Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 6394/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6394/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 6394/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6394
Ședința publică de la 12 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M.
Judecător - M. P.-P.
Judecător - E. S.
Grefier - V. R.
M. Public, reprezentat de procuror C. Niculeanu
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta C. F. D. împotriva sentinței civile nr. 9 din 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. – Sectia Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P., având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta reclamantă C. F. D., reprezentată de avocat M.M., lipsind intimatul pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului:
Avocat M. M., pentru recurenta reclamantă, a susținut că în mod greșit instanța de fond a soluționat cauza pe exceptia inadmisibilității și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare Tribunalului D., fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. a apreciat legală sentința recurată și a solicitat respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
P. sentința civilă nr.9 din 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._/63/2012, s-a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta C. (fostă B.) F.-D., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., ca fiind inadmisibilă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta a învestit instanța cu o cerere prin care a solicitat acordarea de daune morale și materiale în cuantum de 50.000 EURO pentru prejudiciul moral suferit de mama sa, B. M., dar și pentru prejudiciul material, ca urmare a strămutării, alături de alți membri ai etniei rrome, în lagăre de muncă forțată în Trasnistria, din motive etnice, începând cu luna iunie 1941 până în septembrie 1944, astfel cum s-a arătat în ultima precizare a cererii formulată la data de 23.01.2013.
Și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1 alin. 3 și alin. 4, art. 4 alin. 1 și 2, art. 5 alin. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 221/2009.
Văzând toate temeiurile legale invocate, instanța l-a interpelat pe apărătorul reclamantei, care la termenul de judecată din 6 iulie 2012 a arătat că nu înțelege să solicite și constatarea caracterului politic al măsurii constând în deportarea sau strămutarea în perioada regimului politic I. A., formulând doar cerere de acordare despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu moral și material suferit ca urmare a acestei măsuri.
Despăgubirile civile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate doar ca efect al existenței unei condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic, astfel cum prevede alineatul 1 al acestui articol menționat.
Pretinsa măsură administrativă care s-ar fi luat față de mama reclamantei în perioada 1941-1944 nu constituie de drept o măsură cu caracter politic, neregăsindu-se enumerată printre cele prevăzute de art. 3 din Legea nr. 221/2009, întrucât nu s-a întemeiat pe vreunul din actele normative menționate la lit. a) - f), instanța fiind cea care trebuie să stabilească dacă această măsură are sau nu caracter politic, în temeiul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, capăt de cerere pe care reclamanta nu a înțeles să-l formuleze.
Deci, în lipsa constatării caracterului politic al măsurii printr-o hotărâre judecătorească nu poate fi primită cererea de acordare a daunelor morale sau materiale pentru pretinse prejudicii suferite ca urmare a acelei măsuri.
De altfel, chiar dacă reclamanta solicita constatarea caracterului politic al măsurii la care a fost supusă autoarea sa, această cerere ar fi fost inadmisibilă, întrucât Legea nr. 221/2009 privește condamnările și măsurile administrative cu caracter politic pronunțate doar în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel cum rezultă din chiar denumirea sa, deci o astfel de cerere nu ar fi putut face obiectul acestei legi, întrucât se invocă o măsură administrativă anterioară datei de 6 martie 1945.
Inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată este dată așadar atât de faptul că Legea nr. 221/2009 nu poate fi incidentă în cauză, iar pe de altă parte lipsește constatarea caracterului politic al măsurii pentru a putea fi admisibilă cererea de daune morale sau materiale, iar, nu în ultimul rând, în ceea ce privește cererea având ca obiect daune morale, prin deciziile Curții Constituționale a României nr. 1358/2010 și 1360/2010 s-au declarat neconstituționale prevederile art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din Legea nr. 221/2000, astfel că nu mai există temei legal pentru acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, legiuitorul neaducând până la momentul actual o altă reglementare în locul celei declarate neconstituționale.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 12/19.09.2011, în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. F. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a respins acțiunea pe calea excepției inadmisibilității, deoarece în speță este vorba de o lege specială, care impune instanțelor de judecată să aibă un rol activ, în sensul de a dispune din oficiu verificări.
