Grăniţuire. Decizia nr. 7408/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7408/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-07-2013 în dosarul nr. 19024/318/2011
Dosar nr._ ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 7408
Ședința publică de la 08 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător S. P.
Judecător R. M.
Grefier G. Ț.
****************
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâtul V. M. C. și reclamantul V. I. V., împotriva deciziei civile nr. 161 din 01.04.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. G., având ca obiect grănițuire - Obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul pârât V. M. C., asistat de avocat B. I. E. și recurent reclamant V. I. V. reprezentat de avocat S. M., ipsind: intimatul pârât S. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal ,după care,
Avocat S. M. pentru recurentul reclamant V. I.V. depune la dosarul cauzei, împuternicire avocațială, chitanțe și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 9,5 lei și timbru judiciar 0,3 lei și învederează că a formulat și semnat cererea de recurs.
Nemaifiind cererii de formulat excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii asupra recursurilor.
Avocat B. I. E. pentru recurentul pârât V. M. C., a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii apelului și a schimba sentința atacată și stabilirea liniei de hotar conform expertizei întocmită de expertul G. R., și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Față de recursul declarat de reclamantul V. V. a solicitat respingerea ca nefondat.
Avocat S. M. pentru recurentul reclamant V. I.V. a solicitat admiterea recursului casarea deciziei pronunțate de Tribunalul Gorj și menținerea ca legală și temeinică sentința civilă pronunțată de Judecătoria Tg-J. cu acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.8457 din 06.06.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul V. I. V., cu domiciliul în comuna R., . în contradictoriu cu pârâții S. G. și V. M. C., ambii cu domiciliul în comuna R., ..
Au fost respinse cererile reconvenționale.
A fost stabilită linia de hotar dintre proprietățile părților în varianta propusă prin raportul de expertiză de expert N. P..
A fost obligat pârâtul S. G., să-și refacă instalația e scurgere a unei pompe montate pe linia de hotar și să-i repare temelia casei reclamantului degradată ca urmare a scurgerii apei.
A fost obligat pârâtul V. C., să-și monteze la imobilul proprietatea sa, burlane și parazăpezi, pentru a evita scurgerea apei provenită din ploi.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că părțile dețin proprietăți limitrofe, reclamantul fiind proprietarul terenului situat în comuna R., ., deținut în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6867/07.06.1995, iar pârâtul V. M C., este proprietarul terenului deținut în baza contractului de vânzare cumpărare din 17.06.1943 descris la punctul 1 din acest act.
În ceea ce privește pe pârâtul S. G., acesta nu a prezentat un act de proprietate pentru terenul său, precizând că este moștenire de la părinții săi.
Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat stabilirea liniei de hotar între aceste proprietăți, obligarea pârâtului S. G. să-și refacă instalația de scurgere a unei pompe montată pe linia de hotar, întrucât apa se revarsă pe proprietatea sa și să-i repare temelia casei care s-a degradat ca urmare a scurgerii apei și obligarea pârâtului V. C. să-și monteze scocuri, burlane și parazăpezi pentru a evita scurgerea apei provenită din ploi pe terenul său.
Transpunând actele de proprietate ale părților în teren, expertul a stabilit că în realitate atât terenul reclamantului V. V. cât și terenul pârâtului S. G., pe limitele actuale date de gardurile despărțitoare nu respectă lățimile terenurilor înscrise în actele de proprietate, dar respectă cu aproximație suprafețele înscrise în actele de proprietate.
De asemenea, s-a stabilit de către expert că nu este posibil să se respecte dimensiunile unui teren, respectiv lățimea în defavoarea celuilalt teren, deoarece toate terenurile, mai ales în partea de Nord au lățimea mai mică decât cea înscrisă în act, reclamantul V. V. cu 1,40 m, iar pârâtul S. G. cu 1,47 m, iar dacă s-ar respecta lățimea terenului pentru una din părți, atunci suprafața acestuia s-ar mări mai mult peste cea din act, iar suprafața celuilalt s-ar diminua cu aceeași suprafață.
Părțile au susținut că pe linia de hotar a existat o salcie care ar fi fost tăiată de către reclamant, însă a cărei cioată mai există și că această salcie ar fi un reper pentru linia de hotar dintre proprietăți.
Cu referire la acest aspect, expertul deplasându-se în teren nu a putut identifica acest reper precizat de către pârâtul S. G., acea salcie nefiind regăsită la fața locului și așa cum rezultă din constatările expertului chiar dacă această salcie ar fi existat nu putea da hotarul dintre cele două terenuri decât într-un singur punct și nu pe toată lungimea liniei de hotar.
