Servitute de trecere. Conservare. Prescripţia dreptului la acţiune.

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii civile / 2014

Excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea care are ca obiect conservarea servituţii de trecere, invocată de către pârât, este o excepţie de fond care vizează o neregularitate determinată de neîndeplinirea unei condiţii prealabile sesizării, respectiv a exercitării acţiunii în timpul prevăzut de lege, astfel încât raportat la dispoziţiile art. 137 Cod Procedură Civilă instanţa trebuia să se pronunţe cu prioritate, fiind o excepţie de ordine publică, având în vedere că nerespectarea termenului imperativ are ca efect decăderea din dreptul de a mai exercita acţiunea respectivă..

Potrivit art.674 alin. 1 pct.l Cod Procedură Civilă cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai dacă nu a trecut un an de la tulburare sau de la deposedare, modul de formulare al normei legale fiind imperativ „numai dacă acţiunea a fost promovată în termenele prevăzute ”.

Este adevărat că art.675 Cod Procedură Civilă stabileşte expres că astfel de cereri se pot face pentru servituţii continue şi aparente, categorie în care nu intră servitutea de trecere, însă în situaţia în care aceasta este prevăzută de art.616 Cod Civil, pentru locurile înfundate, titlul său este constituit de lege astfel încât poate fi apărată prin acţiunea posesorie, în condiţiile prevăzute de art.675 Cod Procedură Civilă.

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul J.N. sub număr cu precizările ulterioare, reclamanţii C.M. şi C.M., au chemat în judecată pârâţii D.I., D.N., S.M., P.I. şi intimatele CLN, P. N., j. G. şi au solicitat să fie obligaţi să respecte servitutea de trecere creată în anul 1975, pe lungimea ce porneşte din strada P. spre răsărit, până la proprietatea lor, în suprafaţă de 1633 mp., drum de servitute cu o lăţime de 4 m, între proprietăţile numiţilor V.V. la sud, şi P.I. la nord, şi continuată spre sud până la proprietatea reclamanţilor C.

Prin precizarea la acţiune depusă în şedinţa publică din 24 iunie 2010, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor să demoleze porţile amplasate pe teren, iar în caz de refuz, să fie autorizaţi reclamanţii să efectueze această operaţie pe cheltuiala pârâţilor.

In şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2011, reclamanţii au declarat că renunţă la judecarea acţiunii împotriva pârâţilor D.N. şi S.M., urmând să se judece numai cu pârâţii I.D. şi P.I.

Reclamanţii C.M. şi C.M., prin precizarea scrisă depusă la dosar la fila 69, au solicitat şi obligarea pârâţilor de a respecta servitutea de trecere creată din anul 1923, pe o lungime de aproximativ 130 m şi o lăţime de 4 m., în sensul de a lăsa liberă calea de acces, respectiv uliţa, ce porneşte din strada V.G. spre apus şi apoi spre sud până la proprietatea lor, pe DS 46, cu o lungime de aproximativ 130 m şi o lăţime de 4 m între proprietăţile numiţilor V.V. la sud şi I.D.P. la nord, continuându-se spre sud pe o lungime de aproximativ 46 m. până la proprietatea reclamanţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 661 din 02/05/2012 s-a respins acţiunea civilă pentru servitute şi obligaţie de a face cu precizările ulterioare, formulată de reclamanţii C.M. şi C.M. împotriva pârâţilor D.I. şi D.N. şi s-a luat act de renunţarea reclamanţilor la soluţionarea acţiunii împotriva pârâţilor S.M. şi P.I.

