Anulare act. Decizia nr. 8725/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8725/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 9960/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 8725
Ședința publică de la 04 Octombrie 2013
Completul constituit din:
Președinte: M. M.
Judecător: I. M.
Judecător: S. A. C.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenții-reclamanți C. V. și C. A. împotriva deciziei civile nr. 150/02.04.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. L. al Municipiului C. și Primăria Municipiului C. – Instituția Primarului, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la 27.09.2013, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză la data de 04.10.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 31.03.2011 sub nr._, reclamanții C. V. și C. A. au chemat în judecată pe pârâtul C. L. al Municipiului C., solicitând constatarea nulității contractului de concesiune nr. 306 din 02.11.2009 ce are ca obiect concesionarea suprafeței de teren de 70,0 mp. situat în C. .. 28 A, jud. D., având ca vecini la N - proprietatea C. V., la E – proprietate privată a mun. C., la S – . la V - proprietate privată a mun. C., în scopul „realizării unei alei de acces” și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului atacat, în sensul obligarea pârâtei să permită trecerea pe terenul său la calea publică (. și executarea lucrărilor necesare pentru realizarea și întreținerea drumului de trecere situat pe terenul său, în condițiile prevăzute de art. 616 Cod civ.; precum și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate în prezenta cauză.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, în fapt, sunt proprietarii terenului în suprafață totală de 1.500 mp situat în C. .. 28 A, având ca vecini: N - Spitalul nr. 1, E - alee blocuri, S și V - domeniu public, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 827/ 31.01.2008 de BNP F. M. M., imobil care are număr cadastral_, fiind înscris în CF_ C. și intabulat sub B4, B5 conform încheierii nr. 5976 din 14. 02. 2008 a O.C.P.I. D..
La data achiziționării terenului menționat, imobilul avea ieșire la drumul public (. . și pietonal care deservea parcarea blocurilor F13, F14 și F15, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare a terenului, precum și din extrasul Planului de Urbanism General aprobat prin HCL nr. 23/2000 eliberat de Primăria C..
Ulterior, în realizarea scopului pentru care au achiziționat terenul, respectiv al edificării unui imobil P+4 - locuințe colective, reclamanții arată că au depus diligentele necesare contractării de servicii de proiectare și arhitectură în vederea întocmirii proiectului, obținerii certificatului de urbanism și a autorizației de construire, servicii pentru care au efectuat cheltuieli substanțiale proporționale cu valoarea și stadiul proiectului aflat în derulare.
În baza acestora, în luna aprilie 2008, pârâta a emis certificatul de urbanism nr. 1294/29.04.2008 a cărui Anexă nr. 11 - „Plan de amplasament și delimitare a imobilului" confirmă faptul că, la data respectivă, terenul proprietatea reclamanților avea acces rutier la . . în parcarea blocurilor F13, F14 și FI5.
Totodată, prin certificatul de urbanism menționat, s-a solicitat elaborarea unui nou PUZ (Plan de Urbanism Zonal) ce urma să fie aprobat prin Hotărâre a Consiliului L. (art. I, pct. 6 din Legea nr. 289/2006 de modificare a Legii nr. 350/2001 - privind amenajarea teritoriului și urbanismul), ca o condiție obligatorie emiterii autorizației de construire.
Ulterior elaborării noului PUZ, depunerea documentației pentru emiterea autorizației de construire a fost respinsă de reprezentanții pârâtei invocându-se faptul că noul Plan de Urbanism Zonal, în care era evidențiată vechea alee de acces rutier spre . poate fi aprobat prin Hotărâre a Consiliului L. pentru că suprafața de teren aferentă acesteia ar fi făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza legislației de retrocedare a terenurilor și, ca urmare, în lipsa unei căi de acces la drumul public, nu se poate elibera că autorizația de construire pe suprafața de teren proprietatea reclamanților.
De asemenea, având în vedere faptul că realizarea unei noi căi de acces nu se putea face decât pe terenul proprietate privată a pârâtei, situat pe laturile de sud și de vest ale proprietății reclamanților, acestora li s-a sugerat concesionarea suprafeței de teren necesară, ca unică modalitate de îndeplinire a condiției existenței accesului la calea publică pentru emiterea autorizației de construire.
În lipsa altei alternative, reclamanții arată că au fost obligați să accepte concesionarea suprafeței de teren de 70 mp pe amplasamentul stabilit de pârâtă, conform contractului de concesiune atacat, și să refacă Planul de Urbanism Zonal în sensul evidențierii „noii alei de acces" la .>
Condiționalitățile care au determinat acceptarea concesionării terenului propus de pârâtă, au fost următoarele: lipsa unei alternative viabile la oferta pârâtei, pentru realizarea unei noi alei de acces datorată configurației vecinătăților (N - curtea Spitalului nr. 1; E, S, V - terenuri proprietate publică și privată ale pârâtei); reprezentarea pe care reclamanții au avut-o privind consecințele vădit prejudiciabile decurgând din faptul diminuării majore a valorii imobilului ca urmare a lipsirii acestuia de acces la calea publică prin efectul retrocedării abuzive a terenului aferent vechii căi de acces; reprezentarea pe care au avut-o privind consecințele prejudiciabile decurgând din întârzieri majore în obținerea autorizației de construire, având în vedere complexitatea și durata derulării procedurilor și etapelor necesare întocmirii documentațiilor de concesionare, aprobării prin Hotărâre a Consiliului L. a concesionării terenului aferent căii de acces și a Planului de Urbanism Zonal, corelate cu efectele scăderii evidente a pieței imobiliare în anul 2009, scădere care s-a produs ca efect al crizei economice internaționale.
Ulterior, prin Hotărârea Consiliului L. al Municipiului C. nr. 276/30.10.2008, s-a aprobat Planul de Urbanism Zonal, reactualizat, precum și concesionarea terenului necesar realizării noii alei de acces, iar, prin Hotărârea Consiliului L. nr. 331 din 30.07.2009 s-au aprobat Raportul de evaluare a terenului propus pentru concesionare și Caietul de sarcini pentru concesionare prin negociere directă.
În baza acestora, pârâta a redactat procesul verbal de negociere nr._/07.10.2009 și contractul de concesiune nr. 306/02.11.2009 care au fost prezentate reclamanților spre acceptare și semnare fără o negociere reală atât sub aspectul redevenței stabilite de pârâtă, cât și sub aspectul clauzelor înscrise în acest contract.
Astfel, reclamanții arată că au fost „obligați" să accepte concesionarea unei suprafețe de teren de 70 mp, teren evaluat prin expertiză la prețul de numai 14.000,00 Euro, pentru o valoare a redevenței totale de 411.600 lei (circa 98.000 Euro), respectiv mai mare de 7 ori decât valoarea de piață a bunului concesionat.
Contractul de concesiune nr. 306/02.11.2009, încheiat în condițiile precizate mai sus, este afectat de nulitate absolută fiind fondat pe cauză ilicită și imorală, pentru considerentele expuse în continuare:
Lipsirea imobilului proprietatea reclamanților de „acces" la calea publică pe vechea alee de acces la .-a produs ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate, în favoarea unor pretinși foști proprietari, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 11 alin (1) din Legea nr. 213/1998, modificată, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, care stabilesc caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică, care nu pot fi înstrăinate, putând fi "...date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condițiile legii;", precum și cu încălcarea implicită a dreptului legal de trecere spre calea publică statuat prin art. 616 Cod civ. și recunoscut prin Planul de Urbanism General (PUG) ce fusese aprobat prin Hotărârea Consiliului L. nr. 23/2000.
