Conflict de competenţă. Sentința nr. 111/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 111/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 111/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
Sentința Nr. 111
Ședința din Camera de Consiliu de la 14 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L.
Grefier M. V. A.
***************************
Pe rol, soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria C. și Tribunalul D., în soluționarea cererii formulată de reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE-C.F.R. IRLU S.A. PRIN PRIN ADMINISTRATORUL JUDICIAR FIVE SPRL, cu sediul în București, C. Dissescu, nr. 33 A, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul P. E. V., cu domiciliul în Valea Stanciului, Țiuleștilor, nr. 17, J. D., având ca obiect întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliul au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită fără citarea părților în conformitate cu dispozițiile art.135 alin. 1 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată:
La data de 28.08.2014 reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. în contradictoriu cu pârâtul P. E. V., a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2047 lei cu titlu de sumă nedatorată și să fie obligată să plătească cheltuielile de judecată pe care le va efectua cu ocazia acestui proces.
În fapt, a arătat că prin sentința civilă nr. 3390/08.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/63/2012, au fost obligați la plata drepturilor solicitate, hotărârea rămasă definitivă și executorie în conformitate cu art. 274 din Codul muncii.
Prin cumularea acestei sume cu dobânda legală și actualizarea cu rata inflației s-a ajuns la un total de 2047 lei.
Prin decizia nr. 6836/2013 a Curții de Apel C. s-a desființat titlul executoriu, deci nu mai există temei legal pentru plata efectuată pârâtului.
În drept a invocat art.1341 din Noul Cod Civil, art.256 alin.(1), art.257-259 din Codul muncii.
Prin sentința nr. 1470/23.03.2015, pronunțată de Tribunalul D. s-a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei C..
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ .
Prin precizarea formulată la data de 27.05.2015, reclamanta a arătat că cererea de chemare în judecată se referă la plata nedatorată, în valoare de 2594 lei, din care debit 1962 lei, 82 lei dobândă și 550 lei coeficientul de inflație și nu la întoarcerea executării silite.
Judecătoria C. prin sentința civilă nr._ de la 20 septembrie 2015 a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată din oficiu.
A declinat competenta de soluționare a cauzei formulată de reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A., împotriva pârâtului P. E. V., în favoarea Tribunalului D. – Secția Conflicte de muncă și Asigurări Sociale.
În temeiul art. 133 pct. 2 C.pr.civ. a constatat ivit conflictul de competență.
În temeiul art. 134 și 135 C.pr.civ., a suspendat din oficiu judecarea cauzei și a înaintat dosarul către Curtea de Apel C. pentru a hotărî asupra conflictului.
Pentru a pronunța această hotărâre a reținut că în fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. a solicitat obligarea pârâtului P. E. V. la plata sumei de 2594 lei reprezentând drepturi bănești încasate necuvenit și care au fost achitate pârâtei în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3390/08.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sentința ce a fost modificată de către Curtea de Apel C. care prin decizia nr. 6836/2013, în sensul că a respins acțiunea promovată de reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A..
În drept, reclamanta a înțeles să invoce dispozițiile art. 1341 C.civ., art. 256 alin. (1) și art. 257-259 Codul muncii, iar prin precizarea depusă la data de 10.04.2015, reclamanta a arătat că cererea de chemare în judecată se referă la plata nedatorată, întemeiată pe dispozițiile art. 1341 Cod civil, art. 256 alin. (1), art. 257-259 Codul muncii și nu la întoarcerea executării silite.
Din înscrisurile aflate la dosarul nr._/63/2014 al Tribunalului D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a reținut că prin ordinul de plată nr. 324/28.06..2013, reclamanta i-a achitat pârâtului drepturi bănești datorate în temeiul hotărârii judecătorești.
Această plată este voluntară și anterioară desființării sentinței civile nr. . 3390/08.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
S-a reținut că, inițial prin sentința civilă nr. . 3390/08.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. a fost obligată să-i achite angajatului său P. E. V. salariul suplimentar pentru anii 2009-2010 și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. 2009-2010, P. 2010 și Ziua Feroviarului 2010.
Pentru executarea obligației stabilite în această hotărâre judecătorească ce constituia titlul executoriu, angajatorul i-a achitat voluntar suma de 1962 lei, care actualizată cu dobânda legală și rata inflației are în prezent valoarea de 2594 lei lei.
Temeiul restituirii acestor sume îl reprezintă art. 256 alin. (1) Codul muncii conform căruia "salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie", acestea fiind normele speciale în materia restituirii în caz de plată nedatorată, dispozițiile art. 1341 noul C.civ., reprezentând normele de drept comun ce reglementează plata nedatorată.
