Succesiune. Valoarea juridică a declaraţiei de renunţare la succesiune dată după expirarea termenului de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală.
| Comentarii |
|
Potrivit art. 689 Cod civil, acceptarea unei succesiuni este tacită când succesibilul îndeplineşte acte sau fapte pe care nu le putea săvârşi decât în calitatea sa de moştenitor şi din care rezultă indirect, dar lipsit de echivoc, voinţa sa de acceptare a succesiunii, acte care nu pot primi o altă interpretare.
Deşi ineficace ca act de renunţare expresă, declaraţia dată de reclamant în faţa notarului, chiar şi după expirarea termenului de opţiune succesorală, are însă valoarea juridică a unei recunoaşteri a neacceptării succesiunii
Prin sentinţa civilă nr.810/16.03.2012 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr.4263/317/2011 a fost admisă in parte acţiunea formulata de B. C., în contradictoriu cu pârâtele B. M. si P. L. E. I..
A fost respinsă cererea privind constatarea nuhtăţii absolute a declaraţiei cu nr. 593/1990 ca fiind lipsita de obiect material.
S-a constatat nulitatea absoluta parţială a certificatului de moştenitor cu nr. 293/18.06.1990 în limita înscrierii reclamantului ca renunţător la succesiune, urmând ca reclamantul sa figureze la rubrica destinata “străini de succesiune prin neacceptare.”
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut instanţa că la data de 01.03.1989 a decedat autorul B.I., în urma dezbaterii succesiunii acestuia fiind emis certificatul de moştenitor nr.293/18.06.1990.
Din declaraţia autentificată sub nr.593/19.03.1990 a cărei nulitate absolută se solicită a fi constatată rezultă că aceasta este o declaraţie prin care reclamantul a declarat că nu a făcut nici un act de acceptare a succesiunii în termenul legal, înţelegând astfel să rămână străin de succesiunea autorului, reclamantul neinvocând nici o cauză de nulitate absolută a declaraţiei notariale.
A mai reţinut instanţa prin raportare strictă la declaraţia a cărei nulitate se invocă faptul că se solicită a se constata o situaţie de fapt contrară celei declarate de reclamant printr-un act autentic în anul 1990 şi în consecinţă solicitarea făcută după două decenii este lipsită de temei juridic.
împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, iar prin decizia nr. 266/11.06.2012 a Tribunalului Goij apelul a fost respins ca nefondat.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, iar prin decizia civilă nr.10702/08.11.2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, recursul a fost admis, decizia modificată, în sensul admiterii apelului declarat de reclamant, anulării sentinţei civile nr.810 din 16.03.2012 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti şi trimiterii cauzei spre rejudecare la această instanţă.
în urma rejudecării, s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1292/2013 prin care s-a admis in parte acţiunea formulată de reclamantul B.C., în contradictoriu cu pârâtele B.M. şi P.L.E. I.
S-a respins cererea privind constatarea nulităţii absolute a declaraţiei cu nr. 593/1990 ca fiind lipsita de obiect material.
S-a constatat nulitatea absoluta parţială a certificatului de moştenitor cu nr. 293/18.06.1990 in limita înscrierii reclamantului ca renunţător la succesiune, urmând ca reclamantul sa figureze la rubrica destinata “străini de succesiune prin neacceptare.”
în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligat reclamantul la plata către parata B. M. a cheltuielilor de judecata in cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.
în urma suplimentării probatoriului, instanţa a reţinut că nu s-a dovedit acceptarea expresă a succesiunii şi nici efectuarea vreunui act din care să rezulte o acceptare tacită astfel că reclamantul nu poate fi considerat moştenitor acceptant al succesiunii.
Având în vedere însă decizia Curţii de Apel Craiova, instanţa a apreciat că întrucât conţinutul declaraţiei autentificate priveşte neacceptarea succesiunii autorului B.I., iar în certificatul de moştenitor reclamantul a fost trecut la categoria renunţătorilor la succesiune se impune a se constata nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor cu numărul 293/1990, urmând ca reclamantul să figureze la rubrica celor străini de succesiune prin neacceptare.
împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, cu motivarea că instanţa de fond a făcut o greşită apreciere a probatoriului administrat, precum şi o greşită aplicare a dispoziţiilor legale, astfel instanţa nu s-a conformat indicaţiilor date prin decizia de casare pronunţată de Curtea de Apel Craiova din motivarea căreia rezultă că el ar fi acceptat succesiunea autorului în mod tacit şi în termen legal, aspect ce rezultă şi din ansamblul probatoriu administrat în cauză. Astfel, reclamantul a suportat cheltuielile de înmormântare şi pomenile ulterioare, şi-a însuşit bunuri din gospodărie, a întreţinut această gospodărie şi mai mult şi-a edificat o construcţie, mai mult acesta a început să-şi edifice o locuinţă proprie în gospodăria autorului încă din anul 2002 când s-a mutat în localitate.
