Anulare act. Decizia nr. 7516/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7516/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 8269/215/2012
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 7516
Ședința publică din data de 10 Iulie 2013
Completul compus din:
Președinte: Judecător L. E.
Judecător P. B.
Judecător C. T.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâții A. E. și A. D., împotriva deciziei civile nr.9/18.01.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți D. E., D. M., D. C. și intimatul pârât O. de C. și Publicitate Imobiliară C., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâtă A. E. asistată de avocat P. F. și recurentul pârât A. D. reprezentat de avocat P. F., intimații reclamanți D. E. și D. M. asistați de avocat C. O., precum și intimatul reclamant D. C. reprezentat de avocat C. O., lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că recursul este timbrat, declarat și motivat în termenul legal, că recurenții au depus prin serviciul registratură precizări, după care, avocat C. O. a depus la dosar o adresă de la OCPI.
Nefiind cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul părților.
Avocat P. F. pentru recurenții pârâți, susținând oral cele 4 motive invocate și dezvoltate prin cererea de recurs a precizat că se încadrează în art. 304 pct. 7,8 și 9 C.pr.civ. și a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței și respingerea acțiunii.
În cazul în care se apreciază întemeiat primul și cel de al 3-lea motiv de recurs, a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea acțiunii așa cum a fost inițial formulată. A solicitat cheltuieli de judecată.
Avocat C. O. pentru intimații reclamanți, a susținut nulitatea recursului, considerând că, criticile formulate nu se încadrează în niciuna din prevederile art. 304 C.pr.civ., precum și faptul că prin motivele de recurs nu s-a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare. În subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că încă din primul ciclu procesual, la 09.05.2011 prin precizarea la acțiune, s-a solicitat rectificarea documentației cadastrale și a cărții funciare, instanța reținând corect că pârâții nu s-au opus acestei cereri. Acțiunea este admisibilă, fiind aplicabile prevederile art. 34 și 36 pct. 4 din Legea nr. 7/1996. Cartea funciară și documentația cadastrală nu respectă sentința din 1992 prin care s-a stabilit linia de hotar. S-a încercat întocmirea documentației cadastrale de către reclamanți dar nu a fost posibilă deoarece pârâții au încălcat linia de hotar stabilită prin hotărârea judecătorească de grănițuire (au lățimea de 12,5 m în loc de 12 m), marjă de eroare neacceptată de Ordinul ANCPI. A solicitat cheltuieli de judecată, depunând chitanță onorariu.
CURTEA
Asupra recursului de față:
La 13.09.2007 reclamanții D. E., D. M. și D. C. au chemat în judecată pe pârâții A. E. și A. D. în contradictoriu cu O. de C. și Publicitate Imobiliară solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a documentației cadastrale întocmită pe numele pârâților și înregistrată sub nr._/23.07.2007 la O. de Carte Funciară D..
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr. 743/23.01.1992 din dosar nr. 7018/1991 s-a stabilit definitiv și irevocabil linia de hotar dintre proprietatea lor și proprietatea pârâților, conform schiței efectuate cu ocazia întocmirii raportului de expertiză.
Pârâții, cu ocazia întocmirii documentației cadastrale, au modificat cu rea-credință dimensiunile proprietății, extinzându-se peste linia de hotar, întocmind documentația cu o deschidere la stradă de 12,67 m, trecând astfel peste actele de proprietate și peste sentința judecătorească. Mai arată că în momentul în care au încercat să-și întocmească documentația cadastrală, s-a constatat că pârâții s-au extins nemaiputându-se întocmi o documentație cadastrală pe terenul proprietate a lor întrucât nu mai corespunde suprafața din acte cu cea trecută în documentația pârâților.
Prin sentința civilă nr. 4229/24.03.2008, Judecătoria C. a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei C. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D. – secția contencios administrativ și fiscal.
La data de 03 iulie 2008 dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului D.-secția contencios administrativ și fiscal, fiind înregistrat sub nr._/63/2008, iar la termenul de la 30 octombrie 2008 reprezentantul pârâtului O. de C. și Publicitate Imobiliară a invocat excepția necompetentei materiale a Tribunalului D.-secția contencios administrativ și fiscal,învederând că este competentă Judecătoria C..
Prin sentința nr. 2105/30.10.2008 Tribunalul D. a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, în speță Curtea de Apel C. - Secția de C. Administrativ și Fiscal. Prin sentința nr. 45/11.12.2008, Curtea de Apel C. a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..
Prin sentința civilă nr._/09 iunie 2011, Judecătoria C. a respins acțiunea formulată de reclamanți.
