Răspundere civilă delictuală. Daune morale. Libertatea jurnalistică. Valori ocrotite de lege.

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii civile / 2014

Libertatea de exprimare astfel cum este apărată de art. 10 CEDO şi cum reiese din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului constituie una din valorile esenţiale intr-o societate democratică impusă de pluralismul politic, sfera acesteia cuprinzând atât informaţiile neutre, inofensive cât şi cele ce acuză, şochează sau neliniştesc, care trebuie acceptate (cauza Lingens c.Austria), impunându-se însă păstrarea unui echilibru între exerciţiul dreptului la liberă exprimare şi protecţia drepturilor individuale, precum dreptul la imagine, la demnitate sau la viaţă privată. Libertatea de exprimare nu poate deci leza valori ocrotite de lege cum ar fi demnitatea, onoarea, dreptul la propria imagine.

Respectivele articole de presă nu constituie un pamflet cu caracter satiric ci prin acestea autorii şi-au exprimat în mod public opinia despre aspectul reclamantului şi calitatea sa umană, respectivele afirmaţii jurnalistice necircumscriindu-se conceptului de judecăţi de valoare sau afirmaţii factuale.

Este adevărat că libertatea jurnalistică cuprinde şi recurgerea la o anumită doză de exagerare, chiar de provocare, dar modalitatea de exprimare în respectivele articole este pur insultătoare, nefiind justificată de dezbaterea unui subiect de interes public şi neîncadrându-se în limitele dozei de exagerare şi provocare permise de art. 10 CEDO.

Rezultă din articolele respective că autorii au urmărit să creeze o anumită imagine hilară a reclamantului în faţa publicului pentru ca acesta să fie luat în derâdere, dar nu pentru atitudinile sale ca demnitar ci pentru aspectul său fizic, felul în care arată o persoană neconstituind în mod normal subiect de presă.

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi sub nr...., reclamantul D.I.A. a chemat în judecată pe pârâţii Z.U. si N.T.A., in calitatea sa de director al publicaţiei, pentru ca prin hotărâre judecătorească, să fie obligaţi pârâţii la plata sumei de 1.000.000 EURO reprezentând despăgubiri civile (daune morale) pentru prejudiciul cauzat prin informaţiile false si tendenţioase prezentate in "U" atât in formatul scris, cât si electronic în anii 2012 şi 2013 până în prezent, obligarea pârâţilor să publice în Z. "U" şi pe site-ul acestuia scuze publice în ceea ce-1 priveşte pentru informaţiile false şi tendenţioase răspândite împotriva sa şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

în motivare, reclamantul a arătat că în fapt, începând cu anul 2012 a fost supus din partea Z. "U", atât în formatul scris cât si electronic, la un adevărat atac de presa ce s-a deraiat atât pe perioada campaniei electorale cât şi ulterior, după ce, în urma alegerilor locale din anul 2012 a devenit, în urma votului exprimat de cetăţenii judeţul Mehedinţi,... al C. J. Mehedinţi.

Nu a existat aproape nici o apariţie a ziarului care să nu publice informaţii de natura personală şi familială jignitoare, calomnioase, false şi tendenţioase la adresa sa, a familiei sale şi a colaboratorilor săi apropiaţi.

Limbajul folosit de către pârâţi în publicarea materialului difuzat prin presa scrisă şi electronică este suburban, plin de invenctive si abjecţiuni ce are ca scop transmiterea către publicul cititor a unor informaţii nereale ce încalcă grav normele de deontologie jurnalistică şi care nu critică activitatea sa profesională şi politică, cum de altfel ar fi în drept să o facă, ci face aprecieri extrem de degradante la persoana sa cu scopul vădit de a dezinforma opinia publică.

S-a apreciat că aceste atacuri de presă prezentate în modul arătat mai sus au avut drept urmare cauzarea unor suferinţe, traume de ordin psihologic ce i-au afectat sănătatea fizică şi psihică considerându-le reale tratamente degradante, aşa cum ele sunt definite de art.3 teza a H-a din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

De asemenea se încalcă, de către pârâţi, prin prezentarea acestor articole ce privesc persoana sa şi nu calitatea sa de persoană publică, dreptul la viaţa privată, dreptul la demnitate si dreptul la propria imagine.

Pârâţii l-au supus unor imixtiuni în viaţa sa intimă, personală sau de familie, au adus atingere gravă onoarei şi reputaţiei sale şi l-au prezentat opiniei publice în materialele de presă în numeroase posturi asemuindu-1 deseori regnului animal sau descriindu-1 intr-o maniera ce nu poate fi suportată.

A încercat de mai multe ori să dezmintă, tot în presă, aceste atacuri însă pârâţii au continuat să publice în aceiaşi manieră, astfel că, nemaisuportând invenctivele, tratamentele degradante la care este supus aproape zilnic de către pârâţi, a decis să se adreseze justiţiei în vederea opririi intr-un fel sau altul a unor astfel de demersuri din partea pârâţilor,fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale în sensul existenţei faptelor pârâţilor, culpei acestora, prejudiciului grav cauzat, precum şi a legăturii de cauzalitate între faptele pârâţilor şi prejudiciu.

Cu privire la prejudiciul moral solicitat prin prezenta cerere, s-a apreciat că este reprezentat de încălcarea drepturilor sale la viaţa privată, demnitate şi propria-i imagine, dar şi în raport de afectarea relaţiilor sale de familie, profesionale, precum şi a demnităţii publice pe care o îndeplineşte în prezent.

în dovedirea cererii, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâţilor şi martorii: P.A. si M.F.

La 8.04.2013 s-a depus întâmpinare de pârâtul N.T.A., prin care s-a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Z.U., s-a solicitat respingerea acţiunii faţă de acest pârât ca formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă, iar pe fond s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 24.09.2013, au fost încuviinţate probele solicitate de părţi fiind respinsă cererea formulată de reclamant de introducere în cauză a SC G. deoarece modificarea cererii de chemare în judecată fiind făcută după primul termen de judecată, instanţa a luat act de opoziţia pârâtului N.T.A. şi a aplicat dispoziţiile art.204 Cod Procedură Civilă, respingând cererea.

