Conflict de competenţă. Sentința nr. 76/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 76/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 76/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
Sentința nr. 76
Ședința din Cameră de Consiliu de la 18 Septembrie 2015
Completul constituit din:
Președinte: M. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria C. – Secția Civilă și Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale referitor la judecarea cauzei privind pe reclamanta . L. și U. C. I. SA, cu sediul în București, .. 38, sector 1, și intimatul C. G., domiciliat în Pielești, jud. D., având ca obiect întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în ședință din Cameră de Consiliu lipsesc părțile.
Procedura, conform art. 135 alin. 4 Cod proc. civ, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea, socotindu-se lămurită, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data 22.08.2014, pe rolul Tribunalului D., reclamanta . L. și U.-C. I. SA a chemat în judecată pârâtul C. G., solicitând instanței obligarea acestuia la restituirea sumei de 1040 lei cu titlu de sumă nedatorată și plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că prin sentința nr. 3352/2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. _/63/2012, reclamanta a fost obligată la plata drepturilor solicitate de pârât, hotărâre rămasă definitivă și executorie în conformitate cu art. 274 Codul Muncii.
In temeiul art. 622 din NCPC, reclamanta a achitat în mod voluntar pârâtului suma de 2452 lei conform OP nr.324/28.06.2013.
Împotriva sentinței menționate, s-a declarat recurs care a fost admis prin Decizia nr. 7206/2013 pronunțată de Curtea de Apel C., astfel că titlul executoriu în temeiul căruia au fost executate aceste drepturi bănești a fost desființat în parte, astfel că nu mai există temei legal pentru plata efectuată pârâtului.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1341 Cod civil, art. 256 și următoarele din Codul muncii.
A depus la dosar în copie sentința nr.3352/2013, decizia nr.7206/2013, fluturaș de salariu, OP nr.324/2013, borderou, adresa emisă de FIVE SPRL.
La data de 09.02.2015 reclamanta a depus la doar cerere de renunțare și chitanțele cu care s-au achitat pretențiile bănești care fac obiectul cererii de chemare în judecată.
Tribunalul D., din oficiu, a dispus calificarea cererii de chemare în judecată ca fiind o întoarcere a executării și a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului D..
Prin sentința civilă nr. 1145/04.03.2015, Tribunalul D. a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei C..
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. 3352/2013 pronunțată de Tribunalul D. – Sectia Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/63/2012 . fost obligată catre reclamantul C. G. la plata drepturilor solicitate.
Impotriva sentintei . formulat recurs care a fost admis prin decizia nr. 7206/2013 a Curtii de Apel C..
Potrivit art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă, atunci când instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat se va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.
A.. 2 al aceluiași articol reglementează situația în care instanța care a desființat hotărârea executată și a dispus rejudecarea în fond a procesului, dar nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, stabilind că această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.
In sfârșit, alin. 3 al art. 723 Cod procedură civilă prevede că, dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și alin. 2, cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separata instantei de executare.
In cauză, repunerea în situația anterioară a fost solicitată de către reclamantă în condițiile art. 723 alin. 3 Cod procedură civilă.
Titlul în baza căruia a fost făcută executarea și care, ulterior, a fost desființat este o hotărâre judecătorească dată în materia conflictelor de muncă.
Executarea hotarârii judecatoriesti s-a efectuat in mod benevol, fără a se recurge la procedura executării silite, insă recuperarea sumei plătite se poate solicita tot pe calea întoarcerii executării, instanta de executare fiind competenta a solutiona cauza.
De vreme ce restabilirea situației anterioare executării a fost cerută pe cale principală, raportul juridic dedus judecății nu mai păstrează natura aceluia în baza căruia s-a emis titlul executoriu.
Pretenția concretă a reclamantei, în cererea de repunere în situația anterioară, adică obiectul cererii îl constituie o sumă de bani care nu mai are ca temei drepturile sau obligațiile salariale ale părților. Instanța este sesizată cu analiza unui raport juridic nou, de sine stătător, respectiv acela la baza căruia stă executarea unui titlu desființat și care nu împrumută nimic din particularitățile raportului juridic ce a format obiectul litigiului finalizat prin titlul executoriu desființat.
Prin urmare, instanța a apreciat că aparține Judecătoriei C. competența de soluționare a cererii, astfel încât, în baza art. 132 al. 3 Cod procedură civilă, a declinat competența materială de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei C..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.03.2015, sub nr._ și repartizată aleatoriu completului civil C15.
La termenul de judecată din 7 mai 2015, din oficiu, în temeiul art. 129-131 NCPC, instanța a pus în discuție și a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei C..
