Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 5060/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5060/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 12536/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 5060
Ședința publică de la 11 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător E. B.
Grefier E. O.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-reclamantă I.-H. DOO, cu sediul procesual ales la av. F. I., cu sediul în C., ., ., ., împotriva încheierii de ședință din data de 20.10.2014 și a sentinței civile nr.426 din 20.10.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâții ., prin administrator I. J., cu sediul în C., ..80, județul D., B. J., domiciliat în C., ..80, jud. D. și I. J., domiciliat în C., ..80, județul D., având ca obiect având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocat F. I., pentru apelanta-reclamantă I.-H. DOO și intimatul-pârât B. J., lipsind intimații-pârâții . și I. J..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat instanței că apelul a fost declarat și motivat în termen; intimații-pârâți au depus întâmpinare, înregistrată sub nr._/05.12.2014, după care;
Avocat F. I., pentru apelanta-reclamantă I.-H. DOO, a depus la dosar împuternicirea avocațială nr._/17.07.2014, emisă de Baroul D., iar intimatul-pârât B. J. a depus copii de pe facturile privind c/valoarea onorariului de avocat.
S-a stabilit în sarcina apelantei-reclamante plata taxei de timbru în sumă de 10 lei, până la sfârșitul ședinței de judecată.
Avocat F. I., pentru apelanta-reclamantă I.-H. DOO, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cataloagele celor două firme, pentru a face dovada că pârâta a copiat catalogul reclamantei. A susținut că în mod greșit instanța de fond a respins această probă.
Intimatul-pârât B. J. a arătat că se opune probei cu înscrisuri, deoarece apelanta a avut timp suficient pentru a le depune.
Potrivit dispozițiilor art.479 Cod pr. civ., instanța încuviințează proba cu înscrisuri, respectiv depunerea la dosar a celor două cataloage și pune în vedere apelantei să înmâneze un exemplar și părții adverse.
După ce i se comunică cele două cataloage, pârâtul, prezent, a învederat că nu solicită un răgaz pentru a studia aceste înscrisuri, pentru că le cunoaște.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat F. I., pentru apelanta-reclamantă I.-H. DOO, a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială, așa cum a fost formulată. A susținut că încheierea din data de 20.10.2014 este nelegală, deoarece instanța a respins cererea de probatorii, în sensul de a depune pliante aparținând reclamantei și pârâților. De asemenea, instanța de fond a dat relevanță mărcii înregistrată de pârâtă, în mod fraudulos, la dosar nefiind depus un contract de cesiune. A mai învederat că este îndeplinită condiția urgenței în instituirea măsurilor provizorii învederate în cererea de ordonanță președințială pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara atât timp cât pârâții produc și comercializează produse contrafăcute, purtând ilegal marca H..
Intimatul-pârât B. J. a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârilor pronunțate, ca fiind legale și temeinice. A susținut că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor administrate, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condițiile pentru admiterea cererii de ordonanță președințială. A solicitat plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
La sfârșitul ședinței de judecată, s-a depus chitanța nr._-0074/11.12.2014, privind dovada plății taxei de timbru în sumă de 10 lei.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
La data de 30.09.2014 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. – Secția I Civilă, acțiunea prin care reclamanta I. – H. DOO a chemat în judecată pe pârâții ., B. J. și I. J., pentru a fi obligați pe cale de ordonanță președințială să nu mai producă și comercializeze produse cosmetice contrafăcute care poartă pe ambalaj marca H., să retragă pe cheltuiala lor produsele contrafăcute purtând marca înregistrată H. aflate în prezent pe piață și ceară tuturor distribuitorilor și vânzătorilor cu amănuntul să sisteze și să retragă de pe piață produsele contrafăcute și să desființeze domeniul de internet, respectiv host-ul www.hemel.. soluționarea definitivă a acțiunii având ca obiect contrafacere.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de ordonanță președințială pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzută de art.996 NCPC.
P. sentința civilă nr. 426 din 20 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul D., s-a respins cererea formulată pe calea ordonanței președințiale de reclamanta I.-H. DOO și a fost obligată reclamanta la plata către pârâtul B. J. a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut că ordonanța președințială necesită îndeplinirea unor condiții de exercițiu speciale, respectiv, vremelnicia, urgența, și neprejudecarea fondului dreptului.
