Incidenţa în cauză a prevederilor art.477 alin.l CPC. Limitarea efectului devolutiv al apelului.
| Comentarii |
|
Tribunalul Dolj prin sentinţa civilă nr. 297 de la 27.01.2014 a admis cererea formulată de reclamantul M.C, în contradictoriu cu pârâta SC AVIOANE SA CRAIOVA, cu sediul în Gherceşti, str. Aviatorilor, nr. 10, jud. Dolj, a constatat că activitatea desfăşurată de către reclamant în perioada 05.09.1974-01.04.1992 se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100 % din programul de lucru, în temeiul dispoziţiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 34.
A obligat pârâta să elibereze reclamantului o adeverinţă în acest sens.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că potrivit menţiunilor din carnetul de munca al reclamantului s-a reţinut că în perioada dedusă judecăţii acesta a lucrat pentru angajatorul pârât în funcţia de rectificator.
Din declaraţia martorului S.Ş. a reieşit că acesta, împreună cu reclamantul, au lucrat în perioada de timp specificată în calitate de rectificatori (martorul a lucrat şi ca frezor), în aceleaşi condiţii şi loc de muncă, în aceeaşi incintă, unul în proximitatea altuia.
îndeplineau concret aceleaşi sarcini şi activităţi. Fiind vorba despre piese de precizie, se desfăşurau operaţii de şlefuire în urma cărora se degajau particule de praf/ pulberi de la piatra abrazivă, de siliciu, dar şi gaze de emulsie, etc.
Nu beneficiau de o ventilaţie corespunzătoare ori de instalaţii de anihilare a pulberilor.
Martorul a susţinut că reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în procent de 100% în aceste împrejurări, pe toată durata programului de lucru.
Aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit dispoziţiile art. 272 din Codul muncii.
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condiţiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere circumstanţele concrete.
Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări şi completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absenţa unei enunţări exprese în ordin.
în acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este şi decizia nr. 258/20.09.2004 a Î.C.C.J. conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ordinului nr. 50/1990 numai la activităţile şi funcţiile prevăzute în forma iniţială a actului, în lipsa unei dispoziţii expres a însuşi organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere şi prin decizia nr. 87/1999 a Curţii Constituţionale conform căreia nu există nici o raţiune să se menţină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleaşi funcţii indiferent de perioadă.
Tribunalul a făcut şi aplicarea în acest sens a jurisprudenţei CEDO, care în cauza BEIAN a decis că jurisprudenţa contradictorie a unei instanţe poate fi asimilată unui diferenţieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferenţiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.
Martorul a obţinut recunoaşterea faptului că a prestat o activitate încadrându-se în grupa a II-a de muncă, prin sentinţă judecătorească executorie, depusă în copie la dosar, nr. 5301/2013 pronunţată de Tribunalul Dolj. Dacă unor persoane care au lucrat în proximitatea reclamantului, în aceeaşi incintă şi condiţii de lucru, li s-a recunoscut grapa de muncă prin hotărâre judecătorească, cu putere de lucra judecat ce se impune acestei instanţe ca o prezumţie legală absolută şi irefragrabilă, ar fi inechitabil ca unei alte persoane care a lucrat în mod real în condiţiile specifice grapei de muncă să nu i se poată stabili această calitate şi drepturile subsecvente, din pricina unei neglijenţe ce nu îi incubă.
Din carnetul de muncă al reclamantului, depus în copie la dosar, coroborat cu declaraţia martorului, rezultă funcţia şi condiţiile de muncă ale lucrătorului, acestea încadrându-se în ipotezele reţinute de dispoziţiile Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct. 34.
în consecinţă, instanţa a admis cererea şi a constatat că activitatea desfăşurată de către reclamant în perioada 05.09.1974-01.04.1992 se încadrează în grapa a II-a de muncă, în procent de 100 % din programul de lucra, în temeiul dispoziţiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 34.
în temeiul art.40 alin.2 lit. h) din Codul muncii (Legea nr. 53/2003, forma republicată cu o nouă numerotare a textelor), a obligat pârâta să elibereze o adeverinţă în acest sens.
împotriva sentinţei a formulat apel pârâta SC AVIOANE SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a susţinut că în mod eronat instanţa a constatat că activitatea desfăşurată de către reclamantul în perioada 05.04.1974-01.04.1992 se încadrează în grupa a II-a de munca, în procent de 100% din programul de lucru, în temeiul dispoziţiilor Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct.34.
începând cu anul 1992 societatea a beneficiat de prevederile unor legi specifice industriei de apărare, respectiv Legea nr. 37/1992, Legea nr.78/1995, O.U.G. nr. 95/2002. Datorita lipsei de comenzi, treptat societatea şi-a redus activitatea şi numărul de salariaţi, iar pentru protejarea personalului din aviaţie rămas, societatea a beneficiat de protecţia asigurată prin actele normative enumerate mai sus.
