Anulare act. Decizia nr. 3128/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3128/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 4958/318/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3128
Ședința publică de la 28 Martie 2013
Completul compus din:
Președinte: - C. R.
Judecător: - T. R.
Judecător: - M. L. N. A.
Grefier: - S. C.
x.x.x.
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 21 martie 2013 privind judecarea recursului declarat de petentul V. D. împotriva deciziei civile nr. 510 din data de 22 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. DE PE L. CURTEA DE APEL C., M. G., M. E., C. P. - N. PUBLIC, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile din ședința publică de la 21 martie 2013 au fost consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilîă, a amânat pronunțarea în cauză.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
1.Prin sentința civilă nr._/19.12.2011 pronunțată de judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei de interes invocată de intimații M. G. și M. E., pe cale de întâmpinare.
A fost admisă în parte cererea, însușită de intimatul-petent V. D., domiciliat în comuna Bălești, ., conform precizării depuse la fila 23 din dosar, în contradictoriu cu intimații M. G., M. E., domiciliați în comuna Bălești, . și C. P., în calitate de notar public, cu sediul în Târgu-J., ..
S-a constatat nulitatea absolută a testamentului realizat de testatoarea P. E., autentificat sub nr. 6260/26.04.1996, de notarul public C. P..
S-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.14/15.11.1996, întocmit de notarul public R. I., prin care s-a reținut că M. G. și M. E. sunt moștenitori testamentari ai autoarei P. E., decedată la data de 22.08.1996.
S-a constatat calitatea de unic moștenitor testamentar a intimatului V. D. față de autoarea P. E., decedată la data de 22.08.1996, conform testamentului autentificat sub nr. 1124/24.01.1996, de notarul public M. A..
A fost respins capătul de cerere formulat de intimatul V. D., prin care solicită constatarea calității de unic moștenitor legal al autoarei P. E., decedată la data de 22.08.1996.
A fost obligat în solidar pe intimații M. G. și M. E. la plata către intimatul-petent V. D. a sumei de 883 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că la data de 24.01.1996 s-a întocmit de către Notarul Public M. A. testamentul autentificat sub nr.1124, semnat de testatoare, prin care numita P. E., identificată cu BI . nr._ eliberat de Poliția Municipiului Târgu-J., la data de 03.01.1996, a consimțit la întocmirea testamentului în favoarea nepotului său de frate, intimatul-petent V. D., și îi testa întreaga avere mobilă și imobilă. Prin același testament, V. D., a fost instituit legatar universal.
Ulterior, la data de 26.04.1996, s-a întocmit de către Notarul Public C. P., testamentul autentificat sub nr.6260, nesemnat de către testatoarea P. E., identificată cu BI ., nr._ eliberat de Poliția Municipiului Târgu-J. la data de 19.05.1978, a consimțit la întocmirea testamentului în favoarea intimaților M. G. și M. E., ocazie cu care le testa întreaga avere mobilă și imobilă. În conținutul acestui testament s-a menționat că testatoarea P. E. înțelege să revoce în întregime orice testament întocmit de aceasta anterior în favoarea altor persoane. Testamentul mai sus menționat a fost încheiat în ., ca urmare a faptului că testatoarea era bolnavă și netransportabilă.
La data de 15.11.1996, s-a dezbătut succesiunea autoarei P. E., ocazie cu care s-a eliberat de către Notarul Public R. I. certificatul de moștenitor nr.14/15.11.1996, în care figurează intimatul M. G., în calitate de legatar și intimata M. E., în calitate de moștenitoare testamentară.
Din ansamblul materialului probator existent la dosarul instanței de fond s-a reținut că excepția lipsei de interes invocată de intimații M. G. și M. E. este neîntemeiată, fiind respinsă, iar pe fond cererea însușită de intimatul-petent V. D., conform precizării de la fila 23 din dosar, s-a apreciat ca întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția invocată de intimații M. G. și M. E., instanța a reținut că intimatul-petent V. D. are interes în promovarea cererii formulate, întrucât prin cererea inițială de sesizare a instanței s-a solicitat de către P. de pe lângă Curtea de Apel C. desființarea testamentului autentificat sub nr.6260/26.04.1996 întocmit de notarul public C. P., prin care autoarea P. E. testa în favoarea intimaților M. G. și M. E., întreaga sa avere mobilă și imobilă și, totodată, revoca testamentul încheiat anterior, respectiv la data de 24.01.1996, în favoarea intimatului-petent V. D..
