Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2012/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2012/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-11-2012 în dosarul nr. 11407/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr._/2012
Ședința publică de la 29 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE FLORICA DIACONESCU
Judecător I. V.
Judecător M. L.
Grefier N. D.
M. Public reprezentat prin procuror C. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă D. F., împotriva sentinței nr.869 din data de 23 mai 2012,pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. - P. M. FINANȚELOR P. - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. O., având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta reclamantă D. F. reprezentată de avocat Ș. Tituscu, lipsind intimatul pârât S. R. - P. M. FINANȚELOR P. - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. O..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.
Avocat Ș. Tituscu pentru recurenta reclamantă D. F., a pus concluzii de admiterea recursului,modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul O..
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
P. cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O. – Secția I Civilă, reclamanta D. F. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. București – Direcția Generală a Finanțelor P. O., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea Statului R. la plata sumei de 10.000 euro, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile și imobile confiscate de regimul comunist autorului său, P. M., care a fost condamnat politic și 5.000 euro reprezentând prejudiciul cu caracter moral suferit de familie și implicit de autorul său, ca urmare a condamnării suferite.
În motivare, reclamanta a arătat că autorul său, P. M., născut la data de 3 iunie 1908 în ., în perioada 1952-1977 a fost condamnat la pedeapsa de 25 de ani de muncă silnică, la 10 ani degradare civilă și confiscarea averii personale, fiind declarat ,,culpabil pentru crima de favorizare a infractorului în baza dispozițiilor art.6 din Decretul 199/1950’’, așa cum reiese din sentința nr.232 din 11 noiembrie 1952 a Tribunalului M. Teritorial București, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului formulat în cauză prin decizia nr.272/1953 de la 5 martie 1953 pronunțată de Tribunalul Suprem.
Reclamanta precizează că la data de 30 aprilie 1953, autorul său P. M. a fost înregistrat la colonia de muncă MAI Baia Sprie în vederea executării pedepsei la care a fost condamnat, fiind pus în libertate la data de 18 aprilie 1964 anterior împlinirii termenului privind măsurată luată împotriva lui.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.221/2009.
Pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. - Direcția Generală a Finanțelor P. O. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii formulată de reclamanta D. F..
Față de capătul de cerere prin care se solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea autorului reclamantei, pârâtul arată că prin decizia nr.1360 din 21.10.2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată, constatând că prevederile art.5 alin.1, lit.(a) teza I (privind acordarea unor despăgubiri morale) din Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06.03._89, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.12 a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
P. sentința civilă nr. 869/2012 de la 23 Mai 2012, Tribunalul O. Secția I Civilă, a respins acțiunea reclamantei D. F., formulată în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. București – DGFP O., cu sediul în Slatina,, sub aspectul ambelor capete de cerere, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, analizând cererea reclamantei prin prisma probatoriului administrat, raportat la dispozițiile legale incidente in cauză, Tribunalul a constatat următoarele:
1. Relativ la primul capăt de cerere, prin care reclamanta a solicitat obligarea Statului R. la plata sumei de 10.000 euro, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile și imobile confiscate de regimul comunist autorului său, P. M., care a fost condamnat politic, se retine ca dovada condamnării politice a autorului reclamantei s-a facut in cauza prin sentinta nr. 232 din 11 noiembrie 1952 pronunțată de Tribunalul M. Teritorial București în dosarul nr.390/1952 (filele 23-34 dosar) si decizia nr.272 din 5 martie 1953 pronunțată de Tribunalul Suprem – Colegiul M. (filele 37-45), potrivit cărora aut. P. M. a fost condamnat in temeiul dispoz art.6 din Decr.199/1950 comb. cu art.284 pct.1 si final C.P.
Potrivit art.5 al.1 lit.b) din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora pronuntate in perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
In speță, pentru a beneficia de despăgubirile solicitate reclamanta era ținută potrivit dispoz art.1169 C.civ din 1864, a face dovada calității de proprietar a autorului său asupra acestor bunuri, dovada confiscării bunurilor respective (este necesar ca această confiscare să fie făcută prin hotărârea de condamnare), dovada nerestituirii bunurilor, dovada faptului că nu a fost obținută nicio despăgubirile prin echivalent.
