Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1602/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1602/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 10911/311/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1602
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2014
Completul compus din:
Președinte: - Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecător: - C. R.
Judecător: - T. R.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta B. V. împotriva deciziei numărul 94 din data de 01 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâtul M. E., cu intervenienții în nume propriu B. M., B. C., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul pârât M. E. personal, lipsind recurenta reclamantă B. V., intimații intervenienți în nume propriu B. M., B. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat depunerea la dosarul cauzei a unei precizări formulată de recurenta reclamantă B. V., la care se află atașate înscrisuri, înregistrată sub nr._/19.11.2014, prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, față de momentul procesual când a fost depusă precizarea înregistrată sub nr._/19.11.2014 și de conținutul acesteia o apreciază ca fiind concluzii scrise.
Intimatul pârât a învederat că a observat precizarea și înscrisurile și a depus la dosarul cauzei, un răspuns la prima precizare însoțit de două înscrisuri. A învederat că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind excepții de invocat, alte cereri de formulat, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Intimatul pârât M. E. a solicitat respingerea recursului. A învederat că nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
1.Prin sentința civilă nr. 987/30.01.2013 Judecătoria Slatina a respins ca neîntemeiat capătul de cerere principal formulat de reclamantă privind revendicarea suprafeței de 331 mp și capătul de cerere principal având ca obiect obligarea pârâtului la demolarea gardului despărțitor.
Au fost respinse ca neîntemeiate cererea de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantă, având ca obiect privind revendicarea suprafeței de 331 mp și cea având ca obiect obligarea pârâtului M. E. la demolarea gardului despărțitor ca neîntemeiată.
S-au admis cererea formulată de reclamanta B. V. în contradictoriu cu pârâtul M. E. având ca obiect grănițuire și cererea de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta, având ca obiect grănițuire.
A fost stabilită linia de hotar între terenul proprietatea reclamantei B. V. și intervenienții B. M. și B. C. – persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta, situat în T 100 P 47 și P 48, și terenul pârâtului M. E., situat în T 100 P 43 și 44, com. Leleasca ., pe amplasamentul dat de punctele 26-27-35-36-40-43-49, pe direcția est-vest, cu următoarele dimensiuni: între punctele 26 și 27 o distanță de 9,9 m, între punctele 27 și 35 o distanță de 29,33 m, între punctele 35 și 36 o distanță de 12,08 m, între punctele 36 și 40 o distanță de 30,22 m, între punctele 40 și 43 o distanță de 49,39 m și între punctele 43 și 49 o distanță de 55,42 m. (fila 260 și 264 dosar)
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional privind obligarea la construirea gardului.
A fost obligat pârâtul M. E. la plata către reclamanta B. V. a sumei de 159 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând 150 lei onorariu expert și 9 lei taxa judiciara de timbru si timbru judiciar corespunzător capătului de cerere având ca obiect grănițuire.
Totodată, a fost admisă în parte cererea formulată de martorul M. M. și a fost obligată reclamanta la plata către acesta a sumei de 14 lei cheltuieli de transport.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că pe numele B. F. s-a emis titlul de proprietate_/51 din 19.11.1999 in care la intravilan este trecuta suprafata de 3803 mp in T 100 P 46, 47 si 48. (fila 5).
Potrivit certificatului de mostenitor nr. 143, mostenitorii autorului B. F. sunt reclamanta B. V. si tertii B. M. si B. C. in calitate de descendenti de gradul I. (fila 40).
Paratul, descendent de gradul I al lui M. S. (fila 75) a prezentat titlul de proprietate_/18 emis pe numele autorului sau la data de 16.02.2000 in care se regaseste suprafata de 5907 mp la intravilan, amplasata in T 100 P 43 si 44. (fila 48).
Reclamantaa sustinut ca paratul i-a ocupat in luna aprilie 2006 suprafata de 311 mp prin schimbarea semnelor de hotar si a taiat mai multi arbori aflati in apropierea liniei de hotar.
S-a administrat proba cu interogatoriul paratului (fila 185-186 dosar fond ) si au fost ascultati martorii M. M. (fila 235), I. Istfan (fila 277) si Banescu A. M. (fila 11 vol. II), primii propusi de reclamanta iar ultimul de parat.
Din analizarea probelor testimoniale si cu interogatoriu nu au rezultat elemente care sa sprijine sustinerile reclamantei privind ocuparea terenului de catre parat.
Astfel, acesta nu a recunoscut ca a ocupat suprafata de teren revendicata, iar martorii ascultați nu au confirmat existenta unei linii vechi de hotar si nesocotirea ei la momentul edificarii unui nou gard.
Martorul M. M. a declarat ca a lucrat la solicitarea paratului pentru a construi un gard pe linia de hotar cu reclamanta, traseul gardului a fost stabilit de o comisie, iar el nu a facut decat sa respecte acel aliniament, si nu cunoaste daca gardul vechi era pe acelasi traseu. Reclamanta era acasa si nu a facut obiectiuni in momentul edificarii.
Al doilea martor a relatat ca a ajutat la plantarea unor pruni, care s-a realizat pe terenul paratului iar al treilea martor a declarat ca a ajutat la construirea noului gard prin saparea unor gropi si montarea stalpilor, fiind respectat traseul stabilit de o comisie iar reclamanta a fost de fata si nu a avut obiectiuni (gardul a fost identificat de parat prin mentiunile de la filele 12, 5, vol. II ca fiind cel incepand de la hotarul cu B. G..)
Expertiza efectuata in cauza a stabilit ca ambele parti detin mai putin teren, reclamanta cu 310 mp iar paratul cu 111 mp.
Din schitele intocmite de expert a rezultat ca terenul reclamantei se afla in partea de sud fata de terenul paratului. Reclamanta in partea de vest are iesire la drumul DCL 39 iar pe o anumita portiune, pornind de la drum, intre terenurile partilor se afla terenul lui B. G., tert fata de procesul de fata.
De asemenea, în partea de vest la terenul paratului se afla o suprafata ce nu se regaseste in titlul sau de proprietate, pe raportul de expertiza fiind mentionat ca apartine lui M. P. (fila 264). In sedinta din 16.10.2012 (fila 326) paratul a precizat ca numele corect al acestei persoane este M. P. (si nu P., cum s-a scris in raportul de expertiza) si nu are eliberat titlu de proprietate, iar comisia locala a comunicat ca pentru M. P. nu s-a eliberat titlu de proprietate (fila 2 vol. 2).