Ulterior, prin cererea atașată la fila 23 din dosarul de fond, intimatul-petent V. D., în calitate de persoană vătămată, a formulat cerere reconvențională și a solicitat: constatarea nulității absolute a testamentului autentificat sub nr.6260/26.04.1996 la BNP C. P., să se constate calitatea de unic moștenitor legal și testamentar al acestuia față de autoarea P. E., decedată la data de 22.08.1996, atât în calitate de nepot de frate, cât și în calitate de legatar cu titlu universal, în baza testamentului autentificat sub nr.1121/24.01.1996 la BNP M. A., constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.14/15.11.1996 prin care intimații M. G. și M. E. au fost declarați unici moștenitori testamentari ai autoarei P. E., cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, iar interesul trebuie să fie legitim, născut și actual, personal și direct.
Interesul trebuie să fie născut și actual, deci să existe în momentul în care a fost promovată acțiunea civilă, în sensul că partea care a investit instanța cu o cerere de chemare în judecată s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiunea formulată.
De asemenea, interesul trebuie să fie personal și direct, în sensul că folosul practic trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.
Analizând condiția interesului din perspectiva cererii de investire a instanței formulată de intimatul petent V. D., s-a reținut că acesta justifică un interes actual, personal și direct, astfel că excepția invocată de intimații M. G. și M. E., este neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, prin raportare și la disp. art. 184 C.p.civ. când nu este caz de judecată penală s-au dacă acțiunea penală s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă prin orice mijloc de dovadă, s-a reținut că în speța dedusă judecății, s-a constatat prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. din data de 30.03.2010 pronunțată în dosarul nr.261/P/2010, că pentru faptele de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual prev. de art. 246 și. 289 C.p., a intervenit prescripția răspunderii penale a notarului public Caludia P., motiv pentru care a fost sesizată Judecătoria Târgu-J., în vederea desființării testamentului autentificat sub nr.6260/26.04.1996.
Nulitatea reprezintă acea sancțiune civilă care intervine după încălcarea normei de drept, lipsind actul juridic de efectele urmărite la încheierea acestuia. Efectul nulității constă în desființarea actului juridic din momentul încheierii sale, ceea ce conduce la restabilirea ordinii de drept încălcată, astfel că actul juridic nul nu poate produce efecte pentru viitor, iar efectele produse în trecut se desființează retroactiv.
Conform dispozițiilor art. 948 C.civ., condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Consimțământul reprezintă acea condiție esențială a actului juridic care constă în hotărârea de a se obliga juridicește și manifestarea în exterior a acestei hotărâri, iar pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții: să emane de la o persoană cu discernământ, să fie exteriorizat, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice și să nu fie alterat de vreun viciu de discernământ.
Întrucât actul juridic este manifestarea de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, persoana care-l încheie trebuie să fie conștientă de aceste efecte și să le dorească, astfel că persoana care încheie un act juridic trebuie să aibă discernământ, pentru a încheia actul în cunoștință de cauză.
În speța dedusă judecății, din coroborarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei cu raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de SML Gorj, cu privire la discernământul testatoarei P. E., așa cum a fost avizat de către Institutul de Medicină Legală C., instanța a reținut că testatoarea P. E., la data întocmirii celui de-al doilea testament în favoarea intimaților M. G. și M. E., autentificat sub nr.6260/26.04.1996, întocmit de notarul public C. P., nu a avut discernământul faptelor și al consecințelor sale.
Lipsa discernământului testatoarei P. E. la întocmirea testamentului mai sus menționat, atrage nulitatea absolută a acestuia, întrucât lipsește una dintre condițiile necesare pentru validitatea actului juridic, prevăzută de disp. art. 948 C.civ.
Pentru stabilirea discernământului testatoarei P. E. la întocmirea testamentului autentificat sub nr.6260/26.04.1996, de notarul public C. P., instanța de fond a administrat în cauză proba cu expertiza medico-legală psihiatrică, având nevoie de părerea unor specialiști pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, conform disp. art. 201 alin.1 coroborat cu art. 201 alin.2 C.p.civ.
În cauză a fost administrată și proba testimonială, însă depozițiile martorilor audiați au fost contradictorii, iar stabilirea situației de fapt cu privire la existența discernământului testatoarei P. E. la data încheierii testamentului autentificat sub nr.6260/26.04.1996, de notarul public C. P., nu poate fi lămurită prin intermediul probei testimoniale, ci această situație de fapt a fost lămurită pe baza expertizei medico-legale psihiatrice întocmită de către specialiști în domeniu.
S-a reținut că din adresa nr.107/E2/07.12.2011 (fila 213, dosar fond ) emisă de Institutul de Medicină Legală C., rezultă că la data întocmirii celui de-al doilea testament, respectiv 26.04.1996, numita P. E. nu mai avea discernământul faptelor și al consecințelor lor păstrat.
