Pretenţii. Decizia nr. 666/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 666/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 666/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 666/2015
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. T.
Judecător L. E.
Judecător P. B.
Grefier N. A.
*****
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 21 octombrie 2015, privind judecarea recursului declarat de reclamantele P. GRAȚIELA L. și M. F., împotriva deciziei civile nr. 256 din 17 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul O. - Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți G. O., G. M. G. și G. U., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că prin serviciul registratură intimata pârâtă G. O., a depus un set de înscrisuri.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea din data de 21 octombrie 2015, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în conformitate cu prevederile art.156 alin. 2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea în cauză la data de 28 octombrie 2015 și ulterior, în conformitate cu prevederile art. 260 alin.1 Cod procedură civilă, la data 04 noiembrie 2015.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Cu cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr._, reclamantele P. Grațiela L. și M. F. au chemat în judecată pe G. V. prin moștenitorii săi G. O., G. M. G. în calitate de descendenți gr.I și G. U. în calitate de soție supraviețuitoare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata sumei de bani reprezentând 1/3 din despăgubirile primite în baza Legii nr. 290/2003 de către G. V. V. și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 4739/07.11.2012, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._ , s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele P. Grațiela L. și M. F., în contradictoriu cu pârâții G. O. O., G. M. și G. U..
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Caracal, a fost chemată în judecată o persoană decedată, respectiv G. V., decedat din data de 2.08.2008, care nu poate fi titular de drepturi și obligații civile, subiect de drept civil, fiind o persoană lipsită de capacitate de folosință.
Art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 dispune – capacitatea de folosință începe de la nașterea persoanei fizice și încetează odată cu moartea.
Potrivit art. 41 alin . 1 C.p.c orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată.
Așadar, greșit a fost chemată în judecată o persoană decedată de 4 ani, ci se cheamă direct moștenitorii acesteia care au calitatea de pârâți.
A reținut instanța că, prin Hotărârea nr.181 din 25.01.2008 a Comisiei Județene O. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 a fost aprobată cererea numitului G. V. referitoare la acordarea de despăgubiri pentru bunurile ce au aparținut părinților acestuia G. V. și G. E., rămase în localitatea Ciuleni, județul Cetatea Albă din Basarabia.
Prin aceeași hotărâre s-a stabilit valoarea compensațiilor stabilite în baza Referatului cu propunerea de soluționare și a Raportului Comisiei Tehnice de Evaluare consemnată în procesul verbal al ședinței din 25.08.2008 a Comisiei Județene O. de aplicare a Legii nr. 290/2003, de 386,426 lei RON.
În data de 2.08.2008 beneficiarul acestor despăgubiri a decedat, succesiunea sa fiind soluționată cu certificatul de moștenitor nr.259/25.11.2008 de BNP Asociați I. Lăpdatu & E. T. din municipiul Caracal, conform căruia masa succesorală se compune din suma de bani mai sus menționată, iar ca moștenitori cu vocație succesorală legală, acceptanți ai moștenirii sunt: G. U. în calitate de soție supraviețuitoare cărei îi revine cota legală de 2/8, G. M. G. și G. O. O. în calitate de descendenți gradul I cu cota legală de 3/8 fiecare.
Este cert că în timpul vieții autorul G. T.Vladmir s-a angajat printr-o declarație autentificată sub nr. 3725/29.11.2007 de BNP Caracal, să cedeze cota de 1/3 din sumele de bani ce le va primi cu titlu de despăgubiri, nepoatelor sale, respectiv reclamantelor M. F. și P. Grațiela L..
În data de 21.03.2008 printr-o altă declarație autentificată sub nr.736 de același birou notarial, s-a angajat să cedeze cota de 1/6 din valoarea despăgubirilor, nepotului său G. I. O., cu domiciliul în Târgu Jiu.
S-a stabilit astfel între reclamante care au promovat prezenta acțiune, și autorul G. Vladmir în timpul vieții, un raport juridic în cadrul căruia subiect pasiv este autorul (debitorul obligației) și subiect activ sânt reclamantele care au calitatea de creditoare, născându-se astfel un drept de creanță în favoarea reclamantelor și datoria ca și obligație corelativă ce aparține autorului – debitor.
Creanța constituie un element activ al patrimoniului creditorului, iar datoria (obligația) constituie un element pasiv al patrimoniului debitorului.
În dreptul civil român, este posibilă numai transmiterea prin acte între vii ai laturii active a raportului juridic obligațional – transmisiunea creanței
Transmisiunea de datorie nu este reglementată în dreptul civil român, ea se poate face însă prin alte mijloace juridice.
Transmiterea de drepturi și obligații poate avea loc atât prin acte între vii cât și prin acte pentru cauză de moarte, însă între persoanele fizice are loc numai în materia succesiunii (moștenirii) – pentru cauză de moarte (testament), iar între vii, prin acte juridice.
În speță, este adevărat că defunctul G. V. s-a angajat să cedeze o cotă de 1/3 din cuantumul despăgubirilor stabilite în baza Legii nr. 290/2003 însă aceasta este o obligație (un angajament) strict personală, intuitu-personae la care se aplică principiul nemo potest cogi ad factum – nimeni nu poate fi silit să execute un fapt strict personal deoarece aceasta ar constitui o restrângere a libertății sale personale.
Așadar, singurul în măsură să-și respecte obligația asumată printr-o declarație notarială, a fost beneficiarul despăgubirilor - numitul G. V., printr-o efectuare benevolă a plății sumelor promise, în caz contrar reclamantele au avut posibilitatea să-i ceară acest fapt în timpul vieții sale, obligație care nu incumbă în prezent moștenitorilor acestuia, nefiind transmisibilă.
Pe de altă parte, reclamantele nu au justificat nici un drept propriu din valoarea despăgubirilor stabilite de pe urma autorilor G. V. și E. care sunt părinții defunctului G. V..
Art.1 din Legea nr. 290/2003 stabilește persoanele – cetățenii români care au dreptul la despăgubiri sau compensații pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor, deposedați ca urmare a părăsirii forțate a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a ținutului H. și altele, precum și pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forțate a bunurilor.
De prevederile prezentei legii beneficiază foștii proprietari, moștenitorii legali ai acestora până la gradul al IV –lea inclusiv, sau moștenitorii testamentari ai acestora dacă au la data formulării cererii, cetățenia română.
