Legea 10/2001. Decizia nr. 3938/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3938/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 6628/101/2013**
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3938
Ședința publică de la 21 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE Florența C. C.
Judecător M. L.
Grefier M. V. A.
***********************
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantele P. S., B. G. G., ambele cu domiciliul în Dr. Tr. S., I. M., nr. 3, ., ., împotriva deciziei nr. 11 din 10 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I.Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (CNCI) – în calitate de continuatoare a C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în București, Cl. Floreasca nr. 202, sector 1, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat O. M. pentru apelantele reclamante P. S., B. G. G., lipsind intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (CNCI) – în calitate de continuatoare a C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
Procedura legal îndeplinit.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care;
Avocat O. M. pentru apelantele reclamante, a învederat instanței că nu mai are cereri de formulat și excepții de invocat.
În baza art. art. 482 Cod de procedură civilă raportat la art. 394 Cod de procedură civilă, Curtea a constatat încheiată cercetarea procesului și a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat O. M. pentru apelantele reclamante, a expus pe larg motivele de apel formulate în scris în raport de care a pus concluzii de admitere a apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată:
Tribunalul M. – Secția I.Civilă prin sentința civilă nr. 11 din 10 februarie 2015 a admis excepția prematurității formulării acțiunii.
A respins acțiunea civilă privind pe reclamanții P. S., B. G. G., și pe pârâtele C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca prematur formulată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Prin sentința nr. 5392 din data de 09 decembrie 2013, Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului M. a fost admisă excepția prematurității acțiunii și respinsă acțiunea, ca prematur formulată.
Curtea de Apel C., prin decizia nr.3425/3.06.2014 a admis recursul declarat de reclamante, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță, reținând în considerentele deciziei faptul că prima instanță nu a lămurit situația de fapt și de drept existentă în dosar, nu a stabilit natura litigiului și în raport de aceasta competența instanței de contencios administrativ în soluționarea litigiului de față.
Cauza a fost înregistrată pentru rejudecare sub nr._ .
Față de considerentele deciziei de casare și de precizările de acțiune depuse la 3.10.2014, Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului M. a declinat competența de soluționare în favoarea Secției I Civile din cadrul aceleiași instanțe cu următoarea motivare:
Astfel cum s-a reținut prin decizia nr. 3425/03.06.2014 a Curții de Apel C., Legea nr. 165/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 278 din 17.05.2013 și a intrat în vigoare la data de 20.05.2014, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță la data de 31.05.2013, deci după . acestei legi.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 au fost abrogate dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 274/2005 (potrivit art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013), dispoziții legale pe care reclamantele și-au întemeiat acțiunea.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013 „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.
(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.
(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru”.
Acțiunea de față a fost introdusă pe rolul instanței judecătorești după . Legii nr. 165/2013, astfel că trebuie să fie supusă legilor în vigoare la data formulării acțiunii.
Obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 8 alin. (1) „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Deși prin precizările depuse la dosar, reclamantele au considerat că prezentul litigiu are caracter administrativ deoarece au solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire din perspectiva refuzului nejustificat al pârâtei de soluționare a cererii de emitere a deciziei într-un termen rezonabil, fiind indicate prevederile art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, s-a apreciat că, prin prisma disp. art. 35 din Legea nr. 165/2013 care sunt dispoziții derogatorii, prezentul litigiu este de competența materială a Secției I a Civilă a Tribunalului M. .
Stabilirea naturii juridice a unui litigiu are în vedere normele juridice aplicabile raporturilor dintre părți, în funcție de izvorul dreptului dedus judecății, iar stabilirea temeiului juridic este atributul instanței de fond.
Astfel fiind, în baza disp. art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 raportat la art. 136 C.pr.civ., s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Secției I a Civilă a Tribunalului M..
Pe rolul acestei din urmă secții, cauza a fost înregistrată sub nr._, la data de 18.12.2014.
Potrivit art.248 C.pr.civ., instanța este obligată a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos soluționarea în fond a cauzei.
Examinând excepția prematurității cererii invocată de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar în primul ciclu procesual, se constată că este întemeiată din următoarele motive:
Prin cererea introductivă de instanță formulată la data de 31 mai 2013, astfel cum a fost modificată prin încheierea din 23 septembrie 2013, sub aspectul persoanelor chemate ca pârâte, reclamantele au solicitat obligarea acestora la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire potrivit art.16 alin.(8) și (9) din Titlul VII al Legii nr.247/2005, cu privire la imobilul clădire și teren preluate abuziv, situate în Dr. Tr. S., ., jud. M., conform dispoziției nr.1609/07.07.2005 emisă de Primăria mun. Dr. Tr. S..