Prin decizia civilă 430/2012, pronunţată de Tribunalul Gorj, s-a admis apelul declarat de apelanţii reclamanţi C.M. şi C.M., împotriva sentinţei civile nr. 661/2012, pronunţată de Judecătoria Novaci, s-a desfiinţat sentinţa pronunţată şi s-a trimis cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 111 din 30.01.2014, pronunţată de Judecătoria Novaci, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii C.M. şi C.M., împotriva pârâţilor D.I., D.N., S.M., P.I., C.L.N., P.O.N. fiind obligaţi pârâţii să lase liberă calea de acces ce reprezintă servitute de trecere pentru reclamanţi şi identificată în raportul de expertiză întocmit în cauză de expert D.GH., prin punctele 11,12, 13, 14, 6, 7, 8, 9, 10, 2, 11, Anexa 2, având suprafaţa de 184 mp, cu o lungime de 45,25 m şi lăţime de 4 m.

A fost obligat pârâtul D.I. să ridice porţile metalice identificate în raportul de expertiză între punctele 7 şi 8 (anexa 2 la raportul întocmit în cauză) şi obligaţi pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 1201 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 623 Vechiul Cod Civil, servituţile continue şi aparente se dobândesc prin titlu sau prin posesiunea de 30 de ani.

Martorul B.I.M. a precizat că este vecin cu pârâţii D.I. şi D.N., iar servitutea de trecere a fost înfiinţată de bunicii acestora, fiind folosită de toată lumea, însă în urmă cu aproximativ 3-4 ani, pârâtul D.I. a montat nişte porţi, iar din acel moment reclamanţii nu mai pot intra la terenul lor, servitutea fiind singurul drum de acces.

Aspecte asemănătoare a declarat şi martorul V. V., precizând că servitutea se află chiar în spatele casei sale, locuind în Novaci de aproximativ 18 ani, iar din acel moment servitutea era folosită, însă în urmă cu aproximativ 3 ani de zile, pe această servitute au fost montate porţi metalice de către pârâtul D.I., iar reclamanţii nu mai pot circula pe acolo şi nu au o altă ieşire la drumul public.

Din concluziile raportului de expertiză judiciară întocmit în cauză de către expert D.GH., astfel cum a fost completat, s-a reţinut că reclamanţii sunt proprietarii unui loc înfundat neavând ieşire la drum public, terenul fiind reprezentat în planul anexă nr. 1 în suprafaţă de 1633 mp, teren intravilan curţi construcţii număr cadastral..., intabulat în Cartea funciară nr. ... a Oraşului Novaci, iar prin montarea porţilor metalice reclamanţilor le-a fost închis accesul la proprietatea lor.

S-a reţinut prin completările la raportul de expertiză că, terenul reclamanţilor nu poate avea acces prin strada Dimitrie Brezulescu (fosta Aleea Plopilor), deoarece nu comunică cu aceasta, dramul secundar 14 care comunică cu strada Brezulescu este proprietate privată conform adresei 7968 din 11/09/2013 emisă de P.O.N, aparţinând numiţilor P.V. şi P.M. conform sentinţei civile 547 din 07/05/2001, pronunţată de Judecătoria Novaci. Calea de acces cea mai puţin păgubitoare şi cea mai scurtă ar fi cea menţionată în planul prezentat în anexa nr. 2 (punctele. 11,12,13,14,6,7,8,9,10,2,11) în suprafaţă de 184 mp care este proprietatea pârâtului D.I., iar o parte din acest teren este menţionat ca servitute pentru terenul cumpărat de D.G. Ş. D. în anul 1935( teren învecinat în partea de nord cu terenul proprietatea reclamanţilor) şi anume” cumpărătoarea va avea dreptul aşa cum l-am avut şi eu de trecere şi ieşire spre răsărit la dramul pubhc pe uliţa ce merge pe lângă proprietatea moşt. G.P. până în şoseaua comunală iar din această uliţă( care se termină la porţile metalice din pct.7,8, în planul anexa nr. 2) spre miază zi pe lângă proprietatea moşt. C.P. până la locul vândut, în aceleaşi condiţii, pentru a avea acces dephn la şoseaua comunală”.

