Anulare act. Decizia nr. 2795/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2795/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 2795/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2795
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. S.
Judecător M. P.-P.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea apelurilor declarate de reclamantul M. C. prin P. și de pârâții M. A. C. C., M. A. M., M. P. R., M. M. M., împotriva sentinței civile nr. 532 din 09.12.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic R. M. pentru apelantul reclamant M. C. prin P. și apelanții pârâți M. A. C. C., M. A. M., M. P. R., M. M. M., toți fiind reprezentați de avocat B. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Reprezentantul apelantului reclamant a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei consemnată prin ordinul de plată nr. 3397 din 03.06.2015.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelurilor de față.
Consilier juridic R. M., pentru apelantul reclamant M. C. prin P., a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
S-a susținut că potrivit sentinței civile 5899/01.10.1960 M. C. este proprietar al terenului de 490 mp, acesta aparținând domeniului privat al Municipiului C..
Avocat B. A., pentru apelanții pârâți M. A. C. C., M. A. M., M. P. R., M. M. M., a pus concluzii de respingere a apelului.
În dosarul nr._/215/2012 s-au comparat titlurile și s-a dat relevanță contractului de vânzare cumpărare încheiat între părți.
A arătat că în mod corect tribunalul a constatat că reclamantul nu are calitate procesuală activă.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 969 și 973 Cod civil, reclamantul fiind terț față de contractul de vânzare cumpărare.
Cu privire la apelul pârâților a pus concluzii de admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței apelate în sensul modificării cuantumului cheltuielilor de judecată de la 1000 la 10.000 lei reprezentând onorariu avocat.
S-a susținut că acestea reprezintă doar 3,4 % din valoarea terenului ce a constituit obiectul contractului de vânzare cumpărare . Apreciază că acest procent este echitabil în raport de complexitatea cauzei, de apărările avocatului și de toate demersurile făcute de acesta în cauza de față pe întinderea a trei cicluri procesuale.
A invocat ca practică decizia pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._/215/2012, prin care s-au acordat cheltuieli de judecată în sumă de 10.000 lei, arătând că între cele două acțiuni, acțiune în revendicare în dosarul din 2012 și acțiune în anularea contractului în prezentul dosar există o legătură.
Consilier juridic R. M., pentru apelantul reclamant M. C. prin P., a solicitat respingerea apelului formulat de pârâți, susținând că nu s-a făcut dovada acordării cheltuielilor de judecată solicitate.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față :
P. cererea înregistrată la Judecătoria C. sub nr._, la data de 07.02.2014, reclamantul M. C. P. P. în contradictoriu cu pârâții M. A. C. C., M. A. M., Meteică P. R., Meteică M. M. a solicitat să se dispună nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2257 din data de 16.11.2011 de către BNP N. M. din cadrul Camerei Notarilor Publici C., ce are ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra terenului situat în C., ..118 în suprafață de 470 mp din măsurători și 468 mp din acte, cu consecința restabilirii situației anterioare încheierii contractului
În motivare, reclamantul a arătat că în data de 16.11.2011, pârâții M. P.-R. si M. M.-M., cu rea credința au vândut către M. A.-C.-C. si M. A.-M., terenul situat în C., .. 118, în suprafața de 470 mp din măsurători și 468 mp din acte, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 2257/16.11.2011 la BNP N. M. din Camera Notarilor Publici C.. La data încheierii contractului, pârâții au declarat că bunurile nu sunt grevate de sarcini și servituți declarând că nu există litigii la instanțele judecătorești cu privire la bunurile ce au făcut obiectul vânzării, însă pârâții au indus în eroare nedeclarând situația reală.
La încheierea contactului autentic pârâtul M. P. R. și soția sa M. M. M. au declarat că bunurile nu sunt grevate de sarcini și servituți rămânând răspunzători de orice evicțiune totală sau parțială conform art.1337 c.civ, declarând de asemenea că nu există litigii la instanțe cu privire la titlul asupra bunurilor ce fac obiectul vânzării, aceștia inducând in eroare, nedeclarând situația reală, legală a bunurilor ce fac obiect al vânzării, au întrebuințat mijloace viclene ascunzând adevărul în privința bunurilor ce urmau să le vândă, precum și faptul că se aflau în litigiu, fiind afectat caracterul liber al consimțământului, că a fost afectată una din condițiile esențiale pentru validitatea convenției conform art. 948 cod civil și anume consimțământul valabil al părții care se obligă. De fapt terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 2257/16.11.2011 la BNP N. M. din Camera Notarilor Publici C. se afla în litigiu, înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/215/2009*.