Prin sentinţa nr.10 din 25 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, s-a admis în parte acţiunea civilă privind pe reclamantul D.I.A. şi pe pârâţii Z.U. şi N.A. şi a fost obligat pârâtul N.T.A. la plata sumei de 5000 euro cu titlu de daune morale fiind admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Z.U. şi respinsă acţiunea faţă de acesta.

în conformitate cu dispoziţiile art.248 al.l Noul Cod Procedură Civilă, tribunalul s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Z.U. invocată de pârâtul N.T.A.

Capacitatea de folosinţă a persoanelor juridice în conformitate cu dispoziţiile art.205 Cod Procedură Civilă, se dobândeşte la data înregistrării, iar cele care nu sunt supuse înregistrării potrivit art.194, de la data înfiinţării sau de la data autorizării constituirii.

Coroborând aceste dispoziţii cu cele reglementate în art.56 al.l Cod Procedură Civilă, în conformitate cu care poate fi parte în proces orice persoană care are folosinţa drepturilor civile, s-a constatat că pârâtul Z.U. nu îndeplineşte aceste cerinţe pentru a putea avea aptitudinea generală şi abstractă de a exercita drepturi şi obligaţii de natură procesuală şi admiţându-se excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Z.U. s-a respins acţiunea faţă de acesta.

în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, s-a constatat că incidente în cauză sunt dispoziţiile art. 10 din CEDO care reglementează libertatea de exprimare a oricărei persoane, drepturi ce cuprind libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.

Punctul 2 al aceluiaşi articol reglementează modul în care poate fi exercitată libertatea de exprimare ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi putând fi supusă unor formalităţi, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru protecţia, în cazul de faţă, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora.

Această reglementare europeană se regăseşte şi în dreptul nostru intern în dispoziţiile art.70 Cod Civil, în conformitate cu care orice persoană are dreptul la liberă exprimare.

De asemenea, în dispoziţiile art.72 şi 73 cod civil sunt reglementate restrângeri ale dreptului la libera exprimare în sensul că este interzisă orice atingere adusă onoarei sau reputaţiei unei persoane, iar în exercitarea dreptului la propria imagine ea poate să interzică sau să împiedice reproducerea în orice mod a înfăţişării sale fizice ori a vocii.

Analiza cererii de chemare în judecată s-a raportat la aceste dispoziţii, dar şi la limitele prevăzute de art.75 Cod Civil, privind libera exprimare, limite care preiau reglementări CEDO referitoare la dreptul la libera exprimare şi limitele acestuia.

Observând publicaţiile din Z.U. existente la filele 5-14 din perioada 2012-2013, instanţa a constatat că prin conţinutul articolelor intitulate după cum ar fi. „Gândacul de bucătărie”; „Râmă porcul prin judeţ”, „Bârfe, zvonuri, şuşoteli”; „Dii, murgule, dii”; „Votaţi porcul” şi alte asemenea, se foloseşte un limbaj trivial şi denigrator asociat cu poze ale reclamantului, exprimări de natură a aduce atingere demnităţii şi imaginii unei persoane, garanţii prevăzute atât în CEDO art.8 cât şi în Constituţia României dar şi în Codul Civil.

Chiar dacă în cuprinsul publicaţiilor nu este nominalizat reclamantul, este în afara oricărui dubiu că expresiile defăimătoare vizează în mod direct persoana acestuia, în acest sens fiind şi declaraţiile martorilor F.M. şi P.A.

în conformitate cu dispoziţiile art. 10 CEDO dreptul la liberă exprimare nu este nelimitat, acesta comportând îndatoriri şi responsabilităţi de natură să protejeze reputaţia şi drepturile altora.

Limitele exercitării dreptului la liberă exprimare sunt consacrate şi în art.30 al.6 din Constituţia României în conformitate cu care libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onorarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine dar şi în dispoziţiile art.71, 72 şi 75 Cod Civil.

în speţa dedusă judecăţii, s-a constatat că pârâtul N.T.A., în calitatea sa de unic director fondator al ziarului U., a acceptat publicarea în acesta a unor articole cu conţinut trivial şi defăimător la adresa reclamantului fiind încălcate în acest mod dispoziţii CEDO şi ale dreptului intern.

Instanţa nu a reţinut apărarea pârâtului referitoare la caracterul pamfletar al articolelor publicate în Z.U. al cărui fondator este faţă de împrejurarea că, prin conţinutul acestora este vizată în mod nemijlocit persoana reclamantului.

în acest context, fără a se aduce atingere exercitării dreptului la libera exprimare, dar constatând depăşirea limitelor acesteia, tribunalul a apreciat că publicarea articolelor existente la dosar constituie o faptă ilicită săvârşită de pârâtul N.A.T., în calitatea sa de director fondator al Z. U.

Prejudiciul încercat de reclamant ca urmare a publicării articolelor este relatat în declaraţiile martorilor P.A. şi M.F., potrivit cărora după apariţia articolelor, reclamantul a fost afectat, într-una din situaţii fiind necesară intervenţia unui medic,iar suferinţe au fost cauzate şi membrilor familiei acestuia care au fost afectaţi în egală măsură prin apariţia articolelor defăimătoare.

în ceea ce priveşte proba prejudiciului moral şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, în jurisprudenţa Curţii Europene s-a statuat în mod constant că dovada faptei ilicite este suficientă, prejudiciul şi legătura de cauzalitate fiind prezumate.

Deşi cuantumul prejudiciului moral nu poate fi calculat în bani, acordarea unor daune de natură morală cuantificate în bani poate fi de natură să compenseze prejudiciul ce i-a fost cauzat.

Instanţa, în raport de multitudinea articolelor cu conţinut defăimător, a apreciat că suma de 5.000 euro acordată reclamantului cu titlu de daune morale poate oferi acestuia o compensaţie a stărilor negative ce i-au fost create prin apariţia acestor articole.

în ceea ce priveşte petitul având ca obiect obligarea pârâtului la publicarea în Z. U. şi pe site-ul acestuia de scuze publice, acesta a fost respins, astfel de cerere putând fi soluţionată numai în cazul pronunţării unei hotărâri definitive.