Astfel, reclamanții solicită instanței să constate că la data "retrocedării", terenul aferent vechii alei de acces avea regim juridic de bun aparținând domeniului public al unității administrativ-teritoriale conform Anexa 1, pct. III la Legea nr. 213/1998, modificată, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, raportată la dispozițiile art. 3 lit. a, art. 4 lit. a, art. 5 lit. c, art. 8 lit. c și art. 52 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, potrivit cărora „căile de acces" (alei, fundături, ulițe, etc.) intră în categoria străzilor", acestea fiind „drumuri publice" și „aparțin proprietății publice a unității administrative pe teritoriul căreia se află" (art. 8 lit. c), reprezentând din punct de vedere „funcțional și administrativ-teritorial - drumuri de interes local" (art. 5 lit. c), fiind din punct de vedere al „circulației - drumuri deschise circulației publice..." care asigură "accesul nediscriminatoriu al vehiculelor și pietonilor" (art. 4 lit. a) iar, din punct de vedere al „destinației", acestea intră în categoria "drumuri publice" fiind "destinate satisfacerii cerințelor generale de transport ... ale populației" și "...sunt proprietate publică" ( art. 3 lit. a) și pentru care „Proiectarea, construcția sau amenajarea ... se face ...de către cei interesați iar "Repararea, întreținerea și exploatarea ... sunt în sarcina celor care le dețin" (art. 52).
Ca urmare, dreptul de trecere al reclamanților pe vechea alee de acces a fost "desființat" în mod unilateral și abuziv de către pârâtă, cu consecința generării stării de "loc înfundat" pentru terenul proprietatea reclamanților, respectiv a prejudicierii ulterioare a patrimoniului acestora cu echivalentul contravalorii cheltuielilor necesare concesionării unei noi suprafețe de teren și realizării noii alei de acces la . obligatorie pentru obținerea autorizației de construire solicitată.
Chiar și în condițiile "desființării" abuzive a dreptului de trecere pe vechea alee de acces, drept accesoriu dreptului de proprietate imobiliară, pârâta a avut posibilitatea compensării acestei pierderi prin atribuirea în folosință gratuită pe termen limitat a terenului, ce face obiectul contractului de concesiune atacat. în baza art. 15, teza a II-a din Legea nr. 50/1991, republicată, și nu prin concesionarea acestuia, în condiții și cu consecințe vădit prejudiciabile pentru reclamanți.
Eludarea dispozițiilor art. 15, teza a II-a din Legea nr. 50/1991, republicată, care permitea atribuirii în folosință gratuită pe termen limitat a terenului concesionat, ca și încălcarea dispozițiilor imperative invocate mai sus, s-a fondat pe mobiluri ilicite și imorale din partea reprezentanților pârâtei.
Caracterul ilicit al cauzei actelor juridice încheiate de pârâtă premergător încheierii contractului de concesiune atacat și, implicit, al cauzei pe care s-a fondat acest contract de concesiune decurge din faptul încălcării sau eludării dispozițiilor legale menționate, precum și a dispozițiilor art. 480-481 Cod civ., art. 44 și art. 136 alin. (4) și (5) din Constituția României, și art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, privind garantarea, ocrotirea și caracterul inviolabil al proprietății private, precum și caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică, cu scopul "aducerii" reclamanților într-o stare de dependență totală față de unica soluție oferită de pârâtă, pentru îndeplinirea condițiilor necesare obținerii autorizației de construire pe care o solicitaseră, respectiv în imposibilitatea negocierii clauzelor contractuale și a valorii redevenței stabilită de pârâtă.
Caracterul ilicit al cauzei decurge și din faptul încălcării, în raporturile cu reclamanții, a principiilor echității și egalității de tratament în măsura în care, în alte cazuri privitoare la cereri de eliberare de autorizații de construire pe "locuri înfundate", pârâta a operat cu măsuri diferite atribuind în folosință gratuită terenurile necesare realizării căilor de acces, precum și alocații bugetare necesare realizării acestora, cum este cazul Proiectului de realizare a "condițiilor de accesibilitate și construire în zona Potelu - Parc R...." aprobat în noiembrie 2010.
Caracterul imoral al cauzei pe care s-a fondat contractul de concesiune atacat decurge din mobilul urmărit de reprezentanții legali ai pârâtei, respectiv din intenția obținerii unui folos material injust pentru patrimoniul pârâtei sub forma redevenței încasate în baza contractului de concesiune atacat.
Folosul material realizat este injust atât având în vedere faptul eludării posibilității legale de atribuire în folosință gratuită pe termen limitat a terenului concesionat, cât și disproporția exagerată între valoarea totală a redevenței stabilite și valoarea de piață a terenului concesionat, valoarea totală a redevenței pretinse fiind de 7 ori mai mare decât valoarea de piață a terenului
Faptul că disproporția este vădită se poate constata și prin compararea valorii totale a redevenței pretinse cu limita minimă a valorii redevenței stabilită de legiuitor prin art. 17 din Legea nr. 50/1991, republicată, în cazul concesionării de bunuri proprietate privată a unității administrativ-teritoriale, care poate fi echivalentul prețului recuperării valorii de piață a bunului pe o durată de 25 ani.
Cauza este imorală și având în vedere faptul concesionării unei suprafețe de teren pentru care pârâta nu face dovada deținerii unui act constitutiv sau translativ de proprietate, fapt ce i-a pus pe reclamanți în imposibilitatea îndeplinirii obligației de intabulare a terenului aferent și dreptului de concesiune dobândit, stabilită prin art. 7, alin.(6) din contract, cu consecința inopozabilității acestui drept față de terți, având în vedere dispozițiile art. 26 din Legea nr. 7/1996, republicată, privind cadastrul și publicitatea imobiliară.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 948, 966 și 968 Cod civ.
În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar copii de pe contract de concesiune nr. 306 din 02.11.2009, încheiat cu pârâta; contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 827/31.01.2008 de BNP F. M. M., încheierea nr. 5976/14.02.2008 privind intabularea dreptului de proprietate dobândit de reclamanți și extras de carte funciară nr._/25.09.2009; certificat de Urbanism nr. 1294/29.04.2008 și anexele aprobate, respectiv extras din Plan de Urbanism General (PUG) aprobat prin HCL nr. 23/2000 și plan de amplasament și delimitare a imobilului aprobat sub nr. 1294/2008, înscrisuri în care este evidențiată existența „vechii alei de acces la . nr._/27.08.2008 emisă de Primăria Municipiului C. prin care se comunică faptul că documentația PUZ care evidenția „vechea alee de acces la calea publică" nu putea fi suspusă spre aprobarea Consiliului L. terenul aferent trecând în proprietate privată în urma restituirii la cererea „foștilor proprietari"; Hotărârea Consiliului L. nr. 276/30.10.2008 privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal (PUZ) modificat și concesionarea terenului în suprafață de 70 mp., precum și Anexa la aceasta, respectiv documentația PUZ care evidențiază amplasamentul „noii alei de acces la . file - copie); Hotărârile Consiliului L. nr. 131/26.02.2009, privind modificarea HCL nr. 276/30.10.2008 menționată, și nr. 331/30.07.2009 privind însușirea Raportului de evaluare a terenului afectat concesionării, aprobarea Caietului de sarcini privind concesionarea prin metoda negocierii directe și criteriile de stabilire a prețului de pornire a negocierii concesionării terenului; autorizația de construire nr. 1720/09.12.2009 emisă de Primăria C., la cererea reclamanților.
