Acţiune în constatare. Decizia nr. 1620/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1620/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 2052/267/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1620
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M.
Judecător - M. L. N. A.
Judecător - M. C.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul R. G. împotriva deciziei civile nr.908 din 15 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. I. E. precum și intimații pârâti P. GH. G., P. GH. C., S. N., S. M., R. C. și intimații intervenienti G. T., G. E., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul pârât R. G., personal și intimata reclamantă D. I.E., reprezentată de avocat R. A. E., cu delegatie de substituire pentru avocat S. C., lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului:
Recurentul pârât R. G., având cuvântul, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Avocat A.R., pentru intimata reclamantă, a apreciat ca fiind legală și temeinică decizia recurată, motivele de recurs ale pârâtului nu se încadrează în dispozițiile prevăzute de art. 304 C.P.C. și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.56/20.01.2014, pronunțată de Judecătoria Novaci în dosar nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului G. T.. A fost admisă în partea acțiunea civilă pentru servitute formulată de reclamanta D. I. E., împotriva pârâților P. Gh. G., P. Gh. C., S. N., S. M., R. C., R. G., G. T. și G. E..
S-a stabilit servitutea de trecere pentru reclamantă pe terenul proprietatea pârâților P. G., G. E., R. G., pe traseul stabilit în schița anexă nr.1, la răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză întocmit în cauză de expert D. A. .
Au fost obligați pârâții P. G., G. E. și R. G., să lase liber terenul pe care s-a instituit servitutea de trecere.
Au fost obligați pârâții P. G., G. E. și R. G., în solidar la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată față de reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că reclamanta D. I. E., a chemat în judecată pârâții P. Gh. G., P. Gh. C., S. N., S. M., R. C., R. G., G. T. și G. E., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se stabilească dreptul de servitute pe terenul coproprietatea pârâților P. Gh. G. și P. Gh. C., cu lungimea de cca 35 metri și lățimea de 3 metri, să i se constituie o servitute de trecere pe terenul coproprietatea pârâților P. Gh. G. și P. Gh. C., cu lungimea de circa 10 metri și lățimea de 3 metri și obligarea pârâților S. N., S. M., G. T., G. E., R. G. și R. C., să-i respecte dreptul de servitute și să-i lase liber terenul grevat de această servitute și să-și ridice pe cheltuiala lor construcțiile și plantațiile făcute pe aceste teren fără nici un drept.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului G. T., în raport de actele existente la dosar s-a apreciat că terenul pe care se solicită instituirea servituții de trecere este al pârâtei G. E., moștenire de la părinții săi.
Referitor la stabilirea servituții de trecere s-a reținut că din probele administrate în cauză, coroborate cu concluziile expertizei efectuate se confirmă în parte susținerile reclamantei, terenul proprietatea acesteia fiind loc înfundat, lipsit de acces la calea publică și ca atare are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul R. G., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
A arătat că în mod greșit s-a considerat că este proprietar al terenului pe care s-a instituit servitutea, întrucât la instanța de fond a formulat cerere prin care a arătat că terenul în cauză nu este proprietatea sa, ci este proprietatea unei rude pe nume R. din localitatea Baia de F., că a solicitat să nu mai fie citat în cauză de îndată ce terenul pe care s-a solicitat servitutea nu-i aparține, însă instanța de fond nu a ținut cont de cererea pe care a formulat-o.
Prin decizia civilă nr.319 din 31 martie 2014 a Tribunalului Gorj s-a admis apelul, s-a anulat sentința primei instanțe și s-a trimis cauza spre rejudecare.
Tribunalul a reținut că prin cererea aflată la fila 45 în dosarul instanței de fond, cerere depusă pentru termenul din 23.01.2013, pârâtul R. G. a solicitat să fie scos din cauză, întrucât porțiunea de teren pentru care s-a solicitat servitutea de trecere este folosită de el (apelant) ca grădină de zarzavat, însă terenul nu este proprietatea sa, ci a numitului R. A. I. din localitatea Baia de F..
S-a arătat că în această situație, instanța trebuia să procedeze, în conformitate cu dispozițiile art. 64 și următoarele C.pr.civ. conform cărora pârâtul care deține un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru, va putea arăta pe acela în numele căruia deține lucrul sau exercită dreptul dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului.
S-a reținut că cererea acestuia formulată pentru termenul din 23.01.2013 nu a fost pusă în discuția părților și nu au fost făcute de către instanță niciun fel de verificări cu privire la susținerile apelantului pârât, în vederea stabilirii proprietarului terenului supus căii de acces pentru reclamantă.
