Pretenţii. Decizia nr. 883/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 883/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 14408/211/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 883/2014
Ședința publică de la 28 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. E.
Judecător P. B.
Judecător C. T.
Grefier N. A.
*****
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 14 mai 2014, privind judecarea recursului declarat de pârâtul V. R. I., împotriva deciziei civile nr. 56/A/17.02.2014, pronunțată de Tribunalul M. - Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. S. G., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 mai 2014, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în conformitate cu prevederile art.156 alin. 2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea în cauză la data de 21 mai 2014 și ulterior, în conformitate cu prevederile art. 260 alin.1 Cod procedură civilă, la data de 28 mai 2014.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la data de 18. 06. 2012 pe rolul Judecătoriei Cluj N., sub numărul de mai sus, reclamantul M. S. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul V. R. obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 40.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de restituire împrumut, la plata dobânzilor legale aferente sumei de 40.000 euro de la data de 01 octombrie 2009 și până la data plății efective, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 7743 din 07 mai 2013, Judecătoria Cluj N. a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, fiind obligat acesta să plătească pârâtului suma de 1860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel reclamantul M. S. G. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de apel a susținut că, în mod netemeinic si nelegal instanța de fond i-a respins acțiunea, fiind nesocotite probele aflate la dosar probe ce atestau îndeplinirea tuturor condițiilor cerute de lege pentru restituirea imobilului.
Așa cum rezulta din contractul de împrumut, anexat la dosar se prevede faptul ca intimatul, s-a obligat să îi restituie apelantului reclamant suma de 40.000 euro, cel mai târziu in data de 1 noiembrie 2009. Cu rea credința intimatul nu și-a îndeplinit această obligație nici până în prezent, motiv pentru care apelantul reclamant a introdus prezenta cerere de chemare în judecată.
Deși toate condițiile prevăzute de art.969 cod civil, art. 1576 si urm. cod civil erau îndeplinite in prezenta cauza, instanța de fond in mod inexplicabil si ilegal i-a respins acțiunea, fiind ignorate și declarațiile martorilor audiați.
Practic, instanța de fond a reținut "ca susținerea paratului apare ca, fiind una verosimila", deși din probele administrate in cauza a rezultat exact contrariul, fiind in eroare instanța de fond prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase si anume faptul că acest contract ar fi fost de fapt o garanție pentru o alta tranzacție, încheiată intre societățile comerciale pe care părțile le administrau.
Intimatul, cu rea credința, arată că acest contract de împrumut ar fi fost o garanție, pentru o tranzacție pe care firmele administrate de cele doua parți au încheiat-o. Este vorba de tranzacția nr.62/02.02.2009. Aceste aspecte sunt minciuni cu care încearcă paratul sa scape de plata sumei pe care o datorează. Tranzacția de care se prevalează intimatul, încheiata la data de 02.02.2009 intre . si S.C.ARDEALUL CONSTRUCT SRL, are un alt obiect decât contractul de împrumut încheiat intre parți.
Prin aceasta tranzacție cele doua societăți comerciale au încheiat o convenție prin care .(firma administrată de intimat) s-a obligat sa ii achite firmei . (firmă administrată de apelant) o suma de aproximativ 1 milion de euro ( a se vedea fila 4). Rezulta așadar ca acest contract de împrumut pentru suma de 40.000 euro nu avea cum sa fie o garanție pentru suma de 1 milion euro (1.000.000 euro), așa cum in mod greșit retine Instanța de fond, deoarece suma de 1 milion de euro este superioara sumei de 40.000 euro.
Si suma de 218.599 lei ( 50.955 euro, conform cursului BNR din ziua de 02.02 2009) contravaloarea biletelor la ordin, conform tranzacției menționate, este superioară sumei de 40.000 euro, astfel încât susținerile intimatului nu sunt întemeiate. Apelantul reclamant susține că si termenul scadent din tranzacția (31.12.2009), nu corespunde cu termenul scadent din contractul de împrumut (01.10.2009),(Daca reprezenta o garanție așa cum susține paratul, trebuia sa aibă aceeași data scadenta).Având in vedere ca in tranzacția menționata, suma care urma sa fie achitata este de aproximativ 1 milion de euro, contractul nostru de împrumut nu avea cum sa reprezinte o garanție pentru acea tranzacție, astfel încât aceste apărări sunt minciuni.
A arătat și că, instanța de fond nu a fost investita cu o cerere reconvenționala, prin care sa se constate caracterul simulat al contractului de împrumut, astfel că nu putea să intervină . intre două părti, si să modifice sensul acestuia. Ori instanța de fond exact acest lucru a făcut, a modificat de la sine un contract de împrumut pe care l-a transformat . garanție. Daca . fost vorba de o garanție, acest contract de împrumut, cum in mod greșit arata intimatul, ar fi trebuit sa existe un înscris din care sa rezulte ca acea plată ar fi fost stinsă, lucru care nu s-a întâmplat.