La data de 12.07.2011 reclamanții au formulat apel, iar prin decizia civilă nr. 593/16.12.2011 Tribunalul D. a admis apelul, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Trimisă spre rejudecare, cauza a fost înregistrată la această instanță sub nr._ .
Prin sentința civilă nr._/27.06.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea precizată, față de pârâtul O.C.P.I. – D., pentru lipsa calității procesuale pasive. A fost admisă acțiunea precizată, față de pârâții A. E. și A. D..
S-a dispus rectificarea documentației cadastrale nr._ și a cărții funciare a localității C. nr._, în sensul respectării sentinței civile nr. 743/1992 a Judecătoriei C., astfel încât proprietatea pârâților să aibă la est dimensiunea de 12 m.l., în sensul diminuării cu suprafața de 0,52 m.p. din lățimea terenului, pe o lungime de 46 m.l., învecinată cu proprietatea reclamanților. Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 1300 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții A. E. și A. D., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 9/18.01.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._, s-a respins ca nefondat apelul, formulat de pârâții A. E., A. D. împotriva sentinței civile nr._/27.06.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanții D. E., D. M., D. C.. Au fost obligați intimații pârâți la plata către intimații reclamanți a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut următoarele:
Primul motiv de apel privește faptul că în mod greșit prima instanță s-a considerat investită și, prin urmare, a soluționat atât cererea inițială de chemare în judecată cât și precizarea depusă la data de 23.05.2012, întrucât reclamanții și-au modificat cererea la cel de-al treilea termen de judecată, după casare, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 132 C.proc.civ. și ale 315 C.proc.civ., aplicabile și în cazul în care instanța de apel a dispus rejudecarea.
Cererea precizatoare depusă la data de 23.05.2012 în fața primei instanțe, după desființarea cu trimitere spre rejudecare dispusă prin decizia nr. 593/2011 a Tribunalului D., este, în fapt, o reiterare a cererii modificatoare depusă de reclamanți în primul ciclu procesual în fața primei instanțe, la data de 01.07.2010, arătându-se în plus dimensiunile terenului pentru care se solicită rectificarea documentației cadastrale și a cărții funciare. În ședința de judecată din 05.07.2010, ce a urmat depunerii acestei precizări, apărătorul pârâților a arătat că este depusă tardiv această precizare modificatoare a cererii de chemare în judecată, însă nu a arătat expres că se opune soluționării ei împreună cu cererea principală și nu a solicitat instanței să constate decăderea reclamantului din dreptul de a-și modifica cererea introductivă de instanță. Mai mult la termenul de judecată următor pârâții au depus întâmpinare la această cerere modificatoare, întâmpinare prin care au solicitat respingerea ei ca nefondată și ca inadmisibilă, aceleași fiind și concluziile scrise și orale formulate în fața primei instanțe. Din această atitudine procesuală, instanța a dedus că pârâții au acceptat tacit judecarea împreună a cererii modificatoare cu cererea inițială. De asemenea, tribunalul a constatat că pârâții, prezenți prin apărătorul ales în ședința publică din 23.05.2012, nu s-au opus la depunerea cererii precizatoare de către reclamanți și nu au invocat încălcarea dispozițiilor art. 132 C.proc.civ., încălcare invocată pentru prima dată prin motivele de apel depuse la data de 25.07.2012.
Dispozițiile art. 132 alin. 1 C.proc.civ. care stabilesc momentul până la care reclamantul poate să își modifice cererea de chemare în judecată, nu sunt de ordine publică, ci de ordine privată, astfel încât nesocotirea lor ar putea fi invocată (numai de către pârât, nu și de instanță din oficiu) in limine litis (adică la termenul respectiv sau, dacă pârâtul nu este prezent la acel termen, la termenul de judecată următor, înainte de a se pune în discuție alte aspecte ale procesului), sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai invoca neregularitatea procedurală respectivă.
În speță, reținând lipsa opunerii pârâților, in limine litis, la modificarea cererii introductive, ulterior primei zile de înfățișare, se prezumă că a fost acceptată, părțile nemaiputând reveni ulterior asupra acestei poziții, prin exercitarea căilor de atac, acest motiv de apel fiind neîntemeiat.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel ce privește legalitatea și temeinicia soluției primei instanțe, tribunalul, analizând grupat toate argumentele aduse în sprijinul acestui motiv, a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 33 din Legea cadastrului nr. 7/1996, se poate cere rectificarea sau modificarea înscrierii din cuprinsul cartii funciare, daca aceasta înscriere nu corespunde cu situația juridica reala.