Reclamantul a mai arătat că terenul a fost dobândit de vânzătorii M. P.-R. si M. M.-M. în baza Sentinței Civile nr. 8910/19.09.2003 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/2003, prin care acesta în contradictoriu cu N. C. a constatat dreptul de proprietate al reclamantului M. P.-R. asupra terenului în suprafață de 469 mp situat în C., .. 118, având vecinătățile: la Nord-. vest-S. M., la Sud-P. V., la Est-., în drept, pârâtul din această cauză, P. I. nu mai era proprietar la data pronunțării hotărârii judecătorești, întrucât prin sentința civilă nr.5899/01.10.1960, pronunțată de Tribunalul Popular Oraș C. în dosarul nr. 9253/1960, instanța a dispus în baza art. 1 litera d din Decretul nr.111/1951, la solicitarea Sfatului Popular al Orașului C., trecerea în patrimoniul statului a imobilului compus din casă de locuit cu 2 camere și o cămară, acoperită cu țigla, cu pământ pe jos, cu sobă de teracotă și lumină, un pătul din lănteți acoperit cu tabla, un pătul din nuiele acoperit cu tablă, precum și terenul în suprafața de 490 mp, vecin la Răsărit cu . Apus-F. P., la Miazanoapte-M. S., la Miazazi-cu ., ca fiind bun părăsit în temeiul Decretului nr. 111/1951, respectiv terenul anterior menționat prin expropriere din patrimoniul proprietarului P. I. în patrimoniul unității administrativ-teritoriale, P. I. fiind decedat și neavând moștenitori.
Mai mult, în data de 12.06.1986, în schimbul sumei de 28.000 lei, P. C. a intenționat vânzarea aceluiași teren, acum în suprafață de 600 mp, prin înscrisul intitulat „chitanță" către N. C., încheiat în prezența martorilor P. C. și P. A. ale căror semnături figurează in conținutul înscrisului olograf menționat, martori care erau decedați încă de la data de 20.01.1985-P. C. și la data de 23.12.1984-P. A..
La data de 26.05.2001, N. C. a încheiat cu numitul M. P.-R. un înscris sub semnătură privată intitulat „chitanță" prin care primul a vândut același teren cumpărat de la P. C. în anul 1986, în suprafață de 600 mp situat în C., .. 118. Astfel, înscrisul intitulat „chitanță" încheiat la data de 12.06.1986 între P. C. și N. C. a fost desființat irevocabil de Judecătoria C. prin sentința civilă nr. 211/14.01.2009 în dosarul nr. 5000._ , cu motivarea că acest teren aparține domeniului privat al Municipiului C. și nu a fost niciodată în proprietatea autorului P. C., ci a fost proprietatea lui P. I., proprietar expropriat în baza Decretului nr.111/1951. Astfel, potrivit probatoriului administrat, P. C. a decedat în anul 1987, iar fiica acestuia I. S. N. a declarat în fața organelor de cercetare penală că tatăl său P. C. nu a deținut în proprietate niciodată terenul înstrăinat.
Reclamantul a mai arătat că înscrisul intitulat „chitanță" încheiat între N. C. și M. P.-R. la data de 26.05.2001 a fost utilizat anterior desființării de către M. P.-R. prin formularea unei cereri în constatare în contradictoriu cu o persoană decedată P. I., neproprietar al terenului litigios, cerere înregistrată la Judecătoria C., care prin sentința civilă nr.8910/19.09.2003 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/2003, a constatat dreptul de proprietate al reclamantului M. P.-R. asupra terenului în suprafață de 469 mp situat în C., ..118, având vecinătățile: la Nord-. vest-S. M., la Sud-P. V., la Est-.>
Mai mult, această acțiune în constatare nu a fost soluționată în contradictoriu cu proprietarul terenului M. C., ci cu un neproprietar. Pârâtul M. P.-R. a procedat la intabularea în cartea funciară a terenului situat în C., .. 118, dobândit prin sentința civilă nr.211/14.01.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 5000._ .
M. C. nu a fost parte procesuală în aceste acțiuni judecătorești, astfel că nu a avut cunoștință de constatarea dreptului de proprietate al numitului M. P.-R.. Numitul M. P.-R. a formulat o cerere în revendicare împotriva posesorilor ce au primit posesia de la proprietarul M. C., V. F., Vlădutescu C., B. M., T. G., G. O., D. A. opunând ca titlu constatarea dreptului de proprietate prin sentința civilă nr.8910/19.09.2003 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/2003, instanța respingând această cerere în revendicare cu motivarea că reclamantul nu a dovedit că pârâții ocupă abuziv terenul, aceștia având contracte de închiriere valabile emanate de la adevăratul proprietar, M. C., respectiv contractele de închiriere nr. 21/2003 si 32/2003, și autorizația de construire nr.1725/2003, instanța reținând că titlul reclamantului M. P.-R. nu este opozabil decât până la proba contrarie, probă demonstrată cu actul de expropriere mai sus menționat, unitatea administrativ-teritoriala fiind adevăratul proprietar asupra terenului situat în C., .. 118, hotărâre menținută de Tribunalul D. prin Decizia nr. 1668/23.11.2005 pronunțată în dosarul nr. 2122/CIV/2005.
