Pasiv succesoral. Noţiune. Cheltuieli efectuate de un moştenitor pentru tratarea ultimei boli a defunctului.
| Comentarii |
|
Cheltuielile efectuate de către unul dintre moştenitori pentru tratarea ultimei boli a defunctului nu fac parte din pasivul succesoral, neputând fi incluse nici în categoria datoriilor succesorale (obligaţii patrimoniale ale defunctului existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii), şi nici a sarcinilor succesorale (obligaţii care se nasc în persoana moştenitorului la data deschiderii moştenirii sau ulterior, independent de voinţa defunctului sau din voinţa lui).
Aceste cheltuieli fac parte din categoria cheltuielilor suportate de unul dintre viitorii succesori cu întreţinerea sau îngrijirea lui de cujus, în timpul vieţii acestuia şi nu pot fi incluse în pasivul moştenirii, putând fi recuperate în parte de la ceilalţi obligaţi la întreţinere chiar înainte de data deschiderii succesiunii, fără implicarea patrimoniului succesoral.
Prin sentinţa civilă nr. 6972/10.12.2010, Judecătoria Drobeta Tumu Severin a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia prescripţiei dreptului de creanţă, invocate de pârâţi şi a respins acţiunea având ca obiect partaj judiciar şi pretenţii.
In ceea ce priveşte partajul succesoral asupra pretinselor drepturi de proprietate, instanţa a constatat că între aceleaşi părţi s-a mai purtat un proces cu acelaşi obiect şi cu aceeaşi cauză soluţionat prin sentinţa civilă nr.1904 din 22.03.2010, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 12873/225/2009, sentinţă devenită irevocabilă prin respingerea recursului.
Cât priveşte cererea în pretenţii formulată de reclamant pentru un presupus drept de creanţă privind unele contribuţii ale reclamantului la edificarea unor construcţii în anii 1985-1987, instanţa a constatat că dreptul de creanţă putea fi valorificat într-un termen de 3 ani de la naşterea sa, potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958, termen care a fost depăşit de mult.
împrejurarea că reclamantul a locuit în imobilul construit, având un drept de uzufruct, nu poate constitui o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, instanţa înlăturând această apărare.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel reclamantul, criticând-o ca netemeinică şi nelegală, susţinând că nu se poate reţine excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât între cele două cauze nu există identitate de obiect şi cauză.
în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, apelantul a arătat că el şi soţia sa au avut posesia imobilului, iar după decesul soţiei sale, în anul 2009, el a continuat să locuiască în imobil şi locuieşte şi în prezent, ori, termenul de prescripţie de 3 ani se calculează de la data când creditorul a pierdut folosinţa imobilului.
Tribunalul Mehedinţi, prin decizia civilă nr.70 A din 10 februarie 2011, pronunţată în dosar nr.13231/225/2010, a respins, ca nefondat apelul.
Prin decizia civilă nr. 838/02.06.2011, Curtea de Apel Craiova a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza la Tribunalul Mehedinţi pentru rejudecarea apelului.
Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că tribunalul a dat rezolvare criticilor apelantului reclamant vizând excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la care a reţinut că nu se regăseşte în speţă, precum şi celei referitoare la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune care este incidenţă.
Instanţa de apel nu s-a preocupat în nici un mod în a răspunde susţinerii apelantului reclamant ce viza pasivul succesoral, lăsând neexaminată critica referitoare la acest aspect.
Cum una din criticile invocate de recurentul reclamant în cadrul motivelor de recurs a vizat nerezolvarea de către instanţa de apel, prin decizia dată a acestui motiv ce a format critică în apel, s-a constatat că tribunalul a pronunţat o hotărâre afectată de nelegalitate.
După rejudecare, Tribunalul Mehedinţi a pronunţat decizia civilă nr.232 A din 28 octombrie 2011, pronunţată în dosarul nr.13213/225/2010*, prin care s-a admis apelul civil declarat de reclamantul S. I., împotriva sentinţei civile nr.6972 din 10 decembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimaţi pârâţi fiind V.G.C. şi V.G.
S-a anulat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, s-a dat o soluţie greşită excepţiei autorităţii de lucru judecat, de asemenea, instanţa de fond nu a administrat probe şi nu s-a pronunţat în vreun fel pe petitul privind cheltuielile cu boală ale autoarei S.L. şi cheltuielile cu înmormântarea acesteia, valoarea întregului pasiv fiind de 34.000 lei, situaţie ce echivalează cu necercetarea fondului şi atrage, potrivit art. 297 alin.l ind.4 Cod procedură civilă, anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, dat fiind faptul că apelantul a solicitat în mod expres acest lucru.
S-a arătat şi că, cu ocazia soluţionării cauzei se vor verifica şi susţinerile pârâţilor prin prisma dispoziţiilor referitoare la prescripţia dreptului la acţiune, termen ce curge de la data deschiderii succesiunii autoarei.
împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamantul S.I., criticând-o pentru nelegalitate deoarece s-a făcut o aplicare greşită a Decretului nr.167/1958, privind momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, considerat în mod greşit ca fiind data încheierii contractului de donaţie a uzufructului pentru o parte din imobil, fără să se aibă în vedere că reclamantul nu a pierdut posesia imobilului, astfel încât termenul de 3 ani a fost întrerupt prin faptul folosirii şi posedării construcţiei.
Curtea de Apel Craiova prin decizia 4596/03.04.2012 a admis recursul, a casat decizia civilă a Tribunalului Mehedinţi 232/A/2011 în sensul că a respins prescripţia dreptului la acţiune privind dreptul de creanţă, şi a desfiinţat sentinţa civilă 6972/10.12.2010 pronunţată de Judecătoria Dr.Tr.Severin trimiţând cauza spre rejudecare acestei din urmă instanţe.
La Judecătoria Dr. Tr. Severin cauza 13213/225/2010* a fost înregistrată spre rejudecare sub acelaşi nr. de dosar la data de 21.05.2012.
La termenul de judecată din 07.09.2012 avocat N.I. pentru pârâţi a precizat că în dosarul 13213/225/2010 s-a strecurat o eroare materială în întâmpinarea de la fila 10 în sensul că concluziile din întâmpinare nu se referă la renunţarea la succesiune.
Pârâţii au solicitat în apărare proba cu înscrisuri, proba cu martori Instanţa a încuviinţat proba cu proba cu trei martori pentru reclamant şi proba cu 2 martori pentru pârât, proba cu interogatoriul pârâţilor şi proba cu expertiza de evaluare pentru reclamant.
în cauză s-a efectuat o expertiză specialitatea construcţii pentru evaluarea îmbunătăţirilor aduse imobilului din Dr. Tr.Severin, cu următoarele obiective: stabilirea c/v îmbunătăţirilor aduse imobilului efectuate după anul 1985, actualizate; - stabilirea valorii imobilului vechi aşa cum era înainte de 1985 actualizate, - stabilirea valorii de circulaţie a imobilului la data efectuării expertize, actualizată.
La acest raport de expertiză, pârâţii au formulat obiecţiuni referitor la calcularea coeficientului de uzură şi la valoarea de piaţă apreciind că nu au fost corect calculate de expert, obiecţiunile fiind încuviinţate de instanţă apreciind că sunt în interesul cauzei, iar expertul a suplinit raportul de expertiză cu răspuns la obiecţiuni.
La termenul din 08.02.2013 la cererea pârâţilor, instanţa a încuviinţat proba cu o nouă expertiză în construcţii.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentinţa nr.2825/12.06.2013 a respins cererea în constatare ca inadmisibilă. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul S.L de obligare a pârâţilor V.G.C. şi V.G. la suportarea pasivului succesoral.
S-a reţinut că, potrivit art. 111 Cod procedură civilă, "Partea care are un interes poate sa facă cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului."