S-a constatat că doar condiția vremelniciei este îndeplinită în cauză, întrucât reclamanta solicită luarea măsurilor până la soluționarea dosarului pe fond privind cererea în contrafacere formulată împotriva pârâților.
Cât privește condiția urgenței, aceasta este justificată de reclamantă prin invocarea producerii unor grave prejudicii de imagine și materiale prin comercializarea în paralel a produselor contrafăcute purtând ilegal marca H., încrederea pierdută a consumatorilor, scăderea dramatică a cotei de piață a reclamantei, concretizată prin . societății HC.
Tribunalul a reținut că urgența trebuie apreciată și în considerarea intervalului de timp scurs de la producerea faptului prejudiciabil și până la introducerea cererii de ordonanță președințială, iar societatea HC a intrat în insolvență prin sentința nr. 489/28.03.2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ așa cum rezultă din buletinul procedurilor de insolvență nr. 6871/16.04.2013 iar pârâta ., cu privire la care reclamanta a arătat că ar fi preluat fără acordul său toate bunurile mobile, mijloacele fixe proprietatea HC, stocul de marfă și baza de date cu clienții, a fost înființată la data de 10.02.2011. De asemenea, pârâții au arătat că folosesc marca H. pe produsele pe care le comercializează din anul 2009, depunând în acest sens extras din Registrul OSIM, unde este menționată data de acordare – 04. 12. 2009. Actiunea a fost însă formulată pe calea ordonanței președințiale la data de 30.09.2014, așa încât în condițiile trecerii unui timp apreciabil de la data săvârșirii faptului prejudiciabil, se poate vorbi de o prezumție privitoare la lipsa urgenței.
Instanța a avut în vedere dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 84/1998, conform cărora titularul dreptului de proprietate industrială asupra unei mărci ori unei indicații geografice sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu consimțământul titularului poate să ceară instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii dacă face dovada credibilă că dreptul de proprietate industrială asupra mărcii ori indicației geografice face obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, condiția urgenței fiind îndeplinită prin prisma analizării păgubirii, paguba iminentă și ireparabilă fiind indisolubil legată de dreptul de proprietate intelectuală a cărui aparență trebuie justificată.
A apreciat că obligația de a dispune luarea măsurilor de a nu mai produce și comercializa produse purtând pe ambalaj marca "H.", a retrage de pe piață astfel de produse și a impune tuturor distribuitorilor și vânzătorilor cu amănuntul să sisteze și să retragă de pe piață aceste produse, trebuie analizată și în contextul în care pârâții, la rândul lor, afirmă că nu este vorba despre o folosire abuzivă a mărcii. În aceste sens, aceștia au afirmat că nu folosesc fără drept marca "H." pe produsele comercializate, care nu sunt contrafăcute, făcând trimitere la extrasul din Registrul OSIM, conform căruia au înregistrat această marcă din anul 2009 și că timp de 5 ani au folosit pe produse această marcă, netulburați, cu acordul titularului inițial care le-a cesionat marca.
Oricum, în situația în care pârâții folosesc de timp îndelungat marca în litigiu, este de presupus că o posibilă asociere de către consumatori a produselor și serviciilor furnizate de aceștia cu cele oferite de reclamantă, s-a produs deja, fiind susceptibil de a se fi născut un risc de confuzie privind apartenența produselor cumpărate. Astfel, tribunalul a considerat că nu se mai justifică luarea unei măsuri asiguratorii, care prin natura sa este destinată să prevină un pericol.
S-a reținut că ambele părți se bucură de un drept aparent de comercializare a produselor proprii. Pe de o parte, reclamanta invocă adeverința emisă de către Institutul pentru Proprietăți Intelectuale din Republica Serbia nr._ privind marca nr. J-2006/189-_, cu marcă înregistrată cu denumirea "H." iar pe de altă parte, pârâții contestă valabilitatea mărcii înregistrate în Republica Serbia pe teritoriul României și invocă cumpărarea mărcii prin contractul de cesiune de la ., cu acordul asociatului unic al I.- H. și înregistrarea acesteia la OSIM. Așadar, nu s-a creat o aparență netă în favoarea reclamantei și concomitent, în defavoarea pârâților, a dreptului de a produce și comercializa produse de natură a justifica interzicerea celeilalte părți aceeași comercializare.
