Obligaţie de a face. Decizia nr. 1191/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1191/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-07-2014 în dosarul nr. 9434/318/2011**
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1191
Ședința publică de la 08 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător P. P.
Judecător M. P.
Grefier M. V. A.
************************
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 1 iulie 2014, privind recursului formulat de reclamantul S. S. G., împotriva deciziei civile nr. 290 din 24 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I. Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți . SA, . și intimatul chemat în garanție M. M. SI PADURILOR- actual M. M. și Schimbărilor Climatice, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică din data de 1 iulie 2014, au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta deicizie.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 8135/29.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ s-au respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.E. Turceni, invocată de acest pârât; excepția lipsei competenței teritoriale a instanței invocată de chematul în garanție M. M. și Pădurilor cu sediul în București, ., sector 5; excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție invocată de chematul în garanție; excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de chematul în garanție; excepția inadmisibilității invocată de chematul în garanție.
S-a luat act de renunțarea judecării cererii față de pârâta . cu sediul în Plopșoru, ..
A fost admisă cererea principală formulată de reclamantul S. G., domiciliat în Motru, cartier Știucani, .. 12, jud. Gorj în contradictoriu cu pârâtul . SA cu sediul în Turceni, ., jud. Gorj, cu modificările și completările ulterioare.
A fost obligat pârâtul C.E. Turceni să readucă în starea inițială terenurile aflate în litigiu, identificate prin rapoartele de expertiză întocmite în cauză și la despăgubiri materiale în sumă de 2.853 lei pentru suprafața agricolă și la despăgubiri materiale în sumă de 30.247, 97 lei pentru terenul cu vegetație forestieră, către reclamant.
S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului M. și Pădurilor.
A fost obligat pârâtul C.E. Turceni la cheltuieli de judecată către reclamant, în sumă de 8140 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut cu privire la excepția de necompetență teritorială, invocată și de către chematul în garanție, excepție asupra căreia instanța se pronunțase deja la solicitarea pârâtului, că obiectul prezentei cauze îl reprezintă obligația de a face și pretenții, astfel încât sunt aplicabile disp. art.5 C.p.civ., competența aparținând instanței domiciliului pârâtului și nu disp. art.13 C.p.civ., cererea promovată neavând caracterul unei cereri reale imobiliare, așa cum s-a invocat în susținerea excepției, motiv pentru care va respinge excepția.
Că reclamantul este proprietarul mai multor suprafețe de teren agricol și cu vegetație forestieră pentru care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii 18/1991, potrivit actelor de la dosar, acesta dovedind că este singurul moștenitor al autorului S. S., potrivit adeverinței de la fila 11 din dosar, autorul reclamantului fiind beneficiarul titlului de proprietate nr._/2008 în care se regăsesc terenurile menționate în cererea de chemare în judecată.
Prin expertiza de specialitate topo efectuată în cauză instanța a avut ca obiectiv identificarea terenurilor descrise în cererea de chemare în judecată și să se stabilească de către expert dacă acestea se regăsesc în terenurile pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietare reclamantului sau autorului său, prin raportul de expertiză întocmit în acest sens de către dna expert G. E. rezultând că toate aceste trenuri fac parte din terenurile pentru reclamantului, respectiv autorului său, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
În consecință, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepție invocată de către pârâtul . SA și de către chematul în garanție, reclamantul dovedind dreptul său de proprietate asupra terenurilor descrise în cererea de chemare în judecată și faptul că există identitate între reclamant și persoana care invocă și solicită respectarea dreptului său subiectiv.
Că, atât din raportul de expertiză întocmit în cauză de d-na expert G. E., cât și din întâmpinările și notele de ședință depuse de pârâtul . SA, care nu a negat efectuarea lucrărilor miniere care au afectat terenurile descrise în cererea de chemare în judecată, a rezultat că aceste terenuri sunt degradate de lucrările cu specific minier pe care le-a desfășurat în zonă, fără ca proprietarul să fi fost despăgubit în vreun fel, iar terenurile, potrivit raportului de expertiză, nu se regăsesc printre cele la care se referă Ordinul nr. 10/1999 invocat.
