Pretenţii. Decizia nr. 8453/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 8453/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 4540/317/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 8453
Ședința publică de la 26 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător C. S.
Judecător G. I.
Grefier A. C.
x.x.x
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă . B. S. I. împotriva deciziei civile nr. 210 din 24.04.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât B. N I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la 19 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbunești la data de 25.11.2011, sub nr._, reclamanta . primar B. S. I. a chemat în judecată pe pârâtul B. N. I., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligat acesta să plătească suma de 191.298,89 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat cu vinovăție, actualizată la data plății în funcție de indicele de inflație, precum și la cheltuielile de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în fapt, pârâtul a fost primarul comunei Logrești în perioada 2004-2008, iar la data de 03.11.2006 între Consiliul Local Logrești reprezentat de pârât și S.C. ANCORAD OLTENIA S.A. C. a fost încheiat contractul de execuție lucrări 174/3.11.2006, contract ce avea ca obiect asfaltarea DC 31 Tg-Logrești – Bustuchin 0 + 000 + 3 + 000, cu un preț de 1.648.489,19 RON la care se adaugă TVA de 313.212,95 RON, durata construcțiilor fiind de 4 luni.
Că în baza acestui contract S.C. ANCORAD OLTENIA S.A. C. a executat lucrarea în luna decembrie 2006 și lunile februarie, martie și mai 2007, în valoare de 1.774.205,4 lei pentru care au fost emise facturi de această societate, facturi ce au fost acceptate de pârât ca reprezentant al UATC Logrești și în calitate de beneficiar a semnat centralizatoarele cu lucrările executate.
Deoarece nu s-a putut achita suma de 1.774.205,4 lei, sumă ce a fost acceptată chiar de pârât în calitate de primar, acesta însușindu-și facturile emise de executant, semnând și centralizatorul lucrărilor efectuate de acesta în baza contractului, societatea executantă a chemat în judecată . de 807.510,32 lei neachitată și prin sentința civilă nr. 2356/26.11.2008 a Tribunalului D. s-a dispus obligarea și la plata sumei de 191.298,89 lei cu titlu de penalități de întârziere, penalități calculate conform contractului de executare lucrări 174/3.11.2006, aceste penalități reprezentând prejudiciul ce solicită a fi plătit de pârât, prejudiciu ce a fost creat doar ca urmare a vinovăției acestuia ce nu și-a îndeplinit obligațiile ce le avea în calitate de primar și reprezentant al comunei Logrești, obligație ce decurgea din contractul 174/2006.
S-a precizat că fiind vorba de lucrări de utilitate publică, acestea potrivit art. 125 din Legea 215/2005 pot fi contractate doar în limita sumelor aprobate în bugetele locale, acesta fiind și cazul lucrării ce a făcut obiectul contractului de lucru 174/3.11.2006.
Că potrivit acestui contract pârâtul în calitate de reprezentant al UATC Logrești și primar al acestei comune la acel moment avea obligația conform art. 11.2 să anunțe executantul înainte de începerea lucrărilor și pe parcursul executării care sunt fondurile certe alocate pentru perioada următoare, iar conform art. 11.3 în situația în care nu există fonduri financiare, să înștiințeze în scris executantul, urmând ca lucrările să fie întrerupte până la alocarea sumelor necesare, obligații ce nu le-a respectat, deoarece nu avea alocate fondurile necesare lucrărilor nu a înștiințat în scris executantul nici asupra fondurilor certe alocate pentru lucrări și nici asupra faptului că nu existau fonduri pentru continuarea lucrărilor.
Mai mult, pârâtul și-a însușit facturile emise de executant deși cunoștea că nu există fonduri alocate pentru plata acestora și nu a înștiințat executantul să întrerupă lucrările, deși cunoștea că nu existau fonduri financiare alocate unor noi lucrări la această investiție, aceste fapte săvârșite cu vinovăție de pârât creând în sarcina comunei Logrești penalitățile ce însumează 191.298,89 lei.
S-a susținut că raportat la dispozițiile art. 128 din Legea 125/2005 și art. 75, 84 și 85 din Legea 188/1999 este antrenată răspunderea pârâtului pentru faptele sus arătate, cu atât mai mult cu cât aceste argumente au fost constatate și de Curtea de Conturi C. în raportul de audit financiar 2764/27.06.2001 și decizia nr. 1597/2011.