În speță, față de temeiul juridic invocat de parte, dar și față de motivarea în fapt și situația concretă rezultată din înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că pretențiile reclamantei derivă din plata voluntară a unor drepturi bănești în baza raporturilor de muncă existente între părți.
Prin urmare, instanța a apreciat că dispozițiile art. 722 -723 noul C.pr.civ., nu pot constitui temei al cererii de restituire promovată de reclamantă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 650 alin.(1) Cod de procedură civilă "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel"
În cauza dedusă judecății instanța a constatat că nu a fost nevoie de concursul executorului judecătoresc astfel că, nu este îndeplinită condiția prevăzută de lege. Norma folosește sintagma "care face executarea" și nu "care este competent să facă executarea."
Pe de altă parte, competența instanței de executare este cea prevăzută de art. 650 alin.(2) Cod de procedură civilă respectiv: soluționează cererile de încuviințare a executării silite; contestațiile la executare (înțeleasă tot ca executare silită!); orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Astfel, în speță, nu este vorba despre o executare silită, ci despre o veritabilă acțiune în pretenții derivate din raporturi de muncă, astfel că nu judecătoria este competentă să judece pricina.
Este adevărat că potrivit art. 723 alin. (3) C. pr. civ "dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile ali,n (1) – de către instanța de control judiciar la cererea celui interesat- și (2)- de către instanța care rejudecă fondul – cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de executare…" ale cărei competențe sunt, însă cele prevăzute de art. 650 alin. (2)
Însă, cel îndreptățit, respectiv reclamanta din prezenta cauză s-a adresat instanței nu cu o cerere privind restabilirea situației anterioare, ci cu o cerere în pretenții.
Acesta cunoștea sau nu că restabilirea situației anterioare nu subsuma și reactualizarea creanței și dobânda aferentă, astfel că, în mod corect acțiunea a fost calificată în momentul înregistrării ca fiind o acțiune în pretenții, calificare pe care reclamanta a menținut-o și prin precizarea depusă la data de 10.04.2015.
Revenind la dispozițiile art. 722 C. pr. civ., instanța care desființează titlul se pronunță și asupra cererii de restabilire a situației anterioare, înțeleasă ca o cerere incidentală și subsecventă, ce urmează regimul juridic al cererii principale constând în desființarea titlului, iar în cauza dedusă judecății, instanța de control judiciar a desființat titlul, dar nu a dispus restabilirea situației anterioare pentru că nici nu s-a formulat o asemenea cerere, nu a dispus nici rejudecarea cauzei pe fond astfel că restabilirea situației anterioare de către instanța de fond nu mai este posibilă.
Astfel, dacă îndestularea creditorului nu este posibilă printr-o hotărâre care să dispună restabilirea situației anterioare, ea este posibilă printr-o acțiune distinctă la care, de altfel, reclamantul având și calitatea de creditor, a recurs în prezenta cauză.
Pe de altă parte, cu excepția prevederilor art. 622 alin. (1) C.pr.civ., care statuează că "obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie" , întreaga legislație cuprinsă în Cartea a V-a a Codului de procedură - Despre executarea silită - privește executarea în care creditorul apelează la concursul autorităților statale pentru satisfacerea drepturilor sale prin executarea obligațiilor debitorului în mod silit., coercitiv.
În cauza dedusă judecății nu s-a pus, vreodată, problema refuzului societății de a executa hotărârea judecătorească, executorie prin voința legii, aceasta și-a executat voluntar obligația, nefiind așadar, necesar a se recurge la instituțiile de drept ce se raportează generic la executarea silită.
În condițiile în care titlul a fost desființat, repunerea în situația anterioară nu poate opera cu instituția întoarcerii executării (silite!) pentru că, pur și simplu, în cauză nu fost vorba despre o asemenea executare.
Nu s-a putut reține aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 5/2012, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție având în vedere că prin această decizie s-a stabilit competența de soluționare în favoarea judecătoriei în ceea ce privește cererea de întoarcere a executării silite, ori în cauză pentru punerea în executare a sentinței civile nr. . 3390/08.04.2013 nu a fost declanșată procedura executării silite, plata fiind efectuată voluntar de către reclamantă prin ordinul de plată depus la dosar.
Pe aceste considerente instanța a constatat că, în cauză nu este vorba despre o întoarcere a executării silite, ci o acțiune în pretenții care își are cauza (temeiul juridic!) în acte fapte și împrejurări ce se circumscriu normelor de dreptul muncii.
Calificarea unui conflict ca având natura juridică a unui conflict de muncă, supus, pe cale de consecință, jurisdicției muncii, depinde de măsura în care acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile din legislația muncii. În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 256 alin. (1) din Codul muncii, în conformitate cu care salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sumele de bani încasate de pârât în baza sentinței civile nr. . 3390/08.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale au reprezentat drepturi salariale rezultate din raporturile de muncă dintre acesta și reclamantă, raporturi guvernate de legislația muncii.
