Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 3623/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3623/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 3623/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3623
Ședința publică de la 10 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Judecător M. M.
Judecător M. P.-P.
Grefier V. R.
x.x.x
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamanta U. G., prin procurator U. A. și pârâtul S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE P. DGFP M., împotriva sentinței civile nr. 227 din 19 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Mehedinti – Sectia I Civilă, în dosar nr._, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta reclamantă U. G., reprezentată de avocat M. I., lipsind recurentul pârât S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE P. DGFP M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că ambele recursuri au fost declarate și motivate în termenul prevăzut de lege precum și faptul că prin conținutul motivelor de recurs, pârâtul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursurilor:
Avocat M. I., pentru recurenta reclamantă, a susținut motivele scrise, arătând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri de la autorul U. I.; nu s-au acordat despăgubiri pentru imobilul restituit în anul 1996 în stare avansată de degradare, de asemenea s-au acordat despăgubiri pentru bunurile mobile în sumă de 8730 lei deși prin expertiza întocmită, valoarea lor este de 40.820 lei, nefiind motivat în sentință de ce nu a fost acordat și restul sumei.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Mehedinti.
Cu privire la recursul pârâtului, a solicitat respingerea acestuia.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 03.06.2011, sub nr._ reclamanta U. G. prin procurator U. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice M., obligarea pârâtului la plata daunelor materiale și morale în sumă de 300.000 euro pentru U. G., în sumă de 50.000 euro pentru U. I., decedat, în sumă de 50.000 euro pentru U. V., decedată, în sumă de 50.000 euro pentru G. P., decedat, în sumă de 50.000 euro pentru G. I., în total suma de 500.000 euro și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că în data de 13.06.1951 reclamanta împreună cu părinții: U. I. și U. V. și bunicii G. P. și G. I. au fost deportați din satul N., . Bărăganului, până în anul 1955, unde au trăit în condiții inumane, reclamanta îmbolnăvindu-se grav.
A mai arătat că în cele două gospodării, ale părinților și bunicilor săi au rămas: două case, fiind recuperată în anul 1996 locuința bunicului său, animale, utilaje pe care nu le-au mai recuperat.
Acțiunea a fost precizată la 06.09.2011 și 29.08.2012, reclamanta solicitând contravaloare recoltă cereale, animale, utilaje, lipsa de folosință a terenului de 4 ha, restituit, 1,5 ha pădure, casă de locuit construită din lemn și grajd, contravaloare degradări și lipsa de folosință a casei de locuit din N., restituită, un butoi de lemn, un butoi tablă, un cazan țuică.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: hotărârea nr. 11/1996, decizia nr._/1991, acte de filiație, adresa nr.2309/2010 emisă de M., certificat nr. 46/1994, tabel nominal privind dislocații din 27.06.2012 emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului Filiala M., au fost audiați martorii G. C. și U. P. și s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru evaluarea bunurilor solicitate.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Raportul de expertiză a fost întocmit de expertul desemnat în cauză P. P., obiecțiunile formulate de pârâtă fiind admise de instanță și comunicate expertului, răspunsul la aceste obiecțiuni fiind depus la 28.11.2012.
Tribunalul M. prin sentința civilă nr.227 din 19 decembrie 2012, pronunțată în dosar nr._, a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta U. G., prin procurator U. A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
A obligat pârâtul la plata sumei de 8730 lei, daune materiale și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
A respins petitul privind daunele morale.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a făcut dovada că împreună cu familia sa compusă din părinți și bunici a fost strămutată la 18 iunie 1951 în localitatea B. Nouă - Călărași, până în anul 1955, în baza deciziei MAI nr. 200/1951.
Dispozițiile art. 5 din Legea nr.221/2009 modificată prin OUG nr. 62/2010 prevăd că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea.
P. decizia nr.1358/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R. în mai multe dosare și s-a constatat că prevederile art. 5 alin 1 lit. a teza întâi din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 dec. 1989, cu modificările și completările ulterioare sunt neconstituționale.
