Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1193/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1193/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-07-2014 în dosarul nr. 1193/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1193
Ședința publică de la 08 Iulie 2014
Președinte: - L. M. L.
Judecător: - N. D.
Judecător: - Florența C. C.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de revizuientul B. P. împotriva deciziei civile nr. 1388/19.02.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. R. P. M. FINANȚELOR P..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că prin încheierea de ședință din data de 11.06.2013, judecarea cauzei a fost suspendată în baza dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 12.06.2014 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care;
Instanța a invocat din oficiu excepția perimării cererii de revizuire formulată în cauză, potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, având în vedere că de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză a trecut mai mult de un an din vina exclusivă a părților, și a trecut la deliberări asupra excepției.
CURTEA
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la 8.05.2012 sub nr._ reclamantul B. P. a chemat în judecată S. R. ,solicitând obligarea la acordare de despăgubiri în cuantum de 100 000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a bunicului său ,P. P. precum și despăgubiri în cuantum de 2 000 000 euro ,reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate de către regimul comunist familiei sale.
P. sentința civilă nr.267/1.10.2012 ,Tribunalul Gorj a respins acțiunea formulată .
P. decizia civilă 1388/19.02.2013 Curtea de Apel C. a respins ca nefondat recursul formulat de reclamantul B. P. împotriva sentinței civile nr.267/1.10.2012.
Pentru a pronunța această decizie ,instanța de recurs a reținut următoarele:
Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic reglementează în mod expres cazurile în care judecata se face cu participarea obligatorie a procurorului.
Aceste cazuri sunt circumscrise dispozițiilor art.4 din legea 221/2009 iar regulile de procedură specifice lor nu se pot extinde și la acte cereri formulate în temeiul acestei legi.
Articolul 4 din Legea 221/2009 face referire la „persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art.1 alinb.2” care pot solicita instanței de judecată să constatate caracterul politic al condamnării lor, precum și la „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art.3 care pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic.
Or, cum, obiectul acțiunii promovate de reclamant nu se înscrie situațiilor prezentate mai sus, cauza supusă acestei analize judiciare nu impune o judecată cu participarea obligatorie a procurorului.
Referitor la criticile legate de încălcarea principiului securității civile, a dreptului recunoscut de Convenție cetățenilor, pentru respectarea bunurilor lor, justificate și întemeiate pe o „speranță legitimă”instanța constată că toate aceste aspecte au constituit obiectul unei riguroase și detaliate analize în Decizia nr.1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale.
P. Decizia citată, Curtea Constituțională a constatat neconstituționale prevederile art.5 alin.1 lit.a teza întâi din Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare.
În expunerea argumentelor și raționamentului juridic, Curtea Constituțională a pornit de la faptul că Parlamentul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.
Acordarea despăgubirilor pentru daunele suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă a fost examinată de către Curtea Constituțională în contextul existenței a două norme juridice cu aceeași finalitate și anume Decretul –Lege 118/1990 și Legea 221/2009.
Altfel spus, Curtea Constituțională a constatat că – în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte Decretul-Lege 118/1990 republicat, iar pe de altă parte Legea 2217/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Or, în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată,ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
P. Decretul-Lege 118/1990 legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin articolul 5 alin.1 lit.a din Legea 221/2009, după 20 de ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art.1 alin.2 din Constituție.
În decizia sa Curtea Constituțională a făcut trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în domeniul măsurilor reparatorii arătând că este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, Hotărârea din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei).
În continuarea raționamentului său Curtea Constituțională a României a considerat că nu se poate susține ideea că prin adoptarea articolului 5 alin.1 lit.a din Legea 221/2009 persoanele ce solicită daune în baza acestui temei legal ar putea avea o „speranță legitimă” în sensul consacrat în jurisprudența CEDO (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei).
Constatând ca fiind neconstituționale prevederile art.5 alin.-1 lit.a din legea 221/2009 Curtea Constituțională prin decizia sa a statuat asupra incidenței prevederilor 147 alin.1 din Constituție conform cărora „dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Tribunalul Gorj, în considerarea deciziei Curții Constituționale mai sus citate, în mod corect a respins solicitarea reclamantului privind acordarea daunelor morale în temeiul art.5 alin.1 lit.a din Legea 221/2009. Ca atare, critica formulată de reclamant este lipsită de fundament juridic .
În privința ultimei critici formulate de reclamant în recursul său, instanța de control judiciar constată că pretențiile acestuia vizând despăgubirile materiale ce reprezintă echivalentul valorii bunurilor confiscate, au făcut obiectul cercetării judecătorești în primă instanță.
S-au avut în vedere, de către prima instanță condițiile enunțate în art.5 lit.b din Legea 221/2009, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a putea produce efectele juridice edictate de normă.
Astfel, persoanele ce se circumscriu sferei de aplicare a Legii 221/2009 pot primi despăgubiri materiale, dacă acestea reprezintă echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, sub condiția ca bunurile respective, fie să nu-i fi fost restituite, fie să nu fi fost beneficiarul unor despăgubiri prin echivalent, în condițiile Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, sau ale Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției.
Chiar dacă, din înscrisurile existente la dosar rezultă că o parte din bunurile menționate în acțiune au fost restituite reclamantului sau i-au fost acordate despăgubiri în echivalent, o verificare a situației juridice a tuturor bunurilor solicitate de acesta, în scopul restituirii nu este posibilă pe această cale judiciară, cât timp prima condiție impusă de art.5 lit.b din Legea 221/2009, aceea de a exista o măsură a confiscării bunurilor prin hotărârea de condamnare, nu este îndeplinită.
De aceea, în mod corect tribunalul a considerat că aspectele privitoare la pretențiile de restituire a tuturor bunurilor solicitate de reclamant ca fiind preluate abuziv de către stat, fie în natură, fie prin plata echivalentului valoric al acestora, nu au o fundamentare juridică, cât timp condițiile de acordare a acestor despăgubiri prevăzute la art.5 lit.b din Legea 221/2009 nu sunt îndeplinite cumulativ.
Împotriva acestei decizii reclamantul B. P. a formulat cerere de revizuire.
Cererea de revizuire nu a fost motivată.
P. încheierea din data de 11.06.2013,instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art.242 pct 2 cod procedură civilă ,având în vedere că nici una din părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea în lipsă.
Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 12.06.2014, fiind propusă pentru perimare și primind termen la data de 8 iulie 2014.
Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit art. 252 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.
De asemenea, în conformitate cu disp art. 252 alin. 1 teza II Cod procedură civilă, s-a dispus citarea în cauza cu mențiunea perimării, pentru a se asigura dreptul la un proces echitabil al părților, în componenta sa de acces la instanță, titularul cererii fiind în acest mod în cunoștință de cauză și având în mod real și efectiv posibilitatea să se apere în privința excepției.
Constatând că de la data de 11 iunie 2013 de când s-a dispus măsura suspendării în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părții interesate, neîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, în baza art. 248 și următoarele Cod procedură civilă, urmează a se constata perimată cererea de revizuire..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimată cererea de revizuire formulată de reclamantul revizuient B. P. împotriva deciziei civile nr.1388/19.02.2013 a Curții de Apel C. ,în contradictoriu cu intimatul S. R. prin M. FINANȚELOR P..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Iulie 2014
Președinte, L. M. L. | Judecător, N. D. | Judecător, Florența C. C. |
Grefier, A. P. |
Red jud.LML/11.07.2014
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1405/2014. Curtea de Apel... | Grăniţuire. Decizia nr. 1479/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