Potrivit alin. 2, rectificarea consta in: ,,radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibila a face obiectul unei înscrieri in cartea funciara.” A..4 - ,,Rectificarea înscrierilor în cartea funciara se poate face fie pe cale amiabila, prin declarație autentica, fie in caz de litigiu, prin hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila. (5) Erorile materiale savarsite cu prilejul înscrierilor in cartea funciara pot fi îndreptate la cerere sau din oficiu”.
Art. 34 stabilește condițiile in care poate fi ceruta rectificarea înscrierilor din cartea funciară și anume, dacă printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila s-a constatat ca: ,,1. înscrierea sau actul in temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; 2. dreptul înscris a fost greșit calificat; 3. nu mai sunt întrunite condițiile de existenta a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic in temeiul căruia s-a făcut înscrierea; 4. înscrierea din cartea funciara nu mai este in concordanta cu situația reala actuala a imobilului.”
Față de dispozițiile legale citate mai sus, instanța a constatat că rectificarea cărții funciare are ca efect înlăturarea sau îndreptarea unei operațiunii juridice pentru motivele prevăzute de art. 34: actul in temeiul căruia operațiunea s-a efectuat nu a fost valabil, dreptul a fost greșit calificat ori nu mai sunt întrunite condițiile de existenta a lui, încetând astfel efectele titlului de proprietate. Un alt motiv, invocat si de reclamanți, se refera la înscrierea care nu mai este in concordanta cu situația reală actuală a imobilului. Acțiunea în rectificare de carte funciară poate fi promovată pe cale principală atunci când printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, anterioară, s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căreia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil. Acțiunea în rectificare de carte funciară se poate solicita și pe cale accesorie, însă grefată pe o cerere principală care ocrotește dreptul subiectiv vătămat prin înscrierea neconformă situației juridice reale. Rectificarea cărții funciare presupune întotdeauna o verificare de fond a dreptului care se realizează în cursul cercetării judecătorești, fiindcă această operațiune juridică nu se poate dispune decât în baza unei hotărâri prin care se soluționează litigiul privitor la dreptul înscris. În speță, acțiunea în rectificare se grefează pe acțiunea de modificare a documentației cadastrale, pe motiv că există neconcordanțe între imobilul descris în documentație și situația reală, astfel cum a fost stabilită prin s.c. nr. 734/1992.
Susținerile reclamanților au fost confirmate prin raportul de expertiză, unde s-a concluzionat că documentația cadastrală întocmită pentru terenul proprietatea pârâților nu este în concordanță cu s.c. nr. 743/1992, în sensul că aceasta nu respectă hotarul stabilit prin hotărâre judecătorească, concluzii ce au fost menținute și prin răspunsul la obiecțiuni.
Cum înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit de pârâți, pe baza documentației cadastrale întocmite de persoana autorizată, nu este în concordanță cu s.c. nr. 734/1992, instanța de fond a apreciat în mod corect că acțiunea de față este întemeiată și a dispus rectificarea documentației cadastrale în baza căreia imobilul pârâților a fost intabulat, astfel încât aceasta sa fie în concordanta cu situația reală stabilită cu putere de lucru judecat prin s.c. nr. 734/1992. De asemenea, urmare a admiterii cererii privind rectificarea documentației cadastrale în temeiul căreia s-au efectuat operațiuni de carte funciară, în mod corect prima instanță de fond a admis și cererea privind rectificarea cărții funciare, prin îndeplinirea condiției impuse de textul art.34 pct.1 din L.7/1996.
Într-adevăr nici unul din martorii audiați în cauză nu au cunoștință de vreo modificare a liniei de hotar existente între părți, însă reclamanții nu au invocat o asemenea stare de fapt în motivarea cererii lor, ci doar greșita întocmire a documentației cadastrale.
Și critica referitoare la inexistența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care să stabilească schimbarea situației de fapt nu este întemeiată, atâta timp cât acțiunea în rectificarea cărții funciare se întemeiază pe pct. 1 art. 34 Legea nr. 7/1996, fiind subsecventă acțiunii în rectificarea documentației cadastrale.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții A. E. și A. D. criticând-o pentru nelegalitate.
Un prim motiv de recurs vizează aspectul că reclamanții au promovat la 13.09.2007 o acțiune prin care au solicitat nulitatea absolută a documentației cadastrale prin care s-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al pârâților asupra imobilului în care locuiesc.
După parcurgerea unui ciclu procesual ( prima sentință pronunțată de judecătorie fiind desființată cu trimitere de instanța de apel) reclamanții si-au modificat acțiunea, solicitând rectificarea înscrierii în cartea funciară.
Arată că au invocat în apel inadmisibilitatea modificării acțiunii, fiind încălcate dispozițiile art. 132 cod procedură civilă si ale art. 315 cod procedură civilă, excepție care a fost respinsă greșit de tribunal, cu motivarea că pârâții nu s-au opus la modificarea cererii, ceea ce, în opinia tribunalului, ar fi echivalat cu acordul acestora la stabilirea unui alt cadru procesual.
