Conflict de competenţă. Sentința nr. 74/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 74/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 1230/54/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 74

Ședința din Camera de Consiliu de la 16 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.

Grefier C. C.

Pe rol, judecarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria C. și Tribunalul D., privind soluționarea acțiunii formulate de reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R IRLU S.A., cu sediul în București, sect. 1, .. 38, în contradictoriu cu pârâtul D. D., cu domiciliul în C., ., ., jud. D..

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. 5 C.p.c.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând cauza în stare de soluționare a luat în examinare cauza de față.

CURTEA:

Asupra conflictului negativ de competență.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 22.08.2014 sub nr._/63/2014, reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. în contradictoriu cu pârâtul D. D. a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2569 lei cu titlu de sumă nedatorată și să fie obligat să plătească cheltuielile de judecată pe care le va efectua cu ocazia acestui proces.

În fapt, a arătat că prin sentința civilă nr. 4294/2013 pronunțată de Tribunalul D. -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/63/2012 a fost obligată la plata drepturilor solicitate, hotărârea rămasă definitivă și executorie în conformitate cu art. 274 din Codul Muncii.

Prin cumularea acestei sume cu dobânda legală și actualizarea cu rata inflației s-a ajuns la un total de 2569 lei.

Prin Decizia nr. 8007/2013 a Curții de Apel C. s-a desființat titlul executoriu, deci nu mai există temei legal pentru plata efectuată pârâtului.

În scop probator, reclamanta a depus în copie sentința nr. 4294/13.05.2013 data de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1341 CC, art. 256 alin. 1, art. 257-259 CM, reclamantul solicitând judecarea cauzei și în lipsă.

Pârâtul nu a formulat apărări.

La data de 22.12.2014, reclamantul a depus la dosar decizia Curții de Apel C. nr. 8007/10.09.2013, fluturaș de salariu, OP nr. 324/28.06.2013, cererea nr. 3809/06.06.2013, convenția de eșalonare din data de 06.06.2013 și situația drepturilor salariale necuvenite.

Tribunalul D., din oficiu, a dispus calificarea cererii de chemare în judecată ca fiind o întoarcere a executării și a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului D..

Prin sentința civilă nr. 295/22.01.2015, Tribunalul D. a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei C..

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. 4294/13.05.2013 pronunțată de Tribunalul D. -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/63/2012, CFR IRLU a fost obligată către pârâtul din prezenta cauză la plata drepturilor solicitate.

Prin ordinul de plata nr. 324/28.06.2013 s-a achitat voluntar pârâtului suma de 2569 lei, reprezentând suma prevăzută în titlul executoriu, actualizată și cu aplicarea dobânzii legale.

Împotriva sentinței, . recurs, care a fost admis prin decizia nr. 8007/10.09.2013 a Curții de Apel C..

Instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului D. în soluționarea prezentei cauze pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă, atunci când instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat se va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.

A.. 2 al aceluiași articol reglementează situația în care instanța care a desființat hotărârea executată și a dispus rejudecarea în fond a procesului, dar nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, stabilind că această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.

De asemenea, alin. 3 al art. 723 Cod procedură civilă prevede că, dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și alin. 2, cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de executare.

Deși reclamanta nu a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 723 alin. 3 Cod procedură civilă, având în vedere că aceasta a menționat în acțiune că suma de bani a fost plătită pârâtului în mod voluntar, în baza art. 622 NCPC - dispoziții care privesc îndeplinirea obligațiilor prevăzute într-un titlu executoriu, instanța a calificat la ultimul termen de judecată acțiunea, având ca obiect întoarcerea executării, conform art. 723 alin 3 NCPC.

Titlul în baza căruia a fost făcută executarea și care, ulterior, a fost desființat este o hotărâre judecătorească dată în materia conflictelor de muncă.

Executarea hotărârii judecătorești s-a efectuat în mod benevol, fără a se recurge la procedura executării silite, însă recuperarea sumei plătite se poate solicita tot pe calea întoarcerii executării, instanța de executare fiind competentă a soluționa cauza.

De vreme ce restabilirea situației anterioare executării a fost cerută pe cale principală, raportul juridic dedus judecății nu mai păstrează natura aceluia în baza căruia s-a emis titlul executoriu.