Din examinarea motivelor care stau la baza promovării acţiunii, raportat la temeiul de drept invocat in susţinerea acesteia, respectiv art. 111 Cod procedură civilă anterior citat, a reieşit ca reclamantul urmăreşte, in fapt, obţinerea unei noi hotărâri judecătoreşti, irevocabile, care sa ateste insa un fapt juridic, anume acela al constatării contravalorii contribuţiei majoritare a sa şi a soţiei S.L., la construcţia imobilului proprietatea pârâţilor.
S- reţinut astfel că acţiunea este inadmisibilă prin aceea ca reclamantul nu se referă la un drept determinat sau determinabil, urmărind atestarea printr-o hotarare judecătoreasca a unui fapt juridic, sub acest aspect, acţiunea îmbrăcând caracterul unei acţiuni in realizare, prin care in contradictoriu cu pârâţii se tinde la a demonstra contribuţia majoritară a reclamantului şi a soţiei acestuia la construcţia respectivă. Ori, acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 111 Cod procedură civilă are caracter subsidiar faţă de acţiunea în realizarea unui drept.
în acelaşi timp, instanţa a constatat că reclamantul, prin modul cum şi-a formulat pretenţiile sale, nu a urmărit să-şi valorifice un drept de creanţă ci, eventual, să se constate că această contravaloare a contribuţiei majoritare a sa şi a soţiei la construcţia imobilului proprietatea pârâţilor reprezintă un drept de creanţă, or, dreptul de creanţă este acel drept care dă posibilitatea titularului dreptului să ceară debitorului său să dea, să facă sau să nu facă ceva, ceea ce nu se poate face decât printr-o acţiune în realizare, nicidecum printr-o acţiune în constatare. Oricum, întrucât instanţele de control judiciar au respins excepţia prescripţiei acestui drept de creanţă, reclamantul va putea să şi-l valorifice printr-o acţiune în realizare ce va putea fi promovată în viitor.
în ceea ce priveşte partajarea pasivului succesoral, constând în cheltuielile făcute de reclamant cu tratamentul medical şi apoi cu înmormântarea soţiei sale, instanţa a constatat că pârâtul V.G.C. nu a acceptat succesiunea de pe urma mamei sale, deşi avea vocaţie la moştenire, declarând expres prin întâmpinarea de la fila 11 din primul dosar de fond că nu doreşte această moştenire, iar pârâta V.G. este străină de moştenirea respectivă. Prin urmare, niciunul dintre aceşti pârâţi nu poate fi obligat la suportarea pasivului succesoral atâta timp cât nu a acceptat această succesiune, motiv pentru care instanţa a respins ca neîntemeiată această cerere de obligare a pârâţilor la suportarea pasivului succesoral.
Apelul declarat de către reclamant împotriva susenunţatei sentinţe a fost admis de către Tribunalul Mehedinţi prin decizia civilă nr.147/07.10.2013, fiind anulată sentinţa şi trimisă cauza pentru rejudecare primei instanţe,considerentele fiind următoarele:
Acţiunea dedusă judecăţii de către reclamant are trei petite, respectiv constatarea dreptului său de creanţă ce izvorăşte din contribuţia sa şi a soţiei sale la edificarea etajului la imobilul casă proprietatea pârâţilor, inclusiv şi la alte îmbunătăţiri aduse aceluiaşi imobil, partajarea acestui drept de creanţă, precum şi a pasivului succesoral în sumă de 34000 lei, reprezentat de cheltuielile efectuate cu internarea, respectiv înhumarea defunctei S. L., care este mama pârâtului.
Cererea de constatare a dreptului de creanţă ce îşi are sorgintea în contribuţia mai sus reclamată, este una ce se subsumează dispoziţiilor art. 111 Cod procedură civilă, iar acesta este singurul mijloc procesual pe care reclamantul îl are la îndemână pentru a obţine recunoaşterea sa, calificarea naturii juridice a acestei cereri şi, implicit, admisibilitatea, fiind stabilită în prezenta cauză chiar de către Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr.4596/03.04.2012.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de recurs s-a pronunţat irevocabil asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, statuând în sensul netemeiniciei acesteia, însă nu a menţinut, astfel cum se susţine în sentinţa supusă prezentului control judiciar, soluţia dată de către instanţele de fond asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat vizavi de cererea de partajare a dreptului de creanţă, sentinţa civilă nr.6972/10.12.2010 pronunţată de Judecătoria Tr.Severin în primul ciclu procesual fiind desfiinţată în întregime, cu privire la întreaga acţiune.
încălcând dispoziţiile art.315 alin.l Cod procedură civilă, potrivit cu care, în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului., prima instanţă a dat o calificare proprie şi greşită primului capăt al acţiunii, pe care l-a considerat a fi inadmisibil, de asemenea, a lăsat nesoluţionată cererea de partajare a dreptului de creanţă, aspecte ce atrag nulitatea sentinţei astfel pronunţate.
Nulitatea intervine şi cu privire la soluţia dată petitului de acţiune ce vizează partajul succesoral câtă vreme, excepţia neacceptării, de către pârât, a succesiunii mamei sale, nu a fost pusă în dezbaterea părţilor, iar convingerea instanţei asupra incidenţei acestei excepţii s-a raportat exclusiv la susţinerile pârâtului din cuprinsul întâmpinării, fără a cerceta ce poziţie a avut acesta, înlăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală reglementat de art.700 cod civil, faţă de moştenirea deschisă a autoarei.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. Severin la data de 11.11.2013 sub nr. 13213/225/2010**.
în scop probator, instanţa a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Prin încheierea din 23.01.2014 s-au consemnat susţinerile părţilor cu privire la excepţiile autorităţii de lucru judecat şi excepţia neacceptării succesiunii şi asupra fondului. Judecătoria Drobeta Tumu Severin prin sentinţanr. 539/06.02.2014 a respins ca neîntemeiate excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia neacceptătii succesiunii de către pârâtulV.G.C..
A fost admisă în parte acţiunea aşa cum a fost precizată, formulată de reclamantul S.I. în contradictoriu cu pârâţii V.G.C. şi V.G.
A fost omologat raportul de expertiză întocmit de expert tehnic V.M.G.(f.97-105).
S-a constatat că reclamantul S.I. şi defuncta S.L. au efectuat în timpul căsătoriei, cu o contribuţie de 70% reclamantul şi 30% defuncta, o cotă de 80% din îmbunătăţirile în valoare totală de 342.318 lei, la imobilul situat în Str. T. nr.134, judeţul M. diferenţa de 20% reprezentând contribuţia pârâţilor la efectuarea îmbunătăţirilor.
S-a constatat că reclamantul S.I. are împotriva pârâţilor V.G.C. şi V.G. un drept de creanţă în sumă de 212.237 lei şi a obbgat pârâţii la plata sumei de 212.237 lei către reclamant, cu acest titlu.
A fost respinsă cererea privind obbgarea la plata pasivului succesoral, ca neîntemeiată.
Au fost compensate cheltuiehle de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în ce priveşte cele două excepţii deduse judecăţii, următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1904/22.03.2010, pronunţată de Judecătoria Drobeta Tumu Severin în dosarul nr. 12873/225/2009, irevocabilă, s-a respins acţiunea având ca obiect partaj succesoral, formulată de reclamant împotriva aceloraşi pârâţi. Prin acţiunea formulată în acea cauză, reclamantul a sobcitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună partajarea bunurilor rămase de la decesul defunctei S.L., decedată la data de 30.07.2009 şi sistarea stării de indiviziune. Instanţa a respins acţiunea, cu motivarea că reclamantul şi defuncta sa soţie au caritatea de uzufructuari şi nu de proprietari ai imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, astfel că, deşi acest drept exista în patrimoniul succesoral la data deschiderii succesiunii, nu face parte din masa succesorală, iar faptul că reclamantul şi soţia sa ar fi ajutat la executarea lucrărilor nu le conferă un drept de proprietate, ci un drept de creanţă ce nu a fost solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat a se constata că are un drept de creanţă împotriva pârâţilor, constând în contribuţia la efectuarea îmbunătăţirilor la imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, str.T. nr.134 , precum şi partajarea pasivului succesoral, constând în cheltuielile cu ultima boală şi cheltuielile de înmormântare ale defunctei S.L.