În consecință, instanța a respins cererea de chemare în garanție și totodată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului M. și Pădurilor.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de dl. expert P. S., raport aflat la filele 146 și urm. din dosar s-a reținut că reclamantul a suferit un prejudiciu de 30.247,97 lei ca urmare a efectuării lucrărilor miniere pe terenul său cu vegetație forestieră, iar din raportul întocmit de dl. expert C. P. A. a rezultat că reclamantul a suferit și un prejudiciu de 2853 lei ca urmare a lipsei de folosință a terenurilor sale agricole.
În baza dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., instanța a obligat partea căzută în pretenții CE Turceni SA la cheltuieli de judecată către reclamant, cheltuieli reprezentate de taxe de timbru și timbru judiciar, onorariu apărător ales, onorarii cuvenite experților.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta . SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 299 C.pr.civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamant.
Recurenta pârâtă a invocat faptul că instanța nu a pus în discuție lipsa calității procesuale pasive a pârâtului cu privire la despăgubirile reprezentând exploatarea masei lemnoase; că terenurile sunt situate în afara fondului forestier, se află în proprietatea statului, fiind expropriate pentru lucrările miniere prin Ordinul Ministerului Apelor, Pădurilor și protecției M. nr. 10/5.01.1999 și acestea nu pot fi readuse în circuitul agricol, întrucât nu au trecut din proprietatea statului în proprietate privată, având în continuare calitatea de teren expropriat. A mai susținut că terenurile au fost scoase din circuitul agricol, că cererea reclamantului sub toate aspectele și anume, readucerea terenurilor în starea anterioară, cu plata despăgubirilor este nefondată ea (apelanta) neavând culpă în degradarea terenurilor câtă vreme nu a dispus din proprie inițiativă afectarea acestora, arătând că la baza activității sale a stat M. de Specialitate prin direcțiile sale care a emis acte normative privind legitimarea activității pe care a desfășurat-o.
Tribunalul Gorj, prin decizia 2943 din 15.10.2012, a admis recursul declarat de recurentul pârât . SA, Sucursala Divizia Minieră Tg-J. împotriva sentinței civile nr. 8135/29.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._, a casat sentința și a trimis cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe pe considerentul că este fondată critica prin care recurentul a susținut în fața instanței de fond faptul că terenurile au fost expropriate prin Ordinul nr. 10/5.01.1999, că aceste terenuri sunt proprietate de stat și nu au trecut în proprietate privată, că obligația nu poate fi realizată în natură și că a acționat în baza ordinului ministrului, prin care s-a dispus scoaterea terenurilor din circuitul agricol.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de fond, pârâtul a invocat că cel puțin suprafața de 1416 mp a fost expropriată potrivit Ordinului Ministrului 10/5.01.1999 și că reclamantul nu a avut niciodată posesia terenurilor. S-a depus la dosar la filele 50 și 51 atât Ordinului Ministrului 10/5.01.1999, cât și procesul verbal încheiat la 20.12.2002 și adresa_/11.08.2009.
Că, deși instanța a încuviințat în cauză administrarea unei expertize topografice, cu ocazia stabilirii obiectivelor, nu a avut în vedere și apărările invocate de pârât, cât și actele depuse de acesta în sensul că nu a stabilit un obiectiv de expertiză prin care să se constate dacă terenurile din litigiu sunt sau nu cuprinse în actele pârâtului.
Fără suport probatoriu, instanța a reținut că terenurile nu se regăsesc printre cele la care se referă Ordinul Ministrului 10/5.01.1999, deoarece din expertiza topografică nu rezultă că s-ar fi analizat actele pârâtului, expertiza doar a identificat terenurile, fără a fi însă întocmite și schițe ale acestora.
Din analiza actelor invocate de pârât, respectiv a procesului verbal din data de 20.12.1999 și raportul de expertiză întocmit de expertul P. S., a rezultat că u.a. 191 A se regăsește în actele de expropriere, însă în lipsa unui obiectiv de expertiză prin care să se transpună în teren și actele pârâtului, situația nu poate fi lămurită.
De asemenea, instanța trebuia să stabilească și culpa pârâtului în crearea prejudiciului reclamantului și pentru acest fapt trebuia să aibă în vedere data la care terenul a fost excavat, în raport cu data emiterii titlului de proprietate, cât și faptul dacă obligația de redare în circuitul agricol incumbă pârâtului în raport cu această dată, avându-se în vedere și dispozițiile speciale cuprinse în Legea 18/1991 cu privire la acest aspect.