Reclamantul a arătat că reaua credința rezultă atât din manoperele dolosive folosite pentru inducerea în eroare în scopul de a vicia consimțământul cumpărătorilor M. A.-C.-C. și M. A.-M.. Se impune, astfel, rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare deoarece vânzătorul răspunde de viciile ascunse ale bunului, în prezent terenul fiind în litigiu judecătoresc, deci în cauză sunt îndeplinite condițiile art.1352 C.civ. existând viciul de consimțământ al erorii dolului, solicitând astfel să fie restabilită situația anterioară încheierii contractului de vânzare cumpărare.
Viciul de consimțământ invocat pentru anularea contractului este dolul și eroarea asupra substanței obiectului contractului. De asemenea, pe acest teren litigios, a fost emis de către Comisia Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Titlul de Proprietate nr. 2946/02.12.2003 pe numele A. M., iar pe rolul Curții de Apel C. este înregistrată acțiunea în revendicare formulată de M. C. sub nr._/215/2012. Reclamantul a arătat că acesta a formulat cerere în revizuire a titlului în baza căruia pârâții M. P. R. și M. M. M. au dobândit suprafața de teren în litigiu, înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/215/2013, respectiv sentința civilă nr. 8910/19.09.2003 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/2003.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1294 și următoarele Cod civil, art. 942 și art. 274 N.C.pc.
In dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar copii de pe înscrisuri, respectiv contract de vânzare –cumpărare autentificat sub nr. 2257 din data de 16.11.2011 de către BNP N. M., adresa nr._ din data de 10.06.2013, T.DP. nr. 2946 din data de 02.12.2003, T.D.P. nr. 2918 din data de 05.08.2003, cerere de revizuire, sentința civilă nr. 211 din data de 14.01.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 5000._, Hotărârea nr. 224 a Consiliului Local al Municipiului C., lista cu construcțiile provizorii amplasate pe domeniul public propus spre autorizare, contract de închiriere nr. 21 din data de 02.10.2003, act adițional nr. 1/2008 la contractul de închiriere nr. 21/2003, certificat de urbanism, autorizație de construire nr. 1725 din data de 22.10.2003, sentințe civile.
La data de 15.04.2014, prin serviciul registratură, pârâții au depus întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului. Pe fond, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, contractul de vânzare-cumpărare dintre pârâți fiind perfect valabil, dreptul vânzătorului fiind dovedit cu o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv sentința civilă nr. 8910 din data de 19.09.2003 pronunțată în dosarul nr._/2003. Mai mult, pârâții au câștigat litigiul având ca obiect acțiune în revendicare, în care s-au judecat în contradictoriu cu reclamantul, iar toate aspectele invocate de fapt prin acțiune sunt analizate în mod irevocabil în cursul proceselor anterioare .
La termenul de judecată din data de 19.06.2014, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C..
P. sentința civilă nr.8920/19.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția de necompetență materială a Judecătoriei C. invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
P. cererea de chemare în judecată reclamantul M. C. prin P. în contradictoriu cu pârâții M. A. C. C., M. A. M., Meteică P. R., Meteică M. M. a solicitat să se dispună nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2257 din data de 16.11.2011 de către BNP N. M. din cadrul Camerei Notarilor Publici C., ce are ca obiect vânzarea dreptului de proprietate asupra terenului situat in C., .. 118 în suprafață de 470 mp din măsurători și 468 mp din acte la prețul de 341.640 lei, cu consecința restabilirii situației anterioare încheierii contractului.
Potrivit art.130 alin.2 din Noul cod de procedură civilă - ,,Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”.
De asemenea, conform art.132 alin.1 din Noul cod de procedură civilă ,, Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă …” iar în art.132 alin. 3 se prevede că „dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente, sau după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent”.
Potrivit art. 94 alin.1 pct.1 lit. j Cod procedură civilă judecătoriile judecă cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști și neprofesioniști.
per a contrario, cererile evaluabile în bani a căror valoare este mai mare de 200.000 lei sunt în competența materială a Tribunalului.
În speță, din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2257 din data de 16.11.2011 de către BNP N. M. instanța a reținut că valoarea obiectului cererii este de 341.640 lei și constatând că aceasta depășește pragul maximal reglementat pentru judecătorii conform art.94 alin. 1 pct.1 lit. j Cod procedură civilă, a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei C. și a declinat competența materială în favoarea Tribunalului D., iar în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. 3 din codul de procedură civilă dosarul a fost înaintat de îndată instanței competente spre soluționare.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului D. sub nr._ .
Pârâții M. A. C., M. A. M., M. P. R. și M. M. M. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive active a reclamantului M. C. prin P. arătând că prin acțiunea formulată reclamantul a invocat nulitatea relativă a contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâți, în formă autentică, potrivit încheierii nr. 2257/16.11.2011 a BNP N. M., pentru incidența a două vicii de consimțământ, sub forma erorii și dolului.
Eroarea și dolul sunt reglementate ca vicii ale consimțământului părții cocontractante prin dispozițiile art. 954 și 960 C.civ. iar sancțiunea este nulitatea relativă, aceasta putând fi invocată doar de partea în contra căreia au fost exercitate aceste vicii sau de către partea astfel păgubită. M. C. este terț față de contractul de vânzare cumpărare legal întocmit, iar potrivit art. 973 C.civ. "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, produc efecte doar între părțile contractante și nu se invocă de către părți nico cauză de nulitate relativă".