Astfel, toate aceste împrejurări dovedesc că reclamantul a acceptat tacit succesiunea autorului prin mutarea efectivă în casa părintească unde a continuat să locuiască, existând de altfel şi o înţelegere între copii autorului în sensul ca reclamantul să fie cel care să rămână în gospodăria autorului.
împotriva sentinţei au declarat apel şi pârâtele, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată care este mai mic decât cel dovedit prin acte.
Tribunalul Gorj, prin decizia civilă nr. 577 de la 27 noiembrie 2013, a respins ca nefondate apelurile declarate de apelantul reclamant şi de apelanţii pârâţi.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că din întreg ansamblul probatoriu administrat în cauză la fond şi în apel, rezultă că într-adevăr reclamantul a suportat cea mai mare parte a cheltuielilor de înmormântare şi a pomenilor ulterioare, însă această împrejurare nu este de natură a echivala cu un act de acceptare a succesiunii, ele reprezentând acte făcute în memoria defunctului pe considerente de morală şi care nu îi determină calitatea de moştenitor al defunctului.
Referitor la celelalte acte de acceptare tacite invocate, acestea nu au fost confirmate prin probele administrate rezultând că după decesul autorului care a avut loc la 1 martie 1989 în locuinţă a rămas soţia supravieţuitoare, reclamantul având locuinţa statornică în judeţul Hunedoara, iar locuinţa proprietate personală a început să fie edificată în anul 2002, chiar şi din declaraţiile martorilor audiaţi în apel propuşi de reclamant rezultă că acesta a început să aducă materiale de construcţie în curtea autorului în toamna anului 1989 când termenul de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii deja expirase.
Mai mult, chiar şi în răspunsul la interogatoriu reclamantul recunoaşte că nu şi-a însuşit nici un bun din gospodărie cu motivarea că nu avea ce bunuri să ia, întrucât părinţii erau săraci.
Reclamantul astfel nu s-a mutat efectiv în locuinţa defunctului, nici nu a locuit vremelnic acolo, mutarea producându-se după începerea construcţiei casei de locuit, mult după termenul de 6 luni dat de legiuitor pentru acceptarea succesiunii.
Faptul că reclamantul a trimis mamei sale bani şi abmente nu echivalează cu o acceptare a succesiunii ci cu o grijă normală a copilului faţă de părinte, grijă recompensată de altfel de soţia supravieţuitoare prin faptul că a încheiat în favoarea reclamantului contractul de întreţinere nr.644/17.03.2004 prin care i-a transmis imobilele terenuri proprietatea sa.
Faţă de această situaţie, în mod corect a apreciat instanţa de fond că reclamantul nu a dovedit acceptarea expresă a succesiunii autorului şi nici o acceptare tacită a acestuia, astfel că el nu poate fi considerat ca moştenitor acceptant.
întrucât însă, în certificatul de moştenitor reclamantul a fost trecut la categoria renunţătorilor la succesiune, iar declaraţia autentică este o declaraţie de neacceptare a succesiunii se impunea stabilirea unei concordanţe între aceste două acte prin constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de moştenitor, în sensul că reclamantul să figureze la rubrica străin de succesiune prin neacceptare.
Analizând apelul declarat de apelantele pârâte tribunalul l-a apreciat ca nefondat, întrucât conform dispoziţiilor art.274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată dovedite, ori verificând cheltuielile de judecată dovedite de pârâte, tribunalul constată că acestea sunt în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocat, astfel cum au şi fost acordate la instanţa de fond.
Faţă de această situaţie, tribunalul a apreciat sentinţa instanţei de fond ca temeinică şi legală, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 689, 700 cod civil şi art. 274 Cod procedură civilă, astfel încât, în baza art. Cod procedură civilă, a respins apelurile ca nefondate.
împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul, cât şi pârâtele.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 303 Cod procedură civilă, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, iar sancţiunea care intervine în cazul nerespectării acestor dispoziţii legale fiind nulitatea căii de atac, conform art. 306 Cod procedură civilă, cu excepţia motivelor de ordine publică care pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor.
Decizia Tribunalului a fost comunicată reclamantului la data de 9.01.2014, iar recursul a fost formulat în termenul legal, imperativ prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă.
Prin precizarea depusă în şedinţa publică din 10.04.2014, recurentul reclamant, reluând motivele iniţiale de recurs, a adus şi critici noi deciziei, neinvocate în termenul de motivare de 15 zile, calculat de la data comunicării hotărârii. Astfel, s-a învederat că Tribunalul a nesocotit dispoziţiile art. 315 Cod procedură civilă, întrucât nu a respectat îndrumările obligatorii date de instanţa de casare în ciclul procesual anterior, în sensul că nu a stabilit care sunt efectele juridice al declaraţiei notariale nr. 592/19.03.1990, apreciere pe care era ţinută să o facă în contextul verificării modalităţii în care reclamantul şi-a exprimat dreptul de opţiune succesorală în termenul de prescripţie.
