Legea nr. 10/2001. Modalitatea de soluţionare a notificării referitoare la un imobil pentru care au fost acordate măsuri reparatorii în baza altor legi.
| Comentarii |
|
În situaţia in care pentru suprafaţa de teren ce a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 a fost eliberat titlul de proprietate în baza Legii nr. 1/2000, partea nu mai este îndreptăţit a beneficia de măsuri reparatorii pentru aceeaşi suprafaţă de teren şi în baza Legii nr. 10/2001.
Titlul de proprietate emis potrivit dispoziţiilor legilor fondului funciar reprezintă un act administrativ, care se bucură de autoritate şi irevocabilitate (dacă a intrat în circuitul civil), şi ale cărui efecte nu pot fi ignorate, atât timp cât nu a fost eventual anulat potrivit dispoziţiilor art. III din Legea nr. 169/1997.
La data de 19.04.2013, reclamantul M..G. a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr.582/07.03.2011 a Primarului Comunei C., judeţul D., solicitând anularea articolelor 3 şi 4 din aceasta şi obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziţie prin care să admită cererea de despăgubire a reclamantului cu contravaloarea presei de ulei şi să restituie prin echivalent suprafaţa de teren intravilan de 2000 mp pe raza comunei C., judeţul D.
în motivarea contestaţiei, s-a arătat că dispoziţia contestată, emisă în baza Legii nr.10/2001 i-a fost comunicată reclamantului la data de 21.03.2013, în urma cererii acestuia; în ceea ce priveşte terenul intravilan de 2000 mp, titlul de proprietate nr.2161-45406, emis pe numele lui M. R., fratele reclamantului, nu are legătură cu cererea acestuia; dincolo de faptul că reclamantul a solicitat restituirea unui teren intravilan, şi nu extravilan, fratele acestuia nu este persoană îndreptăţită în sensul Legii nr.10/2001, întrucât acesta este renunţător la succesiunea autorului M.Ş.
în ceea ce priveşte presa de ulei solicitată în baza Legii nr.10/2001, reclamantul a arătat că aceasta exista şi era funcţională la data naţionalizării, potrivit inventarului întocmit şi că posesia a fost transmisă statului român împreună cu riscul pieirii bunului; totodată, pârâta nu a produs nicio dovadă că bunul preluat a fost înlocuit, casat sau distrus.
în drept, s-a invocat dispoziţiile Legii nr.10/2001.
S-a depus la dosar adresa nr. 1677/14.03.2013 a Primăriei C., judeţul D., dispoziţia contestată, inventarul presei de ulei ce a aparţinut autorului M. Ş., aflată în dosarul 1/1948 al localităţii B., un tabel cu situaţia valorii agregatelor existente la data naţionalizării pe baza unor valori comunicate la data de 18.09.2004, certificatul de moştenitor nr.1259/1980, certificat nr.9138/1991 eliberat de Arhivele Statului D., notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001, declaraţie autentică extrajudiciară, raport privind situaţia juridică a imobilului solicitat în baza Legii nr.10/2001 întocmit de Primăria Comunei C.„ adresa nr.23871/22.09.2009 a A.N.R.P.
Pârâţii Primarul Comunei C. şi Primăria Comunei C. nu au formulat întâmpinare în cauză.
La termenul din 21.06.2013 instanţa a dispus citarea reclamantului cu menţiunea de a se prezenta în instanţă pentru a-şi exprima poziţia procesuală faţă de eventuala incidenţă a dispoziţiilor art.78 alin.2 Cod procedură civilă (privind introducerea în cauză din oficiu a altor persoane), având în vedere faptul că, în afară de reclamant, în cadrul procedurii administrative de soluţionare a notificării au mai existat alte două persoane care sunt menţionate în Dispoziţia nr.582/2011 a Primarului Comunei C., judeţul D..
