Grăniţuire. Decizia nr. 7054/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7054/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 15468/215/2007*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 7054
Ședința publică de la 26 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. P.-P.
Judecător - E. S.
Judecător - M. M.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul C. L. împotriva deciziei civile nr. 62 din 12 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. – Sectia I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. I., având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul pârât C. L., reprezentat de avocat D. Babov și intimata reclamantă V. I., asistată de avocat D. F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost timbrat, după care:
Avocat D. Babov, pentru recurentul pârât, a solicitat amânarea cauzei pentru ca părtile să încerce o rezolvare pe cale amiabilă.
Intimata reclamantă V. I., s-a opus la cererea de amânare. A precizat că recurentul este cel care folosește terenul iar ea plătește impozitele.
Instanța, analizând, a respins cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului pârât și constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului:
Avocat D. Babov, pentru recurentul pârât, a expus motivele scrise, în raport de care a pus concluzii de admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru suplimentarea materialului probator.
Avocat D. F., pentru intimata reclamantă V. I., a depus la dosar concluzii scrise însoțite de chitanța privind achitarea onorariului de avocat. A apreciat ca fiind legală și temeinică decizia recurată și a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 06 iulie 2007, sub nr._, reclamanta Vălugă I. a chemat în judecată pârâtul C. L. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună grănițuirea proprietăților învecinate, de asemenea obligarea pârâtului la respectarea dreptului de proprietate al reclamantei, pentru suprafața de 1418,17 mp.
În motivarea a arătat ca prin sentința civilă nr.9796/27.08.1992 pronunțată de Judecătoria C. s-a dispus ieșirea din indiviziune, iar pârâtul a fost obligat să respecte dreptul de proprietate al reclamantei asupra unei magazii.
Reclamanta precizează ca a încercat de mai multe ori să intre in posesia suprafeței de teren însă nu a reușit, fiind nevoita sa recurgă la un executor judecătoresc, acesta deplasând-se la fata locului fiind pusă în posesie pentru suprafața de teren, prin marcarea cu țăruși, iar a doua zi aceștia fiind luați de către pârât.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.584,480 și 483 C.civil.
În scop probator, a depus s.c. nr.9796/27.08.1992, raport de expertiză tehnică extrajudiciară, proces verbal de punere in posesie.
Prin încheierea de ședință din data de 12.11.2007 s-a dispus suspendarea cauzei în baza art.155 ind.1 c.proc.civ.
La data de 12.03.2008 reclamanta a făcut cererea de repunere pe rol.
La data de 19.05.2008, reclamanta a depus la dosar precizare de acțiune prin care evaluează capătul de cerere privind revendicarea la suma de 1000 lei.
La termenul din data de 09 iunie 2008 reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului și proba cu expertiza în specialitatea topografie, având ca obiective; identificarea terenurilor ce constituie proprietatea celor doua părți, stabilirea liniei de hotar, identificarea terenului în litigiu, evaluare teren, iar pârâtul solicită în apărare proba testimonială cu doi martorii.
Prin încheierea de ședință din data de 01.09.2008 s-a dispus suspendarea cauzei în baza art.242 alin.1 pct.2 c.proc.civ.
La data de 21.11.2008 reclamanta a formulat cererea de repunere a cauzei pe rol, timbrată corespunzător.
La data de 07.04.2009 pârâtul a depus la dosar cerere reconvențională prin care a solicitat ca reclamanta să desființeze plantațiile și construcțiile pe care le-a înființat pe calea de acces de la terenul său la drumul public
Raportul de expertiză, întocmit în cauza de expert M. A. D., a fost depus în data de 25 iunie 2009.
La data de 07.09.2009 pârâtul a depus la dosar obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în cauza de expert M. A. D., întrucât expertul a modificat traseul hotarului dintre pârât și reclamantă, de asemenea expertul constată un plus de teren de 60,83 mp pe care îi încorporează in terenul reclamantei, iar terenul ce se întinde de la clădirea C 6 până la hotarul de la sud cu numitul D. S. este liber și neocupat
La data de 06.10.2009 reclamanta depune o precizare de acțiune prin care solicită obligarea pârâtului la demolarea construcțiilor C 4, C5, C 6 ramase pe terenul reclamantei și mutarea acestora pe terenul pârâtului.