Expertul a făcut verificarea, ca forma și amplasament a terenurilor părților, în situația actuală cu cea de la ultima înregistrare națională dată în planurile cadastrale din anii 1985-1987 și a constatat faptul că forma actuală și amplasamentul celor trei terenuri ale părților corespunde cu cea dată la ultima înregistrare din anii 1985-1987.
Referitor la instalația de scurgere despre care reclamantul susține că este amplasată pe linia de hotar și astfel determină revărsarea apei pe proprietatea sa, expertul a identificat acest cămin pentru conductă și pompa de apă, ce au fost executate de către pârâtul S. G., instalații care într-adevăr au fost confirmate de către expert ca fiind pe linia de hotar, iar căminul din beton este parțial și pe terenul reclamantului V. I. V..
De asemenea, robinetul nu este prevăzut cu scurgere subterană, iar apa scursă din acesta poate afecta atât construcțiile reclamantului, cât și terenul acestuia, scurgerea naturală fiind de la Nord la Sud.
A mai reținut instanța că potrivit art.560 din Noul Cod Civil, proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire, prin reconstruirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare suportând în mod egal cheltuielile de judecată ocazionate de aceasta.
Instanța a omologat linia de hotar stabilită prin raportul de expertiză, acțiunea în grănițuire fiind o acțiune în principiu admisibilă, în virtutea dispozițiilor mai sus menționate, orice proprietar putând să solicite stabilirea liniei de hotar între proprietatea sa și a vecinului său, cu atât mai mult cu cât la stabilirea liniei de hotar, expertul nu a constatat o eventuală suprapunere a terenurilor.
În ceea ce privește obligația de a face s-a constatat că și această cerere este admisibilă în condițiile în care cu ocazia deplasării în teren expertul a constatat că există această instalație de apă efectuată de către pârâtul S. G. pe limita de hotar, iar căminul din beton este parțial și pe terenul reclamantului V. I V., iar pompa nu este prevăzută cu scurgere subterană, ceea ce poate determina ca apa scursă din aceasta să afecteze atât construcțiile reclamantului, în zona dată de punctele 24-25 în anexa la raport, cât și terenul acestuia.
S-a mai stabilit obligarea pârâtului V. C., de a-și monta burlane și parazăpezi la imobilul proprietatea sa, pentru a evita scurgerea apei provenind din ploi pe terenul proprietatea reclamantului, aceasta ca o consecință a raporturilor de bună vecinătate ce trebuie să existe între părți.
În ceea ce privește cererile reconvenționale formulate de cei doi pârâți, în sensul obligării reclamantului să-și mute instalația de apă de pe terenul lui V. M C., pe terenul său și să-și retragă gardul din lemn la linia de hotar, din probele administrate în cauză, s-a constatat că aceste cereri sunt nefondate, întrucât așa cum rezultă din raportul de expertiză, instalația de apă este construită pe linia de hotar de către pârâtul S. G. și nu de către reclamant, astfel că nu-i aparține acestuia, iar în ceea ce privește cererea pârâtului S. de obligare a reclamantului să-și retragă gardul stabilit pe linia de hotar, din proba testimonială administrată în cauză, respectiv din declarația martorului S. I., a rezultat că pe linia de hotar a existat un gard, însă a aparținut pârâtului V. C. și nu reclamantului V. V., gard care în prezent nu mai există.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul V. M. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând disp.art.282-298 Cpr.civ.
A solicitat să fie admis apelul și schimbată sentința în sensul de a se admite acțiunea reclamantului numai pentru capătul de cerere privind grănițuirea, însă linia de hotar ce desparte proprietatea sa de cea a reclamantului să se stabilească astfel încât să-i fie respectat dreptul său de proprietate ca amplasament și dimensiuni astfel cum este consfințit în actul de vânzare cumpărare din 17 iunie 1943, să se respingă capetele de cerere în servitutea de picătură a streșinii și obligația de a face.
A arătat că la instanța de fond probatoriul a fost insuficient administrat în baza disp.art.295 alin.2 Cpr.civ., apelantul solicitând în baza caracterului devolutiv al apelului completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize tehnice care să transpună în teren actele de proprietate și eventual proba cu martori.