S-a mai precizat că S.C. ANCORAD OLTENIA S.A. C., prin adresa nr. 412/16.01.2007 trimisă pârâtului chiar a solicitat relații în legătură cu finanțarea și fondurile alocate pentru lucrări, adresă la care pârâtul nu a răspuns, mai mult a fost convocat și la conciliere conform adresei 2237/31.03.2008, nici la această conciliere nerăspunzând, deși la acel moment penalitățile erau mult mai mici, adică 78.722,25 lei, chiar și această penalitate denotă vinovăția pârâtului.
În drept au fost invocate dispozițiile legale sus arătate și art. 274 Cod procedură civilă.
Pârâtul B. N. I. a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică și nefondată.
În motivare a arătat că reclamantul B. S. I. nu prezintă în acțiune întreaga procedură a contractării cât și a decontărilor ce fac obiectul contractului 174/03.11.2006 și anume: contractul a avut termen de execuție 4 luni la care s-a atașat și actul adițional 178/2007; plata sumelor contractate era garantată de Consiliul Județean Gorj conform H.G. 577, iar în bugetul de venituri și cheltuieli al comunei Logrești sumele necesare decontării erau în funcție de hotărârile de guvern și consiliul județean.
Că nu a avut cunoștință în timpul mandatului său de litigiu, iar acesta a apărut după încetarea mandatului, reclamantul trebuind să răspundă și să suporte consecințele pentru că așa cum afirmă în acțiune trebuia efectuată concilierea prearbitrară pe care nu numai că a ignorat-o, dar nu a efectuat nici un demers în timpul judecății nerăspunzând la nici o citare așteptând pur și simplu somația executorului judecătoresc pentru efectuarea plății cu titlu de penalitate.
Astfel, de plata penalității se face vinovat B. S. I., actualul primar ce a început mandatul cu data de 26.06.2008, iar prima citare a fost pe 17.07.2008.
Mai mult prin hotărârea nr. 1155 din 24.09.2008 comunei Logrești i-a fost repartizată cea mai mare sumă după orașe, argumentul prezentat de Președintele Consiliului Județean de la acea dată, I. C. față de ceilalți edili ai comunelor fiind acela că există facturi restante față de firma Ancorad care trebuiesc achitate.
De asemenea nici curtea de conturi care a efectuat controlul în urma terminării mandatului său nu a stabilit vreo culpă a sa vis-a-vis de contractul cu firma Ancorad, așa cum rezultă din încheierea S/206/08.12.2008.
A susținut pârâtul că vinovați pentru penalitatea în sumă de 191.298,89 lei sunt personalul din biroul financiar-contabil cu atribuții în urmărirea contractelor, decontarea lucrărilor facturate și controlul financiar preventiv, precum și cei care au efectuat corespondența și nu au respectat graficul circulației documentelor pentru care el personal a dat dispoziție cât a fost primar, dar care nu a fost respectată.
A solicitat obligarea numitului B. S. I. să plătească împreună cu personalul din aparatul financiar-contabil și cel ce a răspuns de corespondență, suma în litigiu cât și cheltuielile de judecată.
În drept a invocat dispozițiile art. 119-120, art. 382 și art. 112 Cod procedură civilă și art. 274 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.4101/20.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta . primar B. S. I., în contradictoriu cu pârâtul B. N. I..
A fost respinsă cererea reconvențională.
Au fost respinse cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că între ..C. ANCORAD OLTENIA S.A. a fost încheiat contractul de execuție lucrări nr. 174/03.11.2006, având ca obiect executarea și finalizarea lucrării „asfaltare DC 31 Tg. Logrești – Bustuchin km 0 + 000-3 + 000 ..
La data de 17.07.2008 creditoarea S.C. ANCORAD OLTENIA S.A. a formulat cerere de emitere a somației de plată împotriva debitoarei . totală de 950.453,20 lei din care suma de 807.510,32 lei reprezentând debit cumulat și suma de 142.942,88 lei reprezentând penalități de întârziere, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului D. - Secția Comercială sub nr._/63/2008.
În motivarea cererii s-a arătat de către societatea creditoare că a executat în temeiul contractului mai sus menționat o . lucrări pentru care s-a întocmit împreună cu debitoarea situația lunară de plată în temeiul art. 15.2 din contract, situațiile de lucrări aferente lunilor martie și mai 2007 fiind acceptate de către debitoare la data de 07.08.2007.
Că în baza situațiilor lunare de plată au fost emise facturile_/09.08.2007 și_/09.08.2007, scadente la 30 de zile de la emiterea facturii în conformitate cu dispozițiile art. 15.1 din contract.