La data de 03.07.2013 reclamantul a depus o cerere la dosar prin care a arătat că înţelege să solicite introducerea în cauză în calitate de intervenienţi forţaţi, în temeiul art.68 Cod procedură civilă, a numiţilor M. R. şi P. M., care sunt fraţii săi, în condiţiile în care toţi trei au formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001.
La termenul din 05.07.2013, instanţa a luat act de această cerere a reclamantului, în aplicarea dispoziţiilor art.78 raportat la art.68 Cod procedură civilă, constatând că, potrivit art.70 Cod procedură civilă, persoanele respective dobândesc poziţia procesuală de reclamanţi; prin urmare, în temeiul art.79 alin.l Cod procedură civilă, cei doi reclamanţi introduşi în cauză au fost citaţi cu copie de pe încheierea de şedinţă, iar ulterior şi cu copia acţiunii.
Cei doi reclamanţi introduşi în proces au depus note scrise la dosar, arătând că sunt de acord cu pretenţiile reclamantului M. G.
Tribunalul D. prin sentinţa civilă nr.182 de la 15.11.2013 a respins contestaţia formulată de reclamanţii M.G., M.R. şi P.M. în contradictoriu cu pârâţii PRIMĂRIA COMUNEI C. şi PRIMARUL COMUNEI C.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut următoarele Prin Dispoziţia nr.582/07.03.2011 a Primarului Comunei C. judeţul D., s-a dispus revocarea Dispoziţiei nr. 162/25.03.2010 şi s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului clădire cu trei camere, cu o suprafaţă de aproximativ 84 mp, cu un şopron anexă, deoarece imobilul a fost demolat, aşa cum rezultă din procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului; pentru acest imobil s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 către notificatorul M. G..
A fost respinsă notificarea nr.87/NB/2001 referitoare la presa de ulei, întrucât nu s-a dovedit că bunul respectiv a existat la data naţionalizării, precum şi în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 2000 mp, pe considerentul că acesta a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate funciară, fiind emis titlul de proprietate nr. 2169-45406 pe numele lui M. R.
Tribunalul a observat că, deşi notificarea a fost formulată de trei petenţi, M. P.M. şi M.G., măsura reparatorie a fost acordată doar lui M.G.; dispoziţia Primarului nu a fost motivată în fapt şi în drept şi nu conţine o soluţie expresă de respingere a notificării formulate de ceilalţi doi petenţi, dar s-a reţinut că această dispoziţie a fost dată în urma adresei nr. 871/2009 a ANRP prin care se arată că M.R. şi P.M. sunt renunţători la succesiunea defunctului M.Ş. potrivit certificatului de moştenitor nr. 1259/1980, astfel încât nu beneficiază de prevederile Legii nr.10/2001.
Reclamantul M.G. a susţinut că i se cuvine acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege pentru suprafaţa de 2000 mp teren intravilan, ce nu are legătură cu terenul extravilan înscris în titlul de proprietate eliberat fratelui său M. R..
într-adevăr, la dosarul cauzei s-a depus titlul de proprietate nr.2169-45406/07.05.2002, în care este înscrisă o suprafaţă de teren arabil extravilan de 2000 mp, însă Tribunalul a observat că acest titlu a fost emis în indiviziune pe numele lui M.G.,M.R şi P.M. Legalitatea acestui titlu de proprietate nu face obiectul prezentului proces civil, aşa încât titlul respectiv nu poate fi tratat decât drept un act de aplicare a unei legi reparatorii anterioare, Legea
nr. 1/2000, titlul fiind intrat în circuitul civil, fără a se putea pune în discuţie calitatea celorlalţi doi titulari de persoane îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate funciară.
Totodată, susţinerea reclamantului iniţial privind faptul că terenul extravilan din titlu nu are nicio legătură cu terenul intravilan solicitat prin notificare, nu poate fi primită drept întemeiată, fiind incident principiul "idem est non esse et non probări".