In raportul de expertiza s-a individualizat linia de hotar, fiind stabilit aliniamentul determinat de punctele 26-27-35-36-40-43-49 pe directia vest est. (fila 260, 264) cu următoarele distanțe: între punctele 26 și 27- 9,9 m, între 27 și 35- 29.33 m, între 35-36 12,08 m, între 36 si 40-30,22 m între 40 și 43 - 49,39 m iar între 43 și 49-55,42 m
Expertul a precizat ca hotarul va ramane in forma actuala, existand gard despartitor intre proprietatile partilor in punctele 26-27-35-36 iar in continuare semnul de hotar este reprezentat de arbustii aflati pe linia de hotar dintre parti. (fila 259, 264).
Terenul paratului, fata de vecinul din nord, este delimitat cu gard pe portiunea care incepe de la drumul DCL 39, punctele 9-8-7-5-4-3-1-55-54-53-52-51 iar in continuare, intre punctele 56-55-54-52 se afla stalpi de beton. (fila 259, 264)
De asemenea, in raportul de expertiza s-a consemnat faptul ca pe linia de hotar indicata de reclamanta, in raport cu proprietatea paratului, nu existau semne vizibile de hotar. (fila 259, 264, dosar fond ).
Terenul pretins de reclamanta a fost identificat in raportul de expertiza (fila 263, ds. Fond ) acesta fiind in posesia paratului. (fila 302, ds. fond pct. 3)
In suplimentul la raportul de expertiza s-a mentionat ca terenurile parților corespund ca si dimensiuni cu schitele intocmite cu ocazia punerii in posesie dar nu corespund ca suprafete atribuite prin titlu de proprietate. (filele 302-303)
Criticile reclamantei referitoare la neasigurarea de către expert a dimensiunilor astfel cum sunt în schițele întocmite la punerea în posesie nu au fost primite.(fila 312 vol. I si concluziile scrise, fila 34 vol. II)
Punctul litigios dintre părți l-a reprezentat asigurarea hotarului în porțiunea care începe la latura de est a terenurilor părților, în schița de la fila 263 fiind evidențiat terenul pretins de reclamanta, care are o lățime de 2,52 m la est (între punctele 49-50) si se închide spre punctul 37.
Pe această latură, terenul pârâtului are o lățime de 28.31 m, al reclamantei 8 m, iar în continuare, înspre sud între punctele 57-51 s-a măsurat o distanță de 20,59 m. (fila 304 vol. I)
În schițele depuse de OCPI (fila 169, vol. I), la terenul atribuit lui M. S., în partea de est se află trecută cifra 30, interpretată ca fiind lățimea acestei suprafețe.
În schița întocmită de expert s-a aratat că, potrivit situației actuale, latura de est a terenului pârâtului este de 28,31 m în care sunt incluși și cei 2.52 revendicați de reclamantă, prin varianta propusă terenul reclamantei având lățimea la este de 8 m, corespunzător cifrei din schițele cadastrale, fila 171.
Expertul a concluzionat că pârâtul are mai puțin teren în fapt decât în titlu, astfel că prin stabilirea unei variante potrivit solicitării reclamantei s-ar diminua și mai mult terenul acestuia.
Afirmația reclamantei că astfel s-a realizat o deplasare spre sud, a terenului pârâtului față de vecinul dinspre nord și a terenului ei față de vecinul dinspre sud, nu a fost susținută de probele de la dosar, expertul precizând că pe linia de hotar cu pârâtul M. E., indicată de reclamantă nu există semne vizibile de hotar (fila 259, ds. fond ), iar planurile de parcelare depuse la dosar reprezintă schițe grafice folosite la reconstituirea dreptului de proprietate care corespund, în limitele admise cu măsurătorile din teren. (fila 16 vol. II).
Pârâtul a susținut că dimpotrivă, s-a realizat o deplasare a hotarului între reclamantă și vecinul B. I. iar prin admiterea cererii reclamantei acesteia i s-ar asigura o lățime în partea de est de 10 metri în loc de 8. (fila 283)
Expertul a menționat că între pârât și vecinul din nord există delimitări constând în stâlpi de beton (punctele 51-56-55-54-53-52) iar între reclamantă și vecinul de la sud există gard doar între punctele 15-22-21-33-39, astfel că în continuare, în porțiunea care influențează dimensiunile la este nu există semne vizibile de delimitare. (fila 259)
Din probele de la dosar nu a rezultat că a avut loc o actiune de ocupare a terenului de catre parat iar expertul a precizat ca ambele parti detin mai putin teren decat in fapt, nefiind identificate semne vizibile de hotar care sa conduca in mod cert la concuzia ca vechiul amplasament al partilor a fost cel pretins de reclamanta.
De asemenea, cu toate că reclamanta a depus planșe foto pentru a arăta ca linia de hotar este alta decât cea stabilita prin raportul de expertiza, fila 50 vol. II, sau fila 25, vol. I, aceste susțineri nu se coroborează cu nicio altă probă de la dosar astfel că nu au primit eficiență.
În concluzie, nici un element din dosar cu confirmă teza reclamantei, fapt pentru care instanța de fond a apreciat ca linia de hotar dintre terenurile părților este cea determinata in raportul de expertiza la fila 264.
În consecință, acțiunea în revendicare a fost respinsă, nefiind dovedită ocuparea terenului de către pârât, iar pentru capătul de cerere privind grănițuirea, linia de hotar s-a stabilit potrivit traseului indicat de expert prin schița de la fila 260 și 264 dosar, vol. I. De asemenea, a fost respinsă și cererea referitoare la obligarea pârâtului desființeze gardul despărțitor soluția acestui capăt de cerere fiind legată de cea principală, în revendicare.
Referitor la cerere de chemare în judecată a altor persoane, aceasta a primit aceeași rezolvare ca și a cererii principale întrucât dreptul disputat se găsește în patrimoniul comun al reclamantei și terților atrași în proces, ca moștenitori ai autorului B. F..