La solicitarea reclamanților, instanța a dispus emiterea unei adrese către Primăria Municipiului C. pentru a se comunica motivul pentru care nu s-a eliberat autorizație de construire reclamanților pentru vechea alee de acces situată pe latura de est a imobilului situat în C., .. 28 A, alee care are în vecinătate blocurile F13, F14 și F15, dacă la momentul solicitării eliberării autorizației de construire există posibilitatea creării căii de acces către drumul public pe latura de vest a imobilului reclamanților situat în C., .. 28 A, prin parcarea situată în vecinătatea blocurilor F7, F8 și F9, să se comunice dacă . dă spre . deservea ca și parcare blocurilor F13, F14 și F15 a fost retrocedată și în caz afirmativ să se înainteze copia actelor de retrocedare, relațiile solicitate fiind înaintate la data de 04.07.2011.
De asemenea, instanța a dispus, tot la solicitarea reclamanților, refacerea adresei către Primăria Municipiului C. pentru a se comunica situația juridică a terenurilor cu care se învecina proprietatea reclamanților pe laturile de Sud și Vest ale acesteia, existentă la data emiterii Certificatului de Urbanism nr. 1294/29.04.2008 și aprobării planului de amplasament și delimitare a imobilului (Anexa nr. 11) și nivelul de echipare edilitară a acestor suprafețe de teren; situația juridică a terenurilor cu care se învecina proprietatea reclamanților pe laturile de Sud și Vest ale acesteia, existentă la data comunicării adresei nr._/27.08.2008 a Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului prin care se invocă imposibilitatea înaintării spre aprobare a documentației PUZ datorită faptului că”…terenul pe care este propusă . proprietate privată” și eventual, nivelul de echipare edilitară a acestor suprafețe de teren; dacă terenul învecinat pe latura de Sud a proprietății reclamanților a fost retrocedat, cel puțin în parte și dacă acesta a înglobat vechea alee de acces spre fosta parcare ce a existat la Vest față de blocurile F13, F14, F15, conform PUG, iar în caz afirmativ să se înainteze actele de retrocedare, prin adresa nr._ înaintată la data de 26.09.2011 comunicându-se că, pentru a se putea răspunde solicitării, este necesar să se precizeze dacă numărul factorial a rezultat în urma recensământului din martie 2002 sau anterior acestuia și să se înainteze un plan de amplasament și delimitare al imobilului și un plan de încadrare în zonă.
La termenul de judecată din 04.10.2011, față de cele solicitate de Primăria Municipiului C., instanța a dispus repetarea adresei către această instituție, cu aceleași mențiuni, răspunsul fiind înaintat la dosar la data de 27.10.2011.
Ulterior, la solicitarea reclamanților, instanța a revenit cu adresă către Primăria Municipiului C. pentru a se depune actele de retrocedare despre care se face vorbire în adresa nr._/25.10.2011 a Primăriei C., pentru a se preciza perioada în care a fost edificată parcarea existentă în prezent pe latura de est a imobilului situat în C., .. 28 A, proprietatea reclamanților și să se înainteze Hotărârea Consiliului L. prin care s-a dispus edificarea acestei parcări, relațiile solicitate fiind înaintate la data de 07.02.2012 cu adresa nr._.
La data de 04.11._ reclamanții au depus la dosar fotografie, extras din planul de amplasament și delimitare, anexă la documentația de înregistrare în cartea funciară a terenului concesionat aprobată de ANCPI în luna martie 2011, extras din planul de urbanism general în baza căruia s-a aprobat certificatul de urbanism nr. 1294/29.04.2008 și HCL nr. 23/29.02.2000 pentru aprobarea PUG menționat, HCL nr. FN/25.11.2010 privind aprobarea PUZ referitor la „reactualizarea condițiilor de accesibilitate și construire în zona Potelu – Parc R.” la cererea beneficiarului B. M. C., raport privind probarea PUZ și aviz prealabil de oportunitate.
La data de 21.02.2012 reclamanții au depus la dosar copii de pe notificare nr._/25.01.2012 emisă de Primăria Municipiului C., dovada de comunicare a acesteia, Dispoziția nr._/07.12.2007 emisă de Primăria Municipiului C., proces-verbal de punere în executare nr. 8979 încheiat la data de 17.12.2007 de Primăria Municipiului C., certificat de nomenclatură stradală nr. 7714/27.12.2007, încheiere nr. 503/16.01.2008 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară D., plan de amplasament și delimitare a imobilului, certificat de nomenclatură stradală nr. 1830/01.04.2008, încheiere nr._/17.05.2011 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară D., extras de carte funciară nr._.
La data de 13.03.2012 pârâtul C. L. al Municipiului C. a depus la dosar un set de înscrisuri din care susține că rezultă faptul că cererea de chemare în judecată este nefondată și contractul de concesiune nr. 306/2009 ce are ca obiect terenul în suprafață de 70 mp ce aparține domeniului privat al Municipiului C. a încetat de drept.
Astfel, pârâtul a anexat copii de pe cererea d-lui C. V., înregistrată sub nr. 8823 din 21.01.2009, prin care solicită să se „dispună încheierea contractului de concesiune pentru alee de acces pe terenul meu în suprafață de 70 mp conform HCL 276/30.10.2008"; Hotărârea Consiliului L. C. nr. 131 din 26.02.2009, prin care s-a aprobat ca „prețul concesiunii să se stabilească prin expertiza tehnică de evaluare și care va constituit nivelul de la care va porni negocierea între părți""; caietul de sarcini: „concesionare teren proprietatea Municipiului C., .. 28 A; raport de evaluare: teren privat al Municipiului C. .. 28 A; raportul privind stabilirea prețului de pornire pentru determinarea redevenței terenului concesionat în suprafață de 70 mp, înregistrat sub nr._/11.02.2009; hotărârea Consiliului L. nr. 331 din 30.07.2009, prin care :s-a aprobat raportul de evaluare a terenului, s-a aprobat caietul de sarcini, s-a împuternicit Primarul Municipiului C. pentru a constitui o comisie în vederea concesionării; documentația de atribuire înregistrată sub nr._/26.08.2009; adresa nr._/01.09.2009 prin care s-a solicitat Monitorului Oficial al României, cotidianului Jurnalul Național și ziarului Cuvântul Libertății publicarea anunțului procedurii de atribuire a contractului de concesiune prin negociere directă către C. V.; procesul-verbal de negociere directă înregistrat sub. Nr._ din 07.10.2009 din care rezultă de atribuire a contractului de concesiune a fost organizată potrivit hotărârilor Consiliului L. cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991, ale OUG 34/2006, OUG 54/2006 privind regimul contractelor de concesionare de bunuri proprietate publică; referatul privind propunerea de restituire a imobilului . nr. 28 B către notificatoarea D. D., cât și Dispoziția Primarului nr._ din 27.11.2007; Notificarea nr._ din 25.01.2012, prin care reclamantului C. V. i s-a adus la cunoștință că, în conformitate cu art. 19.2, contractul de concesiune a fost reziliat de drept și fără somație pentru neplata a doua rate consecutive; confirmarea de primire a notificării.