P. urmare, au arătat pârâții, reclamantul nu poate invoca nulitatea relativă a contractului, nefiind identitate între persoana acestuia și partea ce ar putea pretinde drepturi în cadrul raportului juridic dedus judecății.
Au mai arătat pârâții că, pe fond, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât contractul de vânzare cumpărare dintre pârâți este perfect valabil, întocmit în forma autentică și înscris în Cartea Funciară, iar dreptul vânzătorului a fost dovedit cu hotărârea judecătorească irevocabilă, respectiv sentința civilă nr. 8910/19.09.2003 pronunțată în dosar nr._/2003 de către Judecătoria C. și înscris anterior vânzării în Cartea funciară, conform extraselor de CF atașate.
În plus, pârâții au triumfat irevocabil în acțiunea în revendicare formulată de același reclamant, conform deciziei civile nr. 334/19.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/215/2012, dosar în care s-au comparat titlurile părților și în care s-a dat prevalență acestui contract de vânzare cumpărare încheiat între cei patru pârâți, toate aspectele de fapt invocate din acțiunea de față fiind analizate irevocabil în procesele anterioare.
Au mai arătat pârâții că nu a existat nicio eroare de substanță și nici cu privire la existența litigiilor pe rol și oricum, aceste motive nu ar antrena nulitatea absolută și nu ar putea fi invocate de către un terț ci doar de către un cocontractant, nefiind incidente dispozițiile art. 1352 C.civ și nici art. 954 C.civ.
Pârâții au solicitat obligarea reclamantului la 10.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pârâții au depus la dosar în copie deciziile nr.334/19.02.2014 și nr.14/07.05.2014 ale Curții de Apel C., sentința civilă nr.8910/19.09.2003 a Judecătoriei C., autorizația de construire nr.387/25.04.2012, extras de pe portalul instanțelor de judecată privind stadiul procesual al dosarului nr._/215/2013 al Judecătoriei C., având ca obiect revizuire.
P. sentința civilă nr. 532 din 09.12.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M. C. prin P..
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul M. C., prin primar, în contradictoriu cu pârâții M. A. M. și M. A. M., M. P. R. și M. M. M., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
A fost obligat reclamantul la 1.000 lei cheltuieli de judecată către pârâții M. A. C. și M. P. R., reprezentând onorariu de avocat, redus în condițiile art. 451 alin. 2 C.pr.civ.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
P. acțiunea de față, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2257/16.11.2011, încheiat între pârâții M. P. R. și M. M. M., în calitate de vânzători și pârâții M. A. C. C. și M. A. M. în calitate de cumpărători, arătând că la încheierea contactului autentic pârâtul M. P. R. și soția sa M. M. M. au declarat că bunurile nu sunt grevate de sarcini și servituți rămânând răspunzători de orice evicțiune totală sau parțială conform art.1337 c.civ, declarând de asemenea că nu există litigii la instanțe cu privire la titlul asupra bunurilor ce fac obiectul vânzării, aceștia inducând în eroare, nedeclarând situația reală, legală a bunurilor ce fac obiect al vânzării, au întrebuințat mijloace viclene ascunzând adevărul în privința bunurilor ce urmau să le vândă, precum și faptul că se aflau în litigiu, fiind afectat caracterul liber al consimțământului, că a fost afectată una din condițiile esențiale pentru validitatea convenției conform art. 948 Cod civil și anume consimțământul valabil al părții care se obligă.
Reclamantul a mai arătat că reaua credință rezultă din manoperele dolosive folosite pentru inducerea în eroare în scopul de a vicia consimțământul cumpărătorilor M. A.-C.-C. si M. A.-M.. Viciul de consimțământ invocat pentru anularea contractului este dolul și eroarea asupra substanței obiectului contractului.
Pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului determinată de faptul că eroarea și dolul sunt reglementate ca vicii ale consimțământului părții cocontractante prin dispozițiile art. 954 și 960 C.civ. iar sancțiunea este nulitatea relativă, aceasta putând fi invocată doar de partea în contra căreia au fost exercitate aceste vicii sau de către partea astfel păgubită, ori, reclamantul M. C. este terț față de contractul de vânzare cumpărare legal întocmit și nu poate invoca nulitatea relativă a contractului, nefiind identitate între persoana acestuia și partea ce ar putea pretinde drepturi în cadrul raportului juridic dedus judecății.
Potrivit art. 248 alin. 1 C.pr.civ. instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 C.pr.civ. instanța a constatat că aceasta este întemeiată.
Având în vedere că Legea nr. 287/2009 privind Codul civil a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011 (potrivit art. 220 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil), iar contractul de vânzare cumpărare a cărui nulitate absolută se solicită a se constata a fost încheiat la data de 16.11.2011, instanța constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod civil, contractul fiind încheiat sub imperiul reglementărilor acestuia, astfel încât cauzele de nulitate invocate de reclamant urmează a fi analizate prin prisma dispozițiilor acestei legi.
