Pretenţii. Decizia nr. 4251/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4251/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 4192/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4251/2014
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. D.
Judecător Florența C. C.
Grefier G. Ț.
**************
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 04.11.2014, privind apelurile formulate de reclamantul D. I.-A., domiciliat în Orșova, ., jud. M. și de pârâții N. T. A., domiciliat în Drobeta Turnu Severin, ., ., ., Z. U., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 43, .. M., împotriva sentinței civile nr. 10/25.02.2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04.11.2014 care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța în conformitate cu prevederile art. 396 c.pr.civ, a amânat pronunțarea la data de 11.11.2014.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA:
Asupra apelului de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._, reclamantul D. I.-A. a chemat în judecată pe pârâții Z. U. si N. T. A., in calitatea sa de director al publicației, pentru ca prin hotărâre judecătorească, să fie obligați pârâții la plata sumei de 1.000.000 EURO reprezentând despăgubiri civile (daune morale) pentru prejudiciul cauzat prin informațiile false si tendențioase prezentate in "U." atât in formatul scris cât si electronic în anii 2012 și 2013 până în prezent, obligarea pârâților să publice în Z. "U." și pe site-ul acestuia scuze publice în ceea ce-l privește pentru informațiile false și tendențioase răspândite împotriva sa și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că în fapt, începând cu anul 2012 a fost supus din partea Ziarului "U.", atât în formatul scris cât si electronic, la un adevărat atac de presa ce s-a derulat atât pe perioada campaniei electorale cât și ulterior, după ce, în urma alegerilor locale din anul 2012 a devenit, în urma votului exprimat de cetățenii jud. M., Președinte al Consiliului Județean M.
Nu a existat aproape nici o apariție a ziarului care să nu publice informații de natura personală și familiară jignitoare, calomnioase, false și tendențioase la adresa sa, a familiei sale și a colaboratorilor săi apropiați.
Limbajul folosit de către pârâți în publicarea materialului difuzat prin presa scrisă și electronică este suburban, plin de invective si abjecțiuni ce are ca scop transmiterea către publicul cititor a unor informații nereale ce încalcă grav normele de deontologie jurnalistică și care nu critică activitatea sa profesională și politică, cum de altfel ar fi în drept să o facă, ci face aprecieri extrem de degradante la persoana sa cu scopul vădit de a dezinforma opinia publică.
S-a apreciat că aceste atacuri de presă prezentate în modul arătat mai sus au avut drept urmare cauzarea unor suferințe, traume de ordin psihologic ce i-au afectat sănătatea fizică și psihică considerându-le reale tratamente degradante, așa cum ele sunt definite de art.3 teza a Il-a din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
De asemenea se încalcă, de către pârâți, prin prezentarea acestor articole ce privesc persoana sa și nu calitatea sa de persoană publică, dreptul la viața privată, dreptul la demnitate si dreptul la propria imagine.
Pârâții l-au supus unor imixtiuni în viața sa intimă, personală sau de familie, au adus atingere gravă onoarei și reputației sale și l-au prezentat opiniei publice în materialele de presă în numeroase posturi asemuindu-l deseori regnului animal sau descriindu-l . nu poate fi suportată.
A încercat de mai multe ori să dezmintă, tot în presă, aceste atacuri însă pârâții continuă să publice în aceeași manieră, astfel că, nemaisuportând invectivele, tratamentele degradante la care este supus aproape zilnic de către pârâți, a decis să se adreseze justiției în vederea opririi . altul a unor astfel de demersuri din partea pârâților.
A considerat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în sensul existenței faptelor pârâților, culpei acestora, prejudiciului grav cauzat, precum și a legăturii de cauzalitate între faptele pârâților și prejudiciul cauzat lui.
Cu privire la prejudiciul moral solicitat prin prezenta cerere, s-a apreciat că este reprezentat de încălcarea drepturilor sale la viața privată, demnitate și propria-i imagine, dar și în raport de afectarea relațiilor sale de familie, profesionale, precum și a demnității publice pe care o îndeplinește în prezent ca Președinte al Consiliului Județean M..
În dovedirea cererii, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâților și martorii: P. A. si M. F..
La 8.04.2013, prin serviciul registratură, s-a depus întâmpinare formulată de pârâtul N. T. A. prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Z. U., a solicitat admiterea acestei excepții, respingerea acțiunii față de acest pârât ca formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 24.09.2013, au fost încuviințate probele solicitate de părți fiind respinsă cererea formulată de reclamant de introducere în cauză a .> Modificarea cererii de chemare în judecată fiind făcută după primul termen de judecată, instanța a luat act de opoziția pârâtului N. T. A. și a aplicat disp. art.204 c.p.civ., respingând cererea.
Prin sentința nr.10 din 25 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea civilă privind pe reclamantul D. I.-A., domiciliat în Mun. Orșova, ., jud. M. și pe pârâții Z. U., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, Bld.C. I nr.43, .. M. și N. A., cu domiciliul în Dr. Tr. S., ., ., ., având ca obiect pretenții suma de 1.000.000 Euro reprezentând despăgubiri civile (daune morale) și a fost obligat pârâtul N. T. A. la plata sumei de 5000 euro cu titlu de daune morale.
S-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Z. U. și s-a respins acțiunea față de acesta.
În conformitate cu disp. art.248 al.1 N. c.pr.civ., tribunalul s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Z. U. invocată de pârâtul N. T. A..
Lipsa capacității de folosință constituie o aptitudine generală și abstractă a persoanei fizice sau juridice de a avea drepturi și obligații procesuale.
Capacitatea de folosință a persoanelor juridice în conformitate cu disp. art.205 c.pr.civ., se dobândește la data înregistrării, iar cele care nu sunt supuse înregistrării potrivit art.194, de la data înființării sau de la data autorizării constituirii.
Coroborând aceste dispoziții cu cele reglementate în art.56 al.1 c.pr.civ., în conformitate cu care poate fi parte în proces orice persoană care are folosința drepturilor civile, s-a constatat că pârâtul Z. U. nu îndeplinește aceste cerințe pentru a putea avea aptitudinea generală și abstractă de a exercita drepturi și obligații de natură procesuală.
În consecință, tribunalul a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Z. U. și a respins acțiunea față de acesta.
Tribunalul a constatat investirea cu soluționarea cererii formulată de reclamantul D. I. A. prin care a solicitat obligarea pârâtului N. T. A. la plata sumei de 1.000.000 euro reprezentând despăgubiri civile (daune morale) pentru prejudiciul cauzat prin informațiile false și tendențioase prezentate în Z. „U.” în intervalul 2012-2013 și să publice pe site-ul ziarului scuze publice invocând ca temei de drept art.3 Teza a II- a din Convenția pentru Apărare Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, art.71-73 c.civ., art.1357 și urm. C.civ. și art.1373 c.civ.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, s-a constatat că incidente în cauză sunt dispozițiile art. 10 din CEDO care reglementează libertatea de exprimare a oricărei persoane, drepturi ce cuprind libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.
Punctul 2 al aceluiași articol reglementează modul în care poate fi exercitată libertatea de exprimare ce comportă îndatoriri și responsabilități putând fi supusă unor formalități, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru protecția, în cazul de față, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora.
Această reglementare europeană se regăsește și în dreptul nostru intern în disp. art.70 c.civ., în conformitate cu care orice persoană are dreptul la liberă exprimare.
De asemenea, în disp. art.72 și 73 c.civ. sunt reglementate restrângeri ale dreptului la libera exprimare în sensul că este interzisă orice atingere adusă onoarei sau reputației unei persoane, iar în exercitarea dreptului la propria imagine ea poate să interzică sau să împiedice reproducerea în orice mod a înfățișării sale fizice ori a vocii.
