Neprezentarea la interogatoriu. Consecinţe juridice.
| Comentarii |
|
Art.358 NCPC nu dispune în mod imperativ că lipsa la interogatoriu sau refuzul de a răspunde, fără motive temeinice, trebuie constatată ca o mărturisire deplină atât timp cât lasă la latitudinea instanţei să aprecieze situaţia respectivă, textul precizând că „instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul”, în ultima ipoteză putând admite pentru completarea probatoriului atât dovada cu martori, cât şi alte probe, inclusiv prezumţiile.
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi sub nr...., reclamantul D.I.A. a chemat în judecată pe pârâţii Z.U. si N.T.A., in calitatea sa de director al publicaţiei, pentru ca prin hotărâre judecătorească, să fie obligaţi pârâţii la plata sumei de 1.000.000 EURO reprezentând despăgubiri civile (daune morale) pentru prejudiciul cauzat prin informaţiile false si tendenţioase prezentate in "U" atât in formatul scris, cât si electronic în anii 2012 şi 2013 până în prezent, obligarea pârâţilor să publice în Z. "U" şi pe site-ul acestuia scuze publice în ceea ce-1 priveşte pentru informaţiile false şi tendenţioase răspândite împotriva sa şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
în motivare, reclamantul a arătat că în fapt, începând cu anul 2012 a fost supus din partea Z. "U", atât în formatul scris cât si electronic, la un adevărat atac de presa ce s-a deraiat atât pe perioada campaniei electorale cât şi ulterior, după ce, în urma alegerilor locale din anul 2012 a devenit, în urma votului exprimat de cetăţenii jud. Mehedinţi, ... al Consiliului Judeţean Mehedinţi
Nu a existat aproape nici o apariţie a ziarului care să nu publice informaţii de natura personală şi familială jignitoare, calomnioase, false şi tendenţioase la adresa sa, a familiei sale şi a colaboratorilor săi apropiaţi.
Limbajul folosit de către pârâţi în publicarea materialului difuzat prin presa scrisă şi electronică este suburban, plin de invenctive si abjecţiuni ce are ca scop transmiterea către publicul cititor a unor informaţii nereale ce încalcă grav normele de deontologie jurnalistică şi care nu critică activitatea sa profesională şi politică, cum de altfel ar fi în drept să o facă, ci face aprecieri extrem de degradante la persoana sa cu scopul vădit de a dezinforma opinia publică.
S-a apreciat că aceste atacuri de presă prezentate în modul arătat mai sus au avut drept urmare cauzarea unor suferinţe, traume de ordin psihologic ce i-au afectat sănătatea fizică şi psihică considerându-le reale tratamente degradante, aşa cum ele sunt definite de art.3 teza a IE-a din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Lundamentale.
De asemenea se încalcă, de către pârâţi, prin prezentarea acestor articole ce privesc persoana sa şi nu calitatea sa de persoană publică, dreptul la viaţa privată, dreptul la demnitate si dreptul la propria imagine.
Pârâţii l-au supus unor imixtiuni în viaţa sa intimă, personală sau de familie, au adus atingere gravă onoarei şi reputaţiei sale şi l-au prezentat opiniei publice în materialele de presă în numeroase posturi asemuindu-1 deseori regnului animal sau descriindu-1 intr-o maniera ce nu poate fi suportată.
A încercat de mai multe ori să dezmintă, tot în presă, aceste atacuri însă pârâţii au continuat să publice în aceiaşi manieră, astfel că, nemaisuportând invenctivele, tratamentele degradante la care este supus aproape zilnic de către pârâţi, a decis să se adreseze justiţiei în vederea opririi intr-un fel sau altul a unor astfel de demersuri din partea pârâţilor, considerând că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în sensul existenţei faptelor pârâţilor, culpei acestora, prejudiciului grav cauzat, precum şi a legăturii de cauzalitate între faptele pârâţilor şi prejudiciu.
Cu privire la prejudiciul moral solicitat, s-a apreciat că este reprezentat de încălcarea drepturilor sale la viaţa privată, demnitate şi propria-i imagine, dar şi în raport de afectarea relaţiilor sale de familie, profesionale, precum şi a demnităţii publice pe care o îndeplineşte în prezent.
în dovedirea cererii, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâţilor şi martorii: P.A. si M.F.
La 8.04.2013, prin serviciul registratură, s-a depus întâmpinare formulată de pârâtul N.T.A. prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Z. U., a solicitat admiterea acestei excepţii, respingerea acţiunii faţă de acest pârât ca formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 24.09.2013, au fost încuviinţate probele solicitate de părţi fiind respinsă cererea formulată de reclamant de introducere în cauză a SC G.
Modificarea cererii de chemare în judecată fiind făcută după primul termen de judecată, instanţa a luat act de opoziţia pârâtului N.T.A. şi a aplicat dispoziţiile art.204 Cod Procedură Civilă., respingând cererea.
Prin sentinţa nr.10 din 25 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, s-a admis în parte acţiunea civilă privind pe reclamantul D.I.A. şi pe pârâţii Z.U. şi N.A. şi a fost obligat pârâtul N.T.A. la plata sumei de 5000 euro cu titlu de daune morale.