Consimțirea pârâtului la modificarea cererii de chemare în judecată după prima zi de înfățișare este acceptată în practica judiciară, însă interpretarea termenului de consimțire nu trebuie făcută într-o manieră extinsă, fiind vorba doar de consimțirea expresă, care a lipsit în cauza de fată.
In plus, au ridicat excepții si au învederat că nu se poate modifica acțiunea, aspect care a fost ignorat de tribunal și de prima instanță.
În condițiile în care se apreciază întemeiat acest motiv de recurs, au considerat că se impune casarea hotărârii din apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru a fi soluționată acțiunea așa cum a fost inițial formulată.
Cel de al doilea motiv de nelegalitate pe care îl susțin, si care atrage respingerea acțiunii îl constituie greșita soluționare a excepției de inadmisibilitate a acțiunii, dispozițiile art. 36 din Legea 7/1996 fiind greșit aplicate de ambele instanțe.
Au susținut în fața primei instanțe și reiterat în apel faptul că, potrivit art. 20- 36 din Legea 7/1996, dreptul de proprietate se înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-a constituit ori s-a transmis proprietatea, că rectificarea cărții funciare presupune îndreptarea unei înscrieri, ea fiind lăsată de lege la dispoziția oricărei persoane interesate, însă cu condiția ca printr-o hotărâre judecătorească anterioară să se constate că înscrierea nu mai este în concordantă cu situația reală din teren.
Instanța de apel, după ce a enumerat dispozițiile legale si condițiile impuse de lege pentru promovarea acțiunii în rectificare carte funciară, a ajuns la concluzia eronată că în speță acțiunea în rectificare se grefează pe acțiunea de modificare a documentației cadastrale, având astfel un caracter accesoriu.
Au apreciat că această interpretare este contrară legii, cât timp art. 34 din legea cadastrului stabilește doar 4 condiții în care poate fi cerută rectificarea cărții funciare, precizate și de tribunal, și nici una dintre aceste condiții nu este modificarea documentației cadastrale. De altfel, documentația cadastrală este partea tehnică a cărții funciare, așa încât nu se poate cere rectificarea cărții funciare ca accesorie - la rectificarea înscrierii, pentru că este un non sens, nu numai juridic, ci si logic.
Tribunalul nu a precizat care dintre cele 4 situații expres si limitativ prevăzute de lege se regăsește în speță și prin interpretarea pe care a dat-o a adăugat la lege.
Au arătat că este adevărat că acțiunea în rectificare carte funciară poate avea un caracter accesoriu, însă acțiunea principală trebuie să fie una prin care: 1 să se solicite constatarea nevalabilității actului în baza căruia s-a făcut înscrierea; 2. să se solicite constatarea greșitei calificări a dreptului în baza căruia s-a înscris (de pildă, titularul CF avea un drept de folosință sau de administrare, de concesiune si i s-a înscris dreptul de proprietate); 3. să se constate că nu mai există dreptul în baza căruia s-a făcut înscrierea si 4. să se constate că situația actuală este diferită de situația imobilului de la data înscrierii, datorită unor modificări de fapt.
Legea nu dă posibilitatea unui terț de a solicita pe cale principală anularea, modificarea documentației cadastrale și pe cale subsidiară rectificarea înscrierii în cartea funciară, așa cum a stabilit, arbitrar, tribunalul. Instanța trebuia astfel să constate că actul în baza căruia s-a făcut înscrierea în cartea funciară în favoarea pârâților, respectiv contractul de întreținere autentificat sub nr. 2615 din 22.10.1997, nu a fost anulat sau modificat printr-o sentință judecătorească definitivă și irevocabilă, că nu există o hotărâre prin care să se fi constatat modificarea situației de fapt, motiv pentru care acțiunea pentru rectificarea cărții funciare nu putea fi promovată.
În concluzia acestui motiv de nelegalitate arată că prin art.36 din Legea 7/1996 se stabilesc expres și limitativ patru cazuri în care se poate exercita acțiunea în rectificarea cărții funciare, toate având ca premisă existența unei hotărâri judecătorești care să constate incidența unuia dintre aceste cazuri, aceasta fiind o condiție de admisibilitate a acțiunii în rectificare.
Acțiunea în rectificare are caracterul unei acțiuni subsecvente față de o acțiune principală care trebuie să constea într-o cerere în constatarea nevalabilității înscrierii sau titlului în temeiul căruia s-a săvârșit înscrierea, iar în cauză reclamanții nu au făcut dovada existenței unei hotărâri judecătorești care constată că situația reală actuală a terenului nostru nu corespunde înscrierilor din cartea funciară.
