Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 85/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 85/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 922/54/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 85/2013
Ședința publică de la 01 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Grefier N. C. B.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul P. I. și pe pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, s-a luat act că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 24.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, după care, s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
P. cererea adresată Tribunalului M. și înregistrată sub nr._, reclamantul P. I. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 150.000 euro reprezentând despăgubiri materiale și suma de 210.000 euro reprezentând despăgubiri morale pentru pierderile și suferințele cauzate personal și autorilor săi defuncții P. D. (tatăl său), P. P. (bunica sa), cu moștenitori P. S. I. (fratele tatălui său).
În motivarea cererii a arătat că la 1.07.1954 a fost strămutat împreună cu întreaga familie în comuna Dragotești, ., că în gospodărie s-a instalat Primăria și internatul școlii. La revenirea în . de 1.07.1956 au fost nevoiți să construiască o locuință nouă. Motivul strămutării a fost acela că tatăl său, preot, sfătuia consătenii să nu se înscrie în colectiv, fiind persecutat politic.
A susținut că la strămutare, părinți dețineau o casă de locuit și gospodăriile aferente unde s-a instalat Primăria Bîlvănești și internatul școlii și terenuri din care li s-au reconstituit 18 ha și 24 ha pădure.
Cât privește bunurile și animalele rămase în gospodărie, la întoarcere nu le-au mai găsit și nici nu au fost despăgubiri pentru ele.
A solicitat obligarea pârâtului la despăgubiri materiale și morale, contravaloarea bunurilor preluate abuziv și despăgubiri morale în cuantumul solicitat ca o justă reparație a suferințelor, umilințelor, degradării morale pe care reclamantul și familia sa au fost nevoiți să le suporte.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe disp. art.112 c.pr.civ., art.3 lit. b din Legea 221/2009, art.5 din Legea 221/2009.
A depus în dovedirea cererii: hotărârea nr.740/30 iulie 1997 a Comisiei municipiului București pentru aplicarea DL 118/1990.
Pârâtul MFP prin DGFP M. a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii.
La 25 septembrie 2012, reclamantul depune precizare de acțiune, prin care precizează care sunt bunurile mobile și imobile confiscate și nerestituite în natură și anume căruța cu osii de fier cu 2 cai, plug, grapa de fier, târșitoare, cazan de țuică de 150 l din aramă, 2 streazuri de stejar (1000 l), 2 butoaie de stejar (400 l), 2 butoaie de dud de 300 l, una bucată cazalniță stejar de 600 l, trăsură cu roți de fier cauciucate, o bucată șaretă cu șa de piele, mobilă de nuc masivă compusă din pat dublu, șifonier, masă 12 persoane, 12 scaune cu spătar, două noptiere, 2 toalete, una masă stejar, 1 pat stejar, un dulap stejar, 4 scaune taburet, 15 oi, 5 capre, 4 porci de 150 kg, 12 purcei, peste 50 păsări, 500 l vin, 300 l țuică, 100 l vișinată.
A solicitat despăgubiri pentru terenurile ce au aparținut tatălui său P. D., pentru suprafața de 31,32 ha și bunicii sale P. P. pentru suprafața de 19,70 ha conform BAP-ului din anul 1951 acolo unde nu mai pot fi retrocedate în natură.
A depus în dovedirea acțiunii hotărârea nr.179/17 martie 1997 a Comisiei Jud. C., decizia nr._/14.05.1997 a Direcției de Muncă și Protecție Socială, hotărârea nr.740/30 iulie 1997 a Comisiei municipiului București pentru aplicarea DL nr.118/1990, copia carnetului de muncă, cererile de reconstituire a dreptului de proprietate nr.177/7.03.1991 și 110/19.03.1998, declarația asupra suprafeței de teren în proprietate, acte de trecere în proprietatea statului din 18.11.1953, certificat de moștenitor nr.518/1956, eliberat de notariatul de Stat Raion T. S., Titlul de proprietate nr._/23 iulie 1993, Titlul de proprietate nr.5616 din 4.10.2004, Titlul de proprietate nr.5617/22.04.2004.