La experiența intimatului, un cunoscut om de afaceri, care încheie zilnic contracte de sume importante, nu poate să susțină faptul ca nu cunoaște diferența intre un contract de împrumut si un contract pentru o garanție.
Biletele la ordin depuse in probațiune de intimat nu dovedesc faptul ca acest împrumut a fost restituit, acolo se menționează alte persoane juridice care nu au legătura cu prezenta cauza.
A mai susținut că intimatul prin întâmpinare a arătat cu rea credința si faptul că el, apelantul, fi fost insolvabil, că ar fi avut o situație materiala precara, si nu ar avut fondurile necesare pentru a-l împrumuta.
In realitate însa, intimatul a fost cel care de nenumărate ori i-a solicitat, sa îl împrumute cu diferite sume de bani, iar el, cu bună credință si având încredere in acesta, l-a împrumutat. La acel moment susține apelantul reclamant că se afla în relații foarte apropiate cu intimatul, făceau afaceri importante împreuna, lucru de altfel confirmat de toate probele de la dosar. Apelantul reclamant dispunea la acel moment de mai multe sume de bani rezultate, pe de o parte din înstrăinarea unui teren situat in Cluj-N., unde a încasat o importanta suma de bani, iar pe de alta parte a depus si un contract prin care i-a creditat firma cu suma de 1.326.000 lei. Reaua credința a intimatului este evidenta întrucât acesta încearcă prin tot felul de argumente aberante sa nu își achite datoria fata de apelantul reclamant.
În dovedirea apelului a solicitat reaudierea martorilor M. A. și T. M., precum și a altor martori.
La data de 04.sept.2013 intimatul pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, în motivare arătând că, deși a fost semnat un înscris intitulat „contract de împrumut", suma de 40.000 euro nu i-a fost remisă, astfel încât acest înscris să aibă valoarea unui contract de împrumut.
A arătat că, potrivit ari 1180 C.civ.1: „Actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o suma de bani sau o câtime oarecare, trebuie să fie scris, in întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puțin acesta, înainte de a subsemna, să adauge la finele actului cuvintele bun si aprobat, arătând totdeauna in litere suma sau câtimea lucrurilor si apoi să iscălească".
Așadar, pentru a fi valabil ca înscris sub semnătură privată, înscrisul constatator ar fi trebuit sau să fie integral scris de către debitor (împrumutat) sau să conțină la final cuvintele „bun și aprobat’’ ori o formulă echivalentă, scrisă de același debitor, alături de arătarea sumei împrumutate.
In lipsa acestei mențiuni impuse de art. 1180 C. civ., înscrisul e nul ca înscris sub semnătură privată.
Așadar, în cazul în care reclamantul ar fi făcut proba valabilă a contractului invocat, acțiunea acestuia ar rămâne inadmisibilă. Aceasta deoarece reclamantul își întemeiază pretențiile pe un contract real - împrumut de consumație - care se încheie valabil doar prin remiterea bunului împrumutat, în speță, o sumă de bani.
Intimatul pârât prin întâmpinare a mai susținut că, în consecință, în lipsa remiterii sumei de bani pe care apelantul reclamant a susținut că i-a împrumutat-o, contractul invocat de reclamant nu face dovada remiterii sumei de bani pretinsă.
Se susține că remiterea sumei de bani a fost dovedită prin probațiunea administrată - proba cu martori, iar instanța a ignorat aceste probe concludente, pertinente, permise de lege și utile dezlegării pricinii.
Raportat la proba cu martori, se impun două precizări:
a). proba cu martori nu este admisibilă pentru a se dovedi plata unei sume de bani mai mari de 250 lei - în materie civilă, deci proba cu martori administrată la cererea reclamantului nu poate fi avută în vedere.
h). probele administrate au fost în mod corect apreciate de instanță ca fiind neconcludente în ceea ce privește teza probatorie a remiterii sumei de 40.000 euro cu titlu de împrumut.
a). Admisibilitatea probei cu martori pentru remiterea sumei de 40.000 euro
In acest sens, sunt incidente prevederile art. 1191 C. civil, care interzic expressis verbis, proba testimonială în cazul oricărui act juridic al cărui obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei.
Or, în cauza de față, suma obiect al contractului de împrumut este de 40.000 euro, mult peste limita prevăzută de lege.
Pe de altă parte, nu se pot reține nici prevederile art. 1198 C. civil, care stabilește cazurile de excepție, când poate fi făcută proba cu martori. Niciunul dintre cazurile prevăzute de lege nu este incident în speță.