Prin sentința nr. 2350/26.11.2008 pronunțată de Tribunalul D. - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/63/2008, definitivă și irevocabilă prin nedeclararea acțiunii în anulare, a fost admisă cererea precizată formulată de creditoarea . (fost .) și somată debitoarea . sumei de 317.510,34 lei reprezentând contravaloarea lucrării și 191.298,89 lei reprezentând penalități de întârziere în termen de 30 de zile de la comunicarea somației. A fost obligată debitoarea la plata către creditoare a sumei de 39 lei cheltuieli de judecată.
Din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză instanța a reținut următoarele concluzii: cu privire la obiectivul nr. 1, până la încetarea mandatului de primar al pârâtului B. N. I., S.C. ANCORAD OLTENIA S.A. a executat lucrări de infrastructură, suprastructură, sisteme de colectare ape și NCS Rampe, contravaloarea lucrărilor executate conform centralizatoarelor realizări, acceptate de părțile implicate în contractul de lucrări fiind în sumă de 1.774.205,40 lei (nu s-au întocmit procese verbale de recepție a lucrărilor efectuate); cu privire la obiectivul nr. 2, până la încetarea mandatului de primar al pârâtului B. N. I., respectiv 26.06.2008, . plăți pentru lucrările executate în baza contractului nr. 174/03.11.2006 în sumă de 966.695,08 lei; cu privire la obiectivul nr. 3, pârâtul B. N. I., primarul în funcție în perioada decembrie 2006-mai 2007 și inspectoratul de șantier, inginer D. I. au semnat centralizatoarele realizări asfaltare a drumului comunal, ce reprezintă categoriile de lucrări executate în această perioadă (nu s-au întocmit procesele verbale de recepție a lucrărilor executate); cu privire la obiectivul nr. 4, până la încetarea mandatului de primar al pârâtului, S.C. ANCORAD OLTENIA S.A. C. a emis facturi de plată a lucrărilor executate, în sumă totală de 1.774.205,40 lei, facturile fiind înregistrate în registrul de corespondență și poartă viza primarului în funcție la data respectivă, pârâtul B. N. I., precum și precizarea cu privire la repartizarea documentelor către biroul contabilitate; cu privire la obiectivul nr. 5, rezultă că a fost alocată bugetului UATC Logrești suma de 1.708.901,38 lei și s-a achitat pentru lucrărilor executate din contractul nr. 174/03.11.2006 suma de 1.774.305,40 lei, finanțarea bugetului local al comunei Logrești (pentru facturile de lucrări întocmite în anul 2007) fiind realizată ulterior datei emiterii ultimei facturi pentru lucrările executate, iar bugetul alocat nu a fost la nivelul necesarului de plată; cu privire la obiectivul nr. 6 s-a răspuns că nu a fost emisă o hotărâre a Consiliului Local Logrești prin care să se aprobe încheierea contractului de execuție lucrări nr. 174/03.11.2006 și indicatorii tehnico-economici; cu privire la obiectivul nr. 7 s-a răspuns că raportul Curții de Conturi aferent anului bugetar 2007 nu a făcut referire la sentința nr. 2350/26.11.2008 întrucât a fost încheiat la data de 14.11.2008.
S-a reținut că expertul contabil nu poate stabili vinovăția pârâtului, suma de 191.298,89 lei reprezentând penalitățile plătite în baza contractului fiind obiectul sentinței nr. 2350/26.11.2008, iar întârzierile finanțării bugetului comunei Logrești sunt cauzele neplății sumelor prevăzute în contract.
Instanța a avut în vedere și procesul verbal încheiat la data de 27 iunie 2011 în localitatea Logrești de o echipă de audit din cadrul Camerei de Conturi Gorj care a constatat că în ceea ce privește realizarea și finalizarea obiectivului de investiții între UATC Logrești și S.C. ANCORAD OLTENIA S.A. C. că achizitorul UATC Logrești nu a respectat clauzele contractuale prevăzute la punctele 11.2 și 11.3 din contract, neînștiințând în scris executantul că nu dispune de fondurile necesare achitării lucrărilor ce urmau a se executa, mai mult și-a însușit lucrările executate în lunile februarie, martie și mai 2007, în baza cărora au fost emise facturi și pentru neachitarea acestora s-a introdus acțiune și s-au solicitat penalități de întârziere în sumă de 191.298,89 lei.
S-a reținut de către instanță că neplata sumelor prevăzute în contract s-a datorat întârzierilor finanțării bugetului comunei Logrești, astfel că s-a apreicat ca neîntemeiată acțiunea.
Instanța a reținut că sub aspect reconvențional pârâtul B. N. I. a solicitat să fie obligat primarul B. S. I. să plătească împreună cu personalul din aparatul financiar-contabil și cel ce a răspuns de corespondență, suma în litigiu.