Față de cele mai sus menționate, instanța a constatat nulitatea absolută a testamentului realizat de testatoarea P. E., autentificat sub nr. 6260/26.04.1996, de notarul public C. P., menționând că aplicarea sancțiunii nulității actului juridic atrage după sine desființarea retroactivă a efectelor actului respectiv, iar pentru viitor actul nu va mai produce efecte. Cu alte cuvinte, actul nu va produce efecte pentru viitor, iar efectele produse în trecut se desființează retroactiv.
Ca efect al constatării nulității absolute a testamentului realizat de testatoarea P. E., autentificat sub nr. 6260/26.04.1996 de notarul public C. P., s-a constatat și nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.14/15.11.1996, întocmit de notarul public R. I., prin care s-a reținut că M. G. și M. E. sunt moștenitori testamentari ai autoarei P. E., decedată la data de 22.08.1996 și totodată s-a constatat și calitatea de unic moștenitor testamentar a intimatului V. D. față de autoarea P. E., decedată la data de 22.08.1996, conform testamentului autentificat sub nr. 1124/24.01.1996, de notarul public M. A..
În ceea ce privește capătul de cerere formulată de intimatul-petent V. D., conform cererii atașată la fila 23 din dosar, prin care a solicitat instanței să constate calitatea sa de unic moștenitor legal al autoarei P. E., decedată la data de 22.08.1996, instanța l-a apreciat ca fiind prematur introdus, întrucât calitatea de unic moștenitor legal al intimatului-petent V. D. nu poate fi stabilită în actualul cadru procesual, doar în contradictoriu cu intimații M. G. și M. E., ci în contradictoriu cu toți potențialii moștenitori legali ai autoarei P. E., respectiv ceilalți nepoții de fii sau fiice ai autoarei, care nu au figurat ca părți litigante în cauza dedusă judecății.
Văzând disp. art. 274 C.p.civ., au fost obligați în solidar intimații M. G. și M. E. la plata către intimatul-petent V. D. a sumei de 883 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv contravaloare taxă de timbru, onorariu apărător și expertiză medico-legală psihiatrică întocmită de SML Gorj.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții M. G. și M. E. considerând-o nelegală și netemeinică.
2.Prin decizia civilă nr. 510 din data de 22 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._ s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de apelanți.
S-a admis apelul civil formulat de apelanții intimați M. G. și M. E. împotriva sentinței civile nr._/19.12.2011 pronunțată de judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
S-a dispus schimbarea sentinței în sensul că respingerii cererii.
S-a menținut dispoziția sentinței privind excepția lipsei de interes.
A fost obligat intimatul V. D. la 1626 lei cheltuieli de judecată în apel față de apelanți.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut:
Judecătoria Tg.J. a fost sesizată de către Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel C. în legătură cu desființarea totală sau parțială testamentului autentificat sub nr.6260/26.04.1996, adresa de sesizare a instanței fiind însoțită de ordonanța nr.261/P/2010 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public C. P. pentru infracțiunea prev.de art.246 și art.289 c.p întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Având în vedere că legea prevede doar obligativitatea sesizării instanței civile în baza art.228 al.1 lit.c ind 1C.p.p.de către organul de urmărire penală, dar că ceea ce se deduc judecății instanței civile sunt raporturi juridice de ordin privat, acțiunea a fost însușită de persoana cea a avut calitatea de partea vătămată, respectiv de către petentul V. D. odată cu depunerea așa zisei ,, cerere reconvențională,,la data de 05.05.2010, cerere prin care a solicitat: constatarea nulității absolute a testamentului autentificat sub nr.6260/26.04.1996 la BNP C. P., să se constate calitatea de unic moștenitor legal și testamentar al acestuia față de autoarea P. E., decedată la data de 22.08.1996, atât în calitate de nepot de frate, cât și în calitate de legatar cu titlu universal, în baza testamentului autentificat sub nr.1121/24.01.1996 la BNP M. A., constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr.14/15.11.1996 prin care intimații M. G. și M. E. au fost declarați unici moștenitori testamentari ai autoarei P. E., cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea petentului V. D. nu a fost precizată sub aspectul temeiului de drept al capătului de cerere în constatarea nulității absolute a testamentului autentificat sub nr.6260/26.04.1996, dar din motivele invocate rezultă că s-a avut în vedere lipsa totală a discernământului testatoarei la încheierea actului, discernământul fiind o condiție de valabilitate a consimțământului. Cu ocazia dezbaterilor cauzei în apel s-a făcut referire la cauza de nulitate absolută a erorii obstacol.
Actul juridic este definit ca fiind manifestarea de voință săvârșită cu intenția de a produce efecte juridice, așa încât este necesar ca manifestarea de voință să aibă în primul rând un caracter conștient, persoana în cauză trebuind să aibă capacitatea mentală de a înțelege consecințele pe care le produce acel act .În acest scop art.948 C.civ. a prevăzut ca și condiții esențiale pentru valabilitatea unei convenții :capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă un obiect determinat și o cauză licită.