Menționează intimatul pârât că în cazul în care se admite proba testimonială trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- să existe un început de dovadă scrisă;
- părțile să fi fost în imposibilitatea de a constitui o dovadă scrisă deplină.
Or, în cauză, nu poate fi nicidecum reținută îndeplinirea condițiilor legale mai sus menționate, privind imposibilitatea preconstituirii unui înscris.
Părțile aveau posibilitatea, atât la încheierea contractului, cât și la remiterea banilor, să menționeze în mod expres, pe suport de hârtie, remiterea sumelor de bani.
Aceasta cu atât mai mult cu cât s-a pretins că toate întâlnirile de afaceri ale părților, privind așa-zisul împrumut, s-au derulat în biroul subsemnatului pârât-intimat.
De asemenea mai susține pârâtul că reclamantul-apelant avea obligația de a face dovada (prin martorii propuși) a două teze probatorii:
- dovedirea imposibilității de a se preconstitui un înscris doveditor ale remiterii sumei de bani (mențiunea bun și aprobat și menționarea cu scrisul personal al subsemnatului pârât a primirii sumei de bani - 40.000 euro);
- dovedirea remiterii efective a banilor.
Foarte important de reținut este faptul că prima teză probatorie (absolut necesară), nu a fost dovedită. Ca atare, depozițiile martorilor nu pot fi valorificate pentru a completa un pretins început de dovadă scrisă.
Din contră, ceea ce trebuie reținut din depozițiile martorilor este faptul că toate întâlnirile s-au derulat în condiții care permiteau în mod cert constituirea unei probe scrise, dacă într-adevăr reclamantul-apelant ar fi remis pârâtului-intimat o sumă de bani cu titlu de împrumut.
b). Neconcludența probelor
Martorii audiați în fața instanței de fond au arătat că între – reclamant și apelant exista o colaborare determinată de colaborarea determinate de societățile comerciale în cadrul cărora dețineau fiecare calitatea de asociat și/sau administrator.
Toate discuțiile dintre părți și toate sumele de bani remise puteau fi obiectul unor alte relații comerciale, nu obiectul contractului de împrumut.
Or, câtă vreme nu s-a dovedit faptul că reclamantul ar fi remis la momentul semnării contractului de împrumut sau ulterior o sumă de bani - de 40.000 euro - și s-a dovedit existența unor multiple relații cu implicații financiare între părți, nu se pot reține ca fiind concludente depozițiile martorilor T. Marinei și M. A..
Aceasta cu atât mai mult cu cât cele două mărturii diferă substanțial și față de răspunsurile la interogatoriu de către reclamantul însuși, și față de depoziția martorei propuse de subsemnatul - M. A..
In plus, pentru a pronunța soluția apelată, instanța de fond s-a raportat și la probațiunea cu înscrisuri administrată - probațiune" care a dovedit pe deplin relațiile comerciale dintre părți și existența unor sume de bani transferate între acestea (prin societățile comerciale în care dețineau părți de interes/ părți sociale).
Ca atare, sunt neîntemeiate susținerile reclamantului-apelant în ceea ce privește probele testimoniale - depozițiile martorilor T. M. și M. A. - respectiv faptul că nu ar fi fost în mod corect apreciate de instanța de fond.
Prin încheierea de civilă nr. 4988 din data de 4 noiembrie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Înaltei Curții de Casație și Justiție s-a admis cererea de strămutare formulată de petentul M. S., cauza fiind strămutată de la Tribunalul Cluj, la Tribunalul M..
Prin decizia civilă nr. 56/A/17.02.2014 pronunțată de Tribunalul M., s-a admis apelul formulat apelantul reclamant M. S. G., împotriva sentinței civile nr. 7743/07.05.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj N., intimat fiind pârâtul V. R..
A fost schimbată sentința și s-a admis în parte acțiunea.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 40.000 Euro, reprezentând suma împrumutată.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a dobânzii legale calculată la valoarea de 40.000 Euro, începând cu data de 01.11.2009 și până la data restituirii efective a sumei împrumutate.
A fost obligat intimatul pârât la plata către apelantul reclamant a sumei de 8793 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată(fond și apel).
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul M. a constatat și reținut următoarele aspecte:
Pentru încheierea valabilă a contractului de împrumut de consumație este necesară atât realizarea acordului de voință al părților, cât și predarea (tradițiunea) lucrului ce formează obiectul contractului, într-un singur caz contractul născându-se doar prin realizarea acordului de voință (solo consensu), respectiv atunci când bunul se află deja în mâinile împrumutatului, însă și în acest caz contractul este tot real.