Pentru cererea reconvențională reclamantul a solicitat ca reclamanta sa fie obligată să respecte linia veche de hotar, aspect ce este inclus și în întâmpinarea depusă la fila 45, prin care învederează că el respectă linia de hotar veche și să construiască gardul despărțitor pe care l-a demolat la .. (fila 70)
În ședința din 21.02.2012 (fila 214, dosar fond ) pârâtului i s-a pus în vedere să precizeze când a fost demolat gardul, cine l-a demolat și care era amplasamentul acestuia, pârâtul arătând (fila 228) că gardul a fost demolat de reclamantă în anul 2006, iar partea pe care aceasta trebuie să-l construiască este marcată pe schiță de la punctele D-E-F-G (fila 229) de la vest la est, pe o lungime de 135 m, la parcelele 44 (a pârâtului, fila 8) si 48 (a reclamantei).
În raportul de expertiză întocmit în cauza s-a aratat că gardul între părți este pe linia data de punctele 26-27-35 si 36 (fila 259) iar în continuare 36-37-40-43-49 se află semne vizibile de hotar reprezentate de arbuști.
Pârâtul a precizat în scris că aceste puncte reprezintă locul unde reclamanta a demolat gardul. (fila 283, dosar fond ).
În schița de individualizare a parcelelor, s-a evidențiat că punctele unde nu există gard, 36-37-40-43-49, reprezintă limita de demarcație între P 44 pârât și P 48 reclamantă. (fila 305, ds. fond ).
În ședința din 16.10.2012 pârâtul a susținut că reclamanta a demolat un gard care aparținea tot acesteia solicitând obligarea ei să-l reconstruiască pe amplasamentul unde se găsea în momentul demolării. (fila 326 verso, ds. fond )
Având în vedere că pârâtul a susținut că gardul demolat de reclamantă a fost edificat tot de aceasta, instanța de fond a apreciat că cererea sa, de obligare a reclamantei să reconstruiască gardul nu este întemeiată, fiind aplicabile dis part. 606 cod civil vechi, potrivit cărora orice gard ce desparte cele 2 proprietăți se socotește comun daca nu există titlu sau posesiune care să constate contrariul.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanța de fond nu a luat în considerare înscrisurile depuse de reclamantă după închiderea dezbaterilor, în caz contrar fiind încălcat principiul contradictorialității și dreptului la apărare.
Față de soluția dată cererilor de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art. 274 cpc si 584 teza 2 cod civil (cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate) instanța de fond l-a obligat pe pârâtul M. E. la plata către reclamantă a sumei de 150 lei, reprezentând onorariu expert (din suma totală de 600 lei, reclamanta urmează a suporta suma de 300 lei pentru revendicare întrucât cererea a fost respinsă iar diferența va fi pusă în sarcina ambelor părți, în mod egal) și 9 lei taxa judiciară de timbru pentru grănițuire.
Totodată, pârâtul nu a dovedit cu înscrisuri efectuarea unor cheltuieli legate de soluționarea procesului, în concluziile pe fond susținând că acestea sunt cerute pentru timpul petrecut la instanță.
Referitor la cererea martorului M. M., ascultat în ședința din 17.04.2012, fila 235 dosar fond, s-a admis cererea acestuia, potrivit art. 200 cpc, astfel ca reclamanta B. V., persoana care l-a propus, în condițiile în care pârâtul nu a căzut în pretenții, a fost obligată să suporte cheltuielile de transport dovedite prin înscrisuri, respectiv suma de 14 lei, potrivit chitanței de la fila 236 depusă în ședință cu ocazia ascultării.
În cursul ședinței din 17.04.2012 martorul a declarat că al doilea bilet îl va depune prin postă dar la dosar nu au sosit astfel de înscrisuri iar suma de 40 lei, pentru ziua de muncă pierdută nu a fost luată în considerare întrucât nu există dovezi în sensul că martorul obținea acest venit daca nu se prezenta la proces.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel apelanta reclamantă B. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea apelului și pe fond, admiterea acțiunii, respectiv, a admiterii acțiunii în revendicarea suprafeței de 311 mp. și a stabilirii liniei de hotar în raport cu dimensiunile, în special, lățimea terenului astfel delimitată pentru proprietatea sa.
A arătat că instanța de fond i-a respins nejustificat și nelegal cererea de înlocuire a expertului având ca motiv faptul că acesta nu a răspuns la obiecțiuni și nu a întocmit corect raportul de expertiză.
Soluția a fost apreciată ca nelegală prin interpretarea probei testimoniale, probei cu expertiză tehnică și probei cu planșele foto.
Cu privire la proba testimonială, s-a arătat că martorii, după cum au declarat, nu au cunoscut situația hotarului vechi de dinainte de litigiu, mai mult, se ia în considerație faptul că martorii spun că au auzit că înainte cu o zi au venit la fața locului organele abilitate (primăria, poliție) care au stabilit o linie de hotar pe care ei au construit noul gard, la indicația pârâtului care a afirmat că acest hotar format din țăruși legați cu sfoară între ei, trasat pe tulpinile tăiate ale pomilor aflați pe terenul în litigiu, a fost stabilit de acea comisie mixtă primărie – poliție, acest lucru fiind total fals, pe care susține că îl demonstrează cu procesul verbal din 26.04.2006.
S-a susținut că instanța nu poate să dea eficiență declarațiilor martorilor care se contrazic cu precizările făcute de organele abilitare în procesul verbal, cu actele de proprietate și probele pe care le dețin, considerând că cererea de revendicare a suprafeței de teren de circa 311 mp. ca de altfel și stabilirea liniei de hotar precizată, sunt neîntemeiate.
Referitor la proba cu expertiza tehnică, s-a aratat că instanța nu a ținut seama de obiecțiunile pe care le-a făcut la raportul de expertiză și acceptă o expertiză nelegală, astfel că obiecțiunile sunt întemeiate pe considerente legale și în raport cu probele aflate la dosarul cauzei.
A arătat că în mod netemeinic și nelegal instanța i-a respins cererea pe motiv că expertul a concluzionat că pârâtul are mai puțin teren în fapt decât în titlu, astfel că prin stabilirea unei variante potrivit solicitărilor reclamantei s-ar diminua și mai mult terenul acestuia iar reclamantei i s-ar asigura o lățime în partea de est de 10 m. în loc de 8 m., așa cum este trecută în schițele întocmite de primărie și OCPI precum și în nota de constatare nr.323/22.02.2006, efectuată de primărie cu două luni înaintea iscării litigiului.
A solicitat a se observa schița cadastrală a OCPI, unde ., în partea de vest are trecută o lățime de 10 m., și schița expertizei aceleiași parcele, unde are trecută o lățime de 13,45 m. mai mult cu 3,45 m. decât are trecut în schița cadastrală.