La termenul din data de 06.10.2009 instanța a încuviințat obiecțiunile formulate de câtre pârât la raportul de expertiză.
La data de 03.11.2009 pârâtul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat să fie obligat să desființeze mai multe construcții și cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate dreptul de superficie asupra construcțiilor notate C 3, C 4, C5, C 6 și dreptul de folosință asupra terenului aferent acestor construcții.
La data de 04.12.2009 a fost depus răspunsul la obiecțiuni la raportul de experți întocmit în cauza de expert A. D. M..
In cauză s-au audiat martorii Cordeleanu C., G. V., D. F., N. Ș., ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr.2178/05.02.2010 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă in parte acțiunea precizată formulată de reclamanta VALUGA I., în contradictoriu cu pârâtul C. L..
S-a stabilit linia de hotar dintre terenurile proprietatea reclamantei și terenul proprietatea pârâtului pe linia ce unește punctele 2-10-11-36-35-34-33-1 conform anexei nr.2 - plan topo - a raportului de expertiză tehnica întocmit de expert M. A. D., anexă ce face parte din prezenta hotărâre.
A fost obligat pârâtul să suporte jumătate din cheltuielile ce vor fi efectuate de reclamant cu grănițuirea terenului.
A fost obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul in suprafața de 841 mp, delimitat de pct.33-34-35-38-18-19-20-21-22-23-24-25-26-27-28-33, conform anexei nr.2 a raportului de expertiză, precum și terenul cuprins între pct.11-12-13-14-A-11, conform anexei nr.2 a raportului de expertiză tehnică.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1890 lei cheltuieli de judecată.
S-a dispus disjungerea cererii reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului la demolarea construcției C 4, C 5, C 6, cerere formulată la data de 06.10.2009 precum și cererea reconvențională formulata de pârât la data de 27.10.2009.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 9796 din data de 27.08.1992 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 6020/1991,a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Vălugă I., în contradictoriu cu pârâții C. L., G. G. și N. Ș., s-a dispus ieșirea din indiviziune conform raportului de expertiză întocmit de expert A. Ș., pârâtul C. L. fiind obligat să respecte dreptul de proprietate al reclamantului asupra magaziei.
Prin raportul de expertiză întocmit de expert A. Ș., reclamantei i-a fost atribuită o suprafață de 1418, 17 m.p., alcătuită din două suprafețe (timpul I și timpul II), iar pârâtului C. L. i-a fost atribuită o suprafață totală de 593, 50 m.p.( timpul III).
Din declarația martorilor Cordeleanu C. și G. V., instanța a reținut că, deși reclamanta a fost pusă în posesia terenului în litigiu de către executorul judecătoresc, pârâtul a scos țărușii din pământ și ocupă în continuare terenul, împiedicând-o pe reclamantă să-l folosească.
Din constatările expertului D. A. M., instanța a reținut că dispozițiile sentinței de ieșire din indiviziune nu au fost respectate de părți,ele folosind la această dată aceleași terenuri pe care le obțineau și înainte de finalizarea procesului și anume: reclamanta Vălugă I. ocupă o suprafață de 522 mp., distribuită în două amplasamente, iar pârâtul C. L. deține o suprafață de 1549 mp., conform planului anexa nr. 1 la raport. De asemenea, expertul a constatat că numita N. Ș., parte în procesul de ieșire din indiviziune, ocupă o suprafață de 362 mp., în timp ce prin sentința civilă nr. 9796/1992, i-a fost atribuită în proprietate suprafața de 291 mp.(timpul IV).
Prin prezentul raport de expertiză tehnică, unele dimensiuni ale terenurilor au fost ajustate, în raport cu măsurătorile prezentei expertize datorită diferențelor constatate față de măsurătorile expertului Ș. A.. Diferențele de măsurători se pot datora faptului că la cele două expertize s-au utilizat instrumente diferite (ruleta și stația totală) de aici rezultând și diferențe de suprafață (81, 33 m.p. în plus), diferențe justificate și prin metodele diferite de calcul utilizate.
