Revendicare imobiliară. Decizia nr. 9047/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9047/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 10027/215/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9047/2013
Ședința publică de la 18 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător I. M.
Judecător S. A. C.
Grefier G. D. L.
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de recurenții-reclamanți M. C. A. și M. M. împotriva deciziei civile nr. 142/26.03.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. S. C. și C. T., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă M. C. A., asistată de avocat ales A. S., avocat ales F. S., cu împuternicire la dosar pentru recurentul-reclamant M. M., și intimatul-pârât C. T., asistat de avocat ales F. C., avocat ce răspunde și pentru intimata-pârâtă C. S. C., cu împuternicire la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a acordat termen în vederea observării întâmpinării de către apărătorul recurentei.
Avocat A. S. pentru recurenta-reclamantă M. C. A. depune sentința civilă nr._/27.11.2007 a Judecătoriei C. și acte care au stat la baza acestei sentințe, pe care le comunică, nesolicitându-se termen pentru observare.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, se constată recursul în stare de judecată și se acordă cuvântul pe fond.
Avocat A. S. pentru recurenta-reclamantă M. C. A. arată că recursul vizează două aspecte, mai exact modul la care s-a soluționat cererea în nulitate absolută a contractelor de vânzare cumpărare și modul cum a fost soluționată revendicarea privind construcția, susținând că s-au încălcat dispozițiile art.245Cod proc.civ. Instanța de apel admițând apelul a hotărât ca în rejudecare să se facă toate probele cu privire la revendicare și desființare a construcției probe ce erau necesare, rezultatul fiind respingerea acțiunii în revendicare. Instanța de fond fără să i-a în calcul probatoriul administrat, numai pe baza interogatoriului luat reclamantului M. M. a ajuns la concluzia că ar fi vorba de o cerere îndreptare, eroare materială total inexactă, ajungându-se la concluzia că instanța nu a analizat voința vânzătorului și nici a cumpărătorului. Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare, arată că este vorba de un alt teren, nu cel situat în . în vedere un contract, iar cumpărătorul un alt contract al terenului, identificat prin expertiză ,din care rezultă că terenurile sunt diferite, neexistând acord de voință între părți, fiind o eroare între contracte. Cu privire la ce-a de-a doua critică, în pofida expertizei necontestate de părți, rezultă că intimații nu ocupă nici o suprafață de teren care se revendică, rezultând din expertiză că terenul face parte din terenul rămas intimaților pârâți .În concluzie, solicită admiterea recursurilor, solicitând și cheltuieli de judecată, în acest sens depunând chitanța privind onorariul de avocat.
Avocat ales F. S., pentru recurentul-reclamant M. M., solicită admiterea recursurilor, așa cum au fost formulate, solicitând într-o primă teză casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind încălcate dispozițiile art.129 Cod proc.civ., instanța s-a pronunțat pe anularea contractului de vânzare –cumpărare deși s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare –cumpărare nr.2782/1998, a constatat ca fiind prescrisă capăt de cerere privind contractul de vânzare cumpărare nr.2778/1998, arată că există contradicții între decizia 415/2010 și decizia 142/26.03.2012. Instanța a reținut cauza spre rejudecare, iar instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea de constatare a nulității absolute așa cum a arătat,, arătând că există identitate între terenuri, dar din raportul de expertiză rezultă că nu există, considerând că trebuia admisă acțiunea, în consecință solicită admiterea recursului cu cheltuieli de judecată pe fond.
Avocat F. C., pentru intimata-pârâtă C. S. C. și pentru intimatul-pârât C. T., solicită respingerea recursurilor,apreciind că, în ceea ce privește motivul de casare nu este fondat, instanța de fond s-a pronunțat cu privire la ambele capete de cerere respectiv cel cu privire la revendicare și cel cu privire la nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare, neimpunându-se casarea și trimiterea spre rejudecare. Cu privire la modificarea sentinței arată că au existat 2 promitenți, autoarea trebuia să dețină 840 mp, ulterior s-au extins cu grădina, mai mult recurenții au stat în pasivitate, totodată arată că nulitatea nu se poate proba cu ajutorul unei expertize și cu proba cu martori. Prin înscrisurile depuse la dosar consideră că se confirmă cele spuse în sensul că recurenții au promovat acea acțiune în constatare,din expertizele anterioare rezultând că familia M. trebuia să dețină doar 625 mp, aceștia având în plus această suprafață, suprafața de 326 mp fiind suprafața constatată în minus pentru intimați, solicită respingerea recursurilor cu cheltuieli de judecată, depunând chitanța privind onorariul de avocat.
Avocat A. S. pentru recurenta-reclamantă M. C. A., cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant M. M., solicită admiterea acestuia.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea formulată la data de 25.03.2004 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la nr.7851/2004, reclamanții M. M. și M. A. C., au chemat în judecată pârâții C. N. și P. D., solicitând să se dispună obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 420 mp. teren intravilan ocupat abuziv, situat în C., . și anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2782/1998, încheiat la notarul public E. D., pentru eroare asupra substanței convenției.
În motivarea acțiunii, reclamanții susțin că au dobândit o suprafață de teren de la P. C., conform actului nr._/09.08.1995.
În anul 1992, au vândut suprafața de 420 mp lui C. N. prin chitanță sub semnătură privată, acesta fiind autorul pârâtei C. N. și tot atunci P. D. a vândut suprafața de 420 mp. Ulterior, reclamanții au încheiat act autentic de vânzare autentificat sub nr. 2782/1998.
Întrucât cumpărătorul nu avea cale de acces la ., vânzătorii au convenit cu acesta crearea unei servituți de trecere care să-i asigure accesul cu utilaje și animale; fâșia de teren cu lungimea de 42 mp. afectată de servitute nu a făcut obiectul vânzării, rămânând în proprietatea vânzătorilor.
Pârâții au ocupat suprafața de 420 mp. în spatele terenului, iar pârâta C. N. a construit casa pe proprietatea reclamanților și nu pe terenul cumpărat de la P. D..
La data de 7.06.2004, pârâta C. N. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea că suprafața de 420 mp. revendicată a fost vândură de către reclamanți, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2782/17.08.1998, rezultând din acest contract că amplasamentul terenului este identic cu cel menționat în acțiunea introductivă, această suprafață nefiind ocupată de P. D..
De altfel, și reclamanții recunosc faptul că au înstrăinat terenul mai întâi prin act sub semnătură privată, soțului pârâtei – C. N. – iar ulterior, în anul 1998, s-au perfectat actele la notariat.