De asemenea, a solicitat a se observa că în partea de sud a parcelei 48 a lui B. F., se afla . suprafață de 2893 mp. pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr._/93/26.07.2004 emis pe numele lui B. N., moștenitorii fiind B. I. și B. G..
S-a mai arătat că, prin cercetarea anexei 1, depusă la suplimentul de expertiză și prin compararea acesteia cu schițele cadastrale, precum și Nota de constatare nr. 323/22.02.2006 se poate constata că lățimea de 24 m. din estul parcelei nr. 50 a lui B. N. s-a micșorat cu 3,41 m., ajungând la 20,59 m.
A susținut că prin această manoperă frauduloasă, experta l-a favorizat pe pârât care i-a ocupat 3,41 m. din lățimea de 8 m. a proprietății, rămânându-i o lățime de 4,59 m. în prezent și că nu poate să-și completeze abuziv lățimea de 8 m. din lățimea de 24 m. a parcelei nr. 50 și să pornească un litigiu cu proprietarii respectivi, deoarece așa vrea experta ca să-i rămână pârâtului terenul ocupat abuziv.
De asemenea, s-a arătat că experta în raportul de expertiză nu respectă dimensiunile pe fiecare parcelă, astfel cum sunt precizate în actele de proprietate și în schițele întocmite de primărie și ale OCPI; nu respectă schița întocmită de primărie pentru proprietatea lui M. S.; că pârâtul are în minus suprafață și că, nu-i ocupă nicio suprafață și în acest caz experta a făcut fals în declarații, deoarece pârâtul nu are teren în minus, merge pe limită, plusul de teren fiind stocat în viitoarea lui proprietate, actualmente a autorului decedat M. D.; nu se stabilește care este suprafața lui M. P. și dacă pentru această suprafață are acte de proprietate, precum și dacă această suprafață este inclusă în titlul de proprietate al autorului M. S.; că expertul a precizat, în fals ca și martorii, că a declarat la fața locului că lățimile deținute respectă vechiul amplasament, când în realitate la fața locului a indicat vechiul hotar.
Cu privire la proba cu planșele foto, a arătat că instanța a considerat că această probă nu este coroborată cu nicio altă probă a dosarului.
În menținerea drepturilor litigioase ale pârâtului, instanța nu a observat că pe baza acestor probe demonstrează faptul că a identificat vechiul hotar după pomii vechi tăiați de către M. E. dar această probă se coroborează cu schițele primăriei și cu nota de constatare nr.323/22.02.2006, acte în care precizează dimensiunile, mai ales, lățimile celor două parcele în est: . lățimea de 8m. și . lățimea de 24 m.
In dovedire, a atașat la dosar în copie: procesul verbal din data de 26.04.2006, interogatoriul pârâtului M. E., schița cu expertiză în care se precizează distanța dintre punctele L și M, două declarații date de martorul M. M. în anii 2008 și 2012, două declarații date de martorul I. Isfan în anii 2009 și 2012 și o declarație dată de martorul B. A. în anul 2012.
Prin întâmpinarea formulată la data de 04.06.2013 intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
La data de 07.06.2013 apelanta reclamantă B. V. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat judecarea în lipsă și în dezbaterea probelor propune să fie aprobată o nouă expertiză.
S-a arătat că instanța de fond nu a acceptat ultimele obiecțiuni la al doilea supliment de expertiză și nu a acceptat înlocuirea expertului având în vedere numeroasele erori constatate chiar de instanță atunci când s-au admis mai multe obiecțiuni și la care în final experta nu a răspuns concludent.
S-a precizat că din anul 2009 până în prezent pârâtul și-a mărit suprafața de teren ocupată abuziv care a ajuns la peste 500 mp. în momentul de față.
Apelanta reclamantă B. V. la data de 28.03.2014 a depus și concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare și să se dispună administrarea probei cu o nouă expertiză din care să rezulte stabilirea lățimilor și suprafețelor pentru fiecare în parte ținând seama de actele premergătoare titlului de proprietate, respectiv schițele cadastrale și procesele verbale de punere în posesie cu participarea reprezentanților comisiei locale, sau admiterea apelului și pe fond admiterea acțiunii, respectiv admiterea acțiunii în revendicarea suprafeței de 311 mp. și a stabilirii liniei de hotar în raport cu dimensiunile, în special, lățimea terenului astfel delimitată pentru proprietatea sa.
S-a susținut că apelul este fondat pentru următoarele:
- expertiza este nelegală și netemeinică pentru că nu ține seama de actele premergătoare privind punerea în posesie, acte care nu au fost identificate de expert iar acele schițe de lucru trebuiau confirmate de către OCPI; este interzis ca expertul să aplice alte dimensiuni loturilor deja stabilite de comisia de aplicare a legii 18/1991 iar în concluzii expertul trebuie să se refere doar la diferențele de metraj.
- expertiza este nelegală și netemeinică pentru că nu are în vedere delimitarea față de vecini;
- expertiza este nelegală și netemeinică pentru că nu a fost întocmită de la început cu toate elementele concrete privind lățimile, lungimile și suprafețele, completată de atâtea ori și în final neconcludența asupra multor aspecte cerute prin obiecțiunile făcute la mai multe termene iar ultima dată respinsă de instanță nejustificat.
- proba testimonială nu a putut confirma care a fost hotarul dar s-a confirmat acțiunea nelegală a pârâtului M. E. care nu a ținut seama de hotarul vechi și toate declarațiile mincinoase ale martorilor și ale pârâtului.
- proba cu planșele foto este edificatoare pentru aflarea adevărului și pentru restaurarea tuturor situațiilor reținute de expertiza tehnică, instanța considerând că această probă nu este coroborată cu nicio altă probă a dosarului.
Prin încheierea din data de 17.03.2009, la cererea apelantei, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri și a respins cererea de refacere sau completare a expertizei efectuate la fond.
2.Prin decizia civilă nr.94 din data de 01 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul numărul_ s-a respins apelul declarat de apelanta reclamantă B. V., cu domiciliul în ., ., împotriva sentinței civile nr. 987/30.01.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. E., cu domiciliul în Pitești, ., ., . și intimații intervenienți în nume propriu B. M., cu domiciliul în București, ., nr. 3-9, . și B. C., cu domiciliul în Mioveni, ., ., ., ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut:
Critica apelantei privind nelegalitatea hotărârii nu a fost apreciată ca fondată, împrejurarea că instanța de fond nu a admis solicitarea reclamantei de înlocuire a expertului nefiind de natură a atrage sancțiunea nulității.