Cu toate acestea, în mod corect expertul a modificat anumite laturi ale trupurilor constituite în propunerea de ieșire din indiviziune ( schița anexă 3 la raport ), urmărind însă respectarea punctelor fixe din teren, dar și încadrarea în suprafețele stabilite de expert și omologate prin hotărârea de partaj.
Prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză ( planul anexă 2 ) s-au identificat suprafețele de teren proprietatea reclamantei: S1.1, cu o suprafață de 638 mp. și S3.2, cu o suprafață de 1479 mp., adică 60, 83 mp., mai mult decât cea stabilită prin expertiza d-lui A. Ș.. Suprafața de teren proprietatea pârâtului a fost identificată ca fiind S3.1( 574 mp.) cu 20, 50 mp., mai mult față de cea din raportul de expertiză întocmit în 1992.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză în temeiul art. 584 C.civil, instanța a stabilit linia de hotar dintre proprietatea reclamantei și a pârâtului, astfel cum au fost identificate, pe linia ce unește punctele 2-10-11-36-35-34-33-1 conform anexei nr.2 - plan topo - a raportului de expertiză tehnica întocmit de expert M. A. D., anexă ce face parte din prezenta hotărâre.
În temeiul art. 584 teza ultimă C.civil, potrivit cărora cheltuielile privind grănițuirea se suportă în mod egal de ambii proprietari vecini, instanța a obligat pe pârât să suporte jumătate din cheltuielile ce vor fi făcute de reclamantă cu grănițuirea terenului.
Coroborând declarațiile martorilor audiați în cauză, cu concluziile raportului de expertiză, instanța a constatat că pârâtul ocupă din terenul proprietatea reclamantei, o suprafață de 841 mp., delimitată prin punctele: 33-34-35-38-18-19-20-21-22-23-24-25-26-27-28-33, și în temeiul art. 480 C.civil, obligând pe pârât să lase în deplină proprietate și liniștită posesie acest teren.
În temeiul art. 274 C.pr.civ, instanța a obligat pe pârât să plătească reclamantului cheltuielile de judecată, reprezentate de onorarii de avocat, taxă judiciară de timbru și onorariu de expert.
Față de împrejurarea că acțiunea principală este în stare de judecată, în timp ce pentru cererea reclamantei din 06.10.2009 se impune administrarea de noi probatorii, ca de altfel și pentru cererea reconvențională a pârâtului din 27.01.2009, instanța în temeiul art. 165 C.pr.civ., a disjuns cele două cereri de acțiunea precizată.
Împotriva acestei sentinței a formulat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, s-a arătat, în esență, că acțiunea introdusă de Vălugă I. îmbracă forma unei grănițuiri cu caracter complex – petit privind stabilirea liniei de hotar, precum și revendicare imobiliară a terenului intravilan în suprafață de 1418,17 mp, invocând sentința civilă nr.9796/27.08.1992, pronunțată de Judecătoria C., care are la bază raportul de expertiză întocmit în cauză de A. Ș..
De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, a ocupării abuzive a terenului în litigiu de către apelantul pârât, C. L., pentru a fi admisibilă acțiunea în revendicare imobiliară, în baza art. 480 Cod civil.
Reclamanta avea posibilitatea să pună în executare sentința civilă nr. 9796/27.08.1992, pentru a intra în posesia bunului astfel partajat.
În ședința publică din 29.10.2010, tribunalul, din oficiu, a invocat excepția insuficientei timbrări a apelului conform art.20 alin.3 din Lg.146/1997 și a rămas în pronunțare asupra excepției.
Prin decizia civilă nr.445 din 29 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, s-a anulat, ca insuficient timbrat, apelul formulat de către pârâtul C. L. împotriva sentinței civile nr. 2178 din 05.02.2010, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. I..
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că, potrivit disp. art. 11, alin. 1 din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa pentru fond, instanța stabilind în sarcina apelantului pârât o taxă judiciară de timbru de 397,5 lei pentru apel.
Conform art.20 alin. l din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în baza art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.
Deoarece apelantul pârât a achitat din taxa judiciară de timbru, datorată pentru apel în sumă de 397,5 lei, doar suma de 271 lei, rămânând neachitată suma de 126,5 lei, avându-se în vedere dispozițiile legale mai sus enunțate, a fost anulat apelul, ca insuficient timbrat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C. L., criticând-o pentru nelegalitate, arătând că a achitat taxa de timbru în ziua soluționării apelului.