Astfel, prin cererea de chemare în judecată formulată în condiţiile art. 194 Cod procedură civilă, reclamantul a indicat în mod expres faptul că înţelege să se prevaleze de proba cu înscrisuri pentru soluţionarea prezentei cauze (art.194 lit.e Cod procedură civilă).
Potrivit art. 254 alin.l Cod procedură civilă, "probele se propun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel".
Prin urmare, reclamantul, căruia i-a revenit sarcina probei, a înţeles să se prevaleze doar de proba cu înscrisuri, aşadar de înscrisurile depuse la dosarul întocmit în baza Legii nr. 10/2001 .
Totodată, reclamantul a solicitat judecarea în lipsa sa, prevalându-se de dispoziţiile art. 411 alin.l pct.2 teza a II-a Cod procedură civilă.
Aşa fiind, instanţa a luat act de faptul că partea interesată nu a propus, în condiţiile legii, proba cu expertiză tehnică de specialitate pentru a se individualiza terenul aferent construcţiei preluate prin naţionalizare în 1948 şi pentru a se stabili dacă acesta este distinct de terenul înscris în titlul de proprietate eliberat în baza legislaţiei fondului funciar.
Stabilirea cu certitudine a acestui aspect de fapt era deosebit de importantă, deoarece Legea nr. 10/2001 are caracter de complinire faţă de actele normative anterioare cu caracter reparatoriu, iar un bun ce a făcut obiectul unei măsuri reparatorii nu mai poate face obiectul unei alte măsuri reparatorii, reglementate de un act normativ ulterior.
în acest sens, Tribunalul a luat act şi de faptul că în raportul întocmit de reprezentanţii Primăriei (fila 22) se menţionează că pe terenul intravilan de 2000 mp aferent construcţiei preluate există la ora actuală construcţii ce aparţin altor cetăţeni din comună, iar suprafaţa înscrisă în titlul de proprietate nr.2169-45406 a fost atribuită în compensare.
în ceea ce priveşte presa de ulei cu privire la care s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor Legii nr.10/2001, în speţă sunt, într-adevăr, incidente dispoziţiile art. 6 alin.2 din lege, care statuează că "măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distrase".
Aşadar, legea exclude de la acordarea măsurilor reparatorii utilajele şi instalaţiile aferente imobilelor preluate în mod abuziv care nu mai existau în materialitatea lor la data intrării în vigoare a legii.
Faptul că presa de ulei nu mai exista în materialitatea sa rezultă din raportul întocmit de reprezentanţii Primăriei (fila 22), iar reclamantul s-a prevalat doar de inventarul de la data naţionalizării, care dovedeşte doar faptul că autorul a avut acest bun ce a fost preluat în mod abuziv, nu şi faptul că bunul respectiv exista încă la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Faţă de cele expuse, contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs M.G. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în motivarea apelului a arătat că în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 2000 mp, motivarea instanţei este contradictorie.
Pe de o parte, instanţa arată că nu a solicitat administrarea probei cu expertiza tehnică pentru a determina dacă terenul înscris în titlul de proprietate este acelaşi cu terenul aferent construcţiei preluate prin naţionalizare, iar pe de altă parte, reţine că potrivit raportului întocmit de reprezentanţii primăriei pe terenul intravilan în suprafaţă de 2000 mp aferent construcţiei preluate exista alte construcţii.
Arată că instanţa constată că suprafaţa de teren solicitată se află în intravilan, dar în acelaşi timp apreciază că nu a probat cu expertiza tehnică faptul că terenul înscris în titlul de proprietate este distinct de terenul preluat prin naţionalizare.
Mai arată că este evident că un teren extravilan nu poate fi decât distinct faţă de un teren intravilan, fiind inutilă administrarea unei expertize în acest sens.
Susţine că, mai mult decât atât, deşi instanţa reţine că potrivit raportului întocmit de reprezentanţii primăriei suprafaţa înscrisă în titlul de proprietate nr. 2169-45406 a fost atribuită în compensare, aceasta mai reţine că titlul de proprietate a fost emis în baza legislaţiei fondului funciar.