Contrar celor susținute de apelantă, instanța de fond a apreciat și interpretat în mod corespunzător probele de la dosar, care converg spre concluzia argumentată că în speță nu s-a dovedit că pârâtul ocupă fără drept vreo suprafață de teren din proprietatea reclamantei, iar linia de hotar se impune a fi stabilită pe aliniamentul propus de expert.
În acest sens, astfel cum de altfel a stabilit și instanța de fond, tribunalul a reținut că autorilor părților li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar, reclamanta justificându-și demersul judiciar prin titlul de proprietate nr._/51/19.11.1999, iar pârâtul invocând titlul de proprietate nr._/18/16.02.2000, litigiul dintre părți fiind determinat de pretinsa acaparare din terenul proprietatea celei dintâi de către cel de-al doilea, la momentul la care acesta a edificat un nou gard despărțitor.
Ori, astfel cum a rezultat din depoziția martorului M. M., la construirea gardului în urmă cu aproximativ 6 ani, pârâtul a respectat traseul stabilit de comisia ce se deplasase anterior la fața locului, la solicitarea reclamantei, care nu a avut nicio obiecție cu privire la lucrarea ce se executa.
Mai mult, din depoziția aceluiași martor a rezultat că între sfoara ce fusese instalată cu ocazia întâlnirii părților în litigiu și a reprezentanților autorităților locale din data de 26.04.2006, atestată de procesul-verbal invocat chiar de apelantă și noul gard ce s-a construit, a existat o distanță de 10-15 cm, țărușii din data de 26.04.2006 rămânând în interiorul proprietății reclamantei.
Respectarea de către pârât a convenției vecinilor cu privire la linia de hotar care să le delimiteze proprietățile este confirmată și de depoziția martorului B. A.-M., care a relatat că găurile săpate pentru stâlpii ce urmau să susțină gardul au fost săpate și în prezența apelantei, urmând traseul marcat cu sfoară.
Susținerile apelante privitoare la înlăturarea neîntemeiată a planșelor foto au fost apreciate nefondate, atât timp cât nu există nicio dovadă că aceste fotografii au fost realizate la terenul în litigiu și nici cu privire la data la care s-au realizat.
În mod corect instanța de fond a ținut cont de concluziile raportului de expertiză în pronunțarea soluției, dată fiind tocmai natura litigiului dintre părți, care impunea măsurători de specialitate topografie cadastru.
Prin această probă s-a confirmat că ambele părți stăpânesc în fapt mai puțin teren decât cel înscris în titlurile de proprietate exhibate, reclamanta cu 310 mp, iar pârâtul cu 111 mp.
În suplimentul la raportul de expertiză s-a menționat că terenurile părților corespund ca și dimensiuni cu schițele întocmite cu ocazia punerii in posesie, dar nu corespund ca suprafețe atribuite prin titlu de proprietate.
Tocmai această necorespondență dintre titlurile de proprietate și starea de fapt existentă a determinat litigiul dintre părți. Însă, în condițiile în care nu s-a demonstrat că pârâtul ocupă din terenul reclamantei, nu a existat temei pentru admiterea unei cereri având ca obiect revendicare imobiliară, indiferent de cât de mare este suprafața de teren ce lipsește reclamantei.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 296 C.proc.civ. tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă.
3. Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamanta B. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Criticile sunt în esență următoarele :Instanța a ignorat probele și actele de proprietate ale recurentei în calitate de moștenitor al defunctului B. F. - tatăl acesteia, ale titlului de proprietate și a celorlalte acte premergătoare eliberării titlului de proprietate întocmite de Comisia locală cât și dreptul de proprietate al autorului B. N. – bunicul acesteia ce are ca moștenitori pe: B. I. și B. GGHEORGHE – aceste acte având în vedere și pe vecinii de o parte și de alta a proprietăților în litigiu, fapt ce nu a fost luat în considerare de instanță, respingând cererile la fond de introducere a celorlalți vecini și stabilirea hotarelor dintre toți proprietarii din acea . apreciază că dreptul de proprietate al recurentei este încălcat permițând astfel părții adverse să pătrundă și să acapareze supr. de 310 m.p. din proprietate acesteia
De asemenea, se mai critică faptul că instanța nu a remarcat faptul că probele administrate – expertiza, proba testimonială și cea cu planșele foto – nu concordă cu actele de proprietate.
În ceea ce privește proba cu expertiza trebuia avut în vedere faptul că expertul trebuia să stabilească în baza tuturor actelor, limitele proprietății stabilite de comisia locală și înscrise în documentele de proprietate, în speță schița cadastrală, acte premergătoare eliberării titlului de proprietate și nu modificarea acestora, eventual comunicarea instanței a unui posibil fals, o necorespondență a actelor cu ceea ce exista pe teren.
Se mai apreciază că expertiza a fost netemeinică și nelegală, întrucât expertul nu a ținut seama de schița cadastrală,acte premergătoare privind punerea în posesie, expertul trebuind să se refere doar la diferențele de metraj și nu să facă o nouă punere în posesie, în acest sens favorizând pârâtul să ocupe 3,41 m din lățimea de 8 m a parcelei nr.48, rămânând doar o lățime de 4,59 m .
De asemenea nu s-a avut în vedere delimitarea față de vecini, consemnarea și justificarea legală a diferențelor lățimii din Zona Curților și din Zona intravilană, în special în partea de E, unde proprietatea lui M. S. are trecută o lățime de 30 m, mai mare față de lățimea reală a proprietății.
În continuare se apreciază netemeinicia și nelegalitatea expertizei în ceea ce privește întocmirea cu elemente concrete de lățime, lungime ale suprafețelor, sens în care s-au formulat obiecțiuni ce au fost respinse de instanță la ultimul termen.
În ceea ce privește proba testimonială, aceasta nu a putut confirma care a fost hotarul, întrucât martorii nu au cunoscut situația hotarului vechi de dinainte de litigiu
Deși recurenta apreciază că proba cu planșele foto este edificatoare pentru aflarea adevărului, instanța de fond a considerat că această probă nu a fost coroborată cu nici o altă probă a dosarului, iar instanța de apel a apreciat că nu are siguranța cu privire la data când au fost făcute aceste fotografii și dacă acestea reprezintă terenul în litigiu.