În ce privește dovada încheierii actului juridic (negotium), dacă valoarea lucrului împrumutat depășește suma de 250 lei, este nevoie de un înscris, fie autentic, fie sub semnătură privată( art.1191 alin.1 cod civil), părțile putând însă conveni ca și în acest caz să se poată face dovada cu martori, dacă este vorba de drepturi de care pot dispune ( art.1191 alin.3 cod civil)
Regula enunțată de art.1191 alin.1 cod civil nu se aplică nici în situația în care există un început de dovadă scrisă, în acest sens fiind art.1197 cod civil, respectiv orice înscris-chiar nesemnat și nedatat-care să emane de la cel căruia îi este opus și care este de natură a face credibil faptul pretins.
Neîndoielnic, înscrisul invocat de către reclamant pentru a proba contractul de împrumut izvor al pretențiilor sale, nu are valoarea unui înscris sub semnătură privată câtă vreme nu a fost scris în întregime de către pârât și nu cuprinde mențiunea „bun și aprobat”, condiții cerute de art.1180 alin.1 cod civil, el reprezintă însă un început de dovadă scrisă în sensul textului de lege arătat, prin urmare, proba împrumutului este admisibil a se face inclusiv cu martori, sub acest aspect fiind de evidențiat că, prin poziția sa procesuală, însuși pârâtul intimatul a achiesat tacit la încuviințarea audierii martorilor propuși de reclamant.
Contrar apărărilor făcute în cauză de către pârât, reclamantul a dovedit atât existența manifestării de voință a părților cât privește încheierea contractului de împrumut având ca obiect suma de_ euro-acord de voință materializat în înscrisul pe care însuși pârâtul l-a semnat, asumându-și astfel obligația de restituire la scadența stabilită ca fiind cel mai târziu până la data de 01.11.2009, precum și faptul material al predării efective către pârât, la un moment anterior întocmirii înscrisului, a sumei ce a făcut obiectul contractului, sub acest aspect fiind elocvente depozițiile martorilor T. A. și M. A., martori care au învederat relațiile de amiciție în care se aflau părțile, împrejurările în care reclamantul i-a remis pârâtului, în perioada 2008-2009, sub formă de împrumut, diverse sume de bani în monedă Euro și demersurile inițiate de către reclamant pentru recuperarea împrumutului.
În același context este de evidențiat că, inițial pârâtul s-a limitat la a nega aptitudinea înscrisului constatator al convenției de împrumut în a face dovada remiterii sumei împrumutate, iar ulterior a negat primirea respectivei sume, susținând la interogatoriu că înscrisul opus de reclamant l-a semnat cu scopul de a garanta onorarea la plată a unor bilete la ordin pe care societatea sa le emisese anterior, fără însă a dovedi existența unui contract secret care să cuprindă manifestarea unui acord de voință în acest sens și a explica rațiunea pentru care părțile ar fi recurs la încheierea unui contract de împrumut pentru a ascunde pretinsul contract de garanție, astfel fiind, simpla derulare a unor relații comerciale între societățile ale căror administratorii erau părțile, în perioada remiterii sumei ce a făcut obiectul împrumutului, nu este de natură a face credibilă o astfel de apărare.
Pe baza celor expuse și văzând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de restituire a împrumutului, în raport de incidența dispozițiilor art.969, 1578 și 1584 cod civil s-a apreciat ca fiind întemeiată pretenția principală, și s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei împrumutate.
Cât privește pretenția accesorie - care se refera la obligarea pârâtului și la plata dobânzii legale aferente sumei datorate, ținând cont de natura civilă a contractului de împrumut în speță, instanța a aplicat în cauză disp. art.1586 cod civil și art. 3 alin. 3 din OG 9/2000 și a obligat pârâtul să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei datorate, ce se va calcula de la data scadenței - ce se constată a fi 01.11.2009, iar nu 01.10.2009- și până la restituirea efectivă a acesteia.
Făcând și aplicarea dispozițiilor art. 274 c.pr.civ, a fost obligat intimatul pârât la plata către apelantul reclamant a sumei de 8793 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată(fond și apel).
Împotriva decizieiTribunalului M., a declarat recurs pârâtul V. R. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivele de nelegalitate care justifică solicitarea de modificare a deciziei civile nr 56/a/2014, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._/211/2009, în ședința publică din 17.02.2014 sunt următoarele:
1.Actul juridic dedus judecății, intitulat „contract de împrumut", a fost greșit calificat ca fiind un veritabil contract de împrumut, cu ignorarea prevederilor art. 977 Cod Civil, deși contractul încheiat este o convenție de garantare a unei obligații comerciale - motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 punctul 8 C. pr. civilă.
Între părți nu a existat un acord de voință pentru încheierea unui contract de împrumut ci convenția viza garantarea unei obligații comerciale.