în conformitate cu prevederile Legii nr.37/1992 cu completările ulterioare - Decret nr. 45/1993 si Legea nr.14/1993 - pe durata întreruperii activităţii din cauza lipsei de comenzi în fabricile şi secţiile ce produc tehnica militară, personalului civil încadrat i se plăteşte o indemnizaţie egala cu 60% din ultimul salariu de baza net lunar avut, indexat, fără să se ia măsura desfacerii contractului de muncă.
In consecinţă, salariaţii SC Avioane Craiova SA s-au aflat la dispoziţia societăţii la domiciliu, nefiind prezenţi la serviciu.
începând cu 1995 societatea a aplicat prevederile Legii nr.78/1995, art.6 - In cazul unor întreruperi ale activităţii agenţilor economici din cadrul sectorului de producţiei de apărare, din lipsa de materii prime sau de comenzi, salariaţii afectaţi pot rămâne la dispoziţia agenţilor economici, îndeplinind sarcinile ce li se vor stabili şi primesc o indemnizaţie egala cu 75% din ultimul salariu de baza lunar, inclusiv sporul de vechime, din care s-a dedus impozitul prevăzut de lege, cu menţinerea contractului de muncă, pentru o perioada de cel mult 180 de zile lucrătoare, în cursul ultimelor 12 luni.
In aceasta perioadă salariaţii au stat la dispoziţia societăţii fără să desfăşoare activităţile din fişa postului. Salariaţii afectaţi de întreruperea activităţilor vor lucra alte activităţi sau vor efectua lucrările de întreţinere necesare, conform planificării conducerii unităţilor,volumul muncii prestate, nedepăşind 60% din timpul normal de lucra, potrivit indemnizaţiei primite.
în concluzie a solicitat admiterea apelului si respingerea hotărârii Tribunalului Dolj. în drept şi-a întemeiat apelul pe dispoziţiile art. 470 Cod procedură civilă.
Apelul urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse.
Pentru soluţionarea apelului prezintă relevanţă analizarea efectului devolutiv al apelului şi a limitelor acestuia.
Prin art. 476 Cod procedură civilă s-a prevăzut că „(1) Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. (2)în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă.”
Potrivit art. 477 din Cod procedură civilă „(l)Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. (2) Devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil”.
Rezultă din prevederile legale menţionate că pentru a stabili care sunt limitele în care se doreşte rejudecarea pricinii instanţa are obligaţia de a verifica dacă cererea de apel conţine motivele de fapt şi de drept, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 470 alin. 1 lit. c) din Cod procedură civilă. Dacă acestea nu au fost indicate limitele rejudecării sunt cele prevăzute de art. 476 alin. 2 Cod procedură civilă, respectiv „numai pe baza celor invocate la prima instanţă”. Dacă, însă, au fost formulate motive de apel instanţei îi revine sarcina de a rejudeca pricina ţinând cont de prevederile art. 477 alin. 1 sau 2 Cod procedură civilă.
în speţă apelanta pârâtă, motivând apelul, a susţinut în esenţă că în mod greşit s-a constatat că intimata reclamantă a desfăşurat activitatea în grupa a II-a de muncă, deoarece începând cu anul 1992 societatea a beneficiat de prevederile unor legi specifice (Legea nr. 37/1992, Legea nr.78/1995, O.U.G. nr. 95/2002), în baza cărora salariaţilor li s-au achitat indemnizaţii, stabilite în condiţiile legii, fără a presta activităţile din fişa postului.
Din modul în care apelanta a formulat motivele de apel rezultă fără echivoc faptul că aceasta critică sentinţa invocând recunoaşterea greşită în favoarea intimatei reclamante a condiţiilor specifice grupei a II-a de muncă pentru activitatea desfăşurată începând cu anul 1992. Pentru restul perioadei pentru care a fost admisă acţiunea nu au fost formulate critici. Procedând astfel apelanta a determinat incidenţa în cauză a prevederilor art. 477 alin 1 Cod procedură civilă, limitând efectul devolutiv al apelului.
Referitor la perioada supusă atenţiei prin motivele de apel, Curtea reţine că nu pot fi primite motivele invocate de apelanta pârâtă pentru schimbarea sentinţei, întrucât primul act normativ invocat de apelanta pârâtă, Legea nr. 37/1992 a intrat în vigoare la 23 aprilie 1992 şi nu s-a susţinut şi dovedit că aceasta ar fi fost aplicată retroactiv, începând cu 01.01.1992.
în raport de cele expuse, în baza art. 480 Cod procedură civilă, urmează a fi respins apelul ca nefondat.