Analiza cererii de chemare în judecată s-a raportat la aceste dispoziții dar și la limitele prev. de art.75 c.civ., privind libera exprimare, limite care preiau reglementări CEDO referitoare la dreptul la libera exprimare și limitele acestuia.
Observând publicațiile din Z. U. existente la filele 5-14 din perioada 2012-2013, instanța a constatat că prin conținutul articolelor intitulate după cum ar fi. „Gândacul de bucătărie”; „Râmă porcul prin județ”, „Bârfe, zvonuri, șușoteli”; „Dii, murgule, dii”; „Votați porcul” și alte asemenea, se folosește un limbaj trivial și denigrator asociat cu poze ale reclamantului, exprimări de natură a aduce atingere demnității și imaginii unei persoane, garanții prevăzute atât în CEDO art.8 cât și în Constituția României dar și în Codul Civil.
Chiar dacă în cuprinsul publicațiilor nu este nominalizat reclamantul, este în afara oricărui dubiu că expresiile defăimătoare vizează în mod direct persoana acestuia, în acest sens fiind și declarațiile martorilor F. M. și P. A..
În conformitate cu disp. art.10 CEDO dreptul la liberă exprimare nu este nelimitat, acesta comportând îndatoriri și responsabilități de natură să protejeze reputația și drepturile altora.
Limitele exercitării dreptului la liberă exprimare sunt consacrate și în art.30 al.6 din Constituția României în conformitate cu care libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onorarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine dar și în disp. art.71, 72 și 75 c.civ.
În speța dedusă judecății, s-a constatat că pârâtul N. A. T., în calitatea sa de unic director fondator al ziarului U., a acceptat publicarea în acesta a unor articole cu conținut trivial și defăimător la adresa reclamantului fiind încălcate în acest mod dispoziții CEDO și ale dreptului intern.
Instanța nu a reținut apărarea pârâtului referitoare la caracterul pamfletar al articolelor publicate în ziarul U. al cărui fondator este față de împrejurarea că, prin conținutul acestora este vizată în mod nemijlocit persoana reclamantului.
În acest context, fără a se aduce atingere exercitării dreptului la libera exprimare, dar constatând depășirea limitelor acesteia, tribunalul a apreciat că publicarea articolelor existente la dosar constituie o faptă ilicită săvârșită de pârâtul N. A. T. în calitatea sa de director fondator al Ziarului U..
Prejudiciul încercat de reclamant ca urmare a publicării articolelor este relatat în declarațiile martorilor P. A. și M. F., potrivit cărora după apariția articolelor, reclamantul a fost afectat, într-una din situații fiind necesară intervenția unui medic.
Suferințe au fost cauzate și membrilor familiei acestuia care au fost afectați în egală măsură prin apariția articolelor defăimătoare.
În ceea ce privește proba prejudiciului moral și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, în jurisprudența Curții Europene s-a statuat în mod constant că dovada faptei ilicite este suficientă, prejudiciul și legătura de cauzalitate fiind prezumate.
Deși cuantumul prejudiciului moral nu poate fi calculat în bani, acordarea unor daune de natură morală cuantificate în bani poate fi de natură să compenseze prejudiciul ce i-a fost cauzat.
În acest sens, instanța, în raport de multitudinea articolelor cu conținut defăimător, a apreciat că suma de 5.000 euro acordată reclamantului cu titlu de daune morale poate oferi acestuia o compensație a stărilor negative ce i-au fost create prin apariția acestor articole.
În ceea ce privește petitul având ca obiect obligarea pârâtului la publicarea în Z. U. și pe site-ul acestuia de scuze publice, acesta a fost respins, astfel de cerere putând fi soluționată numai în cazul pronunțării unei hotărâri definitive.
Împotriva sentinței au formulat apel reclamantul D. I.-A., și pârâții N. T. A. și Z. U., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului său, reclamantul D. I. A. a susținut că Z. „U.” în repetate rânduri a publicat diverse articole semnate și întocmite de redactori și editori colaboratori folosind apelative jignitoare, tinzând spre trivialitate și cu conotații scandaloase folosind expresii jignitoare și calomnioase, creându-i astfelun prejudiciu moral, prin folosirea acestor expresii afectând demnitatea, onoarea și reputația sa, având în vedere și funcția publică pe care o deține, aceea de Președinte al Consiliului Județean M. și Președinte al PSD M..
S-a arătat că a chemat în judecată Z. U. și pe directorul acestuia N. T. A., persoana răspunzătoare de publicarea articolelor de presă, instanța obligând corect pe N. T. A., la plata sumei de 5.000 euro daune morale, deoarece această persoană este răspunzătoare de publicarea articolelor denigratoare la adresa sa.
Motivul de apel vizează cuantumul sumei acordată cu titlu de daune morale de 5.000 euro, care în raport cu probele administrate trebuia să fie o sumă mai mare.
Potrivit codului deontologic al jurnalistului, acesta este dator să caute să respecte și să comunice faptele așa cum acestea pot fi cunoscute prin verificări rezonabile, în virtutea dreptului publicului de a fi informat. Jurnalistul este dator să exprime opinii pe bază factuală iar în relatarea faptelor și a opiniilor jurnalistul va acționa cu bună credință iar presa are datoria primordială de a respecta drepturile omului, să respecte viața privată a persoanei, or în speța dedusă judecații atât Z. U. cât și jurnaliștii care lucrează în cadrul acestuia nu au respectat regulile enunțate mai sus și nu au dat dovadă de bună credință.
În speță nu sunt incidente dispozițiile art. 10 din CEDO prin care este consacrat dreptul la libertatea de exprimaredatorită faptului că deși limitele unei critici admisibile sunt mai largi în privința unui om politic, unui funcționar public, vizați în această calitate decât în privința unui om obișnuit, iar ziariștilor le revine obligația de a răspândi informații și idei în legătură cu domenii de interes public, presa nu trebuie să depășească limitele stabilite în vederea protecției dreptului la reputație a persoanelor vizate, care, ca element al vieții private este protejat de art.8 din CEDO. In concluzie pentru a se bucura de protecția art. 10 din CEDO, trebuie să existe o verificare corespunzătoare realizată de către ziarist înaintea redactării materialului, să existe fapte reale pe care s-au bazat acuzațiile aduse de acesta, să existe buna credință a ziaristului și acesta să respecte regulile de etică jurnalistică. Din conținutul articolelor publicate rezultă că aceste texte conțin expresii și comparații insultătoare, jignitoare la adresa reclamantului și au fost publicate în scopul de a-l înjosi într-un mod incompatibil cu dispozițiile art. 3 din CEDO.
Apelantul a învederat instanței că la dosarul cauzei a depus două declarații scrise de către R. V., jurnalist în cadrul ziarului care a precizat că pârâtul N. T. A. - directorul acestui ziar este răspunzător de publicarea acestor articole, fiind singurul care lua decizii referitor la materialele publicate, edita si coordona întreaga activitate redacțională, astfel încât acesta este singurul răspunzător de publicarea acestor articole.
A mai susținut că, din conținutul materialelor publicate, se poate observa cu ușurință că este vorba de persoana sa, fiind poze cu acesta, iar lângă poze articole calomnioase și jignitoare cum ar fi: porc, javra, G. gazolină etc., articole care i-au știrbit autoritatea și l-au afectat personal cât si profesional.
A arătat că este căsătorit, are doi copii care au citit și auzit despre aceste articole la colegii de școală, fiind foarte afectați de afirmațiile făcute la adresa tatălui acestora.
Mai mult decât atât, aceste ziare au fost împărțite prin Primăria Dr. Tr. S., Consiliul Județean și pe la toate instituțiile publice din județ cu scopul de a-l denigra și a-i afecta imaginea de om politic .
In cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: există fapta ilicită (publicarea articolelor de presă ), există un prejudiciu moral și vinovăția pârâtului care cu intenție a publicat acele articole de presă, precum și o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Având în vedere aceste aspecte, a solicitat admiterea apelului și obligarea pârâtului la plata daunelor morale în sumă mai mare decât cea acordată de instanța de fond pentru prejudiciul cauzat în raport de probele administrate.
In drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă..
Prin apelul său pârâtul N. T. A. a criticat sentința pentru motive de netemeinicie și nelegalitate.
A susținut că sunt motive de netemeinicie următoarele:
1). Instanța de fond a reținut o stare de fapt eronată, interpretând greșit probele administrate în cauză, atunci când a apreciat că fapta ilicită săvârșită de apelantul pârât ar consta în publicarea în ziarul „U.” a mai multor articole ce conțin expresii și cuvinte jignitoare, precum și afirmații calomnioase la adresa reclamantului, în condițiile în care nicio probă administrată în cauză nu a relevat că articolele publicate s-ar referi la persoana reclamantului.
S-a arătat că mare parte din articolele publicate de ziar nu vizează o persoană individual determinată, iar în cuprinsul acestora nu se face trimitere nici explicită și nici mijlocită la vreo persoană anume sau la vreo calitate specifică anume, care să-i inducă cititorului ideea că în acestea se face vorbire despre reclamantul D. I. A., cu atât mai mult cu cât pe nicio pagină a ziarului nu s-a publicat vreo poză sau vreo altă imagine a acestuia care să-i inducă cititorului o astfel de identitate.
Articolele în discuție, au satirizat dorința de pre-mărire a cetățenilor care
încearcă să facă politică, a modului cum încearcă cetățeanul comun, fără studii să se promoveze, să aspire și să ocupe funcții de demnitate publică, trăsături și defecte umane cu caracter moralizator, fiind surprinse unele virtuți morale sau aspecte negative ale realității sociale, etc.
Prin urmare, în condițiile în care articolele publicate nu sunt asociate cu imaginea reclamantului sau cu un pseudonim sau poreclă, ca modalitate de individualizare a unui personaj recunoscut în colectivitatea locală, acestea pot fi catalogate ca și pamflete cu caracter satiric, în condițiile în care vizează poziții diametral opuse specifice fabulei.
In articolele publicate în paginile ziarului U., nu apare niciodată numele sau poza reclamantului D. I. A., motiv față de care să se poată aprecia că ziarul U. și-ar fi exprimat părerea despre calitățile și defectele sale, folosind expresii jignitoare, calomnioase și vexatorii, fără ca ele să fie argumentate prin idei, informații ori comentarii critice, așa cum, în mod eronat, susține instanța de fond în motivarea sa.
1) Nici măcar martorii propuși de reclamant și audiați de instanța de fond, respectiv P. A. și M. F. nu au putut proba împrejurarea că în colectivitate reclamantul este cunoscut sub apelativele care considerară că se referă la acesta, împrejurare care să se lege, eventual, de fapta prejudiciabilă.
Atunci, poate, . s-a produs doar în mintea reclamantului, care consideră că la domnia sa fac referire articolele incriminate.
Declarația martorei P. A., că reclamantul a fost trist și abătut, având chiar nevoie de îngrijiri, este subiectivă având în vedere raporturile de subordonare existente.
Deși martorul M. F. a arătat că a lecturat articolele enumerate în cererea de chemare în judecată și că reclamantul i-a învederat că suferă și este trist,tot el a arătat că nu a auzit ca reclamantul să fie cunoscut în colectivitate sau în grupul de prieteni sub apelativele folosite în ziar, pentru a se determina dacă la persoana reclamantului se referă articolele defăimate.
Mai mult decât atât, același martor a declarat că în cercul său de prieteni sau instituțiile unde a lucrat reclamantul nu a fost marginalizat, ceea ce duce la concluzia că reclamantul nu a suferit un prejudiciu.
Deși prin declarația martorului s-a încercat a se proba și un prejudiciu legat de relațiile de familie,prin cererea de chemare în judecată instanța a fost investită de reclamant numai cu privire la prejudiciul legat de afectarea demnității și onoarei funcției publice ocupată de acesta, de președinte al Consiliului Județean M..
Faptul că reclamantul era trist și abătut nu justifică producerea faptei prejudiciabile cu privire la acesta și nici nu probează vreun prejudiciu moral suferit, în condițiile în care martorul nu a declarat că starea psihică în care l-a perceput pe reclamant este rezultatul direct al publicării articolelor.
Poate obiectivitatea martorilor în relatarea percepției asupra stării reclamantului a fost influențată și de relația strânsă de subordonare pe care aceștia au arătat că o au cu reclamantul.
Din depoziția martorului V. I. a reieșit că acesta a citit articolele defăimate, că în opinia acestuia nu ar fi fost folosit stilul publicistic al pamfletului și că reclamantul a fost foarte afectat în urma citirii articolelor în cauză.
Cu toate că martorii au considerat că articolele au făcut referire la reclamant, nu au putut concretiza modul în care s-a produs prejudiciul moral în raport cu alegătorii, atât timp cât în perioada respectivă a obținut mandatul de președinte al consiliului județean și alte funcții în partid (declarația martorului S. I.)
2) Instanța de fond a reținut o stare de fapt eronată, interpretând greșit probele
administrate în cauză, atunci când a reținut că publicarea articolelor ar fi o faptă săvârșită de apelant în calitate de director fondator al ziarului „U.”, în condițiile în care nu pârâtul era persoana care se ocupa de cenzurarea articolelor scrise de redactorii ziarului și care dispunea publicarea articolelor.
Nici împrejurarea de fapt rezultată din declarația depusă de apărătorul reclamantului și care privește o așa-zisă certificare a împrejurărilor de fapt, semnată de pârâtul V. R., în care acesta arată cu singura persoană care se ocupa cu distribuirea ziarului și cenzurarea conținutului acestuia era pârâtul N. T. A., nu poate fi avută în vedere de instanța de judecată, în condițiile în care această declarație a fost dată tocmai pentru ca, în cazul său, reclamantul să renunțe la pretențiile sale
S-a arătat că, declarația depusă la dosarul cauzei nu poate fi apreciată ca fiind o declarație extrajudiciară sau că aceasta ar emana de la pârâtul V. R., în condițiile în care nu a fost atestată de avocat sau autentificată de notar identitatea persoanei care o formulează.
Nu s-a făcut dovada în cauză a unui prejudiciu de imagine suferit de reclamant ca urmare a apariției articolelor la care acesta a făcut referire, mai mult, ulterior publicării articolelor în cauză, reclamantul a fost ales președinte al Consiliului Județean M. și a ocupat o pleiadă de funcții în rândul partidului care l-a propus și în cadrul diferitelor comisii, sens în care rezultă fără putință de tăgadă că imaginea sa nu a avut de suferit, de vreme ce toate funcțiile ocupate au presupus un proces electiv, ce implică percepția fiecărui alegător în parte.
Pârâtul a avut calitatea de director fondator (director la momentul constituirii ziarului), darulterior nu a mai ocupat nicio funcție ce ar fi presupus controlul și ordonarea publicării articolelor, sens în care nu a acționat cu vinovăție, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
3)Instanța de fond a reținut o stare de fapt eronată, interpretând greșit probele
administrate în cauză, atunci când a reținut că în urma publicării articolelor, prejudiciul moral suferit de reclamant a fost reliefat de starea emoțională de supărare, de tristețe, atât a sa, cât și a familiei sale, afectându-se imaginea sa atât în raport de statutul său profesional, cât și în raport de imaginea sa în familie.