Pretenția concretă a reclamantei constă în cererea de repunere în situația anterioară, adică obiectul cererii îl constituie o sumă de bani care nu mai are ca temei drepturile sau obligațiile salariale ale părților. Instanța este sesizată cu analiza unui raport juridic nou, de sine stătător, respectiv acela la baza căruia stă executarea unui titlu desființat și care nu împrumută nimic din particularitățile raportului juridic ce a format obiectul litigiului finalizat prin titlul executoriu desființat.

Prin urmare, instanța a apreciat că aparține Judecătoriei C. competența de soluționare a cererii, astfel încât în baza art. 132 al. 3 Cod procedură civilă a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.02.2015, sub nr._ și repartizată aleatoriu completului civil C15.

Prin sentința civilă nr. 4710 din 09 aprilie 2015, Judecătoria C. a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată din oficiu.

A declinat soluționarea cauzei privind reclamanta . LOCOMOTIVE SI UTILAJE – CFR IRLU SA, cu sediul în București, .. 38, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul D. D., cu domiciliul în mun. C., ., ., în favoarea Tribunalului D. – Secția Litigii de Muncă.

A constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria C. și Tribunalul D., cu privire la soluționarea prezentei cauze. A constatat suspendată de drept judecata cauzei.

A înaintat dosarul nr._ al Judecătoriei C., către Curtea de Apel C., instanța superioară comună, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a se pronunța astfel, judecătoria a reținut următoarele:

În cauză, reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. a învestit instanța cu judecata unei cereri în pretenții având ca obiect obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2569 lei, cu titlu de sumă nedatorată, conform mențiunilor exprese din cuprinsul cererii de chemare în judecată, sumă achitată în mod voluntar, în temeiul sentinței civile nr. 4294/13.05.2013, pronunțate de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/63/2012, definitivă și executorie conform art. 274 din Codul Muncii.

Acest titlu executoriu a fost desființat prin Decizia nr. 8007/10.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel C., astfel încât nu mai există temei legal pentru plata efectuată pârâtului.

Temeiul de drept al acțiunii, indicat expres de reclamantă, este reprezentat de dispozițiile art. 1341 C.civ. art. 256 alin. 1 și art. 257-259 C.muncii.

În aceste condiții, contrar celor susținute de Tribunal, s-a reținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 256 alin. 1 C.muncii, indicate în mod expres în cererea de chemare în judecată, potrivit cărora, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, acestea reglementând obligația de restituire pe care o au salariații, prevederi ce dau dreptul angajatorului la urmărirea beneficiarului acestor sume nedatorate.

Este evident că art. 256 Codul muncii reprezintă legea specială în raport de dreptul comun redat de art. 1341 NCCiv. în materia plății nedatorate, Codul muncii (legea nr. 53/2003) reglementând un caz special de antrenare a răspunderii patrimoniale a salariatului, atunci când, fără a fi reținută vinovăția acestuia, salariatul este totuși obligat la restituirea unor sume încasate necuvenit.

În acest context, judecătoria a reținut că suma încasată de pârâtul-angajat prin executarea benevolă a sentinței civile a Tribunalului D., ca urmare a modificării acesteia în calea de atac, a devenit sumă încasată necuvenit, în sensul art. 256 alin. 1 din Codul muncii.

Împrejurarea că obligația stabilită în sarcina angajatorului prin hotărârea unei instanțe a fost adusă la îndeplinire de bunăvoie, în mod voluntar, în conformitate cu dispozițiile art. 622 alin. 1 NCPC, nu înlătură caracterul necuvenit al sumelor primite și nu atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 722 și următ. NCPC.

Astfel, contrar opiniei Tribunalului, judecătoria a reținut că, în procesul civil, instanța poate proceda la recalificarea juridică a cererii cu soluționarea căreia a fost învestită, însă numai în limita și cu respectarea dreptului de dispoziție al părților, ce reprezintă un principiu fundamental al procesului civil român. Cum legiuitorul nu permite în nicio situație încălcarea acestor garanții procesuale, instanța constată că schimbarea temeiului de drept, indicat în mod expres și menținut de reclamantă pe tot parcursul litigiului, ca fiind art. 256 și art. 257-259 C.muncii, reprezintă nu doar o încălcare a principiului reglementat de art. 9 NCPC, ci și a celui potrivit căruia specialia generalibus derogant.