Aşadar, între prezenta cauză şi cauza nr. 12873/225/2009 nu există triplă identitate de părţi, obiect şi cauză, motiv pentru care nu se poate reţine că operează autoritatea de lucra judecat.
Cu referire la excepţia neacceptării de către pârâtul V.C. a succesiunii defunctei S.L., , instanţa a reţinut că dreptul de opţiune succesorală trebuie să fie exercitat în termen de 6 luni, calculat de la data deschiderii moştenirii, conform dispoziţiilor art.700 alin.l Cod civil, respectiv de la data morţii celui care lasă moştenirea, în speţă data decesului numitei S.L. fiind 30.07.2009.
Din probatoriul administrat, instanţa a reţinut că părţile şi defuncta au locuit împreună în imobilul situat în str. T. nr.134, imobil la care au fost efectuate îmbunătăţiri, în timpul căsătoriei dintre reclamant şi defunctă. Chiar şi după decesul numitei S.L., pârâtul şi soţia acestuia au continuat să locuiască în imobil, fapt ce valorează o acceptare tacită a succesiunii mamei sale din partea pârâtului V.C., în sensul art.689 Cod civil, doctrina şi practica judecătorească fiind unanimă în acest sens.
Raportat la considerentele expuse, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia neacceptării de către pârâtul V.C. a succesiunii defunctei S.L..
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că, prin certificatul de moştenitor nr. 1288/1984 s-a constatat că de pe urma defunctei M.E., decedată la 26.10.1984 a rămas ca unic moştenitor pârâtul V.G.C., nepot de fiu predecedat, V.G., iar masa succesorală se compune din imobilul situat în Drobeta Tumu Severin, str. T. nr.134, compus din teren în suprafaţă de 300mp şi construcţiile aferente, precum şi din suma de 40.166,19 lei.
La 2.04.1985 pârâtul a obţinut autorizaţie de demolare a unei camere insalubre din imobilul moştenit de la bunica paternă, iar la 8.06.1985 a obţinut autorizaţia nr.80 pentru construirea unei locuinţe proprietate personală P+l la aceeaşi adresă.
Prin actul de donaţie autentificat sub nr.l 1684/1993, pârâtul V.G.C. a donat reclamantului şi soţiei acestuia (mama pârâtului) S.L., uzufructul asupra parterului imobilului proprietatea acestuia, având parter şi etaj, situat în Drobeta Tumu Severin, str. T. nr.134, precum şi uzufructul asupra cotei indivize de Vi din terenul aferent construcţiei în suprafaţă totală de 300 mp, urmând ca la decesul ultimului dintre cei doi uzufructuari, să i se întregească proprietatea.
Din declaraţiile martorilor, coroborate cu înscrisurile de la dosar, instanţa a reţinut că, începând cu anul 1985, la imobilul în litigiu s-au efectuat o serie de îmbunătăţiri care au condus la o transformare radicală a imobilului, în sensul că a fost renovat parterul şi construit etajul imobilului. La efectuarea acestor îmbunătăţiri au participat reclamantul şi soţia defunctului, precum şi pârâţii.
în ce priveşte contribuţia reclamantului şi defunctei la efectuarea acestor îmbunătăţiri, instanţa a reţinut o contribuţie de 80% a acestora la efectuarea îmbunătăţirilor, diferenţa de 20% fiind contribuţia pârâţilor.
Astfel, din declaraţiile martorilor M.M., I.L., C.A., răspunsul pârâtei la interogatoriu şi înscrisurile depuse la dosar de către reclamant, instanţa a reţinut că, pentru efectuarea îmbunătăţirilor, s-au utilizat materiale vechi, rezultate din demolarea unui imobil ce a aparţinut reclamantului, situat pe str. C. Martorii au mai declarat că reclamantul, fiind şofer, asigura transportul materialelor folosite şi aprovizionarea cu materiale, declaraţii ce sunt concordante cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, la filele 2-67 dosar (primul ciclu procesual). De asemenea, instanţa a constatat că, în perioada efectuării îmbunătăţirilor, reclamantul şi pârâta realizau venituri din salarii de aproximativ 3000 lei lunar (f.37-40, 41-42), iar martorii au declarat că reclamantul realiza şi venituri suplimentare, din activitatea de taximetrist şi din reparaţii de autoturisme. Este adevărat că şi pârâţii, în acea perioadă, erau salariaţi, însă martorii Ş. V. şi E.M. au declarat că cei doi au fost într-o excursie în Germania în timp ce se construia etajul la imobil. Prin notele scrise depuse la dosar de către pârât (f. 19-20), acesta a recunoscut faptul că, în perioada efectuării îmbunătăţirilor, locuia împreună cu soţia şi fiica sa la bunicii din partea soţiei, astfel încât va fi înlăturată afirmaţia martorului Ş. V., ce a relatat că l-a văzut pe pârât lucrând la construcţia etajului casei, fiind în contradicţie cu materialul probator administrat.
Mai mult, din înscrisul de la fila 43 dosar (al doilea ciclu procesual) şi declaraţia din data de 15.05.2001 a pârâtului, acesta recunoaşte contribuţia părinţilor săi la renovarea parterului şi ridicarea etajului, declarând că aceştia îşi ridică personal etajul imobilului şi renovează parterul cu banii lor.
Pentru toate considerentele expuse, instanţa a constatat că reclamantul S.I. şi defuncta S.L. au efectuat în timpul căsătoriei, cu o contribuţie de 70% reclamantul şi 30% defuncta, o cotă de 80% din îmbunătăţirile în valoare totală de 342.318 lei, la imobilul situat în Str.T. nr.134, judeţul Mehedinţi, diferenţa de 20% reprezentând contribuţia pârâţilor la efectuarea îmbunătăţirilor.
în ce priveşte valoarea îmbunătăţirilor efectuate, instanţa a omologat raportul de expertiză întocmit de expert tehnic V.M.C. (f.97-105), apreciind că descrierea imobilului este concordantă cu ansamblul materialului probator administrat, iar expertul a indicat detaliat toate criteriile avute în vedere pentru stabilirea contravalorii actualizate a îmbunătăţirilor efectuate la imobil, în suma de 342.318 lei.
Raportând valoarea stabilită prin raportul de expertiză la cotele de contribuţie ale părţilor la efectuarea îmbunătăţirilor, aşa cum au fost reţinute de instanţă şi, reţinând că, din cota de contribuţie a defunctei, 1/4 revine reclamantului în calitate de soţ supravieţuitor şi 3/4 pârâtului în calitate de descendent, instanţa s-a constatat că reclamantul are împotriva pârâţilor V.G.C. şi V.G. un drept de creanţă în sumă de 212.237 lei şi a obligat pârâţii la plata sumei de 212.237 lei către reclamant, cu acest titlu.
în ce priveşte cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata pasivului succesoral, instanţa a respins-o ca neîntemeiată, reclamantul nefăcând dovada faptului că a suportat în exclusivitate cheltuielile cu ultima boală a defunctei sau cheltuielile de
înmormântare.
împotriva acestei sentinţe in termen legal au formulat apel reclamantul S.I. şi pârâţii V.G.C. şi V.C. criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In motivele de apel reclamantul S.I. a susţinut că, greşit instanţa de fond a respins excepţia neacceptarii de către pârât a succesiunii mamei sale, defuncta S.L., decedata la data de 30.07.2009, din probele administrate, inclusiv interogatoriul pârâtei/ întrebarea nr 25,lila 24. din dosarul 10213.-225/2010*) reieşind că acesta este plecat din ţară de peste 15 ani, iar după decesul mamei sale nu a locuit in imobil si nici nu a luat bunuri din succesiune, prin urmare, nu se poate reţine că acesta ar fi acceptat expres sau tacit această succesiune în termenul prevăzut de lege.