Recurenții au mai susținut că decizia tribunalului este nelaglă, nefiind respectate dispozițiilor art. 261 pct. 5 cod procedură civilă.
În partea a doua a motivelor de apel (ultimele trei file) au arătat pe larg care sunt considerentele pentru care nu este legală si temeinică soluția de a constata că lățimea la stradă a terenului este mai mare decât cea stabilită prin acte si hotărâre judecătorească, explicând si modul în care s-au făcut măsurătorile, ce a determinat greșeala expertului si a instanței.
Aceste critici au fost ignorate de tribunal, care a răspuns celor trei pagini ale argumentelor într-o singură frază (fila ultimă a deciziei, alineat 2), prin care a arătat că susținerile reclamanților sunt confirmate prin raportul de expertiză. Ori, au arătat tocmai faptul că măsurătorile expertului au fost greșite datorită unghiului de măsurare a unor puncte din plan care nu sunt coliniare.
Tribunalul nu a făcut decât să expedieze argumentele, modul în care a motivat această parte din hotărâre fiind dovada că nu le-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, motiv pentru care se impune casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare, în cazul în care instanța de recurs va trece peste criticile inserate la punctul 2 din prezentele motive .
Au învederat că între ei si reclamanți s-a purtat în anul 1992 un proces care a avut că obiect stabilirea liniei de hotar dintre proprietăți. Având în vedere că sentința 743/1992 se bucură de prezumția de lucru judecat, instanța trebuie să aibă în vedere cele statuate anterior cu privire la stabilire liniei de hotar. Efectul pozitiv al lucrului judecat, analizat ca o prezumție, se impune în al doilea proces în sensul că, având legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, nu mai există posibilitatea de a fi contrazis.
Existenta unui reper fix între proprietăți este consemnată în sentință anterioară si a rezultat și din probele administrate în prima instanță. Prin modul de soluționare a acțiunii instanțele de fond au ignorat cele ce s-au statuat cu privire la dreptul de proprietate și linia de hotar dintre proprietăți prin sentința civilă 736/1992, prin care a fost clarificată situația de fapt a imobilelor.
Din această perspectivă trebuie apreciat că sentința anterioară se bucură de autoritate de lucru judecat și că instanța nu poate stabili alte limite ale proprietăților, chiar dacă una din părți contestă măsurătorile efectuate, pentru că s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice.
Pe de altă parte, chiar dacă prin măsurătorile efectuate în raportul de expertiză din prezenta cauză s-ar fi constatat că există această diferență de 56 centimetri între lățimea reală a terenului nostru si cea înscrisă în cartea funciară, trebuia făcută aplicarea Ordinului 643/2006, înscriindu-se în marja de eroare acceptată.
Sentința civila 736/1992 a fost avută în vedere de expertul care a realizat documentația cadastrala, aspect care a rezultat și din completarea raportului de expertiză (răspuns la obiecțiuni), efectuat de expertul D. D., la prima instanța. Expertul a arătat că lățimea terenului pe care îl dețin pârâții este de 11,77 mp prin măsurătoare perpendicular pe latura de sud. Instanța a avut in vedere măsurătoare oblica realizata de expert, din care a rezultat o latime a terenului de 12,52 m, ori este cunoscut ca distanta dintre cele doua puncte se măsoară prin trasarea unei linii perpendiculare pe latura învecinată, iar nu a unei linii oblice.
În plus, se observă ca linia de hotar este dată de bondocul de la terminația construcției proprietatea pârâților (așa cum este consemnat, cu putere de lucru judecat, în sentința civilă 743/1992). Deplasarea liniei de hotar de la o lațime a terenului de 12,52 m, cat a reținut greșit prima instanța, ar fi presupus deplasarea acestui bondoc, ori se observa din toate documentațiile depuse la dosar, inclusiv din expertiza administrata nemijlocit, ca linia de hotar dintre noi trece prin spatele unei construcții si este imposibil de modificat.
Toate lucrările experților dau ca punct de pornire al gardului nostru de la . in vedere de instanța in anul 1992, iar din declarația martorului P. I. a rezultat ca reperul pentru stabilirea liniei de hotar nu s-a modificat, fiind realizat din țeava de fier, prinsa in stâlpi de beton.
Au solicitat a se constata că prima instanță a reținut greșit că lățimea la stradă a terenului este mai mare decât limita de 12 m stabilita prin sentința 743/1992, în realitate aceasta fiind de 11,77 m, cum s-a arătat de expert în răspunsul la obiecțiuni, configurația gardului de la . unei linii frânte, ori măsurarea trebuie făcuta în linie dreaptă. Ca urmare, documentația cadastrală care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciara este corect întocmită, cu respectarea actelor de proprietate.