S-a mai arătat că prin hotărârea atacată i se încalcă dreptul la un proces echitabil întrucât nu i se permite să se judece.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că recursul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente :
P. precizarea de acțiune formulată la 29.08.2012, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 50.000 euro și materiale în cuantum de 60.000 euro, în baza dispozițiilor art.1 alin.3, 4, art.4 alin.1 și 2 și art.5 alin.1 lit.a și b din Legea 221/2009.
Atât prin această precizare a acțiunii, cât și prin concluziile formulate de apărătorul reclamantei la termenul din 06 iulie 2012 și la termenul din 25 ianuarie 2013, reclamanta a precizat că nu solicită constatarea caracterului politic al măsurii deportării, ci doar daune morale și materiale.
Instanța de fond a avut în vedere principiul disponibilității părților reglementat de art.129 alin.6 cod procedură civilă, în conformitate cu care, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
S-a reținut în mod corect incidența dispozițiilor art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, în conformitate cu care orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, are dreptul la despăgubiri civile, rezultând astfel că despăgubirile civile pot fi acordate doar ca efect al existenței unei condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative, enumerate expres de art. 1 și art. 3 lit. a-f din Legea nr.221/2009.
În speță, se constată că reclamanta nu a indicat nici în acțiune, nici în precizarea acesteia din 06.07.2012, actul normativ în temeiul căruia s-a dispus strămutarea în BUG Transnistria în perioada iunie 1941 - septembrie 1944, și care să constituie de drept măsură administrativă cu caracter politic, dintre cele enumerate de art.3 lit.a- f, din Legea 221/2009, sau un alt act normativ pentru ca instanța, în limitele investirii sale să constate caracterul politic al acestei măsuri administrative.
Or, în condițiile în care reclamanta a precizat în mod expres că nu solicită constatarea caracterului politic al pretinsei măsuri administrative, în mod corect instanța de fond, în limitele investirii sale conform art.129 alin.6 cod procedură civilă, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă.
Recurenta reclamantă a precizat doar faptul că organizația internațională pentru migrațiune – OIM Geneva i-a recunoscut calitatea de victimă a holocaustului, fiind emisă o decizie de despăgubire transmisă de International Organization for Migration – HVAP, CH, prin care, în calitate de unic moștenitor al mamei sale B. M., i s-au plătit despăgubiri în sumă de 8077,58 D., ca urmare a cererii depuse la OIM, în cadrul Programului Victimelor Holocaustului.
Pentru persoanele care au fost persecutate pe motive etnice în perioada 1942 – 1944 (cum este cazul autoarei reclamantei, numita B. M., așa cum a precizat însăși reclamanta în dosar), a fost elaborată Ordonanța 105/1999, cu modificările ulterioare, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.
Or, recurenta reclamantă a investit instanța de fond cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art.1 alin.3 și 4, art.4 alin.1 și 2 și art.5 alin.1, lit.a și b din Legea 221/2009, act normativ care nu este aplicabil recurentei reclamante, așa cum s-a arătat și în considerentele expuse anterior.
De asemenea, instanța de fond a reținut în mod corect că Legea 221/2009 se referă la condamnările și măsurile administrative cu caracter politic, dispuse doar în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ori reclamanta a invocat această măsură administrativă petrecută începând cu luna iunie 1941 până în septembrie 1944 ( reclamanta susținând, în precizarea acțiunii de la fila 29, dosar fond, că în septembrie 1944 supraviețuitorii lagărelor de concentrare, printre care și mama sa, în numele căreia a formulat acțiunea, s-au întors în țară), astfel încât și din acest punct de vedere, a fost reținută în mod corect excepția inadmisibilității acțiunii.
De altfel, prin Decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 15 din 12 noiembrie 2012 referitoare la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, in ceea ce priveste stabilirea caracterului politic al deportarii si prizonieratului in fosta URSS anterior datei de 6 martie 1945 s-a stabilit că, în interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din același act normativ si art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, deportarea si prizonieratul in fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezinta masuri administrative cu caracter politic, in sensul Legii nr. 221/2009.