S-a apreciat că nu este îndeplinită nici condiția neprejudecării fondului.
P. această condiție se înțelege, nu faptul că fondul litigiului dintre părți este dedus judecății în mod formal într-un alt dosar, ci că argumentele părților învederate instanței de judecată în soluționarea cererii de ordonanță președințială nu antamează fondul cauzei. Or, din analiza motivelor cererii introductive, Tribunalul a reținut că părțile prezintă o situație de fapt ce presupune o analiză a fondului dreptului. Nici aspectul contestării de către reclamantă pe calea opoziției la înregistrarea mărcii "H." la OSIM nu a fost primit ca argument în susținerea ordonanței președințiale întrucât ceea ce poate fi analizat pe calea acestei proceduri este limitat de condiționarea neprejudecării fondului, ceea ce presupune cercetarea numai a aparenței de drept.
Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 20 octombrie 2014 a declarat apel apelanta-reclamantă I.-H. DOO.
În motivarea apelului s-a susținut că încheierea este nelegală întrucât instanța a respins cererea de probatorii formulată, în sensul de a depune pliante aparținând reclamantei și pârâților.
Dispozițiile art. 998 alin. (3) NCPC nu erau aplicabile apelantei, întrucât administrarea probelor solicitate nu necesita " un timp îndelungat", astfel încât respingerea cererii de probatorii este nelegală.
Apelanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri pe care le avea pregătite pentru termenul din data de 20.10.2014, respectiv pliantele aparținând atât reclamantei cat și pârâților, iar instanța a respins în mod nejustificat aceasta cerere.
Apelanta a susținut că instanța în mod greșit a considerat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 996 NCPC, în sensul în care este îndeplinită doar condiția vremelniciei, iar celelalte condiții privind urgența, neprejudecarea fondului dreptului și aparenta dreptului nu ar fi întrunite.
Astfel în ceea ce privește urgența, aceasta este îndeplinita când măsura provizorie este pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
Condiția urgenței în instituirea măsurilor provizorii învederate în cererea de ordonanța președințială pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara este îndeplinita atâta timp cât intimații pârâți produc și comercializează în paralel produse contrafăcute purtând ilegal marca H., provocându-i astfel reclamantei grave și ireparabile prejudicii de imagine și implicit materiale, data fiind încrederea pierduta a consumatorilor, scăderea dramatica a cotei de piața a reclamantei, concretizata in numărul mare de sesizări venite din partea consumatorilor de produse H. sârbești.
P. comercializarea de către intimații pârâți în paralel de produse contrafăcute care poarta în mod neautorizat marca H. s-a pierdut controlul pe care îl are asupra calității produselor produse si comercializate sub marca sa înregistrata in Serbia. Continuarea comercializării de către intimații parați in mod ilegal si neloial a produselor contrafăcute marca H. este in măsura sa determine stoparea in totalitate a activității in România a apelantei reclamante si constituie o paguba iminenta, care nu s-ar putea repara niciodată.
S-a susținut că urgența admiterii cererii, așa cum a fost formulată, este dată și de faptul ca pârâții, evident de rea-credința, în condițiile în care au realizat faptul ca marca H. este înregistrata eronat la o clasa necorespunzătoare produselor cosmetice, respectiv clasa nr. 39 - Transport; ambalare și depozitarea mărfurilor; organizarea de calatorii, au depus la OSIM o noua cerere de înregistrare a mărcii H. cu nr._/22.07.2014. De aceasta data se dorește în mod ilegal și abuziv înregistrarea mărcii H. pentru produsele si/sau serviciile grupate pe următoarele clase: 3 Preparate pentru albit și alte substanțe pentru spălat; preparate pentru curățare, lustruire, degresare si șlefuire; săpunuri; parfumerie, uleiuri esențiale, cosmetice, loțiuni pentru par; produse pentru îngrijirea dinților; 35 Publicitate; gestiunea afacerilor comerciale; administrație comerciala; lucrări de birou; 39 Transport; ambalarea si depozitarea mărfurilor; organizarea de calatorii.