D. consecință și având în vedere dispozițiile art. 297 C.pr.civ., apelul pârâtului s-a admis, s-a anulat sentința și s-a trimis cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe, cu ocazia rejudecării instanța urmând să aibă în vedere cele anterior arătate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D. I. E..
Prin decizia nr. 919 din 05.06.2014, Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de recurenta reclamantă D. I. E. împotriva deciziei civile nr. 319 din 31 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. GH. G., P. Gh. C., S. N., S. M., R. G. și R. C. și intimații intervenienți G. T. și G. E.
A casat decizia civilă nr. 319 din 31 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția I Civilă, în dosarul nr._ și a trimis cauza la Tribunalul Gorj pentru rejudecarea apelului declarat de apelantul pârât R. G. împotriva sentinței civile nr. 56/20.01.2014, pronunțată de Judecătoria Novaci în dosar nr._ .
S-a reținut că este nelegală soluția adoptată de tribunal, de a anula sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor 297 alin. 1 cod procedură civilă care impun ca solicitarea apelantului privind luarea unei asemenea măsuri să fie făcută prin motivele de apel, în condițiile în care solicitarea formulată oral de apelant nu echivalează cu completarea motivelor de apel în termenul procedural și nu îndreptățea instanța să aprecieze că partea a cerut, conform legii, anularea sentinței cu trimitere spre rejudecare.
De asemenea, s-a constat că decizia instanței de apel este nelegală și sub aspectul încălcării dispozițiilor art.166 cod procedură civilă. Astfel, prin sentința primei instanțe s-a stabilit în favoarea reclamantei o servitute de trecere pe mai multe porțiuni de teren ocupate de persoane diferite, litigiul fiind soluționat în contradictoriu cu opt pârâți. Față de unul dintre aceștia, G. T., s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive iar reclamanta nu a declarat apel, pentru a critica soluționarea excepției. Nici pârâții P. Gh. G., G. E., pe terenul cărora s-a stabilit servitute de trecere nu au declarat apel, astfel că sentința primi instanțe a intrat în puterea lucrului judecat în ceea ce privește statuările referitoare la părțile care au achiesat la sentință, nedeclarând apel.
Între pârâți nu există coparticipare procesuală, fiecare dintre ei stăpânind parcele distincte de teren, în temeiul altor titluri juridice, ceea ce duce la stabilirea unor raporturi juridice distincte cu reclamanta. D. pârâții R. G. și R. C. sunt părți în același raport juridic, astfel că apelul declarat de unul dintre aceștia ar fi profitat și celuilalt, deși pârâta R. C. nu a fost obligată către reclamantă.
Soluția de a anula în întregime sentința și cu privire la părțile care nu au declarat apel apare astfel ca nelegală, fiind dată cu încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârilor judecătorești. Soluția de anulare în întregime s-ar fi impus dacă pentru a dezlega situația juridică a unei părți instanța trebuia să analizeze toate raporturile stabilite în cauză, însă tribunalul nu a motivat soluția aleasă pe asemenea considerente .
Un alt motiv de nelegalitate a deciziei a fost reținut ca fiind acela că tribunalul a apreciat greșit că sunt incidente dispoz. art. 297 alin. 1 cod procedură civilă, deși nu se afla în una din cele două situații exprese și limitative prevăzute de text pentru a stabili de soluția de trimitere spre rejudecare.
Astfel, înainte de prima zi de înfățișare, adică la data de 23 ianuarie 2013 pârâții R. G. și R. C. au depus la dosarul primei instanțe o cerere prin care solicitau să fie scoși din cauză deoarece nu sunt proprietarii terenului în litigiu, ci doar îl folosesc pentru gradină de zarzavat, proprietar fiind vărul lor, R. A.I..
Prima instanță nu a pus în discuția părților calificarea acestei cereri și nu a apreciat-o ca o cerere de arătare a titularului dreptului. Dacă s-ar da cererii calificarea prevăzută de art. 64 cod procedură civilă, nepronunțarea primei instanțe pe o cerere nu justifică trimiterea spre rejudecare, partea fiind obligată de prevederile art. 281/2 cod procedură civilă să formuleze cerere de completare a sentinței, nepronunțarea neputând fi invocată pe calea apelului. De altfel, apelantul pârât nici nu a criticat prin motivele de apel faptul că prima instanță nu s-a pronunțat pe cererea sa de arătare a titularului dreptului, nu a dat această calificare cererii, dimpotrivă, a arătat că a depus întâmpinare la prima instanță prin care a arătat că nu este proprietarul terenului.
Ca urmare, și din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 281/2 cod procedură civilă s-a apreciat că decizia tribunalului este nelegală.