Prin decizia civilă nr._ pronunțată de Curtea de Apel C. a fost admis recursul declarat de pârâtul C. L. împotriva deciziei civile nr.445 din 29 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, cu reclamanta V. I..
A fost casată decizia civilă și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele:
Din chitanța depusă, în original, eliberată de Direcția Impozite și Taxe Locale a Mun. C., a rezultat că la data soluționării apelului apelanții au plătit taxa de timbru, astfel că, în cauză, recursul este întemeiat, având în vedere că instanța de apel a soluționat dosarul pe excepție, fără a intra în cercetarea fondului.
În rejudecare, instanța de apel a încuviințat apelantului-pârât probele cu înscrisuri și cu expertiza tehnică în specialitatea topografie, obiectivele fiind stabilite prin încheierea de ședință din data de 22.09.2011.
A fost desemnat expert, prin tragere la sorți, dl. expert I. M.-G.. Având în vedere că acesta nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanță, instanța a dispus la termenul din data de 10.05.2012 înlocuirea acestuia cu dl. expert C. M.-G.. Față de împrejurarea că acest expert a fost suspendat din activitate, la termenul din data de 07.06.2012, instanța a dispus și înlocuirea acestuia cu dl. expert M. G.-C..
Raportul de expertiză a fost depus la data de 10.09.2012.
Apelantul-pârât a formulat obiecțiuni, încuviințate prin încheierea de ședință din data de 20.09.2012. Răspunsul la acestea a fost depus la data de 16.10.2012.
Intimata-reclamantă a formulat obiecțiuni, încuviințate în parte la data de 01.11.2012. Răspunsul a fost depus la data de 07.12.2012.
Prin decizia civilă nr.62 din 12 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ s-a respins apelul declarat de pârâtul C. L..
A fost obligat pârâtul la 500 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele :
Astfel, s-a invocat de către apelantul-pârât faptul că reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat și nu a făcut dovada ocupării abuzive a terenului în litigiu de către apelantul-pârât.
Aceste susțineri nu pot fi împărtășite de instanța de apel, având în vedere următoarele:
Tatăl reclamantei, Vălugă I., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9811/09.09.1983 de fostul notariat de Stat Județean D., a vândut apelantului-pârât și soției acestuia un corp de clădire de cărămidă, acoperit cu tablă, situat spre fundul curții, compus din două camere, bucătărie, sală și terasă, menționându-se în contract că terenul aferent în suprafață de 100 mp trece în patrimoniul statului, conform art. 30 din Legea 58/1974.
Prin sentința civilă nr.9796 din data de 27.08.1992 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 6020/1991, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Vălugă I., în contradictoriu cu pârâții C. L., G. G. și N. Ș., s-a dispus ieșirea din indiviziune conform raportului de expertiză întocmit de expert A. Ș., pârâtul C. L. fiind obligat să respecte dreptul de proprietate al reclamantei asupra magaziei.
Conform raportului de expertiză întocmit de expert A. Ș., reclamantei i-a fost atribuită o suprafață de 1418, 17 m.p., alcătuită din două suprafețe ( trupul I și trupul II), iar pârâtului C. L. i-a fost atribuită o suprafață totală de 553, 50 m.p.( trupul III).
Este adevărat că ieșirea din indiviziune are caracter declarativ, însă suprafața de 1418 mp, atribuită intimatei-reclamante prin sentința civilă nr. 9796 din data de 27.08.1992 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 6020/1991, este cuprinsă și în titlul de proprietate nr. 4322/2004 emis pe numele acesteia, pentru suprafața totală de 3,95 ha, din care 0,1418 ha teren intravilan, situat în tarlaua 106, parcelele 72 și 75 (fila 151 dosar fond).
Apelantului-pârât C. L. i s-a emis titlul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 1314 mp, dar prin sentința civilă nr._/12.08.1996 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/1995 s-a dispus anularea acestui titlu. Sentința menționată a fost schimbată prin decizia civilă nr. 858/11.04.1997 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 2110/1997, în sensul reducerii dreptului de proprietate al apelantului din prezenta cauză la suprafața de 553,5 mp.