Decizia a fost publicată la data de 15.11.2010.
În conformitate cu prevederile art.147 alin.1 din Constituție, dispozițiile din legi constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice în 45 de zile de la publicarea deciziei Curții, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Instanța a constatat că de la data publicării deciziei au trecut 45 de zile și dispozițiile declarate neconstituționale prin decizia menționată mai sus nu au fost puse în acord cu Constituția, prin urmare, acestea și-au încetat efectele.
În consecință, față de cele expuse, instanța a respins cererea de acordare a daunelor morale, formulată în temeiul at. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
În ceea ce privește daunele materiale, instanța a reținut că potrivit disp. art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, se acordă despăgubiri pentru bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile legii nr. 10/2001 sau ale legii 247/2005.
Din declarațiile martorului U. P. coroborată cu înscrisul de la fila 55 emis de Arhivele Naționale - Serviciul Județean M., rezultă că la data de 26 iunie 1951(deci, după deportare) G. P., autorul reclamantei avea în proprietate mai multe animale, bunuri mobile, evaluate de expertul desemnat în cauză la suma de 8730 lei, bunuri ce nu i-au fost restituite la întoarcerea din B..
Ca atare, instanța a apreciat că acțiunea este întemeiată cu privire la bunurile respective, fiind obligată pârâta la plata contravalorii acestora.
Cum Legea 221/2009 în art.5 lit. b, reglementează acordarea de despăgubiri pentru bunurile imobile - construcții și terenuri numai în situația în care nu au fost restituite sau nu au obținut despăgubiri prin echivalent, prin legile de reparație nr.10/2001 și 247/2005, solicitarea reclamantei de restituire a suprafeței de 1,5 ha teren forestier sau a contravalorii acestuia și a contravalorii unei case de locuit, a fost respinsă, având în vedere că nu a făcut dovezi în acest sens.
Nici uzufructul terenurilor și casei de locuit din N., contravaloarea recoltei de cereale, menționate în precizarea de acțiune nu pot fi acordate, întrucât nu intră sub incidența legii 221/2009.
Așa fiind, s-a admis în parte petitul privind daunele materiale.
În temeiul disp. art. 274 c.p.civ. a fost obligată pârâta la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs reclamanta U. G., prin procurator U. A. și pârâtul S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE P. DGFP M..
Criticile aduse sentinței de reclamantă vizează în esență următoarele aspecte:
- omisiunea instanței de a acorda despăgubiri materiale pentru bunurile ce au aparținut lui U. I., pentru care există la dosar înscrisul emanat de la Arhivele Naționale, respectiv certificatul nr.46/1994;
- stabilirea greșită a cuantumului despăgubirilor materiale ce se cuveneau de pe urma autorului G. P. pentru care reclamanta invocă extrasul 447/27.06.2012 eliberat de Arhivele Naționale.
- omisiunea instanței de a analiza bunurile precizate la filele 39 și 52 dosar fond ;
- respingerea greșită a cererii de acordare a contravalorii culturilor agricole și uzufructul asupra terenurilor ce au aparținut lui G. P. și U. I..
- obligarea pârâtului la daune morale în temeiul art.998-999, art.20 alin.2, 21 alin.1 și 3, 22 alin,1 și 2, 23 alin,1 și 12, 26, 34, 52, 124 din Constituție, a dispozițiilor art.281 alin.1, 296 cod procedură civilă și art.10 lit.g, 14 alin.3, lit.b, alin.4 și 5 din codul de procedură penală.
În motivele de recurs, pârâtul susține în esență că:
- au fost interpretate greșit dispozițiile art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009, în sensul că intră în categoria bunurilor confiscate pentru care se acordă despăgubiri în echivalent nu doar bunurile imobile, ci și bunurile mobile, această interpretare adăugând la lege.
- în situația în care instanța de recurs apreciază ca fiind legală acordarea despăgubirilor materiale reprezentând contravaloare bunuri mobile, textul art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009 instituie dreptul la despăgubiri numai pentru bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare și nerestituite în natură sau prin echivalent sau ca efect al măsurii administrative ;
- greșit a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
Deși nu sunt încadrate în drept, din modul cum sunt argumentate,recursurile vizează dispozițiile art. .304pct. 7 și 9 cod procedură civilă.