Intimații reclamanți au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
În primul rând au considerat că motivele detaliate în cererea de recurs nu se încadrează în niciuna din dispozițiile art.304 C.pr.civ., toate aceste critici fiind examinate atât de instanța de apel cât și de instanța de fond
Pe fond au susținut că instanța de apel a reținut corect că nu poate fi primită excepția inadmisibilității modificării acțiunii deoarece precizarea la acțiune prin care s-a solicitat rectificarea documentației cadastrale respectiv a cărții funciare a fost formulată încă din primul ciclu procesual la data de 09.05.2011, iar la termenul din 23.05.2012 în rejudecare nu au făcut altceva decât să indice dimensiunile pentru care se solicită rectificarea documentației cadastrale și a cărții funciare; că pârâții nu au făcut nici un fel de opoziție la cererea precizatoare, motiv pentru care apreciază că nu au fost încălcate dispozițiile art.132 respectiv 315 C.pr.civ.
Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii pe motiv că s-au aplicat greșit disp. art.36 din Legea 7/1996 au apreciat-o ca nefondată, deoarece art.36 din legea 7/1996 dă posibilitate oricărei persoane să ceară rectificarea înscrierii în cartea funciară dacă dreptul înscris a fost greșit calificat, iar la pct.4 reglementează aceiași posibilitate în condițiile în care înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală a imobilului, ori din administrarea probatoriului reiese că speța se încadrează acestei situații.
Au arătat că această carte funciară, respectiv documentația cadastrală nu respectă sentința civilă 743/1992 prin care s-a stabilit linia de hotar dintre proprietăți, practic fiind aplicabile disp. art.34 din Legea 7/1996.
În ceea ce privește nerespectarea disp. art.261 pct. 5 C.pr.civ.,, tribunalul a arătat motivele de fapt cât și textele de lege care au determinat instanța să pronunțe o asemenea soluție.
Pct.4 din recurs se referă la excepția prevăzută de art.1201 C.Civil privind autoritatea de lucru judecat, excepție ce nu a fost invocată în fazele procesuale anterioare și care este neîntemeiată deoarece sentința civilă nr.743/1992 a vizat stabilirea liniei de hotar, iar prin prezentul litigiu s-a solicitat rectificarea documentației cadastrale și a cărții funciare, astfel nefiind îndeplinită condiția privind tripla identitate prevăzută de art. 1201 C Civil. Au arătat că au promovat această acțiune pe motiv că au apelat la un inginer cadastrist pentru întocmirea documentației cadastrale, iar acesta a comunicat că nu se poate întocmi deoarece pe limita de vest s-au încălcat limitele de proprietate stabilite odată cu grănițuirea.
Aceleași aspecte au fost reținute și de expertul D. D. în raportul de expertiză efectuat în primul ciclu procesual și anume că pârâții nu au respectat, când au întocmit documentația cadastrală, sentința civilă 743/1992 și în același timp raportul de expertiză efectuat în această cauză, practic stabilindu-se că aceștia au lățime de 12,52 m în loc de 12 m.
Au apreciat că aceste marje de eroare nu sunt acceptate așa cum prevede ordinul ANCPI 643/2006 având în vedere susținerile exprimate în scris atât de expertul D. D. cât și de inginerul cadastrist G. M. care a refuzat întocmirea documentației cadastrale.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâți, a apărărilor formulate de intimații reclamanți, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Excepția nulității recursului nu este întemeiată. Aspectele deduse judecății, inclusiv prezumția de lucru judecat (nu excepția autorității de lucru judecat, cum greșit au calificat critica respectivă recurenții), nemotivarea deciziei recurate sub toate aspectele relevante ale cauzei constituie aspecte de nelegalitate care se circumscriu prevederilor art. 304 pct 7 și 9 Cod pr. civilă.
Referitor la completarea cererii de chemare în judecată s-a reținut de tribunal că a fost făcută la data de 01.07.2010, respectiv în primul ciclu procesual după stabilirea instanței competente. S-a reținut, de asemenea, că pârâții nu și-au manifestat expres opoziția cu privire la modificarea cererii inițiale după prima zi de înfîțișare.
Această concluzie a instanței de apel este eronată. Atâta timp cât recurenții pârâți prin apărător au susținut că cererea de modificare a acțiunii este „tardiv” formulată, este evident că au sesizat expres instanța cu privire la faptul că prin formularea cererii la acea dată sunt încălcate dispozițiile art. 132 Cod pr. civilă.