S-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Z.U. şi s-a respins acţiunea faţă de acesta.
în conformitate cu dispoziţiile art.248 al. 1 Noul Cod Procedură Civilă, tribunalul s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Z.U. invocată de pârâtul N.T.A.
Capacitatea de folosinţă a persoanelor juridice în conformitate cu dispoziţiile art.205 Cod Procedură Civilă, se dobândeşte la data înregistrării, iar cele care nu sunt supuse înregistrării potrivit art.194, de la data înfiinţării sau de la data autorizării constituirii.
Coroborând aceste dispoziţii cu cele reglementate în art.56 al.l Cod Procedură Civilă, în conformitate cu care poate fi parte în proces orice persoană care are folosinţa drepturilor civile, s-a constatat că pârâtul Z.U. nu îndeplineşte aceste cerinţe pentru a putea avea aptitudinea generală şi abstractă de a exercita drepturi şi obligaţii de natură procesuală.
în consecinţă, tribunalul a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Z.U. şi a respins acţiunea faţă de acesta.
în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, s-a constatat că incidente în cauză sunt dispoziţiile art. 10 din CEDO care reglementează libertatea de exprimare a oricărei persoane, drepturi ce cuprind libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.
Punctul 2 al aceluiaşi articol reglementează modul în care poate fi exercitată libertatea de exprimare ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi putând fi supusă unor formalităţi, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru protecţia, în cazul de faţă, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora.
Această reglementare europeană se regăseşte şi în dreptul nostru intern în dispoziţiile art.70 Cod Civil, în conformitate cu care orice persoană are dreptul la liberă exprimare.
De asemenea, în dispoziţiile art.72 şi 73 cod civil sunt reglementate restrângeri ale dreptului la libera exprimare în sensul că este interzisă orice atingere adusă onoarei sau reputaţiei unei persoane, iar în exercitarea dreptului la propria imagine ea poate să interzică
sau să împiedice reproducerea în orice mod a înfăţişării sale fizice ori a vocii.
Analiza cererii de chemare în judecată s-a raportat la aceste dispoziţii, dar şi la limitele prevăzute de art.75 Cod Civil, privind libera exprimare, limite care preiau reglementări CEDO referitoare la dreptul la libera exprimare şi limitele acestuia.
Observând publicaţiile din Z.U. existente la filele 5-14 din perioada 2012-2013, instanţa a constatat că prin conţinutul articolelor intitulate după cum ar fi. „Gândacul de bucătărie”; „Râmă porcul prin judeţ”, „Bârfe, zvonuri, şuşoteli”; „Dii, murgule, dii”; „Votaţi porcul” şi alte asemenea, se foloseşte un limbaj trivial şi denigrator asociat cu poze ale reclamantului, exprimări de natură a aduce atingere demnităţii şi imaginii unei persoane, garanţii prevăzute atât în CEDO art.8 cât şi în Constituţia României dar şi în Codul Civil.
Chiar dacă în cuprinsul publicaţiilor nu este nominalizat reclamantul, este în afara oricărui dubiu că expresiile defăimătoare vizează în mod direct persoana acestuia, în acest sens fiind şi declaraţiile martorilor F.M. şi P.A.
în conformitate cu dispoziţiile art.10 CEDO dreptul la liberă exprimare nu este nelimitat, acesta comportând îndatoriri şi responsabilităţi de natură să protejeze reputaţia şi drepturile altora.
Limitele exercitării dreptului la liberă exprimare sunt consacrate şi în art.30 al.6 din Constituţia României în conformitate cu care libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onorarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine dar şi în dispoziţiile art.71, 72 şi 75 Cod Civil.
în speţa dedusă judecăţii, s-a constatat că pârâtul N.T.A., în cabtatea sa de unic director fondator al ziarului U„ a acceptat pubbcarea în acesta a unor articole cu conţinut trivial şi defăimător la adresa reclamantului fiind încălcate în acest mod dispoziţii CEDO şi ale dreptului intern.
Instanţa nu a reţinut apărarea pârâtului referitoare la caracterul pamfletar al articolelor publicate în Z.U. al cărui fondator este faţă de împrejurarea că, prin conţinutul acestora este vizată în mod nemijlocit persoana reclamantului.
în acest context, fără a se aduce atingere exercitării dreptului la bbera exprimare, dar constatând depăşirea Urnitelor acesteia, tribunalul a apreciat că pubbcarea articolelor existente la dosar constituie o faptă ibcită săvârşită de pârâtul N.A.T., în cabtatea sa de director fondator al Z. U.
Prejudiciul încercat de reclamant ca urmare a publicării articolelor este relatat în declaraţiile martorilor P.A. şi M.F., potrivit cărora după apariţia articolelor, reclamantul a fost afectat, într-una din situaţii fiind necesară intervenţia unui medic.
Suferinţe au fost cauzate şi membrilor famibei acestuia care au fost afectaţi în egală măsură prin apariţia articolelor defăimătoare.