Având în vedere dispozițiile art. 119 alin. 2 Cod procedură civilă potrivit cărora cererea trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, instanța a respins cererea reconvențională.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă au fost respinse cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs . B. S.I. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Primul motiv de recurs se referă la încălcarea de către instanță a disp.art. 261 punct 5 Cpr.civ., în sensul că hotărârea pronunțată este nemotivată în fapt și în drept, nu face referire la probele administrate în cauză, ceea ce echivalează cu o nesoluționare a fondului cauzei.
Alt motiv de recurs este acela că instanța a dat o interpretare greșită probelor de la dosar, probe din care rezultă fără nici un dubiu culpa pârâtului în crearea prejudiciului de 191.288,89 lei în patrimoniul reclamantei. Astfel, în perioada în care a îndeplinit funcția de primar al comunei pârâtul a încheiat contractul de execuție lucrări nr.174/03.11.2006 cu . și nu a respectat clauzele contractuale potrivit cărora avea obligația să înștiințeze unitatea prestatoare asupra posibilităților de finanțare a lucrărilor. Mai mult, pârâtul a acceptat la plată facturi pentru sume care nu erau aprobate în bugetul local și pe care nu le-a putut achita la timp, astfel că reclamanta a fost obligată prin sentința civilă nr. 2536/2008 a Tribunalului Gorj la plata penalităților de întârziere în sumă de 191.288,89 lei.
Pârâtul a încălcat și disp.art.84 din Legea nr. 188/1999 ce reglementează răspunderea funcționarilor publici pentru pagubele produse cu vinovăție în patrimoniul instituției precum și pe cele ale art.125 din Legea nr. 215/2005 potrivit cărora pârâtul nu avea dreptul să contracteze lucrări peste limita bugetului aprobat.
A susținut recurenta că instanța de fond nu a analizat vinovăția pârâtului prin prisma acestor dispoziții legale astfel că soluția de respingere a acțiunii privind obligarea acestuia la plata despăgubirilor reprezentând prejudiciul creat reclamantei, este netemeinică și nelegală.
În drept, au fost invocate disp.art. 299-316 Cpr.civ. și s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea antamării fondului cauzei, iar în subsidiar, în temeiul art.312 alin 1 și 3 Cpr.civ., modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată și de disp.art. 282 indice 1 Cpr.civ., instanța, în baza disp.art. 99 alin.3 din Regulamentul de Ordine Interioară a recalificat calea de atac din recurs în apel.
Intimatul B. I. a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
A susținut că în cauză nu s-au dovedit elementele răspunderii civile patrimoniale, din întreaga documentație depusă la dosar rezultând că nu are nici o culpă în derularea contractului cu . și că adevărata cauză a neplății la timp a sumelor datorate a fost întârzierea finanțării bugetului local.
De asemenea, a susținut că după încheierea mandatului său de primar, primarul în funcție a obținut sumele necesare de la Consiliul Județean Gorj, dar nu a făcut plățile cuvenite, deși avea această obligație.
Că, modalitatea de antrenare a răspunderii sale patrimoniale nu era formularea unei acțiuni civile în pretenții, ci emiterea unei decizii, în baza raportului Curții de Conturi, dar s-a procedat în acest mod pentru că s-a prescris termenul pentru emiterea unui asemenea act.
Tribunalul Gorj, Secția I Civilă prin decizia civilă nr. 210 din 24.04.2013 a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Critica referitoare la nerespectarea disp.art.261 punct 5 Cpr.civ.privind motivarea hotărârii este nefondată deoarece instanța, în considerentele sentinței, a făcut referire la probele administrate, la susținerile părților, la temeiurile de drept pe care s-a fundamentat acțiunea, astfel că sentința este motivată în fapt și în drept.
Criticile referitoare la lipsa unei analize echitabile și obiective a probelor administrate în cauză și care fac dovada vinovăției pârâtului este de asemenea nefondată.
Astfel, în perioada 2004-2008 pârâtul B. N I. exercita funcția de primar al comunei Logrești și în această calitate a încheiat contractul de execuție lucrări nr. 174/03.11.2006 cu . C., contract ce avea ca obiect asfaltarea drumului comunal nr.31 Tg. Logrești-Bustuchin, cu un preț de_,19 RON la care se adaugă TVA_,95 lei, durata edificării acestei lucrări fiind stabilită la 4 ani.