Pârâtul a mai menționat că procedura de concesiune a avut la bază oferta d-lui C. V. precum și celelalte documente, însușite și semnate de către acesta.
La termenul de judecată din data de 19.06.2012 reclamanții au precizat oral că înțeleg să solicite lărgirea cadrului procesual, prin introducerea în cauză, cel puțin pentru opozabilitate, a Municipiului C. – prin Primar.
În susținerea acțiunii reclamanții au solicitat administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie, probă apreciată de instanță ca fiind utilă soluționării cauzei și încuviințată ca atare, raportul de expertiză fiind întocmit de către expert P. I. și depus la dosar la data de 16.05.2012.
Față de raportul de expertiză întocmit în cauză, reclamanții au solicitat efectuarea unui supliment prin care expertul să propună și o altă variantă de servitute, precum și să evalueze ambele suprafețe de teren propuse în vederea stabilirii dreptului de servitute, completarea la raport fiind depusă la dosar la data de 13.06.2012.
Prin încheierea de ședință din data de 18.09.2012 instanța a dispus emiterea unei adrese către expert P. I. pentru a preciza dacă suprafața pentru care s-a propus în cea de-a doua variantă (anexa nr. 2 la completarea raportului de expertiză) servitutea de trecere este aceeași cu suprafața de teren ce a făcut obiectul contractului de concesiune iar în caz afirmativ să precizeze dacă această suprafață aparține domeniului public sau privat al municipiului C., având în vedere că potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză această suprafață de 65 mp aparține domeniului public al municipiului C. iar potrivit art. 1, pct. 1 din contractul de concesiune nr. 306/02.11.2009 suprafața de teren aparține domeniului privat al municipiului C., răspunsul fiind înaintat la dosar la data de 17.10.2012.
Prin sentința civilă nr._/30.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții C. V. și C. A. în contradictoriu cu pârâții C. L. al Municipiului C. și M. C. – prin Primar.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că la data de 02.11.2009 între pârâtul C. L. al Municipiului C., în calitate de concedent și reclamantul C. V. în calitate de concesionar a fost încheiat contractul de concesiune nr. 306 din 02.11.2009 ce a avut ca obiect concesionarea, prin negociere directă a terenului aparținând domeniului privat al Municipiului C., în suprafața de 70,0 mp. situat în C. .. 28 A, jud. D., în vederea realizării unei alei de acces. Durata, stabilită de părți, a concesiunii a fost de 49 de ani, iar redevența totală aferentă terenului concesionat a fost stabilită conform procesului verbal de negociere nr._/2009 la suma de 411.600 lei, redevența anuală fiind stabilită la suma de 16.464 lei.
Reclamanții au apreciat că, contractul de concesiune nr. 306/02.11.2009, este afectat de nulitate absolută fiind fondat pe cauză ilicită și imorală decurgând din faptul încălcării, în raporturile cu reclamanții, a principiilor echității și egalității de tratament, din mobilul urmărit de reprezentanții legali ai pârâtului, respectiv din intenția obținerii unui folos material injust pentru patrimoniul pârâtului sub forma redevenței încasate în baza contractului de concesiune atacat, dar si din faptul încălcării sau eludării dispozițiilor Legii 50/1991, precum și a dispozițiilor art. 480-481 Cod civ., art. 44 și art. 136 alin. (4) și (5) din Constituția României, și art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
Nulitatea unui act juridic este sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice editate pentru încheierea sa valabila.
Cauza de nulitate este rezolvata de regula „tempus regit actum”, adica este arătată de legea în vigoare la momentul încheierii actului.
Potrivit regulii mai sus enunțate cauzele de nulitate trebuie să fie anterioare sau concomitente contractului de concesiune.
Nulitatea este sancțiunea prin care actul juridic este lipsit de efectele ce contravin legii care interesează ordinea publica sau bunele moravuri, fraudează legea sau interesele individuale.
Sancțiunea este fundamentată și în condițiile în care actului juridic îi lipsește cauza sau aceasta este ilicita, imorală sau falsă. Prevederile art. 966 C.civ. statuează asupra lipsei efectelor unei obligații fără cauza sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită; iar art. 968 definește cauza nelicită ca fiind aceea prohibită de legi, contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Fiind un contract sinalagmatic, contractul de concesiune da naștere la două obligații reciproce în sarcina părților; obligația concedentului ce are ca obiect bunul transmis în concesiune și cea a concesionarului ce are ca obiect redevența.
Față de dispozițiile art. 969 cod civil conform cu care, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, este evident ca, odată cu semnarea contractului de concesiune, reclamantul C. V. și-a însușit clauzele contractuale cuprinse în acesta, asumându-si plata redevenței totale aferenta terenului concesionat stabilita conform procesului verbal de negociere nr._/2009 dintre părți la suma de 411.600 lei, respectiv a redevenței anuale de 16.464 lei.
In ceea ce privește redevența, instanța a reținut că aceasta a fost stabilită de părți conform procesului verbal de negociere nr._/2009 având la baza oferta reclamantului, Hotărârea Consiliului L. C. nr.131/26.02.2009 prin care s-a aprobat ca prețul concesiunii să se stabilească prin expertiza tehnică de evaluare care va constitui nivelul de la care va porni negocierea dintre părți, raportul de evaluare a terenului și raportul privind stabilirea prețului de pornire pentru determinarea redevenței nr._/11.02.2009.
La momentul încheierii acestor acte reclamanții nu au avut nicio obiecțiune în ceea ce privește prețul redevenței, fiind interesați în încheierea contractului de concesiune necesar obținerii unei autorizații de construcție pentru terenul pe care-l dețineau în proprietate în suprafață de 1.500 mp situat în C. .. 28 A, având ca vecini: N - Spitalul nr. 1, E - alee blocuri, S și V - domeniu public, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 827/ 31.01.2008 de BNP F. M. M., imobil care are număr cadastral_, fiind înscris în CF_ C. și intabulat sub B4, B5 conform încheierii nr. 5976 din 14. 02. 2008 a O.C.P.I. D..
În speță, nu s-a făcut dovada ca prin încheierea contractului de concesiune pârâții C. L. al Municipiului C. și M. C. au urmărit un scop prohibit de lege sau contrar ordinii publice, în condițiile în care părțile au stabilit, prin contract, prețul concesiunii stabilit prin negociere între părți, astfel încât cauza, componentă a voinței juridice care reflectă scopul pentru care s-a încheiat actul juridic, nu este, în situația concretă, contrară bunelor moravuri și ordinii publice și nu conduce la constatarea nulității actului juridic astfel încheiat.
In ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâților C. L. al Municipiului C. și M. C. să permită trecerea pe terenul proprietate privată a Municipiului C. la calea publică (. și executarea lucrărilor necesare pentru realizarea și întreținerea drumului de trecere situat pe terenul său, în condițiile prevăzute de art. 616 Cod civ, instanța a reținut că potrivit art.616 Cod civil „proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona”.
Prin loc înfundat, se înțelege acel teren care este înconjurat de alte proprietăți, fără ca titularul dreptului de proprietate asupra fondului dominant să aibă vreo altă posibilitate de ieșire la calea publică (imposibilitate absolută) sau care are o ieșire cu inconveniențe grave sau periculoase.
Dacă există un mijloc de trecere spre calea publică, chiar și un drum impracticabil în anumite împrejurări, dar care poate deveni practicabil cu mai multe cheltuieli, locul nu este considerat a fi înfundat în sensul dispozițiilor citate.
În speță, terenul proprietatea reclamanților situat în C. .. 28 A nu are caracter de loc înfundat, câtă vreme, din concluziile la raportul de expertiza depus la dosarul cauzei la filele 146-153 a rezultat ca in partea de este imobilul se învecinează cu o alee de acces blocuri, existentă și în prezent care datorită lățimii permite chiar deplasarea cu autoturismul ( la dosar existând la F.51 și o fotografie depusă de reclamant din care rezultă existența aleii de acces în partea de est a imobilului proprietatea reclamanților și lățimea acesteia).
Instanța a reținut astfel că reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.616 Cod Civil, respectiv nu au făcut dovada faptului că terenul pe care îl dețin în proprietate este loc înfundat, el având drum de acces la . . din partea de est a imobilului.
Chiar și în condițiile în care locul ar fi fost înfundat instanța a apreciat că cererea de instituire a servituții de trecere era nefondată în condițiile în care reclamanții au avut acces la calea publică - . terenul concesionat prin contractul de concesiune nr. 306 din 02.11.2009 ce a avut ca obiect concesionarea, prin negociere directa a terenului aparținând domeniului privat al municipiului C., în suprafață de 70,0 mp. situat în C. .. 28 A, jud. D.,in vederea realizării unei alei de acces, contract care în prezent a încetat datorită culpei reclamanților care nu au mai achitat prețul concesiunii, respectiv redevența stabilită în sarcina lor.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse instanța a respins acțiunea precizată formulată de reclamanții C. V. și C. A. ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții C. V. și C. A., arătând în esență, că instanța s-a fundamentat pe analiza restrictivă a probatoriului, respectiv doar pe analiza înscrisurilor administrate de pârâtă privitoare la îndeplinirea formală a condițiilor legale de organizare a licitației și de încheiere a contractului de concesiune, probele administrate de reclamanți fiind ignorate de instanța de fond. Motivul determinant care a condus la încheierea contractului de concesiune atacat a fost constrângerea psihică exercitată asupra reclamanților de reprezentații pârâtei, prin actele ilicite comise anterior încheierii contractului, acte care au avut ca finalitate lipsirea proprietății acestora de accesul pe care-l avusese la drumul public, pe vechea alee de acces rutier existentă în vecinătatea blocurilor F13, F14, F15 și prin condiționarea eliberării autorizației de construire de realizarea unei noi căi de acces pe o suprafață de teren concesionată de la pârâtă ca unică posibilitate în condițiile în care pârâta deținea în proprietate publică sau privată toate terenurile învecinate. Înscrisurile invocate de pârâtă ca dovedind inițiativa reclamanților de concesionare, faptul negocierii condițiilor de concesionare sau faptul exprimării voinței reclamanților libere de suportare a unei redevențe excesiv de mare, spoliatoare, au fost întocmite formal ca elemente obligatorii pentru realizarea procedurii de concesionare prin licitația care privea bunuri proprietate publică sau privată ale unității administrativ teritoriale.
Apelanții arată că existența accesului proprietății lor la drumul public a fost confirmată de pârâtă ulterior prin emiterea certificatului de urbanism nr.1294/29.04.2008 în ale cărei anexe era evidențiată existența accesului la drumul public prin marcarea vechii alei betonate ce a existat și există încă pe terenul situat la sud în vecinătatea blocurilor F13, F14, F15, respectiv pe proprietatea publică a Mun. C.. Starea de loc înfundat pentru imobilul proprietatea lor s-a datorat culpei pârâtei decurgând din faptul restituirii ilegale a terenului aferent vechii alei de acces în proprietatea privată a altor persoane, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.10/2001, a O.G. nr.43/1997 privind regimul drumurilor și a Legii nr.213/1998 privind regimul juridic al proprietății publice, a Legii nr.215/2001.
Apelanții susțin că se impunea ca instanța de fond să rețină că vechea alee betonată aparținea domeniului public al Mun.C. și asigura exercitarea servituții legale de trecere în interes public prin efectul dispozițiilor art.8 lit.c din O.G. nr.43/1997 privind regimul drumurilor, că aceasta avea o valoare de inventar fiind înregistrată în inventarul bunurilor aparținând domeniului public de interes local și că, această valoare de inventar nu putea fi cedată implicit prin efectul restituirii terenului pe Legea nr.19/2001 decât cu încălcarea flagrantă a art.121 alin.3 din Legea nr.215/2001.
Pârâta a aplicat măsuri discriminatorii, de încălcare flagrantă a principiilor imparțialității, echității și egalității de tratament, spre deosebire de alte cazuri privind cereri de eliberare a autorizației de construire pe suprafețe de teren lipsite de acces la drumul public, situații în care terenul necesar realizării accesului a fost atribuit în folosință gratuită de către pârâtă care a asigurat și alocațiile bugetare necesare executării acestor căi de acces cum este cazul Proiectului de realizare a condițiilor de accesibilitatea și construire în zona Potelu-Parc R..
Apelanții susțin că dovada caracterului de loc înfundat al proprietății lor a fost făcută pe deplin prin adresa nr._/27.08.2008 emisă de pârâtă cu precizarea că terenul aferent vechii alei betonate, care le asigurase exercitarea servituții legale de trecere spre drumul public, fusese restituit în proprietate privată a altor persoane.
Se mai arată că instanța de fond trebuia să constate că în condițiile rezilierii contractului de concesiune și a stingerii dreptului apelanților de acces pe terenul aferent concesiunii, caracterul de accesorialitate al acestei cereri față de cererea în constatarea nulității contractului de concesiune a încetat, această cerere dobândind caracterul unei veritabile cereri principale pe care instanța nu a soluționat-o pe fond.
Solicită admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și evocând fondul să constate nulitatea contractului de concesiune nr.306/02.11.2009 cu consecința repunerii părților în situația anterioară și obligarea pârâtei să permită trecerea pe terenul său la calea publică precum și executarea lucrărilor necesare pentru realizarea și întreținerea acestui drum de acces.
Intimatul-pârât C. L. al Mun.C. a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
În motivare, se arată că în mod corect instanța de fond a apreciat că odată cu semnarea contractului de concesiune, reclamantul C. V. și-a însușit clauzele contractuale cuprinse în acesta și că nu s-a făcut dovada că prin încheierea contractului de concesiune, pârâții au urmărit un scop prohibit de lege sau contrar ordinii publice.