Așadar validitatea unei convenții presupune, printre alte aspecte de fond, existența la încheierii actului a unei voințe conștiente, în sensul că autorul actului are deplina reprezentare a consecințelor actului pe care îl încheie.
Principiul care guvernează încheierea actului juridic este cel al capacității, ceea ce presupune posibilitatea pentru o persoană, ori de câte ori legea nu dispune altfel, de a încheia orice act, incapacitatea fiind excepția. Sunt situații când o persoană are capacitate deplină de exercițiu, fiind majoră și nepusă sub interdicție ,dar care la data încheierii actului din diverse motive este lipsită de discernământ. În speță autoarea actului avea capacitate deplină de exercițiu, fiindu-i pus însă sub semnul îndoielii discernământul la momentul încheierii actului.
Neîntrunirea condiției de fond a provenienței consimțământului de la o persoană cu discernământ atrage însă nulitatea relativă a actului, deoarece condiția respectivă este menită să ocrotească un interes privat, lipsa discernământului fiind diferită de cea a lipsei consimțământului.
Lipsa discernământului fiind sancționată cu nulitatea relativă a actului este supusă prin prisma regimului juridic aplicabil, prescripției extinctive.
Analizând cauza prin prisma acestei excepții de fond, tribunalul a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada prescrierii dreptului la acțiune în raport de prevederile art.9 din Decretul 167/1958 în raport de momentul de la care începe curgerea termenului de 3 ani pentru prescrierea dreptului la acțiune, respectiv prescripția începe să curgă de la data cunoașterii cauzei de anulare – moment subiectiv - fie de la data când s-au împlinit 18 luni de la încheierea actului - moment obiectiv. În situația anulării testamentului, data încheieri actului este data deschiderii succesiunii. Deși de la data deschiderii succesiunii( data morții testatoarei) au trecut mai mult de 3 ani până la data sesizării organelor de cercetare penală, apelanții nu au făcut dovada prin probele administrate dacă de la data deschiderii succesiunii, petentul a cunoscut de existența actului, așa încât în raport de nedovedirea datei la care petentul a luat cunoștință de testament - momentul obiectiv al calculului prescripției, se apreciază că se impune respingerea excepției în cauză, formulată de apelanți.
Examinând pe fond problema lipsei discernământului testatoarei, având în vedere că intră în discuție o manifestare de voință a unei persoane cu capacitate de exercițiu, împrejurare care prezumă existența discernământului petentul, ca persoană care susține lipsa discernământului, trebuia în virtutea art.1169 c.civ. să dovedească două aspecte esențiale: lipsa de discernământ și faptul că această stare exista la momentul încheierii actului, dovada lipsei discernământului testatoarei la momentul încheierii testamentului contestat trebuind să fie neechivocă, dovada doar a unei stării de incertitudine cu privire la discernământ nefiind suficientă pentru a se considera că actul nu este valid.
Raportat la probatoriile administrate tribunalul a reținut că nu s–a probat în mod incontestabil absența totală a discernământului la momentul încheierii actului..
S-a impus mai întâi precizarea că petentul a susținut falsul testamentului deoarece s-ar fi consemnat de către notar că în fața sa a fost prezentă P. E., fiind bătrână și netransportabilă și că a consimțit la autentificarea testamentului și nu a semnat fiind bolnavă;că s-a făcut referire și la un act de identitate nevalabil.
Din cuprinsul încheierii de autentificare rezultă mențiunea ,, în fața mea …notar public,în . ora…, fiind bolnavă și netransportabilă, s-a prezentat” or mențiunea în cauză atestă că încheierea actului s-a realizat la domiciliul testatoarei, pentru că era bolnavă și netransportabilă, precizarea ,, s-a prezentat” având menirea de a sublinia încheierea actului în prezența testatoarei. Legat de aspectele arătate, martora E. A. a declarat, fila 67 dosar fond, că: ,,Cunosc cu certitudine faptul că ca la data când autoarea a realizat actul în favoarea pârâților, M. G. si M. E., aceasta nu se putea deplasa și era imobilizată în pat. Pârâta M. E. a venit cu mașina cu o doamnă la domiciliul autoarei care am înțeles ca era notar. Eu știu că autoarea P. E. a solicitat să vină notarul la domiciliul său. În perioada când autoarea a făcut actul împotriva pârâților, M. G. și M. E., eu am vizitat-o pe aceasta la domiciliu, am constatat că nu se putea ridica din pat și că nu putea vorbi însă se înțelegea ceea ce spunea. Cu aceea ocazie autoarea P. E. mi-a spus că moare liniștită, că are cine să-i facă înmormântare și câte un parastas’’. Așadar nu poate fi reținut că s-ar fi săvârșit vreun fals cu ocazia stipulării în încheierea de autentificare a mențiunii în discuție. Referitor la . numărul buletinului testatoarei, din probatoriu administrat în cauză rezultă că autoarea a figurat până în data de 3.01.1996 cu B.I . nr._ care a fost declarat pierdut, eliberându-i-se un alt act de identitate cu . nr._(a se vedea adresa nr. 1270/2010 eliberată de Direcția Publică Comunitară Locală de Evidență a Persoanelor Tg J., fila 59). Prin întâmpinarea formulată, pârâții au motivat că la întocmirea actului s-a folosit buletinul de identitate vechi deoarece cel nou se afla și se află în prezent în posesia reclamantului. De altfel, din adeverința eliberată la 22.06.2010 de către Primăria Comunei Bălești rezultă că, verificând registrul actului de deces pe anul 1996, a fost găsit actul de deces nr. 77 din 23.08.1996 privind pe P. E., iar în borderoul de transmitere a buletinelor/cărților de identitate la poziția nr.8 figurează înscrisă aceasta cu B.I. . nr._, prezumându-se astfel că actul de identitate ce fusese declarat pierdut in anul 1996 era actul care, ulterior găsit, se afla în posesia testatoarei și despre a cărei nevalabilitate notarul nu avea cum să aibă cunoștință.