Prin sentinţa civilă nr. 1702/23/08/1963 s-a admis acţiunea civilă în servitute formulată de reclamanta D.G.S.D., în baza actului de vânzare din anul 1935, pentru o servitute de trecere de patra metri lăţime de la calea publică spre terenul acesteia şi deci servitutea de trecere astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză este constituită încă din anul 1935, fiind folosită până în momentul în care pârâtul a montat porţi metahce ce blochează accesul reclamanţilor la terenul în suprafaţă de 1633 mp, teren intravilan curţi construcţii număr cadastral..., intabulat în Cartea funciară nr. ... a Oraşului Novaci.

Având în vedere aceste aspecte instanţa a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să respecte servitutea reclamanţilor, considerată a fi dobândită în temeiul art. 623 cod civil printr-o posesiune de cel puţin 30 de ani şi consemnată în înscrisuri ce datează încă din anul 1935, respectiv act de vânzare autentificat în anul 1936 ziua 12, luna februarie de Secretariatul Tribunalului Popular al Raionului Gilort.

împotriva acestei sentinţe au declarat apel apelanţii pârâţi D.I., C.L.N. şi P.O.N.

Pârâtul D.I. a criticat sentinţa invocând tardivitatea cererii privind conservarea servituţii în raport de dispoziţiile art. 674 pct. 1 Cod Procedură Civilă întrucât a trecut 1 an de la deposedare, nemotivarea sentinţei cu privire la conservarea servituţii, aprecierea eronată a probelor, susţinând că martorii B.I.M. şi V.V. se găsesc în ură personală cu el. A precizat că drumul cel mai scurt pentru a se ajunge la terenul reclamantei este pe partea de Vest a terenului acesteia, respectiv pe terenul lui U.C. sau în partea de est pe terenul numiţilor F.I. sau B.N. şi că expertul a refuzat să identifice aceste căi de acces.

Ultima critică s-a referit la aprecierea greşită a actului de vânzare cumpărare din anul 1935, prin care s-a creat servitutea de trecere, motivând că dreptul de trecere nu a fost creat în favoarea unui fond determinant ce ar aparţine reclamanţilor sau autorilor acestora, ci în favoarea terenului cumpărat de autoarea sa D.G.S.D., astfel că terenul reclamanţilor ca fond dominant nu are nici o legătură cu uliţa din litigiu.

Apelanţii P.O.N şi C.L.N. au criticat sentinţa susţinând că acţiunea a fost admisă greşit împotriva lor întrucât calea de acces din DS 12 către proprietatea pârâtului D.I. nu aparţine domeniului public, ci este proprietate privată conform sentinţei nr. 547 din 07.01.2001, pronunţată de Judecătoria Novaci.

S-a invocat şi lipsa calităţii procesuale active a P.O.N cu motivarea că primăria este o structură funcţională cu activitate permanentă.

Prin decizia nr.656 din 23 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Goij, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât D.I. împotriva sentinţei civile nr. 111 din 30.01.2014, pronunţată de Judecătoria Novaci, în contradictoriu cu intimata reclamantă C.M., reclamantul C.M. şi intimaţii pârâţi D.N., S.M. şi P.I.

S-a admis apelul declarat de apelanţii P.O.N şi C.L.N. împotriva aceleiaşi sentinţe, fiind schimbată sentinţa în sensul că s-a respins acţiunea faţă de pârâţii P.O.N şi C.L.N., menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei şi a fost obligat apelantul pârât D.I. la 900 lei cheltuieli de judecată către intimata C.M.

Nu s-a reţinut critica referitoare la tardivitatea promovării cererii ce a avut ca obiect conservare servitute întrucât prin decizia de casare nr. 430 din 15 octombrie 2012 a fost îndrumată instanţa de fond să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 616 Cod Civil cu privire la faptul că reclamanţii sunt proprietarii unui loc înfundat sau că a existat o servitute care nu mai este respectată la momentul promovării acţiunii.