În acest sens, este nelegală decizia instanței de apel, care a reținut corect că „Pentru încheierea valabilă a contractului de împrumut de consumație este necesară atât realizarea acordului de voință…’’, dar a concluzionat în mod greșit: „Contrar apărărilor făcute în cauză de pârât, reclamantul a dovedit atât existența manifestării de voință a părților cât privește încheierea contractului de împrumut având ca obiect suma de 40.000 euro…’’.
Raportat la acest motiv de recurs sunt aplicabile prevederile art. 304 punctul 8 C. pr. civilă, coroborat cu art. 129 C. pr. civilă, care impun în sarcina instanței obligația de a stabili înțelesul corect / calificarea actului juridic dedus judecății.
S-a precizat că această calificare este cea pe care pârâtul - recurent a indicat-o în mod expres încă de la începutul litigiului, prin întâmpinare și prin răspunsurile la interogatoriu.
În justificarea celor de mai sus, s-au invocat și prevederile art. 977 Cod Civil 1865, care stabilesc imperativ ca interpretarea contractelor să se realizeze conform intenției comune a părților, iar nu după sensul literal al termenilor.
Or, înscrisul intitulat de părți Contract de împrumut nu reprezintă ca act juridic un contract de împrumut, ci părțile au încheiat acest act cu scopul de garantare a unei obligații comerciale, rezultând din contractul - tranzacție încheiat de societatea reclamantului, .. și societatea pârâtului recurent V. R. loan, S.C. Ardeal Construct S.R.L.
Caracterul de garanție al înscrisului rezultă în mod explicit din probele aflate la dosarul cauzei:
- răspunsurile la interogatoriu date de reclamantul M. S. G., unde a recunoscut că parte din suma înscrisă în contract reprezintă o prestație de tip comercial, contravaloare marfă „vândută" recurentului (răspuns la întrebarea nr. 6 din interogatoriu);
- răspunsurile date la interogatoriu de pârât (răspuns la întrebarea nr. 4 din interogatoriu), din care rezultă că s-a încheiat actul cu titlu de garanție pentru plata unei părți din suma convenită prin tranzacția încheiată între .. și S.C. Ardeal Construct S.R.L. (filele 45 - 51 din dosarul de fond al Judecătoriei Cluj-N.);
- tranzacția dintre .. și S.C. Ardeal Construct S.R.L. este încheiată într-o perioadă de timp contemporană cu contractul de împrumut (februarie 2009) și restituirea împrumutului a fost stabilită pentru aceeași dată până la care trebuiau îndeplinite obligațiile conform tranzacției; ca atare, cele două acte (tranzacția și contractul de împrumut) își produc efectele în aceeași perioadă de timp;
- prin tranzacție, societatea pârâtului recurent, S.C. Ardeal Construct S.R.L., s-a obligat să achite către .., societatea reclamantului, suma de 1.000.000 euro, în perioada februarie - noiembrie 2009; această obligație a fost integral îndeplinită, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în probațiune (copii ale Ordinelor de Plată - filele 56-65 din dosarul de fond al Judecătoriei Cluj-N.);
- sumele achitate de societatea pârâtului recurent, S.C. Ardeal Construct S.R.L. către .., au fost ridicate de reclamantul M. S. G., fiind folosite în scop personal, așa cum rezultă din sentința pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj, prin care s-a dispus antrenarea răspunderii personale a reclamantului M. S. G.;
- în perioada în care s-a derulat tranzacția între .. și S.C. Ardeal Construct S.R.L., fiind efectuate plățile, S.C. Ardeal Construct S.R.L. avea încasări constante și substanțiale, astfel cum rezultă din probațiunea administrată în fața instanței de fond;
- în aceste condiții, în mod evident situația financiară a recurentului, asociat unic și administrator al S.C. Ardeal Construct S.R.L., a fost una care nu justifica contactarea unui împrumut, tocmai de la o persoană - asociat al .., față de care s-a achitat de către societatea pârâtului o sumă substanțială (aproximativ 1.000.000 euro).
S- a precizat că, din coroborarea tuturor celor mai sus expuse, reținând incidența prevederilor art. 977 Cod Civil, se impune concluzia că soluția pronunțată de instanța de apel prin decizia nr. 56/A/2014 este nelegală, nefiind corect interpretat și calificat actul juridic dedus judecății.
2.Actul juridic dedus judecății, intitulat „contract de împrumut", a fost greșit calificat ca fiind un act „confirmativ" al remiterii sumei, deși nu respectă exigențele impuse de art. 1180 și de art. 1189 Cod Civil 1865 - motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 punctul 8 C. pr. civilă.
Instanța de apel a reținut în mod greșit: „Contrar apărărilor făcute în cauză de pârât, reclamantul a dovedit... și faptul material al predării efective către pârât, la un moment anterior întocmirii înscrisului, a sumei ce a făcut obiectul contractului…’’.