Cât privesc probatoriile legate de discernământul testatoarei în cauză, a fost administrată proba expertizei medico-legale care, prin raportare la actele medicale existente la dosarul cauzei și la diagnosticul pacientei testatoare, P. E., a avut ca și obiectiv și pe acela de a stabili dacă testatoarea avea discernământul faptelor sale cu ocazia încheierii testamentului autentificat sub numărul 6260 din 26.04.2006. Prin raportul de expertiză medico-legală-psihiatrică întocmit SML Gorj, s-a opinat că din actele medicale prezentate nu rezultă că numita P. E. ar fi prezentat o afecțiune psihică sa-i afecteze discernământul. Raportul SML Gorj nu a fost, însă, aprobat de IML C.. Prin adresa depusă la data de 9.12.2011, fila 213 dosar de fond, s-a făcut mențiunea, prin raportare la data întocmirii actului din 24.04.1996 și afecțiunile survenite în luna februarie 1996 pentru care a fost internată testatoarea în spitalul Tg J. și Rovinari în secțiile de neurologie, având același diagnostic, în sensul aprecierii că testatoarea nu mai avea discernământul faptelor și consecințelor lor păstrat.
S-a constatat că neavizarea de către IML C. nu este susținută de o motivație științifică detailată a concluziei din adresa menționată, concluzie care, de altfel, lasă loc echivocului sub aspectul lipsei discernământului testatoarei la momentul încheierii actului tocmai prin prisma faptului că respectiva concluzie se raportează la o apreciere a Comisiei de Control și Avizare și nu la o certitudine sub aspectul discutat.
Chiar în contextul în care expertiza medico-legală este o probă științifică, având în vedere că în speță, expertiza se raportează la o persoană decedată, concluziile trebuie să fie în concordanță cu restul probatoriului care a tins la dovedirea aceleași cauze de anulabilitate a testamentului. Probatoriile testimoniale administrate la propunerea pârâților relevă împrejurări concomitente momentului încheierii actului care sunt relevante în considerarea existenței discernământului testatoarei.
Depoziția martorului P. I. propus de reclamant nu a făcut referire la împrejurări contemporane momentului încheierii actului, acest aspect fiind dedus și din declarațiile extrajudiciare date în favoarea reclamantului.
Comisia IML C. care a întocmit raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, depus în apel, a concluzionat în sensul că în funcție de actele medicale puse la dispoziție nu poate preciza dacă P. E. avea sau nu discernământul faptelor și consecințelor acestora păstrat la data de 26.04.1996.
S-a apreciat că raportul de expertiză administrat în apel, întocmit de o comisie în a cărei compunere au intrat o parte din membri comisiei de avizare, nu vine în contradicție cu concluziile din adresa prin care nu s-au avizat concluziile raportului de expertiză întocmit de SML Gorj, deoarece concluzii comisiei de avizare nu se raportează la o certitudine, ci la o apreciere asupra existenței discernământului.
Neavizarea primului raport de expertiză, care și el a avut în vedere doar la actele medicale și ultimele diagnosticării ale afecțiunii de care suferea testatoarea, s-a raportat la concluzia certă a raportului de expertiză al SML Gorj în sensul existenței discernământului testatoarei la data de 26.04.2006.
Coroborând concluziile probei științifice cu restul probatoriului, tribunalul a apreciat că petentul nu a făcut dovada incontestabilă a inexistenței discernământului testatoarei la data încheierii testamentului contestat, referirea la alte momente în care testatoarea ar fi fost în stare de inconștiență, de pildă la momentul internării în spital, fiind fără relevanță în cauză.