împotriva sentinţei au formulat apel reclamantul D.I.A. şi pârâţii N.T.A. şi ZIARUL U., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

în motivarea apelului său, reclamantul D.I.A. a susţinut că Z. „U”, în repetate rânduri, a publicat diverse articole semnate şi întocmite de redactori şi editori colaboratori folosind apelative jignitoare, tinzând spre trivialitate şi cu conotaţii scandaloase, folosind expresii jignitoare şi calomnioase, creându-i astfel un prejudiciu moral, prin folosirea acestor expresii afectând demnitatea, onoarea şi reputaţia sa, având în vedere şi funcţia publică pe care o deţine, aceea de... al C. J. Mehedinţi şi... al PSD Mehedinţi.

S-a arătat că a chemat în judecată Z. U. şi pe directorul acestuia N.T.A., persoana răspunzătoare de publicarea articolelor de presă, instanţa obligând corect pe N.T.A., la plata sumei de 5.000 euro daune morale, deoarece această persoană este răspunzătoare de publicarea articolelor denigratoare la adresa sa.

Motivul de apel vizează cuantumul sumei acordată cu titlu de daune morale de 5.000 euro, care în raport cu probele administrate trebuia să fie o sumă mai mare. Potrivit Codului deontologic al jurnalistului, acesta este dator să caute să respecte şi să comunice faptele aşa cum acestea pot fi cunoscute prin verificări rezonabile, în virtutea dreptului publicului de a fi informat. Jurnalistul este dator să exprime opinii pe bază factuală, iar în relatarea faptelor şi a opiniilor jurnalistul va acţiona cu bună credinţă iar presa are datoria primordială de a respecta drepturile omului, să respecte viaţa privată a persoanei, or în speţa dedusă judecaţii atât Z. U. cât şi jurnaliştii care lucrează în cadrul acestuia nu au respectat regulile enunţate mai sus şi nu au dat dovadă de bună credinţă.

în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 din CEDO prin care este consacrat dreptul la libertatea de exprimare datorită faptului că deşi limitele unei critici admisibile sunt mai largi în privinţa unui om politic, unui funcţionar public, vizaţi în această calitate, decât în privinţa unui om obişnuit, iar ziariştilor le revine obligaţia de a răspândi informaţii şi idei în legătură cu domenii de interes public, presa nu trebuie să depăşească limitele stabilite în vederea protecţiei dreptului la reputaţie a persoanelor vizate, care, ca element al vieţii private este protejat de art.8 din CEDO. Pentru a se bucura de protecţia art. 10 din CEDO, trebuie să existe o verificare corespunzătoare realizată de către ziarist înaintea redactării materialului, să existe fapte reale pe care s-au bazat acuzaţiile aduse de acesta, să existe buna credinţă a ziaristului şi acesta să respecte regulile de etică jurnalistică. Din conţinutul articolelor publicate rezultă că aceste texte conţin expresii şi comparaţii insultătoare, jignitoare la adresa reclamantului şi au fost publicate în scopul de a-1 înjosi într-un mod incompatibil cu dispoziţiile art. 3 din CEDO.

Din conţinutul materialelor publicate, se poate observa cu uşurinţă că este vorba de persoana sa, fiind poze ale figurii sale, iar lângă poze articole calomnioase şi jignitoare cum ar fi : porc, javră, Gioni Gazolină etc., articole care i-au ştirbit autoritatea şi l-au afectat personal cât si profesional.

A arătat că este căsătorit, are doi copii care au citit articolele şi au auzit despre acestea la colegii de şcoală, fiind foarte afectaţi de afirmaţiile făcute la adresa tatălui.

Mai mult decât atât, aceste ziare au fost împărţite prin Primăria Dr. Tr. Severin, Consiliul Judeţean şi pe la toate instituţiile publice din judeţ cu scopul de a-1 denigra şi a-i afecta imaginea de om politic.

în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv: există fapta ilicită (publicarea articolelor de presă ), există un prejudiciu moral şi vinovăţia pârâtului care cu intenţie a publicat acele articole de presă, precum şi o legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

In drept, şi-a întemeiat apelul pe dispoziţiile art. 466 şi următoarele Cod Procedură

Civilă..

Prin apelul său, pârâtul N.T.A. a criticat sentinţa pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate.

A susţinut că sunt motive de netemeinicie următoarele:

1). Instanţa de fond a reţinut o stare de fapt eronată, interpretând greşit probele administrate în cauză, atunci când a apreciat că fapta ilicită săvârşită de apelantul pârât ar consta în publicarea în Z. „U” a mai multor articole ce conţin expresii şi cuvinte jignitoare, precum şi afirmaţii calomnioase la adresa reclamantului, în condiţiile în care nicio probă administrată în cauză nu a relevat că articolele publicate s-ar referi la persoana reclamantului.

S-a arătat că mare parte din articolele publicate nu vizează o persoană individual determinată, iar în cuprinsul acestora nu se face trimitere nici explicită şi nici mijlocită la vreo persoană anume sau la vreo calitate specifică anume, care să-i inducă cititorului ideea că în acestea se face vorbire despre reclamantul D.I.A., cu atât mai mult cu cât pe nicio pagină a ziarului nu s-a publicat vreo poză sau vreo altă imagine a acestuia care să-i inducă cititorului o astfel de identitate.

Articolele în discuţie, au satirizat dorinţa de pre-mărire a cetăţenilor care încearcă să facă politică, a modului cum încearcă cetăţeanul comun, fără studii să se promoveze, să aspire şi să ocupe funcţii de demnitate publică, trăsături şi defecte umane cu caracter moralizator, fiind surprinse unele virtuţi morale sau aspecte negative ale realităţii sociale, etc.

Prin urmare, în condiţiile în care articolele publicate nu sunt asociate cu imaginea reclamantului sau cu un pseudonim sau poreclă, ca modalitate de individualizare a unui personaj recunoscut în colectivitatea locală, acestea pot fi catalogate ca şi pamflete cu caracter satiric, în condiţiile în care vizează poziţii diametral opuse specifice fabulei.

In articolele publicate în paginile Z. U., nu apare niciodată numele sau poza reclamantului D.I.A., motiv faţă de care să se poată aprecia că Z.U. şi-ar fi exprimat părerea despre calităţile şi defectele sale, folosind expresii jignitoare, calomnioase şi vexatorii, fără ca ele să fie argumentate prin idei, informaţii ori comentarii critice, aşa cum, în mod eronat, susţine instanţa de fond în motivarea sa.

1) Martorii propuşi de reclamant şi audiaţi de instanţa de fond, respectiv P.A. şi M.F. nu au putut proba împrejurarea că în colectivitate reclamantul este cunoscut sub apelativele prezentate, împrejurare care să se lege, eventual, de fapta prejudiciabilă.