Ori, în cuprinsul Hotărârii nr.181/25.01.2008 nu se face nici o referire la reclamante, singurul care a formulat cerere fiind G. V., pentru acordarea de despăgubiri pentru bunurile ce au rămas în localitatea Ciuleni, județul Cetatea Albă din Basarabia, proprietatea părinților săi.
A constatat instanța că Hotărârea de mai sus este definitivă, însă art.4 oferă posibilitatea formulării unei contestații la ANRP – Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003, iar în cazul apariției altor moștenitori, aceștia vor proceda potrivit dreptului comun.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele P. Grațiela L. și M. F., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, deoarece în mod eronat instanța de fond a respins cererea pe motiv că reclamantele nu au justificat nici un drept propriu din valoarea despăgubirilor stabilite de pe urma autorilor G. V. și E. - părinții defunctului G. V..
De asemenea, în speța de față neoperând acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar, moștenitorii sunt ținuți în loc de datoria defunctului, datorie care nu a fost niciodată contestată de aceștia.
Intimații pârâți G. M. G., G. O. și G. U., au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat ca fiind netemeinic și nelegal, deoarece pretențiile bănești sunt acordate prin Legea nr. 290/2003 care are dispoziții speciale și nu lasă loc de interpretare după bunul plac al recurentelor.
Se menționează că reclamantele au încercat să ducă în eroare instanța de judecată, declarând că au efectuat demersuri la autoritățile competente, că G. V. tatăl lor respectiv unchiul recurentelor nu a decedat la 04.08.2008 ci la o dată anterioară, că nu au fost de față în momentul în care G. V. a scris declarațiile, iar între ei și reclamante nu a existat nicio cale amiabilă sau discuție cu privire la existența unui drept al reclamantelor asupra moștenirii, iar actul încheiat cu G. V. este o simplă declarație.
La termenul din 03.09.2013, calea de atac a fost calificată ca fiind apel întemeiat pe dispoz. art. 2821 Cod procedură civilă modificat prin Legea nr. 202/2010.
Prin decizia civilă nr. 208 din 08.10.2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._ , a fost admis apelul declarat de recurentele reclamante P. GRAȚIELA L. și M. F., împotriva sentinței civile nr. 4739/07.11.2012, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți G. O., G. M. G., G. U..
A fost anulată sentința și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Astfel, în conformitate cu dispoz. art. 978 Cod civil, interpretarea convențiilor trebuie făcută în sensul în care el pot produce efecte, iar nu acela în care nu ar putea produce nici un efect.
În cauză, s-a constatat că autorul G. V. V. prin încheierea de autentificare nr. 3725/29.11.2007 încheiată în fața notarului R. M. a declarat că, cota de 1/3 din sumele de bani ce le va primi cu titlu de despăgubiri în calitate de moștenitor al defunctului G. M. V., o va ceda nepoatelor sale M. F. domiciliată în C. și P. Grațiela L. domiciliată în Slobozia, astfel că, suma ce va reveni fiecăreia este în cotă de 1/6 din sumele de bani, primite în baza Legii nr. 290/2003.
La data de 21.03.2008, G. V. V. prin încheierea de autentificare nr. 736 încheiat de același notar R. M., declară că va ceda cota de 1/6 din valoarea despăgubiri nepotului său G. I. O. domiciliat în orașul Târgu Jiu.
Din înscrisul notarial invocat se observă că obligația asumată de autor este o obligație condițională suspensivă deoarece aceasta se angajează că din sumele ce le va primi va ceda nepoatelor sale o sumă de bani.
Obligația asumată de autor fiind una suspensivă condițională, faptul îndepliniri evenimentului fiind constituit din momentul acordări despăgubirilor, moment care nu poate fi confundat cu acela al aprobării cererii și a recunoașterii valorii compensației, ci acela al intrării efective în posesia sumelor de bani cuvenite, aspect ce nu a fost analizat de către instanța de fond.
La instanța de fond au fost depuse interogatorii pentru a fi luate pârâților, aceștia fiind întrebați dacă au primit sume de bani reprezentând tranșe din despăgubiri, iar instanța de fond nu a luat interogatorii și nu a lămurit acest aspect.
După cum este cunoscut patrimoniul succesoral al unei persoane cuprinde atât pasivul cât și activul acesteia, iar pasivul cuprinde datoriile defunctului, obligațiile sale cu caracter patrimonial ce decurg din contracte, precum și din sarcinile moștenirii.
Având în vedere faptul că din actele de la dosar nu rezultă dacă moștenitorii au acceptat pur și simplu succesiunea sau sub beneficiul de inventar, instanța de fond urmează să clarifice acest aspect și să aprecieze în mod corespunzător.
Întrucât aceste aspecte nu au fost clarificate, tribunalul a admis apelul, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu această ocazie, instanța de fond urmând să stabilească față de aspectele de mai sus, dacă obligația este supusă moștenirii și face parte din pasivul succesoral și dacă la scadență obligația se transmite moștenirii.
În conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții G. O., G. M. G. și G. U., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivare, s-a arătat ca instanța de apel a încălcat disp. art. 261 alin. 1 pct. 7 C.Proc. Civ. in sensul ca hotărârea atacata nu cuprinde calea de atac si termenul in care se poate exercita, drepturile pretinse de reclamante sunt instituite de Legea nr. 290/2003 astfel încât afirmațiile acestora privind demersurile făcute in anul 1997 sunt nereale, iar autorul declarațiilor autentificate pe care reclamantele le invoca, fiind foarte bolnav, nu mai avea nicio stabilitate psihica si emoționala.
Arata recurentele ca, deși reclamantele si-au întemeiat acțiunea pe disp. art. 944, 966 C.civ., intre acestea si autor nu a intervenit nici un fel de convenție, declarațiile pe propria răspundere neavând aceasta natura, ci au creat obligații doar pentru autor si doar in timpul vieții acestuia, nefiind pentru cauza de moarte. Totodată, se învederează faptul ca reclamantele nu au dovedit calitatea de moștenitoare după autorul G. V. V., acțiunea fiind inadmisibila, iar calea de atac a apelului nu a fost corect timbrata.
In drept, au fost invocate disp. 304 pct. 8 si 9 C.Proc. Civ. art. 292 C.pen., art. 978 si urm. C.civ.