Potrivit, însă, art 105 alin 2 Cod pr. civilă „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”.Rezultă din conținutul normei legale menționate că nerespectarea unei dispoziții procedurale este sancționată de lege cu condiția să fie făcută dovada unei vătămări. Dacă nu este dovedită vătămarea, iar aceasta nu este prezumată prin lege, soluția care se impune este aceea de menținere a actului procedural respectiv.
În speță, continuarea judecății cererii de chemare în judecată astfel cum a fost modificată (întregită) prin precizarea făcută peste termenul reglementat de art. 132 Cod pr. civilă se circumscrie prevederilor art 105 alin 2 Cod pr civilă. Pentru a se dispune nulitatea este însă de verificat în ce măsură recurenții au fost vătămați sau nu.
Curtea constată că prin cererea precizatoare a fost modificat cadrul procesual inițial în sensul completării cu un nou capăt de cerere, ceea ce, prin prisma art. 132 Cod pr. civilă, ar fi dus la disjungerea cererii nou formulate pentru soluționare pe cale separată, nu la respingerea noii cereri ca tardiv formulată. Avându-se în vedere legătura dintre cele două cereri, dacă s-ar fi procedat la disjungere, este posibil ca ulterior să fi necesitat o eventuală conexare. Astfel fiind, Curtea apreciază că prin soluționarea celei de a doua cereri, în rectificare carte funciară, în cadrul aceluiași litigiu inițial, ce are ca obiect anulare (rectificare) documentație cadastrală, recurenții pârâți nu au fost prejudiciați ci, dimpotrivă, au avut pe rolul instanțelor o singură cauză, fiind evitat astfel riscul pronunțării unor hotărâri cu conținut contradictoriu, și evitându-se, de asemenea, efectuarea de către părți de cheltuieli suplimentare (pentru angajarea de noi apărători, deplasări la instanțe de mai multe ori – în condițiile în care s-ar fi acordat termene diferite). În concluzie, întrucât nu se poate reține că recurenții au fost vătămați prin analizarea de către instanțe a ambelor cereri unitar, în cadrul unui litigiu unic, cererile având legătură între ele, critica privind modul de aplicare de către instanțe a dispozițiilor art. 132 Cod pr. civilă urmează a fi respinsă.
Este întemeiată, însă, critica din recurs care privește modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 33 și următoarele din Legea nr. 7/1996.
Potrivit art. 33 din Legea nr. 7/1996, în forma pe care aceasta o avea la data promovării litigiului, în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală se poate cere rectificarea sau după caz modificarea acesteia.
Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară. Intră în categoria cererilor de rectificare carte funciară cererile prin care se solicită radierea unui drept, sau a unei notări în cartea funciară, cele prin care se solicită îndreptarea înscrierii sub aspectul naturii sau a câtimii (în cazul coproprietății) dreptului, precum și cele prin care se solicită menționarea unei înscrieri referitoare, de asemenea, la dreptul supus publicității. Rezultă din cele expuse aspectul că cererile în rectificare carte funciară au ca țintă partea a II-a a cărții funciare, respectiv cea referitoare la drepturi.
Prin modificare carte funciară se înțelege orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esența dreptului care poartă asupra acelui imobil. Modificarea nu se poate face decât la cererea titularului dreptului de proprietate. Obiectul țintă al cererii în modificare carte funciare îl constituie partea I a cărții funciare, respectiv cea în care sunt descrise imobilele.
Față de conținutul art. 33 din Legea nr. 7/1996, rezultă că cererea prin care se contestă cuprinsul cărții funciare sub aspectul întinderii suprafeței de teren și limitelor amplasamentului acesteia nu se încadrează între operațiunile de rectificare carte funciară, ci în cele de modificare carte funciară. Ceea ce se contestă din cuprinsul cărții funciare nu vizează dreptul întabulat ci aspecte tehnice referitoare la identificarea imobilului. Această interpretare a dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 7/1996 este susținută și prevederile art 89 alin. 5 și 6 din Ordinul nr. 633/2006 (forma în vigoare la 1 iulie 2010, când a fost completată acțiunea), potrivit cărora „ (5) Prin modificarea de carte funciară se înțelege orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esența dreptului înscris asupra acelui imobil. (6) Modificarea nu se va putea face decât la cererea titularului dreptului de proprietate, precum și în baza actelor doveditoare, astfel încât modificarea suprafeței înscrise în cartea funciară nu va fi considerată o rectificare de carte funciară.”
Aplicându-se cele menționate mai sus la speța concretă dedusă judecății Curtea constată că în mod eronat instanțele au reținut că sunt incidente în cauză prevederile art. 34 pct 1 din Legea nr. 7/1996.