Potrivit art.1206 alin.1 N.C.C. consimțământul este viciat când este dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin violență.
Art.1207 alin. 1 din N.C.C. statuează că partea care, la momentul încheierii contractului, se afla într-o eroare esențială poate cere anularea acestuia, dacă cealaltă parte știa sau, după caz, trebuia să știe că faptul asupra căruia a purtat eroarea era esențial pentru încheierea contractului.
De asemenea, potrivit art.1214 alin. 1 din N.C.C. consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.
Potrivit alin.2 al art. 1214 N.C.C partea al cărei consimțământ a fost viciat prin dol poate cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esențială.
Din aceste dispoziții legale rezultă că nulitatea care sancționează actele juridice încheiate cu vicierea consimțământului este o nulitate relativă care poate fi invocată doar de partea al cărei consimțământ a fost viciat.
Cum reclamantul M. C. nu este parte în contractul încheiat între pârâți, fiind terț, el nu are calitatea de a invoca astfel de cauze de nulitate relativă, care ar fi viciat consimțământul cumpărătorilor, legea, respectiv Codul civil recunoscând dreptul de a cere anularea actului numai părții din contract al cărei consimțământ a fost viciat.
De asemenea, deși reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a acestui contract, nu a invocat nicio cauză de nulitate absolută, motivele invocate de reclamant, care în opinia sa ar atrage nulitatea absolută, respectiv vicierea consimțământului pârâților cumpărători, nefiind cauze de nulitate absolută, ci de nulitate relativă care pot fi invocate doar în condițiile arătate anterior.
Față de aceste considerente, s-a constatat că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului este întemeiată, astfel că va fi admisă și, pe cale de consecință acțiunea formulată de reclamant va fi respinsă ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de pârâți, instanța a apreciat că suma de 10.000 lei solicitată de aceștia nu se justifică în raport de complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocat, astfel încât, în temeiul art. 451 alin.2 C.pr.civ. aceste cheltuieli au fost reduse la suma de 1.000 lei, urmând a fi obligat reclamantul la plata acestei sume către pârâți cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul M. C. prin P. și pârâții M. A. M., M. A. C. C., M. P. R. și M. M. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului său, reclamantul M. C. a susținut că soluția pronunțată de instanța de fond este criticabilă pentru următoarele considerente:
Terenul în litigiu a intrat în proprietatea Mun.C. și în administrarea Consiliului Local al Mun.C. în baza sentinței civile nr.5899/01.10.1960 pronunțată de Tribunalul Popular Oraș C. în dosarul nr.9253/1960 rămasă irevocabilă, prin care instanța a dispus în baza art.l litera.d din Decretul nr.111/1951,la solicitarea Sfatului Popular al Orașului C., trecerea în patrimoniul statului a imobilului compus din casă de locuit cu 2 camere și o cameră acoperită cu țiglă, cu pământ pe jos, cu sobă de teracotă și lumină, un pătul din lănteți acoperit cu tablă, un pătul cu nuiele acoperit cu tablă precum și terenul în suprafață de 490 mp. vecin la Răsărit cu . Apus -F. P., la Miazănoapte -M. S.,la Miazăzi - cu . fiind bun părăsit în temeiul Decretului nr.111/1951, respectiv terenul anterior menționat prin expropriere din patrimoniul proprietarului P. I. în patrimoniul unității administrativ teritoriale, P. I. fiind decedat și neavând moștenitori.
Ulterior în baza art.6 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art.477 vechiul Cod civil și art.36 alin.1 din Legea 18/1991 terenul în cauză a trecut în proprietatea Mun.C..
Potrivit art.963 alin.3 Cod civil „în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari. patrimoniul defunctului se transmite comunei, orașului sau după caz municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii".
Mai mult decât atât prin sentința civilă nr.211/14.01.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr.500._, instanța a desființat înscrisul sub semnătură privată încheiat între P. C. și N. C. încheiat la data de 12.06.1986, cu motivarea că acest teren aparține domeniului privat al Mun.C..
Contractul de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită a fost încheiat de către o persoană care a creat numai aparent dovada că este adevăratul proprietar al imobilului, deși în realitate actele invocate de acesta ca dovadă a dreptului de proprietate fuseseră anulate de către instanțele de judecată.
Izvoarele proprietății aparente se găsesc în diverse elemente materiale care îmbracă o persoană cu aparența unui drept. Deseori, această aparență se manifestă cu o asemenea forță încât determină un terț cu prudență și diligență medie să creadă că cel care apare ca fiind titularul unui drept real are în realitate această calitate. Titularul aparent al dreptului real poate să încheie diverse acte de dispoziție. Asemenea acte ar trebui să fie lipsite de efecte juridice în temeiul logicii implacabile a principiilor de drept civil. Într-adevăr, terțul subdobânditor, tratând cu un non dominus, nu poate să dobândească drepturi pe care autorul său nu le avea: nemo plus iuris ad allium transferre potest, quam ipse habet.