Tribunalul Dolj prin sentinţa civilă nr. 297 de la 27.01.2014 a admis cererea formulată de reclamantul M.C, în contradictoriu cu pârâta SC AVIOANE SA CRAIOVA, cu sediul în Gherceşti, str. Aviatorilor, nr. 10, jud. Dolj, a constatat că activitatea desfăşurată de către reclamant în perioada 05.09.1974-01.04.1992 se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100 % din programul de lucra, în temeiul dispoziţiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 34.
A obligat pârâta să elibereze reclamantului o adeverinţă în acest sens.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că potrivit menţiunilor din carnetul de munca al reclamantului s-a reţinut că în perioada dedusă judecăţii acesta a lucrat pentru angajatorul pârât în funcţia de rectificator.
Din declaraţia martorului S.Ş. a reieşit că acesta, împreună cu reclamantul, au lucrat în perioada de timp specificată în calitate de rectificatori (martorul a lucrat şi ca frezor), în aceleaşi condiţii şi loc de muncă, în aceeaşi incintă, unul în proximitatea altuia.
îndeplineau concret aceleaşi sarcini şi activităţi. Fiind vorba despre piese de precizie, se desfăşurau operaţii de şlefuire în urma cărora se degajau particule de praf/ pulberi de la piatra abrazivă, de siliciu, dar şi gaze de emulsie, etc.
Nu beneficiau de o ventilaţie corespunzătoare ori de instalaţii de anihilare a pulberilor.
Martorul a susţinut că reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în procent de 100% în aceste împrejurări, pe toată durata programului de lucra.
Aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit dispoziţiile art. 272 din Codul muncii.
Principiul de bază al încadrării în grapele de muncă este cel al analizei condiţiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere circumstanţele concrete.
Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări şi completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grape superioare de muncă, chiar în absenţa unei enunţări exprese în ordin.
în acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este şi decizia nr. 258/20.09.2004 a Î.C.C.J. conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ordinului nr. 50/1990 numai la activităţile şi funcţiile prevăzute în forma iniţială a actului, în lipsa unei dispoziţii expres a însuşi organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere şi prin decizia nr. 87/1999 a Curţii Constituţionale conform căreia nu există nici o raţiune să se menţină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleaşi funcţii indiferent de perioadă.
Tribunalul a făcut şi aplicarea în acest sens a jurisprudenţei CEDO, care în cauza BEIAN a decis că jurisprudenţa contradictorie a unei instanţe poate fi asimilată unui diferenţieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva şi rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferenţiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.
Martorul a obţinut recunoaşterea faptului că a prestat o activitate încadrându-se în grapa a D-a de muncă, prin sentinţă judecătorească executorie, depusă în copie la dosar, nr. 5301/2013 pronunţată de Tribunalul Dolj. Dacă unor persoane care au lucrat în proximitatea reclamantului, în aceeaşi incintă şi condiţii de lucra, li s-a recunoscut grapa de muncă prin hotărâre judecătorească, cu putere de lucra judecat ce se impune acestei instanţe ca o prezumţie legală absolută şi irefragrabilă, ar fi inechitabil ca unei alte persoane care a lucrat în mod real în condiţiile specifice grapei de muncă să nu i se poată stabili această calitate şi drepturile subsecvente, din pricina unei neglijenţe ce nu îi incubă.
Din carnetul de muncă al reclamantului, depus în copie la dosar, coroborat cu declaraţia martorului, rezultă funcţia şi condiţiile de muncă ale lucrătorului, acestea încadrându-se în ipotezele reţinute de dispoziţiile Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct. 34.
în consecinţă, instanţa a admis cererea şi a constatat că activitatea desfăşurată de către reclamant în perioada 05.09.1974-01.04.1992 se încadrează în grapa a II-a de muncă, în procent de 100 % din programul de lucra, în temeiul dispoziţiilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 34.
în temeiul art.40 alin.2 lit. h) din Codul muncii (Legea nr. 53/2003, forma republicată cu o nouă numerotare a textelor), a obligat pârâta să elibereze o adeverinţă în acest sens.
împotriva sentinţei a formulat apel pârâta SC AVIOANE SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a susţinut că în mod eronat instanţa a constatat că activitatea desfăşurată de către reclamantul în perioada 05.04.1974-01.04.1992 se încadrează în grapa a II-a de munca, în procent de 100% din programul de lucra, în temeiul dispoziţiilor Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct. 34.
începând cu anul 1992 societatea a beneficiat de prevederile unor legi specifice industriei de apărare, respectiv Legea nr. 37/1992, Legea nr.78/1995, O.U.G. nr. 95/2002. Datorita lipsei de comenzi, treptat societatea şi-a redus activitatea şi numărul de salariaţi, iar pentru protejarea personalului din aviaţie rămas, societatea a beneficiat de protecţia asigurată prin actele normative enumerate mai sus.