Se reține de către instanța de apel că remiterea efectivă a sumei a fost dovedită prin martori (M. A. și T. M.).
În fapt, contractul de împrumut, dacă ar fi fost în mod real un contract de împrumut cu caracter confirmativ, ar fi trebuit să conțină toate elementele impuse de art. 1180 și art. 1189 alin. 1 punctul 1 Cod Civil 1865, respectiv:
- scriitura pârâtului-recurent, cel puțin pentru menționarea sumei de 40.000 euro; în contractul depus de reclamant, suma nu este scrisă de pârât;
- formula „bun și aprobat", scrisă de pârât; nu există nicio astfel de mențiune sau formulă similară;
- data semnării contractului de împrumut; nu există niciun reper temporal care să stabilească direct sau indirect data semnării contractului prezentată de reclamant;
- data împrumutului, a remiterii efective a sumei pretinse; nu există nicio mențiune care să specifice data la care suma a fost remisă pârâtului, și nici mențiunea că suma ar fi fost remisă anterior, la o dată (sau mai multe date) determinată(e).
Or, s-a menționat, pentru ca instanța să califice juridic contractul de împrumut ca fiind un act de confirmare, ar fi trebuit ca acesta să conțină toate elementele mai sus menționate.
Justificările reținute de instanță, potrivit cărora lipsa mențiunilor este determinată de imposibilitatea de preconstituire a probei, nu sunt întemeiate, ci sunt infirmate tocmai de faptul că a existat un înscris redactat și semnat de părți. Nimic nu împiedica părțile să insereze toate mențiunile legale în înscrisul recognitiv întocmit, dacă ar fi fost într-adevăr vorba de operațiunea juridică de împrumut de consumație.
Singura justificare logică a lipsei elementelor mai sus menționate (data semnării contractului, formula „bun și aprobat", data împrumutului) se justifică doar prin aceea că între părți s-a semnat o garanție personală dată de pârâtul recurent, pentru plata sumelor de bani stipulate în tranzacția încheiată între .. și S.C. Ardeal Construct S.R.L.
Ca atare, și din această perspectivă decizia dată în apel este nelegală, actul juridic dedus judecății fiind greșit calificat ca înscris confirmativ al unui act juridic anterior încheiat ,,solo consensu".
3)În soluționarea apelului, instanța a reținut în considerentele deciziei civile nr. 56/ A/2014 motive străine de natura pricinii, privind relațiile de amiciție în care se aflau părțile, aspect care ar dovedi remiterea sumei de 40.000 euro - motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 punctul 7 C. pr. civilă.
Instanța de apel a reținut în motivarea deciziei recurate că: „reclamantul a dovedit ...faptul material al predării efective către pârât..... a sumei ce a făcut obiectul contractului, sub acest aspect fiind elocvente depozițiile martorilor T. A. și M. A., martori care au învederat relațiile de amiciție în care se aflau părțile, împrejurările în care reclamantul i-a remis pârâtului, în perioada 2008-2009, sub formă de împrumut diverse sume de bani în monedă euro...".
a). Din depoziția martorului M. A. instanța de apel nu putea reține că reclamantul a remis pârâtului vreo sumă de bani.
Martorul M. A. nu a declarat nimic despre vreo astfel de sumă de bani, remisă pârâtului de reclamantul M. S. G..
Din contră, în depoziția acestui martor s-a menționat expres că reclamantul M. S. G. primea bani de la pârâtul - recurent.
Deci, această declarație contrazice ceea ce s-a reținut ca fiind considerent decizoriu al hotărârii date în apel, privitor la remiterea vreunei sume de bani de către reclamant. Prin proba cu martorul M. A. nu a fost dovedit împrumutul.
Hotărârea recurată conține motive contradictorii, străine de natura pricinii și este lipsită de temeinicie.
b). Din depoziția martorului T. M. (iar nu A., cum s-a reținut greșit în decizia recurată), nu rezultă remiterea sumei de 40.000 euro.
Acest martor a menționat în declarația dată în fața instanței de fond doar suma de 22.500 euro, indicând 3 remiteri la care ar fi asistat, una de 5.000 euro, una de 7.500 euro și una de 10.000 euro.
S-a subliniat că, depoziția martorului T. M. trebuie interpretată circumspect, raportat la calitatea acestui martor de asociat al reclamantului, în societatea ..
Este important de observat discrepanța și contrarietatea între depoziția martorului T. M. și răspunsurile la interogatoriu ale reclamantului, care a propus acest martor:
- în timp ce reclamantul M. S. G. afirmă că nu își mai amintește ce sume de bani a remis pârâtului, martorul T. M. își amintește sume de bani exacte;
- în timp ce reclamantul M. S. G. afirmă că cea mai mare parte din suma de 40.000 euro a constat în bunuri livrate pârâtului și doar o mică parte din sumă a fost remisă în monetar, martorul T. M. indică sume de bani numerar avansate de reclamant, fără a face vreo referire la bunuri livrate pârâtului.