Cât privește capătul de cerere referitor la anularea contractului de vânzare-cumpărare cu nr.2782/1998, pârâta susține că nu are temei legal, întrucât reclamanții i-au vândut acesteia 420 mp., au vândut și pârâtului P. D., care la rândul său a înstrăinat cei 420 mp. pentru care există o hotărâre judecătorească definitivă, în total cumpărând 840 mp.
Nu este real că obiectul vânzării ar fi fost altul, de altfel, reclamanții au încasat prețul, au semnat contractul de vânzare-cumpărare, iar când a fost vândut terenul, aceasta l-a folosit neîntrerupt și a construit o casă.
Părțile au solicitat introducerea în cauză a cumpărătorilor terenului ca efect al transmisiunii.
Reclamanții și-au precizat acțiunea, continuând judecata în contradictoriu cu C. S. C. și C. T., solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.841/31.03.2004, ca fiind încheiat pe o falsă cauză, în temeiul dispozițiilor art.966, 968 C.civil.
La data de 28.01.2005, au formulat cerere de intervenție în interes propriu, intervenienții P. D. și P. V., prin care solicită obligarea pârâților C. S. C. și C. T., să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren intravilan de 420 mp., situată în C., ., asupra căruia s-a luat măsura disjungerii, pentru a fi judecată potrivit cadrului procesual stabilit de părți.
Pârâții C. S. C. și C. T. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamanților în temeiul excepției lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active, motivate de faptul că aceștia nu mai sunt proprietarii suprafeței revendicate.
Au invocat excepția prescripției dreptului de a solicita anularea unui contract încheiat în anul 1998, trecând termenul de 3 ani prevăzut pentru cererile în anulare a actelor juridice.
Prin sentința civilă nr.9852 din 10.10.2005, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr.7851/2004, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți, asa cum a fost precizata, in sensul ca au fost respinse atat capătul de cerere în revendicare, cat și capătul de cerere privind anularea contractului 2782/27.08.1998 si capatul de cerere privind anularera contractul de vanzare-cumparare nr. 841/31.03.2004.
S-a reținut că reclamanții revendică un teren în suprafață de 420 mp. pe care l-au vândut numitei C. N., prin contractul de vânzare-cumpărare nr.841/31.03.2004, și care la rândul său l-a înstrăinat pârâților C. S. C. și C. T., așa încât nu au calitate de proprietari și nu justifică interesul și deci calitatea procesuală activă în promovarea acțiunii.
Cât privește cererea de anulare a contractului de vânzare cumpărare nr.2782/27.08.1998, instanța a constatat prescripția, aceasta nefiind introdusă în termenul general de prescripție de trei ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.165/1958.
De asemenea, instanța a constatat că reclamanții nu sunt îndreptățiți să invoce nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.841/31.03.2004, nefiind părți în convenție.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții M. M. și M. C. A..
Apelanții au susținut că în mod eronat instanța a reținut că au vândut suprafața de 840 mp., deoarece în actul de vânzare-cumpărare se menționează numai suprafața de 420 mp. și de asemenea în mod nejustificat a respins cererile de anulare a contractelor încheiate între părți, cu atât mai mult cu cât vânzarea a intervenit după ce acțiunea fusese înregistrată și deci prin această operațiune a micșorat suprafața de teren rămasă în proprietatea lor cu încă 420 mp..
Prin decizia civilă nr.748 din 5 mai 2006, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr.279/2006, s-a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții.
Prin decizia civilă nr.3257 din 22.11.2006, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._/54/2006, a fost admis recursul declarat de reclamanți și casată decizia civilă, trimițând cauza spre rejudecare la Tribunalul D..
Primind cauza pentru rejudecarea recursului, tribunalul a înregistrat-o la nr._ si a dispus citarea părților.
Recurenții au depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentic nr. 117/20.12.1996 si schița topografica.
Prin dec.civ.nr. 1268/20.06.2007 tribunalul D. a admis recursul, a casat sentința civilă atacată și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin actiunea introductiva formulata la 25.03.2004 si care a investit instanta de fond reclamantii M. M. si M. A. C. au chemat in judecata pe paratii C. N. si P. D., solicitand pe de o parte revedicarea terenului in supraf. de 420 mp. situat in C., ., iar pe de alta parte, anularea contractului de vanzare-cumparare autentic nr. 2782/1998 incheiat intre cei doi reclamanti si parata Cosntantin N..
Se mai retine ca la 06.12.2004, reclamantii si-au precizat actiunea in sensul introducerii in cauza in calitate de parati si a numitilor C. S. Constanta si C. T., motivat de faptul ca in cursul procesului reclamantii au aflat ca parata Constanin N. nu mai detine terenul in litigiu ci l-a instrainat in anul 2004 catre paratii C. S. Constanta si C. T., reclamantii solicitand in plus si anularea contractului de vanzare-cumparare nr. 841/31.03.2004 incheiat intre vanzatoarea C. N. si cumparatorii C. S. Constanta si C. T. .
Se mai retine ca nici prin aceasta cerere scrisa depusa la 06.12.2004 si nici printr-o alta cerere ( scrisa sau verbala) reclamantii nu au renuntat la judecata fata de parata Constnatin N. si nici nu au renuntat la judecarea vreunuia dintre capetele de cerere mentionate in actiunea introductiva, astfel incat se constata ca in mod gresit instanta de fond a dispus scoaterea din cauza a paratei C. N., apreciind ca nu are calitate procesuala pasiva si continuand judecata numai fata de paratii P. D., C. S. Constanta si C. T. .
Aceasta in situatia in care in cuprinsul sentintei civile pronuntate la 10.10.2005, instanta de fond a analizat atat capatul de cerere in revendicare, cat si capetele de cerere privind anularea contractului de vanzare-cumparare autentic nr. 2782/1998 incheiat intre cei doi reclamanti si Cosntantin N. si anularea contractului de vanzare-cumparare nr. 841/31.03.2004 incheiat intre vanzatoarea C. N. si cumparatorii C. S. Constanta si C. T., dar fara ca hotararea sa fie pronuntata in contradictoriu si cu parata Constnatin N. ce era parte in cele doua contracte de vanzare-cumparare.
Procedand in acest fel, instanta de fond a incalcat dispozitiile art. 129 si art. 47 C.pr.civ., precum si principiul disponibilitatii partilor in procesul civil.
Astfel, potrivit principiului disponibilitatii, reclamantul este acela care fixeaza cadrul procesual, atat din punct de vedere al partilor intre care se va purta judecata, cat si din punct de vedere al obiectului procesului si fundamentului juridic al pretentiei deduse judecatii.