Recursurile sunt fondate.
Dispozițiilor art.304 pct.7 cod procedură civilă, pot fi invocate când „Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii”.
Cele trei situații cuprinse în acest motiv de recurs vizează o chestiune unică, concretizată în nemotivarea unei hotărâri judecătorești.
Motivarea hotărârii reprezintă una dintre obligațiile judecătorului pentru a permite părților și instanței de control judiciar verificarea calității soluțiilor adoptate, a legalității și temeiniciei lor.
În general orice hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, conform prevederilor art.261 alin.1 pct.5 cod procedură civilă, „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
Nerespectarea acestei dispoziții legale atrage, în mod normal sancțiunea nulității hotărârii în condițiile pre .de art.105 alin.2 cod procedură civilă.
În dreptul european, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigența art.6 paragraf 1 din CEDO.
Aceasta nu presupune că instanța să răspundă detaliat la fiecare argument al părților, ci examinarea chestiunilor esențiale ale cauzei.
În speța dedusă judecății, nu au fost respectate aceste exigențe prevăzute atât de art.261 pct.5 cod procedură civilă, cât și de art.6 din C EDO.
Astfel, reclamanta a investit instanța cu o acțiune în despăgubiri în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentând daune morale și materiale ca urmare a deportării familiei sale compusă din părinți și bunici pe o perioadă de 4 ani, 6 luni și 13 zile, din satul N., ., în Câmpia Bărăganului, în localitatea Pelicanul, Raionul Călărași.
Reclamanta a precizat în acțiunea principală, precum și în cererea de la fila 39 fond intitulată concluzii scrise și fila 52 fond bunurile mobile și imobile pentru care solicită despăgubiri materiale, întemeindu-și acest capăt de cerere pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009.
Acest text reglementează dreptul oricărei persoane care a „suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic de a solicita despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative”, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri în echivalent în condițiile Legii 10/2001 sau Legii 247/2005.
Din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor rezultă că numai echivalentul bănesc al unor bunuri ce intră sub incidența celor două legi de reparație menționate poate fi solicitat în temeiul art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009.
Numai în acest fel se justifică trimiterea expresă făcută de legiuitor, în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii 10/2001 și Legii 246/2005, ori în domeniul de reglementare al Legii 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea 247/2005, nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură), utilajele și instalațiile preluate cu imobilul (imobile prin destinație), astfel cum prevăd dispozițiile art.6 alin.1 și 2 din Legea 10/2001.
Ori, instanța nu a analizat acțiunea și precizările de acțiune raportate la sfera de reglementare a acestor legi, mai mult deși s-au solicitat despăgubiri materiale pentru familia U. și familia G., tribunalul a acordat despăgubiri materiale doar pentru bunurile ce au aparținut familiei G..
Sunt deci întemeiate atât criticile reclamantei privind omisiunea analizei tuturor cererilor, cât și criticile pârâtului privind sfera bunurilor ce se circumscriu dispozițiilor prevăzute de art.5 alin.1 lit.b din Legea 10/2001 cu raportare la cele două legi speciale menționate,astfel .că urmează a fi reținute.
În consecință, omisiunea tribunalului de analiza toate aspectele esențiale deduse judecății, echivalează cu necercetarea fondului cauzei, situație ce atrage incidența dispozițiilor art.312 alin.5 cod procedură civilă, cu consecința admiterii recursurilor și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta U. G., prin procurator U. A. și pârâtul S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE P. DGFP M., împotriva sentinței civile nr. 227 din 19 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Mehedinti – Sectia I Civilă, în dosar nr._ .
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond,Tribunalul M..
Decizie irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2013
Președinte, E. S. | Judecător, M. M. | Judecător, M. P.-P. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.10.05.2013
j.f. M.F.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 2900/2013. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 02/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