Mai arată că instanța nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului și că în această privință a solicitat instanței realizarea unei noi expertize în cauză pentru determinarea corectă a amplasamentului în raport și cu actele emise de comisia locală, expertiză admisă în cauză. Ulterior, în mod greșit instanța a arătat că proba nu a fost admisă, că s-ar fi solicitat părții depunerea doar a obiectivelor, astfel că în realitate s-a omis să se menționeze în încheierea de ședință din data de 11 iunie 2013 admiterea cererii. În acest context, se invocă refuzul eliberării înregistrării audio a ședinței de judecată din data de 11 iunie 2013, astfel că toate aceste aspecte atrag nelegalitatea deciziei prin încălcarea dreptului său la un proces echitabil, partea adversă fiind favorizată.
Solicită admiterea recursului și pe fond admiterea acțiunii în revendicare a suprafeței de 311 m.p. și a stabilirii liniei de hotar în raport de dimensiunile, în special, lățimea terenului astfel delimitată pentru proprietatea recurentei.
În subsidiar solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.
În drept invocă prev. art. 304 alin. 9 C.pr.civilă rap. la art.6 CEDO și art. 1 din Protocolul anexa 1/1952.
Intimatul pârât M. E. a formulat întâmpinare, la data de 20.10.2014 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
La data de 20.10.2014 și 19.11.2014, recurenta a depus Precizări la recurs, dar, dat fiind momentul depunerii, acestea au fost apreciate ca fiind concluzii scrise, iar nu motive suplimentare de recurs, nefiind depuse în interiorul termenului de recurs de 15 zile de la data comunicării deciziei recurate.
De asemenea, atașat celor două precizări, recurenta a depus înscrisuri, reprezentând: hotărâri judecătorești anterioare pronunțate în litigii de fond funciar – anulare titlu, partaj, în litigii de natură penală sau acte procesual-penale, copii de pe declarații de martori, interogatorii sau expertiză tehnică, certificat de moștenitor, copii titluri de proprietate, precum și acte și documente privind stabilirea dreptului în procedura legii fondului funciar.
Recursul este nefondat și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :
- Are prioritate în examinare critica privind împrejurarea că instanța de apel, deși ar fi admis refacerea probei cu expertiza prin încheierea de ședință de la data de 11 iunie 2013, nu a administrat proba încuviințată, respingând-o în final, cu motivarea că proba nu a fost admisă, ci doar propunerile de obiective ale părții, respectiv ale apelantei.
Prin motivele de apel, reclamanta formulează critici privind nelegalitatea și netemeinicia sentinței apelate, vizând toate probele administrate în cauză și subliniind clar și fără echivoc, cu argumente tehnice, nemulțumirile sale cu privire la împrejurarea că obiecțiunile formulate în primă instanță cu privire la expertiza realizată în cauză, erau întemeiate, astfel că în mod greșit nu s-a admis înlocuirea expertului care nu a răspuns acestor obiecțiuni.
Este adevărat că, în termeni clari și în mod expres, nu s-a solicitat refacerea sau completarea raportului de expertiză, prin însăși cererea de apel.
Dar, față de multitudinea criticilor aduse raportului de expertiză întocmit în primă instanță, apare evidentă voința apelantei privind refacerea lucrării.
La primul termen de judecată – 14 mai 2013, s-a dispus amânarea cauzei, la cererea ambelor părți, pentru angajare avocat.
Așadar, prima zi de înfățișare în sensul disp. art. 134 Cod procedură civilă, în care părțile legal citate pot pune concluzii, a fost la al doilea termen de judecată, respectiv 11 iunie 2013.
În aceste condiții, având în vedere că la data de 7 iunie 2013, apelanta a formulat în scris cererea pentru efectuarea unei noi expertize în cauză, cererea de probatorii este făcută în termen în raport cu disp. art. 287 alin. 1 pct. 4 și alin. 2 Cod procedură civilă.
Verificând astfel, încheierea de ședință de la data de 11 iunie 2013, - fila 44 dosar tribunal, instanța de recurs constată următoarele:
La acest termen a lipsit reclamanta care solicitase judecarea în lipsă, fiind prezent mandatarul acesteia Ț. M., pârâtul fiind prezent.
S-a luat în discuție cererea de amânare formulată de pârât care a învederat instanței că a formulat sesizări penale împotriva autorităților implicate în aplicarea legii fondului funciar și care a solicitat amânarea cauzei pentru a se depune soluțiile date în plângeri, dar și pentru observarea înscrisurilor atașate cererii de probatorii formulată de apelant.
În practicaua încheierii apare mențiunea potrivit căreia mandatarul apelantei nu se opune amânării.
Cererea de probatorii nu apare dezbătută, deci nu s-au luat concluzii părților personal sau prin mandatar, asupra utilității probei, dar în încheiere apare mențiunea potrivit căreia, s-a pus în vedere mandatarului apelantei să depună la dosar obiectivele expertizei solicitate, pentru a fi observate înainte de termenul acordat.
Deci, prin această încheiere de ședință, nu apare soluționată cererea de probatorii, nici în sensul admiterii, nici în sensul respingerii.
Împrejurarea că s-a pus în vedere părții prin mandatar să depună obiectivele expertizei solicitate, deci propunerile pe care partea le face și în raport cu care instanța stabilește obiectivele propriu-zise în cazul în care încuviințează proba, nu echivalează cu admiterea cererii de probatorii.
Utilitatea, respectiv pertinența și concludența unei probe, se apreciază în raport și cu ceea ce se urmărește prin administrarea probei, respectiv cu teza probatorie arătată de titularul cererii, iar în cazul specific al expertizei, obiectivele propuse de parte reprezintă exact teza probatorie arătată, în așa fel încât necesitatea probei să rezulte chiar din obiectivele propuse.
De regulă, după ce partea arată care sunt obiectivele expertizei din punctul său de vedere, este și pârâtul în măsură să pună concluzii asupra cererii, în sensul respingerii sau admiterii în parte, propunând la rândul său anumite obiective, pentru ca în final, instanța, după asigurarea oralității și contradictorialității, să se pronunțe motivat asupra cererii – potrivit art. 268 alin. 4 Cod procedură civilă, fie în sensul respingerii, fie în sensul admiterii, stabilind prin încheiere obiectivele expertizei astfel încuviințate în cea de-a doua ipoteză.