Astfel, în cauză, reclamanta nu a formulat o cerere de întoarcere a executării silite, ci a indicat expres în cuprinsul cererii de chemare în judecată că solicită restituirea unor sume pe care le-a achitat voluntar pârâtului, care este angajatul său, dar care în prezent sunt nedatorate, potrivit legii speciale nr. 53/2003.

Prin urmare, prezentul litigiu are natura juridică a unui conflict de muncă, astfel cum este reglementat prin art. 1 lit. n din Legea 62/2011 a dialogului social, supus, pe cale de consecință, jurisdicției muncii, situație în care, competența materială revine tribunalului, în primă instanță, conform art. 208 din Legea 62/2011.

De altfel, judecătoria a reținut că, în cauză, dispozițiile privind instituția întoarcerii executării nici nu pot fi aplicabile deoarece această instituție de drept procesual civil este reglementată de legiuitorul român în cuprinsul Cărții A V-A a Codului de Procedură Civilă intitulată "Despre executarea silită".

În acest sens, potrivit art. 622 alin. 1 și 2 NCPC, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

În prezenta cauză, plata fiind efectuată benevol, creditorul nu a sesizat organul de executare competent, astfel că, nefiind declanșată o executare silită, așa cum este reglementată de Cartea a V-a din Codul de Procedură Civilă, niciuna din dispozițiile cuprinse în aceasta, inclusiv cele prevăzute de art. 722 și următ., nu sunt incidente în speță.

Cu alte cuvinte, este lipsită de rațiune și de suport juridic, întoarcerea unei executări silite care nu a existat vreodată.

În final, judecătoria a reținut că dispozițiile privitoare la competența materială au caracter imperativ, fiind de ordine publică, potrivit art. 129 alin. 2, pct. 2 NCPC.

În pronunțarea regulatorului de competență, Curtea reține următoarele;

Tribunalul D. s-a considerat investit cu o cerere al cărei obiect consta în întoarcerea executării, reținând incidența în cauză a disp.art.723 alin.3 NCPC întrucât pretenția concretă a reclamantei constă în repunerea în situația anterioară, adică obiectul cererii îl constituie o sumă de bani care nu mai are ca temei drepturile sau obligațiile salariale ale părților, iar raportul juridic dedus judecății nu mai păstrează natura aceluia în baza căruia s-a emis titlul executoriu. De vreme ce restabilirea situației anterioare executării a fost cerută pe cale principală competența pentru soluționarea cauzei, aparține instanței de executare.

În condițiile în care hotărârea pronunțată de către această instanță nu este supusă niciunei căi de atac, Curtea pentru stabilirea instanței competente material cu soluționarea cauzei, are în vederea această calificare juridică a cererii de chemare în judecată.

Întrucât Tribunalul D. a fost investit cu o cerere ce viza restabilirea situației anterioare executării, (neavînd relevanță că executarea s-a realizat voluntar și nu ca urmare a declanșării procedurii executării silite) incidente în cauză sunt disp.art.724 NCPC în forma actuală, instanța competentă material cu soluționarea unei astfel de cererii fiind diferită în raport instanța care desființează titlul și de momentul desființării titlului.

Întrucât restabilirea situației anterioare executării, nu s-a dispus în condițiile art.724 alin. 1 și 2 NCPC și, s-a solicitat pe cale separată, competența materială pentru soluționarea cauzei aparține potrivit art.724 alin.3 NCPC instanței de executare - Judecătoria C..

În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art.135 alin.1 și 4 NCPC, Curtea stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Judecătoriei C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența în vederea soluționării acțiunii formulate de reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R IRLU S.A., cu sediul în București, sect. 1, .. 38, în contradictoriu cu pârâtul D. D., cu domiciliul în C., ., ., ., jud. D., în favoarea Judecătoriei C..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Septembrie 2015.

Președinte

M. P.

Grefier

C. C.

Red.M.P/07.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 74/2015. Curtea de Apel CRAIOVA