Prin decizia nr. 3/13.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ , s-a admis recursul, declarat de pârâții G. O., G. M. G. și G. U. împotriva deciziei civile nr. 208 din 08.10.2013, pronunțată de Tribunalul O. - Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți P. Grațiela L., M. F., având ca obiect pretenții, a casat decizia și a trimis cauza la aceiași instanță pentru rejudecarea apelului.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel C. a reținut următoarele:
Prin acțiunea introductiva de instanța, reclamantele au solicitarea obligarea paraților la plata sumei de bani reprezentând 1/3 din despăgubirile primite in baza Legii nr. 290/2003 de către autorul G. V. V., întemeindu-si pretențiile pe doua declarații autentificate date de autor in anul 2007, respectiv 2008.
Respingând acțiunea, prima instanța a reținut, in esența, ca obligația autorului, decedat la data de 02.08.2008, este una cu caracter strict personal, nefiind transmisibila moștenitorilor si, pe de alta parte, in cauza sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 290/2003, reclamantele nefiind persoane îndreptățite sa beneficieze de vreo despăgubire câta vreme nu au calitatea ceruta de lege si nici nu au formulat vreo cerere in acest sens.
Prin motivele de apel, reclamantele apelante au arătat, in esența, ca obiectul dosarului este o acțiune in pretenții si nu o acțiune succesorala astfel încât, in condițiile in care pârâtii au acceptat moștenirea pur si simplu, in mod greșit instanța de fond a considerat ca nu justifica un drept propriu din valoarea despăgubirilor, moștenitorii acceptând moștenirea cu activ si pasiv, ceea ce înseamnă ca sunt obligați la satisfacerea creanței ce constituie un element al activului.
Prin decizia recurata, instanța de apel a anulat sentința si a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanța, considerentele de fapt si de drept ale deciziei relevând faptul ca instanța de control judiciar a apreciat ca obligația asumata de către autor este una suspensiva condiționala, insa nu a fost lămurit momentul acordării despăgubirilor, singurul care ar fi avut relevanta data fiind natura obligației, deși au fost depuse interogatorii in acest sens la prima instanța.
Pe de alta parte, a apreciat instanța de apel ca din actele dosarului nu rezulta daca moștenirea a fost acceptata pur si simplu sau sub beneficiu de inventar, indicând primei instanțe ca, in funcție de aceste doua clarificări ce se impun a fi făcute, sa stabilească daca obligația este supusa moștenirii si face parte din pasivul succesoral si daca la scadenta obligația se transmite moștenirii.
Procedând in acest mod, instanța de apel a nesocotit disp. art.297 alin. 1 C.Proc. Civ. care prevăd, ca si condiții pentru anularea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare, necercetarea fondului de către prima instanța si existenta unei cereri a parților in acest sens.
Or, deși cea de a doua condiție este îndeplinita, apelantele solicitând prin apelul declarat desființarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare, nu aceeași este si situația primei cerințe, cea privind necercetarea fondului.
Astfel, așa cum reiese din motivarea sentinței apelante, după conturarea situației de fapt, prima instanța a apreciat ca acțiunea este nefondata din doua considerente, unul legat de natura obligației autorului si celalalt legat de neîndeplinirea exigentelor impuse de legea speciala in materia despăgubirilor cuvenite autorului.
Cu alte cuvinte, prima instanța a analizat raporturile dintre părți, soluționând cauza pe fond, prin prisma instituțiilor juridice considerate ca fiind aplicabile spetei, aspecte combătute prin motivele de apel care, prin simetrie, au vizat tot fondul cauzei.
Așa fiind, in mod eronat instanța de apel, după calificarea obligației autorului ca fiind una condiționala, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, atât prevederile legale sus menționate, cat si disp. art. 295 C.proc. Civ. impunând ca aceasta sa verifice, in limitele motivelor de apel, stabilirea situației de fapt si aplicarea legii de către prima instanța, putând încuviința, in temeiul alin. 2 al aceluiași articol, refacerea sau completarea probelor ori administrarea unor probe noi.
Sub acest ultim aspect, este de precizat ca, deși instanța de apel a respins proba testimoniala si proba cu interogatoriu ca nefiind utile soluționării cauzei, astfel cum reiese din încheierea de ședința de la termenul din data de 03.09.2013, ulterior, la pronunțarea soluției recurate, a apreciat ca momentul plătii despăgubirilor nu este lămurit, prima instanța neprocedând la luarea interogatoriilor in acest sens, ceea ce lipsește calea de atac a apelului de caracterul sau devolutiv, fiind obligația instanței de apel sa verifice stabilirea situația de fapt in măsura in care părțile propun probe in susținerea afirmațiilor lor, cu respectarea cerințelor legii.
Si situația acceptării moștenirii pur si simplu ori sub beneficiu de inventar, in măsura in care era apreciata ca având relevanta, trebuia lămurita tot de instanța de apel, ca un aspect sesizat din oficiu, in temeiul art. 129 C.Proc. Civ., ca atât mai mult cu cat niciuna dintre părți nu tăgăduise ca acceptarea succesiunii ar fi avut loc altfel decât pur si simplu, iar înscrisul depus odată cu concluziile pe fond la prima instanța, respectiv certificatul de moștenitor nr. 259/25.11.2008, deși depus cu nerespectarea termenului procedural, atesta acceptarea moștenirii ca având loc pur si simplu.
In ceea ce privește criticile privind nerespectarea dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 7 C.Proc. Civ. in sensul ca hotărârea atacata nu cuprinde calea de atac si termenul in care se poate exercita, se constata ca, deși întemeiate parțial, respectiv in privința neindicării termenului de recurs, nu sunt de natura sa atragă nulitatea hotărârii câta vreme nu se înscriu in motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C.proc. Civ., mai mult, părții interesate nu i s-a produs vreo vătămare a drepturilor procesuale, calea de atac fiind exercitata in termenul prevăzut de art. 301 C.proc. Civ.
Pentru considerentele ce preced, in temeiul art. 312 alin. 3 C.proc. Civ., s-a admis recursul, a fost casata decizia și rimisă cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanța, care se va pronunța asupra tuturor criticilor aduse sentinței apelate prin motivele de apel, in măsura in care nu intervin alte impedimente.
Prin decizia civilă nr. 256 din 17 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul O. - Secția I Civilă, în dosarul nr._ , s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantele reclamante P. GRAȚIELA L. și M. F., împotriva sentinței civile nr. 4739/07.11.2012, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți G. O., G. M. G. și G. U..
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul O. a constatat și reținut următoarele aspecte:
În cauză a fost luat interogatoriu apelantei pârâte G. O. iar intimatele G. U. și G. M. G. nu s-au prezentat pentru interogatoriu.