Potrivit art. 129 C.pr.civ., instanta de judecata are dreptul si obligatia de a se pronunta cu privire la obiectul cererii deduse judecatii si toate partile indicate de reclamant, instanta putand chiar sa puna in discutia partilor orice imprejurari de fapt si de drept legate de situatia in fapt si motivarea in drept pe care partile le invoca in sustinerea pretentiilor si apararilor lor.
Pe de alta parte, in conformitate cu dispoz. art. 47 C.pr.civ., in procesul avand ca obiect anularea unui contract, reclamantul( -ii) este (sunt) obligat (-ți) sa cheme in judecata in calitate de parati pe toti contractantii, nu numai pe unii dintre ei, deoarece drepturile si obligatiile partilor derivand din contract sunt indivizibile, iar in situatia in care reclamantul nu a chemat in judecata toti contractantii, instanta de judecata are obligata ca in temeiul ar. 129 C.rp.civ sa puna in discutia partilor necesitatea largirii cadrului procesual, in sensul necesitatii introducerii in cauza a tuturor contractantilor.
Cu ocazia rejudecarii, instanta de fond urmeaza sa clarifice mai intai cadrul procesual sub aspectul partilor intre care se poarta judecata si sa verifice calitatea procesuala a acestora in functie de obiectul cererii de chemare in judecata (fiecare capat de cerere), in raport de dispoz. art. 47, 129 si 132 C.pr.civ. si cu respectarea principiului disponibilitatii procesului civil, tinand seama si de prevederile art. 246 C.pr.civ. cu privire la modalitatea renuntarii de catre reclamanti la judecata fata de anumite persoane sau capete de cerere aratate in actiunea introductiva, precum si de aspectul ca analizarea si solutionarea cererii de anulare a unui contractat de vanzare-cumpaparare trebuie facute in contradictoriu cu toti contractantii.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ la data de 30.03.2010.
În rejudecare, la cererea reclamanților a fost încuviințată proba cu expertiză tehnică topografică care s-a finalizat prin depunerea raportului de expertiză de către expert I. M. G., asupra căruia pârâții au formulat obiecțiuni.
La cererea reclamanților s-a solicitat înaintarea actelor care au stat la baza contractului de vânzare-cumpărare aut. Sub nr. 841/31.03.2004 de către BNP D. E. din C., înaintate cu adresa nr. 530/16.07.2010.
Prin sentința civilă nr. 2942/2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_ a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții M. M. si M. C. A. în contradictoriu cu pârâții C. S. C. și C. T., .
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Din probele administrate în cauză, se reține că reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare aut. Sub nr. 2782/27.08.1998 de BNP E. D. din C., încheiat între reclamanți în calitate de vânzători și numita C. N., în calitate de cumpărător al terenului în suprafață de 420 mp situat în intravilanul mun. C., .. 95, jud. D., pentru eroare asupra obiectului contractului, au mai solicitat nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare aut. Sub nr. 841/31.03.2004 încheiat între numita C. N. în calitate de vânzător și cei doi pârâți în calitate de cumpărători cu privire la același teren, pentru cauză falsă precum și obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților suprafața de cca. 137 mp pe care pârâții au construit o casă, teren ce face parte din terenul proprietatea reclamanților în suprafață de 625 mp și care este situat la nordul terenului vândut, cu obligarea pârâților să demoleze construcția edificată pe terenul revendicat sau să fie autorizați pârâții să demoleze construcția pe cheltuiala pârâților.
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare aut. Sub nr. 2782/1998 pentru eroare asupra obiectului contractului, instanța l-a respins, având în vedere că nu s-a făcut dovada că reclamanții ar fi fost în eroare în momentul încheierii contractului în ceea ce privește obiectul acestuia, cu atât mai mult cu cât anterior întocmirii contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită, a fost încheiat un antecontract prin care fiecare parte a cunoscut terenul înstrăinat, iar ulterior s-a încheiat actul autentic.
Mai mult s-a constatat că cererea de anulare a acestui contract este prescrisă, nefiind introdusă în limita termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 Decretul 167/1958.
Referitor la capătul de cerere privind nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare aut. Sub nr. 841/31.03.2004 încheiat între numita C. N. în calitate de vânzător și cei doi pârâți în calitate de cumpărători cu privire la același teren, pentru cauză falsă, instanța l-a respinsca neîntemeiat, având în vedere că autoarea C. N. a înstrăinat pârâtei C. S. C-ța. Suprafața totală de 840 mp, pentru care pârâții au achitat prețul, astfel că la încheierea contractului nu se poate reține că a existat o cauză falsă.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect revendicarea suprafeței de cca. 137 mp de către reclamanți, instanța l-a respins ca neîntemeiat.
În acest sens, s-au avut în vedere concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză în toate fazele procesuale dar și raportul de expertiză întocmit de expertul asistent I. I., care relevă faptul că pârâții nu ocupă nici o suprafață de teren din proprietatea reclamanților.
Mai mult, același raport de expertiză arată că reclamanții dețin în plus față de actele de proprietate suprafața de 618 mp, iar pârâtul C. T. are în minus față de actele de proprietate suprafața de 392 mp.
Și raportul de expertiză întocmit de expert I. M. relevă faptul că în urma tranzacției notariale, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2782/1998 reclamanții ar fi trebuit să rămână cu suprafața de 625 mp, însă în realitate folosesc la data expertizei suprafața de 1243 mp.
În stabilirea situației de fapt, dacă pârâții ocupă vreo suprafață din terenul aflat în proprietatea reclamanților raportat la actele de proprietate deținute, se reține de către expert că pârâții ocupă din terenul reclamanților suprafața de 137 mp, iar reclamanții ocupă din terenul pârâților suprafața de 115 mp, rămânând ocupată suprafața de 22 mp (137 mp – 115 mp = 22 mp) însă dacă ținem cont de antecontractul de vânzare-cumpărare, pârâții nu ocupă din terenul reclamanților, în această situație reclamanții ocupă din terenul pârâților suprafața de 189 mp delimitați în anexa 2.
Prin urmare, coroborând actele depuse la dosar cu concluziile rapoartelor de expertiză, instanța a apreciat că pârâții nu ocupă nici o suprafață din terenul proprietatea reclamanților, reclamanții având în posesie o suprafață mai mare cu 618 mp față de actele lor de proprietate.
Ca o consecință a respingerii capătului de cerere în revendicare, instanța a respins și petitul privind demolarea construcțiilor existente pe teren.