Astfel, s-a impus formularea de către apelanta reclamanta, in temeiul art. 23 din Legea 84/1998, a Cererii de opoziție la înregistrarea mărcii H. la OSIM de către intimații parați.
A arătat că aprecierile instanței de fond cu privire la " prezumția privitoare la lipsa urgentei" prin trecerea unui timp apreciabil de la data săvârșirii faptului prejudiciabil" este neavenita întrucât instanța de fond a fost indusă în eroare în privința momentului în care pârâții au început contrafacerea produselor marca exclusiva a subscrisei. Astfel la nivelul anului 2009 . și ulterior ., realizau simpla distribuție a produselor cosmetice sârbești, producția ilicita a mărcii H., realizându-se mult ulterior acestei date, respectiv in anul 2014 când subscrisa a descoperit acest aspect.
Pe cale de consecința, instanța a fost sesizata în momentul în care apelanta a cunoscut activitatea ilicita a intimaților de a contraface și comercializa produse H. in România.
Cu privire la condiția de a nu prejudicia fondul, apelanta a susținut că instanța face o apreciere greșita ca aceasta condiție nu ar fi întrunita având în vedere înregistrarea mărcii H. de către . exclusiv pe clasa 39, care se refera numai la "Transportul; ambalarea și depozitarea mărfurilor; organizarea de călătorii" si nu pe clasa 3 care i-ar oferi dreptul de producție a cosmeticelor H..
Marca deținută de . ( oricum în mod fraudulos având in vedere ca atât pentru . cat si pentru H. SRL a semnat pârâtul B. J.) permite acestei societăți să producă și să comercializeze cosmetice contrafăcute H. întrucât apelanta produce și comercializează produse H. protejate de Institutul pentru Proprietăți Intelectuale din Republica Serbia, care în conformitate cu Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuala legate de comerț (TRIPS) - in care atât România cât și Republica Serbia sunt părți semnatare care are ca obiectiv să garanteze aplicarea normelor adecvate de protecție a proprietății intelectuale în toate țările membre, pe baza obligațiilor de bază enunțate de OMPI - sunt protejate si pe teritoriul României.
Apelanta are un drept de marca protejat pentru producția si comercializarea produselor H., iar pârții au un drept de marca pentru o clasa codificata Nisa la o categorie care nu are nici o legătura cu produsele cosmetice. Mai mult, subscrisa are o-marca protejate pentru producția de produse cosmetice H., iar pârâții contrafac aceste produse cosmetice si nu se folosesc doar de denumirea H., ci de întreaga imagine a apelantei, de premiile obținute de aceasta, de coduri de produse, baza de date clienți, compoziția produselor si compoziția de baza-mierea, toate aparținând exclusiv apelantei.
Cele solicitate în cauza sunt măsuri provizorii și vremelnice, iar existenta oricărui prejudiciu suferit de partea adversa prin instituirea acestor măsuri, poate fi recuperat în conformitate cu dispozițiile art. 978, alin. (7) NCPC.
A susținut că există aparente de drept în favoarea reclamantului, întrucât in analiza semnelor utilizate fără drept de către intimații pârâți în privința mărcii înregistrate H., apreciază că rezulta, fără putința de tăgada, identitatea atât a elementelor verbale, cât și a elementelor figurative, neexistând practic nici un element de diferențiere, ceea ce conduce la un risc de confuzie iminent și de neînlăturat în rândul consumatorilor și a partenerilor de afaceri ai apelantei reclamante.
A apreciat că eronat a reținut instanța de fond faptul că ambele părți se bucură de un drept aparent de comercializare a produselor proprii, întrucât pârâții au început producția de cosmetice marca H. în România când apelanta le-a retras distribuția produselor sârbești.
Însă pârâții folosesc întreaga imagine H. aparținând apelantei și nu doar denumirea H. de care se prevalează că le aparține ca marca înregistrata.
Pentru toate arătate anterior, a solicitat admiterea apelului formulat, schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de ordonanța președințială, astfel cum a fost formulată.