În ceea ce privește valoarea redevenței, arată că prin cererea manuscrisă reclamantul C. V. solicită să se dispună încheierea contractului de concesiune pentru alee de acces pe terenul său de 70 mp, iar prin procesul-verbal de negociere directă înregistrat sub nr._/07.10.2009 rezultă că procedura de atribuire a contractului de concesiune a fost organizată potrivit hotărârilor Consiliului L..
Referitor la susținerea apelanților că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare proprietatea a beneficiat de acces la drumul public pe terenul situat la sud de proprietate și care nu fusese încă restituit în baza Legii nr.10/2001, intimatul arată că cele două dispoziții ale Primarului de restituire în natură au probat de manieră foarte clară situația de la acea dată.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de apelanții-reclamanți, prin apărător, fiind depuse următoarele: cererea înregistrată sub nr._/04.11.2011, adresa nr._/09.09.2010 emisă de Primăria Municipiului C., Hotărârea nr. 75 /25.08.2011 a Consiliului L. al comunei Ș. M., Hotărârea nr. 226/30.11.2005 a Consiliului L. al Municipiului Satu M., Hotărârea nr. 49/2010 a Consiliului L. al orașului Copșa M., Hotărârea Consiliului L. al Municipiului C., referat.
Analizând apelul, în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul a constatat că acesta nu este fondat, pentru următoarele motive:
Analizând apelul, în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul a constatat că acesta nu este fondat, pentru următoarele motive:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții C. V. și C. A. au solicitat constatarea nulității contractului de concesiune nr. 306/02.11.2009, contract prin care s-a concesionat pe o durată de 49 de ani reclamanților suprafața de teren de 70 mp situată în C., .. 28A, jud. D., în scopul realizării unei alei de acces și repunerea părților în situația anterioară, obligarea pârâtului să permită reclamanților trecerea pe terenul său la calea publică, precum și executarea lucrărilor necesare pentru realizarea și întreținerea drumului de trecere situat pe terenul său, în condițiile art. 616 C.pr.civ.
S-a invocat drept motiv de nulitate a contractului de concesiune cauza ilicită și imorală decurgând din încălcarea principiilor echității și egalității de tratament, din intenția obținerii de către reprezentanții pârâtului a unui folos material injust pentru patrimoniul pârâtului.
Prima instanță a respins în mod corect acțiunea, constatând că redevența a fost stabilită conform procesului-verbal de negociere nr._/2009 la suma totală de 411.600 lei, respectiv la suma de 16.464 lei/an.
Acest proces-verbal a fost semnat de către reclamanți fără obiecțiuni, iar prețul stabilit a avut la bază expertiza tehnică de evaluare efectuată conform Hotărârii nr. 131/26.02.2009 a Consiliului L. al Municipiului C..
În privința motivului de apel care privește analizarea de către prima instanță a probatoriului administrat și încălcarea principiilor privind stabilirea adevărului obiectiv, legalității și rolului activ reglementate prin dispozițiile art. 129 C.civ., tribunalul a reținut că alin. 5 al acestui articol prevede că judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Prima instanță a respectat aceste dispoziții, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, prin analiza riguroasă a întregului probatoriu administrat în cauză și nu numai a celui administrat la propunerea pârâtei.
Cu privire la probele administrate, se constată că instanța le-a încuviințat cu respectarea principiilor generale referitoare la admisibilitatea probelor, respingând în mod corect proba cu expertiza tehnică, întrucât aceasta, față de restul probatoriului nu era utilă soluționării cauzei.
În ceea ce privește motivul de nulitate a contractului invocat de reclamanți, se reține că, prin cauza (scopul) actului juridic civil se înțelege obiectivul urmărit la încheierea acestuia. În structura cauzei actului juridic civil intră două elemente: scopul imediat, causa proxima (prefigurarea contraprestației) și scopul mediat, causa remota (prestația însăși). Cauza este o condiție de fond, esențială, de validitate și generală a actului juridic civil trebuind să îndeplinească condițiile stabilite de art. 966 C.civ.: să existe, să fie reală, să fie licită și morală.
Cauza se prezumă, potrivit art. 967 C.civ., lipsa sau nevalabilitatea acesteia trebuind a fi dovedită.
În mod corect prima instanță a reținut că reclamanții nu au dovedit că, prin încheierea contractului de concesiune, pârâții au urmărit un scop prohibit de lege sau contrar ordinii publice sau moralei, având în vedere că prețul stabilit prin contract este rezultatul negocierii dintre părți.
Nu se poate reține că apelanții reclamanți au fost determinați să încheie actul prin fapte ilicite ale reprezentanților pârâților de restituire a terenului învecinat, câtă vreme aceștia au urmat o procedură prevăzută în legislația specială de retrocedare, neputând așadar constitui o astfel de faptă ilicită recunoașterea drepturilor unor alte persoane. De altfel, toate susținerile privind încălcarea unor prevederi legale în cazul Dispoziției nr._/27.11.2007 de restituire în baza Legii nr. 10/2001 către D. M., D. D. și B. E. sunt lipsite de relevanță, câtă vreme în cauză nu s-a solicitat anularea acesteia, iar instanța potrivit art. 129 alin. 6 nu poate hotărî decât asupra obiectului cererii.
Nu are relevanță nici faptul că dispoziția menționată anterior a fost emisă ulterior actului de proprietate al autorilor reclamanților, așa cum susțin apelanții sau faptul că terenul apelanților reclamanți avea acces la drumul public pe terenul restituit prin Dispoziția nr._/27.11.2007, aspect care nu constituie o dovadă a săvârșirii vreunei fapte ilicite de către reprezentanții pârâților, câtă vreme nu există nicio prevedere legală care să-i oblige pe aceștia a asigura în continuare accesul la calea publică a reclamanților, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, aceștia aveau obligația de a soluționa o cerere de restituire întemeiată pe Legea nr. 10/2001.
Nu se poate reține existența în cauză a unei servituți legale de trecere, încălcată de intimații-pârâți prin restituirea terenului folosit anterior drept cale de acces.
Servitutea este, potrivit art. 576 C.civ., "o sarcină impusă unui fond, pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt stăpân".
Servituțile legale sunt cele care se stabilesc prin lege, pentru considerente de asigurare a posibilității de utilizare a unor fonduri sau în interesul comun al proprietarilor unor fonduri învecinate, cum este servitutea de trecere.
Potrivit art. 616 C.civ., "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona".
Din dispozițiile legale anterior citate reiese că, în situația în care unul dintre două fonduri învecinate (limitrofe) în mod obiectiv nu are ieșire la calea publică datorită așezării în spațiu, proprietarul fondului "înfundat" va putea cere proprietarului fondului învecinat cu ieșire la calea publică să-i recunoască, în condițiile cuprinse în text, posibilitatea de a avea o asemenea ieșire, adică un drept de servitute de trecere, spre a asigura astfel normala utilizare a fondului său.
Ori, în cauză, nu a existat o instituire a unui drept de servitute de trecere și oricum, așa cum s-a mai arătat, nu s-a solicitat anularea Dispoziției nr._/27.11.2007 prin care s-ar fi încălcat o astfel de servitute.