Referitor la dovada dreptului de proprietate al intimatei-reclamante, mai este de arătat că, prin sentința civilă nr._/12.08.1996, s-a reținut, cu putere de lucru judecat, că, prin sentința civilă nr. 9796/27.08.1992 s-a constatat că aceasta este proprietară asupra suprafeței totale de 1418,17 mp, iar apelantul-pârât C. L. este proprietarul suprafeței de 553,50 mp, suprafețe învecinate, aflate în intravilanul loc. D., jud. D..
Tribunalul a mai reținut că, după anularea parțială a titlului său de proprietate, apelantul-pârât a formulat împotriva reclamantei din prezenta cauză o acțiune, solicitând constatarea valabilității convenției de vânzare-cumpărare cu privire la suprafața de teren de 1314 mp, situată în intravilanul loc. D., jud. D. și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, acțiune respinsă prin sentința civilă nr. 3051/01.03.2000 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/1999. Instanța a constatat că reclamantul C. L. deține titlu de proprietate emis în baza legii fondului funciar pentru suprafața de 553,50 mp, suprafață atribuită acestuia prin sentința civilă nr. 9796/1992, iar înscrisul sub semnătură privată denumit "inventar" și invocat de reclamant ca antecontract de vânzare-cumpărare a terenului în suprafață de 1314 mp, nu conține nicio mențiune cu privire la acest teren, astfel că acest înscris nu poate avea valoarea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la teren.
Apelantul-pârât a formulat și o acțiune vizând anularea titlului de proprietate al reclamantei, respinsă de Judecătoria C. prin sentința civilă nr. 5625/24.03.2011, reținându-se puterea de lucru judecat a sentinței civile nr._/12.08.1996, astfel cum a fost schimbată prin decizia civilă nr. 858/11.04.1997 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr.2110/1997 prin care s-a anulat parțial titlul de proprietate al apelantului-pârât.
Prin urmare, drepturile de proprietate ale părților asupra terenurilor în cauză au fost analizate și în cadrul litigiilor anterioare dintre părți, în prezent nemaiputând să existe nicio îndoială cu privire la acestea.
Susținerea apelantului în sensul că reclamanta nu a dovedit ocuparea abuzivă a terenului în litigiu este neîntemeiată, aceasta reieșind din declarațiile martorilor Cordeleanu C. și G. V., audiați de prima instanță, conform cărora, după ce reclamanta a fost pusă în posesia terenului în litigiu de către executorul judecătoresc, pârâtul a scos țărușii din pământ și ocupă în continuare terenul, împiedicând-o pe reclamantă să-l folosească.
De asemenea, din raportul de expertiză întocmit la fond de expertul D. A. M., instanța reține că dispozițiile sentinței de ieșire din indiviziune nu au fost respectate de părți, ele folosind la această dată aceleași terenuri pe care le dețineau și înainte de finalizarea procesului și anume: reclamanta Vălugă I. ocupă o suprafață de 522 m.p., distribuită în două amplasamente, iar pârâtul C. L. deține o suprafață de 1549 m.p., conform planului anexa nr. 1 la raport.
Și din rapoartele de expertiză întocmite în apel reiese că în teren părțile nu respectă pe dimensiuni și suprafețe ieșirea din indiviziune, iar apelantul-pârât C. L., deși la momentul efectuării expertizei A. deținea o singură construcție (cu suprafața de 76 mp), în prezent acesta deține 5 construcții: C2 locuință cu suprafața construită de 357 mp, C3 – pătul cu suprafață construită de 9 mp, C4 – magazie cu suprafața construită de 40 mp, C5 – WC cu suprafața construită de 3 mp, C6 – anexă coteț cu suprafața construită de 5 mp (conform raportului întocmit de expertul I. M. G.).
Conform ultimei expertize întocmite în apel de expertul M. G. C., apelantul-pârât ocupă suprafața de 1556 mp teren împrejmuit (în loc de suprafața de 553,5 mp conform sentinței de ieșire din indiviziune), fiind identificate aceleași construcții.
Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că pârâtul C. L. ocupă fără titlu o parte din terenul atribuit intimatei-reclamante prin sentința de ieșire din indiviziune.
