Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 07/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 07/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-11-2012 în dosarul nr. 10599/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr._
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător Tania Țapurin
Judecător D. S.
Grefier C. C.
x.x.x.
M. Public a fost reprezentat de procuror C. N.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul M. C. împotriva sentinței civile nr. 286 din 15 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect Despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se referatul din data de 12 octombrie 2012 prin care s-a propus perimarea recursului civil de față.
Curtea, din oficiu, a pus în discuție excepția de perimare a recursului.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea excepției, în sensul de a se constata perimat recursul.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, se constată următoarele:
La data de 14 decembrie 2010, reclamantul M. C. a formulat cerere de chemare în judecată a Statului R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de către mama sa, invocând dipozițiile art. 3 și art. 4 alin. 2 din Legea 221/2009.
P. sentința civilă nr. 286 din 15 aprilie 2011, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul D. a respins acțiunea formulată de reclamantul M. C..
Împotriva acestei sentințe civile, în termenul legal, a declarat recurs reclamantul M. C..
Având în vedere că, din verificările actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 11 octombrie 2011, dată la care cauza a fost suspendată în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 C.p.c. și a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, din vina părților, în temeiul art. 248 și 252 C.p.c., urmează a se constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul M. C. împotriva sentinței civile nr. 286 din 15 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D..
Decizie irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 07 Noiembrie 2012
Președinte, M. P. | Judecător, T. Ț. | Judecător, D. S. |
Grefier, C. C. |
Red. și tehnored.C.C.
29 Noiembrie 2012/2 ex.
Jud. fondR. M. D.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 02/2012. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 08/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
---|