Analizând excepția invocată din oficiu, instanța a reținut următoarele:
În cauză, reclamanta S.C. Întreținere și Reparații L. și U. - C.F.R. I. S.A. a învestit instanța cu judecata unei cereri în pretenții având ca obiect obligarea pârâtului la restituirea sumei de 1040 lei, cu titlu de sumă nedatorată, conform mențiunilor exprese din cuprinsul cererii de chemare în judecată, sumă achitată în mod voluntar, în temeiul sentinței civile nr. 3352/2013, pronunțate de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/63/2012, definitivă și executorie conform art. 274 din Codul Muncii.
Acest titlu executoriu a fost desființat prin Decizia nr. 7206/2013 pronunțată de Curtea de Apel C., astfel încât nu mai există temei legal pentru plata efectuată pârâtului.
Temeiul de drept al acțiunii, indicat expres de reclamantă, este reprezentat de dispozițiile art. 1341 C.civ. art. 256 alin. 1 și art. 257-259 C.muncii.
În aceste condiții, contrar celor susținute de Tribunal, s-a reținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 256 alin. 1 C.muncii, indicate în mod expres în cererea de chemare în judecată, potrivit cărora, Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, acestea reglementând obligația de restituire pe care o au salariații, prevederi ce dau dreptul angajatorului la urmărirea beneficiarului acestor sume nedatorate.
Este evident că art. 256 Codul.Muncii reprezintă legea specială în raport de dreptul comun redat de art. 1341 NCCiv. în materia plății nedatorate, Codul Muncii (legea nr. 53/2003) reglementând un caz special de antrenare a răspunderii patrimoniale a salariatului, atunci când, fără a fi reținută vinovăția acestuia, salariatul este totuși obligat la restituirea unor sume încasate necuvenit.
În acest context, instanța a reținut că suma încasată de pârâtul-angajat prin executarea benevolă a sentinței civile a Tribunalului D., ca urmare a modificării acesteia în calea de atac, a devenit sumă încasată necuvenit, în sensul art. 256 alin. 1 din Codul muncii.
Împrejurarea că obligația stabilită în sarcina angajatorului prin hotărârea unei instanțe a fost adusă la îndeplinire de bunăvoie, în mod voluntar, în conformitate cu dispozițiile art. 622 alin. 1 NCPC, nu înlătură caracterul necuvenit al sumelor primite și nu atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 722 și următ. NCPC.
Astfel, contrar opiniei Tribunalului, instanța a reținut că, în procesul civil, instanța poate proceda la re-calificarea juridică a cererii cu soluționarea căreia a fost învestită, însă numai în limita și cu respectarea dreptului de dispoziție al părților, ce reprezintă un principiu fundamental al procesului civil român. Cum legiuitorul nu permite în nicio situație încălcarea acestor garanții procesuale, instanța a constatat că schimbarea temeiului de drept, indicat în mod expres și menținut de reclamantă pe tot parcursul litigiului, ca fiind art. 256 și art. 257-259 C.muncii, reprezintă nu doar o încălcare a principiului reglementat de art. 9 NCPC, ci și a celui potrivit căruia specialia generalibus derogant.
Astfel, în cauză, reclamanta nu a formulat o cerere de întoarcere a executării silite, ci a indicat expres în cuprinsul cererii de chemare în judecată că solicită restituirea unor sume pe care le-a achitat voluntar pârâtului, care este angajatul său, dar care în prezent sunt nedatorate, potrivit legii speciale nr. 53/2003.
Prin urmare, prezentul litigiu are natura juridică a unui conflict de muncă, astfel cum este reglementat prin art. 1 lit. n din Legea 62/2011 a dialogului social, supus, pe cale de consecință, jurisdicției muncii, situație în care, competența materială revine tribunalului, în primă instanță, conform art. 208 din Legea 62/2011.
De altfel, instanța a reținut că, în cauză, dispozițiile privind instituția întoarcerii executării nici nu pot fi aplicabile deoarece această instituție de drept procesual civil este reglementată de legiuitorul român în cuprinsul Cărții A V-A a Codului de Procedură Civilă intitulată "Despre executarea silită".
În acest sens, potrivit art. 622 alin. 1 și 2 NCPC, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
În prezenta cauză, plata fiind efectuată benevol, creditorul nu a sesizat organul de executare competent, astfel că, nefiind declanșată o executare silită, așa cum este reglementată de Cartea a V-a din Codul de Procedură Civilă, niciuna din dispozițiile cuprinse în aceasta, inclusiv cele prevăzute de art. 722 și următ., nu sunt incidente în speță.
Cu alte cuvinte, este lipsită de rațiune și de suport juridic, întoarcerea unei executări silite care nu a existat vreodată.
În final, instanța a reținut că dispozițiile privitoare la competența materială au caracter imperativ, fiind de ordine publică, potrivit art. 129 alin. 2, pct. 2 NCPC.