In motivarea soluției pronunțate, instanța de fond a arătat că urmare a publicării
articolelor cu conținut denigrator din declarațiile martorilor a rezultat prejudiciul moral și
starea de afectare în care se găsea reclamantul și familia sa.
Greșit s-a acordat relevanță probatorie maximă declarațiilor martorilor propuși de reclamant, în condițiile în care aceștia nu au putut preciza dacă reclamantul este cunoscut în colectivitate sub apelativele indicate în cele șapte articole publicate în ziarul U. și nici dacă articolele se refereau la persoana reclamantului.
Mai mult, martorii propuși de apelant au declarat că nu l-au văzut pe reclamant
afectat de conținutul articolelor, ba mai mult, acesta era vesel și chiar glumea pe marginea
acestora.
In condițiile în care reclamantul nici nu s-a prezentat în fața instanței de judecată la
termenul din data de 22.10.2013, pentru interogatoriul propus de pârât, rezultă că a
recunoscut implicit lipsa vătămării sale.
Interpretând coroborat probele administrate, respectiv martori și interogatoriu și
având în vederea împrejurările de notorietate legate de alegerea reclamantului ulterior
publicării articolelor în cauză, în funcția de președinte al Consiliului Județean M. și
desemnarea acestuia într-o multitudine de funcții în rândul partidului care l-a propus și în
cadrul diferitelor comisii, este cert că soluția instanței de fond este una netemeinică în
condițiile în care toate funcțiile respective au presupus un proces electiv; ce implică percepția
favorabilă a fiecărui alegător în parte, în speță nefiind vorba de vreo afectare a demnității și
onoarei funcției publice.
4)Instanța de fond a reținut o stare de fapt eronată, interpretând greșit probele
administrate în cauză, atunci când a apreciat că obligarea apelantului la plata de daune morale în favoarea reclamantului în cuantum de 5000 euro ar îndeplini și funcția
preventivă, determinându-1 pe pârât să nu mai săvârșească o nouă faptă și pe viitor, în
condițiile în care din articolele depuse la dosarul cauzei, prejudiciul incriminat s-a
petrecut în intervalul octombrie 2011 - februarie 2012, iar după această dată nu a mai fost publicat vreun articol incriminat de reclamant.
Deși dispozițiile art. 253, alin. 4 din Noul Cod Civil, nu fac distincție între natura
prejudiciului, modalitatea de. reparare a acestuia este una mixtă, concretizată atât în despăgubiri bănești, cât și sub forma publicării hotărârii judecătorești de sancționare a pârâtului ori altă măsură necesară pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.
Atât timp cât pentru daunele materiale sunt necesare probatorii pentru dovedirea
lor, regula se aplică și în cazul daunelor morale, instanța neputând prezuma un prejudiciu
moral.
Stabilirea cuantumul pentru daunele morale legate de prejudiciile aduse onoarei sau demnității unei persoane presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului, care însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecății și gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, și să aprecieze intensitatea și gravitatea atingerii adusă acesteia.
Pentru a determina în concret cuantumul despăgubirilor rezonabile cuvenite
reclamantului, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere eventualele consecințele
negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate
aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a
fost afectată reclamantului reputația profesională și socială si nu în ultimul rând mijlocul
prin care s-a realizat vătămarea.
Relevant pentru determinarea lipsei prejudiciului este faptul că ziarul U. nu
avea un grad de expunere ridicat, avea un număr redus de exemplare (2000 exemplare), iar
cititorul se putea informa chiar de pe prima pagină cu privire la articolele publicate, acestea
fiind de tip pamflet și nu știri, sens în care cititorul avea reprezentarea nivelului și
gradului de expunere.
In concret, neprobându-se cu certitudine fapta ilicită, nu poate fi analizat nici
prejudiciul suferit de reclamant și nici dacă acesta este rezultanta directă a culpei pârâtului
N. T. A.,
Și în situația în care instanța de fond a apreciat ca fiind dovedită fapta ilicită produsă din culpa pârâtului N. T. A., în raport de practica europeană cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, îndeplinirea condițiilor faptei prejudiciabile este subordonată strict aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului, sens în care cuantumul daunelor oferite sunt chiar unele modice de 1 euro, mergându-se pe ideea că simpla condamnare a persoanei vinovate pentru încălcarea reputației profesionale și sociale a unei alte persoane cu notorietate si obligarea mijlocului prin care s-a produs vătămarea (ziar, televiziune, radio) la a publica sau difuza, după caz, scuze publice, reprezintă o compensare justă și corespunzătoare prejudiciului produs.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate pentru care se critică sentința acestea sunt următoarele:
1. Instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile art. 72 alin1 și 2 și art. 1349 din Noul cod civil, în raport de probele administrate în cauză, atunci când a reținut că
urmare a publicării articolelor reclamantul a suferit un prejudiciu, fiind afectată reputația sa profesională și socială.
Instanța de fond interpretează și aplică greșit dispozițiile art. 72 și art. 1349 din noul
Cod civil, atunci când față de situația de fapt probată și care atestă că nu la persoana
reclamantului s-au referit articolele publicate în ziarul U., a reținut că pozele publicate alături de articole ar fi de natură a proba că expresiile și cuvintele jignitoare sunt folosite la adresa
acestuia. Singura poză a reclamantului este atașată articolului „ Astea sunt notele tale?”, prin care fără nici un comentariu este indicată situația școlară a reclamantului, articolul beneficiind de protecția art.10 CEDO, privind dreptul la liberă exprimare.
Adevărata stare de fapt rezultă din declarațiile martorilor S. I., B. G., precum și din interogatoriul reclamantului ( la care deși legal citat acesta nu s-a prezentat), care confirmă că articolele interesate nu s-au referit la persoana reclamantului, că ulterior publicării articolelor, reclamantul nu a fost marginalizat de grupul de prieteni și nici de colectivitatea locală, ba, din contră, reclamantul fost ales în funcția de președinte al Consiliului Județean M. și a ocupat mai multe funcții de conducere în cadrul partidului și la diverse comisii.
Prin neinterpretarea coroborată a tuturor mijloacelor de probă existente la dosarul în cauzei, acordând relevanță probatorie maximă numai martorilor propuși de reclamant, instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare greșită a legii și în neconcordanță cu adevărata situație de fapt.
2. Instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 72 și art. 1357 din Noul cod civil, în raport de probele administrate în cauză, atunci când a reținut că ar fi vinovat de un presupus prejudiciu de imagine al reclamantului.
Instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale mai sus menționate,
atunci când a apreciat că editarea articolelor în ziarul U. ar fi imputabilă subsemnatului, în condițiile în care din probele administrate nu a rezultat că la persoana reclamantului s-au referit articolele publicate în ziarul U..
Instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile legale mai sus menționate și
atunci când a apreciat că așa-zisul prejudiciu ar fi săvârșit de către apelant, în condițiile
în care acesta nu a mai ocupat în cadrul ziarului U. nicio funcție ce ar fi
presupus stabilirea și dispunerea publicării articolelor, sens în care în sarcina sa nu poate fi
reținută nici cea mai ușoară culpă..
Instanța de fond a stabilit faptul că pârâtul N. T. A. ar fi fost singurul vinovat de producerea așa-zisului prejudiciu în condițiile în care probele administrate în cauză au relevat că nu el este cel care a stabilit și dispus publicarea articolelor așa-zis vătămătoare pentru reputația publică a reclamantului.
S-a demonstrat astfel că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 72 și art. 1357 din Noul cod civil.;
3. Instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 71-73 din noul Cod civil, în raport de probele administrate în cauză, atunci când a reținut că reclamantul a suferit un prejudiciu de imagine prin publicarea articolelor în paginile ziarului U., iar expresiile folosite ar leza și viața privată a reclamantului.
