Contestaţie la executare. Decizia nr. 02/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 02/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-11-2012 în dosarul nr. 10479/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I C.
DECIZIE Nr._
Ședința publică de la 02 Noiembrie 2012
Completul constituit din:
Președinte: I. M.
Judecător: S. A. C.
Judecător: M. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea contestației în anularea deciziei 6195/14.05.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/63/2011, formulată de contestatoarea F. G. în contradictoriu cu intimații I. C. M., F. L. S. și S. C. Prefesională de E. Judecătorești M.&Asociații.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că:
- acest termen de judecată a fost acordat pentru atașarea dosarului de fond, dosar ce a fost înaintat de Înalta Curte de Casație și Justiție cu mențiunea de a fi restituit până la termenul de judecată din 09.04.2013,
- prin serviciul registratură contestatoarea a depus note scrise;
- în cauză se solicită și judecarea conform art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, socotindu-se lămurită și având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin Decizia 6195/14.05.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/63/2011, s-a respins ca inadmisibil recursul
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că Tribunalul D., prin decizia civilă nr. 2336 din 05.12..2011 a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea F. G., împotriva deciziei civile nr. 2103 din 09.11.2011 pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. C. M., intimata S. C. P. de E. Judecătorești M. & Asociații și intimata F. L. S..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că este evident că prin promovarea acestei contestații nu se tinde spre retractarea unei decizii irevocabile, simplul fapt că soluția adoptată de instanța de recurs nu este favorabilă unei părți nu o îndreptățește pe aceasta să introducă în mod automat o contestație în anulare, în condițiile în care titulara contestației nici nu a fost în măsură să indice în care ipoteză legală se încadrează.
O astfel de conduită procesuală neagă rațiunea și finalitatea instituției juridice a contestației în anulare (care constau în posibilitatea retractării unei decizii irevocabile pentru motivele strict prevăzute de lege) și reprezintă un veritabil abuz de drept procesual, în accepțiunea art. 723 alin.1 C.pr.civ.
Pentru aceste considerente legale, Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 320 C.pr.civ., a respins contestația în anulare, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatoarea F. G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea, față de excepția inadmisibilității recursului, pe care, potrivit art. 137, Cod pr. civ., a analizat-o cu precădere, constatând că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Unul din principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac, și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.
În speță, se constată că decizia recurată este o hotărâre pronunțată în contestație în anulare împotriva unei decizii din recurs, fiind deci irevocabilă, potrivit art. 377, alin.2, pct.4, raportat la art. 320 alin 3 Cod pr. civ., nesusceptibilă de a fi atacată, la rândul său, cu recurs, împotriva sa putând fi exercitate, în condițiile legii, căile extraordinare de atac.
Această concluzie decurge și din observarea dispozițiilor art. 299, alin.1, Cod pr. civ., care enumeră categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs și în cuprinsul cărora nu sunt incluse și deciziile date în recurs.
Față de aceste considerente, s-a apreciat că recursul declarat este inadmisibil și a fost respins ca atare.
În data de 21 mai 2012, pe rolul Curții de Apel C. sub nr. de dosar_, a fost înregistrată contestația în anularea Deciziei nr. 6195/14.05.2012, pronunțată în dosarul nr._/63/2011, formulată de contestatoarea F. G..
În motivare a arătat că actele din dosarul Judecătoriei Lugoj nr. 1932/215/6, aflat în dosarul nr._, sunt nule fiind emise pe numele lui R. L., care din 1985, după divorț, a fost schimbat. A invocat și excepția nulității absolute a învestirii cu formulă executorie a cererii depuse de avocat I. C..
Examinând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile art. 317 – 318 Cod proc. civ., Curtea reține următoarele:
Contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 6195/14.05.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., fără a preciza care ar fi cazul concret pe care îl invocă din cele prevăzute expres de art. 317-318 C..
Aceste texte legale au in vedere numai erori materiale evidente referitoare la aspectele formale ale judecării recursului. Dar, pe această cale nu se pot valorifica greșeli de judecată, cum sunt cele privind aprecierea probelor sau interpretarea unor dispozitii legale, întrucât contestatia in anulare nu implică reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Chiar dacă solutia instanței de recurs ar cuprinde greșeli de judecată pe fond, ele nu pot fi îndreptate pe calea contestatiei in anulare, deoarece aceasta este o cale de retractare, iar nu de reformare a solutiei atacate.
Contestatorul nu precizează care ar fi motivul de recurs care ar fi rămas necercetat de catre instanta de recurs sau greșeala materială care a condus la dezlegarea dată de instanța de recurs, ci invocă de fapt o eronata apreciere a probelor și o încălcare a drepturilor sale legale, aspecte care exced sferei de incidență a contestatiei in anulare.
În cauză, de asemenea, nu există o nelegală îndeplinire a procedurii de citare a părților sau o încălcare a normelor de competență absolută.
De altfel, soluția instanței de recurs vizează numai inadmisibilitatea formulării unui recurs la recurs, iar criticile contestatoarei fac referire numai la aspecte ce țin de fondul cauzei.
Contestația in anulare este o cale de atac extraordinară, admisibilă numai in cazurile limitativ enumerate de lege, fiind de strictă interpretare. In caz contrar, contestatia s-ar transforma . de atac ordinara, ceea ce ar intra in contradictie cu principiul securitatii raporturilor juridice stabilite prin hotarari judecatoresti irevocabile.
Ca urmare, în raport de dispozițiile art. 317-318 c.proc.civ., instanța urmează a respinge contestatia in anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anularea deciziei nr. 6195/14.05.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/63/2011, formulată de contestatoarea F. G. în contradictoriu cu intimații I. C. M., F. L. S. și S. C. Prefesională de E. Judecătorești M.&Asociații.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 noiembrie 2012.
Președinte, I. M. | Judecător, S. A. C. | Judecător, M. M. |
Grefier, A. Golașu |
Red. AC
Tehnored. A.G. 05 Noiembrie 2012
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 3623/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 07/2012. Curtea de... → |
---|