Or, dacă titlul de proprietate a fost emis în baza legislaţiei fondului nu putea fi emis în compensare potrivit Legii nr.10/2001 şi invers.
Apelantul mai arată că în realitate, titlul de proprietate a fost emis în baza legislaţiei fondului funciar, neavând nici o legătură cu notificarea sa depusă în baza Legii 10/2001, aşa cum a susţinut şi în contestaţie.
în ceea ce priveşte presa de ulei, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la toate susţinerile
sale.
Prin contestaţie a susţinut că a dovedit că bunul se afla în proprietatea autorului său la data preluării de către stat şi a arătat că pârâta nu a produs nici o dovadă că bunul preluat a fost înlocuit, casat sau distrus.
Consideră că instanţa nu a analizat contestaţia prin prisma motivelor invocate, ci s-a limitat a indica că, potrivit unui raport întocmit de reprezentanţii primăriei, presa de ulei nu mai exista în materialitatea ei.
Din acest raport nu rezultă care este motivul pentru care bunul nu mai exista raportat la art.6 alin.2 din lege, respectiv dacă acesta a fost înlocuit, casat sau distrus.
De asemenea, reprezentanţii primăriei nu pot constata decât că bunul nu se mai afla în patrimoniul acesteia, nicidecum că nu mai exista în materialitatea lui.
Aşa cum a arătat în contestaţie, pot exista şi alte motive pentru care bunul să nu mai existe în materialitatea lui, motive pentru care nu sunt cuprinse în art.6 alin.2 şi care sunt limitativ enumerate.
Cum bunul s-a aflat în posesia pârâtei, aceasta este datoare a proba motivul pentru care acesta nu mai exista sau că nu mai exista, deoarece riscul pieirii este în sarcina sa.
Ipoteza în care persoanele îndreptăţite nu mai pot primi despăgubiri în situaţia în care bunurile mobile nu mai exista în materialitatea lor indiferent de motiv este nelegală, deoarece actele normative trebuie interpretare în sensul de a produce efecte juridice.
O astfel de interpretare este neconstituţională aducând atingere dispoziţiilor art.44, art.l alin.5 şi art.73 alin.l din Constituţia României.
Solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii contestaţiei astfel cum a fost formulată.
în drept invocă prevederile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 şi art.488 pct.6 şi 8 Cod procedură civilă.
Legal citaţi, intimaţii nu au depus la dosar întâmpinare.
La termenul din data de 24.04.2014 Curtea a calificat calea de atac exercitată în cauză ca fiind apelul şi nu recursul.
în apel nu au fost administrate probe noi.
Apelul este nefondat pentru următoarele considerente.
Cu titlu preliminar, a reţinut Curtea că apelantul a înţeles să conteste dispoziţia nr. 582 din 07.03.2011, în ceea ce priveşte art. 3 şi 4 referitoare la respingerea notificării formulate cu privire la presa de ulei şi terenul în suprafaţă 2000 mp, exclusiv prin raportare la argumentele reţinute de Primarul Comunei C. pentru justificarea acestor soluţii, astfel încât analizarea legalităţii acestei dispoziţii nu se poate face decât prin prisma aspectelor invocate în cuprinsul contestaţiei, reierate şi prin motivele de apel.
în primul rând, în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 2000 mp, Curtea va reţine că în mod corect a apreciat prima instanţă că apelantului nu i se cuvin măsuri reparatorii, în condiţiile în care pentru respectiva suprafaţă de teren a fost eliberat titlul de proprietate nr. 2169 - 45406 din 07.05.2002, pe numele titularilor M.G., M.R. şi P.M..