Cu privire la mărimea acestei suprafețe, deși din ultimul raport de expertiză întocmit în apel de expert M. G. C. reiese că aceasta este mai mare decât cea constatată de expertul care a efectuat raportul la fond, tribunalul, având în vedere că apelul a fost formulat de pârât, va da relevanță principiului non reformatio in peius, reținând suprafața din raportul de expertiză întocmit la fond.
Nu se poate reține susținerea apelantului în sensul că intimata reclamantă nu a făcut demersuri pentru punerea în executare a sentinței civile nr._/12.08.1996, din procesul-verbal întocmit la data de 06.12.2000, aflat la fila 7 din dosarul de fond reieșind contrariul.
De asemenea, nu se poate reține nici faptul că această sentință și-a pierdut puterea de lucru judecat.
Potrivit art.405 alin.1 C.pr.civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani. Conform alin. 3, prin împlinirea termenului de prescripție, orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.
Spre deosebire de vechea reglementare (art. 404 C.pr.civ., coroborat cu Decretul nr. 167/1958), care prevedea că hotărârea își pierde puterea de lucru judecat dacă nu a fost executată înăuntrul termenului de prescripție, actualul text vorbește de puterea executorie. Nuanța este foarte importantă, deoarece dacă sub imperiul reglementării anterioare era nevoie să se obțină o nouă hotărâre, dacă dreptul material la acțiune nu se prescrisese, în prezent este nevoie doar de pornirea din nou a procedurii pentru constituirea titlului executoriu, hotărârea, care reprezintă și un înscris autentic, păstrându-și valabilitatea.
Oricum, într-un alt litigiu, partea interesată poate invoca puterea de lucru judecat a vechii hotărâri, având în vedere că aceasta nu s-a pierdut (spre deosebire de vechea reglementare).
În privința motivului subsidiar prin care se invocă neconcordanța dintre raportul de expertiză întocmit de expertul M. A. și actele de proprietate ale părților, situația de pe teren și linia de hotar regăsită în raportul de expertiză întocmit de expert A. Ș., tribunalul a reținut că în mod corect unele dimensiuni ale terenurilor au fost ajustate, în raportul de expertiză întocmit la fond, având în vedere diferențele de măsurători dintre cele două rapoarte, diferențe care se pot datora, așa cum a reținut și prima instanță, utilizării de instrumente diferite de măsurat (ruleta, respectiv stația totală).
Referitor la suprafața cuprinsă între punctele 11-12-13-14-A-11, tribunalul a constatat că în mod corect a fost obligat pârâtul să o lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei, având în vedere că aceasta face parte din suprafața S1.1, cuvenită reclamantei, conform titlului de proprietate al acesteia și sentinței de ieșire din indiviziune.
Faptul că pe o parte din terenul atribuit intimatei-reclamante, apelantul-pârât a edificat ulterior sentinței nr.9796/27.08.1992 construcția C2 nou nu poate determina schimbarea liniei de hotar dintre proprietățile părților, tribunalul neputând să adopte propunerea de grănițuire făcută de expertul M. G. în apel – fila 168, având în vedere că aceasta nu respectă sentința de ieșire din indiviziune și dreptul de proprietate al părților.
Prin urmare, prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, astfel că, în baza art. 296 C.pr.civ., apelul va fi respins ca neîntemeiat.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ., a fost obligat apelantul-pârât la plata către intimata reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu apărător).
La data de 2.04.2013 petenta Vălugă I. a formulat cerere de completare a dispozitivului, în sensul obligării apelantului-pârât C. L. și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu avocat, pe lângă cheltuielile în cuantum de 500 lei, instanța omițând să se pronunțe și asupra acestor cheltuieli.
Prin decizia nr.1 din 30 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, s-a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 62/12.02.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ formulată de intimata-reclamantă V. I., în contradictoriu cu apelantul-pârât C. L..
S-a dispus completarea deciziei civile nr. 62/12.02.2013 în sensul că obligă apelantul pârât la plata către intimata-reclamantă și a sumei de 800 lei (onorariu avocat conform chitanței nr. 111/14.12.2012.
Potrivit art. 281 ind. 2 C.pr.civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Având în vedere aceste prevederi legale, instanța a constatat că într-adevăr a omis a se pronunța și cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de intimata-reclamantă în cuantum de 800 lei, conform chitanței nr. 111/14.12.2012.