S-a mai menționat că raportat la conținutul depoziției martorului T. M. s – a formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, conform scriptului care a fost anexat cererii de recurs.
Această contrarietate apare cu atât mai evidentă cu cât reclamantul a depus în fața instanței de fond un contract de împrumut încheiat între M. S. G. și .., la data de 15.07.2008, deși societatea .. s-a constituit ulterior, abia la data de 29.07.2008, deci la data întocmirii Contractului de împrumut din 15.07.2008 (Anexat), societatea .. nu exista și deci nu putea deține datele de identificare J12/3236/29.07.2008, C._ și implicit nici sumele menționate în contractul de împrumut. Mai mult, la data de 15.07.2008, societatea nu putea deține o ștampilă.
Scopul pentru care actul a fost întocmit, ulterior constituirii societății, a fost acela de a se obține bani din societate; astfel se conturează un mod de operare al reclamantului M. S. G., care utilizează diverse procedee pentru a obține un beneficiu material, în speță, pentru a obține de la recurent suma de 40.000 euro în dosarul nr._ .
Ca atare, instanța de apel nu avea posibilitatea să rețină în considerentele deciziei recurate că s-a dovedit prin martori remiterea efectivă a sumei de 40.000 euro, câtă vreme unul dintre martori nu declară nimic despre vreo sumă de bani concretă, iar cel de-al doilea se referă la o sumă mai mică - 22.500 euro, care nu poate fi corelată cu actele de la dosar sau cu celelalte probe administrate în cauză.
Lipsa unei corelări a probelor cu ceea ce s-a susținut în motivarea hotărârii de către instanța de apel constituie motiv de nelegalitate a deciziei recurate, decizie care nu conține o motivare concordantă cu starea de fapt stabilită prin probe.
Instanța putea cel mult să recunoască în favoarea reclamantului suma de 22.500 euro, în baza depoziției martorului T. M., deși nici pentru această sumă nu există dovezi depline, concludente.
Raportat la argumentele mai sus menționate, reținând că decizia atacată conține o motivare străină de natura pricinii, contradictorie față de probele administrate, s-a arătat că se impune admiterea recursului și modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță.
4. S-a mai menționat că, prin decizia recurată s-a reținut, contrar realității, că pârâtul ar fi achiesat tacit la audierea de martori pentru dovedirea remiterii sumei, motiv pentru care hotărârea pronunțată de instanța de apel este lipsită de temeinicie, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, raportat la prevederile art. 304 punctele 7 și 9 C.pr. civilă.
Instanța de apel a reținut, în contradicție cu realitatea, că: „însuși pârâtul intimat a achiesat tacit la încuviințarea audierii martorilor propuși de reclamant", așa cum rezultă din încheierea de ședință întocmită la termenul la care s-a pus în discuția părților și s-a încuviințat probațiunea.
Or, s-a menționat, pârâtul V. R. I. s-a opus în mod explicit și justificat la audierea martorilor propuși de reclamant, din mai multe considerente:
- nu a existat un împrumut, reclamantul M. S. G. nu i-a remis vreo sumă de bani, și deci nu puteau exista martori care să confirme acest fapt;
- actul a cărui confirmare se dorește nu a fost semnat în prezența martorilor propuși de reclamantul M. S. G., sau a altor martori, astfel încât să fi fost posibil ca aceștia să furnizeze informații despre scopul real al redactării și semnării contractului de împrumut;
- potrivit prevederilor art. 1191 alin. 3 Cod Civil 1865, proba cu martori este permisă doar în ipoteza în care părțile convin astfel: „Părțile însă pot conveni ca și în cazurile arătate mai sus să se poată face dovada cu martori, dacă aceasta privește drepturi de care ele pot să dispună";
- la termenul de judecată când s-a pus în discuție probațiunea în fața instanței de fond, pârâtul s-a opus în mod expres audierii de martori, legea nepermițând proba cu martori peste sau în contra unui înscris, tocmai potrivit prevederilor art. 1191 alin. 1 și 2 Cod Civil 1865: „(1) Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătura privată. (2) Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depășește 250 lei."
Raportat la cele de mai sus, s-a arătat, se poate reține că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și conține motive străine de natura pricinii, fiind necesar ca prin admiterea recursului să fie modificată în tot, în sensul respingerii acțiunii introductive ca fiind nedovedită și neîntemeiată.