în legătură cu acest motiv de apel a susţinut că, răspunsul la interogatoriu al pârâtei se coroborează cu apărările formulate de către paraţi în întâmpinarea aflată la fila 13 dosar fond, ei înşişi arătând că „ nu dorim sa obţinem un drept de moştenire din averea defunctei S.L. a si drept urmare apelantul reclamant nu puteau fi obligaţi la suportarea pasivului succesoral, reclamantul fiind singurul care doreşte sa devină moştenitor al defunctei".
Despre faptul ca paratul locuieşte in străinătate si ca nu a venit in tara nici la înmormântarea mamei si nici după aceea, in termenul de acceptare a succesiuni; relatează si martorul M.M.
Apelantul reclamant a susţinut că paratul nu a acceptat succesiunea mamei sale si drept urmare cota de %din succesiunea mamei îi revine apelantului reclamat in calitate de soţ supravieţuitor, solicitând admiterea excepţiei si să se constate că paratul V.C. este străin de moştenirea mamei sale.
A arătat şi că, în mod greşit s-au compensat cheltuielile de judecata, cuantumul cheltuielilor efectuate de apelantul reclamant pana la data promovării apelului de fata sunt în cuantum de 12616 lei.
în cauză pârâtul a efectuat cheltuieli privind plata unei singure expertize care nu a fost acceptată de instanţă şi probabil cheltuieli cu avocatul,însă nu a depus nici o chitanţă privind plata onorariului de avocat
Faţă de cele arătate mai sus apelanta reclamantă a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul celor solicitate prin prezentul apel.
Apelanţii pârâţi V.G.C. şi V.G. au susţinut, în apelul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe faptul că aceasta este nelegală şi netemeinică , fiind greşit admisă acţiunea şi obligaţi la plata sumei de 212.237 lei către reclamant, soluţia fiind consecinţa aplicării greşite a legii şi interpretării eronate a probatoriului administrat în cauză.
Au considerat ca in ciuda unui probatoriu destul de complex, administrat pe parcursul a trei cicluri de judecată, hotărârea pronunţată de instanţa de rejudecare este arbitrară, lipsita de fundament probator si nelegală.
Concret, au arătat că instanţa a reţinut ab initio o contribuţie diferenţiata a soţilor S. -reclamantul si defuncta sa soţie - de 80% respectiv 20% fără a avea la baza un suport probator si fără a se fi cerut sau stabilit drepturile succesorale după defuncta S.L.
Sub acest aspect, s-a pronunţat mai mult decât s-a cerut pentru ca reclamantul a solicitat constatarea dreptului sau propriu de creanţa împotriva apelanţilor pârâţi, nu si constatarea drepturilor soţiei sale care nu au fost cerute a fi dezbătute.
Netemeinicia si arbitraritatea soluţiei a reieşit din ignorarea chiar de către instanţa a probelor si a propriilor constatări pentru că, se recunoaşte fără efect că si paraţii erau salariaţi si realizau venituri din salarii de aproximativ 3.000 lei - pag. 37-40 41,42 - astfel că nu justifica o contribuţie diferenţiata sub nici o formă; probele se refera la activităţile desfăşurate de reclamant si noi si nicidecum de parata care era soţia reclamantului si despre care nici nu s-a solicitat a se constata o contribuţie diferenţiata.
în al doilea rând, instanţa de rejudecare a reţinut în mod greşit ca probă că recunoaşterea pârâtului din data de 15.05.2011 ar echivala cu recunoaşterea cererii paratului pentru că această declaraţie nu conduce prin ea însăşi la negarea contribuţiei lor la efectuarea îmbunătăţirilor la casa, iar paratul a recunoscut contribuţia ambilor soţi S. nu numai a reclamantului.
Instanţa a procedat la o defalcare a contribuţiilor reclamant/defuncta sa soţie si reclamant/pârâţi fără ca probele sa vizeze o asemenea stare de fapt si raportul de 70%-30% este arbitrar stabilit.
în mod nelegal instanţa a înlăturat ca proba declaraţia martorului Ş.V., faptul ca ei locuiau in altă construcţie nu înseamnă ca nu s-ar fi ocupat de îmbunătăţirile efectuate pentru ca uzufructul îi indemna prin el însuşi sa lase folosinţa reclamantului si soţiei sale.
Mai mult, deşi s-au administrat probe directe, instanţa a apelat la prezumţii in sensul ca efectuarea unei excursii in Germania ar fi echivalat cu o lipsa a aportului lor la efectuarea îmbunătăţirilor, ceea ce nu este real.
De altfel, din nici o probă nu reiese ca ar exista din partea reclamantului o contribuţie covârşitoare la executarea îmbunătăţirilor.
Pe de alta parte, in mod nelegal si fără nici un suport probator a fost omologat raportul de expertiza efectuat de expert C.V.M. deşi acesta ajunge la concluzia paradoxal că valoarea îmbunătăţirilor este aproximativ egală cu valoarea construcţiilor, si nu are in vederea o situaţie realista, a reaşezării valorilor pe piaţa imobiliara.
Au considerat că expertiza efectuată de expert B. este mai aproape de valorile normale ale pieţii imobiliare actuale.
Mai mult, in expertiza efectuata, expertul C. nu a luat in calcul uzura îmbunătăţirilor care este imputabila celor care au folosit imobilul si implicit îmbunătăţirile, in special reclamantul care era împreună cu soţia sa uzufructuar.
Apelanţii pârâţi au precizat că de îndată ce a folosit coeficientul de uzura la determinarea valorii construcţiei, expertul C. nu avea nici un impediment de a-1 folosi si la determinarea valorii investiţiilor la imobil pentru ca, aşa cum s-a susţinut si in ciclurile procesuale anterioare, sub masca acestei acţiuni se caută a se obţine prin executarea dreptului de creanţă, o cotă din imobil.
Tribunalul Mehedinţi prin decizia civilă nr.217 de la 26 mai 2014 a admis apelurile formulate de apelantul reclamant S.I. şi apelanţii pârâţi V.G.C. şi V.G. împotriva sentinţei civile nr. 538/06.02.3024 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a schimbat sentinţa în sensul că: a omologat raportul de expertiză întocmit de expert B.D.
A constatat că reclamantul şi defuncta sa soţie S.L: au efectuat în timpul căsătoriei, cu o contribuţie de 7o% reclamantul şi 30% defuncta, îmbunătăţiri în cotă de 80% din valoarea imobilului situat în str. T.nr.134, de 181.580 lei.
A constatat că reclamantul are împotriva pârâţilor un drept de creanţă în cuantum de 112.579,6 lei.
A obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 112.579,6 lei.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 4810,5 lei cheltuieli de înmormântare şi suma de 12.524 lei cheltuieli de judecată efectuate în toate ciclurile procesuale.
Au fost compensate cheltuielile de judecată din prezentul apel.
Au fost menţinut dispoziţiile sentinţei privitoare la soluţia dată pe cele două excepţii.
Pentru a se pronunţa astfel Tribunalul a reţinut următoarele:
Limitele în care a fost investită instanţa este cea făcută de reclamant prin cererea de chemare în judecată adresată instanţei, acesta solicitând, în contradictoriu cu cei doi pârâţi, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate contravaloarea contribuţiei majoritară a sa şi a soţiei S.L., decedată la data de 30.07.2009, la construcţia imobilului proprietatea pârâţilor, situat în municipiul Drobeta Tumu Severin, str. T., nr.134, j, să se dispună partajarea contravalorii investiţiei ce constituie bun comun în cota majorată pentru reclamant cu 70%, restul de 30% contribuţia defunctei, ce va fi culeasă de reclamant în cota de 14 ca soţ supravieţuitor şi în cota de % de pârât ca descendent, precum şi împărţirea pasivului succesoral, constând în cheltuieli cu ultima boală şi cheltuielile de înmormântare, în sumă de 34.000 lei.
