Suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art.244 alin. l pct.1 Cod procedură civilă de la 1865..
| Comentarii |
|
Condiţii. Posibilitatea dispunerii acestei măsuri în rejudecarea cauzei, după o primă decizie prin care instanţa de recurs a dispus casarea încheierii de suspendare pentru greşita indicare a temeiului legal, precum şi casarea sentinţei prin care s-a constatat perimarea cererii. Inaplicabilitate art.315 alin. l Cod procedură civilă.
Nu se poate reţine că instanţa de fond, dispunând suspendarea judecăţii în temeiul art.244 alin.l, pct.l Cod procedură civilă, a încălcat dispoziţiile art.315 alin.l Cod procedură civilă, atât timp cât prin decizia prin care s-a dispus casarea sentinţei constatând perimarea cererii şi casarea încheierii de suspendare, cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii, Curtea nu a dat anumite îndrumări obligatorii instanţei de fond, iar dezlegările de drept au fost legate numai de temeiul legal al suspendării şi de legalitatea procedurii de citare a conte statorului la termenul de judecată la care s-a luat în discuţie excepţia perimării.
Prin încheierea de şedinţă din 01.10.2014, pronunţată de Tribunalul Olt - Secţia Civilă în dosarul nr. 2466/104/2010*, s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei privind pe contestatorul I.P., în contradictoriu cu intimatul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ
SLATINA, având ca obiect contestaţie decizie suspendare contract de muncă, până la soluţionarea dosarului nr.3222/311/2012.
Pentru a dispune suspendarea, Tribunalul a avut în vedere adresa emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, din care a rezultat că reclamantul Iancu Paul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 178 alin 1,2 Cod penal, apreciind că prezenta cauză are strânsă legătură cu soluţionarea cauzei penale, fiind incidente dispoziţiile art. 244 alin 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
împotriva acestei încheieri a formulat recurs contestatorul Iancu Paul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în motivarea recursului, a arătat că, suspendând pentru a doua oară cauza, după casarea cu trimitere dispusa de Curtea de Apel Craiova prin decizia nr.4158/18.04.2013, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 315 Cod procedură civilă, întrucât fiind investita cu îndrumarea dată de continuare a judecaţii, a făcut aplicarea a aceloraşi texte de lege, respectiv art.244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, ce au stat la baza soluţiei din primul dclu procesual.
în acest sens, recurentul a menţionat că, deşi prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 01.10.2010 soluţia suspendării s-a întemeiat numai în dispozitiv pe art. 242 alin. 1 pct. 1) Cod procedura civila, argumentarea de fapt şi de drept din considerente a avut în vedere dispoziţiile art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, iar admiţând pentru a doua oară cererea de suspendare formulată de pârât în temeiul aceloraşi dispoziţii legale, măsură dispusă până la soluţionarea dosarului penal nr. 3222/311/2012, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art.315 Cod procedură civilă, pronunţând o altă încheiere nelegală.
A menţionat recurentul că soluţia consacrată de art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă are o justificare deplină şi o legitimare incontestabilă ce decurge din însăşi raţiunea controlului judiciar, dispoziţiile citate limitând însă obligativitatea deciziei instanţei de recurs la problemele de drept dezlegate şi la necesitatea administrării unor probe, astfel că modul de interpretare a unui anumit text de lege ori aplicarea unui anumit principiu de drept, în condiţiile determinate de instanţa de recurs, este obligatorie pentru judecătorii fondului, iar instanţa determinată să rejudece cauza nu poate să refuze o atare interpretare sub cuvânt că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
Sub aspectul temeiniciei măsurii dispuse, recurentul a susţinut că instanţa de fond a apreciat, printr-o motivare superficială, că se impune suspendarea cauzei întrucât are strânsa legătura cu soluţionarea cauzei penale, fără a efectua o analiză clară a raportului juridic supus judecaţii pentru a aprecia dacă există o interdependenţă de necontestat între această cauză şi cauza penală.
Cu privire la acest aspect, recurentul a menţionat că, în prezentul litigiu, a solicitat în temeiul art. 281 din Codul muncii, anularea Deciziei nr. 259/31.05.2010, privind suspendarea contractului de muncă, în temeiul art.268 alin.5 din Codul muncii, constatarea nulităţii Deciziei nr.321/28.06.2010, privind desfacerea contractului de muncă, iar în temeiul art. 269 din Codul muncii, obligarea pârâtului intimat Spitalul de Urgenţă Judeţean Slatina la plata drepturilor salariate aferente perioadei suspendării contractului de muncă şi perioadei desfacerii contractului de muncă până la data emiterii deciziei de pensie - 9.05.2011-, indexate, majorate şi actualizate în funcţie de indicele de inflaţie la data executării.
A susţinut recurentul că, fiind vorba de un litigiu ce vizează raporturile juridice derivate din actele emise în baza dispoziţiilor Codului muncii şi după procedura prevăzuta în Codul muncii, în această procedură este analizată, într-o primă etapă, respectarea condiţiilor prealabile declanşării acţiunii disciplinare, prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, iar în a doua etapă temeinicia deciziilor de suspendare şi desfacere a contractului individual de muncă.
De asemenea, a susţinut că, în opinia sa, caracterul nelegal al deciziilor de suspendare şi de concediere este relevat de Decizia nr. 285/16.06.2010 prin care, după o perioadă mai mare de 10 zile, s-a dispus încetarea suspendării contractului individual de muncă.