Este adevărat că potrivit clauzelor de la art.11 punct 2 din contract, pârâtul trebuia să anunțe executantul, înainte de începerea lucrărilor, care sunt fondurile de care dispune, în cazul neexistenței fondurilor executantul avea posibilitatea să întrerupă lucrările, dar este evident că pârâtul a avut în vedere interesul general, acela de a realiza asfaltarea comunei. Convingerea pârâtului că sunt alocate fonduri a fost garantată de Consiliul Județean Gorj care prin adresa nr.1944/2008 a comunicat Consiliului Local Logrești programul de investiții pe anul 2008, a precizat care sunt fondurile prevăzute pentru asfaltarea DC 31 Tg. Logrești-Bustuchin și a dispus luarea măsurilor pentru rectificarea bugetului local în acest sens. De altfel, din documentația depusă la dosar, rezultă că pentru . prevăzut fonduri mai mari decât pentru celelalte comune tocmai în vederea realizării acestui obiectiv.
Din concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză rezultă că finanțarea bugetului comunei Logrești s-a făcut mereu cu întârziere, astfel că de fiecare dată sumele alocate acopereau diferențele rămase neachitate la termenele prevăzute în contract. Astfel, programele de finanțare pentru anul 2008 și 2009 au constituit fonduri pentru acoperirea diferențelor neachitate la termenul prevăzut în contract.
Din depoziția martorului C. I. rezultă că hotărârea de guvern pentru acoperirea cheltuielilor necesare finanțării lucrărilor de asfaltare s-a emis după finalizarea acestor lucrări, iar sumele au fost virate Consiliului Local Logrești după încetarea mandatului de primar al pârâtului, fiind vorba de hotărârea nr.17/03.11.2008.
Așadar, faptul că pârâtul nu a înștiințat după fiecare etapă societatea prestatoare, cu privire la existența sau inexistența surselor de finanțare nu poate conduce în mod automat la antrenarea răspunderii acestuia în condițiile în care întârzierea la plată s-a datorat unor factori independenți de voința pârâtului, respectiv alocării cu întârziere a fondurilor de la bugetul Consiliului Județean.
Pe de altă parte, este greu de presupus că acest obiectiv s-ar mai fi realizat dacă după fiecare etapă s-ar fi sistat lucrările până la virarea în contul Primăriei Logrești, a sumelor pentru finanțare.
Susținerea apelantei, în sensul că pârâtul nu a depus diligențe pentru a media litigiul care a luat naștere între primărie și . și care a dus la pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care . obligată la plata penalităților de întârziere în sumă de 191.288,89 lei este nefondată, deoarece atât la data introducerii acțiunii ce a format obiectul dosarului nr._/63/2008 al Tribunalului Dojl cât și la data pronunțării sentinței nr.2350/26.11.2008 pârâtul nu mai avea calitatea de primar, mandatul acestuia încetând în iunie 2008.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta . B. S. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că decizia pronunțata de Tribunalul Gorj și sentința civilă pronunțată de Judecătoria Tg-J. sunt nelegale, nefăcându-se o aplicare corectă a dispozițiilor art.75,84,85 din Legea nr.188/1999, art.l28 din Legea nr.125/2005, a clauzelor contractuale inserate în contractul de execuție lucrări nr.174/3.11.2006 (ce reprezintă voința părților) în raport de adevărata stare de fapt ce a fost dovedită cu întregul material probator aflat la dosarul cauzei.
Intimatul a obținut în perioada 2004 - iunie 2008,mandatul de Primar al comunei Logrești și în aceasta calitate a reprezentat și semnat în numele Consiliului Local Logreștis în calitate de achizitor, Contractul de execuție de lucrări nr. 174/3.11.2006, cu partea contractantă, . C., în calitate de executant, contract ce a avut ca obiect, asfaltarea drumului DC 31 Tg- Logrești-Bustuchin.
În baza acestui contract părțile și-au asumat drepturi și obligații reciproce. Neplata la termen a facturilor emise de către executant ,dar însușite de către fostul primar ,a generat plata penalităților de întârziere în cuantum de 191.298,89 tei.
Esențial în soluționarea litigiului este a se verifica în ce măsură această sumă este datorată sau este în legătură directă cu neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor contractuale asumate în mod direct de către intimat precum și în raport de atribuțiile legale pe care le avea intimatul în calitatea sa de funcționar public
Intimatul a semnat acest contract fără să fi existat în prealabil o hotărâre a Consiliului Local,care este partea achizitoare în contractul de execuție de lucrări, care trebuia să-și fi exprimat acordul față de acest contract,care trebuia să fi aprobat indicatorii tehnico-economici pentru această lucrare.