Soluționând cauza doar în raport de actele reclamantului, fără a avea în vedere și apărările invocate de pârât și actele acestuia, s-a apreciat de către instanța de recurs că fondul cauzei s-a soluționat formal, prin admiterea acțiunii, astfel că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Împotriva deciziei Tribunalului Gorj a declarat recurs reclamantul S. G., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Curtea de Apel C., prin decizia nr. 1092 din 12.02.2013, a admis recursul, a casat decizia tribunalului, trimițând cauza pentru rejudecarea ca apel la Tribunalul Gorj.
A constatat Curtea că potrivit prețuirii reclamantului ce rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară, depus în recurs, contravaloarea lucrărilor de redare în circuitul agricol a suprafeței totale de 3465 mp aflată în litigiu pentru readucerea acesteia la starea inițială este de 120 399,98 lei și față de această prețuire, (singura cu privire la contravaloarea lucrărilor de readucere a terenurilor în litigiu la starea inițială), a stabilit că în cauză calea de atac împotriva sentinței pronunțate este apelul și nu recursul, valoarea litigiului, în ceea ce privește „obligația de a face” fiind peste 100 000 lei.
S-a constatat astfel că Tribunalul a calificat greșit calea de atac, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea formelor procedurale impuse în mod imperativ de legiuitor, referitoare la compunerea completului și la desfășurarea judecății.
După casare, în calea devolutivă de atac a apelului, Tribunalul Gorj a încuviințat efectuarea unei expertize și prin decizia nr. 379 din 16.09.2013 a fost admis apelul declarat de apelanta pârâtă . SA împotriva sentinței civile nr. 8135/29.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._, a fost schimbată sentința în sensul că s-a respins acțiunea reclamantului în totalitate și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul S. G., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și Curtea de Apel C., prin decizia nr. 9661 din 05.12.2013 a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecare, stabilind să se dispună cu ocazia rejudecării efectuarea tuturor probatoriilor pe care le consideră necesare în vederea stabilirii cu certitudine a regimului juridic al terenurilor în litigiu, să stabilească dacă aceste terenuri sunt sau nu cuprinse în actele de proprietate ale reclamantului, acte depuse în calea de atac a recursului, dacă există culpa pârâtului în crearea prejudiciului, avându-se în vedere toate criticile formulate de către recurentul reclamant și, respectiv, toate apărările formulate de către intimată.
Tribunalul D. – Secția I Civilă prin decizia civilă nr. 290 din 24.03.2014 a admis apelul declarat de apelanta pârâtă . SA împotriva sentinței civile nr. 8135/29.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ .
A schimbat sentința menționată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamant și a menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Privitor la terenurile forestiere în cauză este de reținut că prin sentința civilă nr. 2982/12.12.2011 a Judecătoriei Motru a fost admisă acțiunea reclamantului S. G. formulată în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală Mătăsari și Comisia Județeană Gorj, fiind modificat titlul de proprietate nr._/07.07.2008 și actele premergătoare în sensul că la poziția 1 pentru T 19 P 52/2 se va menționa ca amplasament cadastral forestier UA 72 A în loc de UA 172 A pentru T 19 P 105/3, se va menționa ca amplasament cadastral forestier UA 72 B în loc de UA 172 B, pentru T 19 P 105/3, se va menționa ca amplasament cadastral forestier UA 72 A în loc de UA 172 A, iar prin încheierea dată în ședința din Camera de Consiliu din 01.07.2013 a Judecătoriei Motru a fost admisă cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamantul S. G. și s-a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul că alin. 2 al dispozitivului sentinței civile nr. 2982 din 12.12.2011 va avea următorul conținut: „Dispune modificarea titlului de proprietate nr._ din 08.07.2008 și a actelor premergătoare în sensul că la poziția 1 pentru T 19, P 57/2 se va menționa ca amplasament cadastral forestier UA 72 A în loc de UA 172A, pentru T 19, P 105/3 se va menționa ca amplasament cadastral forestier UA 72 B în loc de UA 172B, pentru T 19, P 105/4 se va menționa ca amplasament cadastral forestier UA 72 A în loc de UA 172A” în loc de „Dispune modificarea titlului de proprietate nr._ din 07.07.2008 și a actelor premergătoare în sensul că la poziția 1 pentru T 19, P 57/2 se va menționa ca amplasament cadastral forestier UA 72 A în loc de UA 172A pentru T 19, P 105/3 se va menționa ca amplasament cadastral forestier UA 72 B în loc de UA 172B, pentru T 19, P 105/3 se va menționa ca amplasament cadastral forestier UA 72 A în loc de UA 172A”.