îndrumările reţinute prin decizia de casare s-au referit la fondul pricinii, astfel încât acţiunea nu putea fi soluţionată pe calea excepţiei tardivităţii promovării cererii.

S-a invocat greşit încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct.5 Cod Proc. Civ. în sensul că motivarea sentinţei ar fi contradictorie, lipsită de claritate şi fără analizarea probelor administrate, deoarece din considerentele sentinţei rezultă raţiunea pe care instanţa a avut-o în vedere cu privire la adoptarea soluţiei.

Astfel, s-au reţinut probele testimoniale, concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, cât şi înscrisurile depuse de părţi, respectiv sentinţa civilă nr. 1702 din 23.08.1963 şi actul de vânzare cumpărare din anul 1935 din care rezultă crearea servituţii.

Aprecierea actului de vânzare cumpărare din anul 1935 a fost utilă soluţionării cauzei, întrucât din acesta rezultă instituirea servituţii, iar prin răspunsul la obiecţiuni s-a statuat că cea mai puţin păgubitoare cale de acces este cea existenţă pe suprafaţa de 184 m.p., pe proprietatea pârâtului apelant, o parte din acest tem fiind menţionat ca servitute pentru terenul cumpărat prin actul din 1935.

împotriva deciziei a formulat recurs pârâtul D.I., criticând-o pentru nelegalitate, conform art.304 pct.9 şi 7 Cod Procedură Civilă, având în vedere că deşi a invocat excepţia tardivităţii cererii în raport cu prevederile art.674 alin.l pct.l raportat la art.675 Cod Procedură Civilă, instanţa de fond nu s-a pronunţat, iar instanţa de apel a considerat că nu se putea pronunţa asupra acestei excepţii având în vedere că prin decizia de casare nr.430 din 15 oct.2012 s-a indicat instanţei de fond să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.616 Cod Civil pentru conservarea servituţii de trecere; nerezolvându-se această excepţie au fost încălcate mai multe principii de procedură, respectiv s-a interzis accesul liber la instanţă şi parcurgerea unui proces echitabil, cu încălcarea dreptului la apărare; hotărârea din apel este contradictorie şi străină de natura cauzei având în vedere că îndrumările date prin decizia de casare nr.430/2012 susţin punctul de vedere al recurentului, instanţa de apel dând o interpretare eronată respectivelor îndrumări; instanţele nu au observat că servitutea pe care au avut-o în vedere nu a fost constituită în favoarea reclamanţilor ci în favoarea pârâtului recurent ca moştenitor al cumpărătoarei din actul de vânzare - cumpărare din 1935 şi prin sentinţele civile ulterioare.

Criticile formulate sunt întemeiate având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art.297 alin.l teză finală Cod Procedură Civilă, în caz de admitere a apelului şi anularea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, hotărârile instanţei de apel asupra problemelor de drept dezlegate precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorul fondului. Aceasta înseamnă că hotărârile instanţei de control judiciar sunt obligatorii numai cu privire la problemele de drept dezlegate, însă starea de fapt a procesului va fi stabilită numai de instanţa de trimitere care poate să ajungă la aceeaşi concluzie sau la una diferită în funcţie de noul probatoriu administrat.

în prezenta cauză, prin sentinţa civilă nr.661 din 2 mai 2012, pronunţată de Judecătoria Novaci în primul ciclu procesual, a fost respinsă acţiunea civilă pentru servitute şi obligaţie de a face considerându-se că terenul ce face obiectul litigiului este de domeniul public, situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile art.586 Cod Civil referitoare la utilitatea publică.

Prin decizia nr.430/15 oct.2012, pronunţată de Tribunalul Gorj, s-a admis apelul şi s-a desfiinţat sentinţa, fiind trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, considerându-se că în mod greşit instanţa de fond nu a analizat actele depuse de părţi care dovedesc proprietatea terenului, reclamanţii având numai obligaţia de a dovedi faptul că sunt proprietarii unui loc înfundat deci că nu au ieşire la drumul public sau că a existat o servitute şi că aceasta nu a mai fost respectată la momentul promovării acţiunii.