Modul de derulare al contractului ,urmărirea lucrărilor și semnarea acestora a fost stabilită în condițiile art. 15 pct. 15.2, respectiv printr-un împuternicit al Consiliului LocalLogrești, care a fost și a rămas intimatul, cel care a semnat contractul, nefiind desemnată vreo altă persoană care să fie menționată în cuprinsul contractului sau printr-un act adițional.
Potrivit acestor dispoziții contractuale intimatul a fost cel care a urmărit și verificat modul de derulare a lucrărilor, intimatul a fost cel care a semnat centralizatoarele de lucrării și a semnat facturile emise de către executant având astfel cunoștință în permanență de stadiul lucrărilor, de costul acestora, dar și de modalitatea de plată asumată prin contractul încheiat potrivit art. 15 din cuprinsul acestuia, respectiv în termen de 30de zile de la emiterea facturii de către executant. Intimatul nu a onorat plata facturilor potrivit termenului de plată iar acestea au produs penalități de întârziere ce puteau fi evitate prin respectarea de către intimat a obligațiilor prevăzute de art. 11.2 și 11 .3.
În condițiile în care pe parcursul execuției contractului nuerau alocate fonduri certe pentru perioada următoare, lună - trimestru, achizitorul,adică intimatul avea obligația potrivit art.11.2. de a anunța executantul despre acest lucru.
Potrivit art.11.3 în situația în care nu au existat fonduri financiare achizitorul trebuia să înștiințeze în scris executantul, urmând ca lucrările să fie întrerupte până la alocarea sumelor necesare. Niciuna din aceste obligații nu a fost respectată de către intimat, acesta s-a mulțumit să semneze centralizatoarele de lucrări și facturile, fără să înștiințeze în scris executantul că nu dispune de fondurile necesare achitării lucrărilor.
Vinovăția intimatului este evidentă și dovedită având în vedere și faptul că din contul alocat acestui obiectiv, în anul 2007 s-au făcut plăți de 652.710 lei, rămânând în acest cont unsold de_,81 lei până la data de 24.03.2009. Așadar cu acest sold se puteau achita la termen facturile scadente fără ca acestea să producă penalități de întârziere, acest fapt fiind consemnat și în procesul verbal al Curții de Conturi.
De asemenea, modul defectuos în care intimatul și-a îndeplinit obligațiile a făcut posibilă neachitarea la termen a facturilor în anul 2008, sursele de finanțare fiind aprobate prin rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2008 prin hotărârea din 11.03.2008, cu suma de 136.500 lei surse MDLPL.
Toate acestea dovedesc că pentru o parte dinfacturile ce au produs penalități, plata se putea face la termen, fără întârziere, iar pentru cele ce nu ar putut să fie achitate, intimatul avea la dispoziție înștiințarea în scris a achizitorului.
Intimatul nu a depus niciun minim de diligență pentru a media litigiul ce a luat naștere ca urmare a neplății la termen a facturilor însușite la plată, refuzând orice răspuns la adresa de conciliere înaintată de către executant în luna martie 2008 când intimatul se afla în exercitarea mandatului de primar, mandat ce a încetat în iunie 2008.
Așadar în mod greșit instanțele nu au reținut vinovăția și răspunderea intimatului în producerea prejudiciului, ca urmare a nerespectării cu bună știință a obligațiilor legale, a obligațiilor contractuale, instanța de apel motivând soluția prin ocrotirea unui interes general. În realitate, intimatul nu a respectat nici interesele achizitorului în numele căruia a semnat contractul de executare de lucrări și nici interesul general, având în vedere că nerespectarea obligațiilor asumate a condus la producerea prejudiciului constatat și în urma controlului desfășurat de către Curtea de Conturi ce a întocmit procesul verbal din 27.06.2011.
Instanța de apel motivează soluția pe o simpla presupunere, considerând că sistarea lucrărilor după fiecare etapă ar fi condus la nerealizarea obiectivului. O astfel de motivare nu este argumentată și fundamentată, analiza instanței trebuia făcută în raport de dispozițiile legale și contractuale ce sunt incidente speței.
În baza art.312 alin. 1 si 3 Cod pr.civ. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată de Tribunalul Gorj, în sensul admiterii apelului și admiterea acțiunii principale, obligarea intimatului B. N.I. la plata sumei de 191.298,89 lei reprezentând contravaloarea prejudiciuluicauzat cu vinovăție, sumăce va fi actualizată la dataplații în funcție de indicele de inflație, precum și acordarea tuturor cheltuielilor de judecată.