În cauză au fost audiați martorul C. D. care a declarat că s-a deplasat împreună cu P. Grațiela L. și mama sa la un notar pentru a da declarații, iar la întoarcere l-au luat pe autorul V. care le-a promis nepoatelor că va primi suma cuvenită.
De asemenea, martorul declară că de la P. Grațiela a aflat că aceasta a fost în Ucraina și a luat acte care trebuiau depuse la prefectură, ocupându-se de traducerea actelor.
Din interogatoriul luat intimatei G. O., instanța a reținut că aceasta a încasat prima parte din despăgubirile cuvenite, că a declarat la notar ceea ce i s-a cerut și că fiecare dintre cei stabiliți prin hotărâre au primit conform procentelor stabilite de notar, iar din declarația martorilor s-a reținut faptul că acesta a fost împreună cu intimata pentru procurarea actelor și depunerea lor la dosar.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut că prin Hotărârea nr. 181 din 25.01.2008 a Comisiei Județene O. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 a fost aprobată cererea numitului G. V. referitoare la acordarea de despăgubiri pentru bunurile ce au aparținut părinților acestuia G. V. și G. E., rămase în localitatea Ciuleni, județul Cetatea Albă din Basarabia.
Prin aceeași hotărâre s-a stabilit valoarea compensațiilor stabilite în baza Referatului cu propunerea de soluționare și a Raportului Comisiei Tehnice de Evaluare consemnată în procesul verbal al ședinței din 25.08.2008 a Comisiei Județene O. de aplicare a Legii nr. 290/2003, de 386,426 lei RON.
În data de 02.08.2008 beneficiarul acestor despăgubiri a decedat, succesiunea sa fiind soluționată cu certificatul de moștenitor nr.259/25.11.2008 de BNP Asociați I. Lăpdatu & E. T. din municipiul Caracal, conform căruia masa succesorală se compune din suma de bani mai sus menționată, iar ca moștenitori cu vocație succesorală legală, acceptanți ai moștenirii sunt: G. U. în calitate de soție supraviețuitoare cărei îi revine cota legală de 2/8, G. M. G. și G. O. O. în calitate de descendenți gradul I cu cota legală de 3/8 fiecare.
Este adevărat că în timpul vieții autorul G. T. Vladmir s-a angajat printr-o declarație autentificată sub nr. 3725/29.11.2007 de BNP Caracal, să cedeze cota de 1/3 din sumele de bani ce le va primi cu titlu de despăgubiri, nepoatelor sale, respectiv reclamantelor M. F. și P. Grațiela L..
În data de 21.03.2008 printr-o altă declarație autentificată sub nr.736 de același birou notarial, s-a angajat să cedeze cota de 1/6 din valoarea despăgubirilor, nepotului său G. I. O., cu domiciliul în Târgu Jiu.
În cauză se observă că acceptarea succesiunii autorului s-a făcut pur și simplu nu sub beneficiu de inventar.
Obligația asumată de autor a fost una suspensivă condițională faptul îndeplinirii evenimentului fiind constituit din momentul acordării despăgubirilor, moment care nu corespunde cu acela al probării cererii, ci cu acela al intrării efective în posesia sumelor de bani cuvenite.
Cum autorul a decedat înainte de primirea sumelor cuvenite, autorii acestuia nu au mai respectat convenția sau promisiunea stabilită de autorul lor.
Conform jurisprudenței promisiunea unilaterală făcută cu intenția de a se obliga, indiferent de acceptare îl obligă numai pe autor.
Imposibilitatea obiectivă de efectuare a promisiunii intervine în situația în care a avut loc decesul persoanei care a făcut promisiunea, când aceasta este încheiată intuitu personae, cum este în cazul de față.
Apelantele reclamante nu reprezintă moștenitorii de drept ai lui G. T. V., ele fiind moștenitoarele lui G. M. Boris - frate cu G. M. V..
Pe de altă parte, la dosar se află și declarația autentificată a lui G. M. Boris – bunicul apelantelor dată la 29.12.1997 prin care acesta renunță la succesiunea defunctului tată G.. A. M. și declară că nu are nici un fel de pretenții la despăgubirile pe care le va primi în calitate de moștenitori ai defunctului de la autoritățile din Ucraina ca urmare a exproprierii asupra gospodăriei pe care deținut-o tatăl său în . Ucraina.
De asemenea, acesta menționează în declarație că toate drepturile de despăgubire ce-i revin le cedează nepotului său G. V. V..
Față de aceste declarații și de faptul că certificatul de moștenitor nr.259/25.11.2008 de BNP Asociați I. Lăpdatu & E. T. din municipiul Caracal, nu a fost contestat, tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Constatând astfel că, instanța de fond a dat o interpretare corespunzătoare probatoriilor administrate raportat la conținutul cererilor cu care a fost sesizată, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă a respins ca nefondat apelul.
Împotriva deciziei civile nr. 256 din 17 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, au declarat recurs reclamantele P. GRAȚIELA L. și M. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs s-a solicitat în temeiul art. 312 (2) și (3) C.pr.civ., admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată în sensul obligării pârâților G. O., G. M. G. și G. U. la plata către reclamantele P. Grațiela și M. F., a unei cote de 1/3 din valoarea despăgubirilor acordate în baza Hotărârii nr.181 lin 25.01.2008 a Comisiei Județene O. pentru aplicarea Lg.nr.9/1998 și a Lg.nr.290/2003, suma astfel cum a fost precizată fiind în cuantum de câte 64.404,33 lei pentru fiecare dintre noi, precum și obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
Au precizat că hotărârea instanței de apel este supusă modificării conform art. 304 pct. 7, 8 și 9 c. pr. civ. anterior, în sensul că:
1. Hotărârea instanței de apel este pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor art. 315 (1) și alin. (3) c. pr. civ. anterior.
În motivarea acelei soluții, în primul ciclu procesual, instanța de apel a arătat textual că: "Din înscrisul notarial invocat se observă că obligația asumată de autor este o obligație condițională suspensivă deoarece acesta se angajează că, din sumele ce le va primi, va ceda nepoatelor sale o sumă de bani". Totodată, instanța a reținut că: "Obligația asumată de autor fiind una suspensivă condițională, faptul îndeplinirii evenimentului fiind constituit din momentul acordării despăgubirilor, moment care nu poate fi confundat cu acela al aprobării cererii și a recunoașterii valorii compensației, ci acela al intrării efective în posesia sumelor de bani cuvenite, aspect care nu a fost analizat de către instanța de fond" ( a se vedea pag.3 penultimele paragrafe din decizia civilă nr.208/08.10.2013 dată în apel).