Astfel, instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile legale mai
sus menționate, atunci când a extins analiza prejudiciului și la imaginea și viața privată a reclamantului.
Singurul prejudiciu cu care reclamantul a înțeles să investească instanța de fond s-a
referit la afectarea reputației și onoarei calității publice de președinte al consiliului județean, acesta neindicând aspecte ce țin de afectarea vieții personale și de familie, motiv față de care instanța de fond a extins analiza asupra unor prejudicii cu care reclamantul nu a înțeles să investească instanța de judecată.
Pe de altă parte, instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale mai sus menționate, atunci când în contradicție cu probele administrate în cauză a apreciat că s-ar fi probat și un prejudiciu de imagine și o afectare a vieții private a reclamantului.
Instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 71-73 din Noul Cod civil, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și în raport de probele administrate, atunci când a apreciat că prin articolele publicate s-a folosit un limbaj jignitor și denigrator la adresa vieții intime a reclamantului.
4. Instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 8 din Convenția CEDO, coroborate cu cele ale art. 253 alin. 4 din Noul cod civil referitoare la proporționalitatea dintre faptă și compensația cuvenită, atunci când a apreciat că suma de 5000 euro ar reprezenta o compensație justă a așa zisului prejudiciului produs.
Pe de o parte, instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile legale mai sus
menționate atunci când a apreciat că reclamantul a suferit un prejudiciu prin afectarea
imaginii sale în raport cu familia, în raport cu sine și în raport cu statutul său de președinte al consiliului județean printr-o faptă ilicită săvârșită de pârât, în condițiile în care din probele administrate în cauză nu a rezultat faptul că la persoana reclamantului ar face referire articolele
publicate în ziarul U. și că pârâtul ar fi scris, verificat sau publicat articolele
incriminate.
Pe de altă parte, instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale mai sus menționate atunci când a apreciat că o despăgubire de 5000 euro ar reprezenta o compensare justă și echitabilă a așa-zisului prejudiciu suferit de reclamant, în condițiile în care nu a analizat măsura în care au fost lezate valorile așa-zis afectate, intensitatea cu care au, fost concepute consecințele așa-zisei vătămării, măsura în care i-a fost afectată reclamantului situația sa familială, profesională și socială.
Deși dispozițiile art. 253 alin. 4 din Noul Cod Civil, nu fac distincție între natura prejudiciului, totuși modalitatea de reparare a acestuia este una mixtă, concretizată atât în despăgubiri bănești, cât și sub forma publicării hotărârii judecătorești de sancționare a pârâtului ori altă măsură necesară pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.
Atât timp cât pentru daunele materiale sunt necesare probatorii pentru dovedirea
lor, regula se aplică și în cazul daunelor morale, instanța neputând prezuma și cuantifica un
prejudiciu moral.
In ceea ce privește, daunele morale, că stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciile aduse onoarei sau demnității unei persoane presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului, care însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecății și gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, și să aprecieze intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
Pentru acest lucru este necesar, însă ca reclamantul să probeze consecințele negative suferite de acesta, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
In concret, impactul unei anumite afirmații asupra imaginii unei persoane depinde în mod direct atât de influența exercitată de autorul afirmației asupra publicului, cât și de numărul de potențiali receptori. De aceea, în speță, pentru a aprecia intensitatea atingerii, instanța de fond nu ar fi trebuit să se limiteze doar la examinarea conținutului propriu-zis al afirmațiilor denigratoare, ci ar fi trebuit să analizeze calitatea autorului lor și mijlocul prin care acestea au fost propagate către public.
Neprobându-se cu certitudine fapta ilicită nu poate fi analizat nici prejudiciul suferit de reclamant și nici dacă acesta este rezultanta directă a culpei pârâtului N. T. A.. Mai mult decât atât, în cuantificarea prejudiciului moral, îndeplinirea acestor condiții este subordonată condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului, și având în vedere cuantumul mediu al daunelor acordate chiar de către CEDO în cauzele în care constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a persoanei care cere concursul instanțelor de judecată.
Relevant pentru determinarea lipsei prejudiciului este faptul că ziarul U. nu
avea un grad de expunere ridicat, avea un număr redus de exemplare (2000 exemplare), iar
cititorul se putea informa chiar de pe prima pagină cu privire la articolele publicate, acestea
fiind de tip pamflet și nu știri, sens în care cititorul avea reprezentarea nivelului si
gradului de expunere.
Și în situația juridică reținută de instanța de fond, care a apreciat ca fiind dovedită faptă ilicită produsă din culpa exclusivă a pârâtului N. T. A., în raport de practica europeană cu privire la, cuantificarea prejudiciului moral, îndeplinirea condițiilor faptei prejudiciabile este subordonată strict aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului, sens în care cuantumul daunelor oferite sunt chiar unele, modice de 1 euro, mergându-se pe ideea că simpla condamnare a persoanei vinovate pentru încălcarea reputației profesionale și sociale a unei alte persoane cu notorietate si obligarea mijlocului prin care s-a produs vătămarea (ziar, televiziune, radio) la a publica sau difuza, după caz, scuze publice, reprezintă o compensare justă și corespunzătoare prejudiciului produs.
Față de cele menționate, în raport de probele administrate în cauză, rezultă că instanța de fond a interpretat și, aplicat greșit dispozițiile art. 8 din CEDO, coroborate cu cele ale art. 253 alin. 4 din Noul Cod civil.
5. Instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 358 din Noul Cod de procedură civilă, atunci când nu a apreciat împrejurarea neprezentării reclamantului la interogatoriul din data de 22.10.2013 ca fiind o mărturisire deplină în favoarea apelantului.
Din actele dosarului a rezultat că deși legal citat pentru a se prezenta la interogatoriul
solicitat de pârâtul N. T. A., reclamantul nu s-a prezentat la termenul de
judecată din data de 22.10.2013, spre a-i fi luat interogatoriul propus de pârât. Cu aceeași
ocazie pârâtul N. T. A. a depus la dosarul instanței de judecată interogatoriul
pregătit pentru termenul de judecată din data de 22.10.2013.
Față de cele menționate, cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.358 din Noul Cod de procedură civilă, instanța de fond nu a reținut împrejurarea neprezentării reclamantului la interogatoriu ca fiind o mărturisire deplină în favoarea subsemnatului.
6. Există contradicții între dispozitivul hotărârii și considerente acesteia, precum și între reținerile din dispozitivul acestea, fiind încălcate dispozițiile art.401 NCPC, 425 NCPC și art.486 NCPC
In considerentele hotărârii apelate s-a arătat că instanța urmează a admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a ziarului U. .
Mai mult, în minuta hotărârii pronunțate, instanța de fond a arătat explicit că admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului ziarul U. și respinge acțiunea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuala de folosință, că admite în parte acțiunea, obligă pârâtul N. T. A. să plătească reclamantului suma de 5000 euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale și că respinge acțiunea față de pârâtul ziarul U..
In dispozitivul hotărârii apelate se arată explicit că acțiunea este admisă în parte în
contradictoriu cu pârâții ziarul „U.” și N. T. A. - director al ziarului
U..
Dispozitivul hotărârii (minutei) se semnează de judecători, sub pedeapsa nulității și aceasta trebuie să fie în concordanță cu dispozitivul pe care în mod obligatoriu trebuie să-1 conțină o hotărâre judecătorească în temeiul art. 425 din Noul Cod procedură civilă.