Eroarea obstacol a fost pusă în discuție ca atare abia la momentul dezbaterilor la cuvântul pe fond asupra apelului, ea nu a fost invocată în mod expres ca motiv de nulitate absolută a actului juridic în discuție, motivarea cererii fiind în esență concentrată pe lipsa consimțământului testatoarei.
Eroarea obstacol este o formă a erorii viciu de consimțământ. Această formă a erorii împiedică formarea actului juridic, fiind distructivă de voință și se manifestă sub două forme: eroare asupra naturii juridice a actului, care constă în aceea că una din părți crede că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte crede că încheie alt act juridic și eroare asupra identității obiectului actului care constă în aceea că una din părți are în vedere un anumit obiect, iar cealaltă parte crede că tratează cu privire la un lat obiect.
Eroarea în general presupune că manifestarea de voință ( consimțământul) există, dar este viciată, or motivarea cererii s-a raportat în general la lipsa consimțământului, fără a se referii în concret la împrejurările pe care le presupune eroarea obstacol. De altfel probatoriul cauzei nu a fost direcționat spre dovedirea erorii obstacol, propunerea probelor fiind o sarcină ce incumbă în principal părților în litigiul civil și în primul rând reclamantului.
Exprimarea consimțământului de către testatoare s-a realizat prin punerea degetului pe testament și nu prin semnătură, deoarece îi erau afectate funcțiile locomotorii ale membrului superior drept, iar raportul de expertiză al SMLGorj ale cărui concluzii nu au fost contrazise de comisia de avizare referitor la aplicarea amprentei digitale, a menționat că nu se poate pronunța deoarece nu știu dacă este amprenta digitală a mâinii drepte sau stângi și dacă a fost aplicată numai prin mișcarea mâinii sau cu ajutorul celeilalte mâini.
3.Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs petentul V. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeienicie.
Criticile sunt în esență următoarele: Se consideră nelegală decizia civilă dată în apel, în baza art. 304 pct. 7 C.pr.civilă, întrucât instanța de apel, pe o motivare contradictorie și străină de natura pricinii a admis eronat apelul și a schimbat soluția legală pronunțată de către prima instanță, tribunalul făcând o aplicare greșită a legii, respectiv a dispoz. art. 184 C.pr.civilă, rap. la art. 948 C.civil 1864, deoarece era evident că testatoarea nu și-a exprimat un consimțământ valabil la întocmirea testamentului, fiind lipsită complet de discernământ la acel moment.
Recurentul consideră că apelul era neîntemeiat, întrcât prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispoz. art. 184 C.pr.civilă rap. la art. 948 C.civil 1864, precum și o justă apreciere a probatoriului administrat în cauză atunci când i s-a admis în parte cererea, constatând nulitatea absolută a testamentului autentificat sub nr. 6260/26.04.1996, de notarul public C. P., precum și nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.14/15.11.1996, întocmit de notarul public R. I., reținând faptul că are calitatea de unic moștenitor testamentar al autoarei P. E. decedată la 22 august 1996.
Tribunalul Gorj a dispus în mod eronat efectuarea unui raport de expertiză medico-legală, deși procedura de contestare a rapoartelor de expertiză medico-legală, prevede doar posibilitatea avizării sau neavizării raportului inițial, în nici un caz efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală- art. 25 din OG 1/2000.Se arată că răspunsul trimis tribunalului de către IML C. a fost acela că membrii comisiei nu pot aprecia dacă testatoarea avea sau nu discernământ la momentul întocmirii testamentului, însă această opinie este una lapidară și neargumentată în vreun mod din punct de vedere medico legal.
Tocmai de aceea se apreciază că adresa nr. 107/E2/07.dec.2011 a Comisiei de Control și Avizare a actelor medico-legale emisă de Institutul de Medicină Legală C. este singura complet argumentată și care precizează că testatoarea P. E. nu avea discernământul faptelor sale atunci când a s-a întocmit testamentul autentificat sub nr. 6260/26.04.1996, de notarul public C. P..
Se apreciază că cei doi apelanți pârâți M. G. și M. E. cu complicitatea notarului public C. P. au obținut în mod nelegal testamentul autentificat sub nr. 6260/26.04.1996, prin care autoarea P. E. le testa acestora întreaga avere și se revocau toate testamentele anterioare, adică testamentul recurentului autentificat sub nr. 1121/24 ian. 1996 la BNP M. A., în condițiile în care acesta discernământ la momentul întocmirii testamentului datorită bolii și nici nu a semnat acest testament.