În conformitate cu disp. art. 480 C.CIV., în cadrul acțiunii în revendicare, reclamantul are obligația să facă dovada dreptului său de proprietate asupra bunului pretins și dovada ocupării abuzive din partea pârâtului.
În speță, reclamanții nu au făcut dovada că terenul revendicat este ocupat abuziv de pârâți, iar în acest context, față de starea de fapt reținută de instanță și dispozițiile legale aplicabile, se constată că acțiunea reclamanților este neîntemeiată sub toate capetele de cerere, urmând a fi respinsă ca atare.
Fiind în culpă procesuală, reclamanții au fost obligați în solidar către pârâta C. S. C. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții M. M. și M. C. A. solicitând anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe întrucât aceasta a soluționat procesul fără a intra în judecarea fondului.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanții au arătat că prin cererea introductivă a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2782/1998 pentru eroare asupra obiectului contractului, dar instanța de fond a soluționat acest capăt de cerere fără a intra în cercetarea fondului, pe excepția prescripției, confundând acțiunea în nulitate absolută a actului cu care a fost investită și care e imprescriptibilă cu acțiunea în anularea actului care e prescriptibilă. Instanța nu a analizat probele administrate în dosar dar ajunge la concluzia cu nu s-a făcut dovada erorii în momentul încheierii contractului. Contrar probelor administrate în cauză instanța și-a motivat soluția pe convingerea greșită că terenul înstrăinat prin antecontract este același pentru care ulterior s-a încheiat act autentic.
Instanța de fond a respins și capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 841/2004 reținând că nu se poate reține că există o cauză falsă deși această vânzare a avut loc în timpul procesului intentat împotriva pârâtei C. N., care a declarat pe propria răspundere sub sancțiunile art. 292 C.pen. că imobilul nu formează obiectul altei judecăți, fiind astfel încălcate disp. Legii 247/2005.
Instanța a respins cererea în revendicarea suprafeței de 137 mp bazându-se pe concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, dar și pe raportul de expertiză întocmit de expert asistent I. I., trăgând concluzia că apelanții reclamanți dețin în plus o suprafață de teren. Instanța trebuia să arate de ce a preferat punctul de vedere al expertului asistent și a înlăturat concluziile expertului numit de instanță, mai mult nu face nicio referire la punctul de vedere al expertului asistent M. I..
Reclamantul M. M. a formulat recurs, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât nu s-a pronunțat asupra primului petit al cererii ca de altfel nici asupra celui de-al doilea.
Intimații au formulat întâmpinare solicitând respingerea apelurilor apreciind că în mod corect a pronunțat prima instanță sentința în anularea contractului de vânzare cumpărare având în vedere că prin întâmpinarea depusă la dosar în cel de-al doilea ciclu procesual au arătat că reclamanții nu pot să-și modifice acțiunea în sensul schimbării temeiului juridic. Instanța de rejudecare a clarificat cadrul procesual atât sub aspectul părților, cât și al obiectului. Deși au susținut apelanții că instanța de fond în rejudecare trebuia să intre în cercetarea fondului cauzei și să administreze toate probatoriile, aceștioa la interpelarea instanței au arătat că doresc doar proba cu expertiza.
În ședința publică din data de 18.10.2011 Tribunalul a calificat calea de atac ca fiind apelul dispunând din oficiu suplimentarea raportului de expertiză întocmit la fond și suplimentarea probei testimoniale.
Prin decizia civilă nr. 415/30.10.2012, Tribunalul a admis apelurile, a anulat sentința apelată și a reținut cauza spre rejudecare.
În rejudecare, Tribunalul a administrat proba cu interogatoriile reciproce ale părțile precum și proba testimonială, în cauză fiind audiați numiții N. M., C. A. D., O. I., ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosar (f 45-47).
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
Prin înscrisul sub semnătură privată denumit „contract de vânzare cumpărare” (f 77 dosar_/215/2007) promitenții vânzători P. D. și M. M. s-au obligat să vândă promitentului cumpărător C. N. „suprafața de pământ de 840 mp situată în Municipiul C. având următoarele vecinătăți: la apus S. R., la răsărit P. D. și M. M., la miazăzi drumul viilor, iar la miazănoapte C. N. cu drum de ieșire pe lângă țevile de termoficare și M. M.”.
Întrucât acordul de vointa al partilor nu era apt să transmită dreptul de proprietate asupra bunului imobil intrucat terenurile puteau fi instrainate sau dobandite prin acte juridice intre vii, sub sanctiunea nulitatii absolute, numai daca actul a fost incheiat in forma autentica (art. 46 legea 18/1991), prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2778/1998 la BNP E. D. (f 4 dosar 7851/2004), M. M. și M. C. A. au transmis cumpărătoarei C. N. (succesoarea promitentului cumpărător C. N.) dreptul de proprietate asupra suprafeței de 420 mp situatî în intravilanul Municipiului C., .. 95 având ca vecinătăți: la E . N M. M., la S CFR C.-Piatra O., la V S. R.. Prin sentința civilă_/03.10.2002 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul 7433/2002 (f 32-33 dosar 7851/2004) s-a constatat valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la data de 28.11.1995 între P. D. și C. N. privind terenul în suprafață de 420 mp situat în C., ., cu vecinătățile: N C. N., S C. N., E P. D. și C. N., V S. R., această sentință ținând loc de contract de vânzare cumpărare.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 841/31.03.2004 la BNP E. D. (f 44 dosar 7851/2004), C. N. a trasmis dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Alșeea II Gârlești nr. 18 (fost 95) compus din suprafața de 840 mp (848 mp din măsurători) și locuința C1 cu suprafață construită totală de 133,42 mp către C. S. C. și C. T..
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții M. M. și M. C. A. au solicitat revendicarea suprafeței de 420 mp, anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2778/1998 la BNP E. D. pentru eroare asupra substanței obiectului (obiectul cererii introductive), constatarea nulității absolute a aceluiași contract eroare asupra obiectului, demolarea construcției edificate pe acest teren (obiectul cererii modificatoare formulate la data de 10.12.2007 în dosarul_/215/2007-f 17), constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 841/31.03.2004 la BNP E. D. pentru cauză falsă (obiectul cererii modificatoare formulate în dosarul 7851/2004-f60).
Prin sentința civilă nr. 142/26.03.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune.
S-a respins ca prescrisă cererea având ca obiect anularea contractului de vânzare cumpărarea autentificat sub nr. 2782/1998 la BNP E. D. acțiunii formulată de reclamanții M. C. A. și M. M. în contradictoriu cu pârâții C. S. C. și C. T..