La data sesizării instanței, dispozițiile legale invocate de reclamante( art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005) erau abrogate potrivit art.50 lit. c) din Legea nr.165/2013 astfel că prezenta acțiune va fi analizată sub imperiul acestui din urmă act normativ.
Potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr.165/2013, dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cum este cazul de față, vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a acestei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.
Legea nr.165/2013 a intrat în vigoare la data de 20 mai 2013 (fiind publicată în Monitorul Oficial la 17 mai 2013 sub nr.278), iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la instanță la data de 31 mai 2013.
Față de dispozițiile imperative ale art.34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, tribunalul a constatart că solicitarea reclamantelor privind obligarea pârâtelor la emiterea deciziei privind titlu de despăgubire este prematură, dreptul la soluționarea dosarului fiind afectat de un termen suspensiv până la împlinirea căruia (20 mai 2016) obligația corelativă dreptului neputând fi executată.
În considerarea celor expuse, constatând întemeiată excepția analizată anterior, tribunalul a pronunțat o hotărâre prin care a admis-o cu consecința respingerii acțiunii ca prematur formulată.
În raport de această soluție, susținerile privitoare la fondul cauzei nu se mai impun a fi analizate la acest moment procesual.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele P. S., B. G. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În acest sens, au arătat că, hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii.
Au invocat această excepție în fața instanței a cărei
hotărâre se atacă, invocarea s-a făcut în condițiile legii, respectiv art.130 alin.(2) C.pr.civ.,adică la primul termen la care părțile au fost legal citate, iar instanță a respins în mod greșit excepția.
Așa cum au precizat după trimiterea spre rejudecare, obiectul acțiunii, se încadrează în dispozițiile art.8 din Legea nr.554/2004. (1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Astfel cum a fost redactată cererea, obiectul cererii reclamantelor îl reprezintă obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire din perspectiva refuzului nejustificat al pârâtei și nesoluționării cererii de emitere a deciziei într-un interval rezonabil.
Cu privire la competență, prezenta cauză are caracter administrativ, astfel cum s-a statuat în practica Curții de Apel Cluj, a Curții de Apel București și a înaltei Curți de Casație și Justiție, care au arătat că o cerere cum este cea formulată în prezentul dosar se întemeiază pe prevederile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în forma în vigoare la momentul introducerii acțiunii, capitol intitulat "Procedura administrativă de acordare a despăgubirilor".
Potrivit art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii 247/2005, "Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul."
Chiar și după modificarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor din Titlul VII al Legii 247/2005, prin . Legii nr. 165/2013, în speță ne aflăm într-o procedură administrativă, ulterioară și diferită de procedura reglementată de Legea nr.10/2001, întrucât a fost emisă dispoziția primarului prevăzută de Legea nr.10/2001.
Mai mult, obiectul litigiului constă în obligarea unei autorități publice de a îndeplini o operațiune administrativă, cuprinsă în procedura administrativă de acordare a despăgubirilor, așa cum s-a arătat anterior, astfel că sunt aplicabile disp. art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care permit instanței să oblige autoritatea publică să efectueze operațiunea administrativă necesară pentru protejarea unui drept sau a unui interes legitim.
În plus, în speță instanța nu va mai avea a analiza îndreptățirea reclamantelor la măsuri reparatorii, potrivit Legii nr.10/2001, ci doar îndeplinirea atribuțiilor unei autorități publice, fiind astfel aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004.
În concluzie cu privire primul motiv de apel au arătat că acesta este întemeiat, secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul fiind competentă să judece prezenta cauza și nu secția civilă.
Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Potrivit art. 425 C.pr.civ. „ Hotărârea va cuprinde:
a) partea introductivă, în care se vor face mențiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) și (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de ședință, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanței, numărul dosarului, data, numele, prenumele și calitatea membrilor completului de judecată, numele și prenumele grefierului, numele și prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum și mențiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere;
b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;
c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate.
(2) Dacă hotărârea s-a dat în folosul mai multor reclamanți sau împotriva mai multor pârâți, se va arăta ceea ce se cuvine fiecărui reclamant și la ce este obligat fiecare pârât ori, când este cazul, dacă drepturile și obligațiile părților sunt solidare sau indivizibile.