P. sentinta de condamnare a def. Pătrascu M. s-a dispus si confiscarea averii personale a acestuia, însă la dosarul cauzei nu s-a depus nici un înscris din care să rezulte in concret bunurile ce au făcut obiectul confiscării.
Acest aspect, coroborat cu conținutul relațiilor comunicate de Primăria comunei I., potrivit cărora in temeiul legii nr.18/1991 moștenitorii autorului au beneficiat de 2,75 ha teren, sunt de natura a justifica solutia de respingere a cererii reclamantei ca neîntemeiată, pentru lipsa dovezii bunurilor confiscate si a dreptului de proprietate asupra acestora in persoana autorului Pătrascu M..
2. Relativ la al doilea capăt de cerere, prin care reclamanta solicita obligarea Statului R. la plata sumei de 5.000 euro reprezentând prejudiciul cu caracter moral suferit de familie și implicit de autorul său, ca urmare a condamnării cu caracter politic, Tribunalul constata următoarele:
P. Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, dispoz. art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 care stabileau un drept la despăgubiri pentru persoanele condamnate și moștenitorii acestora, și pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată, au fost declarate neconstituționale, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere art. 31 alin. 1 din Legea 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție potrivit cărora, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept. La data soluționării cererii de față termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional a expirat, astfel că cererea este lipsită de temei juridic.
În condițiile stabilite de art. 31 alin.1 și 3 din Legea 47/1992 și art.147 alin.4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Caracterul obligatoriuopozabil tuturoral deciziilor Curții Constituționale, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, implică antrenarea răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii, răspundere similară cu aceea a nerespectării unei legi adoptate de către Parlament sau a unei ordonanțe emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al dispozițiilor art.1 alin.(3) din Constituție, potrivit cu care România este stat de drept. Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
De altfel prin Decizia în interesul legii nr.12/19.09.2011 pronunțată de ÎCCJ, s-a statuat că declararea neconstituționalității dispozițiilor art.5 alin. (1) lit.a) teza I din Legea nr.221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Constatând această situație de fapt, Tribunalul a reținut că cererea reclamantei născută din dispozițiile normei invocate mai sus nu poate fi primită, atâta timp cât legiuitorul nu a modificat sau completat dispozițiile art. 5 ce a fost declarat neconstituțional, situație ce a impus respingerea si a celui de-al doilea capăt de cerere, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta D. F. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență, că în mod greșit instanța de fond i-a respins acțiunea, cu motivarea că la 20.10.2010 și respectiv 21.10.2010, Curtea Constituțională a României a pronunțat deciziile nr._ prin care a constatat că dispozițiile art.5 alin.1 lit.a, cât și modificările ulterioare intervenite prin OUG nr.62/2010 sunt neconstituționale.
Arată că, solicită prin prezenta acțiune obligarea Statului R. la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral ( 5.000 euro ) si material ( 10.000 euro ) produs urmare a condamnării autorului sau, P. M.
Legal citat intimatul pârât, a formulat întâmpinare la motivele de recurs, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul O..
În întâmpinare, intimatul pârât precizează că, față de capătul de cerere prin care se solicită daune morale, apreciază că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, motivând hotărârea prin trimitere la neconstituționalitatea dispozițiilor invocate, respectiv a dispozițiilor art.5 alin.1, lit.a) din Legea nr.221/2009, neconstituționalitate constatată prin deciziile Curții Constituționale .
Cererea reclamantei nu putea fi soluționată favorabil de către instanța de fond, fără a-și depăși limitele puterii judecătorești acordate si fără a-și aroga atribuții de legiferare .
Față de inaplicabilitatea dispoziției de lege (privind acordarea daunelor morale ), invocata prin acțiune de către reclamanta, instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea dispozițiilor Constituției de care depindea soluționarea procesului, promovând astfel actualitatea principiilor controlului constituționalității legilor de către Curtea Constituțională, ca factori pentru înstărirea statului de drept.