Aşa cum rezultă din cele expuse mai sus, s-a lăsat libertate instanţei de fond să stabilească starea de fapt existentă pe teren, să concretizeze obiectul dedus judecăţii, respectiv acela de a fi o acţiune în constituirea servituţii sau o acţiune în conservarea acesteia, în funcţie de probele pe care le va administra în mod nemijlocit. Indicându-se instanţei de trimitere să soluţioneze fondul în funcţie de obiectul acţiunii, nu se excludea însă posibilitatea formulării unor excepţii de procedură ca mijloace de apărare invocate în respectiva cauză, raportat la obiectul precizat.

Era firesc, ca atât timp cât în primul ciclu procesual instanţa nu a intrat pe fondul cauzei, considerând pe cale de excepţie că reclamanţii au solicitat constituirea unei servituţi de trecere pe teren domeniu public ceea ce echivala cu lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului D.I., instanţa de apel, constatând că această excepţie nu este întemeiată, să anuleze hotărârea şi să trimită cauza judecătoriei pentru soluţionarea pe fond.

Reluarea judecăţii pe fond a cauzei nu exclude posibilitatea formulării unor noi excepţii de fond care nu au fost supuse judecăţii în primul ciclu procesual raportat la art.136 Cod Procedură Civilă, potrivit căruia excepţiile de ordine publică pot fi invocate pe tot parcursul procesului în cazurile şi condiţiile legii.

Pârâtul recurent a ridicat excepţia tardivităţii acţiunii în conservarea servituţii de trecere raportat la dispoziţiile art.674 Cod Procedură Civilă şi art.675 Cod Procedură Civilă, asupra acestei excepţii instanţa de fond nepronunţându-se, iar instanţa de apel în mod eronat a considerat că nu mai putea fi formulată având în vedere că instanţa de apel anterioară desfiinţase sentinţa şi trimisese cauza pentru soluţionare pe fond.

Or, aşa cum rezultă chiar din motivarea deciziei civile nr.430/2012, pronunţată de Tribunalul Goij, această instanţă a indicat judecătoriei să stabilească în concret obiectul cauzei deduse judecăţii, acesta fiind sensul indicaţiilor de a se stabili fie că este o acţiune în constituirea servituţii conform art.616 Cod Civil, fie că este o acţiune în conservarea servituţii, situaţie în care în funcţie de obiectul concret supus judecăţii se impunea şi administrarea probatoriului.

Excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea care are ca obiect conservarea servituţii de trecere, invocată de către pârât, este o excepţie de fond care vizează o neregularitate determinată de neîndeplinirea unei condiţii prealabile sesizării, respectiv a exercitării acţiunii în timpul prevăzut de lege, astfel încât raportat la dispoziţiile art.137 Cod Procedură Civilă instanţa trebuia să se pronunţe cu prioritate, fiind o excepţie de ordine publică, având în vedere că nerespectarea termenului imperativ are ca efect decăderea din dreptul de a mai exercita acţiunea respectivă.

Din verificarea acţiunii principale precum şi a precizărilor la acţiune din 16 martie 2010, 3 iunie 2010 şi 23 iunie 2011 rezultă că obiectul acţiunii îl constituie acţiunea posesorie de conservare a servituţii de trecere pentru locul înfundat proprietatea reclamanţilor, constituită în 1975, ulterior precizaţi anii 1935 şi 1923.

Atât timp cât faţă de reţinerea obiectului acţiunii ca fiind o acţiune în conservarea dreptului de servitute stabilit încă din anul 1923, instanţa avea obligaţia să se pronunţe asupra respectivei excepţii, având în vedere că, potrivit art.674 alin. 1 pct.l Cod Procedură Civilă cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai dacă nu a trecut un an de la tulburare sau de la deposedare, modul de formulare al normei legale fiind imperativ „numai dacă acţiunea a fost promovată în termenele prevăzute”.