(3) în partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă, data pronunțării ei, mențiunea că s-a pronunțat în ședință publică sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, precum și semnăturile membrilor completului de judecată. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului se va arăta și instanța la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac.
Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C.pr.civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.
În practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul judiciar.
Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.
Nemulțumirea reclamantelor constă în faptul că instanța a admis în mod nelegal excepția prematurității și a respins acțiunea ca prematur introdusă.
Instanța de fond în motivarea sentinței a înșiruit dispoziții legale fără a motiva soluția în mod concret în conformitate cu cerințele art.6 din Convenție.
În fapt, prin cererea introductivă de instanță, în calitatea de reclamante, au chemat în judecată C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând obligarea pârâtelor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferente imobilului, aferentă imobilul clădire și teren preluat abuziv, situat în Mun. Drobeta T. S., ..64, jud. M. conform dispoziției nr. 1609/07.07.2005 emisă de Primăria Mun. Drobeta T. S..
Cu privire la excepția admis au arătat, că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecință, au solicitat a se aplica art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției nr. 1609/07.07.2005 emisă de Primarul mun. Drobeta T. S., și că în speță s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze.
Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din CEDO cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.
Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantului.
Este de notorietate că în România, după schimbarea regimului social au fost adoptate, în decursul timpului, mai multe legi cu caracter reparatoriu.
Între acestea se înscrie Legea nr. 10/2001 privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.
Punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern, cât și tratatele internaționale.
Astfel, în baza art. 11 din Constituția României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte in dreptul intern.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
În conformitatea cu art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului părțile contractante ale acestei convenții, deci și statul român, recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Titlul I al Convenției.
Între aceste drepturi se înscrie și dreptul prevăzut de art. 6, acela privind procesul echitabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă cât și din aceea jurisdicțională propriu zisă, într-un termen rezonabil.
Autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la proces rezonabil, pentru că aceasta înseamnă să invoce propria culpă în încălcarea CEDO.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, se reține că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Se are în vedere că prin art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție statele semnatare, inclusiv România prin ratificarea Convenției s-au obligat să respecte bunurile persoanelor fizice sau juridice.
În speța de față prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează reclamanților o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzionând, se apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 14 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
În concluzie, au solicitat admiterea apelului, în temeiul art.480 C.pr.civ., anularea, după caz, schimbarea în tot a hotărârii atacate și pe fond, au solicitat admiterea acțiuni așa cum a fost formulată, cu obligarea Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, comisie înființată prin Legea nr. 165/2013 la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul aferent, imobilul clădire și teren preluat abuziv, situat în Mun. Drobeta T. S., ..64, jud. M. conform dispoziției nr. 1609/07.07.2005 emisă de Primăria Mun. Drobeta T. S..
În drept, a întemeiat cererea de apel pe dispozițiileart. 466-482 C. pr.civ., art. 16 și 18 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și art. 18 din Legea nr.554/2004, Legea nr.117/2012, Legea nr.165/2013.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) – în calitate de continuatoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, având în vedere că în mod corect instanța a admis excepția prematurității, la data promovării acțiunii fiind în vigoare dispozițiile Legii nr.165/2013 prin care a fost stabilit termenul de 60 de luni pentru acordarea despăgubirilor, în temeiul art.34 alin.(1), iar Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile textului de lege sunt constituționale în măsura în care se aplică acelor cauze introduse ulterior pe rolul instanțelor de judecată.
Apelul este nefondat.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale relevante și a art.479 alin.(1), teza a II-a C.pr.civ., constată că nu subzistă nici motive de ordine publică și nici alte motive care să poată duce la schimbarea sau anularea acesteia.
Astfel, nu sunt întemeiate criticile care privesc încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, în sensul că obiectul acțiunii se încadrează în dispozițiile art.8 din Legea nr.554/2004 și care ar atrage competența instanței de contencios administrativ, în condițiile în care așa cum a reținut instanța de control judiciar, Curtea de Apel C. în dosarul nr.3425/03.06.2014 . Legii nr.165/2013 a avut loc la 20.05.2013, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță la data de 31.05.2013, după . acestei legi.
