Conflict de competenţă. Sentința nr. 47/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 47/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-11-2012 în dosarul nr. 47/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 47
Ședința din Camera de Consiliu de la 28 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Grefier V. R.
x.x.x
Pe rol, soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Tg.J. și Judecătoria C. privind acțiunea formulată de contestatorul M. P. în contradictoriu cu A.- D. G.- A. R..
La apelul nominal au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța a trecut la soluționarea conflictului negativ de competență:
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență:
Prin sentința civilă nr._ din ședința publică din 06.09.2012, pronunțată la Judecătoria C., a fost admisă excepția necompetenței teritoriale exclusive și a fost declinată competența de soluționare a contestației în favoarea Judecătoriei Tg- J...
În ședința publică din data de 06.09.2012 instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei C. în soluționarea cauzei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Contestatorul a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare emise de A. R., solicitând să se judece în contradictoriu cu D. G..
Potrivit disp. alin 1 și 4 ale art. 172 din OG 92/2003 rep și modificată:
"Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
(4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență."
Totodată, disp art 400 cod procedură civilă prevăd că: "Contestația se introduce la instanța de executare.
Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare".
Potrivit dispozițiilor art.373 alin 2 cod procedură civilă: "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".
Având în vedere textele de lege menționate și reproduse, s-a reținut că, în cazul unei acțiuni ce are ca obiect contestație la executare, inclusiv împotriva actelor de executare emise pentru creanțe fiscale, competența soluționării contestației la executare aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se face executarea.
Din analiza actelor de executare atașate dosarului s-a constatat că executarea se efectuează de către A. R. în baza unor sentințe pronunțate de Secția Comercială a Tribunalului G..
Avându-se în vedere caracterul exclusiv al competenței teritoriale reglementate în materia contestației la executare, instanța a apreciat ca întemeiată excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C. în soluționarea prezentei cauze, față de dispozițiile art. 159 pct.1 și 4 C.pr.civ raportate la dispozițiile art. 373 alin 2 și 400 C., și a o admis-o ca atare.
Conform dispozițiilor art.158 alin 1 Cod procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
În consecință, în temeiul art.158 alin. 3 C.pr.civ., s-a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei C. și s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorul M. P. în contradictoriu cu A.- D. G., în favoarea Judecătoriei Tg.J..
La Judecătoria Tg.J., în ședința publică din 8.11.2012, apărătorul ales al contestatorului a ridicat la rândul său, excepția de necompetență teritorială exclusivă a acestei instanțe.
Față de această excepție și văzând disp. art. 137 C.p.r civ., potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond ce fac inutilă cercetarea fondului, coroborate cu disp. art art.158 C.pr.civ., potrivit cărora, instanța este obligată să-și verifice competența în ceea ce privește judecarea cauzei, instanța a soluționat cu prioritate excepția de necompetență teritorială invocată.
Prin sentința civilă nr._ din 08 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._/215/2012, s-a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă a instanței, invocată de contestator.
S-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul M. P., în contradictoriu cu intimata A.-D. G.-A. R., județul G., în favoarea Judecătoriei C..
S-a constatat că există conflict negativ de competență între Judecătoria Tg.- J. și Judecătoria C. și s-a trimis dosarul la Curtea de Apel C. pentru a hotărî asupra conflictului.
În acest sens, s-a reținut că în materie de executare silită competența teritorială este una exclusivă, ea fiind așadar, o competență teritorială stabilită de lege de la care nici părțile și nici instanța nu pot deroga. În această situație, față de disp. art. 159, alin.3 C.pr. civ., această competență este de ordine publică și nu poate fi încălcată.
Din interpretarea disp. art. art. 373 alin.2 C.pr. civ., potrivit cărora," instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", se poate deduce intenția legiuitorului de a conferi o competență teritorială exclusivă.
Așadar, instanța apreciază că prin dispozițiile art.373 alin.2 C.proc.civ. legiuitorul a reglementat o competență teritorială exclusivă, absolută, în soluționarea contestației la executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se va face executarea silită.
Potrivit disp. art. 172 alin.4 C.pr. fisc., aplicabil în cauză, „Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență”.
Cum în legea specială nu se indică o altă instanță de executare decât cea competentă de drept comun în materia executării silite și având în vedere că în ce privește Codul de procedură fiscală, acest act normativ special se completează cu dispozițiile din codul de procedură civilă, instanța a apreciat că pentru a se stabili instanța competentă în speță, trebuie să fie coroborate disp. art. 172 cpr. fisc . și art. 373 cpr. civ.
În acest sens, s-au avut în vedere și Decizia nr. 14/2007 pron. la Î.C.C.J., în RIL cu privire la aplicarea disp. art. 169 alin.4 din C.PR. FISC., precum și faptul că în urma modificărilor survenite ulterior pronunțării acestei decizii, art. 169 alin 4 C.PR. FISC., a devenit art. 172 alin 4 din același act normativ.
În ce privește însă această decizie invocată de contestator, instanța a apreciat că are relevanță numai sub aspectul faptului că se poate, pe baza dispozitivului său, a se reține că instanța competentă este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, fără altă nuanțare cu privire la titlul executoriu, deoarece respectiva decizie se referă la instanța competentă în contestația împotriva titlului executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, iar în cauză nu este în discuție o astfel de problemă, ci pur si simplu există opinii diferite cu privire la instanța competentă raportată la noțiunea de instanța în circumscripția căreia se face executarea.
În acest sens, s-a reținut că prima instanță investită, Judecătoria C., a apreciat că instanța în circumscripția căreia se face executarea este Judecătoria Tg- J., deoarece această competență este atrasă de sediul organului de executare.