S-au respins ca neîntemeiate cererile având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărarea autentificat sub nr. 2782/1998 la BNP E. D., constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărarea autentificat sub nr. 841/2004 la BNP E. D..
S-au respins ca neîntemeiate cererile având ca obiect revendicare și demolare construcții.
A obligat reclamanții la plata către pârâți a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți prin întâmpinare, instanța a reținut următoarele:
Eroarea asupra calităților substanțiale ale obiectului contractului constituie un caz de eroare viciu de consimțământ care atrage nulitatea relativă a actului juridic respectiv.
Regimul juridic al nulității relative se concretizează prin aceea că trebuie invocată, pe cale de excepție sau pe cale de acțiune în termenul de prescripție extinctivă.
Potrivit art. 9 Decretul 167/1958 prescripția dreptului la acțiune în anularea unui act juridic pentru eroare curge de la data când cel îndreptățit a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.
În speță, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2778/1998 la BNP E. D. a fost încheiat la data de 27.08.1998, iar acțiunea prin care se solicită anularea acestuia pentru eroare asupra calităților substanțiale ale obiectului contractului a fost promovată la data de 25.03.2004, după împlinirea termenului de prescripție instituit de norma legală anterior menționată.
Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția invocată cu consecința respingerii cererii având ca obiect anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2778/1998 la BNP E. D. ca prescrisă.
În ceea ce privește cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a aceluiași contract pentru eroare asupra obiectului, instanța a reținut următoarele:
În cazul acestui tip de eroare obstacol, care împiedică însăși formarea actului juridic, falsa reprezentare a realității cade asupra identității fizice a obiectului contractului în sensul că una dintre părți crede că tratează cu privire la un anumit bun, iar cealaltă parte are în vedere un alt bun.
În motivarea în fapt a acestei cereri, reclamanții M. M. și M. C. A. au arătat că terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2778/1998 la BNP E. D. nu este cel ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare, având o altă formă și alte vecinătăți.
Potrivit mărturisirii provocate a reclamantului M. M. obținută cu ocazia interogatoriului administrat de instanță în temeiul rolului activ la data de 05.03.2013, pârâții stăpânesc terenul pe care reclamantul a înteles să-l vândă în anul 1995, astfel cum a fost delimitat cu ocazia încheierii antecontractului de vânzare cumpărare. Acest teren este cel pe care a înțeles să-l vândă când a încheiat contractul de vânzare cumpărare în formă autentică, în 1998.
Ca atare instanța a constatat că la momentul încheierii contractului a cărui nulitate se solicită, vânzătorii nu au avut o falsă reprezentare a identității terenului ce a făcut obiectul acordului de voință, ci au intenționat să transmită dreptul de proprietate asupra terenului ce a făcut obiectul antecontractului din 1995.
Erorile materiale cuprinse în acest contract, invocate de reclamant pot fi remediate în procedura instituită de art. 88 legea 36/1995, dar nu se pot constitui în motive de nulitate absolută a contractului. Ca atare și această cerere va fi respinsă.
Analizând cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 841/ 31.03.2004 la BNP E. D. pentru cauză falsă,instanța a respinso pentru următoarele considerente:
Cauza actului juridic definită a fi obiectivul urmărit la încheierea actului juridic trebuie să îndeplinească următoarele condiții pentru a fi valabilă: să existe, să fie reală, să fie licită și morală.
Cerința realității cauzei este consacrată expres de dispozițiile art. 966 Cciv potrivit cărora obligația fondată pe o cauză falsă nu poate avea niciun efect.
Cauza nu este reală, ci este falsă dacă există eroare asupra motivului determinant adică asupra scopului mediat al actului (definit a fi motivul determinant al încheierii actului juridic).
Disp. Art. 967 Cciv instituie două prezumții: cea de valabilitate a cauzei, indiferent de faptul redării ei în înscrisul constatator al actului juridic și cea de existență a cauzei, ceea ce înseamnă că ea nu trebuie dovedită.
În speță, reclamanții și-au motivat în fapt această cerere prin aceea că pârâta C. N. a înstrăinat suprafața de teren revendicată în timpul procesului fapt ce ar prezuma inexistența unui motiv al încheierii actului cu excepția pierderii calității procesuale pasive de către aceasta.
Tribunalul a constatat că prezumția de valabilitate a cauzei, anterior menționată, nu a fost răsturnată de reclamanți.
Astfel, pe de o parte, reclamanții nu au administrat nici o dovadă în sprijinul acestei cereri, deși sarcina probei le incumbă potrivit art. 1169 Ccciv și art. 129 alin. 1 Cpciv, iar pe de altă parte situația invocată de reclamanți aceea a înstrăinării bunului în timpul procesului pentru a îngreuna soluționarea cauzei este contrazisă de înscrisurile existente la dosar.
Astfel, acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 25.03.2004, primul termen de judecată fiind fixat pentru data de 03.05.2004.
Potrivit procesului verbal de îndeplinire a procedurii de citare (f 14 dosar 7851/2004), pârâtei C. N. i-a fost comunicată citația pentru acest prim termen de judecată la data de 22.04.2004.
Contractul a cărui nulitate se solicită a fost încheiat la data de 31.03.2004.
În lipsa unor probe în dovedirea împrejurării că pârâta avea cunoștință de perspectiva promovării unei acțiuni în revendicare și anulare a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2778/1998 la BNP E. D., instanța nu poate prezuma că aceasta a luat cunoștință la o altă dată decât cea a comunicării citației pentru primul termen de judecată de pretențiile reclamanților.
Ca atare, instanța concluzionează că nu perspectiva procesului declanșat de reclamanți a fost motivul încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 841/ 31.03.2004 la BNP E. D., prezumția de valabilitate a cauzei nefiind răsturnată.
Tribunalul a apreciat a fi neîntemeiată și cererea având ca obiect revendicare.
Astfel, acțiunea in revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar de la care pretinde restituirea bunului.
Acțiunea in revendicare are ca obiect soluționarea unui conflict intre parți care poarta asupra dreptului de proprietate si ca atare este la indemna celui care are calitatea de proprietar al bunului revendicat.
Disp. Art. 1169 Cciv prevad ca sarcina probei revine celui care face o propunere inaintea ajudecatii, altfel spus reclamantul va trebui sa-si dovedeasca sustinerile.
In afara dreptului sau de proprietate, reclamantul . revendicare este obligat sa probeze si alte aspecte, cum ar fi faptul ca paratul este cel care detine bunul.
În speță, reclamanții nu au dovedit că pârâții dețin vreo suprafață de teren asupra cărei nu sunt proprietari.