Faptul că reclamantul era trist şi abătut nu justifică producerea faptei prejudiciabile cu privire la acesta şi nici nu probează vreun prejudiciu moral suferit, în condiţiile în care martorii audiaţi nu au declarat că starea psihică în care l-a perceput pe reclamant este rezultatul direct al publicării articolelor

Cu toate că martorii au considerat că articolele au făcut referire la reclamant, nu au putut concretiza modul în care s-a produs prejudiciul moral în raport cu alegătorii, atât timp cât în perioada respectivă a obţinut mandatul de... al consiliului judeţean şi alte funcţii în partid (declaraţia martorului S.I.)

2) Instanţa de fond a reţinut o stare de fapt eronată, interpretând greşit probele administrate în cauză, atunci când a reţinut că publicarea articolelor ar fi o faptă săvârşită de apelant în calitate de director fondator al Z.„U”, în condiţiile în care nu pârâtul era persoana care se ocupa de cenzurarea articolelor scrise de redactorii ziarului şi care dispunea publicarea articolelor.

Pârâtul a avut calitatea de director fondator (director la momentul constituirii ziarului), dar ulterior nu a mai ocupat nicio funcţie ce ar fi presupus Nu s-a făcut dovada în cauză a unui prejudiciu de imagine suferit de reclamant ca urmare a apariţiei articolelor la care acesta a făcut referire, mai mult, ulterior publicării articolelor în cauză, reclamantul a fost ales... al C. J. Mehedinţi şi a ocupat o pleiadă de funcţii în rândul partidului care l-a propus şi în cadrul diferitelor comisii, sens în care rezultă fără putinţă de tăgadă că imaginea sa nu a avut de suferit, de vreme ce toate controlul şi ordonarea publicării articolelor, sens în care nu a acţionat cu vinovăţie, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond.

3) Instanţa de fond a reţinut o stare de fapt eronată, interpretând greşit probele administrate în cauză, atunci când a reţinut că în urma publicării articolelor, prejudiciul moral suferit de reclamant a fost reliefat de starea emoţională de supărare, de tristeţe, atât a sa, cât şi a familiei sale, afectându-se imaginea sa atât în raport de statutul său profesional, cât şi în raport de imaginea sa în familie.

In condiţiile în care reclamantul nici nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată la termenul din data de 22.10.2013, pentru interogatoriul propus de pârât, rezultă că a recunoscut implicit lipsa vătămării sale.

4) Instanţa de fond a apreciat că obligarea apelantului la plata de daune morale în favoarea reclamantului în cuantum de 5000 euro ar îndeplini şi funcţia preventivă, determinându-1 pe pârât să nu mai săvârşească o nouă faptă şi pe viitor, în condiţiile în care din articolele depuse la dosarul cauzei, prejudiciul incriminat s-a petrecut în intervalul octombrie 2011 - februarie 2012, iar după această dată nu a mai fost publicat vreun articol incriminat de reclamant.

Deşi dispoziţiile art. 253, alin. 4 din Noul Cod Civil, nu fac distincţie între natura prejudiciului, modalitatea de reparare a acestuia este una mixtă, concretizată atât în despăgubiri băneşti, cât şi sub forma publicării hotărârii judecătoreşti de sancţionare a pârâtului ori altă măsură necesară pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.

Atât timp cât pentru daunele materiale sunt necesare probatorii pentru dovedirea lor, regula se aplică şi în cazul daunelor morale, instanţa neputând prezuma un prejudiciu moral.

Stabilirea cuantumului pentru daunele morale legate de prejudiciile aduse onoarei sau demnităţii unei persoane presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului, care însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecăţii şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, şi să aprecieze intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acesteia.

Pentru a determina în concret cuantumul despăgubirilor rezonabile cuvenite reclamantului, instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere eventualele consecinţele negative suferite de reclamant, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată reclamantului reputaţia profesională şi socială si nu în ultimul rând mijlocul prin care s-a realizat vătămarea.

Relevant pentru determinarea lipsei prejudiciului este faptul că Z.U. nu avea un grad de expunere ridicat, avea un număr redus de exemplare (2000 exemplare), iar cititorul se putea informa chiar de pe prima pagină cu privire la articolele publicate, acestea fiind de tip pamflet şi nu ştiri, sens în care cititorul avea reprezentarea nivelului şi gradului de expunere.

In concret, neprobându-se cu certitudine fapta ilicită, nu poate fi analizat nici prejudiciul suferit de reclamant şi nici dacă acesta este rezultanta directă a culpei pârâtului N.T.A.

Şi în situaţia în care instanţa de fond a apreciat ca fiind dovedită fapta ilicită produsă din culpa pârâtului N.T.A., în raport de practica europeană cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, îndeplinirea condiţiilor faptei prejudiciabile este subordonată strict aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs reclamantului, sens în care cuantumul daunelor oferite sunt chiar unele modice de 1 euro, mergându-se pe ideea că simpla condamnare a persoanei vinovate pentru încălcarea reputaţiei profesionale şi sociale a unei alte persoane cu notorietate si obligarea mijlocului prin care s-a produs vătămarea (ziar, televiziune, radio) la a publica sau difuza, după caz, scuze publice, reprezintă o compensare justă şi corespunzătoare prejudiciului produs.

în ceea ce priveşte motivele de nelegalitate pentm care s-a criticat sentinţa, acestea sunt următoarele:

1. Instanţa de fond a interpretat şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 72 alini şi 2 şi art. 1349 din Noul Cod Civil, în raport de probele administrate în cauză, atunci când a reţinut că urmare a publicării articolelor reclamantul a suferit un prejudiciu, fiind afectată reputaţia sa profesională şi socială.

Instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 72 şi art. 1349 din Noul Cod Civil, atunci când faţă de situaţia de fapt probată şi care atestă că nu la persoana reclamantului s-au referit articolele publicate în ziarul U., a reţinut că pozele publicate alături de articole ar fi de natură a proba că expresiile şi cuvintele jignitoare sunt folosite la adresa acestuia. Singura poză a reclamantului este ataşată articolului „ Astea sunt notele tale?”, prin care fără nici un comentariu este indicată situaţia şcolară a reclamantului, articolul beneficiind de protecţia art. 10 CEDO, privind dreptul la liberă exprimare.