Spre deosebire de această instanță, instanța investită prin declinarea de competență, în speță Judecătoria Tg.J., consideră că instanța în circumscripția căreia se efectuează executarea nu este cea în a cărei rază de competență își are sediul organul fiscal de executare ci aceea în raza căreia se efectuează actele materiale de executare, în speță cea de la domiciliul debitorului, acolo aflându-se și bunurile acestuia.
În ce privește stabilirea instanței de executare, adică a judecătoriei în raza căreia se face executarea, se va avea în vedere că executarea silită în speță este o modalitate de realizare a unor creanțe patrimoniale derivând dintr-o hotărâre judecătorească, titlul fiind pus în executare de către organele fiscale din localitatea R. deoarece creanța era în contul unei persoane juridice care avea sediul în localitatea R., persoană juridică ce nu mai există, fiind angajată astfel, prin titlul executoriu, răspunderea materială a administratorului –persoană fizică, administrator ce are domiciliul în municipiul C. și ale cărui bunuri se află la domiciliul său. Astfel, s-a apreciat că această executare, instituie competența materială și teritorială în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia se vor efectua efectiv actele materiale de executare. În speță nefiind emise alte acte de executare decât somația și titlul executoriu, se apreciază că executarea se face așadar, la domiciliul debitorului. Cu alte cuvinte, pentru a stabili judecătoria în a cărei rază se efectuează executarea silită, interesează locul unde se efectuează actele materiale de executare, deoarece acela este locul și momentul în care se realizează efectiv executarea silită.
Competența organului fiscal ce realizează executarea vizează strict pe acesta, nu și instanța competentă să soluționeze contestația la executare, care se stabilește doar prin prisma art. 373 alin 2 C.pr.civ (instanța în circumscripția căreia s-a realizat executarea), iar în speță, executarea se realizează, față de actele de executare emise până în prezent, la domiciliul debitorului, la locul în care se află bunurile acestuia.
Din aceste motive și față de dispozițiile legale mai sus citate, instanța a apreciat ca fiind întemeiată excepția de necompetența teritorială invocată de contestator și a admis-o iar, văzând dispozițiile art.137, 159,373 C.pr. civ. rap. la art. 172C.pr. fisc., a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei C., județul D..
Față de această soluție, instanța a constatat că între cele două instanțe de fond s-a creat un conflict negativ de competență motiv pentru care, văzând disp.art.20 – 22 C.pr.civ., constată existența unui conflict negativ de competență ivit între Judecătoria Tg.J. și Judecătoria C., instanțe din circumscripția Curții de Apel C. și trimite dosarul la Curtea de Apel C. pentru a hotărî asupra conflictului.
La Curtea de Apel C. s-a format Dosarul_, cu termen de soluționare la data de 28.11 2012.
Potrivit art. 20 alin. Cod procedură civilă, există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.
Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Curtea de Apel C. a constatat că cele două instanțe, Judecătoria Tg-J. și Judecătoria C., s-au declarat necompetente, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cererea.
Pe de altă parte, sunt incidente disp. art. 22 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât cele două judecătorii nu țin de același tribunal, astfel ca este atrasa competența curții de apel pentru judecarea conflictului ivit.
Rezultă, așadar, că sesizarea Curții de Apel a fost corect făcută de ultima instanță în fața căreia s-a ivit conflictul și că sunt îndeplinite condițiile pentru emiterea regulatorului de competență conform art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă.
Asupra conflictului negativ de competență de față, se constată că, prin cererea înregistrată la Judecătoria C., debitorul a contestat însuși titlul executoriu nr._/_ emis de A. R. și somația nr._/_, solicitând anularea acestora, instanța fiind investită cu o contestație la executare propriu-zisă și nu cu o contestație la titlu, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 400 alin. 2, teza I Cod procedură civilă ( raportat la sentința nr. 656/18.05.2009 pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._/ 95/ 2008, definitivă și irevocabilă).
Art. 400 alin. 1 Cod procedură civilă prevede introducerea contestației la executare la instanța de executare, iar potrivit dispozițiilor art. 373 alin. 2 Cod de procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
În materia contestației la executare nu există norme speciale care să deroge de la competența stabilită prin art. 373 alin. 2 și art.400 alin. 1 Cod procedură civilă.
Rezultă că locul executării silite este criteriul stabilit de lege în determinarea instanței de executare, ca instanță căreia îi revine competența teritorială de soluționare a contestației la executare, or acest criteriu are în vedere locul unde se realizează în mod efectiv executarea, loc care nu se confundă cu acela unde își are sediul organul de executare.
În procedura executării silite, locul executării este acela unde se află bunurile supuse urmăririi, sau, în absența indicării de către creditor a locului unde se află bunurile debitorului asupra cărora se va face executarea silită (astfel cu este cazul în speță), acesta se prezumă a fi cel de la domiciliul/sediul debitorului, respectiv Judecătoria C..
Având în vedere dispozițiile art. 373 alin. 2 și art. 400 alin. 1 Cod procedură civilă, se constată că judecătoria competentă să soluționeze contestația la executare este Judecătoria C., în raza căreia se află domiciliul debitorului, în dosar neprecizându-se de către creditor că bunurile debitorului asupra cărora se va face executarea silită ar fi amplasate în altă locație .
Pentru aceste considerente, în baza art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabilește competența soluționării cauzei privind acțiunea formulată de contestatorul M. P. în contradictoriu cu A.- D. G.- A. R., în favoarea Judecătoriei C..
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Noiembrie 2012.
Președinte, E. S. | ||
Grefier, V. R. |
Red.jud.E.S.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.-05.12.2012
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2012/2012. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2012/2012. Curtea de... → |
|---|