Rezultă, așadar, că prin sentința și încheierea de îndreptare eroare materială anterior arătate au fost schimbate amplasamentele suprafețelor forestiere atribuite intimatului reclamant, iar Comisia locală de fond funciar nu a făcut o nouă punere în posesie conform celor dispuse pe cale judecătorească, situație în care s-a apreciat că nu a fost făcută de către intimatul reclamant dovada posesiei pentru amplasamentul stabilit prin sentința civilă nr. 2982/2011.
Ori, nefiind făcută o nouă punere în posesie nu pot fi verificate susținerile reclamantului privitoare la suprafețele forestiere în litigiu, neimpunându-se în această situație nici efectuarea unei expertize care să identifice terenurile de îndată ce așa cum s-a arătat o nouă punere în posesie nu a avut încă loc. Din actele pe care intimatul reclamant le-a depus la instanța de recurs nu rezultă că s-a efectuat punerea în posesie conform sentinței nr. 2982/2011 a Judecătoriei Motru și a încheierii din 01.07.2013 a aceleiași instanțe.
Referitor la terenurile agricole reconstituie prin titlul_/2007 s-a reținut din actele de la dosarul cauzei că acestea au fost afectate de lucrările miniere anterior anului 1990, respectiv, în baza decretelor de expropriere din anul 1986. Ca atare la data apariției legilor funciare aceste terenuri nu erau în patrimoniul CAP și drept consecință acestea nu au fost predate de către unitățile miniere comisiilor locale în vedere reconstituirii.
S-a apreciat astfel că apelanta a întreprins lucrările miniere în baza unor dispoziții legale, suprafețele pe care și-a desfășurat activitatea fiind expropriate de stat, astfel că aceasta nu are culpă cu privire la degradarea solului răspunderea pentru refacerea suprafețelor aparținând altor organe de resort așa cum prevăd dispozițiile art. 79 din Legea nr. 18/1991 modificată și completată ulterior și Legii nr. 85/2003 și drept urmare nu se poate reține că apelanta ar avea culpă și că ar răspunde pentru prejudiciile suferite de reclamant.
Nu se poate considera în apelul formulat de apelanta pârâtă că aceasta nu a criticat și despăgubirile la care a fost obligată pentru suprafețele agricole de îndată ce a precizat în cererea de apel că acțiunea promovată de reclamant sub toate aspectele și anume acela al readucerii în stare anterioară a terenurilor cât și plata despăgubirilor este nefondată, apreciind pârâta că nu are nici-o culpă în degradarea suprafețelor atâta timp cât nu a dispus din proprie inițiativă sau din greșeală de afectarea acestora întrucât la baza activității sale a stat ministerul de specialitate care a și emis acte normative care au legitimat acțiunile sale ( ale apelantei – pârâte).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. S. G., pe care a criticato pentru nelegalitate, susținând că în rejudecare, instanța de apel nu a răspuns îndrumărilor date prin decizia de casare, deoarece deși criticile pârâtului privesc numai terenurile cu vegetație forestieră, tribunalul a schimbat sentința în totalitate sentința în sensul că ia respins acțiune și cu privire la despăgubirile solicitate pentru terenurile agricole.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs reclamantul arată că, pârâtul nu a formulat critici împotriva sentinței instanței de fond, cu privire la despăgubirile acordate pentru terenurile agricole, deși a fost respinsă excepția calității procesuale pasive a pârâtului CE TURCENI, a cărei succesoare prin reorganizare este intimata . astfel în puterea lucrului judecat.
Criticile formulate în recurs, împotriva deciziei pronunțate în apel privesc și soluția pronunțată cu privire la terenurile forestiere, reclamantul arătând că, în mod greșit tribunalul a reținut că, nu a făcu dovada posesiei cu privire la aceste terenuri, după modificărilor aduse titlului de proprietate prin hotărâre judecătorească.