Acest motiv nu a fost invocat în termenul de recurs, nu este de ordine publică, astfel că va fi apreciat ca fiind inadmisibil, potrivit art. 303 şi 306 Cod procedură civilă.
Cât priveşte motivele de recurs formulate în termenul legal de recurentul reclamant, acestea sunt nefondate.
în reglementarea art. 304 Cod procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, prin intermediul căreia pot fi valorificate exclusiv critici de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de pct. 1-9.
Criticile formulate de recurentul reclamant se circumscriu motivului de modificare reglementat de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, constând în aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 689 Cod civil, privind acceptarea tacită a moştenirii.
Tribunalul, ca instanţă devolutivă, a examinat însă în mod corect modul în care reclamantul şi-a manifestat dreptul de opţiune succesorală în termenul de prescripţie de 6 luni, calculat de la data deschiderii succesiunii.
Potrivit art. 689 Cod civil, acceptarea unei succesiuni este tacită când succesibilul îndeplineşte acte sau fapte pe care nu le putea săvârşi decât în calitatea sa de moştenitor şi din care rezultă indirect, dar lipsit de echivoc, voinţa sa de acceptare a succesiunii, acte care nu pot primi o altă interpretare.
Susţinerile potrivit cărora depozitarea de către reclamant a materialelor de construcţie încă din timpul vieţii autorului, în vederea edificării unui imobil proprietate personală, în curtea casei părinteşti, şi suportarea cheltuielilor de înmormântare, au valoarea juridică a unor asemenea acte, nu poate fi primită.
Acţiunea de depozitare a materialelor de construcţie a început încă din timpul vieţii defunctului, aşa cum însuşi reclamantul a arătat, ceea ce înseamnă că actele materiale de folosinţă exercitate asupra terenului aferent casei nu au fost săvârşite în calitatea de erede, cu intenţia neîndoielnică de acceptare a succesiunii. Este evident că depozitarea de materiale s-a făcut în baza unei înţelegeri existente între reclamant şi părinţii săi, preexistentă decesului autorului B. I. De asemenea, suportarea cheltuielilor de înmormântare nu are semnificaţia unui act de acceptare a succesiunii, ci constituie acte făcute în memoria defunctului.
Instanţa de apel a avut în vedere cu prioritate răspunsul la interogatoriu dat de reclamant în rejudecare, care a arătat că nu a luat nici un bun din succesiunea tatălui său, întrucât acesta a fost sărac, iar la deces nu au existat bunuri, situaţie în care nu poate fi acceptată susţinerea contrară a acestuia făcută prin motivele de recurs.
Prin decizia civilă nr. 10702/8.11.2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în primul ciclu procesual, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, că declaraţia notarială dată de reclamant la data de 19.03.1990 nu are valoarea juridică a unei renunţări la succesiune, întrucât nu a fost exprimată în termenul de prescripţie de 6 luni, de la data decesului autorului.
Deşi ineficace ca act de renunţare expresă, declaraţia dată de reclamant în faţa notarului, chiar şi după expirarea termenului de opţiune succesorală, are însă valoarea juridică a unei recunoaşteri a neacceptării succesiunii tatălui său, şi se coroborează cu răspunsul la interogatoriu dat în faţa instanţei, în rejudecare.
în concluzie, Tribunalul a aplicat în mod corect dispoziţiile art.689 Cod civil, faţă de care a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada, prin acte sau fapte neîndoielnice, că fi acceptat succesiunea tatălui său, astfel că în mod corect a respins apelul declarat împotriva sentinţei primei instanţe.
Criticile formulate de recurentul reclamant sunt nefondate, motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pe care s-au grefat motivele de recurs, nefiind incident, astfel că recursul declarat se va respinge ca nefondat, potrivit art. 312 Cod procedură civilă.
Sunt nefondate şi criticile formulate de recurentele pârâte privind modul de calcul al cheltuielilor de judecată. Acţiunea formulată de reclamant a fost admise în parte, caz în care, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 276 Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată făcute de părţi fiind compensate proporţional, urmând ca reclamantul să mai plătească pârâtelor 500 lei, în raport de dovezile existente în toatele fazele procesuale. Prin urmare, cum apelul declarat de pârâte a vizat doar acest aspect, în mod corect s-a apreciat a fi nefondat, şi s-a respins ca atare.
Pentru considerentele expuse, Curtea a apreciat ambele recursuri ca fiind nefondate şi le-a respins, potrivit art. 312 pct.l Cod procedură civilă. (Decizia civilă nr. 703/10.04.2014 -Secţia I civilă, rezumat judecător Oana Ghiţă)
| ← Pasiv succesoral. Noţiune. Cheltuieli efectuate de un... | Răspundere civilă delictuală. Daune morale. Libertatea... → |
|---|