A fost criticată sentința, arătându-se că prin linia de hotar stabilită de către prima instanță îi este luată o mare parte din terenul proprietatea sa, astfel cum a fost dobândită prin actul de vânzare din 17 iunie 1943, iar reclamantului i s-a atribuit în acest fel teren în plus față de cel cuvenit prin actul de vânzare cumpărare invocat de acesta.
Că, în conformitate cu actul de vânzare cumpărare din 1943, lungimea terenului trebuie să fie de 82 m, lățimea la șosea trebuie să aibă 17,5 m, după aceea 22,5 m, iar în partea de sud 26 m, iar terenul reclamantului conform actului de proprietate deținut de acesta trebuie să aibă o suprafață de 1104 mp cu o lățime constantă de 11,5 m.
Că, prin modul în care instanța de fond a stabilit linia de hotar ternul său(al apelantului) are la șosea o lățime de 16,03 m, mai puțin cu 1,45 m față de act, apoi o lățime de 21,67 m, iar la sud lățimea este de 21,17 m, de asemenea mai mică decât cea prevăzută în act, pe când terenul stabilit reclamantului are lățimi mai mari decât cea de 11,5 m trecută în act.
A fost criticată sentința și pentru faptul că nu s-a ținut cont de depoziția martorului audiat și care a arătat că între părți a existat o înțelegere în legătură cu gardul cuprins între drum și construcția sa( a apelantului), construcție care este veche și edificată în așa fel încât să nu creeze probleme vecinului intimat, niciodată până în prezent nefiind litigii în legătură cu acest aspect.
O altă critică a vizat și modul în care s-a soluționat capătul de cerere privind servitutea de picătură a streșinii, arătând apelantul că imobilul casă are o vechime de peste 30 de ani și niciodată nu s-a invocat de către intimatul reclamant scurgerea apelor pe proprietatea sa, aceasta întrucât după modul cum este construit acoperișul și față de distanța acestuia, raportat la terenul proprietatea reclamantului, apa ploilor nu se scurge pe terenul reclamantului.
S-a criticat sentința și pentru nesoluționarea capătului de cerere din cererea reconvențională privitor la instalația de apă a reclamantului, arătând apelantul că nu s-a stabilit locul unde aceasta este amplasată și dacă îi este afectată proprietatea prin scurgerile de apă de la această instalație.
La termenul din 01.10.2012 s-a solicitat de către apelantul pârât, prin apărătorul ales, completarea probelor, în sensul efectuării unei expertize topografice din trei experți, cerere la care intimatul reclamant și intimatul pârât nu s-au opus.
Instanța în baza caracterului devolutiv al apelului și în conformitate cu art. 295 alin.2 Cpr.civ., a admis cererea de completare a probelor prin efectuarea unei expertize din trei experți care să identifice terenurile apelantului pârât și intimatului reclamant conform actelor de proprietate ale fiecăruia, să se stabilească dacă terenurile sunt stăpânite cu respectarea dimensiunilor arătate în acte, să se stabilească linia de hotar între proprietățile apelantului pârât și intimatului reclamant raportat la actele de proprietate deținute și să se precizeze dacă proprietatea intimatului reclamant este afectată de scurgerea apelor de pe acoperișul casei apelantului pârât și de asemenea dacă instalația de apă a intimatului reclamant se află pe terenul proprietatea apelantului pârât și dacă robinetul de scurgere de la capătul instalației îi afectează proprietatea acestuia.
Raportul de expertiză a fost depus la data de 28.12.2012, răspunsul la obiecțiunile făcute la raport fiind înaintat la data de 20.02.2013.
Prin decizia civilă nr.161 din 01.04.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._ , a fost admis apelul declarat de pârâtul V. M. C., cu domiciliul în comuna R., ., împotriva sentinței civile nr.8457 din 06.06.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant V. I. V., domiciliat în comuna R., . și intimatul pârât S. G., domiciliat în comuna R., .> A schimbat sentința în sensul că s-a admis în parte acțiunea și stabilește linia de hotar conform raportului de expertiză efectuat în apel de cei 3 experți, anexa 1, ce face parte integrantă din prezenta decizie, respectiv: linia de hotar fiind pe gardurile existente în teren și picătura streșinii acolo unde nu este gard despărțitor, aliniament notat cu X-Y având o lungime de 93,45 m compus din punctele notate cu 14(X)15,16,17, 18, 19,20,21,1,2 și 3(Y), dimensiunile între puncte fiind cele prezentate în anexa nr.2, pe acest aliniament existând gard între punctele notate cu 14(X) și 15 și între punctele notate cu 17,18,19,20,21,1,2 și 3(Y), între punctele notate cu 15,16 și 17 nu există gard între proprietățile părților, linia de hotar constituind-o streașina construcțiilor apelantului pârât V. C..