în conformitate cu prevederile Legii nr.37/1992 cu completările ulterioare - Decret nr. 45/1993 şi Legea nr.14/1993 - pe durata întreruperii activităţii din cauza lipsei de comenzi în fabricile şi secţiile ce produc tehnica militară, personalului civil încadrat i se plăteşte o indemnizaţie egala cu 60% din ultimul salariu de baza net lunar avut, indexat, fără să se ia măsura desfacerii contractului de muncă.
în consecinţă, salariaţii SC Avioane Craiova SA s-au aflat la dispoziţia societăţii la domiciliu, nefiind prezenţi la serviciu.
începând cu 1995 societatea a aplicat prevederile Legii nr.78/1995, art.6 - în cazul unor întreruperi ale activităţii agenţilor economici din cadrai sectorului de producţiei de apărare, din lipsa de materii prime sau de comenzi, salariaţii afectaţi pot rămâne la dispoziţia agenţilor economici, îndeplinind sarcinile ce li se vor stabili şi primesc o indemnizaţie egala cu 75% din ultimul salariu de baza lunar, inclusiv sporul de vechime, din care s-a dedus impozitul prevăzut de lege, cu menţinerea contractului de muncă, pentru o perioada de cel mult 180 de zile lucrătoare, în cursul ultimelor 12 luni.
în aceasta perioadă salariaţii au stat la dispoziţia societăţii fără să desfăşoare activităţile din fişa postului. Salariaţii afectaţi de întreruperea activităţilor vor lucra alte activităţi sau vor efectua lucrările de întreţinere necesare, conform planificării conducerii unităţilor,volumul muncii prestate, nedepăşind 60% din timpul normal de lucra, potrivit indemnizaţiei primite.
în concluzie a solicitat admiterea apelului şi respingerea hotărârii Tribunalului Dolj. în drept şi-a întemeiat apelul pe dispoziţiile art. 470 Cod procedură civilă.
Apelul urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse.
Pentru soluţionarea apelului prezintă relevanţă analizarea efectului devolutiv al apelului şi a limitelor acestuia.
Prin art. 476 Cod procedură civilă s-a prevăzut că „(1) Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. (2)în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă.”
Potrivit art. 477 din Cod procedură civilă „(l)Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. (2) Devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil”.
Rezultă din prevederile legale menţionate că pentru a stabili care sunt limitele în care se doreşte rejudecarea pricinii instanţa are obligaţia de a verifica dacă cererea de apel conţine motivele de fapt şi de drept, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 470 alin. 1 lit. c) din Cod procedură civilă. Dacă acestea nu au fost indicate limitele rejudecării sunt cele prevăzute de art. 476 alin.2 Cod procedură civilă, respectiv „numai pe baza celor invocate la prima instanţă”. Dacă, însă, au fost formulate motive de apel instanţei îi revine sarcina de a rejudeca pricina ţinând cont de prevederile art. 477 alin. 1 sau 2 Cod procedură civilă.
în speţă apelanta pârâtă, motivând apelul, a susţinut în esenţă că în mod greşit s-a constatat că intimata reclamantă a desfăşurat activitatea în grapa a Ii-a de muncă, deoarece începând cu anul 1992 societatea a beneficiat de prevederile unor legi specifice (Legea nr. 37/1992, Legea nr.78/1995, O.U.G. nr. 95/2002), în baza cărora salariaţilor li s-au achitat indemnizaţii, stabilite în condiţiile legii, fără a presta activităţile din fişa postului.
Din modul în care apelanta a formulat motivele de apel rezultă fără echivoc faptul că aceasta critică sentinţa invocând recunoaşterea greşită în favoarea intimatei reclamante a condiţiilor specifice grapei a II-a de muncă pentru activitatea desfăşurată începând cu anul 1992. Pentru restul perioadei pentru care a fost admisă acţiunea nu au fost formulate critici. Procedând astfel apelanta a determinat incidenţa în cauză a prevederilor art. 477 alin 1 Cod procedură civilă, limitând efectul devolutiv al apelului.
Referitor la perioada supusă atenţiei prin motivele de apel, Curtea reţine că nu pot fi primite motivele invocate de apelanta pârâtă pentru schimbarea sentinţei, întrucât primul act normativ invocat de apelanta pârâtă, Legea nr. 37/1992 a intrat în vigoare la 23 aprilie 1992 şi nu s-a susţinut şi dovedit că aceasta ar fi fost aplicată retroactiv, începând cu 01.01.1992.
în raport de cele expuse, în baza art. 480 Cod procedură civilă, urmează a fi respins apelul ca nefondat. (Decizia civilă nr. 2269 de la 29 mai 2014 - Secţia al -a civilă, rezumat judecător Ionela Vîlculescu)
| ← Neprezentarea la interogatoriu. Consecinţe juridice. | Îndreptarea unei erori materiale care nu afectează legalitatea... → |
|---|