Reclamanta nu a formulat în cauză o acțiune de întoarcere a executării, ci a indicat expres în cuprinsul cererii de chemare în judecată că solicită restituirea unor sume pe care le-a achitat voluntar pârâtului, ce este angajatul său, dar care în prezent sunt nedatorate, instanța neputând proceda la modificarea cererii în condițiile în care partea insistă în soluționarea cererii astfel cum a fost formulată.
Cum potrivit art. 1 lit. n) din Legea nr. 62/2011 conflictul de muncă reprezintă conflictul dintre angajați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă sau de serviciu, rezultă că și prezentul litigiu prin care angajatorul solicită restituirea de la angajat a sumelor reprezentând drepturi salariale pe care i le-a achitat voluntar, are natura juridică a unui conflict de muncă.
În privința competenței materiale de soluționare a conflictelor de muncă, instanța a reținut că potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011 conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.
Față de considerentele expuse mai sus, fiind în prezența unei competențe materiale reglementate de norme de ordine publică, instanța a apreciat că nu este competentă material să soluționeze un conflict de muncă, astfel că a admis excepția necompetenței materiale invocate din oficiu și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Întrucât Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în favoarea căruia s-a declinat competența de soluționare a cauzei și-a declinat la rândul său competența în favoare prezentei instanței, în temeiul art. 133 alin. (1) pct. 2 noul C.pr.civ., s-a constatat ivit conflictul de competență între Judecătoria C. și Tribunalul D.– Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, cu privire la soluționarea prezentei cauze.
În temeiul art. 134 noul .C.pr.civ., a constatat suspendată de drept judecata cauzei.
În temeiul art. 135 alin. (1) noul C.pr.civ., a înaintat dosarul nr._ al Judecătoriei C. către Curtea de Apel C., instanța superioară comună, în vederea soluționării conflictului.
La Curtea de Apel C. cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Curtea, constatand indeplinite conditiile prevazute de art. 133 alin. (2), art. 135 alin.(1) și art.136 C. pr. civ., urmează a pronunța regulatorul de competentă în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
Conflictul de competentă ivit între instanțele Tribunalul D. și Judecătoria C., prima fiind cea care a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei C., care la rândul său a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D., iar aceasta a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C. se va rezolva în sensul stabilirii competenței de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta . LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE CFR IRLU SA, în contradictoriu cu pârâtul P. E. V., în favoarea Judecătoriei C..
Astfel, prin Decizia 5/12.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii, iar în interpretarea și aplicarea dispozițiile art. 404 ind.2 alin.(3) din Codul de procedură civilă, instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria.
Argumentele juridice referitoare la aplicarea „întoarcerea executării” în sistemul Codului de procedură civilă de la 1865 (art.404 ind.2) sunt pe deplin valabile și în contextul legislativ actual.
În cauza de față, Curtea apreciază în raport de pretenția concretă a reclamantei, că aceasta a formulat o acțiune privind plata unei sume nedatorate, chiar dacă nu a fost denumită în mod expres astfel.
Prin urmare, instanța a fost sesizată cu analiza unui alt raport juridic decât acela care a format obiectul litigiului ce reprezintă titlul executoriu desființat, astfel că în cauză părțile nu se mai află în prezența unui conflict de drepturi reglementat de jurisdicția muncii.
Astfel cum s-a arătat, prin dezlegarea dată în recursul în interesul legii menționat în precedent, instanța judecătorească competentă să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite este judecătoria.
În acest sens, se reține că reclamanta folosește în motivarea acțiunii sintagma “suma nedatorată“, invocând ca drept temei legal dispozițiile art.1341 Cod civil, care reglementează plata nedatorată.
Chiar dacă părțile nu au urmat procedura executării silite, se constată că în raport de criteriul material și valoric, respectiv obiectul pricinii deduse judecății, competența de soluționare revine judecătoriei
Prin urmare, în lumina considerentelor expuse, Curtea apreciază că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria C., care are plenitudine de competență, conform art. 94 C.pr.civ.
Potrivit art. 135 alin. (1) și (4) C.pr.civ., Curtea stabilește competența de soluționare în favoarea Judecătoriei C. căreia urmează să-i trimită cauza spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE-C.F.R. IRLU S.A. PRIN PRIN ADMINISTRATORUL JUDICIAR FIVE SPRL, cu sediul în București, C. Dissescu, nr. 33 A, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul P. E. V., cu domiciliul în Valea Stanciului, Țiuleștilor, nr. 17, J. D., în favoarea Judecătoriei C..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Decembrie 2015
Președinte, M. L. | ||
Grefier, M. V. A. |
M.A. 14 Decembrie 2015
Red.15.12.2015/M.L
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 109/2015. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 91/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