Privitor la primul motiv de apel al reclamantului Tribunalul a reţinut că, acesta însuşi nu a manifestat disponibilitatea de a-şi modifica acţiunea cu pretenţia privitoare la neacceptarea de către pârât a succesiunii defunctei S.L. până la momentul limită prevăzut de lege, respectiv până la prima zi de înfăţişare (art.132 Cod procedură civilă), dimpotrivă, în calea de atac a apelului exercitată împotriva sentinţei instanţei de fond în primul ciclu procesual (fila 3 din dosarul nr.13213/225/2010), a adus critici care vizau inclusiv omisiunea instanţei de a soluţiona cererea sa de pasiv succesoral, critici de altfel împărtăşite de către Tribunalul Mehedinţi prin decizia civilă nr.232/A/28.10.2011, astfel cum a fost modificată în recurs prin decizia nr.4596/03.04.2012 a Curţii de Apel Craiova.
Practic, chestiunea neacceptării moştenirii de către pârât a moştenirii mamei sale a fost supusă atenţiei instanţei în cel de-al doilea ciclu procesual, după închiderea dezbaterilor, prin concluziile orale formulate de apărătorul reclamantului, fiind nesocotită atât forma procedurală pe care trebuia să o îmbrace o astfel de cerere, normele procedurale ce reglementează momentul până la care poate interveni modificarea sau întregirea acţiunii, lezate fiind inclusiv principiile disponibilităţii şi contradictorialităţii care trebuie să guverneze procesul civil.
în contextul în care ar fi ignorate aceste încălcări este de evidenţiat că, deşi prin apărarea formulată pe calea întâmpinării, pârâtul a susţinut că nu doreşte să obţină un drept de moştenire de pe urma mamei sale, această poziţie procesuală nu poate fi asimilată unei renunţări, respectiv unei neacceptări a succesiunii câtă vreme, dreptul de opţiune succesorală se prescrie în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii.
Ori, în prezenta, deşi s-a dovedit că pârâtul nu a fost în ţară după momentul decesului mamei sale (în acest sens fiind răspunsul la interogatoriu al pârâtei), nu se poate afirma că nu ar fi avut, în termenul prevăzut de lege, manifestări neechivoce, apte de a echivala cu o acceptare tacită a moştenirii, concret, el şi soţia sa fiind cei care au administrat imobilul faţă de care s-a stabilit creanţa reclamantului.
Văzând limitele investirii s-a constatat că, nu poate fi primit nici motivul de apel exprimat de către pârâţi în sensul că, reclamantul nu ar fi solicitat instanţei stabilirea contribuţiei majoritare a sa şi a defunctei sale soţii la edificarea imobilului casă situat pe terenul pârâţilor, respectiv împărţirea contravalorii investiţiei bun comun în cotele diferenţiate reţinute, în raport de contribuţia avută de cei doi soţi la realizarea acesteia şi ieşirea din indiviziune a moştenitorilor legali asupra cotei cuvenită defunctei urmare a sistării coproprietăţii devălmaşe.
Şi motivul de apel care s-a referit la netemeinicia sentinţei sub aspectul reţinerii unei contribuţii majoritare a reclamantului şi soţiei sale la edificarea imobilului în discuţie, respectiv la stabilirea unei contribuţii diferenţiate a soţilor la realizarea acestei investiţii, nu poate fi primit.
Sub acest aspect s-a constatat că, fără a nega aportul pârâţilor la edificarea imobilului casă din str. T. nr.134, în mod corect prima instanţă a dat eficienţă probatoriului administrat (facturi, bonuri, declaraţiile martorilor M.M., I.L., C.L. şi susţinerile făcute de pârât atât în declaraţia dată la 15.05.2007 (fila 15 dosar apel) cât şi în notele de şedinţă depuse la filele 17-18 dosar 13213/225/2010*), probatoriu ce a relevat, pe de parte că, reclamantul şi soţia sa au avut o contribuţie esenţială la îmbunătăţirile şi renovările realizate la această casă în perioada 1985-1989, concretizată în mijloacele materiale superioare, proprii şi comune, investite în respectivul imobil, pe de altă parte că, la dobândirea acestei creanţe ce reprezintă bun comun, reclamantul a avut venituri mai mari decât cel ale soţiei sale, fiind dovedită împrejurarea că, suplimentar faţă de salariul obţinut, reclamantul presta şi alte activităţi generatoare de venit, precum taximetria şi mecanica auto.
întemeiată însă s-a găsit a fi şi critica pârâţilor care face referire la cuantumul creanţei la care au fost obligaţi prin raportare la valoarea îmbunătăţirilor aduse imobilului, aşa cum aceasta a fost stabilită prin expertiza efectuată de către expert C.M.
Astfel, în condiţiile în care, probele administrate (datele tehnice înserate în autorizaţia de construcţie, cele două expertize şi declaraţiile martorilor M.M., I.L., C.L.) denotă că prin investiţia făcută de părţi la imobil, acesta a suferit o transformare completă, la calcularea cuantumului creanţei datorate reclamantului în funcţie de cotele reţinute, şi care se găsesc a fi în concordanţă cu probele administrate, respectiv cu dispoziţiile legale în materie de moştenire legală, instanţa trebuia să se raporteze la valoarea de piaţă pe care un astfel de imobil o are în prezent şi care este redată cu obiectivitate doar în lucrarea tehnică efectuată de către expert B.D., suma de 181580 lei indicată de către expert ţinând seama de perioada de criză profundă în care se găseşte în prezent piaţa imobiliară.
De asemenea, cum pasivul succesoral operează de drept de la defunct la succesorii săi, din momentul deschiderii succesiunii, iar în prezentul apel reclamantul a făcut dovada că, pentru înhumarea autoarei S.L. a cheltuit suma de 6414 lei (înscrisurile aflate la filele 16-17), pârâtul trebuie să suporte, proporţional cu cota de moştenire pe care o culege potrivit legii, respectiv 3/4, acest pasiv.
Şi critica adusă de către reclamant modului în care a fost soluţionată cererea sa de obligare a pârâţilor la suportarea cheltuielilor de judecată este întemeiată, dispoziţiile art.276 Cod procedură civilă invocate de către prima instanţă pentru compensarea cheltuielilor de judecată, fiind incident doar în situaţia în care, fiecare dintre părţi ar fi investit instanţa cu pretenţii reciproce, încuviinţate în parte, ori, în speţă, doar reclamantul a ridicat pretenţii contra celor doi pârâţi, astfel fiind şi văzând că acestea au fost admise, făcând aplicarea dispoziţiilor art.274 Cod procedură civilă, au fost obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamantul le-a efectuat pe parcursul celor trei cicluri procesuale, excepţie făcând suma de 802 lei achitată drept onorariu pentru expertiza ce nu a fost omologată de către instanţă.
împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul S.I. cât şi pârâţii V.G.C. şi
V.G..
în motivele de recurs reclamantul a arătat că în mod greşit instanţa a respins motivul de apel privind neacceptarea succesiunii de către pârâtul V.G.C. motivând ca excepţia respectiva trebuia invocată la primul termenul de judecata când părţile legal citate puteau pune concluzii în faţa instanţei.
Este adevărat ca formulând acţiunea nu a invocat excepţia respectiva existând indicii ca între reclamant si pârât se va putea ajunge la o înţelegere astfel încât dosarul să fie soluţionat printr-o tranzacţie. In momentul în care pârâtul prin întâmpinare a arătat ca nu înţelege să suporte pasivul succesoral întrucât nu doreşte să primească nimic din moştenirea mamei sale, a apreciat ca poate susţine aceasta excepţie şi ca atare a administrat probe respectiv interogatoriul pârâtei aflat la dosarul 13213/225/2010** fila 21-24 întrebarea 25.