In condițiile în care din dispozitivul hotărârii instanței de fond rezultă că instanța a admis acțiunea în contradictoriu cu ambii pârâți, care sunt ținut solidar, iar din cuprinsul minutei si considerentelor hotărârii rezultă. că acțiunea urmează a fi admisă doar în contradictoriu cu subsemnatul, față de pârâtul {ziarul U. reținându-se că acesta este lipsit de capacitate procesuală de folosință, între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia există contradicții, asupra căreia instanța, de control judiciar nu se poate pronunța, întrucât nu rezultă care este soluția reală, pronunțată de instanța de fond.
Hotărârea instanței de fond cuprinde contradicții între reținerile din dispozitivul acesteia.
În dispozitivul Sentinței nr. 13/28.02.2014, pronunțată de Tribunalul M. -Secția I civilă în Dosarul nr._ se arată, pe de o parte, că instanța de fond admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a ziarului U., iar, pe de altă parte, că admite acțiunea în contradictoriu cu toți pârâții, respectiv pârâtul N. T. A. și pârâtul ziarulU..
Cum partea din hotărâre care se execută este dispozitivul acesteia din care nu rezultă explicit față de care dintre pârâți s-a admis acțiunea formată de reclamant, între reținerile din dispozitivul Sentinței nr. 10/28.02.2014, pronunțată de Tribunalul M. - Secția I civilă în Dosarul nr._ există contradicții.
Față de cele menționate, pârâtul a considerat că se impune, într-o primă teză admiterea apelului, anularea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul M., iar într-o a doua teză se impune admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată față de pârâtul N. T. A..
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466-482 din Noul cod de procedură civilă.
Z. U. a formulat motive identice de apel, arătând că există contradicții între dispozitivul și considerentele hotărârii, precum și între reținerile din dispozitivul acesteia, reiterând integral susținerile formulate în acest sens de pârâtul N. T. A..
A solicitat într-o primă teză admiterea apelului, anularea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul M., iar într-o a doua teză a considerat că se impune admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466-482 din noul Cod de procedură civilă.
Apelanții N. T. A. și ziarul U. au formulat întâmpinări față de apelul reclamantului D. I. A. și s-au depus înscrisuri autentice ale articolelor publicate (manuscrise).
A fost admisă administrarea părobei testimoniale și au fost audiați martorii propuși de apelantul N. T. A., C. M. și M. E. și R. V. E. – propus de către apelantul D. I. A..
Apelurile formulate nu sunt întemeiate din următoarele motive.:
Apelantul N. T. A. a invocat critici de netemeinicie și critici de nelegalitate, susținând că prima instanță a stabilit o situație de fapt eronată ca urmare a interpretării greșite a probelor administrate în cauză și implicit a făcut o greșită aplicare a legii privind antrenarea răspunderii civile delictuale și a unor norme procesuale.
Având în vedere că pârâtul ziarul U. a formulat motive identice de apel cu pârâtul N. T. A., vizând contradicția dintre dispozitivul hotărârii și considerentele acesteia se va analiza cu precădere acest motiv de apel comun.
Examinând minuta aflată în dosarul de fond – fila 124 verso se constată că a fost admisă în parte acțiunea, a fost obligat pârâtul N. T. A. la plata sumei de 5000 Euro daune morale, a fost respinsă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului ziarul U. și respinsă acțiunea față de acest pârât.
Este adevărat că în dispozitivul hotărârii deși este admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a ziarului U. și respinsă acțiunea față de acest pârât în primul aliniat când s-a admis în parte acțiunea este conceptat și acest pârât.
Cu toate acestea nu se poate reține în cauză că există contradicție între dispozitivul hotărârii și considerentele acesteia având în vedere că este evidentă săvârșirea unei erori materiale în senul dispoz. art.442 NCPC în timpul tehnoredactării raportat la cadrul procesual fixat de către reclamant. Atât timp cât atât în minută cât și în considerente și dispozitiv este admisă și respectiv motivată admiterea lipsei capacității de folosință a pârâtului ziarul U. se concluzionează că enumerarea acestui pârât în primul aliniat al dispozitivului ca făcând parte din categoria pârâților față de care s-a admis acțiunea este o eroare materială ce poate fi rectificată conform art.442 Cod pr.civilă.
Pe de altă parte dacă se consideră că dispozitivul conține dispoziții contradictorii în cauză sunt aplicabile dispoz. art.443 Cod pr.civilă potrivit cărora în acest caz părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.
Art.445 Cod pr.civilă instituie obligativitatea acestei proceduri atât timp cât stabilește în mod imperativ că înlăturarea dispozițiilor contradictorii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului ci numai în condițiile art.442-444 Cod pr.civilă.
În cauză nu-și găsesc aplicabilitatea dispoz. art.488 pct.6 Cod pr.civilă, care sunt specifice căii de atac extraordinare a recursului și nu a apelului și care oricum nu se referă la motivele invocate de către apelant.
Dispozițiile art.425 și 430 Cod pr.civilă stabilesc conținutul hotărârii judecătorești și respectiv autoritatea de lucru judecat care privește atât dispozitivul cât și considerentele pe care se sprijină hotărârea, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, or din acest punct de vedere considerentele cu privire la situația pârâtului ziarul U. sunt în conformitate cu soluția de admitere a excepției lipsei capacității de folosință a acestui pârât.
Un alt motiv de apel care se va analiza cu precădere deoarece nu vizează fondul cauzei este cel legat de depășirea limitelor investirii de către instanța de fond prin analizarea efectelor prejudiciabile asupra vieții de familie a reclamantului, cerere care nu a fost formulată de către reclamant.
În ceea ce privește acest motiv de apel se constată că acțiunea a fost judecată cu respectarea obiectului precizat atât timp cât petentul D. I. A. a reclamat și imixtiuni în viața intimă, personală și de familie, considerând că i-au fost încălcate drepturile referitoare la viața privată, demnitate și propria imagine, dar și în raport de afectarea relațiilor de familie, profesională precum și a demnității publice îndeplinită în prezent. Prin notele de ședință depuse în dosar a invocat și încălcarea dispoz. art.8 CEDO ceea ce demonstrează că a avut în vedere afectarea inclusiv a vieții de familie, care a avut de suferit de pe urma articolelor publicate în ziarul U..
Potrivit art.461 Cod pr.civilă calea de atac poate viza și considerentele hotărârii în situația în care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata procesului sau care sunt greșite, ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, pe care instanța, admițând calea de atac va putea să le înlăture și să le înlocuiască cu propriile considerente, dar aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauza dată ținând cont că instanța a constatat o stare de fapt și de drept cu care a fost investită.
În ceea ce privește neprezentarea reclamantului la interogatoriu nu au fost încălcate dispoz. art.358 NCPC având în vedere că această normă nu dispune în mod imperativ că lipsa de la interogatoriu sau refuzul de a răspunde, fără motive temeinice, trebuie constată ca o mărturisire deplină atât timp cât lasă la latitudinea instanței să aprecieze situația respectivă, textul precizând că „instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul”, în ultima ipoteză putând admite pentru completarea probatoriului atât dovada cu martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile.
Or, în speță, interogatoriul a fost admis ca probă prin încheierea din 24 sept.2014, fiind admisă și proba cu martori pentru termenul din 22 oct.2014 când aceștia au fost audiați, ceea ce confirmă faptul că instanța de fond a înțeles să facă aplicarea tezei a II-a din art.358 Cod pr.civilă și nu a considerat absența la interogatoriu ca o mărturisire deplină.
În ceea ce privește antrenarea răspunderii civile delictuale,aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile expres prevăzute de lege adică existența faptei săvârșită cu vinovăție, existența prejudiciului și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Potrivit art.1349 Cod civil orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Persoana care are discernământ și încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, deci și de cel moral, fiind obligată să le repare integral.