Este adevărat că prima instanţă a reţinut ca argumente pentru respingerea cererii atât omisiunea apelantului de a propune ca probă expertiza pentru identificarea suprafeţei de teren intravilan, cât şi faptul că pe respectivul teren se află în prezent construcţii, motivarea fiind contradictorie din acest punct de vedere. Acest aspect nu este însă de natură a determina schimbarea soluţiei, în condiţiile în care soluţia de respingere a contestaţiei este legală şi temeinică, pentru următoarele considerente, care vor substitui motivarea sentinţei primei instanţe.
Astfel, prin titlul de proprietate nr. 2169 - 45406 din 07.05.2002 s-a reconstituit dreptul de proprietate titularilor M.G., M.R. şi P.M.. asupra suprafeţei de teren de 2000 mp în extravilanul comunei N., judeţul D., tarlaua 57/1, parcela 736/6.
Potrivit raportului întocmit de Primarul comunei C. (fila 22 din dosarul primei instanţe), respectivul titlu de proprietate a fost emis în baza Legii nr. 1/2000, în compensaţie pentru suprafaţa de 2000 mp teren intravilan aferent construcţiei ce a fost naţionalizată, datorită faptului că pe respectiva suprafaţă de teren se află în prezent construcţii.
Apelantul nu a susţinut expres că la eliberarea acestui titlu a fost avută în vedere altă suprafaţă de teren decât cea de 2000 mp teren intravilan, ci a arătat doar că acesta nu are legătură cu cererea sa deoarece a fost eliberat pe numele fratelui său, M.R., renunţător la succesiune (aspect contrazis de faptul că pe titlul de proprietate este figurează şi apelantul printre titulari) şi pentru că s-ar referi la teren extravilan, şi nu intravilan.
Acest din urmă aspect nu prezintă însă relevanţă, în condiţiile în care, conform susţinerilor intimaţilor, reconstituirea dreptului s-a făcut pe alt amplasament - în extravilan -tocmai datorită faptului că terenul din intravilan era ocupat de construcţii.
Ceea ce prezintă importanţă sub aspectul soluţionării notificării privind suprafaţa de 2000 mp teren intravilan este ca, pentru respectiva suprafaţă de teren, părţile să nu fi obţinut deja măsuri reparatorii în baza altor legi.
Ori, în condiţiile în care s-a susţinut de către reprezentanţii primăriei că pentru suprafaţa de teren de 2000 mp a fost eliberat titlul de proprietate nr. 2169 - 45406 din 07.05.2002, în baza Legii nr. 1/2000, iar apelantul nu a combătut expres aceste susţineri şi nici nu a propus administrarea de probe pentru a dovedi contrariul, în mod corect a reţinut prima instanţă că acesta nu mai este îndreptăţit a beneficia de măsuri reparatorii pentru aceeaşi suprafaţă de teren şi în baza Legii nr. 10/2001.
Titlul de proprietate emis potrivit dispoziţiilor legilor fondului funciar reprezintă un act administrativ, care se bucură de autoritate şi irevocabilitate (dacă a intrat în circuitul civil), şi ale cărui efecte nu pot fi ignorate, atât timp cât nu a fost eventual anulat potrivit dispoziţiilor art. III din Legea nr. 169/1997.
în consecinţă, aspectele invocate de către apelant, referitoare la emiterea acestuia pe numele unui moştenitor renunţător, stabilirea amplasamentului în extravilan sau intravilan, greşita aplicare a dispoziţiilor legilor funciare, puteau fi valorificate prin promovarea unei acţiuni în anularea acestuia.
Pentru aceste motive, nici susţinerile apelantului în sensul că respectivul titlu nu putea fi emis în compensare potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, atât timp cât a fost emis potrivit dispoziţiilor legilor funciare, nu vor putea fi reţinute, ceea ce interesează fiind ca pentru acelaşi imobil să nu se fi obţinut deja măsuri reparatorii, chiar în baza altor legi.