Se mai reține că nu constituie un argument al ilicității sau imoralității cauzei faptul că accesul reclamanților la calea publică se putea realiza prin alte modalități (instituirea unei servituți de trecere, schimb de imobile sau vânzarea terenului), având în vedere că aceștia au optat pentru concesionarea unui teren în vederea realizării unei căi de acces, negociind cu reprezentanții pârâților condițiile încheierii contractului.
Din adresa nr._/09.09.2010 emisă de Primăria Municipiului C. și depusă de apelanți în apel, reiese că, întrucât aceștia din urmă nu au înregistrat terenul concesionat în cartea funciară, nu s-a putut lua în discuție solicitarea de cumpărare a terenului ce a format obiectul contractului de concesiune, aspect care de asemenea nu constituie o dovadă a caracterului ilicit sau imoral al cauzei contractului de concesiune (încheiat anterior manifestării de către apelanți a intenției de a cumpăra terenul), cum nu constituie o astfel de dovadă nici faptul că, în alte unități administrativ-teritoriale, autoritatea locală a optat pentru o altă modalitate de asigurare a accesului la drumul public.
Potrivit art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 525/1996, republicată privind aprobarea Regulamentului General de Urbanism, autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă există posibilități de acces la drumurile publice, direct sau prin servitute, conform destinației construcției. Caracteristicile acceselor la drumurile publice trebuie să permită intervenția mijloacelor de stingere a incendiilor.
Având în vedere aceste prevederi legale, tribunalul constată că în mod corect la solicitarea de către reclamanți a autorizației de construire s-a constatat că proprietatea acestora avea numai acces pietonal la calea publică, iar autorizația s-a emis în baza documentației și a avizelor prevăzute în certificatul de urbanism. Acesta este un act prealabil, care stabilește condițiile necesare autorizării, printre care și cea privind accesul la drumul public conform dispozițiilor urbanistice menționate anterior, și nu constituie, astfel cum susțin apelanții reclamanți o confirmare a existenței acestui acces. Prin încheierea contractului de concesiune s-a asigurat accesul în imobil în conformitate cu reglementările Planului Urbanistic Zonal, aprobat prin Hotărârea Consiliului L. nr. 276/2008 pe terenul concesionat, accesul pe . parcarea publică, așa cum s-a arătat și prin adresa nr._/30.06.2011 emisă de Primăria Municipiului C. – fila nr. 44 fond- nefiind unul conform cu prevederile art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 525/1996.
Nu se poate reține nici că intimații-pârâți au aplicat în raporturile cu apelanții-reclamanți măsuri discriminatorii, de încălcare flagrantă a principiilor imparțialității, echității și egalității de tratament, nedovedindu-se că au existat alte cazuri similare privind cereri de eliberare a autorizației de construire pe suprafețe de teren lipsite de acces la drumul public, în care terenul necesar realizării accesului a fost atribuit în folosință gratuită.
Referitor la motivul care vizează încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, care reglementează dreptul și obligația corelativă a autorității locale de a gestiona treburile publice în interesul comunității, tribunalul constată că acesta este un aspect nou, invocat pentru prima dată în apel, inadmisibil, potrivit art. 292 alin. 1 C.pr.civ.
În privința cererii de instituire a servituții de trecere, se constată că nu este întemeiată susținerea apelanților în sensul nesoluționării pe fond a acestei cereri, întrucât prima instanță a analizat condițiile impuse de art. 616 C.civ., concluzionând în mod corect că terenul reclamanților nu are caracterul de "loc înfundat", având în vedere că, din concluziile raportului de expertiză rezultă că în partea de est imobilul se învecinează cu o alee de acces. Aceasta datorită lățimii permite chiar deplasarea cu autoturismul. Este adevărat că, din punct de vedere urbanistic, . condițiile art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 525/1996, însă acest aspect nu este de natură a conferi terenului apelanților-reclamanți caracterul de "loc înfundat", care, așa cum a reținut și prima instanță, presupune ca terenul să fie înconjurat de alte proprietăți, fără ca titularul dreptului de proprietate asupra fondului dominant să aibă vreo altă posibilitate de ieșire la calea publică (imposibilitate absolută) sau care are o ieșire cu incoveniente grave sau periculoase.
De asemenea, în mod corect a reținut prima instanță că din culpa reclamanților, care nu au mai achitat redevența, a încetat contractul de concesiune prin care se asigura accesul la imobil în condițiile prevăzute art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 525/1996, astfel că, și în situația în care s-ar considera că terenul are caracterul de "loc înfundat", dat fiind că înfundarea locului este rezultatul faptei reclamanților, trecerea nu mai poate fi cerută vecinilor fondului. Pentru toate aceste considerente, tribunalul, în baza art. 296 C.pr.civ., a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat în termen legal recurs reclamanții C. V. și C. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului au arătat că soluția de respingere a apelului s-a fundamentat pe o motivare superficială ori pe motive contradictorii sau străine de natura pricinii, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Privind motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 Cod proc. civ., susține că deși instanța califică Certificatul de urbanism nr. 1294/29.04.2008 ca un act prealabil emiterii autorizației de construire, care beneficiază de prezumția de realitate a datelor menționate în conținut, instanța refuză fără temei să-i acorde valoare probatorie sub aspectul dovedirii existenței căii de acces reclamantă.
Motivarea contradictorie este utilizată de instanța de apel și în legătură cu calificarea terenului proprietatea reclamanților ca „loc înfundat”, în raport de dispozițiile art. 616 Cod civil, constatând că prima instanță a concluzionat corect că terenul „… nu are caracter de loc înfundat, având în vedere că din concluziile raportului de expertiză rezultă că în partea de est imobilul se învecinează cu o . „… datorită lățimii permite chiar deplasarea cu autoturismul…”, totodată fiind „ … adevărat că, din punct de vedere urbanistic, . condițiile art. 25 alin. 1 din HG nr. 525/1996 …”.
Precizează că susținerile privind conținutul raportului de expertiză sunt nereale.
Cer să se constate nelegalitatea hotărârii atacate și în raport de faptul neanalizării în considerentele hotărârii a tuturor susținerilor și probelor administrate de reclamanți în scopul dovedirii motivului de nulitate pentru cauză ilicită a contractului de concesiune atacat precum și a temeiniciei cererii accesorii de instituire a unei servituți legale de trecere în cazul constatării nulității contractului.
Privind motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., arată că instanțele anterioare au dat o greșită interpretare și aplicare dispozițiilor art. 577, art. 616 și art. 634 Cod civil, corelate cu dispozițiile OG nr. 43/1997, ale Legii nr. 213/1998, a Legii nr. 215/2001, ale HG nr. 525/1996, ale Legii 10/2001.