Au fost menținute dispozițiile sentinței privitoare la cererile reconvenționale, obligația stabilită în sarcina pârâtului S. G. și compensarea cheltuielilor de judecată.
A fost respins capătul de cerere privind obligația de a face privind pe pârâtul V. C..
A fost obligat pe intimatul reclamant la 1509,5 lei cheltuieli de judecată în apel către apelant.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Tribunalul, analizând lucrările de la dosarul cauzei, constatările făcute de cei 3 experți prin expertiza efectuată în apel a reținut că proprietățile apelantului pârât și intimatului reclamant sunt limitrofe, intimatul reclamant deținând terenul în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.6867/1995, iar apelantul pârât în baza contractului de vânzare cumpărare din 17.06.1943.
S-a mai reținut în urma identificărilor terenurilor din actele de proprietate și modul de folosință al acestora că dimensiunile trecute în acte nu se regăsesc în teren, astfel în partea de Nord atât terenul reclamantului, cât și cel al pârâtului prezintă la lățime dimensiuni mai mici decât cele din acte (reclamantul deținând 10,10 m lățime față de 11,5 m cât este în act, iar pârâtul deținând 16,20 m față de 17,5 m cât are trecut în act), dimensiuni mai mari prezentând terenurile pe lungime.
Raportat la inadvertențele între dimensiunile suprafețelor din acte și cele găsite faptic în teren, se apreciază că linia de hotar între proprietățile părților este constituită pa gardurile deja existente în teren și picătura strașinei construcțiilor pârâtului acolo unde nu este gard despărțitor conform schiței anexă nr.1 la raport.
Apreciază instanța că linia de hotar stabilită conform anexei 1 la expertiza efectuată în apel este corectă, ea reflectând realitatea din teren, întrucât în situația în care s-ar transpune în teren dimensiunea din cele două acte de proprietate ale părților, linia de hotar conform celor precizate de cei 3 experți în răspunsul la obiecțiuni, ar trece prin construcțiile reclamantului sau pârâtului în funcție de care act se transpune în teren.
Această susținere este confirmată și de faptul că adunând teoretic lățimile terenurilor din actele de proprietate ale intimatului reclamant și ale apelantului pârât, lățimea totală a acestora este de 29 m(17,5 m +11,5 m), ori, faptic în teren lățimea totală a terenurilor este de 26,13 m, mai puțin deci cu 2,87 m decât în acte.
Privitor la critica apelantului pârât referitoare la nesoluționarea solicitărilor sale din cererea reconvențională cu privire la afectarea proprietății sale de instalația de apă efectuată de intimatul reclamant, reține tribunalul că aceasta este neîntemeiată, din raportul de expertiză rezultând că această instalație a fost mutată și numai afectează în nici un fel proprietatea reclamantului.
Este întemeiată însă critica, vizând capătul de cerere privitor la servitutea de scurgere a apelor, rezultând din constatările expertizei efectuate în apel că scurgerea apelor de pe acoperișul casei apelantului pârât se face pe proprietatea sa, nefiind astfel afectată proprietatea intimatului reclamant.
Față de considerentele arătate și de dispozițiile art. 296 Cpr.civ., apelul declarat de pârât s-a admis și a fost schimbată sentința în sensul că s-a admis în parte acțiunea și s-a stabilit linia de hotar care desparte proprietatea apelantului reclamant de cea a intimatului pârât conform anexei 1 la raportul de expertiză efectuat în apel de cei 3 experți, ce va face parte integrantă din prezenta decizie, urmând să fie respins capătul de cerere privind obligația de a face în ceea ce-l privește pe pârâtul V. C..
Au fost menținute dispozițiile sentinței privitoare la cererile reconvenționale și obligația stabilită în sarcina intimatului pârât S. G., întrucât acesta nu a declarat apel, iar apelul pârâtului nu-l privește și pe acesta, precum și dispozițiile privitoare la compensarea cheltuielilor de judecată.