In dosarul nr. 13213/225/2010 a fost obligat să soluţioneze excepţiile in baza cărora i s-a respins acţiunea si apelurile, astfel că în acest dosar nu au ajuns să se judece pe fond si nici sa ia în discuţie apărările lor privind acţiunea formulată. Acţiunea fusese respinsa ca prescrisa astfel ca prioritar era soluţionarea acestei excepţii. După casarea dispusă de Curtea de Apel şi restituirea cauzei la Judecătoria Dr.Tr.Severin pentru a se judeca pe fond a fost pusă în discuţie excepţia respectivă după administrarea probelor din dosar, martori, interogatorii, si după acordarea cuvântului pe aceasta excepţie s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei. Invocarea acestei excepţii avea strânsa legătura cu faptul ca prin întâmpinare pârâtul îşi formulase apărări printre care si aceea ca nu doreşte nimic din moştenirea mamei. Chiar si paraţilor li se aplica principiul disponibilităţii chiar dacă îl exprima sub forma unor apărări.
Solicită să se observe de asemenea motivele de apel formulate în dosarul nr. 13213/2010** unde în alin. 4 pune în discuţie neacceptarea succesiunii de către pârâtul V.G.C., deşi apelul respectiv viza motive de casare prevăzut de art. 315 Cod procedură civilă.
Casarea unei hotărâri pentru a se pronunţa pe fond nu exclude invocarea unor excepţii de genul celei care vizează neacceptarea succesiunii mai ales ca aceasta era invocată la instanţa de fond si nu pentru prima dată în căile de atac.
Fiind restituita cauza la Judecătorie in dosarul nr. 13213/225/2010*** instanţa înainte de acorda cuvântul pe fond a pus in discuţia părţilor excepţia neacceptării succesiunii şi în acest sens solicită să se observe încheierea din data de 23.01.2014 fila 25 din acest dosar.
Faţă de cele arătate mai sus consideră ca instanţa de apel in mod greşit a respins motivul de apel privind neacceptarea succesiunii.
Instanţa a acordat mai mult decât au solicitat pârâţii adică trebuia să ia act ca paratul V.G.C. nu a dorit sa primească bunuri prin succesiunea mamei sale. Această apărare formulată de parat trebuia interpretata fie ca o neacceptare a succesiunii fie ca o exprimare a principiului disponibilităţii, ori şi într-un caz şi în celalalt pârâtului nu i se mai putea acorda vreo suma de bani din dreptul de creanţa existent în succesiunea mamei sale.
în mod greşit instanţa a reţinut la masa partajabilă valoarea imobilului stabilită de expert B.D., a cărei expertiză este incompletă nefăcând o evaluare strictă imobilului, ci mai mult apreciază asupra condiţiilor în care se construiau imobilele cu materiale rezultate din demolări la nivelul anului 1984-1985.
Nu a avut in vedere faptul ca imobilul rezultat in urma reconstruirii este construit din BCA şi foarte puţină cărămidă la parter, nu a evaluat planşeul de la etaj construit din beton si fier beton, grinzile de la placa de beton , parchetul de la etaj, ţigla noua în număr de cea 1500 bucăţi, etc.
Deşi a formulat obiecţiuni experta nu a răspuns la acestea, formulând alte răspunsuri care nu au legătura cu evaluarea unui imobil.
Deşi a arătat ca la dosar exista bonuri, facturi cu care au fost cumpărate materiale noi, aceasta îşi menţine punctul de vedere cu privire la faptul ca materialul lemnos de la acoperiş este de la recuperări.
Per total, expert B.D. stabileşte o alta structura a imobilului deşi descrierea fizica, structurala a imobilului aşa cum a fost executata de expert C.V., nu a fost contestata.
în apel pârâţii apelanţi V. au solicitat o alta expertiza tocmai pentru faptul ca erau conştienţi ca expertiza B. are anumite deficienţe care nu pot fi acoperite decât într-o alta expertiză, dar cererea a fost respinsa motivându-se ca la dosar exista expertize suficiente privind evaluarea.
Reţinând in apel valoarea stabilita de expert B. care nu a evaluat in totalitate părţile componente ale imobilului consideră ca au fost încălcate dispoziţiile 6 din Convenţia Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.
în acelaşi context al încălcării art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului arată ca i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât nu i-a fost permis avocatului său sa susţină apelul si să pună concluzii pe apelul declarat de către pârâţi fiind mereu obstrucţionată de către instanţa pentru ca in momentul in care avocatul său a făcut observaţia că avocatul celorlalte părţi a fost lăsat să vorbească fără a fi întrerupt şi fără a i se limita timpul instanţa a dispus ca timpul alocat avocatului său pentru concluzii în apărare a expirat deşi, nu îşi prezentase punctul de vedere cu privire la toate motivele de apel formulate de pârâţi.
în situaţia în care nu se va admite recursul in sensul reţinerii excepţie neacceptării succesiunii de către pârâtul V.G.C., solicită să se observe ca instanţa a înlăturat cheltuielile cu ultima boala din cuantumul pasivului succesoral deşi în practica s-a statuat ca si acestea, daca sunt apropiate datei decesului, trebuie reţinute în pasivul succesoral. Cum defuncta a fost spitalizata pentru tratarea cancerului şi cum cauza decesului a fost această boală, cheltuielile de spitalizare în sumă de 19.000 lei trebuiau reţinute in pasivul succesoral.
Solicită să fie prezentată înregistrarea ultimei şedinţe pentru a se constata modul în care s-a desfăşurat şedinţa dar mai ales lipsa de echidistanta a instanţei pe tot parcursul şedinţei..
Pârâţii au criticat decizia instanţei de apel pentru următoarele considerente:
în ciuda unui probatoriu destul de complex, administrat pe parcursul a trei cicluri de judecata, hotărârile pronunţate de instanţele de rejudecare a fondului sunt arbitrare, lipsite de fundament probator si nelegale.
Astfel, toate instanţele reţin ab initio o contribuţie diferenţiata a soţilor S - reclamantul si defuncta sa soţie - de 80% respectiv 20% fără a avea la bază un suport probator si fără a se fi cerut sau stabilit drepturile succesorale după defuncta S.L.
Sub acest aspect, s-a pronunţat mai mult decât s-a cerut pentru ca reclamantul a solicitat constatarea dreptului sau propriu de creanţa împotriva lor, nu si constatarea drepturilor soţiei sale care nu au fost cerute a fi dezbătute.
Nelegalitatea si arbitrarietatea soluţiei reiese din ignorarea chiar de către instanţe a probelor si a propriilor constatări pentru ca:
- se recunoaşte fără efect că şi pârâţii erau salariaţi si realizau venituri din salarii de aproximativ 3.000 lei - pag. 37-40 41,42 - si care nu justifica o contribuţie diferenţiata sub nici o forma;
- probele se refera la activităţile desfăşurate de reclamant şi ei si nicidecum de pârâta care era soţia reclamantului si despre care nici nu s-a solicitat a se constata o contribuţie diferenţiata.
Instanţele procedează la o defalcare a contribuţiilor reclamant/defuncta sa soţie reclamant/pârâţi fără ca probele sa vizeze o asemenea stare de fapt si raportul de 70-30 % este arbitrar stabilit.
In mod nelegal instanţa a înlăturat ca proba declaraţia martorului Ş.V. pentru faptul ca ei locuiesc în alta construcţie nu înseamnă ca nu s-au ocupat de îmbunătăţirile efectuate pentru ca uzufructul îi îndemna prin el însuşi sa lase folosinţa reclamantului si soţiei sale.
Mai mult, deşi s-au administrat probe directe, instanţa apelează la prezumţii în sensul ca efectuarea de către ei a unei excursii in Germania ar fi echivalat cu o lipsă a aportului lor la efectuarea îmbunătăţirilor, ceea ce nu este real.