în ceea ce priveşte proba prejudiciului moral şi a legăturii de cauzahtate între fapta ibcită şi prejudiciu, în jurisprudenţa Curţii Europene s-a statuat în mod constant că dovada faptei ibcite este suficientă, prejudiciul şi legătura de cauzalitate fiind prezumate.
Deşi cuantumul prejudiciului moral nu poate fi calculat în bani, acordarea unor daune de natură morală cuantificate în bani poate fi de natură să compenseze prejudiciul ce i-a fost cauzat.
în acest sens, instanţa, în raport de multitudinea articolelor cu conţinut defăimător, a apreciat că suma de 5.000 euro acordată reclamantului cu titlu de daune morale poate oferi acestuia o compensaţie a stărilor negative ce i-au fost create prin apariţia acestor articole.
în ceea ce priveşte petitul având ca obiect obligarea pârâtului la pubbcarea în Z. U. şi pe site-ul acestuia de scuze publice, acesta a fost respins, astfel de cerere putând fi soluţionată numai în cazul pronunţării unei hotărâri definitive.
împotriva sentinţei au formulat apel reclamantul D.I.A. şi pârâţii N.T.A. şi Z.U., criticând-o pentru nelegabtate şi netemeinicie.
Prin apelul său, pârâtul N.T.A. a criticat sentinţa pentru motive de netemeinicie şi nelegabtate.
în ceea ce priveşte motivele de nelegalitate pentru care s-a criticat sentinţa, acestea sunt următoarele:
5. Instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 358 din Noul Cod de Procedură Civilă, atunci când nu a apreciat împrejurarea neprezentării reclamantului la interogatoriul din data de 22.10.2013 ca fiind o mărturisire deplină în favoarea apelantului.
Din actele dosarului a rezultat că deşi legal citat pentru a se prezenta la interogatoriul solicitat de pârâtul N.T.A., reclamantul nu s-a prezentat la termenul de judecată din data de 22.10.2013, spre a-i fi luat interogatoriul propus de pârât. Cu aceeaşi ocazie, pârâtul N.T.A. a depus la dosarul instanţei de judecată interogatoriul pregătit pentru termenul de judecată din data de 22.10.2013.
Faţă de cele menţionate, cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art.358 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanţa de fond nu a reţinut împrejurarea neprezentării reclamantului la interogatoriu ca fiind o mărturisire deplină în favoarea pârâtului.
în drept, şi-a întemeiat apelul pe dispoziţiile art. 466-482 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Z.U. a formulat motive identice de apel, arătând că există contradicţii între dispozitivul şi considerentele hotărârii, precum şi între reţinerile din dispozitivul acesteia, reiterând integral susţinerile formulate în acest sens de pârâtul N.T.A.
în drept, apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 466-482 din noul Cod de Procedură Civilă.
Apelanţii N.T.A. şi Z.U. au formulat întâmpinări faţă de apelul reclamantului D.I.A. şi s-au depus înscrisuri autentice ale articolelor publicate (manuscrise).
A fost admisă administrarea probei testimoniale şi au fost audiaţi martorii propuşi de apelantul N.T.A., C.M. şi M.E. şi R.V.E. - propus de către apelantul D.I.A.
Apelurile formulate nu sunt întemeiate din următoarele motive:
Apelantul N.T.A. a invocat critici de netemeinicie şi critici de nelegalitate, susţinând că prima instanţă a stabilit o situaţie de fapt eronată ca urmare a interpretării greşite a probelor administrate în cauză şi implicit a făcut o greşită apbcare a legii privind antrenarea răspunderii civile delictuale şi a unor norme procesuale.
în ceea ce priveşte neprezentarea reclamantului la interogatoriu nu au fost încălcate dispoziţiile art.358 NCPC având în vedere că această normă nu dispune în mod imperativ că lipsa la interogatoriu sau refuzul de a răspunde, fără motive temeinice, trebuie constată ca o mărturisire deplină atât timp cât lasă la latitudinea instanţei să aprecieze situaţia respectivă, textul precizând că „instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul”, în ultima ipoteză putând admite pentru completarea probatoriului atât dovada cu martori, cât şi alte probe, inclusiv prezumţiile.
Or, în speţă, interogatoriul a fost admis ca probă prin încheierea din 24 sept.2014, fiind admisă şi proba cu martori pentru termenul din 22 oct.2014 când aceştia au fost audiaţi, ceea ce confirmă faptul că instanţa de fond a înţeles să facă aplicarea tezei a II-a din art.358 Cod Procedură Civilă şi nu a considerat absenţa la interogatoriu ca o mărturisire deplină.
Faţă de cele expuse, apelurile sunt nefondate urmând a fi respinse conform art.480 alin. 1 Cod procedură civilă. (Decizia civilă nr. 4251/11 noiembrie 2014 - Secţia I civilă, rezumat judecător Ne la Drăguţ)
| ← Neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor stabilite... | Incidenţa în cauză a prevederilor art.477 alin.l CPC.... → |
|---|