Adevărata stare de fapt rezultă din declaraţiile martorilor S.I., B.G., precum şi din interogatoriul reclamantului (la care deşi legal citat acesta nu s-a prezentat), care confirmă că articolele interesate nu s-au referit la persoana reclamantului, că ulterior publicării articolelor, reclamantul nu a fost marginalizat de grupul de prieteni şi nici de colectivitatea locală, ba, din contră, reclamantul fost ales în funcţia de... al Consiliului Judeţean Mehedinţi şi a ocupat mai multe funcţii de conducere în cadrul partidului şi la diverse comisii.

Prin neinterpretarea coroborată a tuturor mijloacelor de probă existente la dosarul în cauzei, acordând relevanţă probatorie maximă numai martorilor propuşi de reclamant, instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare greşită a legii şi în neconcordanţă cu adevărata situaţie de fapt.

2. Instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 72 şi art. 1357 din Noul Cod Civil, în raport de probele administrate în cauză, atunci când a reţinut că ar fi vinovat de un presupus prejudiciu de imagine al reclamantului şi că editarea articolelor în Z.U. i-ar fi imputabilă , în condiţiile în care din probele administrate nu a rezultat că la persoana reclamantului s-au referit articolele publicate în Z.U.

S-au aplicat greşit dispoziţiile legale mai sus menţionate şi atunci când s-a apreciat că aşa-zisul prejudiciu ar fi săvârşit de către apelant, în condiţiile în care acesta nu a mai ocupat în cadrul Z.U. nicio funcţie ce ar fi presupus stabilirea şi dispunerea publicării articolelor, sens în care în sarcina sa nu poate fi reţinută nici cea mai uşoară culpă.

3. Instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 71-73 din Noul Cod Civil, în raport de probele administrate în cauză, atunci când a reţinut că reclamantul a suferit un prejudiciu de imagine prin publicarea articolelor în paginile Z.U., iar expresiile folosite ar leza şi viaţa privată a reclamantului, extinzând analiza prejudiciului şi la acest aspect.

Singurul prejudiciu cu care reclamantul a înţeles să investească instanţa de fond s-a referit la afectarea reputaţiei şi onoarei calităţii publice de... al consiliului judeţean, acesta neindicând aspecte ce ţin de afectarea vieţii personale şi de familie, motiv faţă de care instanţa de fond a extins analiza asupra unor prejudicii cu care reclamantul nu a înţeles să investească instanţa de judecată.

Instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 71-73 din Noul Cod Civil, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi în raport de probele administrate, atunci când a apreciat că prin articolele publicate s-a folosit un limbaj jignitor şi denigrator la adresa vieţii intime a reclamantului.

4. Instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 8 din Convenţia CEDO, coroborate cu cele ale art. 253 alin. 4 din Noul Cod Cvil referitoare la proporţionalitatea dintre faptă şi compensaţia cuvenită, atunci când a apreciat că suma de 5000 euro ar reprezenta o compensaţie justă a aşa zisului prejudiciului produs.

Pe de o parte, instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale mai sus menţionate atunci când a apreciat că reclamantul a suferit un prejudiciu prin afectarea imaginii sale în raport cu familia, în raport cu sine şi în raport cu statutul său de... al consiliului judeţean printr-o faptă ilicită săvârşită de pârât, în condiţiile în care din probele administrate în cauză nu a rezultat faptul că la persoana reclamantului ar face referire articolele publicate în Z.U. şi că pârâtul ar fi scris, verificat sau publicat articolele incriminate.

Pe de altă parte, instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale mai sus menţionate atunci când a apreciat că o despăgubire de 5000 euro ar reprezenta o compensare justă şi echitabilă a aşa-zisului prejudiciu suferit de reclamant, în condiţiile în care nu a analizat măsura în care au fost lezate valorile aşa-zis afectate, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele aşa-zisei vătămării, măsura în care i-a fost afectată reclamantului situaţia sa familială, profesională şi socială.

Deşi dispoziţiile art. 253 alin. 4 din Noul Cod Civil, nu fac distincţie între natura prejudiciului, totuşi modalitatea de reparare a acestuia este una mixtă, concretizată atât în despăgubiri băneşti, cât şi sub forma publicării hotărârii judecătoreşti de sancţionare a pârâtului ori altă măsură necesară pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.

Atât timp cât pentru daunele materiale sunt necesare probatorii pentru dovedirea lor, regula se aplică şi în cazul daunelor morale, instanţa neputând prezuma şi cuantifica un prejudiciu moral.

In ceea ce priveşte, daunele morale, stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciile aduse onoarei sau demnităţii unei persoane presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului, care însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecăţii şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, şi să aprecieze intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Pentru acest lucru este necesar, însă ca reclamantul să probeze consecinţele negative suferite de acesta, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

In concret, impactul unei anumite afirmaţii asupra imaginii unei persoane depinde în mod direct atât de influenţa exercitată de autorul afirmaţiei asupra publicului, cât şi de numărul de potenţiali receptori. De aceea, în speţă, pentru a aprecia intensitatea atingerii, instanţa de fond nu ar fi trebuit să se limiteze doar la examinarea conţinutului propriu-zis al afirmaţiilor denigratoare, ci ar fi trebuit să analizeze calitatea autorului lor şi mijlocul prin care acestea au fost propagate către public.

Neprobându-se cu certitudine fapta ilicită nu poate fi analizat nici prejudiciul suferit de reclamant şi nici dacă acesta este rezultanta directă a culpei pârâtului N.T.A. Mai mult decât atât, în cuantificarea prejudiciului moral, îndeplinirea acestor condiţii este subordonată condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs reclamantului, şi având în vedere cuantumul mediu al daunelor acordate chiar de către CEDO în cauzele în care constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a persoanei care cere concursul instanţelor de judecată.

Şi în situaţia juridică reţinută de instanţa de fond, care a apreciat ca fiind dovedită faptă ilicită produsă din culpa exclusivă a pârâtului N.T.A., în raport de practica europeană cu privire la, cuantificarea prejudiciului moral, îndeplinirea condiţiilor faptei prejudiciabile este subordonată strict aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs reclamantului, sens în care cuantumul daunelor oferite sunt chiar unele, modice de 1 euro, mergându-se pe ideea că simpla condamnare a persoanei vinovate pentru încălcarea reputaţiei profesionale şi sociale a unei alte persoane cu notorietate si obligarea mijlocului prin care s-a produs vătămarea (ziar, televiziune, radio) la a publica sau difuza, după caz, scuze publice, reprezintă o compensare justă şi corespunzătoare prejudiciului produs.

