Fond funciar. Decizia nr. 834/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 834/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 823/313/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 834/2014

Ședința publică de la 20 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Judecător M. P.

Judecător T. R.

Grefier M. M.

x.x.x

Pe rol, judecarea recursului declarat de petenții C. M., B. M., B. S., împotriva deciziei civile nr. 39/07.02.2014, pronunțată de Tribunalul M.– Secția Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Ș. P., Ș. E., intimatul petent M. B. G. și intimatele C. L. DE FOND FUNCIAR STREHAIA, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR M., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenții petenți C. M. și B. S., reprezentați de avocat I. L.-A., recurenta petentă B. M., asistată de avocat I. L.-A., intimații pârâți Ș. P., Ș. E., reprezentați de avocat Balbeș C.-A., lipsind intimatul petent M. B. G. și intimatele C. L. DE FOND FUNCIAR STREHAIA, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că recursul a fost declarat împotriva unei decizii definitive, după care,

Instanța pune în discuție, din oficiu, excepția de inadmisibilitate a recursului declarat în cauză, în raport de obiectul contestației - litigiu funciar, de data introducerii acțiunii, de dispozițiile Titlului VIII din Legea 247/2005, coroborate cu prevederile art. 7 și 8 din Legea 76/2012 pentru punere în aplicare a Legi nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Avocat I. L.-A., pentru recurenții petenți, apreciază că, în speță, se putea exercita calea de atac a recursului, întrucât, potrivit art.483 alin.1 C.pr.civ. „hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.”.

A solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului.

Avocat Balbeș C.-A., pentru intimații pârâți, a solicitat admiterea excepției inadmisibilității recursului promovat de petenți, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la dosar.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 1060/14.10.2013, Judecătoria Strehaia, în baza art.431 alin. 2 C. p civ. a admis excepția autorității de lucru judecat invocata prin întimpinare de către pârâți.

A respins petitul având ca obiect constatarea nulității absolută parțială titlului de proprietate și a obligat reclamanții la câte 125 lei fiecare, cheltuieli de judecată către pârâți, reținând că prin decizia civilă nr. 1742/R/2008 a Tribunalului M. a fost tranșată chestiunea litigioasă invocată în prezenta cauză de către reclamanți, respectiv faptul că Ș. P. și Ș. E. nu sunt persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1000 mp. înscrisă în tarlaua176, . . de colectivizare lui B. N. N., fiind înscrisă în rolul acestuia, că pârâta nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 4051 mp,având în vedere că ea și autorul ei dețin acte numai 2846 mp.

A mai reținut că potrivit constatărilor expertului P. O. terenurile înscrise în titlul de proprietate eliberat pârâților fac obiectul celor două acte de proprietate din anul 1959 și anul 1968, întinderea rezultată în urma măsurătorilor este mai mare decât cea rezultată din acte, însă surplusul revine în proprietatea pârâților.

În termen legal, reclamanții au declarat apel criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Au susținut că pârâții nu sunt persoane îndreptățite la reconstituirea terenului de 1000 mp. înscris în tarlaua 176 . 1 / 2 întrucât acest teren a aparținut înainte de colectivizare lui B. I., fiind înscris la rolul acestuia la categoria curți construcții, că pârâta nu a cerut reconstituirea pentru 4051 mp., deținând împreună cu soțul său în acte numai 2846 mp.

Intimata C. L. de fond funciar Strehaia a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat arătând că titlul de proprietate contestat a fost eliberat în mod legal în baza deciziei nr. 1742/2008 a Tribunalului M..

Prin decizia civilă nr.39/07.02.2014, Tribunalul M. a respins ca nefondat apelul civil formulat de apelanții - petenți C. M. domiciliată în Strehaia . județul M.,, B. M. și B. S. domiciliați în Strehaia ., jud. M. împotriva sentinței civile nr. 1060/14.10.2013, pronunțată de Judecătoria Strehaia, în contradictoriu cu intimații M. B. G. domiciliat în Strehaia ..94 județul M., Ș. P., Ș. E. domiciliați în București, Șoseaua Giurgiului, nr. 109-111, ., sector 4, C. L. de Fond Funciar Strehaia cu sediul în Strehaia, jud. M. și C. Județeană de Fond Funciar M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, jud. M..