Pentru considerentele expuse, instanța a admis excepția invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Tribunalului D. - Secția Litigii de Muncă.
În temeiul art. 133 pct. 2 NCPC, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria C. și Tribunalul D., cu privire la soluționarea prezentei cauze.
În temeiul art. 134 NCPC, a constatat suspendată de drept judecata cauzei și a înaintat dosarul către Curtea de Apel C., instanța superioară comună, în vederea soluționării conflictului.
P. a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel C. în data de 15.09.2015, sub nr. de dosar_, fiind fixat termen pentru dezlegarea regulatorului de competență în data de 18 septembrie 2015.
Curtea, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 Cod procedură civilă, va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C., pentru următoarele considerente:
Pentru stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei esențial este a se determina natura juridică a dreptului invocat de reclamant privind restituirea sumelor achitate pârâtului.
Cu privire la plata efectuată de reclamantă nu există controverse: ea reprezintă o executare a obligației stabilite prin sentința nr. 3352/2013 pronunțată de Tribunalul D.. Executarea voluntară a obligațiilor stabilite printr-un titlu executoriu este reglementată ca regulă în materia executării, la art. 622 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie”.
Executarea silită reprezintă situația de excepție, reglementată la art. 622 alin. 2 din codul de procedură civilă și aceasta începe odată cu sesizarea organului de executare.
În speța de față nu s-a pus în discuție natura juridică a sumei achitate, iar executarea benevolă a sentinței de către angajator nu a reprezentat o plată nedatorată, în sensul art. 256 alin. 1 din Codul muncii. Exercitarea unei acțiuni în restituire a sumelor primite în mod necuvenit de către salariați reprezintă, într-adevăr, un conflict de muncă, supus judecății în primă instanță la tribunale, deoarece în cadrul acestor tipuri de litigii este necesară verificarea prealabilă a raportului juridici de muncă, a drepturilor și obligațiilor părților implicate în raportul juridic de muncă.
În cauza de față însă, analiza raportului juridic de muncă, a existenței drepturilor salariatului s-a realizat deja în cadrul dosarului nr._/63/2012, iar în cauza ce face obiectul cererii de restabilire a situației anterioare se pune în discuție restituirea sumelor plătite pentru executarea sentinței pronunțate de prima instanță și care, ulterior, a fost desființată, stabilindu-se deja în mod irevocabil că dreptul salariatului la plata acestei sume nu există.
Legiuitorul a reglementat expres această situație la art. 724 (Modalitatea de restabilire) din Codul de procedură civilă republicat în aprilie 2015, text situat în cap VIII Întoarcerea executării, astfel:
„(1) În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării. În cazul în care bunul supus executării silite este un bun imobil, instanța va dispune asupra efectuării operațiunilor de carte funciară necesare, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință, potrivit regulilor de carte funciară.
(2) Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.
(3) Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. (1) și (2), cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de executare. Judecata se va face de urgență și cu precădere, hotărârea fiind supusă numai apelului”.
Textul art. 724 alin. 3 din Codul de procedură civilă reglementează situația în care restabilirea situației anterioare nu s-a realizat în cadrul judecății prin care s-a desființat hotărârea executată, stabilindu-se că restabilirea situației anterioare se face în acest caz, pe cale separată, la instanța de executare.
Textul nu face distincție între ipoteza executării de bunăvoie a titlului și aceea a executării prin modalitatea executării silite, referindu-se la toate situațiile în care titlul a fost desființat, iar restabilirea situației anterioare nu s-a realizat. În această situație, deoarece legea nu distinge, raționamentul expus de către Judecătoria C. este greșit, deoarece pornește de la premisa că restabilirea situației anterioare pe cale separată de către instanța de executare după desființarea titlului trebuie analizată numai în situația în care plata s-a realizat ca urmare a executării silite, excluzând, fără temei, situația executării benevole.
Pentru considerentele anterior expuse, Curtea constată că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 724 alin. 3 din Codul de procedură civilă, astfel că și problema competenței materiale de soluționare a cererii se rezolvă după regula instituită la art. 724 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
În consecință, pentru soluționarea în primă instanță a cererii, competentă este instanța de executare, respectiv judecătoria, conform dispozițiilor art. 651 alin. 1 din Codul de procedură civilă republicat.
Față de aceste considerente,Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta . L. și U. C. I. SA, cu sediul în București, .. 38, sector 1, și intimatul C. G., domiciliat în Pielești, jud. D., având ca obiect întoarcere executare, în favoarea Judecătoriei C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 Septembrie 2015.
Președinte, M. M. | ||
Grefier, A. Golașu |
Red. MM
Tehnored. AG 21.09.2015
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 525/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 561/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