Faţă de cele menţionate, în raport de probele administrate în cauză, rezultă că instanţa de fond a interpretat şi, aplicat greşit dispoziţiile art. 8 din CEDO, coroborate cu cele ale art. 253 alin. 4 din Noul Cod Civil.

în drept, şi-a întemeiat apelul pe dispoziţiile art. 466-482 din Noul Cod de Procedură

Civilă.

Z.U. a formulat motive identice de apel, arătând că există contradicţii între dispozitivul şi considerentele hotărârii, precum şi între reţinerile din dispozitivul acesteia, reiterând integral susţinerile formulate în acest sens de pârâtul N.T.A.

în drept, apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 466-482 din noul Cod de Procedură

Civilă.

Apelanţii N.T.A. şi Z.U. au formulat întâmpinări faţă de apelul reclamantului D.I.A. şi s-au depus înscrisuri autentice ale articolelor publicate (manuscrise).

A fost admisă administrarea probei testimoniale şi au fost audiaţi martorii propuşi de apelantul N.T.A., C.M. şi M.E. şi R.V.E. - propus de către apelantul D.I.A.

Apelurile formulate nu sunt întemeiate din următoarele motive.:

Apelantul N.T.A. a invocat critici de netemeinicie şi critici de nelegalitate, susţinând că prima instanţă a stabilit o situaţie de fapt eronată ca urmare a interpretării greşite a probelor administrate în cauză şi implicit a făcut o greşită aplicare a legii privind antrenarea răspunderii civile delictuale şi a unor norme procesuale.

Un prim motiv de apel care se va analiza cu precădere deoarece nu vizează fondul cauzei este cel legat de depăşirea limitelor investirii de către instanţa de fond prin analizarea efectelor prejudiciabile asupra vieţii de familie a reclamantului, cerere care nu ar fi fost formulată de către reclamant.

în ceea ce priveşte acest motiv de apel, se constată că acţiunea a fost judecată cu respectarea obiectului precizat atât timp cât petentul D.I.A. a reclamat şi imixtiuni în viaţa intimă, personală şi de familie, considerând că i-au fost încălcate drepturile referitoare la viaţa privată, demnitate şi propria imagine, dar şi în raport de afectarea relaţiilor de familie, profesională precum şi a demnităţii publice îndeplinită în prezent. Prin notele de şedinţă depuse în dosar a invocat şi încălcarea dispoziţiilor art. 8 CEDO ceea ce demonstrează că a avut în vedere afectarea inclusiv a vieţii de familie, care a avut de suferit de pe urma articolelor publicate în Z.U.

Potrivit art.461 Cod Procedură Civilă, calea de atac poate viza şi considerentele hotărârii în situaţia în care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata procesului sau care sunt greşite, ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, pe care instanţa, admiţând calea de atac va putea să le înlăture şi să le înlocuiască cu propriile considerente, dar aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în cauza dată, ţinând cont că instanţa a constatat o stare de fapt şi de drept cu care a fost investită.

în ceea ce priveşte antrenarea răspunderii civile delictuale,aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege, adică existenţa faptei săvârşită cu vinovăţie, existenţa prejudiciului şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Potrivit art.1349 Cod Civil orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Persoana care are discernământ şi încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, deci şi de cel moral, fiind obligată să le repare integral.

Sunt aplicabile în cauză alături de dispoziţiile citate şi prevederile artr.1357 Cod Civil care prevăd că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să-l repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă, acest text de lege precizând deci condiţiile răspunderii civile delictuale.

în cauză, fapta ilicită constă în publicarea în ziarul U. a unor articole, care l-au vizat pe reclamantul D.I.A., unele din acestea raportându-se la activităţile desfăşurate în cadrul funcţiei îndeplinite, altele făcând referire expresă la aspectul său fizic - respectiv asemănarea regnului animal (porc).

Libertatea de exprimare astfel cum este apărată de art.10 CEDO şi cum reiese din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului constituie una din valorile esenţiale într-o societate democratică impusă de plurahsmul politic, sfera acesteia cuprinzând atât informaţiile neutre, inofensive cât şi cele ce acuză, şochează sau neliniştesc, care trebuie acceptate (cauza Lingens c.Austria), impunându-se însă păstrarea unui echihbru între exerciţiul dreptului la liberă exprimare şi protecţia drepturilor individuale, precum dreptul la imagine, la demnitate sau la viaţă privată.

Dreptul la liberă exprimare nu este absolut, exerciţiul său putând fi restrâns în măsura în care limitarea este prevăzută de lege deoarece urmăreşte un scop legitim, fiind necesară într-o societate democratică. Libertatea de exprimare nu poate deci leza valori ocrotite de lege cum ar fi demnitatea, onoarea, dreptul la propria imagine.

în jurisprudenţa Curţii s-a reţinut că sunt judecăţi de valoare toate acele afirmaţii care vizează modul în care o persoană îşi exercită atribuţiile, fiind suficientă existenţa unei baze factuale pentru ca afirmaţia să nu poată fi sancţionată, hbertatea jurnalistică cuprinzând şi recurgerea la o anumită doză de exagerare, chiar de provocare.

Instanţa va avea în vedere şi obligaţiile pe care le au ziariştii, obhgaţii statornice în codul deontologic al ziaristului potrivit căruia aceştia sunt datori să relateze adevărul în informaţiile pe care le prezintă cititorilor ( art. 1 din Codul deontologic al ziaristului), să dea publicităţii doar informaţiile de a căror veridicitate sunt siguri (art.2 din acelaşi cod), să nu prezinte opiniile persoanelor drept fapte (art.3), să respecte viaţa privată a cetăţenilor, să evite detalierea unor vicii (art.4), să nu se distorsioneze informaţia, să nu facă acuzaţii nefondate, să nu folosească neautorizat fotografii, să nu calomnieze (art.9 din Codul deontologic al ziaristului).