Decizia instanței de apel a fost casată de Curtea de Apel prin decizia civilă nr. 3 din 13.01.2014 iar cauza a fost trimisă pentru rejudecarea apelului, instanța de recurs reținând în motivarea soluției că instanța de apel, "în mod eronat, după calificarea obligației autorului ca fiind una condițională, a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare, atât prevederile legale susmenționate cât și disp.art.295 c.pr.civ. impunând ca aceasta să verifice, în limitele motivelor de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță".
Se arată că, în rejudecarea apelului, instanța a ignorat cele stabilite de către instanța de recurs cu privire la natura obligației asumate de către autor prin înscrisul autentic din 29.11.2007 și a caracterizat-o ca fiind o obligație intuitu personae (a se vedea pag. nr. 7 paragraful antepenultim al deciziei) astfel că a încălcat dispozițiile art. 315 c. pr. civ. anterior.
Totodată, hotărârea instanței de apel, după casare, este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 315 alin.3 c.pr. civ., conform cărora, după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.
Ori, pe lângă indicațiile date de către instanța de control judiciar prin decizia de casare, pentru instanța de rejudecare erau obligatorii și motivele invocate de reclamante prin motivarea apelului declarat împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, motive care de altfel, au fost însușite la prima soluționare a apelului formulat de reclamante dar și de către instanța de control judiciar, așa cum au arătat mai sus.
2.S-a mai arătat că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care își întemeiază soluția ci cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii ceea ce afectează legalitatea acesteia.
Astfel, în paragraful 10:"Obligația asumată de autor a fost una suspensivă condițională, faptul îndeplinirii evenimentului fiind constituit din momentul acordării despăgubirilor, moment care nu corespunde cu acela al probării cererii, ci cu acela al intrării efective în posesia sumelor de bani cuvenite " iar în paragrafele 12 și 13:"Conform jurisprudenței, promisiunea unilaterală făcută cu intenția de a se obliga indiferent de acceptare, îl obligă numai pe autor.
Imposibilitatea obiectivă de efectuare a promisiunii intervine în situația în care a avut loc decesul persoanei care a făcut promisiunea, când aceasta este încheiată intuituu personae, cum este în cazul de față" (!!??).
Consideră că, contradicția în motivare este atât de evidentă încât nu mai trebuie comentată cu atât mai mult cu cât, judecătorul instanței de apel care a motivat și redactat prima decizie prin care a reținut că obligația asumată de autorul pârâților este una condițională suspensivă este același care a redactat și motivat și această din urmă decizie prin care reține că, aceeași obligație, este de data aceasta o promisiune unilaterală intuituu personae .
Se mai arată că reclamantele-recurente nu au invocat calitatea de moștenitoare ale autorului pârâților așa după cum în mod greșit motivează instanța de apel.
Nici declarația bunicului reclamantelor invocată în motivarea deciziei din apel nu prezintă relevanță dat fiind faptul că natura temeiului cererii acestora nu este de sorginte legală succesorală ci una obligațională.
Se arară că indiferent cum ar fi privite lucrurile, nici această declarație invocată de către instanța de apel nu justifică caracterizarea obligației ca fiind una de sorginte succesorale sau una cu caracter intuituu personae.
S-a mai menționat că, fără relevanță este și aspectul din motivarea soluției instanței de apel care se referă la necontestarea certificatului de moștenitor nr.290/2008 privind pe autorul G. V. V..
3.Instanța de apel, la fel ca și instanța de fond, a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pronunțând astfel o soluție nelegală.
Așa după cum au arătat în fața instanței de apel, și cum au invocat fără succes și la instanța de fond, faptul juridic ce constituie temeiul cererii reclamantelor de chemare în judecată concretizat în înscrisul autentic din 19.11.2007 intitulat "declarație", este dat de obligația asumată de către autorul pârâților G. V. V. de a ceda, reclamantelor-recurente, o cotă din despăgubirile cuvenite pentru averea expropriată din Ucraina.
Caracterizând natura obligației născută în sarcina autorului G. V. V. se poate observa că aceasta nu este nici o obligație intuituu personae nici un act pentru cauză de moarte ci este o obligație condițională suspensivă din următoarele considerente:
Conform literaturii juridice, obligația condițională este o obligație afectată de condiție și care este corelativă unui drept condițional, orice obligație fiind în principiu susceptibilă să se afle sub condiție, adică existența ei să depindă de un eveniment viitor și nesigur că se va produce, ce suspendă sau desființează retroactiv un drept și obligația corelativă.
Condiția suspensivă întârzie nașterea obligației însă realizarea ei consolidează cu efect retroactiv existența obligației transformând-o într-o obligație pură și simplă, așa încât obligația se consideră ca existând de la momentul nașterii raportului juridic obligațional nu de la îndeplinirea condiției.
Conform art. 965 VCC, lucrurile viitoare pot fi obiect al obligației iar conform art. 1017 VCC, obligația condițională se perfectează după îndeplinirea evenimentului.
Conform art. 1015 VCC, condiția îndeplinită are efect în ziua în care angajamentul s-a contractat.
S-a mai arătat că examinând înscrisul notarial invocat se poate observa că obligația asumată de autor este o obligație condițională suspensivă având în vedere următoarele argumente:
- termenii folosiți impun concluzia că cel ce și-a asumat obligația a avut în vedere îndeplinirea ei de îndeplinirea unui eveniment viitor respectiv: "din sumele de bani ce le voi primi"; "o voi ceda nepoatelor mele ":
- termenii de mai sus trebuie interpretați și înțeleși prin raportare la data la care s-a întocmit scrisul notarial și de asemenea cu data la care s-a emis Hotărârea nr. 181 /2008 de aprobare a cererii și de stabilire a valorii compensațiilor și anume: actul notarial a fost întocmit la data de 29.11.2007 iar Hotărârea nr. 181 a fost emisă ulterior, la data de 25.01.2008.
- la data întocmirii actului notarial, autorul G. V. nu avea încă aprobată cererea de acordare a despăgubirilor și nici nu avea certitudinea aprobării acesteia și deci a primirii despăgubirilor ceea ce denotă că el a avut în vedere că îndeplinirea obligației depinde nu numai de îndeplinirea unui eveniment viitor dar și de îndeplinirea unui eveniment nesigur.