Potrivit art.206 alin.1 și 3 C. actele juridice încheiate de către persoanele juridice care au ca obiect drepturi ce nu pot aparține decât persoanei fizice sunt lovite de nulitate absolută.
Având în vedere cele menționate mai sus, consideră că soluția dată de instanța de fond este greșită întrucât Mun.C. și-a justificat calitatea procesuală activă prin prisma dreptului de proprietate pe care îl deține asupra imobilului.
P. acțiunea formulată M. C. a dorit ocrotirea dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, drept preexistent conform sentinței civile nr.5899/01.10.1960.
In temeiul art.453 C. critică cheltuielile de judecată stabilite de instanța de fond, susținând că activitatea prestată de avocat nu justifică cuantumul cheltuielilor de judecată acordate.
Față de cele expuse, a solicitat admiterea apelului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii.
În drept și-a întemeiat apelul pe prezentele motive pe dispozițiile art.466 și următoarele Cod procedură civilă.
P. apelul lor pârâții M. A. M., M. A. C. C., M. P. R. și M. M. M. au solicitat modificarea în parte a dispozițiilor sentinței atacate numai în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei reprezentând onorariul de avocat redus.
Au susținut că, la momentul promovării acțiunii de către reclamant, între cei patru pârâți și avocatul ales a intervenit contractul de acordare asistență și reprezentare juridică nr.27/10.04.2014 concretizat prin stabilirea unui onorariu în cuantum de 10.000 lei reprezentând onorariu avocat și emiterea unei chitanțe corelative pentru suma plătită, chitanță ce a fost depusă la dosarul de fond.
Astfel, în mod eronat, instanța de fond a argumentat în temeiul art.451 alin .2 C.pr.civ că respectivul onorariu este nejustificat în raport de complexitatea cauzei, dispunând reducerea sa la suma de 1.000 lei (adică de 10 ori mai puțin), fără a ține cont că respectivul cuantum de 10.000 lei a fost raportat la valoarea bunului ce constituie obiectul contractului de vânzare cumpărare nr.2257/16.11.2011 încheiat între cei patru pârâți în cauză și a cărui anulare se solicită de către reclamant fără just temei și justă cauză.
Altfel spus valoarea terenului ce constituie obiectul contractului de vânzare cumpărare sus amintit este de 341.640 lei, deci perceperea unui onorariu de 10.000 lei constituie numai 3,4 % din această valoare, procent pe care îl consideră nu numai firesc dar și echitabil în raport de complexitatea cauzei precum și de apărările avocatului și toate demersurile efectuate de acesta în cauza de față și anume reprezentare și asistența juridică la toate termenele de judecată, întocmirea și redactarea apărărilor și susținerea acestora în fața instanțelor de judecată.
Au mai arătat că între cele două părți a mai existat o acțiune promovată tot de către reclamantul M. C. prin P. și anume o acțiune în revendicare ce a constituit obiectul dosarului nr._/215/2012, soluționată în mod definitiv și irevocabil de către Curtea de Apel C. prin respingerea acțiunii formulate de către reclamantul M. C. prin P. și acordarea unor cheltuieli de judecată în cuantum de 10.000 lei, conform deciziei nr.14/07.05.2014 pronunțată în acest dosar.
Au susținut că, practic, între cele două acțiuni amintite și anume acțiunea în revendicare în dosarul nr._/215/2012 și acțiunea în anulare a contractului promovată în acest dosar există o legătură în sensul că acțiunea în anulare a contractului a fost invocată de către reclamant în fața Curții de Apel în dosarul_/215/2012 solicitându-se suspendarea judecății în acest dosar tocmai pentru promovarea acestei acțiuni în anulare a contractului.
In mod legal Curtea de Apel a respins această solicitare (tertip judiciar pentru amânarea judecării cauzei în cadrul dosarului nr._/215/2012) motivând că nu are legătură cu obiectul cauzei.
Pentru toate aceste considerente a solicitat admiterea apelului formulat și pe cale de consecință, schimbarea sentinței civile nr.532/09.12.2014 în sensul modificării cheltuielilor de judecată de la 1.000 lei la 10.000 lei reprezentând onorariu de avocat, cheltuieli pe care le consideră în deplină concordanță cu complexitatea cauzei de față.
Apelul declarat de reclamantul M. C. prin P. este nefondat iar apelul declarat de pârâți este fondat, pentru următoarele considerente :
În ceea ce privește apelul declarat de reclamantul M. C. prin P., Curtea constată că acesta conține pe de-o parte critici ce vizează soluționarea greșită pe excepție a acțiunii, iar pe de altă parte critici ce vizează fondul litigiului.
Analizând lucrările dosarului în raport de investirea făcută și temeiul legal invocat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, Curtea reține că instanța de fond a admis în mod corect excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și-n consecință în mod legal a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
În atare situație, instanța de apel va analiza numai criticile referitoare la soluționarea pe excepție a acțiunii, criticile vizând fondul cauzei neimpunându-se a mai fi examinate în conformitate cu prevederile art.479 alin.1 raportat la art.248 alin.1 Cod procedură civilă.