în speţă, nu-şi găsesc incidenţa dispoziţiile art.10 CEDO în raport cu articolele publicate în ziarul U. care făceau referire expresă la aspectul fizic al reclamantului, afirmaţiile jignitoare la aspectul fizic al unei persoane nebucurându-se de protecţia acestui articol.

Folosirea unor termeni pentru a accentua anumite defecte fizice nu au nicio legătură cu discutarea unor subiecte de interes public ci lezează în mod inutil reputaţia persoanelor vizate.

De altfel în cauza Pakdemirli c/ Turciei- CEDO s-a reţinut că adresarea mai multor insulte fostului preşedinte al Turciei, printre care cele de mincinos, porc etc., au depăşit cadrul unor discuţii politice şi nu au contribuit în vreun fel la dezbaterea generală asupra subiectelor de interes public, fiind în realitate atacuri la persoană care exced dispoziţiilor art.10 CEDO.

Art.8 CEDO prevede că orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. O componenţă a vieţii private este dreptul la imagine având ca scop protejarea identităţii persoanei, a sferei vieţii sale intime, a relaţiilor sale personale, a libertăţii sexuale, sfera vieţii private nefiind însă una limitativă, la enumerările deja efectuate.

Printre apărările formulate de pârât s-a arătat că tonul satiric, ironic este specific pamfletului care foloseşte un limbaj critic cu anumite durităţi cu scopul de a reliefa anumite defecte, prejudecăţi, încălcarea unor precepte morale etc.

în general, pamfletul este perceput ca fiind o specie literară sau o creaţie artistică, cu caracter satiric prin care autorul înfierează şi critică anumite moravuri sociale, probleme publice sau trăsături ale unei persoane sau ale unui grup de persoane cu scopul de a le îndrepta sau de a atrage atenţia publică asupra acestora. în prezent pamfletul este perceput a intra în categoria stilului publicistic fiind prezent în domeniul mass-media, fiind caracterizat de un limbaj violent şi agresiv, dar cu respectarea dispoziţiilor art.10 CEDO şi are ca scop atragerea atenţiei asupra unor aspecte negative din viaţa societăţii.

Faţă de expresiile folosite în articolele publicate în ziarul U., reclamantul a invocat afectarea dreptului său la imagine respectiv încălcarea dispoziţiilor art.73 Cod Civil, potrivit căruia orice persoană are dreptul la propria imagine, în exercitarea acestui drept putând să interzică or să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice sau a vocii sale, sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproducerii, dispoziţiile art.75 Cod Civil rămânând aplicabile. Art.73 Cod Civil prevede că pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private utilizarea cu rea credinţă a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană.

Faptele ilicite săvârşite în cauză se referă la folosirea invenctivelor faţă de reclamant şi a unor fotografii ale acestuia, fără acordul său, într-un anumit context.

Din acest punct de vedere se va face trimitere expresă la articolul „Cântecul lui Gioni Gazolină” care este elocvent, unde deşi nu apare expres cuvântul „porc”, este evidentă asemănarea personajului cu acest animal, atât timp cât este caracterizat prin însuşirile specifice respectivului animal: „ Morman de slănină”, „Drăgălaş şi dolofior/ Ca purcelul din cuptor”. Faptul că personajul G.G. este în realitate reclamantul D.I.A. este confirmat de declaraţiile martorilor audiaţi în apel, C.M., propus de apelantul pârât şi R.V.E. propus de reclamantul apelant.

Martorul C.M. a precizat că respectiva poreclă este notorie, fiindu-i atribuită reclamantului încă din perioada 2000-2001 de martorul R.V.E.

Având în vedere paternitatea poreclei reclamantului aparţine martorului R.V.E., este explicabilă declaraţia acestuia, care a precizat că apelativul respectiv era folosit în cercuri restrânse, deci a negat notorietatea, fiind interesat de înlăturarea caracterului de notorietate a poreclei. Trebuie avut însă în vedere că a recunoscut folosirea respectivei porecle faţă de reclamant, chiar dacă a făcut precizarea că este cunoscut astfel în cercuri restrânse.

Martorul M.E., propus de apelantul pârât, a declarat evaziv, având în vedere că a precizat existenţa unor relaţii de prietenie cu tatăl apelantului N.T.A., dar şi din această declaraţie se poate reţine că articolul respectiv îl viza pe reclamant, atât timp cât a arătat că şi în situaţia în care ar fi putut deduce că este vizată o anumită persoană, profesia sa de cadru didactic nu-i permitea să efectueze asocierea respectivă, fiind obligat să facă diferenţa între ficţiune şi realitate.

Mai mult, acelaşi articol foloseşte un limbaj trivial, obscen, ofensator la adresa reclamantului insinuând posibilitatea întreţinerii de către reclamant a unui anumit gen de relaţii, de natură a declanşa oprobriul public, dată fiind mentalitatea poporului român, dar urmărind în acelaşi timp şi stârnirea ilarităţii faţă de aspectul fizic al reclamantului.

De asemenea la rubrica „ Bârfe. Zvonuri, Şuşoteli etc. ”, există expresia „Mă porcule, Şef de cocină ce eşti tu, cât mangaliţa etc”, precum şi în rubrica „ Folclor nou din Mehedinţi”, unde este publicată satira „ Râmă porcul prin judeţ” se face precizarea că „Râmă porcul prin judeţ, /Grohăie întărâtat,/ Ca în ziua de ignat, / Că vrea să fie votat etc”. La fila 12 din dosar este o gazetă cu o caricatură care reprezintă un porc şi o ştampilă cu menţiunea „ Votaţi porcul” precum şi trimiterea la pag. 8 unde este publicat „ Cântecul lui Gioni Gazolină”, acestei indicaţii fiindu-i ataşată o fotografie cu un porc.

Chiar şi fotografia ataşată articolului „ Astea au fost notele tale?” este distorsionată astfel încât să fie asociată imaginii unui porc, fiind evident că nu reprezintă fotografia reală a reclamantului.

Faptul că imaginea reclamantului este asociată cu cea a unui porc rezultă şi din declaraţia martorului C.M., propus de către apelantul pârât N.T.A. care a precizat că martorul propus, B., care nu s-a prezentat spre audiere, i se adresa reclamantului cu apelativul „porcul” în toate emisiunile televizate în reţeaua Galaxy, care era proprietatea pârâtului N.T.A.