Totodată, a precizat că, în cauza penală, este analizată existenţa sau inexistenţa vinovăţiei pe plan penal, în raport de dispoziţiile art. 192 din Noul Cod penal, şi nu analiza cercetării respectării procedurii disciplinare anterioare emiterii deciziei concedierii, procedură în care sarcina probei este inversată, în sensul că angajatorul trebuie să facă dovada că a emis acest act conform dispoziţiilor legale prevăzute de Codul muncii sub sancţiunea nulităţii.
Faţă de motivele invocate, în temeiul art. 312 alin. 1 şi 5 din Vechiul Cod de procedura civila, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru continuarea judecaţii.
Prin decizia nr.1593/18.11.2014, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:
Nu se poate reţine că instanţa de fond, dispunând suspendarea judecăţii în temeiul art.244 alin.l, pct.l Cod procedură civilă, a încălcat dispoziţiile art.315 alin.l Cod procedură civilă.
în acest sens, s-a constatat că prin decizia nr.4158/18.04.2013, prin care s-a dispus casarea sentinţei nr.217/08.02.2012 şi a încheierii de suspendare din data de 19.10.2010 şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii, Curtea nu a dat anumite îndrumări obligatorii instanţei de fond, iar dezlegările de drept au fost legate numai de temeiul legal al suspendării şi de legalitatea procedurii de citare a contestatorului la termenul de judecată la care s-a luat în discuţie excepţia perimării.
Din considerentele acestei decizii reiese că, în primul recurs, casarea s-a dispus pentru indicarea greşită a temeiului legal al suspendării ca fiind art.242 alin.l, pct.l Cod procedură civilă, în loc de art.244 alini, pct.2 Cod procedură civilă, temei în raport de care a fost analizată greşit curgerea termenului de perimare şi s-a ajuns la greşita soluţionare a cauzei pe excepţia perimării. Dispunând casarea, Curtea nu s-a pronunţat, însă, asupra legalităţii şi oportunităţii suspendării cauzei în temeiul art.244 alin.l.pct.l sau 2, neanalizând îndeplinirea condiţiilor acestor texte de lege raportat la împrejurările cauzei şi la situaţia care a determinat suspendarea, nu a dat dezlegări de drept asupra acestui aspect şi nici îndrumări obligatorii în sensul soluţionării pe fond a cauzei, indiferent de incidentele care s-ar fi putut ivi pe parcursul soluţionării cauzei şi care ar fi putut determina fie o nouă suspendare, fie soluţionarea cauzei pe o anumită excepţie.
Drept urmare, Curtea apreciază că încheierea de suspendare din 01.10.2013 nu încalcă dispoziţiile art.315 alin.l Cod procedură civilă, astfel încât primul motiv de recurs este nefondat.
Referitor la critica recurentului în sensul că instanţa de fond nu a analizat dacă există o interdependenţă de necontestat între prezenta cauză şi cauza penală, Curtea constată că temeiul legal al suspendării dispuse prin încheierea din 01.10.2013 l-a constituit art.244 alin.l pct.l Cod procedură civilă, potrivit căruia „Instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea dată pricinii atârnă în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi
Obiectul prezentei cauzei îl constituie contestarea deciziei nr.259/31.05.2010 de suspendare a contractului individual de muncă al contestatorului şi a deciziei nr.321/28.06.2010 de desfacere disciplinară a acestui contract. Prin cererea introductivă şi precizările ulterioare, contestatorul a invocat atât aspecte de nelegalitate legate de forma deciziei de sancţionare şi de procedura cercetării disciplinare, dar şi aspecte de fond privind existenţa abaterii disciplinare şi vinovăţia sa în săvârşirea acesteia.
Abaterea disciplinară reţinută în sarcina contestatorului prin decizia de sancţionare contestată constă în „neîndeplinirea atribuţiilor ce-i revin în fişa postului, în cazul pacientului Grigore Cristian Marian, decedat la data de 27.05.2010”, atribuţii care au fost enumerate în cuprinsul deciziei, această abatere disciplinară suprapunându-se în mare măsură cu cea care constituie elementului material al infracţiunii de ucidere din culpă pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a contestatorului în dosarul nr.3222/311/2012 al Tribunalului Olt, aflat în continuare pe rolul instanţei penale.
Potrivit.art.22 alin.l din vechiul Cod de procedură penală „ Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia. ”.în actualul Cod de procedură penală, forma acestui text de lege este următoarea „Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite. ”(art.28 alin.l Noul Cod procedură civilă).
Prin urmare, modul de rezolvare a cauzei penale are o înlănţuire hotărâtoare asupra cauzei de faţă, întrucât reţinerea instanţei penale sub aspectul existenţei faptei şi vinovăţiei contestatorului influenţează analiza instanţei de litigii de muncă în privinţa criticilor de nelegalitate şi de netemeinicie invocate în legătură cu abaterea disciplinară reţinută în sarcina contestatorului.
Având în vedere aceste argumente şi luând în considerare şi dispoziţiile art.19 vechiul Cod de procedură penală (art.27 alin.7 Noul Cod procedură civilă), Curtea a apreciat că instanţa de fond a dispus, în mod corect, suspendarea judecăţii în temeiul art. 244 alin.l, pct.l Cod procedură civilă, motive pentru care a respins ca nefondat recursul declarat.
(Decizia nr. 1593/18.11.2014 - Secţia I Civilă, rezumat judecător Florenţa-Carmen Cojocaru)
| ← Adopţie. Condiţionarea priorităţii la adopţie reglementată... | Perimarea cererii de chemare în judecată. Citarea părţilor.... → |
|---|