Or, din încheierea de ședință de la 11 iunie 2013, nu rezultă că s-au consumat toți acești pași procedurali, dimpotrivă, rezultă că instanța a amânat practic pronunțarea asupra cererii de probatorii, socotind necesar ca mai înainte, apelanta să depună la dosar în scris, obiectivele pe care le propune noii expertize solicitate.
În măsura în care, totuși, într-o încheiere de ședință, s-au strecurat erori materiale în sensul disp. art. 281 Cod procedură civilă, acestea pot fi îndreptate din oficiu sau la cererea părții interesate.
Or, din încheierea de ședință de la termenul acordat ulterior, acela din 3 sept. 2013, rezultă că apelanta a fost prezentă personal, că s-au depus obiectivele propuse de aceasta, că s-a acordat termen la cererea pârâtului pentru a le observa, fiindu-i înmânată o copie, nefiind formulată vreo opoziție la cererea de amânare formulată de intimat. Nicio altă mențiune nu apare în încheiere legată eventual de erori strecurate sau neregularități săvârșite prin încheierea de la 11 iunie 2013 și nicio cerere nu apare formulată în acest sens – potrivit disp. art. 108 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă..
De asemenea, pentru termenul din 17 sept. 2013, apelanta depune la dosar precizări și înscrisuri, iar intimatul depune în scris punctul său de vedere cu privire la proba solicitată, în sensul respingerii acesteia.
Din încheierea de ședință de la data de 17 sept. 2013, se constată faptul că apelanta a fost prezentă personal, ca și mandatarul acesteia, că s-a dat cuvântul acestuia din urmă, fiind consemnat faptul că s-a solicitat chiar admiterea probei cu expertiza cu obiectivele propuse la termenul anterior.
Dar, după respingerea probei, apare consemnat în încheiere faptul că mandatarul apelantei a solicitat studierea încheierilor anterioare și la a doua strigare, a solicitat proba cu înscrisuri, dar și înregistrările audio ale ședințelor anterioare.
Instanța, într-adevăr, a respins cererea privind înregistrările audio, dar a admis proba cu înscrisuri, acordând termen în acest sens.
La termenul din 15 oct. 2013, s-a reiterat cererea privind efectuarea expertizei, s-a respins și s-a amânat cauza pentru administrarea probei cu înscrisuri.
Totuși, la data de 5 nov. 2013, apelanta prin mandatar, a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea de ședință de la data de 11 iunie 2013, în sensul că din eroare nu s-a menționat că s-a admis cererea cu expertiza tehnică de specialitate.
Prin încheierea de ședință de la data de 12.11.2013, s-a respins cererea de îndreptare eroare materială – fila 112 dosar tribunal, reținându-se că încheierea reflectă dispozițiile instanței așa cum rezultă din caietul grefierului verificat în acest sens
Or, această încheiere putea fi atacată cu recurs, odată cu fondul, potrivit disp. art. 299 alin. 1 teza finală, prin care se trimite la disp. art. 282 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel (recurs) decât odată cu fondul, afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății.
Verificând recursul declarat în cauză, Curtea constată că prin cererea de recurs nu a fost atacată și încheierea de la data de 12 noiembrie 2013, fiind indicată numai decizia finală ca obiect al recursului, iar criticile privind această decizie în ceea ce privește expertiza nouă solicitată, au făcut referire numai la încheierea de ședință de la data de 11 iunie 2013, analizată în precedent.
În aceste condiții, instanța de recurs apreciază că nu s-a săvârșit nicio nelegalitate în decizia finală, ca act subsecvent încheierii premergătoare din 11 iunie 2013, al cărei conținut apare ca fiind cel existent la dosar, astfel că pașii procedurali urmați de instanță în sensul că nu se putea pronunța asupra utilității probei mai înainte de propunerea obiectivelor de către parte, sunt legali și se înscriu în exigențele art. 167 și urm. Cod procedură civilă.
Așadar, instanța de recurs constată că în această privință nu s-a săvârșit vreo neregularitate anterior pronunțării deciziei recurate, care să afecteze de nelegalitate și această decizie, ca act subsecvent – în sensul disp. art. 105 alin. 2 teza I, 106 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru a fi incident cazul de recurs de casare prev. de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă și care să conducă la reluarea judecății în fața instanței de apel.
În orice caz, instanța de apel – instanță superioară de fond și devolutivă, are posibilitatea legală să aprecieze asupra necesității unei probe în sensul disp. art. 167 și urm. Cod procedură civilă, deci nu este datoare să admită orice probă solicitată de parte, fiind incidente disp. art. 295 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și a probelor noi solicitate în condițiile art. 292, dacă se consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
Dar, instanța de apel, este ținută, ca și prima instanță, să se pronunțe asupra cererii motivat, potrivit exigențelor art. 268 alin. 4 Cod procedură civilă, exigențe respectate în cauză.
Astfel, în recurs, cale extraordinară de atac în fața căreia se pot aduce doar critici de nelegalitate a deciziei pronunțate în apel, potrivit disp. art. 304 partea introductivă Cod procedură civilă, nu se poate critica decât faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probei solicitate, sau că nu s-a pronunțat motivat asupra cererii, neputând fi criticată însăși soluția de respingere a probei solicitate, o instanța de fond deci și în apel, fiind suverană în aprecierea asupra necesității probelor .
În ceea ce privește rolul activ al instanței, Curtea constată faptul că la termenele din 12 nov. 2013 și 3 dec. 2013, instanța a dispus amânarea cauzei pentru depunerea înscrisurilor solicitate de apelantă și, mai mult, a făcut adrese către autoritatea locală pentru a răspunde și instanței dacă s-au eliberat înscrisurile solicitate de parte direct autorității.
Ulterior, la termenul din 21 ianuarie, apreciindu-se că s-au depus înscrisurile solicitate și că autoritatea locală a răspuns adresei, s-a respins într-adevăr cererea de amânare.
Dar, trebuie observat faptul că litigiul de față este unul civil, că prima amânare pentru aceste înscrisuri s-a acordat la data de 17 sept. 2013 și că instanța este datoare să păstreze în permanență un echilibru procesual între drepturile și interesele părților aflate în conflict.