Sunt aplicabile în cauză alături de dispozițiile citate și prevederile artr.1357 Cod civil care prevăd că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă, acest text de lege precizând deci condițiile răspunderii civile delictuale.
În cauză fapta ilicită constă în publicarea în ziarul U. a unor articole, care l-au vizat pe reclamantul D. I. A., unele din acestea raportându-se la activitățile desfășurate în cadrul funcției îndeplinite, altele făcând referire expresă la aspectul său fizic – respectiv asemănarea regnului animal (porc).
Libertatea de exprimare astfel cum este apărată de art.10 CEDO și cum reiese din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului constituie una din valorile esențiale într-o societate democratică impusă de pluralismul politic, sfera acesteia cuprinzând atât informațiile neutre, inofensive cât și cele ce acuză, șochează sau neliniștesc, care trebuie acceptate (cauza Lingens c.Austria), impunându-se însă păstrarea unui echilibru între exercițiul dreptului la liberă exprimare și protecția drepturilor individuale, precum dreptul la imagine, la demnitate sau la viață privată.
Dreptul la liberă exprimare nu este absolut, exercițiul său putând fi restrâns în măsura în care limitarea este prevăzută de lege deoarece urmărește un scop legitim, fiind necesară într-o societate democratică. Libertatea de exprimare nu poate deci leza valori ocrotite de lege cum ar fi demnitatea, onoarea, dreptul la propria imagine.
În Jurisprudența Curții s-a reținut că sunt judecăți de valoare toate acele afirmații care vizează modul în care o persoană își exercită atribuțiile, fiind suficientă existența unei baze factuale pentru ca afirmația să nu poată fi sancționată, libertatea jurnalistică cuprinzând și recurgerea la o anumită doză de exagerare, chiar de provocare.
Instanța va avea în vedere și obligațiile pe care le au ziariștii, obligații statornice în codul deontologic al ziaristului potrivit căruia aceștia sunt datori să relateze adevărul în informațiile pe care le prezintă cititorilor ( art.1 sin Codul deontologic al ziaristului), să de publicității doar informațiile de a căror veridicitate sunt siguri (art.2 din același cod), să nu prezinte opiniile persoanelor drept fapte (art.3), să respecte viața privată a cetățenilor, să evite detalierea unor vicii (art.4), să nu se distorsioneze informația, să nu facă acuzații nefondate, să nu folosească neautorizat fotografii, să nu calomnieze (art.9 din Codul deontologic al ziaristului).
În speță, nu-și găsesc incidența dispoz. art.10 CEDO în raport cu articolele publicate în ziarul U. care făceau referire expresă la aspectul fizic al reclamantului, afirmațiile jignitoare la aspectul fizic al unei persoane nebucurându-se de protecția acestui articol.
Folosirea unor termeni pentru a accentua anumite defecte fizice nu au nicio legătură cu discutarea unor subiecte de interes public ci lezează în mod inutil reputația persoanelor vizate.
De altfel în cauza Pakdemirli c/ Turciei CEDO s-a reținut că adresarea mai multor insulte fostului președinte al Turciei, printre care cele de mincinos, porc etc., au depășit cadrul unor discuții politice și nu au contribuit în vreun fel la dezbaterea generală asupra subiectelor de interes public, fiind în realitate atacuri la persoană care exced dispozițiilor art.10 CEDO.
Art.8 CEDO prevede că orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale. O componență a vieții private este dreptul la imagine având ca scop protejarea identității persoanei, a sferei vieții sale intime, a relațiilor sale personale, a libertății sexuale, sfera vieții private nefiind însă una limitativă, la enumerările deja efectuate.
Printre apărările formulate de pârât s-a arătat că tonul satiric, ironic este specific pamfletului care folosește un limbaj critic cu anumite durități cu scopul de a reliefa anumite defecte, prejudecăți, încălcarea unor precepte morale etc.
În general,pamfletul este perceput ca fiind o specie literară sau o creație artistică, cu caracter satiric prin care autorul înfierează și critică anumite moravuri sociale, probleme publice sau trăsături ale unei persoane sau ale unui grup de persoane cu scopul de a le îndrepta sau de a atrage atenția publică asupra acestora. În prezent pamfletul este perceput a intra în categoria stilului publicistic fiind prezent în domeniul mass-media, fiind caracterizat de un limbaj violent și agresiv, dar cu respectarea dispozițiilor art.10 CEDO, are ca scop atragerea atenției asupra unor aspecte negative din viața societății.
Față de expresiile folosite în articolele publicate în ziarul U. reclamantul a invocat afectarea dreptului său la imagine respectiv încălcarea dispoz. art.73 Cod civil potrivit căruia orice persoană are dreptul la propria imagine, în exercitarea acestui drept putând să interzică or să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice sau a vocii sale, sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproducerii, dispoz. art.75 Cod civil rămânând aplicabile. Art.73 Cod civil prevede că pot fi considerate ca atingeri aduse vieții private utilizarea cu rea credință a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană.
Faptele ilicite săvârșite în cauză se referă la folosirea invectivelor față de reclamant și a unor fotografii ale acestuia, fără acordul său, într-un anumit context.
Din acest punct de vedere se va face trimitere expresă la articolul „Cântecul lui G. Gazolină” care este elocvent, unde deși nu apare expres cuvântul „porc”, este evidentă asemănarea personajului cu acest animal, atât timp cât este caracterizat prin însușirile specifice respectivului animal: „ M. de slănină”, „Drăgălaș și dolofior/ Ca purcelul din cuptor”. Faptul că personajul G. Gazolină este în realitate reclamantul D. I. A. este confirmat de declarațiile martorilor audiați în apel, C. M., propus de apelantul pârât și R. V. E. propus de reclamantul apelant.
Martorul C. M. a precizat că respectiva poreclă este notorie, fiindu-i atribuită reclamantului încă din perioada 2000-2001 de martorul R. V. E..
Având în vedere paternitatea poreclei reclamantului, este explicabilă declarația martorului R. V. E., care a precizat că apelativul respectiv era folosit în cercuri restrânse, deci a negat notorietatea, fiind interesat în înlăturarea caracterului de notorietate a poreclei. Trebuie avut însă în vedere că a recunoscut folosirea respectivei porecle față de reclamant, chiar dacă a făcut precizarea că este cunoscut astfel în cercuri restrânse,
Martorul M. E., propus de apelantul pârât, a declarat evaziv, având în vedere că a precizat existența unor relații de prietenie cu tatăl apelantului N. T. A., dar și din această declarație se poate reține că articolul respectiv îl viza pe reclamant, atât timp cât a arătat că și în situația în care ar fi putut deduce că este vizată o anumită persoană, profesia sa de cadru didactic nu-i permitea să efectueze asocierea respectivă, fiind obligat să facă diferența între ficțiune și realitate.
Mai mult, același articol folosește un limbaj trivial, obscen, ofensator la adresa reclamantului insinuând posibilitatea întreținerii de către reclamant a unui anumit gen de relații, de natură a declanșa oprobriul public, dată fiind mentalitatea poporului român, dar urmărind în același timp și stârnirea ilarității față de aspectul fizic al reclamantului.
De asemenea la rubrica „ Bârfe. Zvonuri, Șușoteli etc .”, există expresia „Mă porcule, Șef de cocină ce ești tu, cât mangalița etc”, precum și în rubrica „ Folclor nou din M.”, unde este publicată satira „ Râmă porcul prin județ” se face precizarea că „Râmă porcul prin județ, /Grohăie întărâtat,/ Ca în ziua de ignat, / Că vrea să fie votat etc”. La fila 12 din dosar este o gazetă cu caricatură care reprezintă un porc și o ștampilă cu mențiunea „ Votați porcul” precum și trimiterea la pag.8 unde este publicat „ Cântecul lui G. Gazolină”, acestei indicații fiindu-i atașată o fotografie cu un porc.