- un argument în plus privitor la poziția subiectivă a autorului referitor la modalitatea obligației asumate și anume aceea a asumării unei obligații condiționale suspensive este dat de modul în care același autor, tot înainte de a se aproba cererea sa prin Hotărârea nr. 181, a întocmit cel de-al doilea act notarial, cel în favoarea celuilalt nepot, act care are același conținut, aceiași termeni și aceleași referiri la acordarea despăgubirilor (declarația autentificată sub nr.736/21.03.2008 dată în favoarea lui G. O. privind cedarea unei cote de 1/6 din valoarea acelorași despăgubiri).
Din cele de mai sus este evident, în opinia reclamantelor, că obligația asumată de autorul pârâților este una condițională suspensivă, faptul îndeplinirii evenimentului fiind constituit de momentul acordării despăgubirilor, moment care nu poate fi confundat cu acela al aprobării cererii și al recunoașterii valorii compensațiilor ci acela al intrării efective în posesia sumelor de bani cuvenite.
Așa după cum au arătat mai sus, în decizia instanței de apel se reține în mod corect că "obligația asumată de autor a fost una suspensivă condițională, faptul îndeplinirii evenimentului fiind constituit din momentul acordării despăgubirilor, moment care nu corespunde cu acela al aprobării cererii, ci cu acela al intrării efective în posesia sumelor de bani cuvenite "(pag. 7 paragraf 10 ), însă ulterior, surprinzător și fără nici o justificare, în paragrafele următoare, instanța revine asupra celor statuate anterior și concluzionează în mod contrar arătând că "promisiunea unilaterală făcută cu intenția de a se obliga, indiferent de acceptare, îl obligă numai pe autor " și că "imposibilitatea obiectivă de efectuare a promisiunii intervine în situația în care a avut loc decesul persoanei care a făcut promisiunea, când aceasta este încheiată intuituu personae, cum este în cazul de față ".
In cauza de față, s-a arătat, ne aflăm în prezența unei obligații de a da însă nu cu caracter intuituu personae cum în mod eronat a considerat instanța de apel după casare, menținând astfel concluzia instanței de fond.
Obligațiile care privesc calitățile personale ale debitorului sunt obligații care au ca obiect prestații a căror îndeplinire depinde de aptitudinile, determinarea, experiența sau alte însușiri ale debitorului.
Având un rol determinant pentru nașterea obligației, calitățile personale deosebite ale debitorului conferă acestora caracter intuituu personae, caracter care conferă acestor obligații anumite trăsături specifice care le deosebesc de celelalte obligații, și anume:
- pot fi executate în natura lor specifică numai de către debitor, nu și de către o terță persoană sau le către creditor;
- executarea în natura lor specifică poate fi înfăptuită exclusiv pe cale voluntară, nu și pe cale silită ele sunt susceptibile de executare silită doar prin echivalent bănesc;
- sunt netransmisibile.
Comparând aceste trăsături ale obligației intuituu personae cu obligația născută în sarcina autorului G. V., din raportul juridic existent între el și recurentele-reclamante se poate observa cu ușurință că nici una dintre acestea nu caracterizează obligația debitorului.
Probatoriul administrat în cauză confirmă împrejurarea că, nu ne aflăm nici în prezența unei obligații intuituu personae, nici în prezența unei cereri de realizare a unor drepturi succesorale.
S-a mai precizat că analizând toate împrejurările de fapt ale cauzei dar și conținutul înscrisului notarial invocat de către reclamantele - recurente se pot reține următoarele:
În conformitate cu disp. art. 978 c. civ. interpretarea convențiilor trebuie făcută în sensul în care ele pot produce efecte, iar nu acela în care nu ar putea produce nici un efect.
Este de necontestat că autorul G. V., prin întocmirea actului notarial, și-a asumat o obligație de a da în favoarea reclamantelor-recurente.
Faptul că această obligație și-a asumat-o în cunoștință de cauză, în mod liber și neconstrâns, este dovedit, printre altele, de declarația martorului C. D. audiat în instanța de apel, dar și de faptul că, la data de 21.03.2008, deci la patru luni de la data facerii actului notarial în favoarea recurentelor-reclamante, autorul G. V. întocmește un nou înscris notarial autentificat sub nr.736, cu același conținut, respectiv privind cedarea cotei de 1/6 din valoarea acelorași despăgubiri și tot în favoarea unui nepot, respectiv lui G. O., martorul din această cauză audiat la instanța de fond.
Este evident că, în aceste condiții, nu mai sunt verosimile susținerile pârâților-intimați cum că autorul nu ar fi fost conștient de faptele sale și că recurentele-reclamante l-ar fi determinat la încheierea înscrisului notarial în favoarea lor. Este mai aproape de adevăr susținerea făcută de martor în declarația dată în fața instanței cum că ar fi existat o înțelegere în timpul vieții între autorul G. V. și autorul recurentelor-reclamante ca numai G. V. să formuleze cerere pentru solicitarea de despăgubiri și că acesta ar fi motivul pentru care acesta din urmă și-a asumat obligația consemnată în actele notariale în favoarea nepoților.
Este la fel de evident și că, de aceea, recurenta-reclamantă P. Grațiela -L., în concordanță și cu înțelegerea pe care a avut-o cu autorul G. V., a contribuit prin efortul personal la obținerea actelor pe care le-a procurat personal din Ucraina, în pe baza cărora a fost admisă contestația la prima soluție de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor, facilitând astfel emiterea Hotărârii nr. 181/25.01.2008 prin care s-a aprobat cererea autorului și s-a stabilit valoarea compensațiilor, putând afirma că ele au fost de altfel esențiale pentru admiterea acestei contestații și emiterea Hotărârii 181/25.01.2008. Cele precedente sunt confirmate de declarația martorului C. D. audiat în apel.
Instanța de fond și, la rândul ei, instanța de apel după casare, aveau probatoriul cert care le-ar fi permis să ajungă la concluzia că cererea reclamantelor-recurente este întemeiată pentru următoarele considerente:
A) Natura juridică a obligației asumate de autor prin declarația notarială din 29.11.2007 ca fiind o obligație condițională suspensivă a fost reținută în mod corect cu prilejul primei judecăți a apelului și consfințită de instanța de recurs prin decizia civilă nr. 3 din 13.01.2014 bucurându-se de obligativitate pentru instanțele de rejudecare conform disp.art.315 (1) c. pr. civ. anterior.