De altfel, chiar reclamantul a recunoscut la interogatoriul administrat în ședința publică din data de 05.03.2013 că pârâții stăpânesc doar terenul identificat cu ocazia încheierii antecontractului din anul 1995, nu au mutat niciodată gardul, nici linia de hotar stabilite și nici nu i-au ocupat vreo suprafață de teren. Acest mijloc de probă, mărturisirea reclamantului se coroborează cu depozițiile martorilor audiați nemijlocit potrivit cărora, singurii care au schimbat configurația propriului teren prin mutarea gardului sunt reclamanții (f 45-46 dosar_ ).
Această stare de fapt, permite instanței să dea eficiență concluziilor raportului de expertiză întocmit de expert I. G. M. (f 46 dosar_ fond) potrivit cărora, dacă se ține cont de antecontractul de vânzare cumpărare, pârâții nu ocupă din terenul reclamanților.
În ceea ce privește cererea având ca obiect demolarea construcției edificate pe terenul revendicat luând în considerare soluția pronunțată asupra capătului principal de cerere având ca obiect revendicare, instanța potrivit principiului accesorium sequitur principalae a respinso.
În temeiul disp. Art. 274 Cpciv, constatând culpa procesuală a reclamanților a obligat la plata cheltuielilor de judecată avansate de pârâți în cuantum de 3000 lei din care 700 lei reprezintă onorariul avocat în dosarul_/215/2007 (f 21), 300 lei onorariu expert în dosarul_ (f 78), 1000 lei onorariu avocat în același dosar (f 93), 1000 lei onorariu avocat în recursul promovat în dosarul_ (f 30).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M. C. A. și M. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recur,M. C. A. arată că instanța de apel a avut in vedere ca instanța de fond nu a administrat nici un mijloc de proba in ce privește cererile in nulitatea absoluta a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr.2782/27.08.1998 și respectiv 840/2004 la BNP E. D., emițând sa-și exercite rolul activ in soluționarea cauzei, si a anulat in tot sentința, având in vedere ca soluționarea cererilor privind revendicarea și desființarea construcțiilor este indisolubil legata de soluționarea cererii având ca obiect nulitatea celor doua contracte.
In rejudecare, instanța le-a respins ca neîntemeiate cererile având ea obiect nulitatea absoluta a contractelor de vânzare-cumpărare.
Astfel cu privire la nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2778/1998 la BNP E. D., instanța retine doar pe baza mărturisirii provocate a reclamantului M. M., ca la momentul încheierii contractului, vânzătorii nu au avut o falsă reprezentare a identității terenului ce a făcut obiectul acordului de voința, ca am intenționat să transmitem dreptul de proprietate asupra terenului ce a făcut obiectul antecontractului din anul 1995.
Același lucru arată că l-au susținut și aceștia prin acțiunea modificata si parțial prin răspunsul la interogatoriu al lui M. M.,
Numai ca terenul ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat in forma autentica nu este același cu aceia din antecontractul pe care aceștia au intenționat sa-l vândă.
Astfel, obiectul antecontractului de vânzare cumpărare din 1995, î-l constituie un teren învecinat la răsărit cu P. D. și M. M., la apus cu S. R. la miază-zi eu Drumul Viilor iar la miază-noapte cu C. N..
Prin expertiza efectuata in cauza ,a fost identificat atât terenul din antecontract, cat si terenul din contractul autentic si s-a constatat ca acestea nu coincid, ele suprapunându-se parțial pe suprafața de 167 mp delimitată in anexa 3 la raport, de punctele 60»61-62»55»54»51»60.
Prin urmare, terenul pe care au crezut că-1 vând, arată că nu este același cu terenul pe care l-au vândut efectiv.
Cumpărătoarea C. N. a avut in vedere la data încheierii contractului, nu terenul din antecontractul din 1995 ci terenul din contractul autentic din 1998.
Aceasta rezulta din faptul ca ulterior, parații Ciolaeu T. si C. S. au revendicat de la noi suprafața de 326 mp din totalul de 420 mp vânduți prin contract autentic autoarei lor C. Natalii, deși aceștia dețin si terenul ce a făcut obiectul antecontractului din 1995.
Acțiunea lor formează obiectul dosarului nr._ , in prezent fiind suspendat in faza de apel, la Tribunalul D..
Arată că, în raport de aceste probe, este evident că au fost in eroare cu privire te obiectul vânzării, crezând ca, așa cum au intenționat, au vândut terenul din antecontract, dar in realitate au vândut alt teren, care se suprapune parțial peste primul, așa cum rezulta din contractul autentic.
La rândul ei, cumpărătoarea a intenționat si a realizat prin încheierea contractului in forma autentica, cumpărarea altui teren decât cel avut in vedere de soțul ei C. N..
Având în vedere toate acestea, acordul de voința al pârtilor nu s-a putut realiza,, vânzătorii având in vedere un anumit teren, iar cumpărătoarea alt teren.
Instanța nu a analizat aceste probatorii - înscrisuri, expertiza, declarațiile martorilor - ci s-a mulțumit, pe baza numai a mărturisirii reclamantului M. Mireea, ca in speța este vorba doar de erori materiale care pot fi remediate in procedura instituita de art.88 din legea nr.36/1995,
Instanța a reținut in mod greșit ca parații nu dețin vreo suprafața de teren asupra căruia noi suntem proprietari:
Prin expertiza efectuata in cauza si necontestata de părți, a fost identificat atât terenul din actul sub semnătura privata cat ii terenul din actul autentic.
Unul din obiectivele expertizei a fost ca expertul sa stabilească daca pârâții ocupă vreo suprafața din terenul proprietatea noastră raportat la actele de proprietate deținute de părți iar in caz afirmativ daca aceștia au edificat construcții.
Expertul a constatat că, in raport de actele de proprietate deținute de părți, pârâții ocupa din terenul acestora suprafața de 137 mp delimitați de punctele 52-20-61-60-5- 52.
Prin răspunsul Ia interogatoriu, reclamantul M. Mireea a afirmat că parații stăpânesc doar terenul identificat cu ocazia încheierii antecontractului din anul 1995, ca nu au mutat niciodată gardul, nici linii de hotar stabilite si nici nu i-au ocupat vreo suprafața de teren.
Reclamantul M. Mireea a avut in vedere terenul din antecontract așa cum a fost delimitat in 1995 si care este stăpânit de parați.
El nu s-a referit la terenul din actul autentic, care nu mai corespunde cu terenul din antecontract astfel ca la data încheierii actului autentic in 1998, trebuia făcuta o noua împrejmuire conform actului autentic.
Martorii audiați in cauza nu au afirmat ca noi am schimbat configurația terenului in detrimentul pârâților.