Chiar și fotografia atașată articolului „ Astea au fost notele tale?” este distorsionată astfel încât să fie asociată imaginii unui porc, fiind evident că nu reprezintă fotografia reală a reclamantului.
Faptul că imaginea reclamantului este asociată cu cea a unui porc rezultă și din declarația martorului C. M., propus de către apelantul pârât N. T. A. care a precizat că martorul propus, B., care nu s-a prezenta spre audiere i se adresa reclamantului cu apelativul „porcul”, în toate emisiunile televizate de rețeaua Galaxy, care era proprietatea pârâtului N..
Ținând cont de cele expuse mai sus nu se poate reține susținerea apelantului pârât că niciunul din articolele publicate nu a folosit în mod expres numele reclamantului și nici nu putea să inducă sugestia referirii la acesta prin folosirea termenilor precizați mai sus.
Relatând anumite părți din articolele publicate, având în vedere că întreg conținutul acestora este vexator și scabros, astfel încât în mod decent nu poate fi redat, se constată de către instanță că respectivele articole nu constituie un pamflet cu caracter satiric ci prin acestea autorii și-au exprimat în mod public opinia despre aspectul reclamantului și calitatea sa umană, respectivele afirmațiile jurnalistice necircumscriindu-se conceptului de judecăți de valoare sau afirmații factuale.
Este adevărat că libertatea jurnalistică cuprinde și recurgerea la o anumită doză de exagerare, chiar de provocare, dar modalitatea de exprimare în respectivele articole este pur insultătoare, nefiind justificată de dezbaterea unui subiect de interes public și neîncadrându-se în limitele dozei de exagerare și provocare permise de art.10 CEDO.
Rezultă din articolele respective că autorii au urmărit să creeze o anumită imagine hilară a reclamantului în fața publicului pentru ca acesta să fie luat în derâdere, dar nu pentru atitudinile sale ca demnitar ci pentru aspectul său fizic, felul în care arată o persoană neconstituind în mod normal subiect de presă.
Asocierea persoanei reclamantului cu imaginea „porcului” și insinuarea asemănării cu acest animal precum și întreaga manieră de redactare a articolelor este apreciată de instanță ca fiind vexatorie de natură a prejudicia demnitatea reclamantului, acesta bucurându-se în atare situație de protecția instituită de art.30 alin.6 din Constituție, depășindu-se limitele firești ale libertății de exprimare.
Prejudiciul suferit de reclamant este deci legat de lezarea dreptului la demnitate, un drept care este garantat de constituție și care se reflectă în ocrotirea valorii sociale a demnității, sub aspectul ei subiectiv, respectiv sub aspectul sentimentului de onoare pe care fiecare om îl are față de el însuși cât și sub aspect subiectiv, adică sub aspectul prețuirii morale de care se bucură un om în cadrul societății din care face parte și care se manifestă prin reputația, stima, considerația și respectul semenilor săi, drept care a fost atins prin expresiile folosite la adresa reclamantului.
Critica privind cuantumul prejudiciului constituie o critică comună formulată atât de către reclamant cât și de pârâtul N. chiar dacă susținerile sunt opuse în sensul că reclamantul consideră că suma acordată cu titlu de despăgubiri este prea mică, iar pârâtul că este prea mare, și de aceea va fi analizată de către instanță în același moment.
Prejudiciul invocat de către reclamant este unul de natură nepatrimonială fiind determinat de sentimentul de umilință pe care i l-au produs acestuia expresiile din articole, astfel cauzându-i-se o daună morală.
Existența acestei daune este evidentă, fiind însă dificilă modalitatea de evaluare a întinderii acesteia, neexistând un criteriu matematic pentru socotirea în valori pecuniare a prejudiciului moral.
Suma de bani stabilită cu titlu de daune morale trebuie să aibă un efect compensatoriu, dar nu trebuie să constituie o amendă excesivă pentru autorul faptei ilicite sau un venit nejustificat pentru victimă, criteriul general reținut de CEDO fiind al gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora, despăgubirile trebuind să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației.
Instanța de fond a făcut o corectă apreciere a cuantumului prejudiciului moral raportat la caracterul profund insultător al imaginilor și expresiilor folosite precum și repetarea acestora pe parcursul mai multor ediții ale ziarului.
Faptul că această publicație nu avea un tiraj foarte mare (2000) și că se distribuia numai în anumite instituții sau localuri publice (baruri), este irelevant în cauză sub aspectul aprecierii cuantumului prejudiciului suferit de către reclamant atât timp cât a fost distribuită la locul de muncă a reclamantului așa cum rezultă din declarațiile martorilor, dar și în alte locuri unde putea să fie citită și cunoscută în Municipiul Dr.Tr.S.. Mai mult distribuirea ziarului în localuri publice (baruri) a avut ca efect aducerea la cunoștința publicului a respectivelor articole, având în vedere că localurile publice au un impact deosebit a transmiterii de la om la om a știrilor aflate. De asemenea martorul M. E., propus de apelantul pârât, a arătat că uneori a găsit ziarul în cutia poștală, iar altădată la tarabele care se ocupau cu vânarea ziarelor, situație ce demonstrează distribuirea pe scară largă a publicației.
În raport de prevederile art.253 Cod civil reclamantul a solicitat ca drepturile nepatrimoniale încălcate să-i fie apărate și într-o altă modalitate, dar instanța nu a acordat decât despăgubiri morale. Reclamantul nu a formulat însă nicio critică asupra acestei dispoziții, situație în care apelantul pârât nu poate invoca în apelul său această omisiune a instanței. Art.253 Cod civil stabilește mijloacele de apărare ale victimei unui delict civil, aceasta fiind singura în măsură să stabilească obiectul pretențiilor sale.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul moral suferit de reclamant rezultă din însăși existența acestei fapte și urmarea sa, reclamantului cauzându-i-se un prejudiciu moral, respectiv lezarea dreptului la demnitate.
În ceea ce privește vinovăția pârâtului N. T. A. se constată că acesta este directorul mijlocului de multiplicare deci al ziarului U., al cărui fondator este, situație confirmată de toți martorii audiați în cauză și chiar de apelant, care au precizat în mod expres că acesta era persoana care se ocupa cu editarea ziarului, publicarea articolelor care i se înmânau, neexistând un colectiv de redactori care să cenzureze aceste articole, de tipărirea ziarului și distribuirea acestuia.
Potrivit art.30 alin.8 din Constituție, răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii.
În funcție de prevederile legale menționate și funcția deținută de pârât de director fondator al ziarului, fiind de fapt singura persoană care s-a ocupat de existența acestei publicații, instanța reține că acesta răspunde pentru conținutul articolelor publicate în ziar care au vizat persoana reclamantului și care potrivit considerentelor reprezintă fapte ilicite.
Față de cele expuse, apelurile sunt nefondate urmând a fi respinse conform art.480 alin. 1 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile formulate de reclamantul D. I.-A., domiciliat în Orșova, ., jud. M. și de pârâții N. T. A., domiciliat în Drobeta Turnu Severin, ., ., Z. U., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 43, .. M., împotriva sentinței civile nr. 10/25.02.2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosarul nr._ .
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Noiembrie 2014.
Președinte, N. D. | Judecător, Florența C. C. | |
Grefier, G. Ț. |
Red.jud.N.D.
Tehn.M.D.5 ex
J.f.C.M.
10.12.2014
| ← Strămutare. Sentința nr. 37/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Decizia nr. 5088/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