Ca stare de fapt tribunalul a reținut că aspectul principal care a dus la declanșarea litigiului de față îl constituie faptul că „există neconcordanțe între imobilul descris în documentație și situația reală, astfel cum a fost stabilită prin s.c. nr. 734/1992”. Rezultă din starea de fapt reținută de instanța de apel și confirmată de intimații reclamanți prin întâmpinarea depusă în recurs că nu se contestă existența dreptului de proprietate al recurenților pârâți; nu se susține nici că recurenții pârâți ocupă din terenul proprietatea intimaților reclamanți; nu este contestată, de niciuna dintre părți, linia de hotar dintre proprietățile învecinate ale acestora; se susține doar că prin modul în care a fost descris imobilul proprietatea recurenților pârâți în documentația cadastrală este afectat dreptul de proprietate al intimaților reclamanți, în sensul că o parte din terenul proprietatea acestora apare în documentația cadastrală ca fiind parte a terenului proprietatea recurenților pârâți.
Întocmirea defectuoasă a lucrării cadastrale nu poate fi remediată pe calea cererilor care au ca obiect „rectificare/anulare” documentație cadastrală și/sau rectificare carte funciară. Remedierea unor situații de acest gen, dacă se confirmă, constituie motiv de modificare a cărții funciare.
Pentru situația în care un terț este lezat ca urmare a întocmirii defectuoase a lucrării cadastrale pentru un imobil învecinat celui aflat în proprietatea terțului, prin art. 27 din Ordinul 634/2006 au fost reglementate modalitățile de rezolvare a unor astfel de situații, în raport de care părțile sunt îndrumate să apeleze la justiție numai în caz de suprapunere reală, respectiv dacă nu există înscrisuri din care să rezulte care este situația juridică reală și numai în măsura în care nu se înțeleg. În speță părțile sunt în posesia unui înscris care atestă situația juridică reală, respectiv sentința civilă nr. 743/1992. Intimații reclamanți nu au încercat, însă, efectiv întabularea dreptului lor de proprietate, respectiv nu s-au adresat cu o cerere în acest sens biroului de carte funciară competent.
Constatarea inaplicabilității în litigiul dedus judecății a prevederilor art 34 din Legea nr 7/1996 (forma în vigoare la data precizării acțiunii) se impune în litigiul dedus judecății, față de obiectul concret al cererii de chemare în judecată (respectiv contestarea unor elemente ce privesc descrierea imobilului, care sunt evidențiate în partea I a cărții funciare) și argumentele concrete pe care intimații reclamanți le-au invocat (faptul că limitele suprafeței de teren pentru care a fost întabulat dreptul de proprietate în favoarea recurenților pârâți, astfel cum acestea au fost descrise în lucrarea cadastrală, nu corespund realității, aspect ce rezultă din hotărârea judecătorească pronunțată în litigiul purtat între părți, ce a avut ca obiect grănițuire). Astfel fiind, recursul declarat de recurenții pârâți este întemeiat, urmând a fi admis în baza art. 312 raportat la art. 304 pct 9 Cod pr. civilă, pe fondul litigiului urmând a se dispune respingerea acțiunii.
Analiza celorlalte critici formulate în recurs și care vizează conținutul concret al documentației cadastrale contestate nu se mai impune în cauză, câtă vreme argumentele deja expuse conduc la soluția respingerii acțiunii, intimații reclamanți, în măsura în care sunt prejudiciați prin modul de întocmire a lucrării cadastrale pentru imobilul proprietatea recurenților pârâți, având la îndemână, la data promovării litigiului dar și în prezent, alte căi de rezolvare, expuse mai sus, nu calea judiciară.
În baza art. 274 Cod pr. civilă vor fi obligați intimații reclamanți la cheltuieli de judecată către recurenții pârâți, reprezentând onorarii de avocat achitate de recurenți pentru susținerea cauzei la fond, în apel și în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții A. E. și A. D., împotriva deciziei civile nr.9/18.01.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți D. E., D. M., D. C. și intimatul pârât O. de C. și Publicitate Imobiliară C..
Modifică decizia.
Admite apelul.
Schimbă în parte sentința civilă nr._/27.06.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în sensul că respinge acțiunea și față de pârâții A. E. și A. D., ca nefondată.
Menține sentința în ce privește soluționarea acțiunii față de pârâtul O. de C. și Publicitate Imobiliară C..
Obligă intimații reclamanți la 7500 lei cheltuieli de judecată la fond, apel și recurs către recurenții pârâți.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10.07.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. E. P. B. C. T. Grefier,
I. B.
Red. Jud. PB / 18.07.2013
Tehn. red. IB / 2 ex
Jud fond C M R.
Jud apel RS G.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 85/2013. Curtea de... | Pretenţii. Decizia nr. 7813/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