Astfel, prin acțiunea formulată la data de 07.02.2014, reclamantul M. C. prin P. a chemat în judecată pe pârâții M. A. C. C., M. A. M., Meteică P. R. și Meteică M. M. solicitând să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2257/16.11.2011 de BNP N. M., încheiat între cei patru pârâți.
Din modalitatea de redactare a acțiunii și terminologia uzitată, respectiv de a se dispune „nulitatea contractului de vânzare-cumpărare”, rezultă indubitabil că reclamantul a solicitat ca instanța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți.
Deși a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul nu a invocat nicio cauză de nulitate absolută, cauzele de nulitate la care face referire, respectiv eroarea și dolul, fiind cauze ce atrag sancțiunea nulității relative.
Observând cererea de chemare în judecată, Curtea constată că reclamantul a făcut o expunere succintă a situației de fapt cu privire la circuitul juridic al terenului în litigiu și în final a concluzionat că, transferul dreptului de proprietate în baza contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat, s-a realizat cu vicierea consimțământului prin eroare și dol.
A invocat ca temei legal al acțiunii promovate prevederile art.954, 962 raportat la art.1352 vechiul Cod civil, dar și prevederile art.942 și 1294 și următoarele din vechiul Cod civil.
Prevederile legale invocate de reclamant nu-și găsesc însă incidența în cauză deoarece contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat a fost încheiat la data de 16.11.2011, situație în care în speță sunt aplicabile dispozițiile noului Cod civil, care a intrat în vigoare la data de 01 octombrie 2011.
Sub aspectul viciilor de consimțământ invocate de reclamant ca și cauze de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare și a sancțiunii civile ce intervine în cazul în care actul a fost încheiat prin vicierea consimțământului, nu există diferențe între reglementarea din vechiul Cod civil și reglementarea din Codul civil actual.
Din interpretarea în mod coroborat a prevederilor art.1205 alin.1 Cod civil cu art.1207 alin.1 raportat la art.1214 alin.2 și 3 Cod civil, rezultă că eroarea și dolul sunt vicii de consimțământ, iar nulitatea care sancționează actele juridice încheiate cu vicierea consimțământului este nulitatea relativă.
Natura juridică a acestei sancțiuni rezultă atât din termenul uzitat în cuprinsul art.1207 alin. Cod civil, respectiv art.1214 alin.3 Cod civil (acela de „anulare” și „anulabil”), dar și din conținutul art.1214 alin.2 din același cod în care se menționează expres că „Partea al cărei consimțământ a fost viciat prin dol poate cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esențială”.
Or, este cunoscut că ori de câte ori legiuitorul a înțeles să facă referire la sancțiunea nulității relative a folosit (și folosește) expresia „anulare”, după cum pentru sancțiunea nulității absolute a folosit expresia „nulitate”.
Mai mult, faptul că art.1214 alin.2 Cod civil prevede expres că numai partea al cărui consimțământ a fost viciat poate cere anularea contractului, demonstrează cu certitudine că sancțiunea ce intervine în cazul în care actul juridic a fost încheiat cu vicierea consimțământului prin eroare și dol, este nulitatea relativă.
Așa cum rezultă chiar din cuprinsul art.1214 alin.2 Cod civil, nulitatea relativă poate fi invocată doar de partea al cărei consimțământ a fost viciat (spre deosebire de nulitatea absolută care poate fi invocată de orice parte interesată).
Aceasta presupune că nulitatea relativă a unui contract de vânzare-cumpărare pentru vicierea consimțământului prin eroare sau dol, nu poate fi invocată decât de părțile semnatare ale contractului.
Or, în speță contractul de vânzare-cumpărare nr.2257/16.11.2011 a fost încheiat între pârâții M. A. C. C. și M. A. M. pe de-o parte și pârâții M. P. R. și M. M. M. pe de altă parte, reclamantul M. C. prin P. nefiind parte contractantă, acesta fiind terț în raport cu actul juridic a cărui nulitate s-a solicitat.
Fiind terț în raport cu contractul de vânzare-cumpărare, reclamantul nu poate solicita instanței de judecată să constate nulitatea relativă a contractului pentru vicierea consimțământului prin eroare și dol, putând solicita doar constatarea nulității absolute a acestui act juridic, în condițiile în care subzistă vreuna din cauzele de nulitate absolută prevăzute de lege.
Cum în prezenta cauză reclamantul nu a invocat cauze de nulitate absolută, ci cauze de nulitate relativă, în mod legal prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
În atare situație susținerea apelantului reclamant în sensul că și-a justificat calitatea procesuală activă în prezenta cauză este nefondată.
În ceea ce privește susținerea referitoare la prevederile art.206 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, Curtea reține că aceste dispoziții legale nu au fost invocate la instanța de fond, fiind invocate pentru prima dată în apel, ceea ce este inadmisibil în raport de prevederile art.478 raportat la art.479 alin.1 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește apelul declarat de pârâți, Curtea constată că acesta conține critici numai cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, apelanții pârâți susținând că în mod greșit nu li s-a acordat onorariul de avocat integral, respectiv suma de 10.000 lei.