Intimatul pârât B. N.I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Susținerile formulate oral de recurenta reclamantă cu ocazia dezbaterilor pe fondul recursului nu constituie motive de ordine publică, deoarece nu se invocă încălcarea unor norme cu caracter imperativ ce vizează un interes general, acestea fiind critici de nelegalitate, respectiv de netemeinicie a hotărârilor pronunțate de instanțele anterioare, critici ce trebuiau formulate în termenul legal prevăzut de art.301 raportat la art.303 alin.1 și 2 Cod procedură civilă.
De altfel, una dintre susținerile invocate ca și motiv de ordine publică și anume aceea referitoare la nemotivarea hotărârii recurate a fost formulată prin motivele scrise de recurs, urmând a fi analizată de Curte prin raportare la considerentele deciziei nr.210/24.04.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj.
În ceea ce privește motivele de recurs formulate prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj la data de 04.06.2013, Curtea constată că acestea vizează pe de-o parte aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate cu recurs, iar pe de altă parte aspecte de nelegalitate ale aceleiași hotărâri.
Aspectele de netemeinicie ale deciziei recurate, respectiv aspectele ce țin de modalitatea de interpretare a materialului probator administrat în cauză, implicit de stabilire a situației de fapt, nu mai pot fi cenzurate de instanța de recurs, întrucât ca urmare a abrogării dispozițiilor art.304 pct.11 Cod procedură civilă, în prezent nu există temei legal pentru exercitarea controlului judiciar.
Prin urmare, instanța de recurs se va raporta la situația de fapt stabilită în mod irevocabil de către Tribunalul Gorj, urmând ca în raport de această situație de fapt să verifice dacă dispozițiile legale pe care reclamanta . și-a întemeiat acțiunea au fost corect aplicate de instanța anterioară.
Or, urmare a interpretării materialului probator administrat în cauză, Tribunalul a concluzionat că, nu s-a făcut dovada vinovăției pârâtului în producerea prejudiciului constând în penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
Potrivit raționamentului juridic al instanței de apel, deși în conformitate cu clauzele înscrise la art.11 pct.2 din contractul de execuție lucrări nr.174/03.11.2006 încheiat cu . C., pârâtul avea obligația să anunțe executantul înainte de începerea lucrărilor care sunt fondurile de care dispune, iar în cazul lipsei fondurilor să ceară întreruperea acestora, nu se poate reține o culpă în sarcina pârâtului, deoarece acesta a avut în vedere interesul general, respectiv acela de a realiza asfaltarea comunei.
Instanța de apel a interpretat clauzele de la art.11 pct.2 din contractul de execuție prin raportare la adresa nr.1944/2008 a Consiliului Județean Gorj, prin care s-a comunicat Consiliului Local Logrești programul de investiții pe anul 2008, fondurile prevăzute pentru asfaltarea DC 31 Tg.Logrești-Bustuchin, dar și faptul că se impun a fi luate măsuri pentru rectificarea bugetului local în acest sens.
Întreaga documentație depusă la dosarul cauzei coroborată cu concluziile raportului de expertiză contabilă, precum și cu depoziția martorului C. I. au format convingerea instanței de apel (ca de altfel și a instanței de fond) că întârzierea la plată a sumelor datorate de . în calitate de beneficiar al lucrărilor de asfaltare a DC 31 Tg.Logrești-Bustuchin s-a datorat unor factori independenți de voința pârâtului și în atare situație nu poate fi antrenată răspunderea civilă a acestuia, neexistând vinovăție.
În absența temeiului legal, Curtea nu mai poate modifica starea de fapt reținută de tribunal, deoarece nu poate proceda la o reapreciere a probatoriilor administrate în cauză, art.304 pct.11 Cod procedură civilă – text ce permitea cenzurarea hotărârii recurate sub acest aspect, fiind în prezent abrogat.
În condițiile în care s-a tranșat irevocabil lipsa vinovăției pârâtului cu privire la prejudiciul invocat de reclamantă în prezenta cauză, Curtea constată că nu se poate reține aplicarea greșită a dispozițiilor art.75, 84 și 85 din Legea nr.188/1999 a funcționarilor publici, respectiv art.125 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale.
Potrivit art.75 din Legea nr.188/1999 încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz.
În același timp, art.84 lit.a) din aceeași lege prevede că răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează.
Art.85 din Legea nr.188/1999 prevede modalitatea în care autoritatea sau instituția publică, trebuie să acționeze pentru repararea pagubelor produse de funcționarul public în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Din interpretarea în mod coroborat a prevederilor art.75 și art.84 lit.a) din Legea nr.188/1999 rezultă că răspunderea civilă a funcționarului public pentru pagubele produse în patrimoniul autorității sau instituției publice în care funcționează poate fi antrenată, numai dacă fapta imputată acestuia a fost săvârșită cu vinovăție.