În baza disp. art.274 Cpciv, apelantul reclamant a fost obligat la cheltuieli de judecată reprezentând onorariul experți și taxa judiciară de timbru către apelantul pârât.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, pârâtul V. M. C. și reclamantul V. I. V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, formulate de recurentul pârât V. C. s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, in sensul de a admite apelul declarat împotriva sentinței civile 8457/6.06.2011 a Judecătoriei TgJiu si a schimba sentința atacată, în sensul de a se stabili linia de hotar ce desparte proprietatea pârâtului de proprietatea intimatului-reclamam, pe amplasamentul arătat in suplimentul la raportul de expertiză, întocmit in apel de către expertul G. R., linie de hotar care astfel stabilită respectă întocmai limitele terenului proprietatea pârâtului si dimensiunile si suprafața astfel cum sunt prevăzute în actul de vânzare-cumpărare din 17 iulie 1943, si totodată să fie obligat intimatul - reclamant si la cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat din apel.
Motivele pentru care critică decizia atacată sunt cele prevăzute de art. 304 pct. 9 C.pr.Civila "Când hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii" si art. 304 pct.7 C.Proc.Civila "Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii"
S-a arătat că, prin decizia civila 161/1.04.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a admis apelul declarat de pârât, împotriva sentinței civile 8457/6.06.2012, a Judecătoriei TgJiu fiind schimbată această sentința in sensul că, s-a stabilit linia de hotar ce desparte terenul proprietatea pârâtului de terenul proprietatea intimatului reclamant, ca fiind acea linie arătată de cei trei experți in raportul de expertiza întocmit în apel în anexa I din raportul de expertiză, respectiv în porțiunea în care există gard în prezent pe aliniamentul acestui gard si in porțiunea in care nu exista gard, linia de hotar constituind-o streșina construcțiilor proprietatea pârâtului, V. M. C., fiind respins capătul de cerere privind obligația de a face.
Se mai susține că, hotărârea atacată este nelegală raportat la dispozițiile art. 560,611 si 605 C.Civil si chiar raportat la dispozițiile art. 584 din Vechiul Cod Civil, texte de lege ce reglementează grănițuire ca o operațiune de stabilire a liniei de hotar a doua proprietăți vecine in funcție de actele de proprietate si de semnele de hotar vizibile si necontestate, in cazul de față linia de hotar stabilită in apel nerespectând niciunul din aceste criterii ce evident trebuiau avute in vedere la stabilirea acestei linii de hotar.
Susține că în acest sens se poate observa că pentru terenul proprietatea pârâtului în litigiul de față, pentru care se solicită grănițuire ,acesta a prezentat ca act doveditor al dreptului de proprietate actul de vânzare-cumpărare din 17.06.1043 ,act din care rezultă că autoarea, A. CM. S., mama pârâtului, a dobândit un teren lung de 82 m și lat la sosea de 17,5 m, apoi lățimea terenului în dreptul parului (după construcțiile existente pe acest teren ) se mărea la 22,5 m, iar la limita de Sud a proprietății, lățimea terenului ajungea la 26 m, iar reclamantul pentru terenul pentru care a solicitat grănițuire a opus ca act doveditor al dreptului de proprietate tot un contract de vânzare - cumpărare prin care dobândește 1104 mp . din același act rezultând ca terenul ce se cuvenea acestuia și pe care l-a dobândit acesta ar fi trebuit să aibă o lățime constantă de 11.5m.
Se arată că, unicul martor care a fost audiat în acest dosar, în fața instanței de fond, a relatat fără dubiu că, în legătură cu gardul ce există intre cele doua terenuri, in porțiunea dintre drum si până la construcția pârâtului, acest gard prin înțelegerea cu proprietarul vecin până la acel moment, nu a mai fost edificat pe vechiul amplasament ci pe vechea temelie a construcției existente pe terenul pârâtului, la o distanta de circa 1 m in interiorul terenului pârâtului față de linia de hotar .
Or, este evident că linia de hotar stabilită de instanța de apel, linie ce este modificată față de cea stabilită de instanță, doar in porțiunea construcțiilor, nu respectă nici actele de proprietate, in special actul de vânzare - cumpărare din 17.06.1943, invocat de pârât si nici depoziția martorului în legătură cu aliniamentul acestei linii de hotar, fiind evident nelegalitatea hotărârii sub aspectul rezolvării acestui petit si față de dispozițiile legale sus-arătate, observându - se că se ajunge ca practic terenul pârâtului, pe toată lungimea acestuia să aibă lățimi mai mici decât dimensiunile din actul de vânzare - cumpărare invocat ca si act de proprietate (actul din 17.06.1943 ), în sensul că la drum se stabilește linia de hotar astfel încât lățimea terenului pârâtului este de 16 m, cu 1,5 m mai puțin decât in act, iar după construcție lățimea terenului pârâtului s-a stabilit conform liniei de hotar la 21,60 m, deși aici pârâtul trebuia să aibă o lățime de 22.5 m (rezultând un minus de 0,9 m ), iar situația cea mai flagrantă fiind in partea de Sud a terenului proprietatea pârâtului acolo unde acesta, trebuia aibe, conform actului, o lățime de 26 m astfel cum a fost stabilită linia de hotar de instanța de apel, iar lățimea terenului este de maxim 21.17 m . cu aproape 5 m mai puțin decât i se cuvine, arătând că toate acestea fiind în avantajul reclamantului.