Criticile formulate de apelanții pârâți sunt parțial întemeiate.
Potrivit art.451 alin.2 Cod procedură civilă, „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat șu clientul său”.
În mod evident, scopul în care a fost edictat acest text de lege a fost a acela de a împiedica abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.
Tocmai de aceea în aprecierea cuantumului onorariului de avocat instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
În acest sens în jurisprudența CEDO s-a statuat că, partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art.274 vechiul Cod de procedură civilă, actualmente art.453 Cod procedură civilă), decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil și care au fost într-adevăr necesare pentru a se face apărări față de pretențiile părții adverse (cauza T. împotriva României, cauza R. împotriva României).
Din lucrările dosarului rezultă că în dosarul nr._ al Judecătoriei C., prestația apărătorului pârâților a constat în redactarea întâmpinării (depusă la filele 264-267) și prezența la singurul termen de judecată acordat, respectiv data de 19.06.2014, când cauza a fost soluționată prin declinarea competenței în favoarea Tribunalului D..
În dosarul nr._ al Tribunalului D. prestația apărătorului pârâților a constat în prezența la cele două termene de judecată acordate de instanță, respectiv 04.11.2014 și 02.12.2014 și redactarea întâmpinării care cu excepția părții finale (în care se face referire la documentele anexate și cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate) are un conținut identic cu întâmpinarea ce a fost depusă în dosarul nr._ al Judecătoriei C..
Mai mult, cauza supusă judecății nu a fost o cauză complexă, nu a prezentat elemente de dificultate sau noutate care să presupună un studiu intens în vederea documentării cu privire la problemele de drept puse în discuție, prin urmare nu a necesitat un volum foarte mare de muncă din partea apărătorului pârâților.
În atare situație, Curtea reține că față de volumul de muncă ce a fost depus de apărătorul pârâților la instanța de fond și lipsa de complexitate a cauzei, în acord și cu jurisprudența CEDO prima instanță în mod justificat a procedat la reducerea onorariului de avocat, apreciind că suma de 10.000 lei este mare.
Sub aspectul cuantumului onorariului de avocat în sumă de 1000 lei acordat de prima instanță prin sentința supusă apelului de față, Curtea apreciază însă că acesta nu este unul rezonabil și că în raport de volumul de muncă depus de apărătorul pârâților, de faptul că acesta a fost prezent la toate termenele de judecată acordate în cauză, dar și în raport de valoarea pricinii, cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat la instanța de fond se impun a fi stabilite la suma de 3000 lei.
În aprecierea acestui cuantum este lipsit de relevanță faptul că, pentru faza procesuală a apelului avocatul pârâților nu a mai perceput un onorariu, deoarece suma de 10.000 lei trecută în chitanța aflată la fila 30 în dosarul Tribunalului D. reprezintă onorariu încasat numai pentru judecata la instanța de fond, nefiind pus în discuție onorariul avocatului pentru faza procesuală a apelului.
De asemenea, împrejurarea că în dosarul nr._/215/2012 al Curții de Apel C., având ca obiect revendicare (în care au figurat aceleași părți ca și în cauza de față) au fost acordate în totalitate cheltuielile de judecată (onorariu avocat) în sumă de 10.000 lei, nu constituie un argument justificat pentru schimbarea sentinței și acordarea integrală a onorariului de avocat în sumă de 10.000 lei achitat de apelanții pârâți la instanța de fond, deoarece nu există similitudine între cele două cauze, cauza de față fiind soluționată pe excepție, în timp ce dosarul nr._/215/2012 al Curții de Apel C. a fost soluționat pe fond.
P. urmare, volumul de muncă al apărătorului în dosarul nr._/215/2012 al Curții de Apel C. a fost mult mai mare, ceea ce justifică acordarea unui onorariu mai mare.
Pentru considerentele expuse, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, apelul declarat de reclamant este nefondat și urmează a fi respins.
În baza art.480 alin.2 Cod procedură civilă apelul declarat de pârâți este fondat și urmează a fi admis.
Va fi schimbată în parte sentința, în sensul că va fi obligat reclamantul la 3000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, către pârâți.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant M. C. prin P., cu sediul în C., ., nr. 7, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 532 din 09.12.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._ .
Admite apelul formulat de apelanții pârâți M. A. M. și M. A. C. C., ambii cu domiciliul în C., ..154, jud. D., M. P. R. și M. M. M., ambii cu domiciliul în C., ., ., .,, împotriva sentinței civile nr. 532 din 09.12.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința civilă nr. 532 din 09.12.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._ în sensul că obligă reclamantul la 3000 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat către pârâți.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Iunie 2015.
Președinte, C. S. | Judecător, M. P.-P. | |
Grefier, A. C. |
Red.jud.C.S.
Tehn.MC/7 ex.
Data red.29.06.2015
J.f. A.B.
| ← Succesiune. Decizia nr. 1151/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 2902/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