Ţinând cont de cele expuse mai sus nu se poate reţine susţinerea apelantului pârât că niciunul din articolele publicate nu a folosit în mod expres numele reclamantului şi nici nu putea să inducă sugestia referirii la acesta prin folosirea termenilor precizaţi mai sus.

Relatând anumite părţi din articolele publicate, având în vedere că întreg conţinutul acestora este vexator şi scabros, astfel încât în mod decent nu poate fi redat, se constată de către instanţă că respectivele articole nu constituie un pamflet cu caracter satiric ci prin acestea autorii şi-au exprimat în mod public opinia despre aspectul reclamantului şi calitatea sa umană, respectivele afirmaţiile jurnalistice necircumscriindu-se conceptului de judecăţi de valoare sau afirmaţii factuale.

Asocierea persoanei reclamantului cu imaginea „porcului” şi insinuarea asemănării cu acest animal precum şi întreaga manieră de redactare a articolelor este apreciată de instanţă ca fiind vexatorie, de natură a prejudicia demnitatea reclamantului, acesta bucurându-se în atare situaţie de protecţia instituită de art.30 alin.6 din Constituţie, depăşindu-se limitele fireşti ale libertăţii de exprimare.

Prejudiciul suferit de reclamant este deci legat de lezarea dreptului la demnitate, un drept care este garantat de constituţie şi care se reflectă în ocrotirea valorii sociale a demnităţii, sub aspectul ei subiectiv, respectiv sub aspectul sentimentului de onoare pe care fiecare om îl are faţă de el însuşi cât şi sub aspect obiectiv, adică sub aspectul preţuirii morale de care se bucură un om în cadrul societăţii din care face parte şi care se manifestă prin reputaţia, stima, consideraţia şi respectul semenilor săi, drept care a fost atins prin expresiile folosite la adresa reclamantului.

Critica privind cuantumul prejudiciului constituie o critică comună formulată atât de către reclamant cât şi de pârâtul N.T.A. chiar dacă susţinerile sunt opuse în sensul că reclamantul consideră că suma acordată cu titlu de despăgubiri este prea mică, iar pârâtul că este prea mare, şi de aceea va fi analizată de către instanţă în acelaşi moment.

Prejudiciul invocat de către reclamant este unul de natură nepatrimonială fiind determinat de sentimentul de umilinţă pe care i l-au produs acestuia expresiile din articole, astfel cauzându-i-se o daună morală.

Existenţa acestei daune este evidentă, fiind însă dificilă modalitatea de evaluare a întinderii acesteia, neexistând un criteriu matematic pentru socotirea în valori pecuniare a

prejudiciului moral.

Suma de bani stabilită cu titlu de daune morale trebuie să aibă un efect compensatoriu, dar nu trebuie să constituie o amendă excesivă pentru autorul faptei ilicite sau un venit nejustificat pentru victimă, criteriul general reţinut de CEDO fiind al gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora, despăgubirile trebuind să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei.

Instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a cuantumului prejudiciului moral raportat la caracterul profund insultător al imaginilor şi expresiilor folosite precum şi repetarea acestora pe parcursul mai multor ediţii ale ziarului.

Faptul că această publicaţie nu avea un tiraj foarte mare (2000) şi că se distribuia numai în anumite instituţii sau localuri publice (baruri), este irelevant în cauză sub aspectul aprecierii cuantumului prejudiciului suferit de către reclamant atât timp cât a fost distribuită la locul de muncă al reclamantului aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor, dar şi în alte locuri unde putea să fie citită şi cunoscută în Municipiul Dr.Tr.Severin. Mai mult distribuirea ziarului în localuri publice (baruri) a avut ca efect aducerea la cunoştinţa publicului a respectivelor articole, având în vedere că localurile publice au un impact deosebit al transmiterii de la om la om a ştirilor aflate. De asemenea martorul M.E., propus de apelantul pârât, a arătat că uneori a găsit ziarul în cutia poştală, iar altădată la tarabele care se ocupau cu vânarea ziarelor, situaţie ce demonstrează distribuirea pe scară largă a publicaţiei.

în raport de prevederile art.253 Cod Civil reclamantul a solicitat ca drepturile nepatrimoniale încălcate să-i fie apărate şi într-o altă modalitate, dar instanţa nu a acordat decât despăgubiri morale. Reclamantul nu a formulat însă nicio critică asupra acestei dispoziţii, situaţie în care apelantul pârât nu poate invoca în apelul său această omisiune a instanţei. Art.253 Cod civil stabileşte mijloacele de apărare ale victimei unui delict civil, aceasta fiind singura în măsură să stabilească obiectul pretenţiilor sale.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul moral suferit de reclamant rezultă din însăşi existenţa acestei fapte şi urmarea sa, reclamantului cauzându-i-se un prejudiciu moral, respectiv lezarea dreptului la demnitate.

în ceea ce priveşte vinovăţia pârâtului N.T.A., se constată că acesta este directorul mijlocului de multiplicare deci al ziarului U., al cărui fondator este, situaţie confirmată de toţi martorii audiaţi în cauză şi chiar de apelant. Martorii au precizat în mod expres că acesta era persoana care se ocupa cu editarea ziarului, publicarea articolelor care i se înmânau, neexistând un colectiv de redactori care să cenzureze aceste articole, de tipărirea ziarului şi distribuirea acestuia.

Potrivit art.30 alin.8 din Constituţie, răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii.

în funcţie de prevederile legale menţionate şi funcţia deţinută de pârât, de director fondator al ziarului, fiind de fapt singura persoană care s-a ocupat de existenţa acestei publicaţii, instanţa reţine că acesta răspunde pentru conţinutul articolelor publicate în ziar care au vizat persoana reclamantului şi care potrivit considerentelor reprezintă fapte ilicite.

Faţă de cele expuse, apelurile sunt nefondate urmând a fi respinse conform art.480 alin. 1 Cod procedură civilă. (Decizia civilă nr. 4251/11 noiembrie 2014 - Secţia 1 civilă, rezumat judecător Nela Drăguţ)

← Succesiune. Valoarea juridică a declaraţiei de renunţare la...		Pluralitate de creditori. Obligaţii divizibile. Consecinţe... →

Răspundere civilă delictuală. Daune morale. Libertatea jurnalistică. Valori ocrotite de lege.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Răspundere civilă delictuală. Daune morale. Libertatea jurnalistică. Valori ocrotite de lege.