În al doilea motiv de recurs, se critică decizia tribunalului, ca fiind nelegală raportat la dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, deoarece instanța admițând în totalitate apelul declarat de pârât, trebuia să i se admită, tot în totalitate, și solicitarea de cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă.
În motivele de recurs, formulate de recurentul reclamant V. V., s-a susținut ca recursul este fondat, raportat la motivul arătat de art. 304 punctul 9 in sensul in care instanța de apel a făcut o greșită interpretare, atât a actelor juridice deduse judecații, cât si a probatoriului administrat la instanța de fond, în sensul în care nu se poate afirma in lipsa unei cereri, in acest caz că linia de hotar nu poate fi trasată din cauza situației materiale a terenului din mai multe motive.
Se arată că, că intimații pârâți nu au formulat cerere reconvențională, deci in mod greșit s-a avut in vedere dimensiunea totală a terenului acestora, chiar dacă grănițuirea este o operațiune tehnico-juridică de delimitare a doua suprafețe de teren vecine si nu are caracterul petitoriu al acțiunii in revendicare, iar refuzul de a stabili linia de hotar in limitele proprietății reclamantului echivalează practic cu o dengare de dreptate.
Mai mult, același motiv de recurs prevăzut de an. 304 punctul 9 C. susține si respingerea ca neîntemeiată a capătului de cerere, prin care se solicită obligarea pârâților să facă lucrări de natura să împiedice scurgerea apelor pluviale si instalarea de parazăpezi pe acoperișul imobilului, casa de locuit al paraților intimați, arătând că în acest sens instanța de apel a reținut doar afirmațiile expertului din apel, ignorând nemotivat mărturiile administrate la instanța de fond cât si constatările expertului N. P. care arătau in mod neîndoielnic că prin natura lor si potrivit legii universale a gravitației, apele pluviale se scurg de pe proprietatea paraților pe cea a reclamanților .
De asemenea, arată că nu înțelege care a fost motivarea respingerii capătului de cerere privind instalarea de parazăpezi, fiind evident din probatoriul administrat la fond, că prin topografia sa, imobilul construcție, casă de locuit aparținând pârâților duce la căderea zăpezii pe proprietatea reclamantului recurent, instalarea de parazăpezi fiind o soluție de bun simt.
Recursurile sunt nefondate și se vor respinge avându-se în vedere următoarele considerente:
Deși recurenții invocă în drept, în susținerea recursurilor prevederile art.304 pct.9 Cod pr.civ., în realitate motivele invocate nu pot fi încadrate în aceste dispoziții legale.
Aceasta întrucât prin motivele de recurs se critică probatoriul administrat în cauză, ceea ce presupune aspecte de netemeinicie și nu de legalitate.
Or, odată cu abrogarea prevederilor art. 304 pct. 11 Cod pr.civ., pe calea recursului, hotărârile pot fi criticate numai sub aspectul legalității acestora, nu și sub aspectul netemeiniciei lor.
Sub acest aspect criticile formulate de recurenți, nu pot fi analizate, întrucât așa cum s-a arătat nu invocă aspecte de nelegalitate, ci de netemeinicie.
Față de cele arătate, recursurile declarate de către părți se vor respinge, avându-se în vedere prevederile art.312 Cod pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de pârâtul V. M. C. și reclamantul V. I. V., împotriva deciziei civile nr. 161 din 01.04.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. G., având ca obiect grănițuire - Obligația de a face.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Iulie 2013.
Președinte, A. M. | Judecător, S. P. | Judecător, R. M. |
Grefier, G. Ț. |
Red.jud.S.P./16 Iulie 2013
Tehn. 2exG.Ț.
Jud.fond. L.B.
Jud.apel. M.T./M.B.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 5725/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Servitute. Decizia nr. 3794/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