În cauză a fost administrată proba cu martorii B. E. și S. V. și expertiza tehnică având ca obiective evaluarea bunurilor solicitate prin acțiune și precizarea de acțiune.
Împotriva raportului de expertiză s-au formulat obiecțiuni, apreciindu-se că prețurile stabilite prin raportul de expertiză sunt exagerate față de nivelul mediu al acestora, că nu s-a stabilit uzura bunurilor la data preluării, nu s-au stabilit factorii care au dus la stabilirea gradului de uzură și nu au fost menționate caracteristicile bunurilor supuse evaluării.
Instanța a admis obiecțiunile formulate solicitând expertului să răspundă acestora. Suplimentul raportului de expertiză a fost depus la 9 mai 2013.
La 18.06.2013, reclamantul a formulat precizare de acțiune privind localizarea terenurilor și a vecinătăților acestora.
Terenurile au fost evaluate în raportul de expertiză tehnică depus la 28.06.2013.
Acțiunea a fost precizată din nou la 10 septembrie 2013, reclamantul solicitând plata recoltei neculese precum și despăgubiri sub formă de rentă pe toată perioada în care nu a folosit terenurile începând cu 1954.
Analizând cererea de chemare în judecată în raport de disp. art.5 al.1 lit.b din Legea 221/2009, tribunalul reține următoarele:
P. cererea de chemare în judecată, reclamantul P. I. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor la plata sumei de 150.000 euro, reprezentând despăgubiri materiale și 210.000 euro reprezentând despăgubiri morale pentru pierderile și suferințele cauzate personal reclamantului dar și autorilor săi defuncții P. D. (tatăl său), P. P. (bunica sa), cu moștenitori P. S. I. (fratele tatălui său). Acțiunea a fost precizată succesiv solicitându-se contravaloarea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv descrise în precizări, casa și terenuri, căruța cu osii de fier cu doi cai, plug, grapă, târșitoare, cazan de țuică de 150 l, 2 streazuri de stejar, 2 butoaie de stejar, 2 butoaie de dud, una bucată cazalniță stejar de 600 l, trăsură cu roți de fier cauciucate, o bucată șaretă cu șa de piele, mobilă de nuc masivă compusă din pat dublu, șifonier, masă 12 persoane, 12 scaune cu spătar, două noptiere, 2 toalete, una masă stejar, 1 pat stejar, un dulap stejar, 4 scaune taburet, 15 oi, 5 capre, 4 porci de 150 kg, 12 purcei, 50 păsări, 500 l vin, 300 l țuică, 100 l vișinată, despăgubiri pentru terenurile aparținând tatălui său P. D. pentru suprafața de 31,32 ha și bunicii sale P. P. pentru suprafața de 19,70 ha conform BAP-ului din anul 1951 descrise în precizarea de la pagina 178 dosar, plata recoltei neculese a anului 1954 și despăgubiri sub formă de rentă pe toată perioada în care nu a folosit terenurile.
Reclamantul este fiul autorului P. D.. La dată de 1.07.1954 a fost a fost strămutat împreună cu întreaga familie din . locuiau în comuna Drăgotești, .. La revenirea în ..07.1956 au constatat că locuința le-a fost ocupată de către primărie și au construit o locuință nouă. Motivul strămutării a fost acela că tatăl său, preot, sfătuia consătenii să nu se înscrie în colectiv, fiind persecutat politic (hotărârea nr.179/17 mai 1997 a Comisiei Județului C. S.. Odată ajunși în satul Corăbiile, județul Gorj li s-a stabilit domiciliu obligatoriu fiind lăsați în câmp, condițiile de viață la care au fost siliți fiind extraordinar de grele.
Asupra despăgubirilor morale:
P. decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, despre art.5 al.1 din Legea nr.221/2009 care stabileau și moștenitorii acestora și pe care reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată, au fost declarate neconstituționale, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere art.31 al.1 din Legea 47/1992 și disp. art.147 din Constituție potrivit cărora decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficiar iar pe durata acestui termen, dispozițiile sunt suspendate de drept.