5. Decizia recurată este lipsită de temeinicie, fiind pronunțată fără a se ține cont de caracterul real al contractului de împrumut, respectiv fără a se ține cont de temeiurile de drept și regimul juridic aplicabil în acest context - motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 punctul 9 C. pr. civilă.
Potrivit prevederilor art. 1576 C. civil 1865: „împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte oarecare câtime de lucru, ..."
Din textul legal rezultă, astfel cum s-a reținut și doctrinar, că pentru a fi în prezența unui contract de împrumut este necesară remiterea efectivă a unei sume de bani, cu intenția ambelor părți de a se împrumuta această sumă.
Contractul de împrumut este un contract real, care se încheie valabil prin remiterea sumei de bani, acordată cu titlu de împrumut.
În dosar nu s-a dovedit că s-a remis efectiv suma de 40.000 euro, nici la data semnării actului, nici anterior, la o dată incertă, în cursul anului 2008-2009.
Pentru toate cele mai sus expuse, s-a solicitat admiterea recursului, cu consecința modificării în totalitate a deciziei pronunțate în apel, în sensul respingerii acțiunii introductive ca fiind neîntemeiată, cu acordarea cheltuielilor de judecată în fond, apel și recurs.
În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 1180 C. civil, art. 1191 C. civil, art. 1198 C. civil, art. 299 și urm. C. pr. civilă, art. 274 C. pr. civilă.
Intimatul reclamant M. S. G., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.
Examinând decizia recurată, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 C.pr.civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă și inteligibilă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.
Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.
Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.
În speță, instanța de fond a calificat înscrisul denumit “Contract de împrumut”, depus la fila nr. 5 din dosarul de fond, stabilind că acesta nu reprezintă un act sub semnătură valabil, nefiind îndeplinite condițiile art. 1179 Cod civil, ci reprezintă doar un început de dovadă scrisă – “scriptură a aceluia în contra căruia s-a format petiția” (art. 1197 Cod civil).
Prin urmare, s-a procedat la completarea acestuia cu alte probe (interogatoriul părților, înscrisuri și martori), în vederea determinării voinței reale a părților, a identificării efectelor contractului și stabilirii drepturilor si obligatiilor care s-au nascut, modificat sau stins prin acea convenție, condiție indispensabilă pentru punerea în aplicare a principiului înscris în art. 969 C. civ. „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
În final, prima instanță a pronunțat sentința nr. 7743/7 mai 2013 prin care a respins acțiunea.
Însușindu-și aceeași calificare a actului juridic și reevaluând aceleași probe, instanța de apel, a schimbat sentința, admițând în parte acțiunea și stabilind că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de restituire a sumei împrumutate, în cuantum de 40.000 euro.
Motivând decizia pronunțată, instanța de apel a făcut doar o analiză a apărările făcute în cauză de pârât, amintind, în treacăt, de depozițiile a doi dintre martorii audiați în cauză, fără a le analiza și fără a le corobora cu celelalte probe administrate în cauză.
În același timp, instanța de apel a ignorat, fără nici o justificare, împrejurarea că, deși prin acțiunea inițială reclamantul a invocat încheierea unui contract de împrumut și predarea, către pârât a sumei de 40.000 Euro, ulterior, prin interogatoriul luat de pârâtul V. la data de 3 dec. 2012 (depus la fila nr. 18 dosar fond), același reclamant a confirmat parte dintre susținerile pârâtului, arătând că suma înscrisă în contract a rezultat din raporturile lor comerciale derulate în urmă cu câteva luni, respectiv, a livrat marfă pârâtului, pe care acesta nu a achitat-o.
Reclamantul a mai precizat că: “Nu îmi amintesc, din suma totală de 40.000 euro, cât reprezintă c/v marfă livrată și cât reprezintă sumă de bani dată. Știu că suma de bani era majoritară ca pondere.”
Apreciind că respectarea principiului referitor la interpretarea contractelor - menționat expres prin art. 977 C. civ. – impune o interpretare completă și coroborată a probelor administrate în cauză, în vederea identificării intenției comune a părților contractante, Curtea concluzionează că decizia pronunțată în apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază.
Motivarea sumară și incompletă a unei hotărâri judecătorești echivalând cu nemotivarea hotărârii și nepronunțare asupra fondului, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 cod. pr. civ., să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul V. R. I., împotriva deciziei civile nr. 56/A/17.02.2014, pronunțată de Tribunalul M. - Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. S. G..
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul M..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2014.
Președinte, L. E. | Judecător, P. B. | Judecător, C. T. |
Grefier, N. A. |
Red. Jud. L.E./ 2 iulie 2014
Tehnored. N.A./ 2ex.
J. f.M.C.F.
J. Trib. M.C. O., A. M.
| ← Servitute. Decizia nr. 882/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Strămutare. Sentința nr. 91/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
