu aceasta o parte din sulta pe care o datora în dosarul de executare silită nr.113/E/2009 al B. B. T., după cum reiese din înscrisul de la fila 124 din dosarul de fond.
Mai mult decât atât, aceasta s-a așteptat că, deși ea nu își executase obligațiile contractuale, numiții I. I. și I. A. să își execute obligațiile ce le-ar fi revenit în urma încheierii contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere către ea, și anume să-i asigure întreținerea.
Susținerea recurentei ca aceștia trebuiau să îi asigure întreținere de la data încheierii antecontractului nu are suport în clauzele convenției menționate.
Astfel, așa cum au arătat și intimații în concluziile orale din faza de judecată a recursului, din analiza antecontractului dedus judecații reiese că singura prestație ce se datora și s-a și executat anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere era aceea de plata a prețului, preț în cuantum de 15.000 lei.
Toate obligațiile părților menționate în antecontract - transmiterea dreptului de proprietate, plata prețului și asigurarea întreținerii – urmau să ia ființă în sarcina fiecăreia din părțile contractante o data cu încheierea contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere.
Faptul ca numiții I. au înțeles situația de nevoie financiară în care se afla recurenta și i-au achitat acesteia prețul contractului înainte de a încheia efectiv contractul ce făcea obiectul promisiunii nu înseamnă ca toate obligațiile ce le incumbau acestora ca urmare a achiziționării apartamentului în discuție erau scadente înainte de încheierea efectivă a contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere.
Obligația de întreținere a recurentei le incumba intimaților abia începând cu momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, nu anterior, neexistând o cauză juridică care să justifice prestația întreținerii anterior transmiterii dreptului de proprietate asupra apartamentului..
Ca atare, susținerea recurentei că intimații nu i-au mai prestat întreținere și se afla în culpă contractuală în ce o privește este neîntemeiată în condițiile în care contractul din care trebuia să izvorască această obligație nu s-a mai încheiat, pe cale de consecința neluând ființă nici obligația întreținerii sale în sarcina intimaților.
Din această perspectivă, nu are relevanță dacă întreținerea prestată ulterior încheierii promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare cu clauza de întreținere a fost suficientă sau nu, aceasta fiind, potrivit ambilor martori audiați, prestată efectiv de intimați și mama intimatei și constituind doar un ajutor pe care aceștia l-au acordat recurentei în mod gratuit și pe care aceasta l-a și refuzat începând cu toamna anului 2010.
Față de cele de mai sus, instanța constata că atitudinea recurentei a fost de rea credință, și, în mod culpabil, aceasta nu și-a îndeplinit obligația ce îi revenea de a transmite dreptul de proprietate asupra apartamentului proprietatea sa către numiții I. I. și A., aceasta fiind în culpă contractuală în ce privește executarea voluntară a convenției dedusă judecății.
In ce privește atitudinea intimaților față de îndeplinirea propriilor obligații ce le reveneau din încheierea convenției autentificate sub nr.515/06.04.2012 la BNP D. L., instanța a analizat buna credință a acestora tot prin prisma criteriului obiectiv al atitudinii omului diligent.
Astfel, s-a constatat că acestia au achitat promitentei vânzătoare suma de 15.000 lei cu titlu de preț încă înainte de încheierea în formă autentică a contractului translativ de proprietate.
In ce privește încheierea efectivă a contractului translativ de proprietate, din probele cauzei - depoziția martorei Vaetis T. - reiese ca intimații i-au solicitat recurentei să încheie contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere la data stabilită, dar aceasta a refuzat.
De asemenea, aceștia au solicitat recurentei și ulterior datei menționate să încheie contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, la data de 31.01.2011 numita M. A. fiind notificată în acest sens, iar la data de 15.02.2011 încheindu-se încheierea de certificare nr. 433 de BNP L. D. în sensul neprezentării recurentei în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere.
In acest context, instanța a constatat că recurenții au acționat cu bună credință în executarea obligațiilor ce le reveneau din convenția dedusă judecății, nefiind întemeiată susținerea recurentei că aceștia s-au răzgândit și nu au mai dorit incheierea convenției de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere.
Cum, însă, aceștia nu au formulat recurs în cauză, hotărârea instanței de fond în ce privește soluția cererii de chemare în judecată promovată de aceștia nu poate fi reformată, aceasta devenind definitivă prin neexercitarea căii de atac.
Pentru cele de mai sus, și reținând că recurenta s-a aflat în culpă contractuală în ce privește neexecutarea obligațiilor ce îi reveneau conform convenției autentificate sub nr. 515/06.04.2012 la BNP D. L., și că nu există cauza juridica care să justifice păstrarea de către aceasta a sumei de 15.000 lei achitată de intimați, instanța a constatat că în mod corect instanța de fond prin hotărârea recurată, a reținut culpa contractuală în care s-a aflat recurenta M. în executarea obligațiilor asumate prin convenția dedusă judecății și a obligat-o la restituirea sumei de 15.000 lei primita de la intimați, astfel încât a respins recursul formulat.
In baza art. 274 C.p.c., si constatând că recurenta a căzut în pretenții față de intimați si se află, deci, în culpă procesuală, instanța a obligat-o la plata către intimați a cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei, reprezentând contravaloare onorariu de avocat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta M. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului arată că în mod greșit tribunalul a calificat ca recurs calea de atac împotriva sentinței civile pronunțată de Judecătoria C., având în vedere valoarea obiectului promisiunii de vânzare-cumpărare din 06 aprilie 2010, respectiv un apartament de peste 100.000 lei, astfel încât calea de atac prevăzută de lege era apelul iar compunerea instanței nu a fost legală.