B) Momentul îndeplinirii condiției a fost în mod corect reținut ca fiind acela al intrării efective în posesia sumelor de bani cuvenite cu titlu de despăgubiri, împrejurare reținută chiar de instanța de apel prin decizia de față și confirmată de instanța de recurs prin decizia de casare atunci când s-a indicat administrarea de probe privitor la momentul îndeplinirii condiției.
Prin probele administrate în instanța de apel, respectiv:
- adresa nr.7706/L290/10.06.2013 a Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților în care se menționează faptul că, la data de 16.12.2008, prin OP nr.3406 și 3407, s-a efectuat plata primei tranșe a despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 181 /2008;
- recunoașterea pârâtei G. O. la interogatoriul luat în instanța de apel prin care precizează că a primit o primă tranșă din despăgubirile cuvenite autorului lor conform cotei procentuale stabilite prin certificatul de moștenitor nr.259/2008 ( a se vedea răspunsurile la întrebările nr.9 și 13 din interogatoriu);
- neprezentarea la interogatoriul în instanța de apel a pârâților G. M. G. și G. U. care echivalează, conform art. 255 c. pr. civ. anterior, cu o recunoaștere a celor afirmate de reclamante,
- înscrisurile depuse la ultimul termen de judecata de chiar pârâții-intimați,
Au dovedit momentul îndeplinirii condiției suspensive ceea ce echivalează cu consolidarea retroactivă a raportului juridic obligațional.
C) S-a dovedit în instanța de apel faptul că pârâții au acceptat succesiunea autorului lor pur și simplu, ceea ce înseamnă că au acceptat succesiunea atât cu activul cât și cu pasivul acesteia.
Acest aspect este dovedit prin certificatul de moștenitor nr. 259/2008, prin recunoașterea pârâtei G. O. la interogatoriul luat în apel ( a se vedea răspunsul la întrebarea nr. 11 ) și prin neprezentarea la interogatoriu a pârâților G. M. G. și G. U..
Având în vedere toate cele de mai sus consideră că instanța de apel ar fi trebuit să admită apelul și să constate că, la momentul plății părții din despăgubiri, condiția suspensivă a devenit "existente conditione ", deci s-a realizat în fapt astfel încât obligația a fost consolidată cu efect retroactiv, existența ei fiind anterioară decesului autorului pârâților, deci a intrat în patrimoniul defunctului.
Patrimoniul succesiunii cuprinde atât activul cât și pasivul, pasiv care cuprinde datoriile defunctului date de obligațiile sale cu caracter patrimonial, asumate și neachitate în timpul vieții care nu se sting la moartea sa și care decurg din contracte, delicte, cvasi-delicte precum și de sarcinile moștenirii și anume obligațiile care iau naștere ulterior morții lui.
In speță, acceptând pur și simplu succesiunea, pârâții în calitate de moștenitori, au acceptat și pasivul succesiunii autorului lor fiind ținuți astfel să îndeplinească ( să suporte proporțional cu cotele succesorale ) obligația asumată în timpul vieții de către autorul lor, transmisiunea acestei obligații în sarcina moștenitorilor fiind realizată ca urmare a îndeplinirii în fapt a condiției suspensive după decesul autorului lor, respectiv . de bani cuvenite conform Hotărârii nr. 181/2008 după decesul acestuia.
Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea hotărârii tribunalului în sensul admiterii apelului, anulării sentinței instanței de fond și admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată, respectiv obligarea pârâților să plătească reclamantelor cota de 1/3 din valoarea despăgubirilor plătite în baza Hotărârii nr. 181 din 25.01.2008 a Comisiei Județene O. pentru aplicarea Lg. nr. 9/1998 și a Lg. nr. 290/2003, suma astfel cum a fost precizată fiind în cuantum de câte 64.404,33 lei pentru fiecare reclamantă, precum și obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
Intimații pârâți G. O., G. M. G. și G. U., au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei nr. 256/17.06.2014 a Tribunalului O. ca fiind temeinică și legală, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca nefondată și lipsită de temei legal.
Examinând decizia recurată, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
În analiza recursului de față, Curtea constată că prin motivele de recurs sunt invocate critici de drept procesual-civil - a se vedea motivul de recurs referitor la încălcarea,în rejudecare de către instanța de apel, după casare a dispozițiilor art. 315 (1) și alin. (3) c. pr. civ. aplicabil în raport cu data sesizării instanței - și critici pe fondul dreptului dedus judecății - calificarea obligației asumate de autor prin declarația notarială, efectele acesteia și momentul producerii acestora, în cadrul cărora se face trimitere expresă la probatoriul administrat în cauză, criticile formulate interferând în mod manifest cu criticile de netemeinicie ale deciziei din apel ,critici care au fost în mod expres prohibite prin abrogarea dispozițiilor art. 304.10 C.P.civ referitoare la netemeinicia hotărârii și interpretarea probelor .
Prin urmare, analizând recursul exclusiv prin prisma criticilor de nelegalitate formulate Curtea constată următoarele:
Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 315 alin.1 și 3 C.P.civ., Curtea reține că acesta este nefondat .
Astfel, din parcurgerea chiar a paragrafului expus și analizat de recurente în cadrul acestui motiv de recurs, rezultă în mod neechivoc faptul că instanța de recurs nu a făcut propria calificare a obligației asumată de autorul G. V.V. prin declarația notarială supusă analizei și nu a dat o dezlegare de drept instanței de apel sub acest aspect . De altfel, într-un paragraf anterior celui în discuție, aceeași instanță de recurs arată că instanța de apel a apreciat că obligația asumată de autor este una suspensivă condițională.
Ceea ce a condus la pronunțarea unei decizii de casare cu trimitere spre rejudecare a fost constatarea de către instanța de recurs că instanța de apel, după calificarea obligației autorului – asupra căreia instanța de control judiciar nu face nicio analiză – aceasta a trimis spre rejudecare la instanța de fond pentru administrarea de probatorii în vederea stabilirii situației de fapt, încălcând astfel dispozițiile art. 297 alin.1 și art. 295 alin.2 C.P.civ. întrucât era obligația acesteia să verifice stabilirea situației de fapt putând încuviința refacerea sau administrarea unor probe noi, propuse în condițiile art. 292 C.P.civ. dacă le consideră necesare pentru soluționarea cauzei.