De altfel, din nici o proba nu reiese ca ar exista din partea reclamantului o contribuţie covârşitoare la executarea îmbunătăţirilor.
în al doilea rând, în mod nelegal au fost obligaţi la plata cheltuielilor de înmormântare deşi au arătat ca in realitate este vorba despre cheltuielile legate cu boala defunctei care nu pot fi considerate un pasiv succesoral şi solicitate moştenitorilor deoarece îngrijirea acesteia derivă din obligaţia pe care o au soţii de a-şi acorda sprijin moral şi material.
Astfel, apelantul - reclamant S.I. arata ca a cheltuit importante sume de bani cu ultima boala a soţiei si construirea cavoului dar care nu se pot asimila cheltuielile cu boala defunctei cu cele legate de înmormântarea defunctei.
Pentru aceste considerente, în mod nelegal au fost obligaţi la plata cheltuielilor de înmormântare
De asemenea, în mod nelegal au fost obligaţi la plata sumei de 12524 lei cheltuieli de judecata deoarece fiind vorba despre un partaj judiciar, soluţia legală era de a se compensa cheltuielile in limita pretenţiilor admise si nu de a se aplica art. 274 alin. 1 deoarece nu este vorba despre o "cădere în pretenţii".
Chiar daca in apel s-a făcut o enunţare a cheltuielilor făcute de apelantul-reclamant, consideră ca prima instanţa a procedat corect deoarece pe de o parte, acţiunea reclamantului a fost admisa in parte, numai pentru un capăt de cerere din cele doua promovate prin cererea de chemare în judecata.
Din acest punct de vedere, nu se poate solicita în întregime suma reprezentând cheltuielile de judecata decât in proporţia în care acţiunea sa a fost admisa.
Cum acţiunea reclamantului a fost admisa numai în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, nu si cel de al doilea, hotărârea primei instanţe este legala si temeinică, iar instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegala.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate si pronunţarea unei hotărâri legale .
în recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele şi lucrările dosarului, dispoziţiile legale aplicabile în cauză, decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, Curtea reţine că recursurile sunt nefondate.
în ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul reclamant, va reţine Curtea următoarele.
Criticile recurentului reclamant referitoare la soluţionarea excepţiei neacceptării succesiunii defunctei S.L. de către pârâtul V.G.C. nu sunt întemeiate.
Astfel, deşi este adevărat că această excepţie poate fi invocată oricând, în prezenta cauză modalitatea de soluţionare a acestei excepţii era condiţionată atât de obiectul acţiunii civile cu care reclamantul recurent a înţeles să investească instanţa, cât şi de deciziile de casare pronunţate de instanţele de control judiciar.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate contravaloarea contribuţiei majoritară a sa şi a soţiei S.L., decedată la data de 30.07.2009, la construcţia imobilului proprietatea pârâţilor, situat în municipiul Drobeta Tumu Severin, str. T., nr. 134, judeţul Mehedinţi, să se dispună partajarea contravalorii investiţiei ce constituie bun comun în cota majorată pentru reclamant cu 70%, restul de 30% contribuţia defunctei, ce va fi culeasă de reclamant în cota de Va ca soţ supravieţuitor şi în cota de % de pârât ca descendent, precum şi împărţirea pasivului succesoral, constând în cheltuieli cu ultima boală şi cheltuielile de înmormântare care se ridică în total la 34.000 lei.
Prin urmare, prin însăşi cererea introductivă, recurentul reclamant a recunoscut şi acceptat calitatea pârâtului de moştenitor acceptant al defunctei, cererile privind partajarea cotei de 30% cuvenită defunctei în cote de % pentru pârât şi Va pentru reclamant, precum şi obligarea pârâtului la suportarea pasivului fiind făcute tocmai în considerarea calităţii acestuia de moştenitor acceptant.
Prin susţinerea acestei excepţii, reclamantul practic a urmărit să-i fie atribuită întreaga sumă reprezentând drept de creanţă, fără a-şi modifica în mod corespunzător cererea, conform dispoziţiilor art. 132 Cod procedură civilă, în această modalitate fiind practic eludate dispoziţiile legale referitoare la condiţiile în care poate fi modificată cererea de chemare în judecată după prima zi de înfăţişare.
Astfel, pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă recurentul reclamant a arătat doar că-şi majorează doar câtimea pretenţiilor, însuşindu-şi valoarea imobilului stabilită în expertiza C.V.M. (la termenul din data de 24.05.2013, în dosarul nr. 13213/225/2010*, fila 176), invocând pentru prima dată neacceptarea succesiunii de către recurentul pârât prin intermediul concluziilor scrise formulate în dosarul nr. 13213/225/2010*, după administrarea probelor.
Pentru prima dată această excepţie a fost pusă în discuţia părţilor după a doua trimitere a cauzei spre rejudecare, la termenul din data de 23.01.2014 în dosarul nr. 13213/225/2010** al Judecătoriei Drobeta Tumu Severin, termen la care pârâţii, prin apărător ales, au arătat că solicită respingerea excepţiei.
De altfel, poziţia recurentului reclamant referitor la calitatea pârâtului de moştenitor acceptant a fost una contradictoriu, în condiţiile în care, chiar după invocarea excepţiei, acesta solicitat în continuare obligarea pârâtului la suportarea cotei ce îi revenea din pasivul succesoral, în calitate de moştenitor, iar urmare a căilor de atac exercitate de acesta, în două rânduri, s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare fie pentru soluţionarea pe fond a acestei cereri (prin decizia nr. 838/02.06.2011 a Curţii de Apel Craiova şi respectiv decizia nr. 232/A/28.10.2011 a Tribunalului Mehedinţi, astfel cum a fost modificată prin decizia nr.4596/03.04.2012 a Curţii de Apel Craiova), fie pentru punerea în dezbaterea părţilor a excepţiei neacceptării succesiunii, în condiţiile în care acest capăt de cerere fusese respins pentru aceste considerente prin sentinţa civilă nr. 2825/12.06.2013 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin (prin decizia civilă nr. 147/07.10.2013 a Tribunalului Mehedinţi)
Prin prisma acestor considerente, nici motivul de recurs prevăzut de ari. 304 pct. 6 Cod procedură civilă - instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut - nu putea fi primit.
De altfel, prin hotărârile pronunţate din cauză nu s-a stabilit vreo obligaţie în sarcina recurentului şi în favoarea pârâtului V.G.C., pentru a ne afla în ipoteza de plus petita, reglementată de aceste dispoziţii legale.
Mai mult decât atât, prin însăşi cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat partajarea contravalorii investiţiei ce constituie bun comun în cota majorată de 70% pentru el, restul de 30% contribuţia defunctei, ce va fi culeasă de reclamant în cota de Va ca soţ supravieţuitor şi în cota de % de pârât.
Prin urmare în mod corect instanţa, respectând limitele investirii stabilite de însuşi reclamant, a avut în vedere, la determinarea cuantumului dreptului de creanţă al acestuia, şi cota de % cuvenită pârâtului din cota de contribuţie a defunctei, în calitate de descendent.
In ceea ce priveşte criticile referitoare la stabilirea contravalorii îmbunătăţirilor efectuate la imobil, va reţine Curtea că în cauză a fost iniţial efectuată o expertiză de către expert C.V.M.
Faţă de obiecţiunile formulate de pârâţi, la solicitarea acestora, la termenul din data de 08.02.2013 prima instanţă a dispus efectuarea unei noi expertize de evaluare imobiliară, fiind depus la dosar raportul de expertiză întocmit de expert B.D.
Faţă de nemulţumirile recurentului recurent în ceea ce priveşte expertiza efectuată de expert B.D. şi modalitatea în care aceasta a răspuns obiecţiunilor formulate, la termenul din data de 24.05.2013, instanţa a pus în discuţia părţilor eventualitatea desemnării unui alt expert, , dar recurentul reclamant, prin apărător ales, a arătat că nu mai doreşte desemnarea unui alt expert.