Pe fondul cauzei a arătat că promitenții cumpărători nu și-au îndeplinit obligația asumată, deoarece nu au întreținut-o pe promitenta vânzătoare, astfel încât sunt în culpă procesuală.
În aceste condiții, potrivit clauzei contractuale, în situația răzgândirii promitenților vânzători sau a revenirii asupra convenției, aceștia au renunțat la suma de 15.000 lei pe care au achitat-o promitentei vânzătoare și nu mai pot solicita restituirea acesteia.
Prin al treilea motiv de recurs s-a arătat că tribunalul nu a motivat în fapt și în drept, conform art.121 pct.5 cod proce4dură civilă, pentru a dispune restituirea prețului de 15.000 lei și a dobânzii legale de la 06.04.2010, data perfectării convenției, deși rezoluțiunea convenției este dispusă prin hotărâre judecătorească la 29.02.2012.
Prin ultimul motiv de recurs s-a invocat greșita obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4622 lei, în speță fiind aplicabile dispozițiile art.276 cod procedură civilă, privind compensarea cheltuielilor de judecată.
Intimații I. I. L. și I. A. L. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil.
Recurenta pârâtă a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, în sensul reducerii taxei judiciare de timbru, aferentă recursului formulat în cauză, cerere respinsă prin încheierea din ședința din Camera de Consiliu din 27 februarie 2013, reținându-se că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.8 alin.1 și 2 și art.81 din OUG 51/2008 .
Împotriva acestei încheieri, recurenta pârâtă a formulat cerere de reexaminare, respinsă prin încheierea din 27 februarie 2013.
Curtea, analizând recursul declarat în cauză, conform dispozițiilor legale incidente și apărărilor susținute prin întâmpinare, constată că acesta este inadmisibil și îl va respinge pentru următoarele considerente :
Prima critică formulată de recurentă se subsumează motivului de casare reglementat de art. 304 pct.1 Cod pr.civ., referitor la greșita compunere a completului de judecată învestit cu soluționarea căii de atac declarată împotriva sentinței primei instanțe.
Potrivit art. 112 alin.1 pct.3 Cod pr. civ., cererea de chemare în judecată cuprinde printre alte elemente, obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului.
În considerentele deciziei în interesul legii nr. 32/2008, pronunțată de ÎCCJ- Secțiile unite, s-a reținut că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și astfel procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.
În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii injustiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară.
În speță, Tribunalul a reținut în mod corect că obiectul acțiunii îl constituie rezoluțiunea convenției încheiate între părți, reprezentată de o promisiune de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și pretenții în cuantum total de 90.000 lei. în cauză nu s-a solicitat rezoluțiunea unui contract translativ de proprietate, ci doar a promisiunii de a încheia un contract translativ de proprietate. Astfel, la determinarea valorii obiectului litigiului și a căii de atac incidente s-a avut în vedere în mod corect valoarea bunului la momentul promovării acțiunii,în condițiile în care acțiunea nu a pus în discuție dreptul de proprietate asupra bunului în sine, ci s-au solicitat doar pretenții financiare.
Prin cererea reconvențională formulată de pârâtă, aceasta a solicitat tot rezoluțiunea promisiuniide vânzare -cumpărare, respectiv a promisiunii de a încheia un contract translativ de proprietate, obiectul acesteia fiind tot sub cuantumul 100.000 prevăzut de art. 282"alin.l Cod pr. civ.
Prin urmare, Tribunalul a soluționat în mod legal calea de atac ca fiind recursul, în compunerea prevăzută de legea de organizare judecătorească nr. 303/2004, astfel că nu este incident motivul de casare reglementat de art.304 pct. 1 Cod pr. Civ.
Unul din principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac, iar presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.
În speță, se constată că decizia recurată este o hotărâre pronunțată în recurs, fiind deci irevocabilă, potrivit art. 377 alin.2 pct.4 Cod pr. civ., nesusceptibilă de a fi atacată, la rândul său, cu recurs.
Această concluzie decurge și din dispozițiile art. 299 alin. l Cod pr. civ., care enumera categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs, și în cuprinsul cărora nu sunt incluse și deciziile date în recurs.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 Cod pr. civ, recursul va fi respins ca inadmisibil.
Cauza fiind soluționată pe excepția inadmisibilității recursului, instanța nu va mai analiza celelalte motivele de recurs care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.137 Cod pr.civilă soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit art. 274 Cod pr. civ., recurenta pârâtă, fiind în culpă procesuală, va fi obligată
către intimații reclamanți la 800 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat în
recurs, conform dovezii depuse la fila 23, dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta M. A. împotriva deciziei civile nr. 1711 din 4 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți I. I. L. și I. A. L..
Obligă recurenta pârâtă la 800 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2013.
Președinte, E. S. | Judecător, M. M. | Judecător, M. P.-P. |
Grefier, D. S. O. |
Red.jud.E.S.
Tehn.MC/2 ecx.
Data red.-28.03.2013
j.rec. A.E.G.
M.E.N.
G.C.F.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 8453/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 2304/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