Arată că atât aceștia cât si pârâții au mutat gardul spre sud înainte de anul 1998, după desființarea conductei de termoficare ce delimita proprietățile noaste li sud.
Gardul din plasa de sarma existent in prezent marcat prin punctele 20-61=54=8 din anexa 3 la raportul de expertiza a fost construit de C. N. si C. N. la data încheierii antecontractului in 1995.
Așa cum este amplasat gardul nu mai corespunde realității proprietăților noastre cuprinse in actele autentice încheiate intre părți.
Din expertiza rezulta clar ca stăpânirea terenului de către pârâți nu corespunde actului de proprietate, că ocupa din terenul acestora suprafața de 137 mp si că pe această suprafața de teren ce o dețin fără act, din terenul proprietatea acestora, parații au edificat o locuința.
În motivele de recurs M. M. arată că, instanța de apel, după reținerea cauzei spre rejudecare a respins acțiunea promovata de acesta si precizata in fata instanței de fond in al doilea ciclu procesual in dosarului nr. 19._ .
l.)Cu privire la primul capăt de cerere, privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2782/1998 pentru eroare asupra obiectului contractual instanța a arătat ca nu am făcut dovezi asupra faptului ca am fost in eroare in momentul încheierii contractului in ceea ce privește obiectul acestuia.
Mai mult, retine instanța, ca cererea de anulare este prescrisa nefiind introdusa in limita termenului de 3ani prevăzut de art 3 din decretul 167/1958.
2)Referitor la capătul de cerere privind nulitatea parțiala a contractului de vânzare-cumpărare încheiat intre C. N., in calitate de vânzător si parați in calitate de cumpărători, instanța a apreciat ca autoarea a vândut terenul de 840 mp, iar parații au achitat prețul, astfel ca nu se impune nulitatea contractului.
3)Cu privire la capătul de cerere având ca obiect revendicare, instanța de fond a avut in vedere concluziile expertului asistent din partea paraților, I. I., care a arătat ca parării nu ocupa nici o suprafața din terenul reclamanților.
Ca o consecința a respingerii capătului de cerere care privește revendicarea, instanța a respins si petitul 4 privind demolarea construcțiilor edificate pe teren.
F. de aceste aspecte arată următoarele:
I.Solicită casarea sentinței atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare, raportat la dispozițiile art. 312 alin. 3 teza a treia: „in toate cazurile in care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra in cercetarea fondului sau modificare nu este posibila".
1. Astfel, cu toate ca retine ca obiectul primului petit al acțiunii precizate este nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.2782/1998, când motivează respingerea cererii instanța se pronunța pe anulare (nulitate relativa) si nu pe nulitate absoluta.
Mergând pe aceeași idee, instanța retine faptul ca oricum dreptul la acțiune este prescris conform art. 3 din decretul 167/1958.
Pe cale de consecința, ca urmare a nepronunțării asupra acestui prim petit, se impune casarea sentinței.
2. Se impune casarea sentinței si pentru faptul ca instanța de fond nu s-a pronunțat asupra petitului 2 privind nulitatea absoluta parțiala a contractului încheiat intre parați si autoare a acestora,respectiv faptul ca acest imobil a fost înstrăinat in timpul prezentului litigiu dintre part, .nu se poate invoca buna credința cată vreme intimații C. S. Constanta si C. T. sunt fiica si ginerele lui C. N., prima parata in acest litigiu.
II.In teza subsidiara solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, iar pe fond admiterea in totalitate a acțiunii.
In opinia acestora, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu interpretarea si aplicarea greșita a legii, interpretând greșit actul juridic dedus judecații (art. 304 pct 8 si 9 C. pr. civ.).
Asa cum au arătat in apel, reclamanții recurenți si P. D. care a fost audiat ca martor in acest proces, au dobândit cu actul sub semnătura privata încheiat la data de 20 noiembrie 1991, terenul in suprafața de 2 00 mp, de la Puca C. si Puca M. cărora l-i se constituise dreptul de proprietate comform legii nr. 18/1591.
Terenul respectiv se învecina la răsărit cu . apus cu suprafața de teren a vânzătorilor si Ș. R., la miazăzi cu Drumul Viilor iar la miazănoapte cu P. D..
Ulterior, prin actul sub semnătura privata, intitulat contract de vânzare cumpărare, subsemnatul M. M. si P. D. a vândut lui C. N., autorul paraților, o parte din terenul cumpărat anterior de la Puca C., si anume partea de vest a acestuia, in suprafața de 840 mp, Învecinată la răsărit cu P. D. si M. M., la apus cu S. R., la miazăzi cu Drumul Viilor iar la miaza noapte cu C. N..
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/9 08.1995, Puca C. ne vinde noua reclamanților, terenul in suprafața de 1045 mp ce reprezintă 1/2din terenul cumpărat cu chitanța de mana din 1991, teren care de asta data arată că l-e revine in mod exclusiv, fiind împrejmuit pe toate laturile cu gard din plasa din sarma, si care are ca vecini la nord Puca C., la sud CFR, la vest S. R. iar la est - . având lungimea de 69 m si lățimea de 15,2m.
La rândul lor, arată că au vândut lui C. N. prin contractul autentificat sub nr.2782/27.08.1998 terenul in suprafața de 420 mp situat in intravilanul municipiului C., ..95, jud. D., având ca vecinătăți: la est - . nord - M. M., la sud - CFR C. - Piatra O. si la vest - S. R..
Conform titlului de proprietate nr.1000-9643 eliberat pe 9 martie 1994 si schiței topografice ca si a contractului de vânzare cumpărare autentificat la nr. 2076 din 10 august 1995, terenul ce li s-a vândut de Puca C. in suprafața de 1045 mp este partea sud estica din terenul in suprafața totala de 3200 mp reconstituită conform Legii 18/1991, are forma de dreptunghi cu dimensiunile de 69 m lungime si 15,2 m lățime.
Prin antecontractul încheiat anterior, au vândut lui C. N. partea de vest a terenului, acesta fiind in continuarea terenului proprietatea cumpărătorului, având forma unui dreptunghi cu latura mare perpendiculara pe . ferate C. - Piatra O., iar la est învecinându-se cu restul terenului acestora.
La data încheierii in forma autentica a contractului de vânzare cumpărare, au avut in vedere tocmai acest teren din antecontract. In schimb, terenul trecut in contractul autentic are alt amplasament, el învecinându-se la nord, pe toata lungimea cu restul terenului ce le-a rămas in proprietate, iar la est învecinându-se cu .>
Reiese fara dubiu ca nu este identitate intre terenul înscris in actul sub semnătura privata si terenul din actul autentic, primul reprezentând partea de vest a terenului ce l-au cumpărat de la Puca C., iar cel de-al doilea reprezentând partea de sud a acestuia.