Față de calificarea cererii depuse la 23 ianuarie 2013, dată expres de partea titulară a acesteia, precum și în raport de conținutul concret al cererii, s-a apreciat că pârâtul nu a formulat o cerere de arătare a titularului dreptului, ci o întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale procesual pasive. Chiar și prin cererea prin care pârâtul arată că altă persoană este titularul dreptului litigios, formulată în forma și condițiile cerute de art. 64 și 82 cod procedură civilă, pârâtul invocă implicit faptul că nu are calitate procesuală, mai ales atunci când obiectul litigiului îl constituie instituirea unui drept de servitute, iar reclamantul trebuie să cheme în judecată proprietarii terenului.
Prin urmare, tribunalul a încălcat limitele investirii sale, a aplicat greșit principiul rolului său activ și principiul disponibilității părților.
Fiind invocată excepția lipsei calității procesual pasive, instanța se poate pronunța asupra ei și o poate analiza în orice etapă procesuală, chiar direct în calea de atac. Mai mult, apelul fiind o cale devolutivă de atac, dacă aprecia că probele au fost incomplete sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate, tribunalul trebuia să facă aplicarea dispoz. art. 295 alin 2 cod procedură civilă și să suplimenteze probele în apel, fiind instanță de fond și având posibilitatea de a lămuri starea de fapt.
Curtea a apreciat că dispozițiile art. 297 alin 1, art. 129, art. 281/2 cod procedură civilă au fost greșit aplicate de tribunal, care a pronunțat o hotărâre nelegală, prilejuind prelungirea nejustificată a cursului procesului, ceea ce face incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă .
Cu toate că acest motiv de recurs ar atrage modificarea deciziei, s-a constat că tribunalul nu a răspuns criticilor din apel și nu a făcut o judecată pe fond în această cale de atac și pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție și a le da posibilitatea să își valorifice criticile și pretențiile într-o cale devolutivă de atac, în temeiul art. 312 alin. 5 cod procedură civilă a admis recursul, a dispus casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
S-a dat îndrumarea ca în rejudecare, tribunalul să se pronunțe asupra fondului, în limitele criticilor cu care a fost investit, și să dispună administrarea oricăror probe le consideră necesare pentru a stabili dacă pârâtul R. G. are calitate procesuală pasivă, în sensul de a fi titularul dreptului de proprietate asupra unei porțiuni de teren pe care s-a stabilit un drept de servitute în favoarea reclamantei.
Cu ocazia rejudecării, tribunalul a procedat la luarea unei declarații apelantului pârât, declarație prin care acesta a subliniat că nu este proprietarul terenului ci a vărului său R. I. dar, a menționat că terenul provine de la sora mamei sale care nu a avut copii, că este văr primar cu numitul R. I. cu al cărui accept folosește terenul.
În concluziile orale cu ocazia dezbaterii apelului, a reafirmat aspectul că terenul provine de la bunicii săi însă și nemulțumirea că instanța a dispus instituirea servituții de trecere peste patru proprietăți, deși avea posibilitatea de a dispune o astfel de trecere peste o singură proprietate.
Prin decizia civilă nr. 908 din 15 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul R. G. împotriva sentinței civile nr. 56 din 20.01.2014 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosar nr._ .
A fost obligat apelantul R. G. la 800 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă D. E..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Raportat la considerentele deciziei de casare, tribunalul a reținut că hotărârea primei instanțe este supusă examinării prin prisma criticilor aduse de apelantul R. I.G. doar cu privire la acesta și respectiv a dispozițiilor ce-l privesc în mod exclusiv, în raporturile cu ceilalți pârâți hotărârea judecătorească intrând în puterea lucrului judecat.
Astfel, prin sentința civilă nr.56/20.01.2014 a fost stabilită servitute de trecere pentru reclamantă pe terenul proprietatea pârâților P. G., G. E. și R. G.. Pârâtul R. G., în apelul formulat a criticat sentința prin prisma apărărilor invocate în întâmpinare legate de lipsa calității de proprietar asupra terenului pentru care în contradictoriu cu el s-a stabilit servitutea de trecere, teren în suprafață de 51 m.p., practic invocându-se excepția lipsei calității procesuale pasive.
Este de necontestat, chiar prin raportare la declarația dată nemijlocit de către apelantul pârât, că terenul în litigiu asupra căruia s-a instituit servitutea de trecere în contradictoriu cu acest pârât, este folosit de acesta și a aparținut unor autori ai acestuia, în speță bunici. Potrivit declarației pârâtului, terenul a fost moștenit de sora mamei sale care nu a avut copii și din această perspectivă din punct de vedere al devoluțiunii succesorale pârâtul poate veni la moștenirea acesteia, fie direct, fie prin retransmiterea succesorală de la mama sa, iar persoana care consideră că este proprietar este chiar văr primar cu pârâtul, situându-se astfel în aceeași clasă și linie de moștenitori.