In privința despăgubirilor materiale, legea a instituit ca măsura reparatorie, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare, fiind necesar a se va tine seama daca bunurile respective nu i-au fost retituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent in condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Foștii proprietari au avut asigurat accesul la justiție, atâta vreme cât li s-a pus la dispoziție o cale specială de urmat în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra acestor imobile, posibilitatea acordata foștilor proprietari de a solicita retrocedarea imobilelor ce au făcut obiectul Legii nr. 10/2001, a fost de natura sa asigure respectarea principiului securității si stabilității raporturilor juridice in materia proprietății.
In cazul de față, exista adresa emisă de Primăria comunei I.-O., potrivit căreia in temeiul Legii nr. 18/1991, moștenitorii autorului au beneficiat de restituirea unei suprafețe de teren de 2,75 ha teren.
Pentru acordarea de despăgubiri materiale se impune a se face dovada proprietății bunurilor, dovada confiscării, a nerestituirii bunurilor cat si dovada faptului ca nu a fost obținută nicio despăgubire prin echivalent, etc.
Instanța de fond, s-a pronunțat in mod corect asupra despăgubirilor materiale având in vedere condițiile necesare a fi îndeplinite pentru acordarea acestora si luând in considerare înscrisurile de la dosar, prin hotărârea de condamnare se retine confiscarea bunurilor autorului, insa la dosarul cauzei nu a fost depus niciun înscris din care sa rezulte in concret bunurile ce au fost confiscate ( procese verbale de confiscare, procese verbale de sechestru asiguratoriu definitiv J, nu s-a depus niciun inscris din care sa rezulte cu certitudine ca reclamantei i-au fost efectiv confiscate bunurile, existând posibilitatea ca acestea sa fi rămas in custodia membrilor familiei sa nu fi fost efectiv valorificate de către autorități.
Pentru considerentele arătate, solicită respingerea recursului formulat de reclamantă ca neîntemeiat si sa se mențină sentința nr.869/23.05.2012 pronunțata de Tribunalul O..
In drept, întemeiază prezenta întâmpinare pe dispozițiile art. 115 si urm. din Codul de procedură civilă.
Recursul este fondat.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor invocate și a apărărilor formulate de către recurent, în raport de prevederile art. 304 punctele 1 – 9 cod pr. civ, Curtea constată că, în cauză, este incident de motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. 5 Cod pr. civ. care impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere faptul că lipsesc o . elemente de rezolvare a fondului cauzei.
Astfel, s-a solicitat de către reclamant administrarea probei cu înscrisuri, proba cu expertiză tehnică de specialitate pentru a putea fi expertizate bunurile precizate ca fiind confiscate, aceste probatorii nu au mai fost administrate, fără nici o motivare în acest sens din partea instanței de fond.
Aceasta echivalează cu o nesoluționare a fondului cauzei și, pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție se impune rejudecarea cauzei în fața aceleiași instanțe.
Odată cu rejudecarea cauzei instanța ca administra toate probatoriile pe care le consideră necesare, utile și pertinente în soluționarea legală și corectă a litigiului, în vederea dovedirii atât a momentului preluării, a condițiilor în care aceasta a avut loc, existenței bunurilor solicitate, cât și a expertizei acestor bunuri menționate prin efectuarea unui raport de expertiză tehnică de specialitate.
Se vor solicita acte din care să rezulte inventarul agricol la momentul preluării/ confiscării bunurilor menționate.
Având în vedere aceste considerente expuse, în temeiul art. 312 alin. 3 cod pr. civ. se va admite recursul, va fi casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru a fi cercetat fondul cauzei în limitele investirii, probe cu care se vor avea în vedere apărările și susținerile părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă D. F., împotriva sentinței nr.869 din data de 23 mai 2012, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. - P. M. FINANȚELOR P. - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. O., având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizie irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 29 Noiembrie 2012
Președinte, F. D. | Judecător, I. V. | Judecător, M. L. |
Grefier, N. D. |
Data red.13.12.2012
Red.jud.I. V.
Tehn. 2 ex./J.V.
j.f./ M. I. S.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 47/2012. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 495/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