In consecința, arată că au făcut dovada faptului ca, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2782/1998 este lovit de nulitate absoluta.
Aceasta situație a fost confirmata si de martorii audiați in cauza in cel de-al doilea ciclu procesual(dosar nr._/215/2007), respectiv martorul P. D., cat si raportul de expertiza întocmit de către expertul I. M. in acest ciclu procesual, care a confirmat ca parații ocupa suprafața de 137 mp din terenul nostru.
Arată că parații ocupa si partea de vest a terenului ce le-a rămas in proprietate după vânzarea pârtii de sud a terenului prin act autentic.
Conform actului de vânzare cumpărare in forma autentica, terenul cumpărat de aceștia de la Puca C., se învecinează la vest cu S. R. si la est cu .>
Din acest teren care a avut suprafața de 1045 mp, au vândut cu act autentic lui C. N., suprafața de 420 mp situata in partea de sud a terenului., învecinata la vest cu S. Raduluian, la est cu . la nord, pe toata lungimea, cu restul terenului nostru.
Expertiza efectuata in cauza cat si celelalte probe din dosar, confirma faptul ca parații ne ocupa partea de vest a terenului ce le-a rămas in proprietate, pe acesta, cat si pe terenul vândut, parații edificând o construcție fără autorizație.
Faptul ca reclamantul M. M. a declarat la interogatoriu luat din oficiu, ca parații ocupa terenul identificat in anul 1995, vine in completarea celor susținute si arătate de aceștia.
F. de toate aceste aspecte solicită admiterea recursului.
Recursurile sunt nefondate.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere criticile aduse și legislația incidentă în prezentul litigiu, constată următoarele:
Ambii recurenți au invocat ca un prim motiv de recurs că instanța eronat a reținut că nu a existat o falsă reprezentare a identității terenului ce a făcut obiectul acordului de voință consacrat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2779/1998 al BNR E. D.. Ipoteza susținută de recurenți nu poate fi primită, existând declarația reclamantului M. M., la interogatoriul administrat de instanță, acesta precizând că „pârâții stăpânesc terenul pe care reclamantul a înțeles să-l vândă în anul 1995 astfel cum a fost delimitat cu ocazia încheierii autentificată a contractului de vânzare cumpărare. Acest teren este cel pe care a înțeles să-l vândă când a încheiat contractul de vânzare cumpărare în formă autentică în anul 1998.” Instanța nu poate să nu dea relevanță celor declarate de reclamant, mai mult acesta precizând că amplasamentul terenului este același cu cel din anul 1995, nefiind mutat gardul, existând aceleași semne de hotar, pârâții neocupând nici o suprafață de teren care le aparține reclamanților.
Argumentul că parțial se suprapun cele două terenuri, cel din contract și antecontract, nu poate fi însușit de instanță, neexistând o certitudine completă și neavând relevanță din punct de vedere al unei probe determinante în admiterea acestui capăt de cerere, neputând răsturna efectul celor declarate de reclamantul M. M. prin interogatoriul luat în ședința publică de la 05.03.2013. Instanța constată că față de data înregistrării acțiunii de anulare a contractului din anul 1998, dreptul la acțiune este prescris.
Cu privire la cea de-a doua critică privind contractul de vânzare cumpărare nr.841/31.03.2004, nici această critică nu este fondată.
S-a făcut o justă apreciere a probelor cauzei, atunci când s-a decis că nu există motive de nulitate absolută a acestui contract de vânzare cumpărare, contestația fiind nulă absolut numai atunci când s-ar fi dovedit existența unei cauze ilicite, în sensul că părțile ar fi cunoscut că pârâta C. N. a înstrăinat suprafața de teren revendicată condiționată de dovedirea acestui fapt.
Art.967 alin.2 Cod civil, statuează în sensul că este prezumată cauza că există și când nu este expresă și până la dovada contrară, iar art.968 cod civil definește natura nelicită a cauzei ca fiind prohibită de lege, contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Recurenții nu au răsturnat prezumția legală, astfel încât corect s-a respins și acest capăt de cerere. Acțiunea invocată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 25.03.2004, actul notarial fiind încheiat la 31.03.2004, citația fiind primită de pârâți anterior acestor date, la03.05.2004.
O ultimă critică face trimitere la capătul de cerere având ca obiect revendicarea.
Acțiunea în revendicare este acțiunea petitorie prin care se apără dreptul de proprietate îndreptată de către proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar conform art.480 Cod civil, potrivit căruia reclamantului îi revine obligația să facă dovada pe de o parte a faptului că este titularul dreptului de proprietate dobândit prin oricare din modurile prevăzute de lege asupra imobilului din litigiu (clădiri și terenuri) iar pe de altă parte să dovedească faptul că acest imobil este ocupat abuziv de către pârât.
În cauza de față, din probatoriul administrat nu rezultă că pârâții ocupă vreo suprafață de teren proprietatea reclamanților, dându-se corect relevanță juridică și declarației reclamantului sus-menționat așa cum reiese din interogatoriul luat în ședința publică din data de 05.03.2013 ,prin care a precizat că „în toată această perioadă din 1995 și până în prezent, pârâții nu au mutat nici gardul și nici semnele de hotar pe care noi le-am stabilit în 1995 și nu mi-au ocupat nici o suprafață de teren.”
Și martorii audiați în cauză precum și raportul de expertiză întocmit, nu au constatat că pârâții ar fi procedat la schimbarea semnelor de hotar sau al gardului și implicit ocuparea unei suprafețe de teren ce aparține reclamanților.
În consecință, având în vedere cele arătate mai sus rezultă că nu există motive de casare sau modificare a hotărârii atacate, urmând ca în baza art.312 Cod proc.civ. să fie respinse cererile de recurs ca nefondate.
În temeiul art.274 Cod proc.civ. recursurile fiind respinse, recurenții reclamanți fiind în culpă procesuală, vor fi obligați către pârâții intimați la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în faza procesuală a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-reclamanți M. C. A. și M. M. împotriva deciziei civile nr. 142/26.03.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. S. C. și C. T.
Obligă recurenții la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Octombrie 2013
Președinte, M. M. | Judecător, I. M. | Judecător, S. A. C. |
Grefier, G. D. L. |
Red.jud.I.M.
2ex/G.L.
J.F.L.A.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 6463/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Decizia nr. 1285/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