Intimații-pârâți au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului, menținerea în totalitate a dispozițiilor încheierii din 20.10.2014 și sentinței civile, ca fiind legale și temeinice.
Apelul nu este fondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente.
Instanța de apel constată că în ședința publică de la 20 octombrie 2014 nu a fost pronunțată o încheiere de ședință, ci s-a soluționat litigiul pe fond, instanța dezinvestindu-se prin pronunțarea sentinței civile nr. 426 din 20.10.2014, așadar, precizarea apelantei în sensul că apelul este declarat și împotriva încheierii de ședință din 20 octombrie 2014 nu este corectă. Această precizare va fi înțeleasă în sensul că apelul se referă la întreaga sentință, inclusiv la practicaua acesteia, în care s-a consemnat cererea de probatorii formulată de reclamantă și soluția dată de instanță asupra cererii.
Procedura de soluționare a ordonanței președințiale impune, prin dispozițiile art. 998 alin. 3 cod procedură civilă, că administrarea probelor care necesită un timp îndelungat este inadmisibilă. Aceste dispoziții trebuie coroborate cu cele ale art. 254 și 255 cod procedură civilă, privind propunerea și admisibilitatea probelor, din interpretarea cărora rezultă că instanța nu are obligația de a încuviința administrarea oricăror probe propuse de părți, ci doar pe acelea care sunt utile, concludente și pertinente.
În speță, se constată că înainte de a se da părților cuvântul pe fond, reclamanta și pârâții au solicitat proba cu înscrisuri, arătând că acestea au fost indicate și în cererea de chemare în judecată. Instanța a respins cererile, dar fără a-și întemeia motivarea, așa cum susține apelanta, exclusiv pe dispozițiile art. 998 alin. 3 cod procedură civilă.
Instanța de control judiciar constată că dispozițiile legale au fost corect aplicate de tribunal, întrucât reclamanta avea posibilitatea de a depune la dosar, de la data de 1.10.2014, când a fost introdusă cererea de chemare în judecată, înscrisurile indicate în cerere. Pe de altă parte, nu rezultă din practica faptul că reclamanta se afla în posesia actelor pe care dorea să le depună la dosar, ceea ce presupune că se cerea instanței să acorde încă un termen, cerere nejustificată. Drepturile procesuale ale reclamantei au fost oricum respectate, actele solicitate fiind depuse la dosar în calea de atac. Față de motivele care au condus la respingerea cererii, depunerea cataloagelor de produse, altele decât planșele fotografice deja existente la dosar, constituia o probă inutilă, fără relevanță în cauză, nefiind dovedită prin respectivele înscrisuri condiția urgenței măsurii solicitate.
Asupra criticilor privind îndeplinirea condiției urgenței, instanța constată că nu sunt fondate.
Astfel, necesitatea soluționării în regim de urgență a unor litigii presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor derivate din dispozițiile art. 996 cod procedură civilă, condiția urgenței fiind îndeplinită atunci când măsura provizorie este necesară pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Urgența trebuie să persiste pe tot parcursul judecății, instanța de judecată având obligația de a indica împrejurările ce au condus la concluzia că este îndeplinită această cerință. Urgența nu este sinonimă cu celeritatea, ci trebuie raportată la vătămarea dreptului ce este pretinsă de reclamant.
În speță, reclamanta a susținut că urgența constă în necesitatea de a înlătura atingerea adusă dreptului său de a produce și comercializa anumite produse, în situația în care în mod abuziv pârâții comercializează aceleași produse, contrafăcute.
În mod corect tribunalul a considerat că reclamanta nu justifică urgența obligatorie, prevăzută de lege, deoarece de la data la care reclamanta a aflat despre fapta pârâților și despre pretinsa încălcare a dreptului său și până la introducerea cererii a trecut o perioadă de timp considerabilă.