Se mai arată că notarul public a consemnat în încheierea de autentificare 6260/26.04.1996 că în fața sa autoarea s-a legitimat cu buletinul de identitate . nr._ eliberat de Poliția Tg. J. la 19 mai 1978, acest document de identitate fiind expirat și fără valabilitate, atât timp cât la 03 ian. 1996 Poliția Tg. J. îi eliberase autoarei un nou buletin de identitate cu . nr._ folosit de aceasta la încheierea testamentului autentificat sub nr. 1121/24 ian. 1996 la BNP M. A..
Se apreciază că trebuia să existe la momentul încheierii testamentului o voință conștientă, care să permită autorului actului să aibă deplina reprezentare a faptelor sale și evident a consecințelor juridice pe care acestea le produc.
Deși formal, aceasta și-a exprimat consimțământul prin punerea degetului pe testament, totuși având în vedere că îi era grav afectat caracterul conștient ( calitativ ) al consimțământului, fiind vorba de o lipsă a acestuia, actul încheiat este lovit de o nulitate absolută .
În drept invocă dispoz. art. 304 pct. 7 și 304 pct. 9 C.pr.civilă, rap. la art. 184 C.pr.civilă.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței nr._/19.12.2011 a Judecătoriei Tg. J., cu obligarea intimaților pârâți la cheltuieli de judecată.
Intimații pârâți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente:
Are prioritate în examinare critica privind legalitatea întocmirii raportului de expertiză medico-legală dispus în apel, în raport cu dispozițiile legale cuprinse în ORDONANȚĂ Nr. 1 Republicată * din 20 ianuarie 2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, dispoziții legale care reglementează în mod specific organizarea și atribuțiile Comisiei superioare medico-legale din cadrul Institutului Național și ale Comisiilor de avizare și control al actelor medicale – din cadrul institutelor din centrele medicale universitare.
În primă instanță, s-a dispus în scopul stabilirii existenței discernământului persoanei decedate, expertiză medico-legală psihiatrică pe acte, solicitându-se Serviciului de medicină legală Gorj, întocmirea unui raport în acest sens și care s-a realizat și s-a depus la dosar – fila 180 dosar judecătorie.
Prin Concluziile expuse, comisia compusă din doi medici de specialitate (psihiatrică) și un medic legist, a arătat că din actele prezentate nu rezultă că testatoarea P. E., la data întocmirii actului notarial, ar fi prezentat o afecțiune psihică de natură să-i afecteze discernământul.
Față de aceste concluzii și în raport cu disp. art. 25 alin. 1 lit. a din OG 1/2000, în mod corect prima instanță a solicitat avizarea expertizei medico-legale realizate de serviciul județean, de către Comisia de avizare și control din cadrul institutului de medicină legală.
Comisia din cadrul institutului nu a avizat Raportul serviciului județean – fila 183 dosar judecătorie, comisia fiind compusă președinte – medic legist și 6 membri, din care doi în specialitatea psihiatrie.
Față de această nouă împrejurare, de asemenea, în mod corect a procedat prima instanță care a solicitat Comisiei din cadrul Institutului, la termenul din data de 4 noiembrie 2011, să exprime un punct de vedere cu privire la refacerea totală sau parțială a Raportului întocmit de serviciul județean, fiind corect interpretate și aplicate dispozițiile legale cuprinse în OG 1/2000, cât și cele prevăzute în HOTĂRÂREA Nr. 774din 7 septembrie 2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală.
Astfel, potrivit disp. art. 24 alin. (2) din OG 1/2000R, aplicabile și în ceea ce privește activitatea comisiei de avizare și control din cadrul institutelor, conform art. 25 alin. 3 din același act normativ, în cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, Comisia (superioară, dar și comisia de avizare și control) medico-legală, recomandă refacerea totală sau parțială a lucrărilor la care se referă actele primite pentru verificare și avizare, formulând propuneri în acest sens sau concluzii proprii. În același sens, dispun și prevederile art. 21 alin. 2 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea 774/2000.
Așadar, nu era suficientă neavizarea raportului de către Comisie, era necesară și exprimarea unui punct de vedere în sensul celor arătate în precedent.
Ca urmare a acestui demers, Comisia de avizare si control compusă în aceeași modalitate ca în cazul neavizării raportului intocmit de serviciul județean, a exprimat Concluzii proprii, arătând că testatoarea nu mai avea discernământul faptelor și al consecințelor lor păstrat, la data întocmirii actului notarial.
Aceasta a fost proba științifică ce a stat la baza soluției primei instanțe.
În apel, s-a apreciat că este necesară o nouă expertiză medico-legală psihiatrică, pe acte.
În principiu, nicio dispoziție legală nu se opune refacerii acestei probe, câtă vreme instanța de apel, instanță superioară de fond și devolutivă, apreciază că se impune refacerea unei probe, contrar celor argumentate de către recurent în prima parte a criticii sale.