Numai în acest fel poate fi, de altfel, interpretată folosirea conjucției adversative „ însă” de către instanța de recurs atunci când motivează că, instanța de apel „a apreciat ca obligația asumată de către autor este una suspensivă condițională însă nu a fost lămurit momentul acordării despăgubirilor, singurul care ar fi avut relevanță dată fiind natura obligației .
Prin urmare, trecând peste critica - nefondată - a nesocotirii dezlegării de drept a naturii obligației asumată prin declarația notarială, și procedând la analiza celorlalte motive de recurs, Curtea constată că acestea pot fi analizate în mod unitar, fiind subsecvente caracterizării naturii obligației asumate de autorul G. V.V. respectiv, a afectelor acestei obligații.
Sub acest aspect, Curtea reține că soluția pronunțată în apel este legală impunându-se, însă, următoarele precizări:
În soluționarea acestei cauze, atât instanțele de fond, cât și recurentele, prin criticile formulate, au procedat la interpretarea naturii obligației asumate de autor prin declarația notarială, fără ca, în prealabil, să fie făcută o calificare juridică a declarației însăși, calificare ce ar fi condus în mod necesar atât la caracterizarea naturii obligației asumate prin respectiva declarație cât și a efectelor acesteia.
Calificarea juridică a declarației notariale are importanță deoarece, dacă se ajunge la concluzia că, în speță, este vorba despre un act juridic civil tipic – numit, atunci vor fi incidente regulile stabilite în mod expres de lege pentru acel tip de act juridic, iar dacă se ajunge la concluzia că este vorba de un act juridic civil atipic (nenumit), atunci se vor aplica regulile generale în materie de acte juridice. În situația în care regulile generale nu sunt suficiente vor fi aplicate regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult .
În situația dată, prin declarația autentificată sub numărul 3725 din 29.11.2007 autorul G..V.V. a declarat că va ceda nepoatelor sale, reclamantele P. Grațiela L. și M. F., cota de 1/3 din sumele de bani ce le va primi cu titlul de despăgubiri în calitate de moștenitor al defunctului G. M. V., fiecăreia revenindu-i cota de 1/6 din banii ce reprezintă despăgubiri în temeiul legii 290/2003.
Natura juridică a acestei declarații este aceea a unei promisiuni de donație a unor sume de bani ce vor fi încasate în viitor, această calificare rezultând din existența în cadrul declarației a unor elemente ce caracterizează acest tip de contract:
- caracterul unilateral rezultând din faptul că numai autorul își asumă obligația de a „ceda” nepoatelor sale, sumele de bani ce le va primi, cărora nu le incumbă nicio obligație/ contraprestație,
- titlul gratuit deoarece, ieșirea sumelor de bani din patrimoniul autorului - ca persoană îndreptățită în temeiul legii 290/2003 la despăgubiri, în calitatea sa de moștenitor al autorului G. M. V. și . nu va fi urmată de obținerea de către autor a unei contraprestații,
- solemnitatea decurgând încheierea în formă autentică a declarației,
- caracterul translativ de proprietate –dreptul autorului urma a se transmite în patrimoniul recurentelor – cu mențiunea caracterului viitor al sumelor de bani ce urmau a fi cedate, ele nefiind încasate încă de promitentul donator.
Operațiunea juridică descrisă în declarația notarială dată de autor corespunde definiției contractului de donație - contract solemn, unilateral și cu titlu gratuit prin care donatorul - în speță autorul intenționează în mod liber să își micșoreze patrimoniul său cu sumele de bani pe care le are de încasat și cu care va mări patrimoniul recurentelor, fără a primi nimic în schimb.
Desigur, în speță, este vorba doar de o ofertă de donație făcută de autor întrucât declarația dată putea produce efectele specifice contractului de donație numai în momentul în care, respectând condiția formei autentice, era exprimată și voința celor două beneficiare ale donației, o altă condiție de valabilitate a donației fiind acceptarea acesteia .
Urmare a calificării juridice a declarației notariale și analizării condițiilor de validitate a tipului de contract căruia aceasta îi aparține, Curtea constată că în cauză, ofertei de donație nu i-a urmat notificarea acceptării acesteia de către cele două beneficiare, împrejurare care determină în mod necesar ineficacitatea ofertei, odată ce autorul a decedat între timp.
Dispozițiile vechiului cod civil sub imperiul căruia a fost dată declarația supusă analizei sunt neechivoce: art. 814 V.C.Civ. „Donațiunea nu obligă pe donator și nu va produce nici un efect decât în ziua în care va fi fost acceptată. Acceptarea poate fi făcută sau în act sau într-un act autentic posterior, mai înainte însă de moartea celui ce dăruiește.(…)„
Donația nu se consideră perfectă și nu produce efecte juridice decât în momentul în care acceptarea donației a fost comunicată donatorului ori, în cauză, o astfel de acceptare nu a existat până la data decesului promitentului donator -2.08.2008 conform certificatului de moștenitor nr. 259/25.11.2008 existent la fila 95 dosar fond.
Deci o altă condiție de validitate a donației este ca acceptarea acesteia – când nu s-a realizat prin același înscris, ca în cauza de față, întrucât înscrisul notarial cuprinde numai promisiunea/oferta donatorului - să aibă loc în timpul vieții donatorului deoarece, numai concursul celor două voințe reciproc cunoscute este producător de efecte juridice, în temeiul dispozițiilor legale arătate .
În lipsa acestei acceptări este corectă soluția instanțelor de fond de respingere a acțiunii formulată de cele două reclamante întrucât obligația condițională suspensivă asumată de autorul G..V.V. de a ceda 1/3 din sumele de bani ce le va primi cu titlu de despăgubiri, nepoatelor sale, respectiv reclamantelor M. F. și P. Grațiela L.. nu s-a transmis în pasivul succesoral al autorului
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 C.P.civ recursul se va respinge ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele P. GRAȚIELA L. și M. F., împotriva deciziei civile nr. 256 din 17 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul O. - Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți G. O., G. M. G. și G. U..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Noiembrie 2015.
Președinte, C. T. | Judecător, L. E. | Judecător, P. B. |
Grefier, N. A. |
Red. Jud. C. T.
10.dec.2015
Tehn. N.A./2 ex.
J. fond V. B.
J. trib. I. M., I. B.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 743/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Uzucapiune. Decizia nr. 726/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