În principiu, pe calea ordonanței președințiale se poate impune pârâților o obligație de a face, dar numai în in cazurile în care se tinde la încetarea unor acte abuzive, care ar aduce un prejudiciu reclamantului atât de grav încât să nu mai poată fi ulterior reparat, ori după cum s-a dovedit cu înscrisurile menționate și în considerentele sentinței, pârâții folosesc marca H. pentru produsele lor din anul 2009, când marca a fost înregistrată la OSIM. Mai mult, . a fost înregistrată ca persoană juridică în România la 10.02.2011, având ca obiect de activitate comercializarea de cosmetică preparativă, cosmetică decorativă, produse pentru uz casnic, iar la 31.05.2913 s-a înregistrat actul de cesiune a cărui valabilitate instanța nu o poate analiza în cadrul procedurii de față.
Data de la care se produce faptul pretins prejudiciabil pentru reclamantă nu este data când pârâții au depus la OSIM o nouă cerere de înregistrare a mărcii pentru produse grupate pe alte clase, adică data de 22.07.2014, ci data de la care produsele ca atare sunt comercializate și produse, întrucât reclamanta cere prin acțiune încetarea actelor de producere și comercializare a produselor care deja sunt pe piață, iar nu a unor produse viitoare.
În consecință, instanța apreciază că motivele invocate de reclamantă în sensul că s-ar impune o astfel de măsură pentru a înlătura atingerea adusă dreptului său nu sunt motive care să justifice urgența în accepțiunea dispozițiilor art.996 cod procedură civilă, dată fiind perioada de timp de când reclamanta cunoștea că produsele în discuție sunt comercializate de pârâți. Activitatea pârâtei era cunoscută de reclamantă, date fiind raporturile comerciale dintre cele două persoane juridice, astfel că este total nejustificată susținerea că abia în vara anului 2014 reclamanta a aflat despre faptele pârâtei.
În situația în care urgența nu îndeplinită, iar condițiile de admisibilitate trebuie cumulativ satisfăcute, este fără relevanță a analiza condiția specifică de admisibilitate a ordonanței președințiale, aceea a neprejudecării fondului.
Răspunzând motivelor de apel ale reclamantei, se constată că aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanța președințială este preferabilă celei a pârâților, în condițiile unei sumare analizări a situației de fapt.
Condiția nu este îndeplinită în speță, deoarece pentru a stabili dacă marca pârâților este semnificativ diferită de cea a reclamantei trebuie analizate chestiuni de fond, care presupun mai mult decât o pipăire a fondului dreptului, instanța fiind chemată, de fapt, să stabilească, prin analiza probelor, aspecte de fapt cu caracter definitiv.
D. fiind faptul că ordonanța presupune urgența și adoptarea unor măsuri vremelnice, instanța nu poate să prejudece fondul dreptului, ori argumentele invocate în finalul motivelor de apel tind la o astfel de judecată.Ca urmare, argumentele reclamantei apelante privind caracterul contrafăcut al produselor comercializate de pârâtă, abuzul de drept, nu sunt chestiuni de fapt și de drept ce pot face obiectul ordonanței președințiale.
Apreciind că dispozițiile art. 996 și urm. cod procedură civilă au fost corect aplicate de tribunal, potrivit art. 480 cod procedură civilă, apelul se va respinge ca nefondat, iar în baza dispozițiilor art.453 cod pr. civ., apelanta-reclamantă va fi obligată la 500 lei cheltuieli de judecată, către intimata ., așa cum s-a dovedit cu factura fiscală nr. 80/5.12.2014. Instanța nu va avea în vedere factura fiscală 077/16.10.2014, aceasta dovedind cheltuielile de judecată (onorariu avocat) efectuate la prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă I.-H. DOO, cu sediul procesual ales la av. F. I., cu sediul în C., ., ., ., împotriva încheierii de ședință din data de 20.10.2014 și a sentinței civile nr.426 din 20.10.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâții ., prin administrator I. J., cu sediul în C., ..80, județul D., B. J., domiciliat în C., ..80, jud. D. și I. J., domiciliat în C., ..80, județul D., având ca obiect având ca obiect ordonanță președințială.
Obligă apelanta-reclamantă I.-H. DOO, către intimata ., la 500 lei cheltuieli de judecată.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Decembrie 2014.
Președinte, G. I. | Judecător, E. B. | |
Grefier, E. O. |
Red. jud. G. I.
Tehn. E.O.
6 ex./12.12.2014
Jud. fond I. G. Ș.
| ← Strămutare. Sentința nr. 117/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 1208/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