Prin urmare, cererea este întemeiată, astfel că a fost admisă cererea, dispunând completarea deciziei civile nr.62/12.02.2013 în sensul că a fost obligat apelantul pârât la plata către intimata-reclamantă și a sumei de 800 lei (onorariu avocat conform chitanței nr. 111/14.12.2012.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, pârâtul susține că soluțiile ambelor instanțe se fundamentează în mod greșit pe sentința civilă nr.9746/1992, pronunțată de Judecătoria C., prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune, însă această hotărâre nu a fost pusă în executare și a pierdut puterea de lucru judecat și nu mai poate fi valorificată ca act de proprietate în cadrul acțiunii în revendicare.
În mod greșit instanța de apel se raportează la actuala reglementare prevăzută de art.404 și 405 cod procedură civilă și înlătură expertizele efectuate în apel, dând eficiență expertizei efectuate la instanța de fond.
Deși nu este încadrat în drept, prin modul cum este argumentat, recursul vizează dispozițiile art.304 pct.9 cod procedură civilă.
Recursul este nefondat.
Motivul de recurs ce se poate invoca când „Hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dacă cu interpretarea și aplicarea greșită a legii” nu este incident în speță.
Acest motiv de recurs vizează nelegalitatea hotărârii și cuprinde în conținutul său două ipoteze, respectiv hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
În speță a fost invocată a doua ipoteză, respectiv aplicarea greșită a dispozițiilor art.584 cod procedură civilă.
Această critică a pârâtului nu poate fi primită, din următoarele considerente:
Instanțele au fost investite de reclamanta Vălugă I. cu o acțiune în grănițuire și revendicare, în contradictoriu cu pârâtul C. L..
Reclamanta a exhibat ca titlu de proprietate sentința civilă nr.9796/1992, pronunțată de Judecătoria C., prin care i s-a atribuit în lot în urma ieșirii din indiviziune asupra autorilor săi suprafața de 1418,17 mp. precum și TDP 4322/2004, emis de pe urma autorului Vălugă I., pentru suprafața de 3,95 ha., în care este inclusă și suprafața de 0,1418 ha.teren intravilan situat în T 106, P 72-75.
În baza aceleiași hotărâri judecătorești din 1992, pârâtului recurent i s-a atribuit suprafața de 553,50 mp., i se emite ulterior TDP 504-_/1994 pentru 0,1314 ha.teren intravilan însă ulterior, ca urmare a acțiunii în anulare titlu promovată de reclamanta recurentă Vălugă I., prin decizia civilă nr.858/1997 a Tribunalului D., s-a redus dreptul de proprietate al pârâtului la suprafața de 553,50 mp.
Deci, instanțele s-au raportat la aceste acte de proprietate și în urma expertizelor ordonate, ambele instanțe și-au fundamentat soluțiile pe expertiza efectuată la fond de expert D. A. M..
Curtea își însușește punctul de vedere al instanțelor în ceea ce privește omologarea raportului de expertiză întocmit de expert D. A. M., întrucât respectă dispozițiile sentinței de ieșire din indiviziune, instanța de apel motivând argumentat de ce nu a valorificat expertizele efectuate în această fată procesuală, așa încât critica privind înlăturarea greșită a expertizelor efectuate în apel nu poate fi primită.
Nu poate fi primită nici critica pârâtului referitoare la pierderea puterii de lucru judecat a sentinței civile de ieșire din indiviziune, întrucât reclamanta a exhibat și titlul definitiv de proprietate pentru dovedirea proprietății.
În consecință, hotărârea pronunțată este legală și temeinică, are la bază hotărâri judecătorești anterioare prin care au fost consolidate drepturile de proprietate ale părților, așa încât în cauză nesubzistând motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 cod procedură civilă, urmează ca în baza a rt.312 alin.1 cod procedură civilă, să se respinhă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C. L. împotriva deciziei civile nr. 62 din 12 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. – Sectia I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. I..
Obligă pârâtul la 700 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă Vălugă I..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Iunie 2013
Președinte, M. P.-P. | Judecător, E. S. | Judecător, M. M. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.mC/2 ex.
Data red.8.07.2013
j.a. D.G.
L.L.B.
j.f. G.F.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 5115/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Grăniţuire. Decizia nr. 4110/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