Altfel spus, apelantul pârât nu a făcut dovada că terenul ar fi în proprietatea exclusivă a vărului său, dovadă care îi incumba în raport de dispozițiile art.1169 cod civil, potrivit cu care „ cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.
Pe de altă parte, calitatea procesuală pasivă a apelantului pârât este reținută și prin prisma dispozițiilor art.1854 din codul civil de la 1864 în sensul că „posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul”, în speță este în afara oricărei îndoieli exercitarea posesiei terenului în litigiu de către pârât, însă acesta nu a făcut proba posedării pentru altul.
Cât privește susținerile apelantului cu ocazia dezbaterilor privind nestabilirea unei servituți corecte, aceasta este o critică ce excede motivelor de apel formulate în termen, dar se impune însă a se sublinia faptul că stabilirea servituții de trecere se realizează de regulă pe terenurile care sunt mai puțin afectate și pe cea mai scurtă cale de trecere. Astfel, faptul că s-a stabilit o servitute de trecere asupra unor porțiuni de teren ce aparțin unor proprietari diferiți, nu este în sine nelegal, fiind posibil ca o servitute care să parcurgă o singură proprietate să fie pe o cale mult mai lungă și care să fie considerabil dăunătoare pentru proprietarul fondului aservit comparativ cu situația creării unei servituți de trecere ce traversează chiar mai multe proprietăți.
Esențial în cauză este însă faptul că apelantul pârât nu a făcut dovada lipsei calității procesuale pasive, excepție care în contextul apelului declarat s-a apreciat astfel neîntemeiată și pe cale de consecință în baza art.296 cod procedură civilă, apelul a fost respins ca nefondat.
În baza art.274 cod procedură civilă, apelantul ca parte căzută în pretenții a fost obligat la 800 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat către intimata reclamantă D. E..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul R. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului pârâtul invocă faptul că nu este proprietarul terenului din litigiu și în mod greșit a fost obligat la cheltuieli de judecată.
Deși nu este argumentat în drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct.9 cod procedură civilă.
Recursul este nefondat.
Motivul de recurs prevăzut de art-.304 pct.9 cod procedură civilă, ce se poate invoca atunci când „hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii” nu este incident în speță.
Pârâtul invocă teza a II-a referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor procesuale privind calitatea procesuală pasivă într-o acțiune în servitute de trecere promovată de reclamanta D. I.E. pe mai multe porțiuni de teren ocupate de persoane diferite.
După un prim ciclu procesual, hotărârea a intrat în puterea lucrului judecat față de P. Gh. G., G. E., chiar pârâtul R. G. a uzat de căile de atac prevăzute de lege, susținând constant că nu este proprietarul terenului pe care s-a constituit servitutea.
În rejudecare tribunalul a procedat la luarea unei declarații pârâtului și în raport de aceasta a statuat corect că pârâtul are legitimare procesuală pasivă.
Astfel, terenul în litigiu a fost moștenit de sora mamei sale care nu a avut copii și din această perspectivă din punct de vedere al devoluțiunii succesorale pârâtul poate veni la moștenirea acesteia fie direct, fie prin retransmitere succesorală de la mama sa, iar persoana care consideră că este proprietar este chiar văr cu pârâtul, situându-se astfel în aceeași clasă și linie de moștenitori.
Cu alte cuvinte pârâtul nu a făcut dovada că terenul este proprietatea exclusivă a vărului său, dovadă care îi incumbă, potrivit artr.1169 cod civil, potrivit căruia „cel ca face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.
Un alt argument reținut de tribunal este și incidența art.1854 cod civil de la 1864 conform căruia „posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul”, în speță nefăcându-se dovada posedării pentru altul, astfel că este neîntemeiată prima critică formulată de pârât.
Întrucât apelul declarat de pârât a fost respins, tribunalul a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art.274 alin.1 cod procedură, civilă și a obligat pe aceste la suma de 800 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală, astfel că pârâtul va fi obligat în temeiul art.274 cod procedură civilă la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă și în această etapă procesuală.
Față de cele ce preced, urmează ca în baza aet.312 alin.1 cod procedură civilă să se respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul R. G. împotriva deciziei civile nr.908 din 15 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. I. E. precum și intimații pârâti P. GH. G., P. GH. C., S. N., S. M., R. C. și intimații intervenienți G. T., G. E., având ca obiect acțiune în constatare.
Obligă pârâtul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Noiembrie 2014.
Președinte, M. M. | Judecător, M. L. N. A. | Judecător, M. C. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.15.12.2014
j.a. M.G.
N.Ș.
j.f. E.D.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1767/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 469/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