La data soluționării acțiunii, termenul de 45 de zile prevăzut de textul constituțional a expirat astfel că, în lipsa unei intervenții legislative, acțiunea este lipsită de temei juridic.
În condițiile stabilite de art.31 al.1 și 3 din Legea 47/1992 și art.147 alin.4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care vor fi soluționate în viitor.
Caracterul obligatoriu opozabil tuturor al deciziilor Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe implică antrenarea răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii, răspundere similară cu acea a nerespectării unei legi adoptate de către Parlament sau a unei ordonanțe emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al disp. art.1 alin.3 din Constituție potrivit cu care România este stat de drept. Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplică norma declarată neconstituțională având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
De altfel, prin decizia în interesul legii 12/19.02.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că declararea neconstituționalității disp. art.5 al.1 lit.a Teza 1 din Legea 221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Față de toate acestea, având în vedere și caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate în interesul legii consacrat de art.330 ind.7 c.pr.civ., luând în considerare că dispozițiile legale invocate de reclamant în promovarea acțiunii nu mai sunt aplicabile fiind contrare constituției, legiuitorul nerecunoscând dreptul reclamantului la acordarea de daune morale, cererea acestuia va fi respinsă.
În privința restituirii bunurilor mobile solicitate, tribunalul constată că prin decizia nr.6 din 15 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit că: „în interpretarea și aplicarea disp. art.5 al.1 lit.b din Legea 221/2009 cu modificările și completările ulterioare” pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea 10/2001 și Legea 247/2005 sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
P. urmare, despăgubirea reprezentând echivalentul valoric al bunurilor mobile confiscate nu poate fi acordată întrucât în baza acestei legi se pot acorda despăgubiri reprezentând echivalent bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al celor două acte normative la care face referire art.5 (respectiv terenuri și construcții – imobile prin natură), precum și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).
Cu privire la capătul de cerere privind restituirea suprafețelor de 31,32 ha ce a aparținut tatălui său P. D. și 19,70 ha conform BAP-ului din 1951 ce au aparținut bunicii P. P., se reține că urmare cererilor 177/7.03.1991, 110/19.03.1998 adresate Comisiilor de aplicare a fondului funciar s-au eliberat titlurile de proprietate nr._/23 iulie 1993 pentru 1 ha teren, Titlul de proprietate nr.5616 din 4.10.2004 pentru 10 ha teren forestier, Titlul de proprietate nr.5617/22.04.2004 pentru 9 ha teren forestier, prin urmare susținerea potrivit căreia suprafața confiscată nu a fost restituită nu poate fi primită atâta vreme cât nu a solicitat-o ulterior în temeiul Legii 247/2005 și nu a făcut dovada că autorul a avut o suprafață de teren mai mare decât cea pentru care au fost eliberate titlurile. Reclamantul nu a făcut nici dovada că ar fi urmat procedura reglementată de Legea 247/2005 în cadrul căreia nu a obținut restituirea acestora în natură sau prin echivalent condiție ce rezultă din interpretarea Tezei a II-a art.5 lit.b.
De asemenea, se constată că, reclamantul nu a urmat procedura instituită de Legea 10/2001, condiție obligatorie pentru a putea uza de disp. Legii 221/2009, această condiție fiind impusă de legiuitor în art.5 și anume ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii 10/2001.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție într-o decizie de speță reținând pe de o parte că bunurile mobile datorită naturii lor nu intră în sfera de reglementare a Legii 10/2001, iar pentru bunurile imobile care intră în sfera de reglementare a acestei legi, reclamantul trebuia să facă dovada că a urmat procedura reglementată de Legea 10/2001 în cadrul căreia nu a obținut restituirea acestora în natură sau prin echivalent.
Pentru considerentele arătate se apreciază acțiunea neîntemeiată și va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea precizată privind pe reclamantul P. I., domiciliat în București, .-61, ..B, ., sector 1, și pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2013.
Președinte, L. B. | ||
Grefier, N. C. B. |
Red. LCB
Dact. CNB
Ex.4/24 Octombrie 2013
Cod operator 2626
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1198/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act. Decizia nr. 7516/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