În condițiile interpretării și aplicării corecte a dispozițiilor legale invocate și a aprecierii obiective a probelor administrate în cauză, faptul înstrăinării terenului aferent aleii de acces prin Dispoziție administrativă către persoane necunoscute reclamanților și în legătură cu care s-a refuzat sistematic furnizarea de date, al deținerii în proprietate (publică/privată) a tuturor terenurilor învecinate pe care s-ar fi putut realiza o cale de acces, a nevoii reclamanților de obținere a autorizației de construcție și a identității de persoane între titularul dreptului de proprietate a singurelor suprafețe de teren pe care se putea realiza accesul și titularul dreptului de emitere a autorizației de construire ar fi constituit premise reale pentru constatarea temeiniciei susținerilor reclamanților privind faptul că încheierea concesiunii s-a datorat constrângerii psihice la care au fost supuși de reprezentanții intimatei-pârâte, în perioada premergătoare încheierii concesiunii, precum și a faptului inexistenței unei negocieri reale a prețului redevenței, parcurgerea procedurii legale de concesionare având caracter formal.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (2) și (3) Cod proc. civ., cere admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Curtea, constată următoarele:
Prin primul motiv de recurs întemeiat pe disp. art. 304 pct. 7 Cod proc. civ. se arată că soluția de respingere a apelului s-a fundamentat pe o motivare superficială ori pe motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Ori, motivarea instanței de apel nu suferă de carențe sub aspectul superficialității, contradictorialității sau a altor astfel de deficiențe, întrucât recurenții contestă de fapt interpretarea - considerată greșită – a probelor administrate în cauză sau a dispozițiilor legale aplicabile.
Ori, în condițiile disp. art. 304 cpc, hotărârea atacată cu recurs poate fi modificată sau casată numai pentru motivele de nelegalitate înscrise la punctele 1-9, exceptând situația prevăzută de disp. art. 304 ind. 1 cpc – care nu este incidentă în speță.
Se impune a se consemna cu precădere că recursul nu este o cale devolutivă de atac. Prin urmare, sunt date în competența instantei de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea deciziei instanței de apel, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente în cauză.
În aceste conditii, instanta de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în masura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanta de apel a unor dispozitii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.
Devin astfel lipsite de relevanță sustinerile legate de greșita retinere a situatiei de fapt de către instanta de apel, în sensul că din lucrarile dosarului ar fi reiesit că proprietatea recurenților ar constitui de fapt un “loc înfundat” în sensul legii.
Simpla invocare a disp. art. 304 pct. 7 cpc nu are eficiență juridică, atâta vreme cât criticile cuprinse în motivele de recurs nu permit încadrarea acestora în ipoteza reglementată de acest text de lege.
De altfel, cu privire la criticile vizând greșita aplicare a legii – motiv de recurs întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 Cod proc. civ. -, calificarea terenului proprietatea reclamanților ca „loc înfundat”, în raport de dispozițiile art. 616 Cod civil nu au legătură cu aspectele de drept public, legate de emiterea certificatului de urbanism sau a altor acte de drept administrativ, deoarece prezentul litigiu este un litigiu de drept privat, care reglementează raporturi juridice caracterizate de egalitatea în drepturi si obligații ale părților, pe când raporturile de drept public sunt caracterizate prin aceea că, întotdeauna, unul dintre subiectele sale este statul sau o autoritate publică, iar partile nu se afla în pozitie de titulare egale de drepturi si obligații.
Criticile vizând neanalizarea tuturor susținerilor și probelor administrate de reclamanți în scopul dovedirii motivului de nulitate pentru cauză ilicită a contractului de concesiune atacat, precum și a temeiniciei cererii accesorii de instituire a unei servituți legale de trecere în cazul constatării nulității contractului sunt nesusținute de argumentele de fapt și de drept reținute de către ambele instanțe de fond.
Practica judiciara a retinut constant că instanța nu este obligată sa răspundă tuturor argumentelor de fapt si de drept pe care se întemeiază o apărare, ci poate să le analizeze la modul global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmatie nu poate fi de natură a determina o motivare insuficientă sau deficitară.
Din considerentele deciziei contestate rezulta ca instanta de apel a sistematizat criticile formulate si, analizându-le, a motivat concluzia la care a ajuns în legătură cu obiectul litigiului. Întrucât critica în recurs s-a referit si la ansamblul probator administrat, instanta de apel nu avea obligația să analizeze fiecare probă în parte, ci ansamblul probator administrat, ceea ce a și făcut.
În ceea ce privește celelalte motive de nelegalitate prin care se arată că instanțele anterioare au dat o greșită interpretare și aplicare dispozițiilor art. 577, art. 616 și art. 634 Cod civil, corelate cu dispozițiile OG nr. 43/1997, ale Legii nr. 213/1998, a Legii nr. 215/2001, ale HG nr. 525/1996, ale Legii 10/2001 se constată că recurenții critică în esență emiterea dispoziției nr._/27 11 2007, prin care consideră că li s-ar fi încălcat dreptul la acces sau servitutea de trecere existentă înaintea emiterii dispoziției respective.
Recurenții au primit ulterior acelui moment un alt teren prin contract de concesiune încheiat cu intimații, teren pe care să își poată exercita dreptul de acces la proprietatea lor.
Este adevărat că prin cererea pendinte au intenționat să anuleze contractul de concesiune pe motive de cauză ilicită sau morală, dar au avut la dispoziție două grade de jurisdicție în cadrul cărora să își dovedească susținerile, deoarece invocând constrângerea psihică la care au fost supuși sau caracterul formal al procedurii de concesionare sunt ridicate chestiuni de fapt, iar nu critici care țin de greșita aplicare a unui text legal concret.
Pe de altă parte, reclamanții au încetat în mod unilateral să plătească prețul concesiunii sau redevența la care s-au obligat printr-un contract considerat valabil încheiat până la proba contrară, și, cum nu au reușit să demonstreze caracterul nelegal al acelui contract au ajuns din proprie culpă într-o potențială situație de lipsă de acces la calea publică.
Ori, această ultimă idee a avut o deosebită greutate în luarea soluției de către instanțele de fond, iar recurenții nu au adus sub acest aspect critici de natură a conduce la combaterea acestor argumente.
Pe de altă parte, instanța ia act cu interes și de negocierile purtate între părți, astfel cum sunt atestate de adresa cu nr._/29 08 2013, negocieri, care în măsura în care vor fi finalizate cu buna-credință ce trebuie să caracterizeze orice persoană de drept privat sau de drept public pot determina o schimbare a situației de fapt în mod favorabil pentru toate părțile implicate.
Astfel, în raport de acest înscris nou depus în recurs, se constată că în primul rând trebuie să fie rezolvate limitele teritoriale ale proprietății fiecărei părți, inclusiv printr-un eventual schimb de terenuri, după care ar urma fi pusă în discuție dacă ar mai fi cazul de instituire a unei căi de acces, care, chiar dacă ar fi stabilită fie pe calea unei servituți de trecere, fie pe calea unei concesiuni va implica în ambele cazuri plata unor costuri de către partea beneficiară.
Concluzionând, cum motivele de recurs astfel cum au fost invocate nu sunt de natură a conduce la casarea ori modificarea hotărârilor atacate în speță, potrivit disp. art. 312 cpc, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți C. V. și C. A. împotriva deciziei civile nr. 150/02.04.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. L. al Municipiului C. și Primăria Municipiului C. – Instituția Primarului, având ca obiect anulare act.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 Octombrie 2013.
Președinte, M. M. | Judecător, I. M. | Judecător, S. A. C. |
Grefier, A. Golașu |
Red. AC
Tehnored. A.G. /2 ex./ 21 Octombrie 2013
Jud. fond: S. M. B.
Jud. apel: D. G. și L. L. B.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 8022/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 8/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