Raportat la timpul de exercitare al acţiunii se constată din actele dosarului şi răspunsul la interogatoriu al reclamanţilor (fila 25 dosar fond) că aceştia au precizat că tulburarea posesiei, respectiv închiderea uliţei de acces prin porţile montate de pârât a avut loc în anii 2004-2005, astfel încât promovarea acţiunii la 16 martie 2010 s-a făcut cu încălcarea termenului de un an prevăzut în mod imperativ de lege.

Pe de altă parte este reală susţinerea pârâtului recurent că toate actele existente în dosar care au ca obiect servitutea se referă la servitutea constituită în favoarea autorului pârâtului D.I. şi nu în favoarea reclamanţilor.

Astfel reclamanţii invocă o servitute creată în anul 1923, dar această servitute a fost constituită prin actul de partaj din 22 sept. 1923 între moştenitorii C., lotul care a revenit lui A.P.C. şi pentru care s-a constituit servitutea din şosea spre casa lui G.P.P., trecând în proprietatea cumpărătoarei D.D. (bunica pârâtului D.I.), împreună cu servitutea respectivă, prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.341/1935.

Ulterior între D.D. şi vecinul E.C. a avut loc un proces de conservare a servituţii dobândită prin actul de vânzare - cumpărare din anul 1935, acţiune admisă aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr.1702 din 26 august 1963 a Tribunalului Popular Raional Gilort, recursul declarat de pârât fiind respins prin decizia civilă nr.974 din 24 martie 1964, pronunţată de Tribunalul Regional Oltenia.

De asemenea, pârâtul recurent D.I. a formulat acţiune în conservarea aceleiaşi servituţi, care a fost admisă prin sentinţa civilă nr.1253 din 25 sept.2007, pronunţată de Judecătoria Novaci, menţinută prin respingerea apelului şi recursului prin decizia nr.l 1/2008 a Tribunalului Goij şi decizia civilă nr.487/2008 a Curţii de Apel Craiova.

Expertiza efectuată în cauză de expert D.G. a identificat servitutea ce a aparţinut întotdeauna pârâtului recurent şi autorilor săi, or reclamanţii au solicitat la rândul lor folosirea acestei căi de acces constituită în favoarea pârâtului fără ca ei să fi fost vreodată beneficiarii constituirii prin convenţie sau prin alt titlu ai servituţii respective. Mai mult din anexa nr.l la raportul de expertiză rezultă că servitutea care ar fi necesară reclamanţilor pentru ieşirea la drumul public are o porţiune ce afectează terenul lui D.I. până la locul de unde începe servitutea deja existentă, între pct.l 1,12,13,14,6,8,9,10,2, dar care nu a existat niciodată, astfel încât reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi să promoveze o acţiune în conservarea servituţii chiar dacă terenul lor este teren înfundat ci trebuie să solicite aplicarea dispoziţiilor art.616 Cod Civil, deci constituirea unei astfel de servituţi datorită situării terenului proprietatea lor.

Faţă de considerentele expuse se constată că sunt întemeiate motivele de recurs prevăzute art.304 pct.7 şi 9 Cod Procedură Civilă, astfel încât admiţându-se recursul conform art.312 Cod Procedură Civilă se va respinge acţiunea reclamanţilor ca fiind prescrisă, având în vedere că obiectul acţiunii l-a constituit conservarea unei servituţii de trecere, formulată peste termenul de 1 an de la deposedare. (Decizia civilă nr. 1591/18 noiembrie 2014 - Secţia 1 civilă, rezumat judecător Nela Drăguţ)

← Răspundere civila delictuala. Discriminare. Repararea...		Construcţie pe terenul altei persoane. Buna credinţă. Noţiune. →

Servitute de trecere. Conservare. Prescripţia dreptului la acţiune.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Servitute de trecere. Conservare. Prescripţia dreptului la acţiune.