Dar, trebuie avut în vedere faptul că, de această dată, instanța a solicitat efectuarea lucrării de către institut, iar nu de către serviciul județean.
Or, același institut în cadrul căruia a funcționat comisia de avizare și control al raportului întocmit de serviciul județean, a concluzionat pin raportul depus la dosar – fila 58 dosar tribunal, că nu se poate preciza dacă testatoarea P. E. avea sau nu discernământul faptelor și al consecințelor sale la data întocmirii actului notarial.
Acest raport a fost întocmit de doi medici, unul legist și unul psihiatru, amândoi făcând parte și din comisia de avizare și control a aceluiași institut și care nu a avizat primul raport, cel al serviciului județean și care, ulterior a exprimat o opinie proprie în sensul că numita P. E. nu avea discernământ la acea dată.
În aceste condiții, este evident că există o contradicție între concluziile celor două rapoarte de expertiză medico-legală, care sunt întocmite la nivelul aceleiași entități cu atribuții legale în domeniu, contradicție care este cu atât mai puternică cu cât, primele concluzii proprii sunt exprimate de Comisia de avizare și control din cadrul institutului în compunere de 7 persoane (președinte și șase membri, din care doi psihiatri) în cadrul procedurii de examinare și avizare, iar ultimele concluzii sunt exprimate la un nivel inferior, de doi medici din care numai unul psihiatru.
Pe de altă parte, din punct de vedere științific, dar și juridic, expertiza de specialitate realizată de comisie este superioară celei realizată ulterior.
În atare situație, de vreme ce instanța se afla în ipoteza prevăzută de art. 210 alin. 1 Cod procedură civilă, având nevoie de părerea unui specialist, nu era în măsură să înlăture concluziile primului raport și să-și însușească ultimul raport, cu atât mai mult cu cât cele două se contrazic.
Prin urmare, erau incidente disp. art. 24 alin. 1 din OG 1/2000, potrivit cărora, Comisia superioară medico-legală verifică și avizează, din punct de vedere științific, la cererea organelor în drept, concluziile diverselor acte medico-legale și se pronunță asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale.
Așadar, nelegalitatea modului de administrare a probei cu expertiza medico-legală constă în faptul că în condițiile arătate în precedent, instanța de apel deși a constatat existența contradicțiilor dintre cele două expertize, nu a solicitat potrivit legii, verificarea și avizarea ultimul raport intocmit de această dată de institutul din centrul medical universitar, de către Comisia superioară medico-legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "M. Minovici" București.
În recurs nu se poate suplini această lipsă și nu se poate administra această probă, având în vedere disp. art. 305 Cod procedură civilă, potrivit cărora în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor.
Așadar, instanța de recurs nu este în măsură să realizeze un control judiciar adecvat și complet, câtă vreme instanța de apel nu a respectat în totalitate procedura de realizare a unei expertize medico-legale psihiatrice pe acte, putându-se trage concluzia că starea de fapt nu a fost complet și definitiv stabilită, în condiții de legalitate, dar și cu respectarea oralității, contradictorialității și a dreptului la apărare pentru toate părțile din proces la administrarea probei.
Fiind necesară administrarea completă a probei, sunt incidente cazurile de recurs prev. de art. 304 pct. 9 și pct. 5 Cod procedură civilă, și de trimitere prev. de art. 312 alin. 5 teza I Cod procedură civilă.
Pentru aceleași motive, dar per a contrario, susținerile intimaților pârâți din întâmpinarea formulată în recurs, vizând legalitatea expertizei, au fost privite ca neîntemeiate.
În baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza II Cod procedură civilă, se va admite recursul ca fondat, se va casa decizia și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a proceda în consecință și pentru ca niciuna dintre părți să nu fie lipsită de un grad de jurisdicție pe fond.
Având în vedere prioritatea în examinare a acestui motiv de recurs și soluția de reluare a judecății care s-a impus, apare de prisos examinarea celorlalte motive de recurs, dar și a celorlalte apărări formulate de către intimați prin întâmpinarea din recurs, întrucât vizează fondul cauzei, urmând a fi avute în vedere în rejudecare pentru pronunțarea unei soluții legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de petentul V. D. împotriva deciziei civile nr. 510 din data de 22 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. DE PE L. CURTEA DE APEL C., M. G., M. E., C. P. - N. PUBLIC.
Casează decizia civile nr. 510 din data de 22 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._ și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Gorj.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 martie 2013.
Președinte, C. R. | Judecător, T. R. | Judecător, M. L. N. A. |
Grefier, S. C. |
Red.Jud.T. R.
Tehn.I.C./Ex.3/
26.04.2013
Jud.Apel/ M. G. și
N. U.
J.Fond/M.A. S.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 40/2013. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 7923/2013. Curtea de... → |
|---|