A rezultat că la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, au fost abrogate dispozițiile art.16 din Titlul VII al Legii nr.274/2005 (potrivit art.50 lit.c) din Legea nr.165/2013), în temeiul cărora apelantele reclamante au solicitat obligarea intimatei pârâte la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, aferentă imobilului clădire și teren preluat abuziv, situat în Mun. Drobeta T. S., ..64, jud. M. conform dispoziției nr. 1609/07.07.2005 emisă de Primăria Mun. Drobeta T. S. (filele 1-3 dosar fond).
Chiar dacă prin precizările făcute cererii “ introductive de instanță„ (filele 41-42 dosar fond) apelantele reclamante au susținut caracterul administrativ al litigiului de față, respectiv refuzul nejustificat al autorității emitente de soluționare a cererii de emitere a deciziei într-un termen rezonabil, instanța de fond a apreciat judicios prin raportare la art.35 alin. (1) din Legea nr.165/2013, potrivit căruia “Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării”, că litigiul este de natură civilă și atrage competența materială a tribunalului în primă instanță..
Nu sunt întemeiate nici criticile din cel de al doilea motiv de apel, în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, având în vedere că aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa cum prevede art.425 C.pr.civ.
În realitate, aceste critici ale apelantelor reclamante privesc nemulțumirea acestora asupra modului în care, instanța a respins acțiunea ca prematur introdusă și că în mod nelegal a fost admisă excepția prematurității, dar nici aceste critici nu pot fi primite ca întemeiate, deși au fost dezvoltate în cel de al treilea motiv de apel.
Excepția prematurității cererii de chemare în judecată, este o excepție de fond (este în legătură cu o condiție de exercitare a acțiunii), peremptorie (se tinde la respingerea acțiunii) și absolută (normele care reglementează condițiile de exercitare a acțiunii au caracter imperativ).
Această excepție poate fi invocată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în orice stare a pricinii.Dacă se admite, cererea va fi respnsă ca prematur introdusă.
În acest sens, în soluționarea excepției, instanța a reținut corect că dispozițiile art.34 alin.(1) din Legea nr.165/2013 au caracter imperativ și dreptul pretins de către apelantele reclamante este afectat de un termen suspensiv până la împlinirea căruia (20 mai 2016) obligația corelativă dreptului nu putea fi executată.
Cu atât mai mult, instanța a făcut o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor art.248 C.pr.civ., potrivit cărora “instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei “.
Prin urmare, instanța nu avea cum să soluționeze fondul cauzei, astfel că nu sunt întemeiate nici restul criticilor care vizează durata excesivă a procedurilor administrative și încălcarea principiului procesului rezonabil, respectiv încălcarea art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În susținerea soluției instanței de fond, care este legală și temeinică, amintim și Decizia nr.5 din 16 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și prin care a statuat că “în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.26 alin.(3) din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor immobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în corelare cu art.4, art.33-35 din Legea nr.165/2013 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, este prematură cererea de chemare în judecată privind soluționarea pe fond a notificării nerezolvate de către entitatea deținătoare, cerere introdusă după . Legii nr.165/2013, dar anterior împlinirii termenelor din procedura prealabilă reglementate de acest act normative.În interpretarea și aplicarea dispozițiilor din art.1528 din Codul civil corroborate cu dispozițiile art.33 alin.(1) din Legea nr.165/2013, cu modificările și completările ulterioare, este prematură cererea persoanei îndreptățite adresată instanței ulterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, dar anterior împlinirii termenelor reglementate de art.33 din acest act normativ de obligare a unității deținătoare să soluționeze notificarea la împlinirea respective. “
Potrivit dispozițiilor art.521 alin.(3) C.pr.civ., “ dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatore pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțătii deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.“În consecință, nici restul criticilor invocate, nu se pot reține ca fiind întemeiate, astfel că neexistând nici motive de ordine publică care să poată fi puse în dezbaterea părților din oficiu potrivit art.479 alin.(1) teza II C.pr.civ., în temeiul art.480 alin.(1) C.pr.civ., apelul se privește ca nefondat și se respinge, păstrându-se soluția instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantele P. S., B. G. G., ambele cu domiciliul în Dr. Tr. S., I. M., nr. 3, ., ., împotriva deciziei nr. 11 din 10 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I.Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (CNCI) – în calitate de continuatoare a C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în București, Cl. Floreasca nr. 202, sector 1.
Decizie definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 21 Septembrie 2015
Președinte, Florența C. C. | Judecător, M. L. | |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud. M.L.
Jud.fond C.P.
Tehnored. A.G./2ex.
Data 06.10.2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 533/2015. Curtea de... | Fond funciar. Decizia nr. 562/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