Faţă de aceste considerente, în mod corect instanţa de apel a reţinut, la stabilirea valorii imobilului, expertiza efectuată de expert B.D., cu atât mai mult cu cât această opţiune a fost justificată şi pe împrejurarea că din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de aceasta rezultă că a fost avută în vedere valoarea pe care imobilul o are în prezent, ţinându-se cont inclusiv de criza în care se află piaţa imobiliară.
Criticile aduse expertizei prin motivele de recurs nu se circumscriu unor motive de nelegalitate a hotărârii, nu vizează pretinse încălcări ale dispoziţiilor procedurale, ci vizează aspecte ce au fost invocate şi prin obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, la care expertul a răspuns, şi care eventual puteau fi valorificate în contextul efectuării unei contraexpertize, cu participarea unui expert desemnat de reclamant.
Instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiza se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de apel a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probanta a unor asemenea mijloace administrate.
A mai invocat recurentul reclamant că instanţa de apel i-a încălcat dreptul la apărare deoarece nu a permis apărătorului său să pună concluzii pe apelul declarat de către pârâţi, punându-i-se în vedere că timpul alocat pentru concluzii în apărare a expirat, deşi apărătorul celeilalte părţi a vorbit fără a fi întrerupt.
Referitor la aceste susţineri, va reţine Curtea că, contrar susţinerilor recurentului, din cuprinsul încheierii din data de 19.05.2014 rezultă că apărătorului reclamantului a pus concluzii atât cu privire la apelul declarat de acesta, cât şi faţă de apelul declarat de apelanţii pârâţi.
Posibilitatea instanţei de a limita timpul acordat părţilor pentru dezbateri este prevăzută de art. 128 alin. 3 Cod procedură civilă; mai mult decât atât, în cauză s-a dispus amânarea pronunţării pentru data de 26.05.2014, astfel încât, dacă aprecia că a fost vătămat printr-o eventuală limitare a dreptului de a pune concluzii, recurentul reclamant a avut posibilitatea de a depuse la dosar şi concluzii scrise.
Nici criticile privind înlăturarea din pasivul succesoral a cheltuiehlor efectuate de reclamant cu ultima boală a defunctei nu sunt întemeiate.
Cheltuielile efectuate de către unul dintre moştenitori pentru tratarea ultimei boli a defunctului defunctul nu fac parte din pasivul succesoral, neputând fi incluse nici în categoria datoriilor succesorale (obligaţii patrimoniale ale defunctului existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii), şi nici a sarcinilor succesorale (obligaţii care se nasc în persoana moştenitorului la data deschiderii moştenirii sau ulterior, independent de voinţa defunctului sau din voinţa lui).
Astfel, acestea fac parte din categoria cheltuiehlor suportate de unul dintre viitorii succesori cu întreţinerea sau îngrijirea lui de cujus, în timpul vieţii acestuia, şi nu pot fi incluse în pasivul moştenirii. Chiar dacă, potrivit legii, aceste cheltuieli ar putea fi recuperate în parte de la ceilalţi obligaţi la întreţinere, problema urmează a fi soluţionată direct între aceştia, chiar înainte de data deschiderii succesiunii, fără implicarea patrimoniului succesoral.
în ceea ce priveşte recursul declarat de recurenţii pârâţi, a reţinut Curtea următoarele
în primul rând, au invocat recurenţii pârâţi că instanţa ar fi acordat mai mult decât s-a cerut deoarece reclamantul a solicitat constatarea dreptului său propriu de creanţă împotriva lor, nu şi constatarea drepturilor cuvenite soţiei sale decedate.
Ori, contrar susţinerilor acestora, după cum s-a arătat mai sus, prin cererea introductivă reclamantul recurent a arătat expres că solicită atât constatarea contravalorii contribuţiei majoritară a sa şi a soţiei S.L., decedată, la construcţia imobilului proprietatea pârâţilor, dar şi partajarea contravalorii investiţiei ce constituie bun comun în cota majorată pentru reclamant cu 70%, restul de 30% contribuţia defunctei, ce va fi culeasă de reclamant în cota de Va ca soţ supravieţuitor şi în cota de % de pârât ca descendent.
Prin urmare, reclamantul a solicitat prin însuşi petitul acţiunii ca la stabilirea dreptului de creanţă să se aibă în vedere şi faptul că, din contravaloarea îmbunătăţirilor, soţiei sale îi revine o cotă de 30%, ce va fi culeasă de pârât în cotă de % în calitate de descendent, astfel că nu se poate reţine că instanţa ar fi acordat mai mult decât s-a cerut.
Criticile privind probele administrate în cauză pentru dovedirea cotei majorate a reclamantului faţă de soţia sa nu vor putea fi primite, în condiţiile în care nu se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 Cod procedură civilă.
Eventualele motive de netemeinicie a hotărârilor, care vizează stabilirea unei anumite situaţii de fapt, ca rezultat a modului de apreciere şi interpretare a probelor administrate în cauză, sau alte aprecieri ale instanţei, lăsate la îndemâna judecătorului, de către legiuitor, nu constituie motive de recurs, în sensul prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, şi, ca atare, nu pot fi suspuse examinării de către instanţa de recurs.
Aceasta înseamnă că instanţa de recurs este competentă să verifice numai în ce măsură au fost corect aplicate dispoziţiile de drept material, la situaţia de fapt stabilită prin hotărârile supuse recursului, şi, de asemenea, respectarea dispoziţiilor cu caracter procedural invocate de părţi, precum şi, din oficiu, motivele de nelegalitate de ordine publică, în condiţiile prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă.
Susţinerile recurenţilor pârâţi referitoare faptul că pasivul succesoral pe care au fost obligaţi să-l suporte ar reprezenta de fapt cheltuieli legate cu boala defunctei S.L. sunt contrazise de menţiunile din cuprinsul deciziei recurate, din care rezultă că înscrisurile avute în vedere la stabilirea acestui pasiv se află la filele 16 - 17, respectivele înscrisuri făcând referire la contravaloare sicriu stejar cu accesorii şi cruce (840 lei) şi respectiv monument funerar (5574,74 lei),
în ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin.l Cod procedură civilă, va reţine Curtea că, contrar susţinerilor apelanţilor, capătul principal de cerere cu care a fost investită instanţa nu a fost partaj judiciar, pentm a se putea susţine că părţile sunt ţinute a suporta cheltuielile corespunzător cotelor ce li se cuvin.
Capătul principal de cerere l-a reprezentat cererea reclamantului privind constatarea dreptului de creanţă, astfel încât, urmare a admiterii acestei cereri, erau incidente dispoziţiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, şi nu ale art. 276 Cod procedură civilă, care fac referire la ipoteza în care fiecare dintre părţi a investit instanţa cu pretenţii reciproce.
De asemenea, prin decizia nr. 217/A/26.05.2014 a fost admis şi capătul de cerere privind pasivul succesor, astfel că nici susţinerile recurenţilor pârâţi privind admiterea doar a primului capăt de cerere nu pot fi reţinute.
Faţă de aceste considerente, reţinând că în cauză nu sunt incidente nici unui din motivele de recurs invocate de recurenţi, în baza dispoziţiilor art. 312alin. 1 Cod procedură civilă. Curtea va respinge ambele recursuri şi, reţinând astfel că ambele părţi au căzut în pretenţii, conform art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă şi cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată vor fi respinse. (Decizia nr. 1524/2014 din 06 Noiembrie 2014 -Secţia I civilă, rezumat judecător Ţârlea Mirela Cristina)
| ← Legea nr. 10/2001. Modalitatea de soluţionare a notificării... | Succesiune. Valoarea juridică a declaraţiei de renunţare la... → |
|---|