În orice caz, cauza s-a amânat ca urmare a formulării cererii de recuzare de către apelantă, astfel că dezbaterile pe fond au avut loc două luni mai târziu la data de 25 martie 2014, după soluționarea prin respingere a cererii de recuzare de la data de 11 martie 2014.
Așadar, apelanta a avut la dispoziție timpul necesar pentru a depune la dosar toate înscrisurile apreciate de parte ca fiind relevante în cauză, asigurându-se în final oralitatea și contradictorialitatea tuturor dezbaterilor, respectându-se principiul egalității armelor în procesul civil și dreptul la apărare, decizia atacată nefiind afectată de nelegalitate în această privință.
- Nici celelalte critici aduse deciziei nu sunt întemeiate.
Analiza acestora se va face comasat, impunându-se considerente unice, întrucât vizează probele administrate în cauză, după cum urmează:
Recurenta critică în esență modul de stabilire a stării de fapt, prin interpretarea greșită a probelor administrate în cauză: acte, martori, expertiză, planșe fotografice.
Or, potrivit art. I pct. 106 din OUG 138/2000 privind modificarea codului de procedură civilă, Capitolul II ”Recursul” al Titlului IV – Căile ordinare de atac, din Cartea a II –a, a devenit Capitolul I – Recursul, al Titlului V – Căile extraordinare de atac – Cartea a II – a.
Cu alte cuvinte, recursul a devenit din cale ordinară de atac, o cale extraordinară de atac.
Totodată, prin OUG 138/2000 art. I pct. 112, s-au abrogat dispozițiile art. 304 pct. 11 cod procedură civilă, potrivit cărora era posibilă reformarea unei hotărâri judecătorești atunci când aceasta se întemeia pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
De asemenea, disp. art. 304 pct. 10 cod procedură civilă, potrivit cărora era supusă recursului hotărârea pronunțată în condițiile în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, au fost abrogate prin art. I pct. 49 din Legea 219/2005 privind aprobarea OUG 138/2000 de modificare a codului de procedură civilă.
În aceiași ordine de idei, se impune a se sublinia și modificarea legislativă operată prin art. I pct. 7 al Legii 195/2004 de aprobare a OUG 58/2003 de modificare a codului de procedură civilă, la nivelul aceluiași articol, în partea introductivă.
Potrivit noului text de lege, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în situațiile enumerate (pct. 1 – 9), numai pentru motive de nelegalitate,spre deosebire de dispozițiile anterioare care, deși făceau distincția între motivele de casare și cele de modificare, nu distingeau între motivele de nelegalitate și cele de netemeinicie.
În concluzie, în calea extraordinară de atac a recursului, nu mai este posibilă analizarea unor motive ce vizează netemeinicia unei hotărâri judecătorești, controlul judiciar urmând a se exercita numai din perspectiva motivelor de nelegalitate, care corespund situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 cod procedură civilă.
Astfel, toate sustinerile recurentei care privesc faptul ca in mod gresit s-a stabilit starea de fapt cu privire la neocuparea de către pârât a suprafeței de teren ce a făcut obiectul revendicării, că în mod greșit s-a stabilit astfel linia de hotar, fără a se ține seama de semnele vechi de hotar și de toate înscrisurile aduse ca probă privind amplasamentul, dimensiunile proprietății sale, respectiv lungimea și lățimea – în zona de conflict, netemeinicia expertizei, ori alte elemente ale stării de fapt ce ar fi fost greșit stabilite de tribunal ca urmare a interpretării greșite ori insuficiente a probelor administrate în cauză - sunt imprejurari de fapt circumscrise aceleiasi chestiuni si vizeaza exclusiv netemeincia deciziei recurate.
Deci, starea de fapt într-un proces se stabilește definitiv în instanța de apel în baza probelor administrate în cauză, probe pe care tribunalul este suveran să le aprecieze și, o astfel de stare de fapt tranșată în aceste condiții, nu poate fi schimbată în recurs prin reevaluarea probelor, câtă vreme controlul este unul exclusiv de legalitate.
Or, în cauză nu s-a susținut argumentat, deci prin prisma nelegalității hotărârii, că s-au interpretat sau aplicat greșit dispozițiile legale care guvernează revendicarea și/sau grănițuirea pentru a fi incident cazul de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, indicat formal, ci că s-a stabilit greșit starea de fapt ca urmare a interpretării greșite ori insuficiente a probelor administrate în cauză.
În recurs, este posibilă numai administrarea probei cu înscrisuri noi în sensul disp. art. 305 Cod procedură civilă. Așadar, este totuși posibil ca un înscris nou depus în recurs, deci neavut în vedere de instanțele de fond, să conducă la reconfigurarea stării de fapt ce fusese stabilită în apel, dar nu ca urmare a reevaluării probelor deja administrate, ci ca urmare a evaluării probei noi în contextul probelor anterioare.
În cauză, s-au depus o . înscrisuri de către recurenta, dar aceasta nu a indicat vreun înscris din cele depuse ca fiind nou în sensul art. 305 Cod procedură civilă și care să nu fi fost depus în fața instanțelor de fond. În aceste condiții, instanța de recurs nu are elemente pentru a concluziona în sensul necesității reconfigurării stării de fapt și a aplicării corespondente a dispozițiilor legale incidente la noua situație de fapt ce ar rezulta în urma reconfigurării, pentru a proceda în consecință fie prin modificare, fie prin casare cu reținere.
- Aceleași argumente sunt valabile și pentru critica privind respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantă, având ca obiect privind revendicarea suprafeței de 331 mp și cea având ca obiect obligarea pârâtului M. E. la demolarea gardului despărțitor .
Pentru toate aceste motive, nefiind incident niciunul din cazurile de recurs invocate de parte și nici motive de ordine publică din cele prevăzute de disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă care pot fi ridicate și din oficiu de instanță și puse în dezbaterea părților, în baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedură civilă, se va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta B. V. împotriva deciziei numărul 94 din data de 01 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâtul M. E., cu intervenienții în nume propriu B. M., B. C., ca nefondat.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 noiembrie 2014.
Președinte, M. L. N. A. | Judecător, C. R. | Judecător, T. R. |
Grefier, S. C. |
Red.Jud. T.R.
19.12.14
Tehn.I.C./ex.2/
Jud.Apel/ S. O. și
I.B.
Jud.Fond/D.R. C.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 422/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 725/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