În condițiile în care, în speța de față s-a reținut lipsa de vinovăție a pârâtului B. N.I. pentru producerea prejudiciului ( constând în penalități de întârziere în cuantum de 191.298,89 lei ), nu poate fi antrenată răspunderea civilă a acestuia, nefiind îndeplinite prevederile art.75 și 84 lit.a) din Legea nr.188/1999.
Nici critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art.125 din Legea nr.2154/2001 a administrației publice locale, nu este întemeiată.
Potrivit acestui text de lege „Consiliile locale sau consiliile județene pot contracta prin licitație efectuarea de lucrări și servicii de utilitate publică, în limita sumelor aprobate prin bugetul local, respectiv județean.
Conform situației de fapt rezultată ca urmare a aprecierii probatoriilor de către instanța de apel, plata sumelor contractate de pârât în baza contractului de execuție de lucrări nr.174/03.11.2006 a fost garantată de Consiliul Județean Gorj, aspect ce rezultă atât din adresa nr.1944/27.02.2008 emisă de Consiliul Județean Gorj, cât și din răspunsul dat de expertul contabil la obiectivul nr.5 al raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.
În atare situație, nu se poate invoca încălcarea dispozițiilor art.125 din Legea nr.215/2001, deoarece la momentul încheierii contractului de execuție pârâtul avea garanția finanțării bugetului Comunei Logrești cu sumele de bani necesare asfaltării DC 31 Tg.Logrești-Bustuchin.
Faptul că ulterior au existat întârzieri în finanțarea bugetului, nu este imputabil pârâtului și nu poate fi interpretat ca o încălcare a prevederilor art.125 din Legea nr.215/2001 de către pârât.
Critica referitoare la faptul că intimatul pârât a semnat contractul de executare lucrări fără să fi existat în prealabil o hotărâre a Consiliului Local Logrești, este de asemenea nefondată.
Potrivit art.62 alin.1 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, republicată, primarul reprezintă unitatea administrativă teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție.
Având în vedere textul de lege menționat, pârâtul în calitate de primar al Comunei Logrești avea dreptul să încheie contractul de execuție lucrări nr.174/2006 fără a fi necesară în prealabil o hotărâre a consiliului local.
Mai mult, contractul de execuție lucrări asfaltare DC 31 Tg.Logrești-Bustuchin s-a încheiat în baza Programului privind pietruirea drumurilor comunale, alimentarea cu apă a satelor – aprobat prin HG nr.577/1997, republicată, finanțarea cheltuielilor pentru realizarea obiectivului de investiții fiind făcută de Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, listele alocațiilor bugetare pentru finanțarea programului fiind transmise Consiliului Județean Gorj, care a notificat UATC Logrești programul de finanțare pe fiecare an bugetar.
Critica referitoare la faptul că motivarea instanței de apel ar fi neargumentată vizează în realitate încălcarea de către tribunal a prevederilor art.261 pct.5 Cod procedură civilă.
În conformitate cu aceste dispoziții legale hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
Observând considerentele deciziei recurate, Curtea constată că acestea cuprind argumentele de fapt și de drept pe care instanța și-a fundamentat soluția, dar și acele argumente în raport de care susținerile apelantei reclamante au fost înlăturate.
Instanța de apel a făcut trimitere la materialul probator administrat în cauză și a făcut propria interpretare a probatoriului, stabilind aceeași situație de fapt ca și instanța de fond ( în sensul lipsei de vinovăție a pârâtului ) și în final a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.
Chiar dacă este instanță devolutivă, tribunalul are obligația să examineze apelul numai prin prisma motivelor de apel invocate, fără să poată cenzura cauza prin prisma altor critici decât cele ce au fost formulate prin apel.
Or, în cauză Tribunalul Gorj a răspuns argumentat criticilor formulate punctual de reclamantă, neavând obligația legală de a analiza acele aspecte de fond, pe care reclamanta nu a înțeles să le invoce prin cererea de apel.
În atare situație, nu se poate reține critica bazată pe încălcarea dispozițiilor art.261 pct.5 Cod procedură civilă, decizia recurată fiind motivată în fapt și în drept.
Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu subzistă niciunul dintre motivele de casare sau modificare prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă, recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă . B. S. I. împotriva deciziei civile nr. 210 din 24.04.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât B. N I..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Septembrie 2013.
Președinte, E. B. | Judecător, C. S. | Judecător, G. I. |
Grefier, A. C. |
Red.jud.C.S.
Jud.fond M.A.C.
2 ex/A.G./14.10.2013
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 8/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act. Decizia nr. 2611/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
---|