Ceea ce prezinta relevanta din perspectiva Legii nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, este caracterul politic al condamnarilor, respectiv al masurilor administrative, pronuntate in perioada regimului comunist, respectiv 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Acest caracter poate rezulta ope legis, condamnarile sau masurile administrative regasindu-se expres intre cele prevazute de lege, sau trebuie constatat de instanta judecatoreasca, prin procedura prevazuta de acest act normativ.
Asa cum s-a retinut constant in jurisprudenta instantei constitutionale, legiuitorul este liber sa opteze, atat in privinta masurilor reparatorii, cat si a intinderii si a modalitatii de acordare a acestora, in functie de situatia concreta a persoanelor indreptatite sa beneficieze de aceste despagubiri, fara ca prin aceasta sa se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetateni aflate in situatii identice.
Criteriul temporal avut in vedere prin aceasta lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnarii penale sau al masurii administrative asimilate acesteia a fost reținut de către Inalta Curte de Casație și Justiție ca departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar. Momentul 6 martie 1945 marcheaza instaurarea dictaturii comuniste, iar data de 22 decembrie 1989 vizeaza sfarsitul acesteia in Romania. P. urmare, perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este circumscrisa in totalitate perioadei dictaturii comuniste.
S-a mai reținut că, in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a statuat ca egalitatea nu este sinonima cu uniformitatea, astfel incat, dimpotriva, situatiilor diferite, justificate obiectiv si rational, trebuie sa le corespunda un tratament juridic diferit, iar optiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai in privinta persoanelor aflate in ipoteza art. 1 din lege este, astfel, una justificata in mod obiectiv si rational si in deplina concordanta cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
De altfel, în speță a fost analizat și fondul cauzei, reținându-se, cu privire la art.5 alin.1 lit. a Legea 221/2009, temei juridic invocat de reclamantă pentru daunele morale, că prin deciziile nr. 1358 și 1360 ale Curții Constituționale, s-a constatat că acest text este neconstituțional.
Potrivit dispozițiilor art.51 din Constituția României, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, iar potrivit art.145 alin.1, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii.
Din interpretarea acestor dispoziții, cât și a celor prevăzute în art.144 lit.c din Constituție, rezultă că instanța este obligată să aplice decizia Curții Constituționale prin care s-a stabilit neconstituționalitatea unei legi sau a unor dispoziții legale.
De asemenea, prin decizia nr.12 din 19.09.2011 a Inaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că, urmare a deciziilor nr.1358 și nr.1360 ale Curții Constituționale, dispozițiile art.5 alin.1 lit. a și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării acestor decizii în Monitorul Oficial.
Va fi respinsă astfel ca nefondat recursul declarat de reclamantă, nefiind incidente dispozițiile art.6 din CEDO, privind dreptul la un proces echitabil. Art.6 paragraful 1 din Convenție garantează dreptul fiecărei persoane la un tribunal competent să examineze orice contestație ( în mod independent, echitabil, public și într-un termen rezonabil), privitoare la drepturile și obligațiile cu caracter civil ce îi aparțin. Instanța de fond analizat acțiunea cu care a fost investită de reclamantă într-un termen rezonabil, de circa 7 luni, cu respectarea dreptului la apărare al acesteia(care a fost reprezentată de un apărător ce i-a asigurat apărarea), fiind analizate în contradictoriu toate susținerile formulate de părți și cu indicarea temeiului juridic al soluției adoptate, pentru fiecare capăt de cerere.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă rap. la art. 304 și 3041 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C. F. D. împotriva sentinței civile nr. 9 din 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. – Sectia Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2013.
Președinte, M. M. | Judecător, M. P.-P. | Judecător, E. S. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.E.S.
Tehn.MC/2 ex.
j.f. D.O.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 6330/2013. Curtea de Apel... | Anulare act. Decizia nr. 6421/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