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit disp. art. 430 c.p.civ., hotărârea judecătorească ce soluționează fondul procesului, are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Art. 431 alin. 1 c.p.civ. – nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceiași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

În speță, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 1158/27.06.2012 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea reclamanților B. S., B. M. și C. M. în contradictoriu cu pârâții Ș. P., Ș. E., CLFF Strehaia și CJ FF M., pe excepția lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/2009, pentru suprafața de 1000 mp. vii, situată în tarlaua 176, .> Din considerentele acestei hotărâri rezultă că s-a soluționat cauza prin prisma deciziei civile nr. 1742/2009 a Tribunalului M., prin care s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/2004 emis autorului B. N I., cu moștenitori B. E. și C. M. pentru suprafața de 1000 mp. teren vie, situată în tarlaua 176, . irevocabil că acest teren nu i-a aparținut niciodată numitului B. I., motiv pentru care nu era îndreptățit să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la acest teren, ulterior constatării nulității titlului mai sus menționat, fiind emis titlul de proprietate nr._/2009 pe numele autorului Ș. A., cu moștenitori Ș. E. și Ș. P., pentru terenul de 1000 mp. vie.

Ca atare, în mod corect prima instanță a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâți în apărare, acțiunea dedusă judecății la 11.04.2013, având același obiect, cauză și părți, chiar dacă s-a menționat eronat de către reclamanți în a doua cerere de chemare în judecată că terenul de 1000 mp. se află înscris în titlul contestat, în . 1 /2, conform acestui titlu depus la dosar (fila 5) fiind înscris, în realitate, în . (categoria vii).

A fost soluționată excepția autorității lucrului judecat prin prisma disp. art. 431 c.p.civ., prima instanță menționând în motivarea hotărârii și jurisprudența Curții, cu privire la principiul securității raporturilor juridice potrivit căruia, soluția definitivă într-un litigiu nu trebuie reexaminată.

Apreciind că sunt nefondate criticile apelanților, întrucât situația terenului din litigiu a fost soluționată irevocabil prin decizia nr. 1742/R/2008 a Tribunalului M., a respins apelul.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs C. M., B. M., B. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul este inadmisibil.

În ședința publică din 20.05.2014, Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului.

Analizând cu precădere această excepție peremptorie, Curtea reține următoarele:

Din analiza acțiunii cu care a fost investită instanța de judecată, se constată că aceasta este o acțiune în materia fondului funciar, înregistrată la instanță după . dispozițiilor noului Cod de Procedura Civilă.

Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente conține dispoziții speciale în materia căii de atac aplicabile.

Potrivit art.5 alin.1 Titlul XIII din Legea 247/2005, hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare, în primă instanță, sunt supuse numai recursului.

Art.1 Titlul XIII din aceeași lege, definește procesele funciare ca fiind plângerile, contestațiile, și alte litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în fața instanțelor judecătorești se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se vor completa cu cele ale Codului de procedură civilă.

Potrivit art.7 din Legea nr. 76/24.05.2012 pentru punerea în aplicare a legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este „ definitivă”, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

A..2 al aceluiași articol prevăd că dispozițiile alin.1 se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este „ supusă recursului”sau că „ poate fi atacată cu recurs”ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.

Dispozițiile art. 8 din legea de punere în aplicare a noului cod de procedură civilă prevăd că, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească „ definitivă și irevocabilă”, sau, după caz, „irevocabilă”,se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească „ irevocabilă”.

În aceste condiții, acțiunea dedusă judecății are caracterul unui litigiu funciar, fiind supusă, doar apelului, potrivit dispozițiilor Noului Cod de pr. civilă.

Decizia pronunțată de instanța de apel este definitivă, și nu este supusă recursului, având în vedere considerentele expuse anterior.

Potrivit art. 457 Noul Cod de pr.civlă, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

În consecință, excepția inadmisibilității apare ca fiind fondată, și se va admite, urmând ca recursul să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenții C. M., B. M., B. S., împotriva deciziei civile nr. 39/07.02.2014, pronunțată de Tribunalul M.– Secția Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Ș. P., Ș. E., intimatul petent M. B. G. și intimatele C. L. DE FOND FUNCIAR STREHAIA, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR M., având ca obiect fond funciar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2014.

Președinte,

M. C.

Judecător,

M. P.

Judecător,

T. R.

Grefier,

M. M.

Red.jud.M.P.

Tehnored.M.M.

2ex./23.05.2014

j.a.M.F.

j.f.S.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 834/2014. Curtea de Apel CRAIOVA