Arată recurentul reclamant, în dezvoltarea acestui motiv de recurs că, modificarea titlului de proprietate, prin sentința civilă nr. 2982/12.12.2011 pronunțată de Judecătoria Motru și încheierea de îndreptarea eroare materială din data de 01.07.2013 nu are relevanță în cauză deoarece nu s-a modificat amplasamentul terenului forestier pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate ci numai numărul tarlalelor și al pacelelor înscrise în acest titlu de proprietate, așa încât nu mai este necesară o nouă documentație de punere în posesie.
Examinând decizia prin prisma criticilor formulate în recurs Curtea constată că, prin sentința nr. 8135/29.05.2012, pronunțată, în cauză de Judecătoria Tg. J. pârâtul a fost obligat la despăgubiri materiale în sumă de 2.853 lei pentru suprafața agricolă și la despăgubiri materiale în sumă de 30.247,97 lei pentru terenul cu vegetație forestieră și să readucă în starea inițială terenurile aflate în litigiu, identificate prin rapoartele de expertiză.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul, iar după judecarea în mai multe cicluri procesuale, prin decizia nr. 9661/05.12 2013 pronunțată de Curtea de Apel C., în cauză, a fost admis recursul formulat de reclamant, casată decizia pronunțată în apel și trimisă cauza spre rejudecare.
Prin decizia de casare Curtea a hotărât, cu putere de lucru judecat, că „prin apelul declarat, pârâta intimată . criticat sentința instanței de fond numai în privința terenurilor în litigiu cu vegetație forestieră, nu și soluția dată de instanța de fond cât privește terenurile agricole proprietatea recurentului reclamant și despăgubirile acordate acestuia, astfel că în mod greșit, a admis apelul și pentru aceste terenuri și despăgubiri.”
În considerarea celor prezentate Curtea constatând că, prin decizia de casare s-a hotărât, cu putere de lucru judecat, că în mod greșit și nelegal tribunalul a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea reclamantului în totalitate, apreciază ca fondate criticile formulate în recurs, sub acesta aspect, și în consecință va admite recursul, modifica în parte decizia, în sensul admiterii în parte a acțiunii numai cu privire la despăgubirile solicitate de reclamant pentru terenurile agricole.
Criticile formulate cu privire la despăgubirile solicitate pentru terenurile forestiere sunt neîntemeiate, deoarece, așa cum a reținut și instanța de apel, recurentul reclamant nu a făcut dovada că este proprietarul și a fost pus în posesie pe aceste terenuri după modificarea titlului de proprietate prin hotărâre judecătorească.
Susținerea recurentului reclamant, că prin modificarea titlului de proprietate nu a fost schimbat, în fapt, amplasamentul terenurilor forestiere și că, este proprietarul terenurilor pentru care solicită despăgubiri este neîntemeiată, câtă vreme, acesta nu a probat cu un act emis de către Comisia de fond funciar, că nu este necesară o nouă repunere în posesie, urmare a modificării titlului de proprietate prin hotărâre judecătorească.
Așa fiind, vor fi menținute dispozițiile deciziei pronunțate în apel cu privire la schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamant având ca obiect despăgubirile materiale pentru terenurile cu vegetație forestieră, solicitate de reclamant.
În temeiul art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă intimatul pârât va fi obligat către recurentul reclamant la plata cheltuielilor de judecată, efectuate în toate fazele procesuale, în raport cu valoarea pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul S. S. G. împotriva deciziei civile nr. 290 din 24.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte . SA, ., chematul în garanție M. M. SI PADURILOR.
Modifică în parte decizia în sensul că admite în parte acțiunea.
Obligă pârâtul la despăgubiri în sumă de 2853 lei reprezentând lipsa de folosință a terenului agricol.
Menține restul dispozițiilor deciziei
Obligă intimatul pârât la 2000 lei cheltuieli de judecată către recurentul reclamant, în toate fazele procesuale.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Iulie 2014
Președinte, M. C. | Judecător, P. P. | Judecător, M. P. |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud.M.C.
Jud.apel M.B./M.T.
Teh.red. A.G./3 ex.
Data:
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 981/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 704/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