Referitor la criticile privind presa de ulei, va reţine Curtea că în mod corect a interpretat şi aplicat prima instanţă dispoziţiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse”.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că obţinerea de măsuri reparatorii pentru aceste bunuri este condiţionată de existenţa lor fizică la data intrării în vigoare a legii, distrugerea, înlocuirea sau casarea acestuia reprezentând de fapt o enumerare a ipotezelor care ar fi putut determina inexistenţa bunului în patrimoniul unităţii deţinătoare.
O asemenea interpretare este confirmată şi de prevederile art. 6.2. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, potrivit cărora dispoziţiile art. 6 alin. 2 din lege „vizează acordarea de măsuri reparatorii pentru utilajele şi instalaţiile preluate odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse. Consecinţele acestei norme sunt următoarele:
a) se referă la acele bunuri care se aflau în imobilul preluat, indiferent de destinaţia acestuia; odată dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, se prezumă că instalaţiile şi utilajele au aparţinut aceluiaşi proprietar;
b) pentru aceste bunuri se pot acorda nu numai măsurile reparatorii [aşa cum sunt definite potrivit art. 1 alin. (2) şi (3) din lege], ci şi măsura restituirii în natură;
c) bunurile respective trebuie să fie cele preluate odată cu imobilul şi să existe fizic (aceasta fiind semnificaţia sintagmei "în afară de cazul în care au fost înlocuite ... sau distruse") sau să nu fi fost casate;
d) incidenţa beneficiului legii se apreciază în funcţie de data naşterii dreptului la măsuri reparatorii, respectiv data intrării în vigoare a legii (deci este necesar ca bunul respectiv să existe fizic în patrimoniul unităţii deţinătoare la data intrării în vigoare a legii şi totodată este necesar ca acesta să nu fi fost casat la aceeaşi dată, respectiv să nu existe un proces-verbal de constatare a casării încheiat până la data de 14 februarie 2001).”
Apelantul a criticat o asemenea interpretare, arătând că ea ar lipsi de efecte juridice dispoziţiile art. 6 alin. 2 şi ar fi contrară art. 44, art. 1 alin. 1 şi art. 73 alin. 1 din Constituţia României.
Referitor aceste susţineri, în primul rând, nu se poate reţine că o asemenea interpretare ar lipsi de efecte dispoziţiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 doar pentru că ea ar exclude de la beneficiul acestor dispoziţii bunurile ce au aparţinut autorului apelantului.
în al doilea rând, dispoziţiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin mai multe decizii Curtea Constituţională stabilind că „dispoziţiile legale atacate sunt constituţionale, reţinând că legiuitorul este liber să opteze în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsuri reparatorii, precum şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora.(...) Totodată, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel anumite limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.”(deciziile nr. 760/18.09.2007, nr. 190/03.03.2007, nr. 1346/09.12.2008, nr. 1187/13.03.2007)
Prima instanţă a reţinut în mod corect că apelantul nu au făcut dovada existenţei în prezent a utilajelor naţionalizate, în condiţiile în care din cuprinsul raportului întocmit de Primarul comuna C. (fila 22 din dosarul primei instanţe) rezultă că presa de ulei nu mai există în prezent, aspect relatat de altfel şi în cuprinsul notificării nr. 87/NB/2011, prin care apelantul, alături de ceilalţi moştenitori ai defunctului M.Ş., au arătat că „utilajele naţionalizate au fost demolate şi trimis într-o direcţie necunoscută”.
în consecinţă, nici criticile de nelegalitate privind sarcina probei nu sunt întemeiate, în condiţiile în care, urmare a menţiunilor din raportul primăriei, apelantului contestator îi revenea obligaţia de a dovedi existenţa bunurilor pentru care pretind măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Faţă de aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 480 alin. 1 NCPC, Curtea a respins apelul şi a păstrat sentinţa primei instanţe.
(Decizia nr. 1527/24.04.2014 - Secţia I civilă, rezumat judecător Ţârlea Mirela Cristina)
| ← Restituiri. Bun imobil confiscat în baza unei condamnări cu... | Pasiv succesoral. Noţiune. Cheltuieli efectuate de un... → |
|---|
